Hadithul „Vor apărea printre voi doisprezece imami, unul după altul, toți din Quraysh”

În primul rând: textul hadithului:

S-a relatat că Jaabir ibn Samurah a spus: Am intrat la Profet (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) împreună cu tatăl meu și l-am auzit spunând: „Această chestiune nu se va încheia până când nu vor fi printre ei doisprezece califi.” Apoi a spus ceva ce nu am putut auzi și i-am spus tatălui meu: Ce a spus? El a spus: „Toți vor fi din Quraysh.” 

Relatat de al-Bukhaari (nr. 7222); Muslim (nr. 1821). 

Potrivit și altor versiuni relatate de Muslim:

„Islamul va continua să triumfe prin doisprezece califi.”

„Această religie va continua să triumfe și să fie puternică până când vor fi fost doisprezece califi.”

Potrivit versiunii relatate de al-Bukhaari, se spune: „Vor fi doisprezece conducători.” Apoi a spus ceva ce nu am auzit, iar tatăl meu a spus că el a zis: „Toți vor fi din Quraysh.” 

În al doilea rând:

Învățații au mai multe abordări și interpretări cu privire la înțelesul acestui hadith: 

1. Prima abordare:

Ei au spus că se referă la califii drepți și echitabili; unii dintre ei au apărut deja și au trecut, iar numărul va fi completat înainte de începutul Orei. 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus, citându-l pe al-Qaadi ‘Iyaad: 

Este posibil ca prin aceasta să se înțeleagă cei care au dreptul legitim la califat; unii dintre ei au venit deja și au trecut, fiind cunoscuți, iar acest număr va fi în mod inevitabil completat înainte de începutul Orei. Sfârșitul citatului. 

Sharh Muslim, 12/202 

Această opinie a fost adoptată și de Imam al-Qurtubi (Allah să aibă milă de el), care a spus: 

Ei sunt califii drepți, precum cei patru califi (Călăuziți în mod drept) și ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez. Alții asemenea lor vor apărea în mod inevitabil și vor sprijini adevărul și dreptatea, până când acest număr va fi completat. Aceasta este, după părerea mea, cea mai corectă dintre opiniile învățaților. Sfârșitul citatului. 

Al-Mufhim, 4/8 

Al-Haafiz Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Înțelesul acestui hadith este vestea bună despre venirea a doisprezece califi drepți, care vor sprijini adevărul și îi vor trata pe oameni cu dreptate. Nu înseamnă neapărat că ei vor veni unul după altul; mai degrabă, patru dintre ei au venit deja unul după altul, și anume cei patru califi: Abu Bakr, ‘Umar, ‘Uthmaan și ‘Ali (Allah să fie mulțumit de ei). Un altul este ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez, potrivit marilor învățați, iar alții sunt unii dintre Abbasizi. 

Ora nu va începe până când toți nu vor fi venit și numărul nu va fi completat. Ceea ce pare să fie cazul este că unul dintre ei va fi Mahdi, despre care se vestește în hadithurile ce vorbesc despre el. Sfârșitul citatului. 

Tafseer al-Qur’an al-‘Azeem, 3/65 

2. A doua abordare:

O altă opinie este că se referă la faptul că cei doisprezece vor apărea toți în același timp și vor fi contemporani unii cu alții. 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus, citându-l pe al-Qaadi ‘Iyaad: 

S-a spus că se referă la faptul că ei vor apărea toți în același timp și că fiecare dintre ei va fi urmat de un grup dintre musulmani. Al-Qaadi a spus: Nu este de neconceput să spunem că acest lucru s-a întâmplat deja, dacă examinezi istoria. Numai în Andaluzia, în același timp, după 433 AH, se aflau unii dintre ei, fiecare pretinzând că este calif și asumându-și acest titlu. În acel moment se afla un altul în Egipt, iar califul abbasid era în Baghdad. Aceasta pe lângă alții care pretindeau și ei că sunt califi în acel moment, în alte regiuni. 

