Refuzul lui ‘Umar și al celor care erau cu el de a aduce materiale de scris Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în timpul bolii sale

În primul rând:

Nu îți este permis să te împrietenești cu cineva din acest grup care pretinde că este musulman, apoi denigrează învățăturile de bază ale Islamului și pe cei care au transmis religia oamenilor (adică Sahaabah), care crede că Quranul a fost denaturat, că oamenii pot fi infailibili și care îi consideră pe Sahaabah apostați, cu excepția câtorva dintre ei.

Ceea ce trebuie să faci cu privire la acești oameni și la alții asemenea lor este să îi eviți și să îi avertizezi pe alții cu privire la răul și rătăcirea lor.

Vezi, de asemenea, răspunsurile la întrebările nr. 91665 și 96231

În al doilea rând:

Formularea hadithului care vorbește despre povestea pe care ți-a menționat-o acel Raafidi este următoarea:

S-a relatat că Ibn ‘Abbaas a spus: Când Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) era pe moarte, în casă se aflau câțiva bărbați, printre care și ‘Umar ibn al-Khattaab. Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Veniți, să vă scriu un document după care nu vă veți rătăci.” ‘Umar a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) este copleșit de durere, iar voi aveți Quranul; Cartea lui Allah ne este suficientă. Oamenii din casă nu au fost de acord și s-au certat. Unii dintre ei au spus: Apropiați-vă și lăsați-l pe Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) să vă scrie un document după care nu vă veți rătăci. Alții au fost de acord cu ceea ce spusese ‘Umar. Când dezbaterea și cearta lor în prezența Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) au devenit prea intense, Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Ridicați-vă și plecați.”

‘Ubayd-Allah a spus: Ibn ‘Abbaas obișnuia să spună: Ce nenorocire a fost atunci când Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a fost împiedicat să le scrie acel document din cauza neînțelegerii și certei lor.

Relatat de al-Bukhaari (6932) și Muslim (1637)

-1-

Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) le-a cerut însoțitorilor săi care erau prezenți cu el în timpul bolii sale să aducă o bucată de hârtie și un condei, pentru ca el să le poată dicta ceva care nu avea nimic de-a face cu o nouă revelație pe care încă nu o transmisese oamenilor sau cu vreo instrucțiune shar‘i de care oamenii aveau nevoie și care avea legătură cu religia lor. Apoi a decis să nu le spună acel lucru din cauza celor întâmplate. Dovezile pentru aceasta sunt următoarele:

(a)Acest incident a avut loc într-o zi de joi, iar Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a murit în lunea următoare, adică patru zile mai târziu. El le-ar fi putut cere altora să scrie acel document, dar, întrucât (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu a făcut aceasta, știm că nu era vorba despre o revelație pe care ar fi putut să o ascundă.

(b)Allah, Preaînaltul, Și-a lăudat Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) pentru că a transmis ceea ce i-a revelat și Allah, Preaînaltul, i-a amintit acestei ummah de binecuvântarea pe care le-o dăruise prin desăvârșirea religiei lor și completarea favorii Sale asupra lor. Ideea că ceea ce Profetul nu a scris făcea parte din religia de care întreaga ummah avea nevoie echivalează cu acuzația că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu a transmis mesajul și constituie necredință în ceea ce Domnul, Preaînaltul, a spus despre desăvârșirea religiei și completarea binecuvântării Sale asupra robilor Săi.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Scrierea acestui document nu era ceva ce Allah îi poruncise să scrie sau să transmită în acel moment. Dacă ar fi fost astfel, el (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu ar fi omis să facă ceea ce Allah îi poruncise să facă.

Minhaaj as-Sunnah an-Nabawiyyah (6/315, 316)

Și a spus:

Nu îi era permis să renunțe la scrierea documentului din cauza îndoielilor pe care unii le aveau cu privire la (importanța sa). Dacă ceea ce intenționa să scrie în document era ceva ce era obligat să transmită și să facă public, atunci Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) l-ar fi făcut public și l-ar fi scris într-un document și nu ar fi acordat nicio atenție părerii nimănui, căci el era cea mai ascultătoare dintre făpturi față de Allah. Astfel se știe că, atunci când a decis să nu scrie documentul, documentul nu era obligatoriu și nu ar fi conținut nimic din chestiunile religioase pe care era obligat să le scrie în acel moment, deoarece, dacă ar fi fost necesar, l-ar fi scris.

