Verdictul cu privire la un du‘aa’ numit „Du‘aa’ Kumayl ibn Ziyaad”

În primul rând: 

„Du‘aa’ Kumayl” este o supplicație foarte cunoscută printre șiiți, care sunt foarte preocupați să o recite în fiecare săptămână în noaptea de vineri și în noaptea celei de-a cincisprezecea zile a lunii Sha‘baan (Laylat an-Nusf min Sha‘baan), în conformitate cu relatările care vorbesc despre virtutea și efectul ei profund asupra disciplinei de sine și din cauza sensurilor sublime pe care le conține – sau cel puțin așa susțin ei. 

Muhammad Baaqir al-Majlisi a spus despre acest dua: „Este cel mai bun dintre dua-uri și este dua-ul lui al-Khadr (pacea fie asupra lui). I-a fost predat lui Kumayl de către Ameer al-Mu’mineen (pacea fie asupra lui), care era unul dintre cei mai apropiați companioni ai săi.” 

Al-Qummi a spus: „Este una dintre supplicațiile cunoscute și trebuie recitată în noaptea celei de-a cincisprezecea zile a lunii Sha‘baan și în noaptea de vineri; este suficientă împotriva răului dușmanilor cuiva și deschide ușa proviziei și a iertării păcatelor.” 

A se vedea următorul link:

 

În relatarea acestui dua se spune că ‘Ali ibn Abi Taalib i-a spus lui Kumayl ibn Ziyaad: „Așază-te, o, Kumayl. Dacă memorezi acest dua și îl reciți în fiecare săptămână în noaptea de vineri, sau o dată pe lună, sau o dată pe an, sau o dată în viață, vei fi suficient și sprijinit și ți se va acorda provizie și nu vei fi niciodată lipsit de iertare.

„O, Kumayl, deoarece ne-ai însoțit atât de mult timp, trebuie să îți oferim ceea ce ceri.” 

Apoi a spus: „O, Allah, Îți cer prin mila Ta, care cuprinde toate lucrurile, și prin puterea Ta, prin care domini toate lucrurile și căreia i se supune totul, și prin măreția Ta, prin care biruiești toate lucrurile, și prin puterea Ta, căreia nimic nu i se poate împotrivi, și prin măreția Ta, care cuprinde toate lucrurile, și prin suveranitatea Ta, care transcende toate lucrurile, și prin Chipul Tău etern, care va rămâne după ce toate lucrurile vor înceta să existe, și prin numele Tale, care au umplut spațiul tuturor lucrurilor, și prin cunoașterea Ta, care cuprinde toate lucrurile, și prin lumina Chipului Tău, care luminează toate lucrurile; o, Lumină, o, Preasfântule, o, Cel dintâi dintre cei dintâi, o, Cel de pe urmă dintre cei de pe urmă, o, Allah, iartă-mi păcatele care slăbesc toate legăturile. O, Allah, iartă-mi păcatele care aduc mânia divină. O, Allah, iartă-mi păcatele care îndepărtează binecuvântările. O, Allah, iartă-mi păcatele care rețin supplicația (și o împiedică să ajungă la Tine). O, Allah, iartă-mi păcatele care aduc nenorocirea. O, Allah, iartă-mi toate păcatele pe care le-am săvârșit și fiecare greșeală pe care am făcut-o… “

Acesta este un dua cu un ritm poetic exagerat, care nu seamănă cu vorbele vreunui Sahaabi și este foarte îndepărtat de lumina Profeției. 

Acest dua nu are niciun lanț cunoscut de transmitere de la ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el), potrivit lui Ahl as-Sunnah. Mai degrabă, este cunoscut printre cei care cred că a spune minciuni despre Allah, Trimisul Său și apropiații Săi este un act de devoțiune religioasă și un mijloc de apropiere de Allah. 