El a spus: Această interpretare este susținută de ceea ce se spune în cartea lui Muslim după aceea: „… vor fi mulți califi.” Ei au spus: Ce ne poruncești să facem? El a spus: „Îndepliniți jurământul de supunere față de primul, apoi față de următorul.” Sfârșitul citatului. 

Sharh Muslim, 12/202 

Al-Haafiz Ibn Hajar a spus: 

El – adică al-Muhallab – a spus: Ceea ce pare cel mai probabil este că el (Profetul – Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a prezis lucruri neobișnuite și tulburări care urmau să apară după plecarea sa, până într-acolo încât oamenii să fie împărțiți între doisprezece conducători în același timp. Dacă ar fi intenționat altceva, ar fi spus: vor fi doisprezece conducători care vor face cutare și cutare lucru. Deoarece nu ne-a informat despre ei, știm că a vrut să spună că vor veni în același timp. Sfârșitul citatului din al-Muhallab. 

Al-Haafiz a spus: Aceasta este opinia celor care nu au întâlnit niciuna dintre celelalte versiuni ale hadithului, în afară de relatarea care apare în al-Bukhaari, care este o versiune rezumată. Se știe din relatările pe care le-am citat mai sus, de la Muslim și din alte surse, că el a menționat unele dintre caracteristicile conducerii lor, și anume că Islamul va fi răspândit și puternic în timpul conducerii lor. Potrivit unei alte relatări, există o altă caracteristică: fiecare dintre ei va avea ummah unită sub conducerea sa, după cum se spune în versiunea relatată de Abu Dawood. El a relatat acest hadith prin Ismaa‘eel ibn Abi Khaalid, de la tatăl său, de la Jaabir ibn Samurah, astfel: „Această religie va continua să triumfe până când vor fi fost doisprezece califi, în spatele fiecăruia dintre ei ummah fiind unită.” A fost relatat și de at-Tabaraani printr-un alt isnad, de la al-Aswad ibn Sa‘eed, de la Jaabir ibn Samurah, astfel: „Ei nu vor fi vătămați de dușmănia celor care li se opun.” Sfârșitul citatului. 

Fath al-Baari, 13/211 

3. A treia abordare

A treia opinie este că se referă la califii în timpul cărora Islamul va triumfa și ummah se va uni în jurul lor, indiferent dacă ei sunt drepți și conduc echitabil sau nu. 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus, citându-l pe al-Qaadi ‘Iyaad: 

Este posibil ca prin aceasta să se înțeleagă cel în timpul căruia Islamul va triumfa și musulmanii se vor uni în jurul lui, după cum se spune în Sunan Abi Dawood: „în spatele fiecăruia dintre ei ummah va fi unită.” 

Acest lucru s-a întâmplat înainte de declinul Banu Umayyah (omeiazii), când conducerea lor a devenit instabilă și au apărut diviziuni în timpul lui Yazeed ibn al-Waleed, când Banu al-‘Abbaas (abbasizii) s-au revoltat împotriva lui. Sfârșitul citatului. 

Sharh Muslim, 12/202-203 

Abu’l-‘Abbaas al-Qurtubi (Allah să aibă milă de el) a spus, enumerând opiniile învățaților cu privire la hadith: 

Aceasta se referă la califii care urmau să vină după el și după companionii săi. Este ca și cum s-ar fi referit astfel la conducerea omeiazilor și ca și cum prin „religie” (deen) s-ar fi înțeles putere și conducere; acest lucru a fost spus cu referire la situația care urma să existe atunci (adică ei urmau să fie stabili și să aibă o stăpânire puternică asupra puterii), nu ca laudă. 

Cuvântul deen (tradus de obicei prin „religie”) poate fi folosit cu sensul de putere sau regat, după cum era folosit uneori în poezie. 

