Verdictul cu privire la zahărul a cărui rafinare folosește cărbune de oase

În primul rând:

Folosirea oaselor arse în fabricarea zahărului se referă la utilizarea cărbunelui de oase și a cenușii în procesul de rafinare a sucului de trestie de zahăr sau de sfeclă de zahăr, pentru extragerea zahărului alb de masă.

Se spune în al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah al-‘Aalamiyyah (17:249):

Două tipuri de cărbune sunt mai cunoscute decât celelalte. Acestea sunt: cărbunele făcut din lemn și cărbunele de oase (bone char), numit și „cărbune animal”; acesta din urmă este făcut din rămășițele animalelor, în special din oasele lor. „Cărbunele de oase” sau bone char se găsește în principal sub formă de cenușă și conține carbon și alte elemente.

Producătorii folosesc cărbune de oase măcinat sau sub formă de pulbere pentru a îngroșa culorile și a le face să adere la suprafețele interioare. Acest proces este folosit și la fabricarea zahărului alb. Sfârșitul citatului.

În al doilea rând:

Cărbunele de oase folosit la rafinarea zahărului este unul dintre două lucruri:

1. Fie oasele sunt pure (taahir), dacă provin de la animale a căror carne este permisă și care au fost sacrificate în modul prescris; în acest caz nu există nicio problemă, deoarece sunt halal și taahir (pure).
2. Fie oasele sunt impure (najis), dacă provin de la un animal care nu a fost sacrificat în modul prescris (maytah).

Opinia corectă cu privire la astfel de chestiuni este că, prin ardere și transformare în cenușă, acestea devin pure, deoarece impuritățile sunt purificate prin transformare (istihaalah – adică prin transformarea într-o substanță diferită), potrivit opiniei corecte a învățaților, precum și opiniei Hanafis și Malikis.

Se spune în al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah al-Kuwaitiyyah (10/278):

Opinia Hanafis și Malikis, precum și una dintre opiniile relatate de la Ahmad, este că un lucru impur în sine poate fi considerat pur după ce se transformă. Astfel, cenușa unui lucru impur nu este impură, iar „sarea” rămasă după ce rămășițele unui măgar sau ale unui porc și ale altora asemenea se usucă și se descompun nu este considerată impură; de asemenea, orice substanță impură care a căzut într-o fântână și s-a descompus și s-a transformat în noroi nu este considerată impură. Același lucru se aplică vinului atunci când se transformă în oțet, fie că aceasta s-a întâmplat de la sine, fie prin acțiuni omenești sau în alt mod, deoarece esența sa s-a schimbat; deși Legiuitorul a descris acea substanță ca fiind impură, ea nu mai este considerată impură atunci când s-a transformat în altceva.

Așadar, dacă oasele și carnea s-au transformat în „sare”, ele intră sub aceleași reguli ca sarea, deoarece sarea este altceva decât oasele și carnea.

Există multe exemple similare în învățăturile islamice. De exemplu, picătura de spermă este impură, însă, atunci când se transformă într-o mudghah [embrion într-un stadiu timpuriu], devine pură; sucul este pur, însă, atunci când se transformă în vin, devine impur.

Din aceasta devine clar că, atunci când caracteristica ce a determinat verdictul nu mai este prezentă, verdictul nu se mai aplică. Sfârșitul citatului.

Această opinie a fost preferată de Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah și de elevul său Ibn al-Qayyim.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Opinia potrivit căreia un lucru devine pur atunci când se transformă este mai corectă, deoarece, dacă o substanță impură se transformă în „sare” sau cenușă, esența sa reală s-a schimbat, iar numele și caracteristicile sale s-au schimbat de asemenea. Textele care vorbesc despre interzicerea maytah (carnea animalelor care nu au fost sacrificate în modul prescris), a sângelui și a cărnii de porc nu vorbesc despre sare, cenușă și praf, nici în formulare, nici în sens. Motivul pentru care aceste substanțe au fost considerate necurate nu este prezent în aceste substanțe (transformate), astfel că nu există nicio justificare pentru a spune că sunt necurate și impure."(Majmoo‘ al-Fatawa  20/522).

Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Vinul devine pur prin transformare, pe baza unui argument solid. Este considerat impur din cauza caracteristicilor sale necurate, însă, dacă motivul acelui verdict nu mai este prezent, atunci verdictul nu se mai aplică. Acesta este principiul de bază al învățăturilor islamice și, de fapt, stă la baza răsplății și pedepsei.

Pe baza acestui fapt, argumentul solid este că aceasta se aplică tuturor tipurilor de impurități, atunci când acestea se transformă… Nu este necesar să se cerceteze sursa sau originea lor; mai degrabă, totul trebuie considerat așa cum este în sine.

Nu are sens să se considere ceva impur atunci când, după transformare, are un nume diferit și caracteristici diferite. Verdictul este legat de nume, iar caracteristicile sunt, de asemenea, legate de nume.

Textele care vorbesc despre interzicerea maytah, a sângelui, a cărnii de porc și a vinului nu se referă la recolte, fructe, cenușă, sare, praf și oțet, nici în formulare, nici în sens, nici în text, nici prin analogie.

Cei care fac diferența între transformarea vinului și a altor lucruri spun că vinul a devenit impur doar prin transformare, astfel că poate redeveni pur prin transformare.

Prin urmare, li se poate spune: Același lucru se poate spune despre sânge, urină și fecale: acestea au devenit impure doar prin transformare și pot fi purificate prin transformare.

Sfârșitul citatului din I‘laam al-Muwaqqi‘een (3/183-184).

Această opinie este preferată de mulți învățați contemporani, inclusiv de învățații Comitetului Permanent pentru Cercetare Academică și Iftaa’, în Fatawa al-Lajnah ad-Daa’imah (22/299).

Iar Allah știe cel mai bine.