Soțul își obligă soția să divulge conversații private

1-

Ceea ce ar trebui să facă acest soț – dacă ceea ce spune soția sa despre el este adevărat – este să se teamă de Domnul său în privința acestei cereri pe care i-o face soției sale și să-și dea seama că păcătuiește procedând astfel și că nu îi este permis soției sale să-l asculte în această chestiune. 

2-

Îl sfătuim pe acest soț să se concentreze asupra propriei persoane, nu asupra altora, să-și analizeze propriile defecte și să le îndrepte, să-și examineze propriile neajunsuri și să se străduiască să-și desăvârșească sufletul, care este înclinat spre rău. Acest lucru este mai bun pentru el și mai potrivit decât să se concentreze asupra altora și asupra lucrurilor pe care aceștia le spun și le fac. Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a spus: Cel mai mare pierzător este cel care este abătut de la Allah de propria persoană, iar într-o situație și mai rea se află cel care este abătut de la propria persoană de către alți oameni. [Al-Fawaa’id].

3-

Nu ar trebui să-i suspecteze pe oameni și să creadă că este perfect, deoarece nu tot ceea ce spun oamenii îl privește sau are legătură cu el; mai degrabă, este dorința lui de a auzi poveștile oamenilor, de a afla despre situațiile lor și de a se bucura de neajunsurile lor. 

4-

Este de sperat că acest soț nu aprobă ca soția sa să-i spună ceea ce îi spun familia ei și alți oameni, chiar dacă vorbesc despre el, deoarece, procedând astfel, ea ar deveni o bârfitoare, iar unul dintre salaf (predecesorii evlavioși) a spus: O bârfitoare și un mincinos pot provoca într-o oră mai mult rău decât ar putea provoca un practicant al vrăjitoriei într-un an. Cu atât mai mult dacă el este cel care îi spune să facă acest lucru, ba chiar îi poruncește să o facă și o amenință că o va pedepsi dacă nu procedează astfel?

Al-Nawawi a spus, citându-l pe Abu Hamid al-Ghazali (fie ca Allah să aibă milă de amândoi): 

Cel căruia îi ajunge o bârfă, spunându-i-se că cutare și cutare a spus aceasta despre el sau i-a făcut aceea, trebuie să facă șase lucruri: 

1-    Nu trebuie să creadă, deoarece cel care bârfește este un nelegiuit.

2-    Trebuie să-i spună să nu facă aceasta, să-l sfătuiască și să-i condamne fapta.

3-    Trebuie să-l urască de dragul lui Allah, căci el este vrednic de ură înaintea lui Allah, Cel Preaînălțat, și trebuie să-l urască pe cel pe care Allah îl urăște.

4-    Nu trebuie să aibă o părere rea despre fratele său absent.

5-    Nu trebuie să lase ceea ce i se spune să-l determine să-i spioneze pe alții sau să încerce să afle despre aceasta.

6-    Nu trebuie să aprobe pentru sine ceea ce i-a spus bârfitorului să nu facă, astfel încât să nu transmită bârfa și să spună: „Cutare și cutare a spus cutare lucru”, caz în care ar deveni și el un bârfitor și ar face ceea ce i-a spus altcuiva să nu facă. Citat încheiat. [Al-Adhkaar]

5-

Ceea ce dorește acest soț de la soția sa este nameemah (bârfă), care este un păcat major. Fără îndoială, transmiterea unei astfel de bârfe va duce la consecințe rele, ruperea legăturilor, resentimente și dușmănie și, fără îndoială, familia soției ar detesta ca vorbele lor să fie transmise mai departe. El ar trebui să înțeleagă că bârfa nu înseamnă doar transmiterea celor spuse de oameni cu scopul de a provoca necazuri, ci poate fi transmisă și în scopul amuzamentului. 

Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn Baaz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Ceea ce trebuie evitat și ocolit cu desăvârșire este bârfa, care înseamnă transmiterea cuvintelor de la o persoană la alta, de la un grup la altul sau de la un trib la altul, cu scopul de a provoca necazuri și de a crea probleme între ei. Înseamnă dezvăluirea a ceea ce nu ar trebui dezvăluit, indiferent dacă acest lucru este detestat de persoana de la care este transmis, de persoana căreia îi este transmis sau de o terță parte și indiferent dacă este dezvăluit verbal, în scris, prin simboluri sau prin gesturi; de asemenea, indiferent dacă ceea ce este transmis sunt cuvinte sau fapte și indiferent dacă se referă sau nu la un defect ori la o lipsă a persoanei de la care este transmis. O persoană ar trebui să păstreze tăcerea cu privire la orice vede din situațiile oamenilor, cu excepția cazului în care vorbirea despre acel lucru va aduce vreun beneficiu unui musulman sau va îndepărta vreun rău. 