Cuvântul este folosit și în acest sens în versetul în care Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului): „El nu l-a putut lua pe fratele său după legea [deen] regelui (ca sclav)” [Yoosuf 12:76]. 

Apoi le-a enumerat regii sau conducătorii: 

Primul dintre ei a fost Yazeed ibn Mu‘aawiyah, apoi fiul său Mu‘aawiyah ibn Yazeed – și nu l-a menționat pe Ibn az-Zubayr deoarece era Sahaabi, nici pe Marwaan deoarece a uzurpat poziția lui Ibn az-Zubayr – apoi ‘Abd al-Malik, apoi al-Waleed, apoi Sulaymaan, apoi ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez, apoi Yazeed ibn ‘Abd al-Malik, apoi Hishaam ibn ‘Abd al-Malik, apoi al-Waleed ibn Yazeed, apoi Yazeed ibn al-Waleed, apoi Ibraaheem ibn al-Waleed, apoi Marwaan ibn Muhammad. Aceștia erau doisprezece la număr. Apoi califatul lor s-a încheiat, iar califatul a trecut în mâinile Banu’l-‘Abbaas (abbasizilor). 

Al-Mufhim, 4/8-9 

Această opinie a fost menționată de Ibn al-Jawzi în Kashf al-Mushkil min Hadeeth as-Saheehayn; el a citat-o și de la al-Khattaabi într-o discuție amplă, al cărei rezumat este acesta. Poate că al-Qurtubi o relata de la Ibn al-Jawzi. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Aceștia au fost ei; califii au fost Abu Bakr, ‘Umar, ‘Uthmaan și ‘Ali. 

Apoi au ajuns la putere cei în spatele cărora oamenii s-au adunat și care au fost capabili să țină frâiele puterii: Mu‘aawiyah și fiul său Yazeed, apoi ‘Abd al-Malik și cei patru fii ai săi; și ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez. 

După aceea, statul islamic a fost afectat de declinul care a continuat până în prezent. Omeiazii au condus toate ținuturile musulmane, iar în epoca lor statul islamic era puternic, iar califii erau numiți prin propriile lor nume, ‘Abd al-Malik și Sulaymaan; nu erau cunoscute titluri precum ‘Adad ad-Dawlah, ‘Izz ad-Deen, Baha’ ad-Deen (titluri onorifice elaborate oferite califilor).

Unul dintre ei era cel care îi conducea pe oameni în efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, împărțea steaguri în moschee (armatelor care plecau în expediții) și numea comandanți, dar locuia în propria casă; ei nu locuiau în palate și nu se țineau departe de oamenii de rând. Sfârșitul citatului. 

