Sursele de venit ale bayt al-maal (trezoreriei) în statul musulman

În primul rând:

Cauzele pentru care poate fi cheltuită zakaah sunt definite în versetul în care Allah, Cel Preaînălțat, spune (interpretarea sensului):

„Cheltuielile pentru zakaah sunt numai pentru cei săraci, pentru cei nevoiași, pentru cei însărcinați cu colectarea [zakaah], pentru apropierea inimilor [de Islam], pentru eliberarea captivilor [sau sclavilor], pentru cei îndatorați, pentru cauza lui Allah și pentru călătorul [rămas fără mijloace] – o obligație [impusă] de Allah. Și Allah este Atotștiutor și Înțelept”

[at-Tawbah 9:60].

Pentru o explicație a acestui verset, vezi răspunsul la întrebarea nr. 46209.

În al doilea rând:

În ceea ce privește sursele de venit ale bayt al-maal (trezoreriei), acestea sunt numeroase și variate atât în trecut, cât și în epoca modernă.

În al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah (8/245-248) se spune:

Sursele de venit ale bayt al-maal:

1. Zakaah de toate tipurile, pe care conducătorul o colectează, fie că este luată din averi vizibile sau ascunse, precum animalele de pășunat, recoltele, banii și mărfurile comerciale.
2. O cincime (khums) din prada mobilă. Prada se referă la toate averile luate de la necredincioși prin luptă, cu excepția terenurilor și imobilelor. O cincime din această avere trebuie dată bayt al-maal, pentru a fi cheltuită în diverse scopuri prescrise. Allah, Cel Preaînălțat, spune (interpretarea sensului): „Și să știți că din orice pradă de război ați dobândit – într-adevăr, pentru Allah este o cincime din ea, pentru Trimis și pentru rudele apropiate [ale sale], pentru orfani, nevoiași și călătorul [rămas fără mijloace]…” [al-Anfaal 8:41].
3. O cincime din metalele și lucrurile asemănătoare extrase din pământ, precum aurul, argintul, fierul și așa mai departe. S-a spus că aceasta se aplică și celor extrase din mare, precum perlele, ambra cenușie și așa mai departe.
4. O cincime din comoara îngropată. Aceasta se referă la toate averile îngropate sub pământ de oameni. Ceea ce se intenționează aici este comoara popoarelor necredincioase din Jaahiliyyah (perioada preislamică de ignoranță). Dacă un musulman o găsește, o cincime din ea trebuie dată bayt al-maal; restul îi aparține celui care a găsit-o.
5. Fay’, adică toate averile mobile capturate de la necredincioși fără luptă și fără mobilizarea trupelor. Fay’ are diferite tipuri:

1. Terenurile și proprietățile de care necredincioșii au fugit de frica musulmanilor (în timpul războiului). Acestea trebuie transformate în waqf, asemenea terenurilor cucerite prin luptă, iar veniturile lor trebuie împărțite în fiecare an. Aceasta a fost afirmat de șaafiți, deși există o diferență de opinie între savanți cu privire la acest subiect.
2. Averile mobile lăsate în urmă și abandonate de necredincioși. Acestea trebuie împărțite pe loc și nu trebuie transformate în waqf.
3. Ceea ce este luat de la necredincioși sub formă de taxe sau chirie pentru terenurile de care musulmanii au intrat în posesie și pe care le-au închiriat unui musulman sau unui dhimmi [ne-musulman care trăiește sub conducerea musulmană], ori chiria terenurilor pe care musulmanii le-au lăsat în posesia proprietarilor lor inițiali, indiferent dacă au fost dobândite în baza unui tratat de pace sau luate cu forța și apoi lăsate în mâinile lor, deoarece sunt încă proprietarii lor și ne plătesc kharaaj (impozit funciar).
4. Jizyah, care este o taxă pe cap de locuitor plătită de necredincioși în schimbul traiului lor pe teritoriile musulmane. Este impusă fiecărui bărbat adult și sănătos sau unui oraș întreg, pentru plata unei anumite sume de bani. Dacă o plătește cineva căruia nu îi este obligatorie, este considerată un dar, nu jizyah.
5. O zecime plătită de ahl adh-dhimmah [ne-musulmani care trăiesc sub conducerea musulmană]. Aceasta este o taxă plătită pentru mărfurile comerciale pe care le exportă în dar al-harb [teritoriu ostil ne-musulman] sau pe care le importă din dar al-harb în dar al-islam [teritoriu musulman], ori pe care le transportă dintr-un oraș în altul în interiorul teritoriului musulman. Ei trebuie să o plătească o dată pe an.

Asemănătoare acesteia este zecimea plătită de comercianții din dar al-harb, dacă vin la noi cu mărfuri comerciale și caută protecția noastră.

