Sunnah și Bid’ah

În primul rând: 

Fără îndoială, este obligatoriu pentru musulman să-i urmeze Profetului său (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în ceea ce a prescris și nu îi este permis să se opună acestui lucru sau să introducă vreo inovație în religie, datorită dovezilor care indică faptul că este obligatoriu să urmeze și că este interzis să introducă inovații. Dar trebuie remarcat că abaterea de la calea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și căderea în bid‘ah pot însemna unul dintre două lucruri: 

(i)

introducerea unui act de adorare pentru care nu există nicio bază în Islam, precum atingerea mormintelor și solicitarea ajutorului locuitorilor lor. Învățații numesc aceasta inovație reală (al-bid‘ah al-haqeeqah). Aceasta este ceea ce nu a fost prescris deloc. 

(ii)

actul de adorare poate fi prescris inițial în Islam, iar ceea ce contravine sunnah poate avea legătură cu stabilirea unui anumit timp sau loc pentru acesta, a unui anumit număr de repetări, a modului în care trebuie făcut sau a motivului pentru care trebuie făcut. Aceasta se numește inovație prin adăugare (al-bid‘ah al-idaafiyyah); nu este bid‘ah decât dacă este făcută în mod regulat și repetat. Dacă este făcută doar o dată sau de două ori, fără respectarea acestui lucru, atunci nu este bid‘ah, precum atunci când oamenii fac rugăciunea qiyaam (rugăciunea de noapte) în congregație (jamaa‘ah) cu o anumită ocazie, fără să creadă că există vreo virtute specială în acest lucru. 

De aceea, ash-Shatibi (Allah să aibă milă de el) a spus, discutând „inovația prin adăugare”: Cuvântul bid‘ah se referă la un mod inventat de a face ceva în Islam, care seamănă cu ceea ce este prescris, a cărui intenție este exagerarea în adorarea lui Allah, preaslăvit fie El. 

Aceasta include respectarea regulată a anumitor modalități și forme de adorare, precum recitarea dhikr (pomenirea lui Allah) împreună, la unison, luarea zilei de naștere a Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) drept Eid (sărbătoare) și altele asemenea. 

Include, de asemenea, respectarea unor acte specifice de adorare la momente specifice care nu au fost definite astfel în sharee‘ah (legea islamică), precum postul întotdeauna în ziua de 15 Sha‘ban (an-nusf min Sha‘ban) și petrecerea acelei nopți în rugăciune (qiyam).

Sfârșitul citatului din al-I‘tisam, 1/37-39 

A respecta un lucru înseamnă a-l face în mod regulat și repetat. 

În al doilea rând: 

Du‘a (supplicația) este prescrisă în timpul rugăciunii și după aceasta, potrivit opiniei corecte a învățaților. Ceea ce nu este permis este recitarea du‘a la unison. Dovada că este prescrisă rostirea du‘a după rugăciune este următoarea: 

1.

S-a relatat că ‘Ali ibn Abi Talib (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) rostea salam (salutările de încheiere) la sfârșitul rugăciunii, spunea: “Allahumma ighfir li ma qaddamtu wa ma akhkhartu wa ma asrartu wa ma a’lantu wa ma asraftu wa ma anta a’lamu bihi minni. Anta al-muqaddim wa anta al-mu’akhkhir la ilaha illa anta (O, Allah! Iartă-mi ceea ce am făcut în trecut și ceea ce voi face în viitor, ceea ce am ascuns și ceea ce am făcut în mod deschis și ceea ce am depășit, orice știi despre mine mai mult decât știu eu. Tu ești Cel care aduce înainte și Tu ești Cel care pune în urmă, nu există altă divinitate în afară de Tine).” 

[Abu Dawood]. Aceasta nu contrazice relatarea care spune că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus această du‘a înainte de salam. Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să recite această du‘a în ambele locuri. Vezi: al-Majmoo‘. 

2.

S-a relatat că Abu Umamah (Allah să fie mulțumit de el) a spus: I s-a spus Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): Care du‘a are cele mai mari șanse să fie auzită? El a spus: „(Cea care este spusă) în ultima parte a nopții și la sfârșitul rugăciunilor obligatorii.” [al-Tirmidhi]

„La sfârșitul rugăciunilor” se poate referi la după rugăciuni sau la ultima parte a rugăciunilor. În următorul hadeeth, de exemplu, sensul este după rugăciune: ‘Uqbah ibn ‘Amir (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah mi-a poruncit să recit al-Mu‘awwidhat (surele care oferă protecție) la sfârșitul fiecărei rugăciuni (adică după rugăciune).

[Ahmad, Abu Dawood] 

În ceea ce privește recitarea du‘a la unison, nu există nicio relatare care să vorbească despre aceasta; de aceea, realizarea ei în mod regulat după rugăciuni intră sub categoria bid ‘ah. 

Așadar, actele de adorare trebuie făcute așa cum sunt prescrise de sharee‘ah în șase moduri: cantitate, modalitate, timp, loc, motiv și tip. Pentru mai multe detalii despre aceasta, vă rugăm să consultați răspunsul la întrebarea nr. 21519 

În al treilea rând: 

Nu este nimic greșit în a citi Soorat al-Kahf în alte zile decât vinerea, dacă cititorul dorește să facă acest lucru sau dacă se întâmplă să facă parte din porția sa zilnică obișnuită de Quran, iar el va primi o răsplată de zece ori pentru fiecare literă, așa cum este răsplata pentru citirea altor soorahs (capitole). Dar aceasta este condiționată de faptul ca el să nu rezerve o zi specială pentru citirea ei, așa cum se procedează vinerea, și, prin urmare, nu trebuie să creadă că citirea ei în această zi este mai bună decât citirea ei în alte zile sau că există o virtute anume pentru citirea ei într-o anumită zi, similară virtuții citirii ei vinerea, deoarece acea virtute se aplică numai zilei de vineri, potrivit celor care spun că hadeeth-ul care vorbește despre aceasta este saheeh (autentic). 

Și Allah știe cel mai bine.