Minhaaj as-Sunnah an-Nabawiyyah (6/12)

(c)Ceea ce am menționat este susținut de faptul că Sahaabah care se aflau cu Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) au avut opinii diferite cu privire la înțelegerea instrucțiunii sale de a aduce materiale de scris și la ceea ce intenționa el cu adevărat. Altfel, toți s-ar fi grăbit să îndeplinească instrucțiunile sale. S-a dovedit că și-au scos încălțămintea în timpul rugăciunii doar pentru că l-au văzut pe Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) scoțându-și încălțămintea în timpul rugăciunii, fără ca el să le poruncească să facă aceasta; oare astfel de oameni s-ar fi opus unei instrucțiuni dacă ar fi crezut că ea făcea parte din revelație? Ei sunt cu mult deasupra unui asemenea lucru. Prin urmare, unii dintre ei s-au ridicat pentru a aduce o bucată de hârtie și un condei, așa cum le ceruse Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), iar alții s-au abținut, gândindu-se că poate era copleșit de durere sau că instrucțiunea sa era doar o recomandare.

Abu’l-‘Abbaas al-Qurtubi (Allah să aibă milă de el) a spus:

În ceea ce privește cuvintele „Veniți, să vă scriu un document după care nu vă veți rătăci”, acestea reprezintă o poruncă și o cerere adresată tuturor celor prezenți. Prin urmare, era de datoria tuturor celor prezenți să se grăbească să se supună acestei porunci, mai ales deoarece ea era urmată de cuvintele „după care nu vă veți rătăci”. Însă ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) și alții au considerat că această poruncă nu era obligatorie, ci era o recomandare. Mai mult, în Cartea lui Allah există îndrumare pentru tot ceea ce îi este necesar musulmanului, după cum spune Allah, Preaînaltul (interpretarea sensului): „Și am trimis asupra ta Cartea (Quranul) ca o explicare a tuturor lucrurilor” [an-Nahl 16:89]. În plus, Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) suferea de durere, iar ‘Umar nu voia ca el să fie nevoit să facă ceva ce i-ar fi putut fi foarte dificil în acea situație. Prin urmare, au considerat că era mai potrivit să nu scrie nimic. Celălalt grup voia ca el să scrie documentul, urmând sensul aparent al poruncii și dorind cu nerăbdare mai multă clarificare și înlăturarea oricărei ambiguități. O, dacă s-ar fi întâmplat aceasta! Dar aceasta este ceea ce Allah a hotărât, iar ceea ce El voiește se întâmplă. Însă primul grup nu trebuie învinovățit sau criticat, deoarece Profetul nu i-a mustrat și nu i-a dojenit; mai degrabă le-a spus tuturor: „Lăsați-mă, căci sunt bine.”

Al-Mufhim lima Ashkala min Talkhees Kitaab Muslim (15/18)

Al-Haafiz Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus:

Al-Maaziri (Allah să aibă milă de el) a spus: Era permis ca Sahaabah să aibă opinii diferite cu privire la acest document, în ciuda instrucțiunilor clare care le fuseseră date cu privire la aceasta, deoarece instrucțiunile pot fi însoțite de indicii care le fac mai puțin decât obligatorii. Este ca și cum ar fi existat ceva care indica faptul că chestiunea nu era obligatorie, ci opțională. Prin urmare, au avut opinii diferite, iar ‘Umar a insistat asupra opiniei sale, pentru care avea dovezi circumstanțiale că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) spusese aceasta fără să insiste asupra ei.

Fath al-Baari (8/133, 134)

-2-

Decizia Profetului de a scrie un document s-a bazat fie pe o revelație care a venit atunci și a fost abrogată, fie era ceva ce el considera că va servi unui anumit interes, apoi s-a răzgândit.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) s-a gândit să scrie documentul când a considerat că acesta ar servi unui anumit interes sau poate că a primit o revelație cu privire la aceasta, apoi a devenit evident că cele mai bune interese ar fi servite prin abținerea de la scrierea lui, ori a primit revelația care abroga porunca inițială.

Sharh Muslim (11/90). O relatare similară a fost transmisă de al-Haafiz Ibn Hajar de la al-Maaziri. Vezi: Fath al-Baari (8/134).