În al doilea rând: 

Chiar dacă presupunem că toate cuvintele și sensurile sale sunt bune, nu este potrivit să Îl invoci pe Allah prin acest dua și să îl reciți în mod regulat, deoarece, pe lângă faptul că este un dua fabricat, care nu poate fi atribuit în mod autentic lui Ameer al-Mu’mineen ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el), a devenit și un slogan sau un simbol al Raafidis și al altora asemenea lor, care urmează inovația. S-a menționat mai sus că ei îl consideră sacru, îl venerează și îi acordă o mare importanță. Un lucru de acest fel nu trebuie adoptat ca practică religioasă. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dacă este mai probabil ca o faptă mustahabb să ducă la consecințe rele, ea nu mai este mustahabb. Prin urmare, mai mulți fuqaha’ au considerat că unele fapte mustahabb trebuie abandonate dacă au devenit simboluri ale Raafidis (șiiților), deoarece aceasta nu înseamnă abandonarea unei îndatoriri obligatorii. Mai degrabă, aceasta înseamnă asemănarea cu ei, iar în acest caz devine dificil să se distingă între un sunnit și un Raafidi (șiit). Interesele deservite de diferențierea față de ei, în scopul evitării și contrazicerii lor, sunt mai mari decât interesele deservite de îndeplinirea acestei fapte mustahabb.

Sfârșitul citatului din Minhaaj as-Sunnah an-Nabawiyyah (4/154) 

Shaykh Muhammad ibn Ibraaheem (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Unii dintre savanți au interzis categoric asemănarea cu adepții inovației în ceea ce a devenit simbolurile sau sloganurile lor, chiar dacă acel lucru este Sunnah în principiu. Ambele grupuri sunt de acord că nu este permisă asemănarea cu adepții inovației în ceea ce constituie pentru ei un simbol sau un slogan.

Sfârșitul citatului din Fataawa wa Rasaa’il Muhammad ibn Ibraaheem (6/202) 

A se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 27237 și 6745 

În al treilea rând: 

Întrebătorul întreabă dacă este acceptabil ca, după recitarea as-salaah al-Ibraaheemiyyah („durood sharif”) în tashahhudul final, să recite doar acest dua, urmat imediat de salaam, fără niciun alt dua între ele. 

Dacă prin dua se referă aici la acest dua cunoscut drept dua-ul lui Kumayl ibn Ziyaad, atunci am menționat mai sus că acest lucru nu este acceptabil și, de fapt, nu este permis. 

Dar dacă se referă la întrebarea despre verdictul rostirii salaamului imediat după terminarea as-salaah al-Ibraaheemiyyah, fără rostirea vreunui dua, atunci este bine cunoscut că rostirea unui dua în tashahhudul final, după trimiterea binecuvântărilor asupra Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și înainte de rostirea salaamului, este Sunnah, dar nu este obligatorie. Prin urmare, este permis celui care se roagă să rostească salaam imediat, fără să spună vreun dua. 

Se spune în al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah (27/98): 

Este Sunnah ca cel care se roagă, după recitarea tashahhudului final, să ofere orice dua dorește, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Când unul dintre voi se așază în timpul rugăciunii, să spună «At-tahiyyaatu Lillah…» până la sfârșit, apoi să Îi ceară lui Allah orice dorește sau îi place.” 

Potrivit unei relatări transmise de al-Bukhaari: „Apoi să aleagă orice dua îi place și să îl spună.” Potrivit unei alte relatări, transmise de Muslim, el a spus: „Apoi, după aceea, să ceară orice dorește.”

Sfârșitul citatului. 

Se spune în Asna al-Mataalib (1/166): 

„Este mustahabb să se spună dua după aceea” înseamnă după trimiterea binecuvântărilor asupra lui și a familiei sale în tashahhudul final „după cum dorește” în privința lucrurilor din această lume și din Lumea de Apoi. Sfârșitul citatului. 

Pe baza acestui fapt, dacă cel care se roagă trimite doar binecuvântări asupra Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), apoi spune tasleem și nu rostește un dua pentru nimic, nu este nimic greșit în aceasta, însă neglijează o Sunnah. 

Înainte de rostirea salaamului, este confirmat că trebuie să se caute refugiu la Allah de patru lucruri: de pedeapsa Iadului, de pedeapsa mormântului, de încercările vieții și ale morții și de fitnah falsului mesia, Dajjaalul, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a poruncit aceasta, potrivit unei relatări transmise de Muslim (588) de la Abu Hurayrah, care a spus: „Când unul dintre voi a terminat tashahhudul final, să caute refugiu la Allah de patru lucruri: de pedeapsa Iadului, de pedeapsa mormântului, de încercările vieții și ale morții și de răul Dajjaalului.” 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: Aceasta indică în mod clar că este mustahabb în tashahhudul final. Sfârșitul citatului. 

Există și alte dua-uri pe care este de asemenea mustahabb ca cel care se roagă să le rostească după terminarea tashahhudului final. Pentru mai multe informații, a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 5236.

Iar Allah știe cel mai bine.