Unele critici ale credinței lui Ibn Rushd (Averroes)

În primul rând: 

Ibn Rushd este un nume purtat atât de Ibn Rushd nepotul (cunoscut în Occident sub numele de Averroes), cât și de Ibn Rushd bunicul. Amândoi aveau kunyah Abu’l-Waleed și amândoi purtau numele Muhammad ibn Ahmad. Amândoi au fost numiți qaadi (judecător) al Cordobei. 

Cel la care se referă întrebarea este Ibn Rushd nepotul (Averroes), care a murit în 595 AH. El este renumit pentru preocuparea sa pentru filosofie și pentru scrierea de cărți în acest domeniu. În ceea ce îl privește pe Ibn Rushd bunicul, acesta nu s-a ocupat de filosofie; a murit în 520 AH.

Al-Abbaar a spus: 

El a atins un nivel de perfecțiune, cunoaștere și virtute care nu a fost egalat în Andaluzia. Era un om modest și umil, despre care s-a spus că nu a fost niciodată distras de la cercetarea și studierea problemelor academice de când a ajuns la vârsta discernământului, cu excepția a două nopți: noaptea în care a murit tatăl său și noaptea nunții sale. În ceea ce privește cărțile și celelalte scrieri, a umplut aproape zece mii de pagini. Avea o puternică înclinație către filosofie și a devenit o figură de frunte în acest domeniu. Oamenii apelau la el pentru a-i cere verdictul cu privire la probleme medicale la fel cum îl întrebau despre chestiuni de fiqh. De asemenea, avea cunoștințe profunde despre limba arabă și s-a spus că memorase diwaans (poemele adunate) ale lui Abu Tammaam și al-Mutanabbi. 

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale s-au numărat următoarele: Bidaayat al-Mujtahid, despre fiqh; al-Kulliyaat (Generalități), despre medicină; Mukhtasar al-Mustasfa, despre usool; și multe alte lucrări despre filosofie, în care a rezumat ideile filosofilor greci. Astfel, a scris Jawaami‘ Kutub Aristotalis;  un rezumat al al-Ilaahiyyaat de Nicolaus din Damasc, un filosof grec; și un rezumat al Metafizicii lui Aristotel) b Aristotel. De asemenea, a rezumat multe alte cărți, prea numeroase pentru a fi enumerate aici, până într-acolo încât a fost cunoscut drept cel care a răspândit și a purtat stindardul gândirii aristotelice. În cele din urmă, acest lucru a dus la izolarea sa, iar oamenii din epoca sa l-au ocolit din cauza opiniilor ciudate pe care le exprima și a cunoștințelor stranii, străine, pe care le răspândea. 

Shaykh ash-Shuyookh Ibn Hamawiyyah a spus: 

Când am intrat în oraș, am întrebat despre Ibn Rushd și mi s-a spus că se afla în arest la domiciliu la porunca califului Ya‘qoob și că nimeni nu avea voie să îl viziteze, din cauza numeroaselor opinii ciudate relatate de la el și a numeroaselor ramuri de cunoaștere respinse care îi erau atribuite. A murit în arest la domiciliu în Marrakesh. 

Biografia sa poate fi găsită în Siyar A‘laam an-Nubala’ (21/307-310) 

În al doilea rând: 

A existat o dezbatere îndelungată cu privire la adevărata natură a credințelor lui Ibn Rushd și au fost scrise multe cărți atât în sprijinul său, cât și împotriva sa. A existat multă confuzie cu privire la adevăratele sale credințe și opinii. 

Deoarece aici nu avem timpul sau spațiul necesar pentru o discuție detaliată despre credințele lui Ibn Rushd, va fi suficient să evidențiem câteva dintre ideile greșite din cărțile sale care fac obiectul controverselor. 

1. Interpretarea învățăturilor islamice astfel încât să fie în armonie cu filosofia aristotelică

Poate că examinarea scurtei biografii a lui Ibn Rushd menționate mai sus va fi suficientă pentru a evidenția această înclinație din gândirea lui Ibn Rushd. Era fascinat de gândirea lui Aristotel într-o asemenea măsură încât Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus despre el: El este unul dintre oamenii cei mai atașați de opiniile lui Aristotel. Sfârșitul citatului din Bayaan Talbees al-Jahamiyyah (1/120). Ibn Rushd s-a străduit să explice gândirea aristotelică și să o prezinte oamenilor într-un nou stil arab. În timp ce făcea acest lucru, atunci când vedea o contradicție între gândirea aristotelică și fundamentele Islamului, încerca să găsească o interpretare forțată care putea duce la subminarea și distrugerea Islamului. Era ca și cum filosofia aristotelică ar fi fost contrapartea învățăturilor Islamului, care au venit de la Domnul lumilor și sunt întruchipate în textele Coranului și Sunnah. Pe această bază a scris celebra sa carte Fasl al-Maqaal fi Taqreer ma bayna ash-Sharee‘ah wa’l-Hikmah min al-Ittisaal (Tratatul decisiv, determinarea naturii legăturii dintre religie și filosofie). 