-3-

Raafidis susțin că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a dat instrucțiuni ca ‘Ali ibn Abi Taalib (Allah să fie mulțumit de el) să devină calif după moartea sa, dar ce legătură are acest incident cu ei? De ce trebuie să îl denatureze și să îl interpreteze greșit, susținând că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) voia să scrie instrucțiuni ca ‘Ali să devină calif după el? De ce nu puteau instrucțiunile pe care voia să le scrie în acest document să fie instrucțiuni ca Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el) să devină calif după moartea sa?

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Oricine își imaginează că acest document ar fi avut legătură cu numirea lui ‘Ali în califat este rătăcit, potrivit consensului musulmanilor, inclusiv al învățaților atât dintre Sunnis, cât și dintre Shi‘ah. În ceea ce îi privește pe Sunnis, ei sunt unanim de acord că Abu Bakr este superior și trebuie să aibă întâietate. În ceea ce îi privește pe Shi‘ah care spun că ‘Ali era cel care merita să fie imam (calif), ei spun că ‘Ali fusese numit imam (calif) înainte de aceasta, printr-o formulare clară și lipsită de ambiguitate, cunoscută pe scară largă. În acest caz, nu era nevoie de niciun document.

Minhaaj as-Sunnah an-Nabawiyyah (6/11)

-4-

S-a dovedit prin cel mai autentic isnaad că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) voia să dea instrucțiuni ca Abu Bakr as-Siddeeq (Allah să fie mulțumit de el) să fie numit calif după moartea sa, apoi a decis să nu facă aceasta și a spus că credincioșii nu vor accepta pe nimeni altcineva decât pe el ca și calif. S-a relatat că ‘Aa’ishah (Allah să fie mulțumit de ea) a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) mi-a spus în timpul bolii sale: „Mă gândeam – sau voiam – să trimit după Abu Bakr și fiul său și să îl numesc succesorul meu, ca nu cumva oamenii să spună (că acel cutare și cutare ar trebui să fie calif) sau ca nu cumva cineva să spere să obțină aceasta pentru sine. Apoi m-am gândit: Allah și credincioșii îl vor respinge pe oricine este mai puțin vrednic decât Abu Bakr.” Relatat de al-Bukhaari (5342). Relatat, de asemenea, de Muslim (2387) cu următoarele cuvinte: „când Allah și credincioșii insistă asupra lui Abu Bakr.”

Noi (ca Sunnis) nu suntem preocupați de această chestiune, deoarece Allah și credincioșii au hotărât că succesorul (califul) Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu putea fi altcineva decât Abu Bakr.

-5-

Faptul că unii dintre Sahaabah l-au întrebat pe Profet despre anumite chestiuni nu subminează faptul că se grăbeau să urmeze instrucțiunile sale și să facă ceea ce cerea Islamul, deoarece discutau lucrurile cu el (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) până când venea revelația care confirma ceea ce le spusese Profetul, moment în care se grăbeau să se supună poruncii.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Al-Khattaabi a spus: Însoțitorii Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) discutau unele chestiuni cu el înainte ca acesta să le dea instrucțiuni definitive și obligatorii, așa cum au discutat cu el termenii tratatului dintre el și Quraysh în ziua de al-Hudaybiyah. Însă, odată ce el emitea instrucțiuni definitive, niciunul dintre ei nu le mai discuta cu el.

Sharh Muslim (11/91)

Al-Haafiz Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus:

Sahaabah discutau unele chestiuni cu el atât timp cât nu dăduse instrucțiuni definitive; însă, odată ce făcea aceasta, se supuneau lor.

Fath al-Baari (1/209)

-6-

Cuvintele lui ‘Umar, „Cartea lui Allah ne este suficientă”, nu i-au fost adresate Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), deoarece ‘Umar era prea respectuos pentru a fi făcut aceasta. Mai degrabă, aceste cuvinte le-au fost adresate celor care îl criticau pentru că nu aducea materiale de scris.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Cuvintele lui ‘Umar, „Cartea lui Allah ne este suficientă”, reprezentau un răspuns adresat celor care nu erau de acord cu el; nu constituiau un contraargument la instrucțiunea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa).

Sharh Muslim (11/93).

-7-

Învățații au oferit următoarele motive pentru a explica de ce ‘Umar a considerat că era mai bine să nu aducă materialele cu care urma să fie scris documentul pentru Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa):

(a)Compasiunea sa față de Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), deoarece nu voia să îl împovăreze în acea situație, obligându-l să dicteze documentul, căci aceasta i-ar fi putut fi prea dificil, după cum a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) este copleșit de durere.

