Tipuri de discurs de la care trebuie să ne abținem

Musulmanul trebuie să-și controleze limba și să nu vorbească decât dacă spune ceva bun. 

Al-Bukhari și Muslim au relatat de la Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) că Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cine crede în Allah și în Ziua de Apoi să spună ceva bun sau să păstreze tăcerea …” 

Al-Nawawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: „Dacă vrea să vorbească, atunci, dacă ceea ce vrea să spună este bun și este sigur că va fi răsplătit pentru aceasta, fie că este obligatoriu sau recomandat, să vorbească; dar dacă nu i se pare că este bun și că va fi răsplătit pentru aceasta, atunci să se abțină să vorbească, fie că consideră că este haram (nepermis), makrooh (detestat) sau permis. Pe baza acestui lucru, este recomandat să ne abținem de la rostirea cuvintelor permise și ni se poruncește să evităm aceasta, ca nu cumva să ne conducă spre ceva haram sau makrooh, lucru care se întâmplă în multe cazuri sau în majoritatea cazurilor. Allah spune (interpretarea sensului): 

„Niciun cuvânt nu rostește el (sau ea) fără ca lângă el să se afle un supraveghetor pregătit (să-l consemneze).” [50:18] 

Al-Imam al-Shafi’i a înțeles hadeeth-ul (relatarea) ca însemnând că, dacă o persoană vrea să spună ceva, trebuie să se gândească la acel lucru: dacă i se pare că nu va produce niciun rău, atunci să vorbească, dar dacă se gândește că ar putea produce vreun rău sau consideră că acest lucru este cel mai probabil, atunci să se abțină să vorbească.” 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ne-a poruncit să ne controlăm limbile în mai mult de un hadeeth, precum cel relatat de al-Tirmidhi de la ‘Uqbah ibn ‘Amir (fie ca Allah să fie mulțumit de el), care a spus: „Am spus: «O, Mesager al lui Allah, ce este mântuirea?» El a spus: «Controlează-ți limba, rămâi în casa ta și plângi pentru păcatul tău.»” Clasificat drept saheeh (autentic) de al-Albani. 

Al-Tirmidhi a relatat, de asemenea, că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) i-a spus lui Mu’adh (fie ca Allah să fie mulțumit de el), după ce l-a învățat unele dintre legile Islamului: „Să nu-ți spun eu care este temelia tuturor acestora?” Eu [Mu’adh] am spus: „Ba da, o, Profet al lui Allah.” El și-a apucat limba și a spus: „Controlează aceasta.” Am spus: „O, Profet al lui Allah, vom fi trași la răspundere pentru ceea ce spunem cu ea?” El a spus: „Să te piardă mama ta, o, Mu’adh! Vor fi oamenii aruncați în Iad pe fețele lor sau pe nasurile lor pentru altceva decât recolta limbilor lor?” Clasificat drept saheeh de al-Albani.

Hadeeth-ul poruncește abținerea de la anumite lucruri, deoarece acestea nu aduc niciun folos persoanei și, într-adevăr, îi pot cauza un mare rău în chestiunile sale spirituale și lumești. 

S-a relatat de la Ibn Mas’ood (fie ca Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Dacă sunt menționați Companionii mei, păstrați tăcerea; dacă sunt menționate stelele, păstrați tăcerea; iar dacă este menționat decretul divin, păstrați tăcerea.” (Relatat de al-Tabarani și clasificat drept saheeh / autentic). 

Acest hadeeth indică faptul că nu este permis ca o persoană să vorbească de rău despre Companionii Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și că trebuie să păstreze tăcerea cu privire la disputele care au avut loc între ei, deoarece a vorbi de rău despre ei sau a-i critica implică respingerea a ceea ce Allah a spus despre ei în Quran, unde i-a lăudat spunând (interpretarea sensului): 

„Iar întâii dintre Muhajiroon (emigranți) și Ansar (ajutători) care au îmbrățișat Islamul, precum și cei care i-au urmat întocmai (în credință), Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El. El a pregătit pentru ei grădini pe sub care curg râuri (Paradisul), în care vor sălășlui veșnic. Aceasta este izbânda supremă.” [9:100] 

Și Allah spune (interpretarea sensului): 

„Muhammad este Mesagerul lui Allah. Iar cei care sunt împreună cu el sunt aspri față de necredincioși și milostivi între ei. Îi vezi plecându-se și căzând cu fețele la pământ (în rugăciune), căutând harul lui Allah și mulțumirea Sa. Semnul lor (adică al credinței lor) este pe chipurile (frunțile) lor, din urmele prosternării (în timpul rugăciunilor).”

