Locuirea într-un apartament cumpărat de tatăl său prin riba

În primul rând: 

Riba este un păcat major și o crimă gravă, iar cel care o practică este avertizat cu declarația de război din partea lui Allah și a Mesagerului Său, cu pierderea binecuvântării și cu blesteme. Un păcat de acest fel este ceva de care omul trebuie să fugă și de care trebuie să se țină cât mai departe, prin toate mijloacele posibile. 

Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului): 

„Allah va nimici Riba (camăta) și va spori Sadaqat (faptele de caritate, pomana etc.). Iar Allah nu-i iubește pe necredincioși și păcătoși”

[al-Baqarah 2:276]

„O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah și renunțați la ceea ce a mai rămas (datorat vouă) din Riba (camătă) (de acum înainte), dacă sunteți cu adevărat credincioși.

Iar dacă nu faceți aceasta, atunci luați înștiințare de război din partea lui Allah și a Mesagerului Său; însă dacă vă căiți, veți avea capitalurile voastre. Nu fiți nedrepți (cerând mai mult decât capitalurile voastre) și nu vi se va face nedreptate (primind mai puțin decât capitalurile voastre)”

[al-Baqarah 2:278-279].  

Muslim (1598) a relatat că Jaabir (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) l-a blestemat pe cel care consumă riba, pe cel care o plătește, pe cel care o consemnează și pe cei doi martori ai ei și a spus: toți sunt la fel. 

Dobânda plătită de băncile bazate pe riba este însăși esența ribei. Dacă o persoană este constrânsă de necesitate să-și păstreze banii într-o bancă bazată pe riba, trebuie să-i păstreze într-un cont curent. Dacă o persoană s-a căit pentru practicarea ribei și primește plăți de dobândă, este obligatoriu să scape de ele cheltuindu-le pentru cauze caritabile și nu îi este permis să le păstreze pentru sine. 

Neplata zakaah este de asemenea un păcat major, însă, cu toate acestea, nu este haraam să interacționezi cu o persoană care nu plătește zakaah sau să-i accepți darul, deoarece zakaah este o datorie pe care o are, iar averea sa nu este asemenea averii confiscate prin forță sau furate, pe care este haraam să o primească cel care știe că este furată. 

În al doilea rând: 

Opinia corectă a savanților este că ceea ce este haraam din cauza modului în care a fost dobândit este haraam doar pentru cel care l-a dobândit în acel mod și nu este haraam pentru cel care îl primește de la el într-un mod permis, cum ar fi primirea lui ca dar și altele asemenea. 

Șeicul Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Unii dintre savanți au spus: În ceea ce privește ceea ce este haraam din cauza modului în care a fost dobândit, păcatul îi revine numai celui care l-a dobândit în acel mod, nu celui care îl primește de la el într-un mod permis. Aceasta este diferit de ceea ce este haraam în sine, precum alcoolul, bunurile confiscate prin forță și cele asemenea. Aceasta este o opinie puternică, bazată pe dovada că Mesagerul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a cumpărat hrană de la evrei pentru familia sa, a mâncat din oaia care i-a fost oferită drept dar de femeia evreică din Khaybar, a acceptat invitația unui evreu și este binecunoscut faptul că majoritatea evreilor practică riba (camăta) și dobândesc averi haraam. Această opinie poate fi întărită și de faptul că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a spus despre carnea oferită drept caritate lui Bareerah (iar ea i-a dat o parte Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui)): „Pentru ea este caritate, iar pentru noi este un dar.”

Citat încheiat din al-Qawl al-Mufeed ‘ala Kitaab at-Tawheed (3/122) 

El a mai spus:

În ceea ce privește ceea ce este haraam din cauza modului în care a fost dobândit, precum ceea ce este luat prin mită, prin riba, prin minciună și cele asemenea, este haraam pentru cel care l-a dobândit în acel mod, dar nu este haraam pentru cel care îl dobândește de la el într-un mod permis. Aceasta este susținută de faptul că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui) obișnuia să aibă relații cu evreii, deși ei consumau averi haraam și practicau riba. Aceasta indică faptul că nu este haraam pentru nimeni altcineva în afară de cel care l-a dobândit prin mijloace haraam.

