Ținerea câinilor și necurăția salivei lor

Islamul permite ținerea câinilor în anumite scopuri, precum vânătoarea, paza animalelor și protejarea recoltelor. Prin analogie, acest lucru se aplică unor scopuri similare sau mai necesare, precum protejarea caselor de hoți și folosirea lor pentru găsirea drogurilor și a hoților. În orice alt caz, cel care ține un câine este supus avertismentului că i se va scădea unul sau două qiraat din răsplata sa în fiecare zi. 

Shaykh Yoosuf ibn ‘Abd al-Haadi a spus, citându-i pe unii dintre învățați:  

Fără îndoială, Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a permis ținerea câinilor de vânătoare în mai multe ahaadeeth și a spus că ținerea unui câine pentru vânătoare nu scade din răsplata unei persoane. Într-un alt hadeeth a permis ținerea unui câine pentru păzirea animalelor, într-un alt hadeeth pentru păzirea oilor, iar într-un alt hadeeth pentru paza fermelor. Așadar, se știe că motivul care face permisă ținerea unui câine este existența unui scop, iar hotărârea depinde de existența sau inexistența acelui motiv. Dacă motivul există, este permisă ținerea unui câine, chiar dacă unele motive sunt mai importante decât motivele agricole, iar unele motive sunt la fel de importante ca cele menționate în texte. Fără îndoială, recoltele intră sub aceeași hotărâre ca fermele, iar vitele intră sub aceeași hotărâre ca oile; paza găinilor și a gâștelor – pentru a ține vulpile departe de ele – intră sub aceeași categorie ca paza oilor. Fără îndoială, teama de hoți și ținerea unui câine pentru a avertiza asupra lor și pentru a trezi o persoană reprezintă un motiv mai important; Legiuitorul ține cont de interese și îndepărtează prejudiciile; dacă nu există niciun motiv, atunci este greșit. Sfârșitul citatului. 

Al-Ighraab fi Ahkaam al-Kilaab (p. 106-107). 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Pe baza acestui fapt, o casă aflată în mijlocul orașului nu are nevoie de un câine pentru a fi păzită, astfel că ținerea unui câine în acest scop într-un asemenea caz este haraam și nu este permisă, iar proprietarilor săi li se scade unul sau două qiraat din răsplată în fiecare zi. Ei trebuie să scape de acest câine și să nu-l mai țină. Dar dacă o casă se află la țară și nu este nimeni altcineva în apropiere, atunci este permisă ținerea unui câine pentru paza casei și a locuitorilor ei; paza membrilor gospodăriei este mai importantă decât paza animalelor și a recoltelor."(Majmoo’ Fatawa Ibn ‘Uthaymeen  4/246). 

În al doilea rând: 

Islamul nu poruncește nimic în afară de ceea ce este bun pentru oameni și nu le interzice nimic în afară de ceea ce le este dăunător. Dar această înțelepciune este cunoscută de cei care o cunosc și necunoscută de cei care nu o cunosc. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a poruncit spălarea vaselor pe care le-a lins un câine, iar aceasta se datorează faptului că saliva lui este impură. Știința modernă a demonstrat că în apa din care a băut un câine există mai multe lucruri dăunătoare. Musulmanul care urmează porunca sharee’ah nu are altă alegere decât să se supună poruncii și să se abțină de la ceea ce este interzis, chiar dacă nu cunoaște motivul din spatele ei; nu este nimic greșit în a încerca să afle motivul, dar nu trebuie să-și condiționeze supunerea de cunoașterea motivului. 

Unele dintre aceste boli se transmit din cauza încălcării poruncii Islamului și a mâncatului și băutului din vase folosite de câini, iar unele se transmit deoarece câinele poartă germeni care provoacă aceste boli. 

Oricare ar fi cazul, musulmanul aude și se supune, iar binele se găsește în răspunsul dat sharee’ah prin îndeplinirea celor poruncite și evitarea celor interzise. 

Iar Allah știe cel mai bine.