[48:29] 

Așa i-a descris Allah în Cartea Sa, așadar, fără îndoială, ei au un caracter drept și sunt cei mai buni și mai măreți dintre oameni. Prin urmare, nimeni nu-i urăște în afară de un ipocrit și nimeni nu-i iubește în afară de un credincios. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Unul dintre principiile de bază ale Ahl al-Sunnah wa’l-Jama’ah (adepții tradiției profetice) este că ei nu gândesc și nu spun nimic pentru a-i critica pe Companionii Mesagerului lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), așa cum i-a descris Allah în versetul în care spune (interpretarea sensului): 

„Iar cei care au venit după ei spun: Domnul nostru! Iartă-ne nouă și fraților noștri care ne-au precedat în credință și nu pune în inimile noastre ură față de cei care au crezut. Domnul nostru! Tu ești, într-adevăr, Plin de bunătate, Milostiv.”

[59:10] 

Și ei respectă porunca Mesagerului lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa): „Nu-i blestemați pe Companionii mei, căci, pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu, dacă unul dintre voi ar cheltui aur cât Muntele Uhud, nu ar ajunge la statutul unuia dintre ei și nici măcar la jumătatea acestuia.” (Acceptat de ambele părți).” Majmoo’ al-Fataawa, 3/152. 

Abu Zar’ah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Dacă vezi un om criticând pe oricare dintre sahabah (Companioni), atunci să știi că este eretic, deoarece Quran-ul este adevărat, Mesagerul este adevărat, iar ceea ce a adus el este adevărat și nimeni nu ne-a transmis toate acestea în afară de sahabah. Prin urmare, cel care îi critică înseamnă, în fapt, că spune că Quran-ul și Sunnah (învățăturile profetice) sunt false, așadar este mai potrivit ca el să fie criticat și considerat eretic și rătăcit.” 

Al-Sawa’iq al-Muhriqah ‘ala Ahl al-Rafd wa’l-Dalal wa’l-Zandaqah. 

În ceea ce privește a doua parte a hadeeth-ului, care poruncește abținerea de la a vorbi despre stele, ceea ce se are în vedere prin aceasta – iar Allah știe cel mai bine – este căutarea călăuzirii prin stele cu privire la chestiuni nevăzute, așa cum făceau oamenii din jahiliyyah (zilele de ignoranță pre-islamică) prin astrologie, folosind, de exemplu, mișcarea corpurilor cerești pentru a indica momentul în care urmau să aibă loc anumite evenimente pământești, precum suflarea vântului, ploaia, schimbările prețurilor și alte chestiuni despre care pretindeau că le cunosc din mișcările corpurilor cerești. Ei obișnuiau să spună că oricine se căsătorea sub o anumită stea urma să pățească cutare și cutare lucru, sau că oricine călătorea sub o anumită stea urma să pățească cutare și cutare lucru, iar oricine se năștea sub o anumită stea urma să fie norocos sau ghinionist etc. 

(Vezi Kitab al-Tawheed de al-Shaykh Salih al-Fawzan. Vezi, de asemenea, Fatawa al-‘Aqeedah de al-Shaykh Ibn ‘Uthaymeen, unde face câteva comentarii foarte utile). 

În ceea ce privește a treia parte a hadeeth-ului, care se referă la abținerea de la a vorbi despre decretul divin (al-qadar), Abu Ja’far al-Tahhawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Decretul divin este un secret cunoscut pe care Allah l-a ascuns creației Sale. Niciun înger apropiat Lui și niciun Profet pe care l-a trimis El nu îl cunoaște. Cercetarea unor astfel de chestiuni duce doar la eșec și la lipsirea de mila lui Allah și duce la nedreptate; așadar, ferește-te să cercetezi această chestiune, să te gândești la ea și să te întrebi asupra ei. Allah le-a ascuns robilor Săi cunoașterea decretului Său și le-a interzis să cerceteze această chestiune, după cum spune în Cartea Sa (interpretarea sensului): 

„El nu va fi întrebat despre ceea ce face, însă ei vor fi întrebați.”

[21:23] 

Așadar, cel care pune la îndoială ceea ce face Allah a respins hotărârea Cărții, iar cel care respinge hotărârea Cărții este un kaafir (necredincios).” Sharh al-‘Aqeedah al-Tahhawiyyah. 

Prin urmare, musulmanul trebuie să se supună lui Allah în toate chestiunile sale și să știe că orice i se întâmplă nu ar fi putut să-l ocolească niciodată, iar ceea ce îl ocolește nu i s-ar fi putut întâmpla niciodată. Se pot spune multe despre acest subiect. Fie ca Allah să-l binecuvânteze pe omul care crede în voința și decretul lui Allah fără a se implica în discuții filozofice despre această chestiune.