Trebuie să aibă intenția de a ieși din rugăciune atunci când spune taslim-ul?

Cel care se roagă nu trebuie să intenționeze ieșirea din rugăciune atunci când spune taslim-ul; dacă spune taslim-ul fără această intenție, este acceptabil. Aceasta este opinia majorității fuqaha’ dintre hanafiți, șafiiți și hanbaliți. 

Ibn Qudamah (Allah să aibă milă de el) a spus: El trebuie să intenționeze, atunci când spune taslim-ul, să iasă din rugăciune. Dacă nu are această intenție, atunci Ibn Haamid a spus că rugăciunea sa devine invalidă, iar acesta este sensul aparent al afirmației lui ash-Shaafa‘i, deoarece este rostit la unul dintre cele două capete ale rugăciunii, astfel încât intenția este esențială, la fel ca în cazul takbir-ului (de la începutul rugăciunii). 

Ceea ce s-a relatat de la Ahmad (Allah să aibă milă de el) este că aceasta nu face rugăciunea invalidă, iar aceasta este opinia corectă, deoarece intenția de a se ruga acoperă întreaga rugăciune, iar salaam-ul face parte din ea. Și deoarece, dacă ar fi obligatoriu să formuleze intenția atunci când spune salaam-ul, ar fi trebuit să existe un text care să specifice aceasta, la fel ca în cazul takbir-ului de deschidere, și deoarece este un act de adorare. Prin urmare, nu este necesar să formuleze intenția de a ieși din rugăciune, la fel ca în cazul celorlalte acte de adorare. A face o analogie între sfârșitul rugăciunii și începutul ei nu este corect; intenția este considerată esențială la început pentru a acoperi toate celelalte părți ale rugăciunii, spre deosebire de sfârșit. Prin urmare, există o diferențiere între început și sfârșit în toate actele de adorare. 

Unii dintre companionii noștri au spus: El trebuie să intenționeze, prin rostirea ambelor taslim-uri, să iasă din rugăciune. Dacă intenționează prin aceasta să răspundă la salaam-ul celor doi îngeri și al celor din spatele său, dacă este imam, precum și al imamului și al celorlalți membri ai congregației, dacă se roagă în spatele unui imam, nu este nimic greșit în aceasta. Aceasta a fost afirmată de Ahmad, care a spus: El trebuie să spună salaam-ul în rugăciune și să intenționeze prin rostirea lui să-i răspundă imamului, pe baza relatării lui Muslim de la Jaabir ibn Samurah, care a spus: Când ne rugam cu Profetul (sa), obișnuiam să spunem: As-salamu ‘alaykum, as-salamu ‘alaykum. Mesagerul lui Allah s-a uitat la noi și a spus: „De ce vă mișcați mâinile precum cozile cailor neliniștiți? Când unul dintre voi spune salaam-ul, să se întoarcă spre tovarășul său și să nu-și miște mâna.” Potrivit unei alte relatări: „Este suficient ca unul dintre voi să-și pună mâna pe coapsă, apoi să spună salaam fraților săi din dreapta și din stânga. Abu Dawood a relatat: Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) ne-a poruncit să răspundem imamului și să ne salutăm unii pe alții. 

Aceasta indică faptul că este Sunnah să intenționezi, prin rostirea salaam-ului, să-i saluți pe ceilalți credincioși care se roagă. Aceasta este opinia lui ash-Shaafa‘i și Abu Haneefah. Abu Hafs ibn al-Muslim – unul dintre companionii noștri – a spus: El trebuie să intenționeze prin primul salaam să iasă din rugăciune și trebuie să intenționeze prin al doilea să-i salute pe îngerii care consemnează și pe membrii congregației, dacă este imam, și să răspundă imamului și îngerilor care consemnează, dacă se roagă în spatele unui imam."(Al-Mughni, 1/326 )

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: Este necesar să intenționezi, prin rostirea salaam-ului, să ieși din rugăciune? Există două opinii bine cunoscute cu privire la aceasta, dintre care cea mai corectă, potrivit khorasanienilor, este că nu este obligatoriu, deoarece intenția de a te ruga include salaam-ul. Aceasta este opinia lui Abu Hafs ibn al-Wakeel și Abu ‘Abdillah al-Khatan, după cum s-a afirmat în al-Musannaf. Imam al-Haramayn a spus: Aceasta este opinia majorității. 

(A doua opinie) este că este obligatoriu. Aceasta este opinia mai corectă potrivit majorității irakienilor. În al-Musannaf (Allah să aibă milă de el) se spune: Acesta este sensul aparent al afirmației lui al-Buwayti. Este și opinia lui Ibn Surayj și Ibn al-Qaas. Autorul lui al-Haawi a spus: Acesta este sensul aparent al afirmației lui ash-Shafaa‘is și opinia majorității companionilor săi, prin analogie cu începutul rugăciunii. 

Opinia corectă este prima. Ar-Raafa‘i a spus: Aceasta este opinia preferată a majorității savanților de mai târziu. Ei au interpretat afirmația lui ash-Shaafa‘i ca însemnând că este mustahabb."(Al-Majmoo‘, 3/457 )

Consultați: al-Badaa’i‘ wa’s-Sanaa‘i, 2/214 

Malikiții au două opinii 

Se spune în at-Taaj wa’l-Ikleel (2/219): Există o diferență de opinie cu privire la stipularea formulării intenției de a ieși (din rugăciune). Ibn Rushd a spus: Așa cum nu se poate începe rugăciunea fără takbir, intenționând prin acesta începerea rugăciunii, în același fel nu se poate ieși din rugăciune decât prin rostirea taslim-ului, intenționând prin acesta ieșirea din rugăciune. Dacă spune taslim-ul la sfârșitul rugăciunii sale fără această intenție, este acceptabil datorită intenției sale anterioare, deoarece nu trebuie să reînnoiască intenția pentru fiecare parte a rugăciunii. Ibn al-Maajishon a spus: Este esențial să reînnoiască intenția de a ieși (din rugăciune). Ibn al-‘Arabi a spus: Opinia bine cunoscută a madhhab-ului nostru diferă de aceasta. Sfârșitul citatului. 

Și Allah știe cel mai bine.