Hotărârea privind afirmarea faptului că atitudinea necredincioșilor este mai bună decât atitudinea musulmanilor

Dacă spui că atitudinea necredincioșilor este mai bună decât atitudinea musulmanilor – în termeni absoluți – atunci acest lucru este haram, fără nicio îndoială. De fapt, celui care spune aceasta trebuie să i se ceară să se căiască, deoarece cea mai importantă atitudine este atitudinea persoanei față de Allah, iar buna cuviință față de El înseamnă să nu adori pe nimeni în afară de El. Această atitudine se găsește numai la musulmani, nu și la alții, iar această exprimare generală îi include pe toți musulmanii și trebuie să existe unii dintre ei care au o atitudine islamică adecvată și urmează legile lui Allah. 

Însă preferarea atitudinii unor necredincioși față de atitudinea unor musulmani este o greșeală, deoarece atitudinea rea a necredincioșilor față de Domnul lor, Cel Preaînalt, și față de profeții lor (pacea fie asupra lor) este suficient de rea. Ei L-au insultat pe Allah și au pretins că El are un fiu și i-au calomniat pe profeții lor și au spus minciuni despre ei. Ce folos le poate aduce atitudinea lor față de oameni când atitudinea lor față de Domnul lor se numără printre cele mai rele atitudini? 

Mai mult, cum putem privi la atitudinea a zece sau a o sută de necredincioși și să stabilim pe baza acestui fapt că atitudinea lor este bună, uitând atitudinea majorității evreilor și creștinilor? De câte ori i-au trădat pe musulmani, de câte ori le-au distrus casele, de câte ori i-au ispitit să se îndepărteze de religia lor, de câte ori le-au distrus averile [?], de câte ori au complotat și au conspirat împotriva lor? 

Atitudinea bună a câtorva dintre ei nu contracarează atitudinea rea a majorității lor, cu atât mai mult cu cât această atitudine bună a lor servește aceluiași scop, deoarece, în majoritatea cazurilor, ei urmăresc doar să obțină beneficii pentru ei înșiși și să-și servească propriile interese lumești. 

Shaykh Ibn Baaz (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre cineva care compara muncitorii musulmani cu muncitorii ne-musulmani. El a spus: ne-musulmanii sunt onești și pot avea încredere în ei, pretențiile lor sunt puține și munca lor este bună, însă aceștia (musulmanii) sunt exact opusul – care este opinia dumneavoastră? 

El a spus: Ei nu sunt musulmani în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă pretind că sunt musulmani. Cei care sunt musulmani în adevăratul sens al cuvântului sunt mai buni, mai onești și mai sinceri decât necredincioșii. Ceea ce ai spus este o greșeală și nu ar trebui să spui aceasta. Dacă necredincioșii sunt onești cu tine și își îndeplinesc responsabilitățile pentru a obține de la tine ceea ce doresc și pentru a ocupa locurile de muncă ale fraților noștri musulmani, acesta este singurul lor scop. Ei pot pretinde că îți servesc interesele, însă, în realitate, își servesc doar propriile interese, pentru a putea lua bani și pentru ca tu să-i preferi.  

Ceea ce trebuie să faci este să angajezi numai musulmani buni. Dacă vezi musulmani care nu sunt drepți, sfătuiește-i și călăuzește-i. Dacă urmează apoi calea dreaptă, foarte bine; altfel, trimite-i înapoi în țările lor și adu-i pe alții. Cere-i agentului care alege angajații pentru tine să aleagă oameni buni despre care se știe că sunt onești, despre care se știe că se roagă și că sunt drepți, nu să aleagă pe oricine.  

Fără îndoială, aceasta este o viclenie a lui Shaytaan, prin care îți spune: acești necredincioși sunt mai buni decât musulmanii sau sunt mai onești și așa mai departe. Toate acestea se întâmplă deoarece dușmanul lui Allah și trupele sale cunosc marele rău care rezultă din angajarea necredincioșilor în locul musulmanilor. Așadar, el face această idee atrăgătoare pentru ei și îi încurajează să angajeze ne-musulmani și să-i lase deoparte pe musulmani, ba chiar să angajeze dușmani ai lui Allah, dând astfel întâietate acestei lumi asupra Vieții de Apoi. Nu există putere și forță decât cu Allah. 

Am auzit chiar că unii dintre ei spun că musulmanii se roagă și lipsesc de la muncă din cauza rugăciunilor lor, iar necredincioșii nu se roagă, așa că muncesc mai mult. Aceasta este asemenea celor menționate mai sus; este o chestiune foarte gravă să consideri rugăciunea musulmanilor ceva condamnabil și să angajezi necredincioși deoarece ei nu se roagă. Ce s-a întâmplat cu credința și evlavia? Ce s-a întâmplat cu frica de Allah? Cum poți să-ți critici frații musulmani pentru că se roagă? Îi cerem lui Allah să ne păzească și să ne mențină în siguranță. 

Fataawa Noor ‘ala al-Darb 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre descrierea necredincioșilor ca fiind onești, demni de încredere și buni muncitori. 

El a răspuns: Chiar dacă aceasta este adevărat, minciunile, înșelăciunea, trădarea și furtul lor sunt cu mult mai rele decât ceea ce se găsește în unele țări musulmane. Acest lucru este bine cunoscut. Dacă este adevărat, acestea sunt calități încurajate de Islam, iar musulmanii ar trebui să se străduiască mai mult să dobândească aceste caracteristici, pentru a avea o atitudine bună și, de asemenea, pentru a primi răsplată. Însă necredincioșii urmăresc doar să obțină câștiguri materiale prin aceste atitudini, astfel că sunt onești în relațiile lor pentru a-i atrage pe alții către ei. 

Însă, dacă musulmanul dobândește aceste caracteristici, pe lângă scopurile materiale el urmărește și îndeplinirea unui scop shar’i, și anume dobândirea credinței și obținerea răsplății de la Allah. Aceasta este diferența dintre musulman și necredincios. 

În ceea ce privește afirmațiile despre onestitatea din țările necredincioșilor – fie ele din est sau din vest – dacă acestea sunt adevărate, nu reprezintă decât puțină bunătate în comparație cu marele rău, chiar dacă nu ar fi nimic mai mult decât faptul că ei neagă drepturile Celui ale Cărui drepturi sunt cele mai mari dintre toate, și anume Allah – Cel Preaînalt și Glorificat. „A-i asocia pe alții în adorare cu Allah este, într-adevăr, un mare Zulm (rău)” [Luqmaan 31:13 – interpretarea sensului]. Oricât de mult bine ar face acești necredincioși, acesta este totuși cu mult depășit de faptele lor rele, kufr-ul și nedreptatea lor, astfel că nu există bunătate în ei.

Majmoo’ al-Fataawa, 3. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah a spus: Ajutorul ahl al-dhimmah (ne-musulmani care trăiesc sub conducere musulmană) nu trebuie solicitat în activități guvernamentale sau în ținerea evidențelor, deoarece aceasta duce la multe consecințe rele. Ahmad a fost întrebat despre relatarea lui Abu Taalib cu privire la colectarea taxelor și a spus: Ajutorul lor nu trebuie solicitat în nimic. 

Al-Fataawa al-Kubra, 5/539 

Se spune în Fath al-‘Ali al-Maalik fi Fatwa ‘ala Madhhab Maalik: Preferarea unui necredincios față de un musulman este apostazie dacă aceasta se bazează pe religie; altfel, nu este. (2/348). 

A se vedea și întrebarea nr. 13350.