Va fi musulmanul răsplătit pentru abținerea de la păcat în orice situație?

În primul rând:

Dacă cineva se abține de la săvârșirea unui păcat, atunci trebuie să se abțină din unul dintre următoarele motive:

1. Se abține de la păcat de teama lui Allah. Va fi răsplătit pentru abținerea de la acel păcat, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus într-un hadith qudsi [că Allah le-a spus îngerilor]: „… iar dacă renunță la el (la fapta rea) de dragul Meu, consemnați pentru el o faptă bună…” Relatat de al-Bukhaari (7501).
2. Se abține de la păcat pentru a se arăta oamenilor și pentru a le căuta lauda. Nu va fi răsplătit pentru abținerea de la el; mai degrabă, este posibil să păcătuiască prin aceasta, deoarece abținerea de la păcat este un act de adorare, iar actele de adorare trebuie îndeplinite numai pentru Allah.

Ibn Rajab a spus: Dar dacă se gândește să comită un păcat, apoi se abține de la el de teama oamenilor sau pentru a se arăta lor, s-a spus că va fi pedepsit pentru abținerea de la păcat cu această intenție, deoarece preferarea fricii de oameni în locul fricii de Allah este interzisă. În mod similar, intenția de a se arăta oamenilor este, de asemenea, interzisă. Prin urmare, dacă aceasta (arătarea) este asociată cu abținerea de la păcat în acest scop, va fi pedepsit pentru abținere.

Sfârșitul citatului din Jaami‘ al-‘Uloom wa’l-Hikam (2/321).

Ibn al-Qayyim al-Jawziyyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: … Dacă cineva se abține de la (păcat) de dragul unui lucru diferit de Allah și nu de dragul lui Allah, va fi pedepsit pentru abținerea de dragul altcuiva decât Allah, la fel cum ar fi pedepsit pentru săvârșirea lui de dragul altcuiva decât Allah. Această reținere și abținere este una dintre faptele inimii, iar dacă este îndeplinită ca act de adorare pentru altcineva decât Allah, atunci merită pedeapsă.

Sfârșitul citatului din Shifaa’ al-‘Aleel, p. 170

1. Se abține de la păcat pentru a evita rușinea în fața oamenilor. În acest caz, nu are păcat pentru abținere; totuși, poate fi răsplătit pentru abținere dacă aceasta a fost făcută în scopul unei chestiuni shar‘i pe care Allah o iubește, cum ar fi să se abțină de la păcat pentru ca fapta sa să nu ducă la aruncarea unor acuzații asupra du‘aat [celor care îi cheamă pe oameni la Allah] și asupra oamenilor religioși.

Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus – diferențiind între acest caz și cel anterior: Dacă se spune: cum poate fi pedepsit pentru abținerea de la păcat pentru a evita rușinea în fața oamenilor, pentru a-și păstra statutul printre ei și de teamă ca aceștia să nu se întoarcă împotriva lui, când Allah, Preamăritul, nu condamnă aceasta și nu o interzice?

Răspunsul este: fără îndoială, nu va fi pedepsit pentru aceasta. Mai degrabă, poate fi pedepsit pentru că încearcă să se apropie de oameni abținându-se de la acel păcat și arătându-se astfel lor, pentru ca ei să creadă că s-a abținut de la el de teama lui Allah și pentru că știe că El îl privește, când în realitate nu acesta a fost motivul. Așadar, există o diferență între abținerea de la păcat pentru a se apropia de oameni și pentru a se arăta lor și abținerea de la păcat pentru a evita rușinea în fața lor, de teama răului lor și de teamă că și-ar putea pierde respectul în ochii lor. În acest caz, nu va fi pedepsit pentru aceasta; de fapt, poate fi răsplătit pentru ea, dacă a făcut-o în scopul unui lucru pe care Allah îl iubește, cum ar fi păstrarea statutului celui care îi cheamă pe oameni la Allah, astfel încât oamenii să continue să-l asculte și să beneficieze de aceasta și altele asemenea.

Sfârșitul citatului din Shifa’ al-‘Aleel, p. 170

1. Se abține de la păcat deoarece nu are niciun interes în el, iar abținerea sa nu este de teama lui Allah și nici de dragul vreuneia dintre creaturile Sale. În acest caz, nu va fi răsplătit și nu păcătuiește.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Acesta este cel care se gândește să comită o faptă rea, apoi se abține de la ea fie de teama lui Allah, fie dintr-un alt motiv. Dacă se abține de la ea de teama lui Allah, Allah va consemna pentru el o hasanah întreagă la El, după cum se afirmă clar în hadith și după cum se spune într-un alt hadith: „Consemnați pentru el o hasanah, căci s-a abținut de la ea numai de dragul Meu.”

Sau s-a abținut de la ea dintr-un alt motiv, caz în care nicio faptă rea nu va fi consemnată împotriva lui, după cum se spune într-un alt hadith: „Dacă nu o face, nimic nu va fi consemnat împotriva lui.” Astfel, sensurile diferitelor relatări cu privire la acest subiect pot fi armonizate.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ al-Fataawa (10/738).

În al doilea rând:

Actele de adorare nu sunt acceptate de la musulman decât dacă sunt îndeplinite două condiții:

1. Intenția (niyyah) trebuie să fie sinceră numai de dragul lui Allah, Preaînălțatul. Aceasta înseamnă că, prin cuvintele și faptele sale, atât exterioare, cât și interioare, persoana Îl caută pe Allah, Preaînălțatul, excluzându-i pe toți ceilalți.
2. Trebuie să fie în conformitate cu shar‘ pe care Allah, Preaînălțatul, l-a poruncit și a hotărât că El nu trebuie adorat decât în modul în care a prescris. Aceasta se realizează urmând ceea ce a adus Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), fără a i se opune și fără a introduce acte noi de adorare sau modalități noi de îndeplinire a actelor de adorare care nu sunt dovedite ca fiind relatate în mod autentic de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa).

Dovada pentru aceste două condiții este versetul în care Allah, Preaînălțatul, spune (interpretarea sensului):

„Așadar, oricine nădăjduiește la întâlnirea cu Domnul său, să săvârșească fapte bune și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său”

[al-Kahf 18:110].

Pe baza acestui fapt, dacă un copil se roagă de frica tatălui său sau pentru a-i face pe plac tatălui său și nu intenționează, pe lângă aceasta, să Îi facă pe plac lui Allah, atunci rugăciunea sa nu este acceptată, deoarece rugăciunea este un act de adorare, iar adorarea poate fi îndeplinită numai pentru Allah.

Dar dacă intenționează prin rugăciunea sa – ceea ce se întâmplă de obicei – să Îi facă pe plac lui Allah, iar apoi, ca obiectiv secundar, să le facă pe plac părinților săi, atunci, în acest caz, rugăciunea sa va fi acceptată, in sha Allah.

Și Allah știe cel mai bine.