Va fi trasă o persoană la răspundere pentru tot ceea ce îi trece prin minte, fie bun, fie rău?

Al-Bukhaari (6491) și Muslim (131) au relatat de la Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus, transmițând de la Domnul său, slăvit și înălțat fie El: „Allah a hotărât faptele bune și faptele rele, apoi a explicat aceasta. Celui care se gândește să facă o faptă bună, dar nu o face, Allah îi va consemna o faptă bună completă. Dacă se gândește să facă o faptă bună și apoi o face, Allah [slăvit și înălțat fie El] îi va consemna între zece și șapte sute de ori mai mult sau chiar mult mai mult. Dacă se gândește să facă o faptă rea, dar nu o face, Allah îi va consemna o faptă bună completă, iar dacă se gândește la ea și apoi o face, Allah îi va consemna o faptă rea.” 

Al-Bukhaari (5269) și Muslim (127) au relatat de asemenea de la Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah, slăvit și înălțat fie El, îi va ierta comunității mele orice le trece prin minte, atât timp cât nu acționează potrivit acelui lucru și nu vorbesc despre el.” 

Ibn Rajab (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Aceste texte se referă la patru chestiuni: consemnarea faptelor bune și a faptelor rele și gândirea la fapte bune și fapte rele. Acestea sunt patru chestiuni.  

Apoi a spus: 

… A treia chestiune: gândirea la fapte bune. Ea este consemnată ca o faptă bună completă chiar dacă persoana nu o face, așa cum se spune în hadeeth-ul lui Ibn ‘Abbaas și în alte relatări. … În hadeeth-ul lui Khuraym ibn Faatik se spune: „… Dacă o persoană se gândește să facă o faptă bună, dar apoi nu o face, iar Allah știe că s-a gândit la ea și a dorit cu sinceritate să o facă, El îi consemnează o faptă bună…” [Relatat de Ahmad, 18556. al-Arna’oot a spus: Isnaad-ul său este hasan. A fost menționat de al-Albaani în as-Saheehah]. Aceasta arată că prin „gândirea la” se înțelege aici hotărârea și rezoluția care sunt prezente de obicei atunci când cineva dorește cu sinceritate să facă o faptă, nu doar un gând trecător care nu este însoțit de nicio hotărâre sau rezoluție. 

Abu’d-Darda’ a spus: Dacă o persoană merge la culcare intenționând să se roage în timpul nopții (qiyaam), apoi somnul o copleșește până vine dimineața, ceea ce a intenționat să facă îi va fi consemnat. 

S-a relatat că Sa‘eed ibn al-Musayyab a spus: Dacă o persoană se gândește să se roage, să postească, să meargă la Hajj sau la ‘Umrah ori să meargă la jihad, apoi este împiedicată să facă aceasta, Allah îi va acorda răsplata pentru ceea ce a dorit să facă. 

Abu ‘Imraan al-Jawni a spus: Îngerului i se spune: Consemnează cutare lucru pentru cutare persoană. El spune: O, Doamne, nu l-a făcut. El spune: L-a intenționat. 

Zayd ibn Aslam a spus: Un om mergea printre savanți și spunea: Cine îmi va spune o faptă pe care să o pot face mereu pentru Allah, căci nu-mi place să vină asupra mea nicio oră din zi sau din noapte fără să mă străduiesc de dragul lui Allah, înălțat fie El? I s-a spus: Ai găsit ceea ce cauți. Fă bine atât cât poți, apoi, când obosești sau încetezi să faci aceasta, gândește-te să o faci, deoarece cel care se gândește să facă o faptă bună este asemenea celui care o face. 

Dacă intenția este însoțită de cuvinte sau efort, răsplata este garantată, iar cel care a intenționat este asemenea celui care face, după cum Abu Kabshah a relatat că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus:

„[Oamenii] din această lume sunt de patru feluri: o persoană căreia Allah îi acordă avere și cunoaștere, astfel încât se teme de Domnul său în privința acesteia, menține legăturile de rudenie prin intermediul ei și recunoaște drepturile lui Allah cu privire la ea – ea are cel mai înalt statut. (Al doilea este) o persoană căreia Allah îi acordă cunoaștere, dar nu îi acordă avere, astfel încât este sinceră în intenția sa și spune: Dacă aș avea avere, aș face la fel ca cutare. Ea va fi răsplătită potrivit intenției sale, iar răsplata lor va fi aceeași. (Al treilea fel) este o persoană căreia Allah îi acordă avere, dar nu îi acordă cunoaștere, astfel încât își risipește averea fără cunoaștere; nu se teme de Domnul său în privința ei, nu menține legăturile de rudenie prin intermediul ei și nu recunoaște drepturile lui Allah cu privire la ea – ea are cel mai rău statut. (Iar al patrulea fel este) o persoană căreia Allah nu îi acordă nici avere, nici cunoaștere și care spune: Dacă aș avea avere, aș face la fel ca cutare. Ea va fi răsplătită potrivit intenției sale, iar povara păcatului lor va fi aceeași.”

