Traducerea khutbah-ului de vineri

Unii dintre învățați au spus că nu este permisă traducerea khutbah-ului ținut de pe minbar vinerea și în cele două zile de Eid în limbi străine (nearabe). Intenția lor (fie ca Allah să aibă milă de ei) a fost să mențină și să păstreze limba arabă și să urmeze calea Mesagerului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și a companionilor săi (fie ca Allah să fie mulțumit de ei), care consta în ținerea khutbah-ului în arabă în ținuturile perșilor și ale altora, precum și să încurajeze oamenii să învețe araba și să-i acorde atenție. 

Alți învățați au spus că este permisă traducerea khutbah-urilor în alte limbi dacă majoritatea oamenilor cărora li se vorbește nu cunosc araba, pe baza motivului pentru care Allah a poruncit khutbah-ul, și anume să-i învețe pe oameni hotărârile pe care Allah le-a prescris pentru ei și să le vorbească despre păcatele care sunt interzise, să-i îndrume către caractere bune și să-i avertizeze împotriva caracterelor rele. Fără îndoială, acordarea atenției scopurilor și intențiilor este mai importantă și are întâietate față de acordarea atenției cuvintelor folosite, mai ales atunci când audiența nu înțelege araba, iar khutbah-ul nu are niciun efect asupra lor și nu îi motivează să învețe araba. (Mai ales în aceste vremuri, când musulmanii au rămas în urmă, iar alții au progresat, limba popoarelor dominante s-a răspândit, iar limba celor învinși se află într-o poziție mai slabă). 

Dacă scopul transmiterii cunoașterii și învățăturii islamice către oameni poate fi realizat printre nearabi doar prin traducerea khutbah-urilor în limbile lor, atunci opinia că este permisă traducerea khutbah-ului în limba predominantă a audienței, pentru ca ei să poată înțelege ceea ce se spune, are întâietate și ar trebui urmată, mai ales dacă netraducerea khutbah-urilor va duce la conflicte și dispute. Fără îndoială, traducerea khutbah-ului într-un asemenea caz devine esențială pentru a servi interesele oamenilor și pentru a evita răul.

 Dacă în congregație există unii oameni care înțeleg araba, atunci khateeb-ul ar trebui să combine cele două limbi, ținând khutbah-ul în arabă și apoi repetându-l în cealaltă limbă pe care ceilalți oameni o înțeleg. În acest fel va realiza ambele scopuri, evitând răul și conflictul dintre oamenii cărora li se adresează.

 Există o mulțime de dovezi care susțin aceasta în sharee’ah pură, precum aayah-ul (interpretarea sensului):

„Și nu am trimis niciun Mesager decât în limba poporului său, pentru ca el să le facă (Mesajul) clar.”

[Ibraaheem 14:4]

 Iar Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) i-a poruncit lui Zayd ibn Thaabit să învețe limba evreilor, pentru ca el să le poată trimite scrisori în limba lor și să stabilească dovada împotriva lor, precum și să le poată citi scrisorile atunci când erau trimise și să-i explice Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ceea ce spuneau. Iar când Sahaabah (fie ca Allah să fie mulțumit de ei) i-au atacat pe romani și pe perși, nu au luptat împotriva lor până când nu i-au chemat la Islam prin intermediul interpreților. Când au cucerit țările străine, i-au chemat pe oameni la Allah în arabă și le-au poruncit oamenilor să o învețe. Pe oricine dintre ei nu cunoștea araba, îl chemau în propria sa limbă și îl făceau să înțeleagă ceea ce se intenționa în limba pe care o înțelegea. Astfel, dovada a fost stabilită. Fără îndoială, aceasta este singura cale, mai ales la sfârșitul vremurilor, când Islamul este asemenea unui străin și fiecare popor se agață de propria sa limbă. În prezent există o nevoie foarte reală de traducere, iar daa’iyah nu-și poate transmite mesajul fără ea.

Khateeb-ul ar trebui să facă ceea ce servește cel mai bine intereselor oamenilor cărora li se adresează. Dacă cel mai bine este să țină khutbah-ul pe părți, în arabă și apoi tradus, atunci ar trebui să facă aceasta. Dacă cel mai bine este să traducă întregul khutbah, după ce ține khutbah-ul (în arabă) sau după rugăciune, atunci ar trebui să facă aceasta. Și Allah știe cel mai bine.