Minhaaj as-Sunnah, 8/170 

Al-Haafiz Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Opinia care este cel mai probabil corectă este a treia, deoarece este susținută de cuvintele Profetului în alte versiuni ale hadithului saheeh: „ummah va fi unită în spatele tuturor.” Ceea ce s-a întâmplat a fost că oamenii s-au unit în jurul lui Abu Bakr, apoi al lui ‘Umar, apoi al lui ‘Uthmaan, apoi al lui ‘Ali, până la incidentul celor doi arbitri la Siffeen. În acel moment, Mu‘aawiyah a fost numit calif. Apoi oamenii s-au unit în jurul lui Mu‘aawiyah după ce acesta a încheiat un acord de pace cu al-Hasan. Apoi s-au unit în jurul fiului său Yazeed, iar al-Husayn nu a reușit să dețină puterea; mai degrabă, a fost ucis înainte de aceasta. Apoi, când Yazeed a murit, a existat o anumită diviziune, până când oamenii s-au unit în jurul lui ‘Abd al-Malik ibn Marwaan după uciderea lui Ibn az-Zubayr. Apoi s-au unit în jurul celor patru fii ai săi, al-Waleed, apoi Sulaymaan, apoi Yazeed, apoi Hishaam; iar ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez a venit între Sulaymaan și Yazeed. Aceștia au fost șapte califi după Califii Călăuziți în mod drept, iar al doisprezecelea a fost al-Waleed ibn Yazeed ibn ‘Abd al-Malik. Oamenii s-au unit în jurul lui când unchiul său patern Hishaam a murit și el a domnit aproximativ patru ani. Apoi s-au revoltat împotriva lui și l-au ucis, iar tulburarea s-a răspândit în lung și în lat, iar lucrurile s-au schimbat din acea zi. Oamenii nu s-au mai unit în spatele niciunui calif după aceea, deoarece Yazeed ibn al-Waleed, care s-a revoltat împotriva vărului său al-Waleed ibn Yazeed, nu a domnit mult timp; mai degrabă, fiul vărului tatălui său, Marwaan ibn Muhammad ibn Marwaan, s-a revoltat împotriva lui. Când Yazeed a murit, i-a urmat fratele său Ibraaheem, dar Marwaan l-a învins. Apoi Banu’l-‘Abbaas (abbasizii) s-au revoltat împotriva lui Marwaan, până când acesta a fost ucis. Apoi primul dintre califii abbasizi a fost Abu’l-‘Abbaas al-Saffaah, a cărui domnie nu a durat mult din cauza numărului mare al celor care s-au revoltat împotriva lui. I-a urmat fratele său al-Mansoor, a cărui domnie a durat mult timp, dar au pierdut Maghrebul îndepărtat (Andaluzia), când marwaanizii au preluat controlul asupra Andaluziei; au rămas la controlul acesteia și, mai târziu, au început să-și spună califi. Apoi lucrurile au început să decadă în toate regiunile lumii musulmane, până într-acolo încât nu a mai rămas nimic din califat în afară de numele său, în unele țări. Înainte de aceasta, în timpul epocii lui Banu ‘Abd al-Malik ibn Marwaan, predicatorii își țineau khutbahurile în numele califului în toate regiunile, de la Est la Vest, de la Nord la Sud, în toate ținuturile aflate sub control musulman, și nimeni nu putea deține nicio poziție de autoritate în vreun ținut decât prin numirea califului. Oricine studiază istoria își va da seama că acest lucru este adevărat. Pe baza acestui fapt, prin cuvintele „Apoi va fi harj (ucidere)” se înțelege uciderea care rezultă din tulburarea generalizată și care continuă să se răspândească și să crească pe măsură ce timpul trece, ceea ce s-a și întâmplat. Iar Allah este Cel al cărui ajutor îl cerem. Sfârșitul citatului. 

Fath al-Baari, 13/214 

4. A patra abordare

A patra opinie este că acești doisprezece califi vor veni după apariția lui Mahdi, la sfârșitul timpului. 

Ibn al-Jawzi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

În ceea ce privește cealaltă modalitate de interpretare a hadithului, menționată de Abu’l-Husayn ibn al-Munaadi cu privire la acest hadith, referitor la cuvintele „după mine vor fi doisprezece califi”, el a spus: Acest lucru se va întâmpla numai după moartea lui Mahdi, care va apărea la sfârșitul timpului. El a spus: Am găsit în Cartea lui Daniel: Când Mahdi va muri, vor fi cinci conducători, descendenți ai nepotului mai mare – adică fiul lui al-Hasan ibn ‘Ali – apoi, după ei, vor fi alți cinci dintre descendenții nepotului mai mic, apoi ultimul dintre ei va da instrucțiuni ca (următorul) calif să fie un bărbat dintre descendenții nepotului mai mare, iar acesta va prelua puterea, apoi după el fiul său va deveni conducător, iar astfel se vor completa doisprezece conducători, fiecare dintre ei fiind un conducător călăuzit. 

