Verdictul cu privire la cel care oferă o udhiyah, dar nu se roagă

În răspunsurile la întrebările nr. 5208 și 9400 am afirmat că abandonarea rugăciunii constituie kufr care îl scoate pe om din Islam. Pe baza acestui fapt, orice faptă bună săvârșită de cel care nu se roagă nu îi va fi de folos și nu va fi acceptată de la el. 

Șeicul Saalih al-Fawzaan (Allah să-l păstreze) a spus: 

În ceea ce privește postul celui care nu se roagă, acesta nu are nicio valoare sau utilitate și nu este valid dacă nu se roagă. Indiferent ce alte acte de ascultare ar putea săvârși o persoană, acestea nu îi vor fi de folos atât timp cât nu se roagă, deoarece cel care nu se roagă este un necredincios, iar faptele bune ale necredinciosului nu sunt acceptate de la el. Prin urmare, postul nu îi este de folos celui care nu se roagă. Sfârșitul citatului. 

Al-Muntaqa min Fataawa al-Fawzaan (39/16) 

Șeicul Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dacă o persoană postește, dar nu se roagă, niciun post nu va fi acceptat de la ea, deoarece este un necredincios și un apostat, iar de la ea nu vor fi acceptate nici zakah, nici caritate și nici alte fapte virtuoase, deoarece Allah, preaînaltul, spune (interpretarea sensului):

„Și nimic nu îi împiedică să li se accepte contribuțiile, în afară de faptul că nu au crezut în Allah și în Mesagerul Său (Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)); că nu vin la As-Salat (rugăciune) decât într-o stare de lene; și că nu oferă contribuții decât fără voie”

[at-Tawbah 9:54]. 

Dacă contribuțiile lor – prin care se înțelege folosirea altora – nu sunt acceptate de la necredincioși, atunci este cu atât mai potrivit ca actele de adorare, al căror folos este limitat doar la cel care le săvârșește, să nu fie acceptate. Pe baza acestui fapt, cel care postește, dar nu se roagă, este un necredincios, Allah să ne ferească, iar postul său este invalid. În același fel, niciuna dintre faptele sale virtuoase nu va fi acceptată de la el. Sfârșitul citatului.

Fataawa Noor ‘ala ad-Darb de Ibn ‘Uthaymeen (124/32). 

Dacă cel care nu se roagă dorește să ofere o udhiyah, trebuie mai întâi să se căiască înaintea lui Allah pentru abandonarea rugăciunii. Dacă nu face acest lucru și persistă în calea sa, nu va fi răsplătit pentru acel sacrificiu și acesta nu va fi acceptat de la el. Dacă el însuși efectuează sacrificarea, atunci aceasta intră sub incidența maytah („carne moartă”, de la un animal găsit mort) și nu este permis să se mănânce din ea, deoarece carnea sacrificată de un apostat intră sub incidența maytah și este haraam. 

Șeicul Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dacă un bărbat care nu se roagă sacrifică un animal, carnea acestuia nu poate fi consumată. De ce? Pentru că este haraam. Dar dacă un evreu sau un creștin sacrifică un animal, este permis pentru noi să mâncăm din acea carne. Așadar, carnea sacrificată de cel care nu se roagă – Allah să ne ferească – este mai necurată decât carnea sacrificată de evrei și creștini.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ Fataawa wa Rasaa’il Ibn ‘Uthaymeen (12/45) 

Și Allah știe cel mai bine.