Rugăciunea Fard (obligatorie) are prioritate față de rugăciunea nafl (supraerogatorie), are o greutate mai mare și aduce o răsplată mai mare

În primul rând:

Omiterea rugăciunii este unul dintre cele mai grave păcate majore. Oricine omite deliberat o rugăciune – chiar și o singură rugăciune obligatorie – s-a expus mâniei, furiei și pedepsei lui Allah. De fapt, unii cercetători sunt de părere că cel care omite o singură rugăciune, fără scuză, până când timpul ei s-a încheiat, este un necredincios.

A se vedea întrebările nr. 39818 și 47123.

Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Nu există nicio diferență de opinie între musulmani că omiterea deliberată a unei rugăciuni obligatorii este unul dintre cele mai rele și mai grave păcate majore. Păcatul acesta este mai mare decât păcatul crimei sau al însușirii ilegale a averii și mai mare decât păcatul zina, al furtului sau al consumului de alcool. Cel care face aceasta se expune pedepsei și mâniei lui Allah, precum și rușinii în această lume și în Lumea de Apoi. Sfârșitul citatului.

As-Salaah wa Ahkaam Taarikiha (p. 31).

În al doilea rând:

Nu cunoaștem niciun hadith de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) sau vreun raport de la companionii săi (fie ca Allah să fie mulțumit de ei) care să definească amploarea sau durata pedepsei în Iad la care se expune cel care nu se roagă, indiferent dacă omite o singură rugăciune obligatorie sau mai multe.

Celebrul hadith binecunoscut și citat adesea de oamenii de rând, care spune că cel care omite deliberat o singură rugăciune în această lume și nu o recuperează o va recupera pe podeaua Iadului, este fără temei.

Însă este esențial să observăm că cel care omite o singură rugăciune obligatorie comite o faptă gravă și se expune unei pedepse severe. Potrivit unora dintre cercetători, el este un necredincios aflat în afara Islamului, după cum s-a menționat mai sus.

Ibn Hazm (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: S-a relatat de la ‘Umar, ‘Abd ar-Rahmaan ibn ‘Awf, Mu‘aadh ibn Jabal, Abu Hurayrah și alți Sahaabah (fie ca Allah să fie mulțumit de ei) că oricine omite deliberat o singură rugăciune obligatorie, până când timpul ei s-a încheiat, este un necredincios și un apostat.

Sfârșitul citatului din al-Muhalla (2/15).

Comitetul Permanent, condus de Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn Baaz (fie ca Allah să aibă milă de el), a emis fatwas pe această bază. Fataawa al-Lajnah (6/40, 50).

A se vedea răspunsurile la întrebările nr. 83165 și 210371.

Așadar, musulmanul trebuie să se ferească de neglijența față de rugăciune și să se teamă de pedeapsa lui Allah, indiferent cât de lungă sau de scurtă ar fi aceasta, căci dacă o persoană ar stăpâni tot ce există în lume și încă pe atât, ar da totul pentru a se răscumpăra de atingerea focului.

Muslim (2807) a relatat că Anas ibn Maalik a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: Cel mai înstărit dintre oamenii acestei lumi, dintre cei care vor merge în Iad, va fi adus în Ziua Învierii și va fi cufundat o dată în Foc. Apoi i se va spune: O, fiu al lui Adam, ai văzut vreodată ceva bun? Ai avut vreodată vreo plăcere? El va spune: Nu, pe Allah, o, Doamne. Apoi cel mai sărman dintre oamenii acestei lumi, dintre cei care vor intra în Paradis, va fi adus și va fi cufundat o dată în Paradis și i se va spune: O, fiu al lui Adam, ai văzut vreodată ceva rău? Ai întâmpinat vreodată vreo greutate? El va spune: Nu, pe Allah, o, Doamne. Nu am văzut niciodată nimic rău și nu am întâmpinat niciodată vreo greutate.”

Oricine este neglijent în privința rugăciunii, dacă Allah hotărăște pentru el o pedeapsă în Ziua Învierii – Allah să ne ferească – nimeni nu știe cât timp va rămâne supus acelei pedepse în afară de Allah.

În al treilea rând:

Nicio persoană anume nu poate fi considerată ca aflându-se în Iad decât pe baza unui text shar‘i. Prin urmare, nu se poate spune despre o anumită persoană care nu s-a rugat că se află în Iad din cauza faptului că nu s-a rugat, deoarece este posibil să se fi căit.

Lucrurile care pot împiedica pedeapsa specifică să se abată asupra păcătoșilor dintre cei care afirmă unicitatea lui Allah sunt numeroase; pot fi zece sau mai multe, după cum au menționat Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el), elevul său Ibn al-Qayyim și alți cercetători.

Mai degrabă, ceea ce trebuie să facem este să poruncim ceea ce este drept și să interzicem ceea ce este rău, să-i sfătuim cu sinceritate pe musulmani și să avertizăm împotriva neglijenței față de obligațiile religioase, ritualurile și hotărârile.