Ibn al-Munaadi a spus: Am găsit în relatarea lui Abu Saalih de la Ibn ‘Abbaas că acesta l-a menționat pe Mahdi și a spus: Apoi, după el, vor veni doisprezece bărbați, timp de o sută cincizeci de ani, șase dintre descendenții lui al-Hasan, unul dintre descendenții lui ‘Aqeel ibn Abi Taalib și cinci dintre descendenții lui al-Husayn. Apoi el va muri, iar nelegiuirea se va răspândi și răul va reveni. 

Ka‘b al-Ahbaar a spus: Vor fi doisprezece conducători călăuziți, apoi sufletul creat de Allah (adică ‘Eesa) va coborî și îl va ucide pe Dajjaal. Sfârșitul citatului. 

Kashf al-Mushkil min Hadeeth as-Saheehayn, 1/292-293. 

Al-Haafiz Ibn Hajar a citat aceste cuvinte ale lui al-Munaadi și a spus: 

În ceea ce privește ceea ce a relatat de la Abu Saalih, este foarte slab, iar același lucru se aplică și la ceea ce a relatat de la Ka‘b. 

Sfârșitul citatului din Fath al-Baari, 13/214 

5. A cincea abordare

A cincea opinie este că trebuie înțeles ca descriind elita conducătoare, califul, vizirii (consilierii), guvernatorii și așa mai departe. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Ibn Hubayrah a interpretat hadithul ca referindu-se la legile regatului, bazate pe doisprezece, precum viziri, judecători și așa mai departe. 

Dar aceasta nu este valabil; mai degrabă, hadithul trebuie luat așa cum se prezintă și nu este nevoie de o asemenea interpretare forțată. Sfârșitul citatului. 

Minhaaj as-Sunnah, 8/173 

6. A șasea abordare

A șasea opinie este să ne abținem de la interpretarea hadithului și să lăsăm cunoașterea acestuia în seama lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. 

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus, citându-l pe al-Qaadi ‘Iyaad: 

Allah știe cel mai bine ce a intenționat el (Profetul – Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea). Sfârșitul citatului. 

Sharh Muslim, 12/203 

Ibn Battaal a relatat că al-Muhallab a spus: 

Nu am întâlnit niciodată pe cineva care să fie sigur de interpretarea acestui hadith. Sfârșitul citatului. 

Fath al-Baari, 13/211 

Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Printre ei s-au numărat cei care au spus că nu au înțeles ce înseamnă, precum Abu Bakr ibn al-‘Arabi. Sfârșitul citatului. 

Minhaaj as-Sunnah, 8/173 

În al treilea rând:

În ceea ce privește faptul că șiiții citează acest hadith ca dovadă pentru credința în imamat – ceea ce înseamnă credința că imamii lor sunt conducători infailibili și chiar că au puterea de a emite legi și controlează universul – a doisprezece bărbați din familia Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea), pentru care au o listă de nume specifice, ultimul fiind Mahdi, aceasta este o înțelegere forțată și denaturată a hadithului, bazată pe părtinire fanatică, ignoranță și capricii și dorințe. 

Vom explica de ce această opinie este slabă din mai multe unghiuri: 

1.

Ceea ce este menționat în hadith sunt „doisprezece califi”, nu „doisprezece imami”. Există o diferență între cele două. În opinia lor, imamatul este mai mult decât simplu califat și conducere; potrivit credințelor lor, imamatul necesită ascultare și implică faptul că imamii sunt infailibili în cuvânt și faptă, că acționează în numele lui Allah, Preaînaltul, în controlarea universului, că au cunoaștere absolută a nevăzutului și alte idei exagerate care au ajuns până la kufr (necredință care îi scoate din Islam), Allah să ne ferească. Tot ceea ce spune de fapt hadithul este că vor fi doisprezece califi sau, potrivit unei alte relatări, doisprezece ameeri (conducători). Aceasta indică faptul că doisprezece bărbați din Quraysh vor ocupa poziții de conducere. 

2.