2. Credința sa că învățăturile islamice au atât sensuri exoterice (aparente), cât și sensuri esoterice (ascunse)

Ibn Rushd a spus: 

Învățăturile islamice sunt de două categorii: exoterice (aparente) și esoterice (ascunse). Sensurile exoterice sau aparente sunt pentru ca oamenii de rând să li se conformeze și să le urmeze, iar sensurile esoterice sau ascunse sunt pentru erudiți. În ceea ce îi privește pe oamenii de rând, ceea ce trebuie să facă este să înțeleagă învățăturile islamice potrivit sensului aparent și să se abțină de la interpretarea lor în orice alt mod decât potrivit sensului aparent. Nu le este permis erudiților să le explice oamenilor de rând în niciun alt mod decât în conformitate cu sensul aparent. Așa cum a spus ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el): Spuneți-le oamenilor ceea ce pot înțelege; vreți ca vorbele lui Allah și ale Mesagerului Său să fie respinse? Sfârșitul citatului. 

Al-Kashf ‘an Manaahij al-Adillah (p. 99); publicată de Markaz Diraasaat al-Wahdah al-‘Arabiyyah 

Ibn Rushd a discutat pe larg această idee esoterică în cărțile sale, până într-acolo încât a considerat-o una dintre principalele caracteristici ale grupului salvat din umma lui Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), care aderă la aspectele exoterice ale învățăturilor Islamului și nu le dezvăluie oamenilor sensurile esoterice. Sfârșitul citatului. 

Al-Kashf ‘an Manaahij al-Adillah (p. 150) 

De aceea, Shaykh al-Islam Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el) a scris pe larg respingând opiniile lui Ibn Rushd în această carte și explicând că interpretarea esoterică a textelor islamice este greșită. Aceste discuții apar în cele două cărți importante ale sale, Bayaan Talbees al-Jahamiyyah și Dar’u Ta‘aarud al-‘Aql wa’n-Naql.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Când Ibn Sina (Avicenna) și cei asemenea lui și-au dat seama că vorbele Mesagerului nu pot fi interpretate în acest mod filosofic – ba chiar au devenit convinși că sensul pe care acesta l-a intenționat era cel înțeles de oameni – au încercat să explice aceasta spunând: El li se adresa oamenilor de rând într-un mod pe care aceștia îl puteau înțelege, deși știa că adevărul cu privire la problema respectivă nu era așa cum îl înțelegeau oamenii. Prin urmare, ceea ce spuneau efectiv acești oameni era că Mesagerii au mințit pentru a servi unui scop. Aceasta este calea lui Ibn Rushd (Averroes) și a altora care urmează interpretările esoterice (baatiniyyah). Sfârșitul citatului. 

Majmoo‘ al-Fataawa (19/157) 

3. Preferarea opiniilor filosofice cu privire la înviere și răsplată

În ceea ce privește problema învierii și a răsplății, el a preferat opinia filosofilor potrivit căreia învierea va fi doar a sufletelor. De fapt, în această privință a căzut într-o rătăcire mai gravă decât simpla credință în opinia filosofică potrivit căreia învierea va fi doar a sufletelor, întrucât a considerat această problemă ca fiind una supusă ijtihaad-ului și a spus că ceea ce i se cere oricui examinează problema este să creadă în concluzia la care ajunge. El a spus: 

Adevărul cu privire la această problemă este că fiecare individ trebuie să creadă în concluzia la care îl conduce cercetarea sa. Sfârșitul citatului. 

Al-Kashf ‘an Manaahij al-Adillah (p. 204) 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Adepții filosofiei sunt și mai îndepărtați de calea Islamului decât ahl al-kalaam: 

Printre ei se află unii care cred că aceasta face parte din religia Islamului. 

Printre ei se află și unii care au mai multe cunoștințe despre textele religioase decât alții, astfel că au început să respingă opiniile lui ahl al-kalaam, cu excepția cazului în care acestea erau susținute de un text. Ori de câte ori exista un text care le susținea opiniile, tratau acel text într-unul dintre cele două moduri: fie îl acceptau în întregime, dacă era în concordanță cu înțelegerea și gândirea lor, fie îl tratau asemenea tuturor celorlalte cazuri similare și spuneau că Mesagerii vorbeau despre aceasta prin analogie, pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă (și nu trebuia luat literal), deoarece nu exista un alt mod de a o explica și, prin urmare, trebuiau să o exprime în aceste cuvinte. Ibn Rushd și alții asemenea lui au urmat această metodă, de aceea sunt mai apropiați de învățăturile islamice decât Ibn Sina și cei asemenea lui. În ceea ce privește problemele practice, ei erau mai apropiați de limitele Islamului decât cei care neglijau îndatoririle islamice și considerau permis ceea ce Islamul interzice. Totuși, ambele grupuri sunt într-o anumită măsură deviante, proporțional cu măsura în care s-au opus Coranului și Sunnah și sunt corecte și sănătoase în măsura în care sunt în armonie cu acestea. 

