Șederea scurtă pentru odihnă în timpul rugăciunii este Sunnah și mustahabb

Savanții sunt de acord că șederea scurtă a celui care se roagă după ridicarea din al doilea sujood (prosternare) al primei sau al celei de-a treia rak’ah și înainte de ridicarea pentru următoarea rak’ah nu este una dintre părțile obligatorii ale rugăciunii și nici nu este Sunnah mu’akkadah (o Sunnah confirmată). Dar apoi au avut opinii diferite dacă este pur și simplu Sunnah, dacă nu este deloc una dintre părțile obligatorii ale rugăciunii sau dacă trebuie făcută de cei care au nevoie de ea din cauza bătrâneții, bolii ori greutății corporale.

 Al-Shafaa’i și un grup de savanți ai hadithului au spus: este Sunnah și este una dintre cele două opinii relatate de la Ahmad, datorită hadithului relatat de al-Bukhaari și autorii al-Sunan de la Maalik ibn al-Huwayrith, care a spus că l-a văzut pe Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) rugându-se Witr și că nu s-a ridicat până când nu s-a așezat mai întâi drept. (Relatat de al-Bukhaari în al-Adhaan, 818).

 Dar majoritatea savanților, inclusiv Abu Haneefah și Maalik, precum și Ahmad (fie ca Allah să aibă milă de el), potrivit celei de-a doua opinii relatate de la el, nu au considerat aceasta, deoarece celelalte ahaadeeth nu menționează această ședere. Este posibil ca șederea menționată în hadithul lui Maalik ibn al-Huwayrith să fi avut loc la sfârșitul vieții Profetului, când luase în greutate, sau dintr-un alt motiv.

 Un al treilea grup de savanți a conciliat ahaadeeth sugerând că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) se așeza [în acest punct al rugăciunii] atunci când avea nevoie să facă aceasta.

 Eu spun că este prescris să se facă aceasta atunci când există nevoie, dar nu în alte momente. Se pare că aceasta este mustahabb, iar faptul că nu este menționată în celelalte ahaadeeth nu indică faptul că nu este mustahabb, ci indică mai degrabă că nu este obligatorie.

 Opinia că este mustahabb este susținută de două lucruri:

 1 – Principiul de bază cu privire la acțiunile Profetului este că el le-a făcut pentru a le prescrie și pentru ca exemplul său să fie urmat.

 2 – Această ședere este dovedită în hadithul lui Abu Humayd al-Saa’idi, relatat de Ahmad și Abu Dawood cu un isnaad jayyid, în care el [Abu Humayd] a descris rugăciunea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în prezența a zece dintre Sahaabah (fie ca Allah să fie mulțumit de ei), iar aceștia au confirmat aceasta.