Acești doisprezece bărbați au fost descriși cu toții în hadith ca aparținând Qurayshului. Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a spus: „… toți vor fi din Quraysh.” Dacă ar fi fost din familia Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea), el ar fi spus „… toți din Banu Haashim”, deoarece identificarea unei persoane ca Haashimi este mai specifică decât identificarea ei ca Qurashi; obiceiul este să atribui o persoană celei mai apropiate sau mai specifice genealogii. Dacă toți ar fi fost din Banu Haashim, nu ar fi spus că vor fi din Quraysh. [Banu Haashim este un clan al Qurayshului] 

3.

Textul hadithului indică faptul că epoca acestor doisprezece va fi o epocă de forță, putere și dreptate, în care Islamul va triumfa. Acest lucru nu s-a întâmplat în timpul epocii celor doisprezece imami în care cred șiiții. Toți au trăit o viață de slăbiciune și persecuție, ascunși de priviri; așadar, cum ar fi putut contribui la gloria și forța Islamului în această situație? 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Cel care crede că acești doisprezece sunt cei pe care rafidiții îi consideră imamii lor este cu totul ignorant, deoarece niciunul dintre ei nu a purtat sabia în afară de ‘Ali ibn Abi Taalib. Toți ceilalți imami, în afară de ‘Ali, nu au purtat niciodată sabia, mai ales Cel Așteptat (al-Muntazar – ultimul imam). Mai degrabă, el, potrivit celor care cred în imamatul lui, fie este speriat și neajutorat, fie este fugar și se ascunde de mai bine de patru sute de ani. 

Acest ascuns nu a călăuzit niciodată pe nimeni care s-a rătăcit, nu a poruncit niciodată ceva bun, nu a interzis niciodată ceva rău și nu a sprijinit niciodată vreo persoană asuprită; nu a emis niciodată o fatwa cu privire la vreo chestiune, nu a dat nicio hotărâre și nici măcar nu se știe că ar fi existat vreodată! 

Ce folos a adus el, chiar dacă ar fi existat, cu atât mai puțin ca Islamul să triumfe prin el? 

Mai mult, Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a afirmat că Islamul va rămâne puternic și că această ummah va rămâne într-o stare bună până când vor fi fost doisprezece califi. Dacă prin aceasta s-ar fi înțeles acești doisprezece imami, ultimul dintre ei fiind al-Muntazar, care se presupune că există acum până când va apărea pentru ei, după cum cred ei, atunci Islamul ar fi trebuit să fie în continuare puternic în timpul perioadelor omeiadă și abbasidă și ar fi trebuit să triumfe când necredincioșii au apărut în Est și în Vest (adică mongolii și cruciații) și le-au făcut musulmanilor ceea ce le-au făcut, lucru a cărui descriere ar dura prea mult aici. Islamul ar fi trebuit să fie încă triumfător până astăzi, iar aceasta este altceva decât indică hadithul. 

Mai mult, Islamul – potrivit șiiților imamiți – este ceea ce urmează ei, iar ei sunt cea mai umilită sectă a ummei. Nu există adepți ai capriciilor și dorințelor mai josnici decât rafidiții; niciun grup nu își ascunde credințele mai mult decât ei și niciunul nu practică taqiyyah (disimulare) cu mai multă stăruință. Ei pretind că sunt adepții celor doisprezece imami, însă sunt cei mai umiliți. Ce sprijin pentru Islam au oferit acești doisprezece, după cum pretind? Mulți dintre evrei, când au devenit musulmani, au devenit șiiți, deoarece au citit în Tora mențiunea celor doisprezece și cred că aceștia sunt cei vizați. Dar nu aceasta este situația; mai degrabă, acești doisprezece (din hadith) sunt bărbații din Quraysh care au ocupat poziții de conducere și califat în ummah; în timpul lor, Islamul era puternic, iar acest lucru este bine cunoscut. Sfârșitul citatului. 

