Unele cunoștințe reprezintă o obligație individuală, iar altele o obligație colectivă; este dobândirea cunoștințelor obligatorie pentru cel care este capabil să le dobândească?

Unele cunoștințe islamice reprezintă o obligație individuală (fard ‘ayn), unele reprezintă o obligație colectivă (fard kifaayah), iar altele sunt nafl (supraerogatorii).

În ceea ce privește cunoștințele lumești folositoare, acestea reprezintă o obligație colectivă sau sunt permise.

Se spune în Kashshaaf al-Qinaa‘ (1/411): Cea mai bună dintre faptele voluntare este jihadul. Ahmad a spus: Nu cunosc nimic, după îndatoririle obligatorii, care să fie mai bun decât jihadul…

Apoi urmează cunoașterea, învățarea și predarea ei în domeniile hadithului, fiqhului și altor domenii, precum tafseer și usool, datorită hadithului: „Superioritatea savantului față de adorator este asemenea superiorității mele față de cel mai neînsemnat dintre voi…” Iar Abu’d-Dardaa’ a spus: Savantul și cel care învață au aceeași răsplată, iar restul oamenilor sunt riffraff, în care nu există nimic bun.

Muhanna a relatat că Imam Ahmad a spus: Dobândirea cunoștințelor este cea mai bună dintre fapte pentru cel a cărui intenție este corectă. A fost întrebat: Cum poate cineva avea intenția corectă? El a spus: Trebuie să intenționeze să fie umil (după dobândirea cunoștințelor) și să elimine prin aceasta ignoranța.

Ibn Haani’ l-a întrebat: Ar trebui să studieze hadithul atât cât crede că a beneficiat de pe urma lui (și apoi să se oprească)? El a spus: Nimic nu este la fel de bun ca dobândirea cunoștințelor.

Ibn Mansoor a relatat că petrecerea unei părți a nopții discutând chestiuni legate de cunoaștere era mai dragă lui Ahmad decât petrecerea unei părți a nopții în rugăciune; era vorba despre discutarea acelui tip de cunoaștere care îi ajută pe oameni în chestiunile lor religioase. Am spus: (Te referi la) rugăciune, post, Hajj, divorț și așa mai departe? El a spus: Da.

Ahmad a spus: Fiecare trebuie să dobândească atâtea cunoștințe câte îi sunt necesare pentru a-și îndeplini îndatoririle religioase. I s-a spus: Înseamnă aceasta că toate tipurile de cunoștințe shar‘i sunt necesare pentru a ajuta o persoană să respecte învățăturile religiei sale? El a spus: Tot ceea ce îi este necesar în calitate de individ, trebuie să dobândească acele cunoștințe.

S-a spus: Precum ce? El a spus: Precum ceea ce nu își poate permite să ignore, și anume rugăciunea sa, postul său și așa mai departe.

Ceea ce a vrut să spună Ahmad se referea la îndatoririle religioase obligatorii pentru fiecare individ; dacă nu este cazul, atunci (cunoașterea acelor chestiuni) reprezintă o obligație colectivă. Acest lucru a fost menționat de companionii noștri. Astfel, dacă un grup de oameni dobândește cunoștințe pe care nu este obligatoriu ca fiecare individ să le dobândească, atunci ei au îndeplinit o obligație colectivă, iar pentru cel care dobândește aceste cunoștințe (colective), aceasta reprezintă ceva în plus (și este un lucru bun).

În Aadaab ‘Uyoon al-Masaa’il se spune: Cunoașterea este cea mai bună dintre fapte, iar cei mai apropiați dintre savanți de Allah sunt cei care se tem cel mai mult de El. Citat încheiat.

În al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah (13/6) se spune: Dobândirea cunoștințelor poate face obiectul următoarelor clasificări (în ceea ce privește caracterul său obligatoriu):

• Învățarea poate fi o obligație individuală (fard ‘ayn); aceasta se referă la învățarea lucrurilor fără de care un musulman nu se poate descurca pentru a-și îndeplini îndatoririle religioase, pentru a-și face faptele numai de dragul lui Allah, preaslăvit fie El, și pentru a ști cum să interacționeze cu ceilalți oameni. Orice persoană responsabilă din punct de vedere religios, bărbat sau femeie, trebuie să învețe - după ce învață ceea ce este necesar pentru a înțelege corect principiile credinței, care reprezintă temelia religiei - acele lucruri care o vor ajuta să îndeplinească actele de adorare și să interacționeze cu ceilalți în mod corect; acestea includ wudoo’, ghusl, rugăciunea, postul, hotărârile privind Zakaah și Hajj, pentru cei cărora le sunt obligatorii aceste lucruri, precum și intenția sinceră de dragul lui Allah atunci când îndeplinește acte de adorare.

Este obligatoriu ca oamenii de afaceri să învețe hotărârile privind cumpărarea și vânzarea, pentru a putea evita tranzacțiile îndoielnice și tranzacțiile care implică elemente necorespunzătoare în toate relațiile lor. Același lucru se aplică oamenilor din toate profesiile, iar fiecare persoană implicată într-o activitate trebuie să învețe hotărârile legate de aceasta, pentru a evita să cadă în haraam atunci când își practică profesia.