Citat încheiat din Tafseer Soorat al-Baqarah (1/198) 

Pe baza acestui fapt, dacă un tată cumpără un apartament pentru fiul său cu bani proveniți din riba, nu este nimic greșit ca fiul să se folosească de el, deoarece păcatul ribei îi revine doar celui care a dobândit-o în acel mod. 

Fiului i se poate spune în acest caz: Dacă refuzul tău de a locui în acest apartament nu va avea niciun efect, făcându-l pe tatăl tău să renunțe la riba – ci doar îl va face să se mânie și să se întristeze, iar el va continua să procedeze astfel – atunci nu este nimic greșit să te căsătorești și să locuiești în acel apartament. 

În al treilea rând: 

Dacă o persoană practică riba și apoi se căiește înaintea lui Allah, Preaînaltul, dacă averea provenită din riba este încă prezentă, trebuie să scape de ea, însă dacă a folosit-o și a consumat-o, nu trebuie să facă nimic în privința ei. 

Dacă a folosit acei bani pentru o locuință de care are nevoie, nu trebuie să o vândă și să scape de riba, cu excepția cazului în care alege singur să facă aceasta, ceea ce este fără îndoială mai bine. Aceasta este o modalitate de a ușura căința celor care au comis păcate, deoarece, dacă li s-ar spune: Scăpați de tot ceea ce dețineți și ați cumpărat prin riba, aceasta le-ar provoca greutăți și i-ar face pe mulți dintre ei să amâne căința. 

Șeicul al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: Un om poate trăi mult timp fără să se roage, fără să plătească zakaah sau să postească și fără să-i pese cum își dobândește averea, dacă provine din surse halaal sau haraam, fără să urmeze regulile privind căsătoria și divorțul și cele asemenea, trăind astfel într-o stare de ignoranță, în afară de faptul că pretinde că este musulman. Când Allah îl călăuzește și are milă de el, permițându-i să se căiască, dacă ar fi obligat să recupereze toate obligațiile pe care le-a neglijat, dacă i s-ar porunci să returneze toată averea pe care a dobândit-o, să renunțe la tot ceea ce iubește și cele asemenea, căința ar deveni o pedeapsă pentru el, iar în acest caz necredința i-ar fi mai dragă decât Islamul cu care s-a identificat, deoarece căința de la necredință ar fi o milă, în timp ce căința când este deja musulman ar fi o pedeapsă. Cunosc oameni evlavioși care și-au dorit să fi fost necredincioși pentru a putea deveni musulmani și a fi iertați pentru toate faptele lor rele anterioare, deoarece căința era pentru ei imposibilă sau prea dificilă, potrivit celor care li se spusese despre căință și modului în care o înțelegeau. Mai mult, aceasta îi descurajează pe cei mai mulți dintre cei care comit fapte rele să se căiască și seamănă mai mult cu a-i face pe oameni să dispere de mila lui Allah și cu a pune o povară grea asupra celor care se căiesc, care sunt cei iubiți de Allah, căci Allah îi iubește pe cei care se căiesc și îi iubește pe cei care se purifică, iar Allah se bucură de căința robului Său mai mult decât cel care își găsește averea în care se află mijloacele sale de supraviețuire după ce își pierduse speranța de a o mai găsi vreodată. 

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa (22/21) 

Sfatul nostru pentru acest fiu este să continue să-și cinstească tatăl și să-i amintească interzicerea ribei și obligația de a renunța grabnic la ea. De asemenea, trebuie să se grăbească să se căsătorească, atât timp cât este capabil să facă acest lucru, pentru a se proteja și a se feri de ispită.

Îl rugăm pe Allah, Preaînaltul, să îndrepte situația tuturor. 

Și Allah știe cel mai bine.