În al patrulea rând:

Rugăciunea obligatorie are prioritate față de rugăciunea nafl (supraerogatorie). Rugăciunea nafl este rugăciunea Sunnah și există rugăciuni Sunnah confirmate (Sunnah mu’akkadah) și rugăciuni Sunnah care nu sunt confirmate. Printre rugăciunile Sunnah confirmate se numără cele douăsprezece rak‘ah-uri regulate (rawaatib), rugăciunea pentru ploaie (aalaat al-istisqaa’), rugăciunea Taraaweeh și rugăciunea eclipsei (salaat al-khusoof).

Printre rugăciunile Sunnah care nu sunt confirmate se numără patru rak‘ah-uri înainte de ‘Asr, două rak‘ah-uri înainte de Maghrib și două rak‘ah-uri după efectuarea wudoo’.

Rugăciunile Sunnah confirmate (Sunnah mu’akkadah) au o virtute mai mare, sunt mai importante, aduc o răsplată mai mare și au o greutate mai mare decât rugăciunile Sunnah neconfirmate.

Toate rugăciunile Sunnah nu sunt obligatorii, așadar o persoană nu păcătuiește dacă le omite.

Rugăciunea obligatorie (fard) este obligatorie, iar cel care o omite păcătuiește. Ea are o virtute mai mare, este mai importantă, aduce o răsplată mai mare și are o greutate mai mare decât rugăciunile Sunnah, atât cele confirmate, cât și cele neconfirmate.

Al-Bukhaari a relatat în Saheeh-ul său (6502) că Abu Hurayrah a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cu adevărat, Allah spune: «Oricine manifestă dușmănie față de unul dintre apropiații Mei, îi voi declara război. Robul Meu nu se apropie de Mine prin nimic mai iubit de Mine decât îndatoririle religioase pe care i le-am impus, iar robul Meu continuă să se apropie de Mine prin fapte supraerogatorii până când îl voi iubi. Când îl iubesc, Eu sunt auzul lui cu care aude, văzul lui cu care vede, mâna lui cu care lovește și piciorul lui cu care merge. Dacă Mi-ar cere ceva, cu siguranță i-aș da, iar dacă Mi-ar cere protecție, cu siguranță i-aș acorda-o.»”

An-Nawawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Este binecunoscut faptul că răsplata pentru o rugăciune obligatorie este mai mare decât răsplata pentru o rugăciune nafl, deoarece Allah, slăvit și înălțat fie El, a spus [în hadith qudsi citat mai sus]: „Robul Meu nu se apropie de Mine prin nimic mai iubit de Mine decât îndatoririle religioase pe care i le-am impus.” Sfârșitul citatului.

Sharh an-Nawawi ‘ala Muslim (7/92).

Al-Haafiz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Din aceasta se poate înțelege că îndeplinirea îndatoririlor religioase obligatorii este cea mai dragă dintre fapte lui Allah.

At-Toofi a spus: Porunca de a îndeplini îndatoririle obligatorii este definitivă, iar neîndeplinirea lor duce la pedeapsă, spre deosebire de faptele nafl, chiar dacă în ambele cazuri există răsplată pentru îndeplinirea faptelor. Totuși, îndatoririle obligatorii ocupă un rang mai înalt, de aceea sunt mai dragi lui Allah, slăvit fie El, și îl apropie pe om de El.

Mai mult, îndatoririle obligatorii sunt asemenea rădăcinii și temeliei, iar faptele nafl sunt asemenea ramurilor și structurii. Îndeplinirea îndatoririlor obligatorii în modul poruncit înseamnă respectarea poruncii și manifestarea respectului și venerației față de Cel care a emis porunca, prin supunerea față de El, și este o demonstrație a măreției Domnului și a umilinței robului; prin urmare, apropierea de Allah prin acest mijloc este cea mai măreață dintre fapte. Sfârșitul citatului.

Fath al-Baari (11/343).

Însă musulmanul trebuie să se străduiască din greu să efectueze în mod regulat rugăciunile Sunnah, deoarece acestea vor compensa orice lipsă din rugăciunile obligatorii.

At-Tirmidhi (413) a relatat că Abu Hurayrah a spus: L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) spunând: Prima dintre faptele pentru care o persoană va fi chemată să dea socoteală în Ziua Învierii va fi rugăciunea sa. Dacă este bună, atunci va reuși și va prospera, dar dacă este deficientă, atunci va fi pierdută și va eșua.

Dacă lipsește ceva din rugăciunea sa obligatorie, Domnul, slăvit și înălțat fie El, va spune: Priviți și vedeți, are robul Meu rugăciuni voluntare care ar putea compensa ceea ce lipsește din rugăciunea sa obligatorie? Apoi toate faptele sale vor fi tratate într-un mod similar.

Clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh at-Tirmidhi.

Și Allah știe cel mai bine.