Motivul răspândirii bârfelor este fie reaua voință față de persoana despre care se vorbește, fie dorința de a-i arăta iubire persoanei căreia i se vorbește, fie purtarea de discuții inutile și minciuni. Toate acestea sunt haram.                                                                                                                                                      

Există numeroase dovezi în Coran și Sunnah (tradițiile profetice) care arată că bârfa este haram (nepermisă), precum versetele în care Allah spune (interpretarea sensului): 

„Și nu da ascultare niciunui jurător nelegiuit, mincinos sau vrednic de dispreț,

calomniator care umblă cu vorbe” [68:10,11] 

„Vai de orice calomniator și clevetitor” [104:1] 

S-a relatat că Hudhayfah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Nu va intra în Paradis niciun răspânditor de vorbe” [Asupra acestui hadis există acord]. Și s-a relatat de la Ibn Mas’ood (fie ca Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Să nu vă spun eu ce este minciuna? Este nameemah (bârfă), transmiterea a ceea ce spun oamenii.” [Muslim].  

Bârfa se numără printre lucrurile care atrag pedeapsa în mormânt, din cauza relatării transmise de Ibn ‘Abbas (fie ca Allah să fie mulțumit de el), potrivit căreia Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a trecut pe lângă două morminte și a spus: „Aceștia sunt pedepsiți, însă nu sunt pedepsiți pentru ceva de care ar fi fost greu să se ferească.” Apoi a spus: „Ba da. Unul dintre ei nu obișnuia să se ferească de urina sa, iar celălalt umbla răspândind vorbe răutăcioase.” [Asupra acestui hadis există acord]. 

Dimpotrivă, clevetirea și bârfa sunt interzise deoarece implică încercări de a provoca tulburări între oameni și de a crea dezbinare și haos, de a ațâța flăcările dușmăniei, ranchiunii, invidiei distructive și ipocriziei și de a înlătura dragostea și prietenia, provocând rupturi, dispute și resentimente între frați. Acestea implică, de asemenea, minciună, înșelăciune, trădare și viclenie, precum și acuzații împotriva celor nevinovați, cedarea în fața calomniei și insultelor și menționarea faptelor și însușirilor rele; de asemenea, ele sunt un semn de lașitate, josnicie și slăbiciune; mai mult, cei care se dedau lor săvârșesc păcate care atrag mânia lui Allah și o pedeapsă dureroasă. Fataawa al-Shaykh Ibn Baaz.

S-a spus că al-‘adhu (tradus mai sus printr-o falsitate) înseamnă vrăjitorie în limba Quraysh și s-a spus că înseamnă minciuni și născociri. 

Șeicul ‘Abd al-‘Azeez ibn Jibreen (fie ca Allah să-l păstreze) a fost întrebat: 

Soțul meu le spune membrilor familiei sale ceea ce spun eu, apoi îmi spune ceea ce spun ei, iar acest lucru duce la multe probleme. I-am cerut adesea să nu facă asta, dar nu ține seama de rugămintea mea. Ce ar trebui să fac? 

El a răspuns: 

Aceasta se numește nameemah (bârfă răuvoitoare), ceea ce înseamnă transmiterea celor spuse de oameni în scopul de a stârni tulburări. În ceea ce privește avertismentul, Allah spune (interpretarea sensului): „ Un defăimător care umblă cu calomnii” [68:10,11]. Aceasta este descrierea unora dintre oamenii Iadului. Și Allah spune (interpretarea sensului): „Vai de orice defăimător și clevetitor” [104:1]. Aceasta se referă la răspânditorul de bârfe. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Niciun răspânditor de bârfe nu va intra în Paradis.” Și potrivit unei relatări: Un răspânditor de bârfe ar putea provoca într-o oră mai mult rău decât ar putea face un practicant al vrăjitoriei într-un an. Iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a afirmat că „Răspânditorul de bârfe va fi pedepsit în mormântul său.” Fără îndoială, interdicția este cu atât mai categorică atunci când bârfa are loc între un bărbat și soția sa și rudele sale. El trebuie să se teamă de Allah și să-și amintească faptul că El îl veghează mereu și trebuie să se ferească de lucrurile care atrag pedeapsa în această lume sau în Viața de Apoi. El trebuie să evite minciuna, clevetirea, bârfa, calomnia și stârnirea tulburărilor între oameni. El trebuie să fie sincer, să apere onoarea oamenilor, să se teamă de Allah și să-și amintească faptul că El îl veghează mereu și că este aspru în pedeapsă. Sfârșitul citatului. Al-Hulool al-Shar’iyyah li’l-Khilaafaat wa’l-Mushkilaat al-Zawjiyyah wa’l-Usariyyah de Shaykh ‘Abd-Allah ibn Jibreem.

Așadar, soțul trebuie să înceteze să-i mai ceară soției să facă acest lucru, iar dacă stăruie, atunci nu îi este permis soției să răspundă cererii sale. Acceptând să transmită ceea ce spun oamenii, ea stăruie în păcat și ascultă astfel de vorbe, însă refuzând se abține de la aceasta și pune capăt acestui lucru. 

Dacă soția se teme că acest lucru va duce la probleme între ea și soțul ei, nu este păcat asupra ei dacă soțul ei insistă ca ea să-i spună ce spune familia ei, iar ea îi spune că l-au lăudat și au spus lucruri bune despre el și alte cuvinte asemănătoare care vor răspândi iubirea și sentimentele de prietenie și vor stinge flăcările fitnah (tulburării) și ale disputelor dintre soțul ei și familia ei. 

Îl rugăm pe Allah să-l călăuzească pe soțul tău și să vă aducă împreună într-un mod bun. 

Și Allah știe cel mai bine.