Prin urmare, în ceea ce privește problema faptului că universul a fost creat (și nu a existat din veșnicie) și învierea trupurilor, Ibn Rushd a adoptat o poziție neutră și a afirmat că ambele opinii erau valabile, deși în inima sa era mai înclinat către predecesorul său (Aristotel). El a răspuns comentariilor lui al-Ghazaali în Tahaafut at-Tahaafut, însă multe dintre argumentele sale sunt incorecte, iar al-Ghazaali avea dreptate. El a atribuit unele dintre argumentele sale lui Ibn Sina și nu predecesorului său (Aristotel) și i-a atribuit lui Ibn Sina orice greșeli. În unele dintre argumentele sale a vorbit de rău despre al-Ghazaali și l-a acuzat că este nedrept, deoarece și-a întemeiat opiniile pe argumente kalaami greșite, precum ideea că Dumnezeu nu trebuie să aibă un motiv sau o înțelepciune în ceea ce face și că Cel Atotputernic și capabil să aleagă poate decide să prefere un lucru altuia fără niciun motiv. Unele dintre argumentele sale erau foarte confuze și neclare. Sfârșitul citatului. 

Minhaaj as-Sunnah (1/255) 

4. Neacordarea atenției Sunnah ca sursă a legislației

Una dintre principalele caracteristici ale metodologiei lui Ibn Rushd în cărțile sale, care în același timp a fost unul dintre principalele motive ale erorilor sale, a fost neacordarea atenției Sunnah profetice ca sursă a legislației. 

Dr Khaalid Kabeer ‘Allaal (Allah să îl păstreze) a spus: 

Ibn Rushd nu a acordat atenția cuvenită Sunnah profetice și statutului său de principală sursă a legislației islamice după Sfântul Coran și nu a citat-o pe larg în cărțile sale de kalaam și filosofie. Prin urmare, a omis multe hadithuri care au legătură directă cu numeroasele subiecte academice pe care le-a discutat. Mai mult, în multe cazuri nu a înțeles corect multe dintre hadithurile pe care le-a citat în cărțile sale și le-a supus interpretării greșite pentru a-și susține opiniile și ideile aristotelice. Sfârșitul citatului. 

Naqd Fikr al-Faylasoof Ibn Rushd (p. 97) 

Aceasta este o scurtă prezentare generală care evidențiază unele dintre criticile erudiților la adresa credinței lui Ibn Rushd (Averroes). Această critică poate fi rezumată observând că el a trecut cu vederea multe dintre îndrumările islamice stabilite în mod clar de Legiuitor și a promovat metoda interpretării textelor într-un mod diferit de sensul lor aparent și supunerii unor texte clare ijtihaad-ului, pe baza unor idei stranii, străine, provenite din civilizații antice care au pierit.

Din acest motiv, el este celebrat de mulți dintre cei care fac parte astăzi din curentele liberale seculare, până într-acolo încât îl consideră pe filosoful Ibn Rushd un pionier al iluminismului, chiar dacă știu că o mare parte din cunoștințele din cărțile sale sunt considerate dispărute și greșite după standardele moderne ale cunoașterii. Însă scopul lor este să glorifice toate gândurile și ideile liberale care nu sunt în armonie cu fundamentele Islamului și sunt contrare faptelor menționate în textele islamice și recurg la interpretarea acestor texte într-un mod foarte ciudat, prezentându-se în același timp drept oameni dedicați religiei și cunoscători ai Islamului și ai înțelegerii sale. În Ibn Rushd văd ceea ce caută și consideră cărțile sale lucrări de pionierat. Noi credem că în cărțile sale veți găsi promovarea aderării la Islam și referirea la acesta, lucru pe care nu îl găsim în cărțile acestor gânditori moderni. El a aderat la latura practică a învățăturilor islamice și a venerat aceste învățături în domeniile fiqh-ului, hotărârilor judiciare și emiterii de fatwas, lucru care nu le-ar fi plăcut acestor gânditori moderni și la care nici măcar nu s-ar ridica la o zecime din nivelul său de cunoaștere. „Allah să-i distrugă, cât de mult sunt îndepărtați de adevăr!”[at-Tawbah 9:30]. 

Iar Allah știe cel mai bine.