1. Ceea ce ne-musulmanii aflați în război cu musulmanii acceptă să plătească în schimbul unui tratat de pace.
2. Averea unui apostat dacă este executat sau moare și averea unui eretic dacă este executat sau moare. Averea lor nu trebuie moștenită [de moștenitorii lor]; mai degrabă, intră sub categoria fay’. Potrivit hanafiților, averea unui apostat face obiectul unei discuții suplimentare.
3. Averea unui dhimmi [ne-musulman care trăiește sub protecția musulmană] care moare și nu are moștenitor sau ceea ce rămâne din averea sa după ce moștenitorii săi și-au primit părțile.  Aceasta este, de asemenea, considerată fay’.
4. Terenurile capturate prin luptă care sunt terenuri agricole, potrivit savanților care nu consideră că astfel de terenuri trebuie împărțite între luptătorii care le capturează.

1. Venitul terenurilor care aparțin bayt al-maal sau chiria proprietăților deținute de bayt al-maal și câștigurile din activități comerciale și afaceri conexe.
2. Darurile, donațiile și legatele oferite bayt al-maal pentru jihad sau pentru alte scopuri de interes public.
3. Darurile oferite judecătorilor care nu primeau daruri înainte de a fi numiți în funcție sau darurile oferite judecătorilor atunci când donatorul are un litigiu înaintea judecătorului. Dacă aceste daruri nu sunt returnate donatorului, ele trebuie date bayt al-maal, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a luat de la Ibn al-Latbiyah [care fusese trimis să colecteze zakaah și i-a dat zakaah Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), dar voia să păstreze ceea ce îi fusese oferit ca daruri] ceea ce îi fusese dat ca daruri.

Același lucru se aplică darurilor oferite conducătorului de ne-musulmanii ostili statului musulman și darurilor oferite angajaților statului, cu excepția cazului în care beneficiarul plătește aceste lucruri din averea sa personală.

1. Taxele impuse oamenilor pentru a le satisface propriile interese, fie pentru jihad, fie pentru alte scopuri. Aceste taxe nu trebuie impuse decât dacă fondurile din bayt al-maal sunt insuficiente pentru a servi acel interes și acesta este esențial. În caz contrar, aceasta este o sursă nelegitimă de venit.
2. Averea pierdută; aceasta se referă la averea găsită, dar al cărei proprietar nu poate fi identificat, fie că este găsită pe stradă, încredințată cuiva spre păstrare, oferită drept garanție, găsită la hoți și la cei asemenea lor, precum și averea similară pentru care nimeni nu revendică dreptul de proprietate. Aceasta trebuie dată bayt al-maal.
3. Masa succesorală a oricărui musulman care moare și nu are moștenitor sau are moștenitori care nu moștenesc toată averea sa, potrivit savanților care consideră că ceea ce rămâne nu trebuie dat rudelor sale. În cazul unei persoane ucise care nu are moștenitor, diyah (banii pentru vărsarea sângelui) pentru uciderea sa revine bayt al-maal și trebuie cheltuită pentru aceleași scopuri ca fay’.

Dreptul bayt al-maal asupra acestui tip de avere este supus hotărârilor privind moștenirea, potrivit șaafiților și maalik­iților. Hanbaliții și hanafiții spun că aceasta trebuie dată bayt al-maal potrivit regulilor privind fay’, nu ale moștenirii.

• Pedepse și averi confiscate. Este relatat în Sunnah că celui care refuză să plătească zakaah trebuie să i se aplice pedeapsa confiscării a jumătate din avere. Aceasta este opinia lui Ishaaq ibn Raahawayh și Abu Bakr ‘Abd al-‘Azeez. S-a relatat că trebuie aplicată o pedeapsă celui care culege fructe gratuit și le scoate [din grădină sau livadă]; pedeapsa trebuie să fie dublul valorii fructelor. Aceasta este opinia hanbaliților și a lui Ishaaq ibn Raahawayh. Ceea ce pare corect este că, atunci când astfel de pedepse sunt luate, ele trebuie cheltuite în interes public, devenind astfel datorate bayt al-maal.

S-a relatat că ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a luat jumătate din averea unor oameni care fuseseră numiți în funcții de autoritate, când aceștia s-au îmbogățit datorită funcțiilor lor.

Una dintre sursele de venit ale bayt al-maal în epoca modernă o constituie resursele naturale descoperite în ținuturile statelor musulmane, și anume petrolul, gazele naturale, mineralele și așa mai departe. Este foarte rar să găsești un stat în care să nu existe resurse de acest fel.

O altă sursă de venit este ceea ce statul percepe în schimbul proiectelor agricole, industriale sau comerciale pe care le desfășoară ori al serviciilor pe care le oferă oamenilor, precum electricitatea, telefoanele, apa și așa mai departe.

Astfel va deveni clar că există multe surse de venit pentru bayt al-maal.

Și Allah știe cel mai bine.