Relatat de Imam Ahmad, at-Tirmidhi și Ibn Maajah. Clasificat ca saheeh de al-Albaani datorită dovezilor coroborante. 

Expresia „Răsplata lor va fi aceeași” este înțeleasă ca însemnând că ei sunt egali în ceea ce privește răsplata de bază pentru fapte, dar nu în ceea ce privește înmulțirea acelei răsplăți. Înmulțirea răsplății este numai pentru cel care face efectiv o faptă, nu pentru cel care o intenționează, dar nu o face. Dacă ar fi egali în toate privințele, celui care s-a gândit la o faptă bună, dar nu a făcut-o, i s-ar consemna o răsplată de zece ori mai mare, iar aceasta contravine tuturor textelor. Acest lucru este indicat de versetul în care Allah, înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Allah i-a înălțat în ranguri pe cei care se străduiesc și luptă cu averile și viețile lor deasupra celor care stau (acasă). Tuturor Allah le-a promis bine (Paradisul), însă Allah i-a înălțat pe cei care se străduiesc și luptă deasupra celor care stau (acasă) printr-o răsplată măreață” [an-Nisa’ 4:95]. Ibn ‘Abbaas și alții au spus: Cei care stau (acasă), deasupra cărora cei care se străduiesc și luptă sunt înălțați în ranguri, sunt cei care au scuze, iar cei care stau (acasă), deasupra cărora cei care se străduiesc și luptă sunt înălțați printr-o răsplată măreață, sunt cei care nu au scuze. 

Apoi el (Allah să aibă milă de el) a spus: 

A patra chestiune este gândirea la fapte rele fără a le face. În hadeeth-ul lui Ibn ‘Abbaas se spune că aceasta va fi consemnată ca o faptă bună completă. În mod similar, în hadeeth-ul lui Abu Hurayrah, Anas și alții se spune că va fi consemnată ca o hasanah (faptă bună). În hadeeth-ul lui Abu Hurayrah se spune „căci a renunțat la ea de dragul Meu” (Muslim, 129). Aceasta arată că se înțelege că, dacă o persoană a fost capabilă să facă păcatul la care s-a gândit, dar a renunțat la el de dragul lui Allah, înălțat fie El, fără îndoială i se va consemna pentru aceasta o faptă bună, deoarece abținerea sa de la săvârșirea acelui păcat din acest motiv este o faptă dreaptă. 

Dar dacă se gândește să comită un păcat, apoi nu îl face de frica altor oameni sau pentru a se arăta înaintea lor, s-a spus că va fi pedepsit pentru abținerea de la el cu acea intenție, deoarece a da întâietate fricii de oameni asupra fricii de Allah este haraam, la fel cum este haraam și să urmărească să se arate înaintea oamenilor. Dacă abținerea de la păcat este însoțită de astfel de intenții, atunci va fi pedepsit pentru abținere. 

Al-Fudayl ibn ‘Iyaad a spus: Ei spuneau: Abținerea de la a face ceva de dragul oamenilor este arătare, iar săvârșirea acelui lucru de dragul lor este shirk. 

Dar dacă încearcă să facă acel lucru prin toate mijloacele disponibile, apoi este împiedicat să-l facă deoarece nu i-a fost predestinat să-l facă, în acest caz mai mulți savanți au afirmat că va fi pedepsit pentru el, din cauza hadeeth-ului: „… atât timp cât nu vorbește despre el și nu acționează potrivit lui.” Așadar, dacă o persoană se străduiește să comită un păcat, dar nu poate să-l facă, ea a acționat potrivit lui. În mod similar, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Când doi musulmani se confruntă cu săbiile lor, atât ucigașul, cât și cel ucis vor fi în Iad.” Am spus – sau s-a spus – O, Mesager al lui Allah, (înțelegem în privința) ucigașului, dar ce se întâmplă cu cel ucis? El a spus: „El a vrut să-și ucidă tovarășul.” (Relatat de al-Bukhaari, 31: Muslim, 2888). Cuvintele „atât timp cât nu vorbește despre el și nu acționează potrivit lui” indică faptul că, dacă cel care se gândește la un păcat vorbește despre ceea ce se gândea să facă, va fi pedepsit pentru că s-a gândit la el în acel caz, deoarece a comis un păcat cu facultățile sale fizice, adică vorbind cu limba sa. Acest lucru este indicat și de hadeeth-ul lui Abu Kabshah citat mai sus, care a spus: (A patra categorie de persoană) spune: „Dacă aș avea avere, aș face cu ea ceea ce face cutare”, referindu-se la cel care nu L-a ascultat pe Allah cu averea sa. El a spus: „Povara păcatului lor va fi aceeași.” 