• Însă învățarea poate fi o obligație colectivă (fard kifaayah); aceasta se aplică învățării oricărei ramuri a cunoașterii esențiale pentru bunăstarea oamenilor în privințe lumești, precum medicina, matematica, gramatica, limba, ‘ilm al-kalaam, modurile de recitare, știința hadithului și așa mai departe.
• Unele tipuri de cunoștințe sunt încurajate, precum studiul aprofundat și cercetarea în fiqh și descoperirea chestiunilor subtile de fiqh; același lucru se aplică și altor ramuri ale cunoștințelor shar‘i.
• Unele tipuri de cunoștințe pot fi haraam, precum învățarea despre șarlatanie, geomantie, vrăjitorie, prezicerea viitorului și ghicit.
• Unele tipuri de cunoștințe pot fi makrooh (displăcute), inclusiv versurile de poezie care conțin descrieri ale unor femei anume.
• Unele tipuri de cunoștințe pot fi permise, inclusiv versurile de poezie în care nu există nimic condamnabil, precum batjocorirea unui musulman sau menționarea defectelor musulmanilor și așa mai departe. Citat încheiat.

Ceea ce intră în categoria unei obligații colective sau a cunoștințelor supraerogatorii nu devine o obligație individuală pentru cineva doar pentru că are timp liber sau capacitatea de a deveni savant.

Totuși, o asemenea persoană poate pierde mult bine dacă decide să nu dobândească cunoștințe sau se limitează la învățarea doar a lucrurilor pe care este obligată să le învețe. Aceasta deoarece dobândirea cunoștințelor este una dintre cele mai nobile fapte, iar cel care face acest lucru este unul dintre moștenitorii Profeților, pentru că le arată oamenilor calea către Allah și îi învață despre religia Sa.

În ceea ce privește onoarea cunoașterii, este suficient să observăm că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Celui care parcurge un drum în căutarea cunoașterii prin aceasta, Allah îi va face să parcurgă unul dintre drumurile Paradisului. Îngerii își pleacă aripile, mulțumiți de cel care caută cunoașterea. Toți cei care se află în ceruri și pe pământ, chiar și peștii din apă, cer iertare pentru savant. Superioritatea savantului față de adorator este asemenea superiorității lunii față de toate celelalte corpuri cerești. Savanții sunt moștenitorii Profeților. Profeții nu au lăsat în urmă dinari sau dirhami, ci au lăsat în urmă o moștenire de cunoaștere, iar cel care o dobândește dobândește o parte îmbelșugată.” Relatat de at-Tirmidhi (2682), Abu Daawood (3641) și Ibn Maajah (223); hadithul a fost clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh at-Tirmidhi.

Nu este nimic greșit ca o persoană să lucreze ore suplimentare, fără să aibă nevoie de acest lucru, dacă aceasta va face ca ea să nu dobândească mai multe cunoștințe, atât timp cât a învățat deja ceea ce trebuie să știe.

În al doilea rând:

Cel care dorește să dobândească cunoștințe de fiqh trebuie să studieze unul dintre madhhab-uri. Aceasta este calea oamenilor cunoașterii, atât în trecut, cât și în prezent. Aceasta nu înseamnă că trebuie să urmeze fanatic acel madhhab și să nu accepte niciodată un punct de vedere din afara acelui madhhab.

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus:

Fără îndoială, individul ar trebui să se concentreze asupra unui anumit madhhab, studiindu-l și studiindu-i principiile de bază și îndrumările. Însă aceasta nu înseamnă că trebuie să adere în totalitate la punctul de vedere al imamului acelui madhhab, așa cum trebuie să adere la cuvintele Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa); mai degrabă, studiul său de fiqh ar trebui să se bazeze pe acesta, dar el ar trebui, de asemenea, să fie dispus să accepte de la alte madhhab-uri ceea ce se bazează pe dovezi solide, asemenea savanților de frunte care au urmat madhhab-uri, precum Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah, an-Nawawi și alții, astfel încât cunoștințele sale să se bazeze pe o temelie solidă.

Citat încheiat din Majmoo‘ Fataawa Ibn ‘Uthaymeen (26/176-177).

[Shaykh Ibn ‘Uthaymeen] (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat: Vedem unii studenți care își încep studiul de fiqh cu fiqh comparativ; este corectă această metodă? Sau studiul fiqhului necesită o abordare graduală? Vă rugăm să ne explicați acest lucru.

El a răspuns:

Ce înseamnă fiqh comparativ? Înseamnă prezentarea diferitelor opinii ale savanților cu privire la orice chestiune de fiqh. Nu, acest lucru este greșit.

Cel care își începe studiul de fiqh citind cărți care prezintă opinii diferite se va rătăci și se va confuza fără îndoială.

Este mai bine să se concentreze asupra unui anumit madhhab și să-i stăpânească lucrările. După ce un student dobândește o înțelegere solidă a fiqhului acelui madhhab, poate consulta cărți de fiqh comparativ, iar când devine foarte versat, poate fi capabil să stabilească care opinie este mai corectă.

Cât despre a începe cu divergențele de opinie când este încă începător, aceasta este asemenea unei persoane care se aruncă în mare fără să știe să înoate.

Citat încheiat din Duroos li’sh-Shaykh al-‘Uthaymeen (11/29).

Și Allah știe cel mai bine.