(b)Se temea ca nu cumva ipocriții și cei în ale căror inimi se afla o boală să denigreze acest document și să își exprime îndoielile cu privire la cei care îl transmiteau, denigrându-i pe ei și buna lor reputație.

(c)Se temea ca nu cumva Profetul să scrie instrucțiuni pe care ei nu ar fi fost capabili să le respecte, iar astfel să dobândească păcat prin nerespectarea lor și considera că era mai bine pentru ummah, în ceea ce privește aceste chestiuni, să le lase ca pe o problemă de ijtihaad, supusă examinării și căutării răspunsului corect, astfel încât atât cel care îl găsea corect, cât și cel care îl găsea greșit să fie răsplătit.

Vezi: Dalaa’il an-Nubuwwah (7/184); ash-Shifa bi Ta‘reef Huqooq al-Mustafa de al-Qaadi ‘Iyaad (2/194); Sharh Muslim de an-Nawawi (11/91); Fath al-Baari (1/209)

-8-

În ceea ce privește cuvintele lui Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el), nu există nimic în ele care să sugereze că îi denigra pe Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei). El s-a numărat printre cei care i-au jurat credință lui Abu Bakr as-Siddeeq și lui ‘Umar al-Faarooq după acesta. Ceea ce a vrut să spună este că lucrul care a împiedicat scrierea documentului (adică boala Profetului) a fost în sine o nenorocire, deoarece după aceea au apărut tulburări și au fost aduse acuzații împotriva acelor Sahaabah proeminenți.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Cuvintele lui Ibn ‘Abbaas, „Ce nenorocire a fost atunci când Mesagerul lui Allah a fost împiedicat să scrie acel document”, înseamnă că lucrul care a împiedicat să se întâmple aceasta a fost o nenorocire; a fost o nenorocire pentru cei care s-au îndoit de legitimitatea califatului lui Abu Bakr sau care nu erau siguri cu privire la această chestiune, deoarece, dacă ar fi existat un document, nu ar fi existat nicio îndoială. În ceea ce îi privește pe cei care știau că califatul său era legitim, nu a fost o nenorocire pentru ei, laudă lui Allah.

Minhaaj as-Sunnah an-Nabawiyyah (6/11)

-10-

Aceste cuvinte ale lui Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) se bazau pe propriul său ijtihaad. Fără îndoială, ‘Umar era mai învățat și mai în vârstă decât Ibn ‘Abbaas. Unii dintre învățați consideră că faptul că documentul nu a fost scris și că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu a obiectat la ceea ce spusese ‘Umar sugerează că Profetul a adoptat opinia lui ‘Umar și a considerat că aceasta era calea corectă.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Prin urmare, ‘Umar era mai învățat decât Ibn ‘Abbaas și decât oamenii care au fost de acord cu el.

Sharh Muslim (11/90)

Al-Haafiz Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus:

Faptul că Profetul nu a obiectat la ceea ce spusese ‘Umar indică faptul că a considerat corectă opinia sa. Când ‘Umar a spus „Cartea lui Allah ne este suficientă”, se referea la versetul în care Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului): „Nu am neglijat nimic în Carte” [al-An‘aam 6:38]. Se poate ca scopul să fi fost ușurarea lucrurilor pentru Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), când ‘Umar a văzut că acesta se afla într-o mare suferință. Astfel, a înțeles că ceea ce voia Profetul să scrie nu era ceva fără de care ei nu puteau exista. Dacă ar fi fost astfel, Profetul nu s-ar fi abținut să îl scrie din cauza neînțelegerilor lor.

Această opinie nu poate fi subminată de ceea ce a spus Ibn ‘Abbaas, „Ce nenorocire a fost…”, deoarece ‘Umar era cu siguranță mai învățat decât el.

Fath al-Baari (8/134).

Astfel devine clar că afirmațiile Raafidis, care îi denigrează pe Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) – și mai ales pe ‘Umar ibn al-Khattaab (Allah să fie mulțumit de el) – sunt false. Devine, de asemenea, clar că ceea ce au spus primele generații despre faptul că ei sunt cele mai mincinoase dintre grupurile care pretind că sunt musulmane este adevărat. Prin urmare, ferește-te de ei de dragul respectării religiei tale. Îi cerem lui Allah să te facă statornic în respectarea Islamului și a Sunnah.

Pentru mai multe informații despre credințele Raafidis, vezi răspunsurile la întrebările nr. 4569, 1148 și 21500 

Și Allah știe cel mai bine.