Soarta celui care nu își poate achita datoria

Căința înseamnă întoarcerea la Allah și îndepărtarea de neascultare către ascultare, precum și restituirea drepturilor oamenilor. Trebuie să înțelegem că pocăința este obligatorie pentru fiecare musulman, după cum spune Allah (interpretarea sensului): 

„O, voi cei care credeți! Căiți-vă înaintea lui Allah cu o căință sinceră.”

[66:8] 

Allah Se bucură de căința celui care se căiește, deși nu are nevoie de ascultarea lor. El ne spune că îi iubește pe cei care se căiesc, după cum spune: 

„Cu adevărat, Allah îi iubește pe cei care se căiesc și îi iubește pe cei care se purifică.”

[2:222] 

Cel care încalcă drepturile oamenilor încalcă fie drepturile lor materiale, fie drepturile lor intangibile. În ambele cazuri, el încalcă hotărârile sharee’ah (legii islamice). 

Pe baza acestui fapt, el trebuie să se căiască sincer cu privire la ceea ce este între el și Domnul său și trebuie să restituie drepturile oamenilor. În ceea ce privește drepturile intangibile, modalitatea de a face acest lucru – pe lângă căința sinceră – este să ceară iertare pentru ei și să facă du’a (rugăciuni) pentru ei, dacă nu au știut că le-a făcut rău. Dar dacă a vorbit de rău despre ei, iar ei au aflat despre aceasta, atunci trebuie, de asemenea, să își ceară scuze de la ei și să le ceară iertare. 

În ceea ce privește drepturile materiale, căința dintre el și Domnul său nu este suficientă, iar a face du’a (a se ruga) pentru persoană nu este, de asemenea, suficient. Mai degrabă, trebuie să restituie aceste drepturi materiale și să returneze lucrurile proprietarilor lor. Dacă aceștia nu mai sunt în viață, atunci trebuie să le restituie moștenitorilor lor.  

Dacă nu poate să le restituie deoarece nu știe cine este proprietarul, atunci trebuie să le dea de pomană în numele său. Dacă nu poate face aceasta deoarece este sărac, atunci există speranța că, dacă pocăința sa este sinceră, Allah va achita datoria în locul său, astfel încât proprietarul să fie mulțumit de aceasta, și există speranța, insha Allah, că Allah nu îl va pedepsi în mormânt sau în Viața de Apoi. 

Dar dacă nu se căiește, atunci Allah va restitui drepturile persoanei din hasanat (faptele bune) ale celui care a încălcat drepturile; dacă hasanat-urile sale sunt epuizate, atunci unele dintre sayyiat (faptele rele) ale celui căruia i s-a făcut rău vor fi luate și adăugate poverii celui care a încălcat drepturile. Aceasta este adevărata falimentare, pe lângă pedeapsa pe care Allah o va aplica din cauza încălcării sharee’ah (legii sacre). 

În Rawdat al-Talibeen se spune:

Dacă există vreun drept financiar legat de păcat, precum neplata zakah (datoriei pentru săraci), luarea cu forța sau crimele împotriva averii oamenilor, atunci, pe lângă aceasta – adică pocăința –, trebuie, de asemenea, să îndeplinească obligația de a plăti zakah sau să restituie averea oamenilor, dacă aceasta încă există, ori să ofere ceva de valoare egală dacă nu mai există, sau îi poate cere celui căruia îi aparține de drept să îl ierte. 

Dacă persoana împotriva căreia s-a comis încălcarea nu știa despre aceasta, trebuie să îi spună, iar cel care a încălcat drepturile trebuie să se asigure că ceea ce îi aparține de drept ajunge la ea. Dacă a murit, atunci trebuie să îi dea acel lucru moștenitorului său. Dacă nu are moștenitor și nu se știe nimic despre ea, atunci trebuie să îl dea qadhi-ului (judecătorului) a cărui conduită este bună și care este cunoscut pentru angajamentul său religios. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci trebuie să îl dea de pomană în numele său săracilor, cu intenția de a-l despăgubi dacă îl găsește. 

Dacă se află în dificultate financiară, atunci considerăm că trebuie să își formeze intenția de a-l restitui atunci când își va putea permite. Dacă moare înainte de a-și putea permite, atunci sperăm că Allah îl va ierta prin harul Său. 

Al-Nawawi a spus: Eu spun: Sensul aparent al Sunnah (învățăturilor profetice) este că răul făcut rămâne atașat de el până când îl restituie, chiar dacă moare în timp ce se află în dificultate financiară și nu poate să îl restituie, dacă a persistat în a nu intenționa să îl restituie. 

Dar dacă a luat un împrumut într-un mod permis, însă a rămas incapabil să îl achite până când a murit, sau a distrus ceva din greșeală și nu a putut să plătească despăgubirea pentru acel lucru până când a murit, atunci se pare că, în acest caz, nu i se va cere să plătească pentru acesta în Viața de Apoi, deoarece nu a comis un păcat, și sperăm că Allah îl va despăgubi pe proprietar. 

În ceea ce privește vorbirea de rău, dacă vestea despre aceasta nu ajunge la victimă, atunci am citit în fatwas ale lui al-Hinati că este suficient să regrete și să ceară iertare. Dacă vestea despre aceasta a ajuns la el, atunci calea corectă este să contacteze victima și să îi ceară să îl ierte. Dacă nu poate face aceasta deoarece a murit sau este plecat, atunci trebuie să ceară iertare pentru el. Nu are rost să ceară iertare de la moștenitori. Aceasta este opinia lui al-Hinati. Sfârșitul citatului. 

Iar Allah știe cel mai bine.