Acest articol este o traducere integrală în limba română după articolul publicat pe Athari Archive. Republicat cu permisiune. Sursa originală: Simple and Solid Refutation To The Deviants In Creed.
Ibn Taymiyyah a spus: Tot ceea ce este folosit ca dovadă pentru a nega coborârea lui Allah, istiwa-ul Său, mulțumirea Sa și mânia Sa, un alt oponent ar putea folosi ceva asemănător pentru a nega voința Sa, auzul și vederea Sa, puterea Sa și cunoașterea Sa.
Iar tot ceea ce este folosit ca dovadă pentru a nega puterea Sa, cunoașterea Sa, auzul și vederea Sa, un alt oponent ar putea folosi ceva asemănător pentru a nega că El este Atoatecunoscător, Atotputernic, Atoateauzitor și Atoatevăzător. Iar tot ceea ce este folosit ca dovadă pentru a nega aceste nume, un alt oponent ar putea folosi ceva asemănător pentru a nega că El există în sine sau că El este Existentul Necesar.
Este cunoscut prin necesitate că trebuie să existe un existent, etern, necesar prin Sine Însuși, pentru care inexistența este imposibilă. Căci existentul este fie posibil și apărut, fie necesar și etern.
Iar ceea ce este posibil și apărut nu poate exista decât printr-Unul necesar și etern. Așadar, dacă ceea ce este folosit ca dovadă pentru negarea atributelor afirmate impune negarea existenței necesare și eterne, iar negarea acesteia impune negarea existenței în întregime, atunci devine limpede că oricine neagă vreunul dintre atributele afirmate folosind un asemenea argument, afirmația lui impune negarea însăși a existentului care este cunoscut prin observație.
De exemplu, dacă cineva spune: coborârea, istiwa-ul și cele asemănătoare sunt atribute ale corpurilor, iar din coborâre și istiwa nu se înțelege decât ceva legat de un corp compus, iar Allah, Preaînaltul, este cu mult deasupra acestor lucruri, deci El trebuie să fie mai presus de ceea ce ele implică; sau dacă spune: acestea sunt evenimente apărute, iar evenimentele apărute nu pot exista decât într-un corp compus. La fel, dacă spune: mulțumirea, mânia, bucuria și iubirea sunt atribute ale corpurilor.
I se spune: în același fel, voința, auzul, vederea, cunoașterea și puterea sunt atribute ale corpurilor, căci așa cum nu ne imaginăm pe cineva care coboară, se înalță, se mânie și este mulțumit decât ca pe un corp, la fel nu ne imaginăm pe cineva care aude, vede, voiește, cunoaște și este puternic decât ca pe un corp.
Așadar, dacă se spune: auzul Lui nu este ca auzul nostru, vederea Lui nu este ca vederea noastră, voința Lui nu este ca voința noastră și la fel cunoașterea Lui și puterea Lui, se spune ca răspuns: și la fel mulțumirea Lui nu este ca mulțumirea noastră, mânia Lui nu este ca mânia noastră, bucuria Lui nu este ca bucuria noastră, iar coborârea Lui și istiwa-ul Lui nu sunt ca coborârea noastră șiistiwa-ul nostru.
Iar dacă el spune: în ceea ce este observat, mânia nu este înțeleasă decât ca fierberea sângelui inimii din dorința de răzbunare, iar coborârea nu este înțeleasă decât ca mutarea dintr-un spațiu în altul; iar mișcarea impune părăsirea unui spațiu și ocuparea altuia, și dacă El ar coborî, nu ar mai rămâne niciun Domn deasupra Tronului.
I se spune: în ceea ce este observat, voința nu este înțeleasă decât ca înclinarea inimii spre dobândirea a ceea ce este necesar și folositor și îndepărtarea de ceea ce este dăunător, lucru care indică dependență față de altcineva decât sinele.
Însă Allah, Preaînaltul, după cum a informat despre Sinele Său nobil în hadithul Său sacru, a spus: „O, robii Mei, voi nu Îmi puteți dăuna și nu Îmi puteți aduce folos.” Așadar, El este preaînalt față de o voință precum cea înțeleasă în ceea ce este observat.
La fel, în ceea ce este observat, auzul nu este înțeles decât printr-un sunet care intră în canalul urechii, iar aceasta nu se petrece decât într-un corp gol în interior. Dar Allah, Preaînaltul, este Unul, as-Samad, cu mult deasupra acestui lucru. Și la fel, în ceea ce este observat, vederea și vorbirea nu sunt înțelese decât într-un corp gol în interior, însă Allah, Preaînaltul, este Unul,as-Samad, cu mult deasupra acestui lucru.
Majmuʿ al-Fatawa (5/351-353).