Minhaaj as-Sunnah, 8/173-174 

Al-Haafiz Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Acest hadith indică inevitabilitatea existenței a doisprezece califi drepți, dar ei nu sunt cei doisprezece imami ai șiiților. Mulți dintre aceștia din urmă nu au avut nicio putere, în timp ce aceștia (califii menționați în hadith) vor fi din Quraysh și vor avea putere și vor fi drepți. Sfârșitul citatului. 

Tafseer al-Qur’an al-‘Azeem, 6/78 

Shaykh ‘Uthmaan al-Khamees (Allah să-l păstreze) a spus: 

Se poate întreba: este doar o coincidență faptul că Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a spus că doisprezece vor conduce sau vor fi responsabili de musulmani, iar numărul imamilor șiiților este doisprezece? 

Răspuns:

Aceasta nu este o coincidență. Primii șiiți nu au avut niciodată ideea celor doisprezece imami. De aceea, șiiții s-au împărțit în multe secte. Unii șiiți cred că numai ‘Ali a fost imam; aceștia sunt Saba’iții, care s-au oprit la acel punct. Un alt grup a spus că el a fost imam, la fel ca al-Hasan, al-Husayn și Muhammad ibn ‘Ali; aceștia sunt Keesaaniții și s-au oprit la Muhammad. Un alt grup a spus că imamatul a continuat până la Ja‘far și apoi s-a oprit. Iar un alt grup a spus că al-Muntazar (cel așteptat) este de asemenea imam; aceștia sunt Ithna ‘Asharii (Doisprezecarii). Și există alte grupuri și multe alte diviziuni. Oricine dorește să afle mai mult poate consulta cartea lui an-Noobakhti despre sectele șiiților. 

Astfel, puteți vedea că ideea celor doisprezece imami a apărut foarte târziu, deoarece această idee nu exista printre primii șiiți; hadithurile pe care le citează au fost fabricate după moartea Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) și chiar după moartea majorității imamilor șiiților. 

Astfel, vă va deveni clar că șiiții sunt cei care au făcut ca acest număr să corespundă numărului din hadithul Mesagerului lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea). 

În cele din urmă, spun că relatarea autentică este cea care spune „toți din Quraysh”. Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) nu ar fi menționat această afirmație generală dacă ar fi intenționat ceva mai specific; aceasta ar fi contrar elocvenței, iar Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) era cel mai elocvent dintre oameni. 

De exemplu, eu nu aș spune: „Voi da o sută de dinari fiecărui arab”, iar apoi, dacă vine la mine un egiptean, să-i spun că m-am referit la fiecare sirian. Nu m-ar acuza oare că sunt neghiob și incapabil să mă exprim și nu mi-ar spune că, în acest caz, ar fi trebuit să spun „fiecărui sirian”? 

Dacă Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) s-ar fi referit la ‘Ali și fiii săi, ar fi spus: „Ei sunt ‘Ali și fiii săi.” Chiar dacă ar fi spus „Toți sunt din Banu Haashim”, aceasta ar fi fost elocvent. Banu Haashim erau numeroși, iar Quraysh erau și mai numeroși, dar relatarea vorbește despre ei (Quraysh). Dacă at-Tijaani [care a scris o carte în sprijinul ideilor șiite] și alții citează acest hadith ca dovadă deoarece se potrivește cu numărul pe care îl au, atunci ce ar spune despre hadithul relatat de Imam Muslim în Sahih-ul său (2779), potrivit căruia Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a spus: „Printre ummah mea vor fi doisprezece ipocriți; ei nu vor intra în Paradis și nici nu-i vor simți parfumul, până când cămila nu va trece prin urechea acului”? Sfârșitul citatului. 

Kashf al-Jaani Muhammad at-Tijaani (o respingere a cărții lui at-Tijaani), p. 75 și urm. 

Iar Allah știe cel mai bine.