Apoi el (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dar dacă își schimbă intenția și renunță la hotărârea sa fără niciun motiv, va fi pedepsit pentru ceea ce s-a gândit să facă sau nu? 

Există două situații: 

Prima este atunci când gândul său despre păcat a fost un gând trecător asupra căruia nu a stăruit și care nu s-a înrădăcinat în inima sa; mai degrabă nu i-a plăcut și l-a respins. Acest lucru va fi iertat; este asemenea gândurilor urâte sau șoaptelor despre care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a fost întrebat și a spus: „Aceasta este credință limpede.” [Relatat de Muslim, 132] 

Când a fost revelat versetul (interpretarea sensului) „… fie că dați la iveală ceea ce este în sufletele voastre, fie că ascundeți, Allah vă va cere socoteală pentru aceasta. Apoi El îl iartă pe cel pe care voiește și îl pedepsește pe cel pe care voiește…” [al-Baqarah 2:284], acest lucru i-a mâhnit pe musulmani și au crezut că include aceste gânduri trecătoare. Apoi a fost revelat versetul următor, în care se spune (interpretarea sensului): „Nu pune asupra noastră o povară mai mare decât ceea ce putem duce” [al-Baqarah 2:286]. (Relatat de Muslim, 126). Aceasta a dovedit că, în ceea ce privește lucrurile pe care nu aveau puterea să le suporte, nu vor fi pedepsiți și nu li se va cere socoteală pentru ele și a devenit clar că în primul verset se făcea referire la lucrurile pe care le hotărâseră și intenționaseră să le facă. 

A doua situație se referă la lucrurile pe care cineva le-a hotărât și intenționează să le facă, care i-au venit în minte și s-au stabilit, iar el stăruie asupra lor. Acestea sunt de două feluri: 

(i) Fapte ale inimii (care țin de credință), precum îndoiala sau necredința în Unicitatea lui Allah ori în profeție sau în misiunea Profetului și alte forme de necredință și ipocrizie. Toate acestea sunt lucruri pentru care o persoană va fi pedepsită și prin care devine necredincios și ipocrit.

Putem adăuga la acestea toate păcatele care țin de inimă, precum iubirea a ceea ce Allah urăște, urârea a ceea ce Allah iubește, aroganța, admirația de sine etc. 

(ii) Al doilea fel se referă la ceea ce nu ține de faptele inimii; mai degrabă sunt fapte fizice, precum zina, furtul, consumul de alcool, crima, calomnia și așa mai departe. Dacă o persoană persistă în dorința de a face astfel de lucruri și hotărăște să le facă, dar nu arată nicio indicație exterioară în acest sens, există două opinii cunoscute ale savanților cu privire la faptul dacă va fi trasă la răspundere pentru aceasta.

Prima opinie este că va fi trasă la răspundere pentru aceasta. Ibn al-Mubaarak a spus: L-am întrebat pe Sufyaan ath-Thawri: Va fi trasă o persoană la răspundere pentru gândul de a comite un păcat? El a spus: Dacă a hotărât să-l facă, va fi trasă la răspundere. Această opinie a fost considerată mai corectă de mulți dintre fuqaha’, savanții hadeeth-ului și savanții kalaam dintre însoțitorii noștri și alții. Ei au citat ca dovadă versete precum următorul (interpretarea sensului):

„Și să știți că Allah știe ceea ce este în mințile voastre, așadar temeți-vă de El”

[al-Baqarah 2:235]

„dar El vă va cere socoteală pentru ceea ce au dobândit inimile voastre”

[al-Baqarah 2:225]. 

(De asemenea, au citat ca dovadă) hadeeth-uri precum cel în care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Păcatul este ceea ce șovăie în inima ta și nu vrei ca oamenii să afle despre el” (relatat de Muslim, 2553). Ei au interpretat hadeeth-ul „Allah, slăvit și înălțat fie El, îi va ierta comunității mele orice le trece prin minte, atât timp cât nu acționează potrivit acelui lucru și nu vorbesc despre el” ca referindu-se la gândurile trecătoare și au spus: Orice lucru asupra căruia o persoană stăruie și care se înrădăcinează în inima sa este inclus în ceea ce dobândește și face, astfel că nu este inclus în acest hadeeth. 

A doua opinie este că nu va fi trasă la răspundere pentru simple intenții în toate cazurile. Această opinie îi este atribuită lui ash-Shaafa‘i și este, de asemenea, opinia lui Ibn Haamid dintre însoțitorii noștri, pe baza sensurilor generale. Al-‘Awfi a relatat de la Ibn ‘Abbaas ceva care indică aceeași opinie…

Sfârșitul citatului din Jaami‘ al-‘Uloom wa’l-Hikam, comentariul hadeeth-ului nr. 37 (2/343-353). 

Pe scurt: 

Dacă o persoană se gândește să facă o faptă bună, iar aceasta prinde rădăcini în inima sa și hotărăște să o facă, ceea ce a intenționat să facă îi va fi consemnat, chiar dacă nu o face, deși răsplata celui care o face este mai bună și mai mare. 

Dacă o persoană se gândește să facă o faptă rea, apoi se abține de la ea de dragul lui Allah, îi va fi consemnată o faptă bună completă. 

Dacă o persoană se gândește să facă o faptă rea, apoi se abține de la ea de dragul oamenilor sau încearcă să o facă, dar este împiedicată, i se va consemna o faptă rea împotriva sa. 

Dacă se gândește să o facă, apoi își schimbă intenția după ce a intenționat-o, dacă a fost doar un gând trecător nu va fi trasă la răspundere pentru el, dar dacă a fost una dintre faptele inimii care nu au legătură cu acțiunile fizice (adică ține de credință), va fi trasă la răspundere pentru el. Dacă a fost o acțiune fizică și a persistat în gândirea la ea și a hotărât să o facă, majoritatea savanților sunt de părere că va fi trasă la răspundere pentru ea. 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus, după ce a citat opinia lui al-Baaqillaani potrivit căreia individul va fi tras la răspundere în acest caz: 

Al-Qaadi ‘Iyaad (Allah să aibă milă de el) a spus: Majoritatea primei generații și a savanților, inclusiv fuqaha’ și muhadditheen, sunt de aceeași opinie ca al-Qaadi Abu Bakr, din cauza hadeeth-urilor care indică faptul că oamenii vor fi trași la răspundere pentru faptele inimii (adică cele care țin de credințe). 

Dar ei au spus: Această hotărâre va fi consemnată ca o faptă rea și nu este fapta rea la care s-a gândit individul, deoarece nu a făcut-o și s-a abținut de la ea dintr-un alt motiv decât frica de Allah. Însă persistența și hotărârea în sine constituie un păcat, astfel că va fi consemnată ca păcat, iar dacă o face, va fi consemnată ca un al doilea păcat. Dar dacă se abține de la ea de frica lui Allah, înălțat fie El, i se va consemna o faptă bună, așa cum se spune în hadeeth: „căci a renunțat la ea de dragul Meu”; astfel, renunțarea sa din frica lui Allah, înălțat fie El, străduința sa de a-și învinge nafs-ul înclinat spre rău și împotrivirea sa față de capriciile și dorințele sale constituie, de fapt, o faptă bună. Felul de gândire la o acțiune care nu va fi consemnată împotriva individului este gândul trecător care nu prinde rădăcini în inimă și nu este însoțit de intenție sau hotărâre.

Sfârșitul citatului din Sharh Muslim, 2/151 

Ibn Rajab a preferat opinia potrivit căreia (atunci când o persoană comite un păcat) va fi consemnat un singur păcat, fără nicio înmulțire, astfel încât pedeapsa este pentru păcat, iar gândirea la el nu se adaugă, deoarece, dacă gândirea la el s-ar adăuga păcatului, individul ar fi pedepsit de două ori pentru săvârșirea unui singur păcat. Nu putem spune că aceasta se poate aplica și faptelor bune și că, dacă cineva face o faptă bună după ce s-a gândit la ea, ar trebui să fie răsplătit pentru fapta bună, dar nu și pentru gândirea la ea. Spunem că aceasta nu este corect, deoarece, dacă o persoană face o faptă bună, i se va consemna o răsplată de zece ori mai mare și este posibil ca o parte din aceasta să fie o răsplată pentru gândirea de a face fapta bună. Iar Allah știe cel mai bine. Sfârșitul citatului. 

Și Allah știe cel mai bine.