Este necesară permisiunea conducătorului pentru jihad de dragul lui Allah?

În răspunsul la întrebarea nr. 20214 există o discuție despre regulile jihadului și tipurile jihadului. Se spune că jihadul poate fi o obligație individuală (fard ‘ayn) dacă dușmanul îi atacă pe musulmani, iar în acest caz lupta împotriva lor devine o obligație pentru fiecare musulman, iar permisiunea conducătorului nu este necesară în acest caz. 

În ceea ce privește jihadul destinat cuceririi și chemării kuffaar la Islam, precum și luptei împotriva celor care refuză să se supună stăpânirii lui Allah, permisiunea conducătorului este esențială în acest caz, pentru ca lucrurile să fie controlate.  

Ibn Qudaamah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Chestiunea jihadului se află în mâinile conducătorului și ține de ijtihadul său, iar oamenii trebuie să-l asculte în tot ceea ce consideră potrivit în această privință. Sfârșitul citatului. Al-Mughni (10/368). 

Permisiunea imamului este menită să prevină haosul care ar putea rezulta dacă unii musulmani declară război dușmanilor lui Allah fără să țină seama de situația și puterea lor și de puterea dușmanului lor. 

Savanții Comitetului Permanent au spus: 

Jihadul pentru ca cuvântul lui Allah să fie suprem, pentru protejarea religiei Islamului, pentru a face posibilă transmiterea și răspândirea ei și pentru protejarea sanctității ei este o obligație pentru toți cei capabili să facă aceasta. Însă este esențial ca trupele să fie organizate și trimise într-un mod ordonat, ca să nu ducă la haos și la incidente care aduc consecințe nefericite. Prin urmare, inițierea și implicarea în jihad reprezintă responsabilitatea conducătorului musulmanilor, iar savanții trebuie să-l încurajeze. Dacă el inițiază jihadul și îi mobilizează pe musulmani, atunci cel capabil să facă acest lucru trebuie să răspundă chemării, căutând sincer Fața lui Allah, în speranța susținerii adevărului și pentru protejarea Islamului. Cel care rămâne în urmă atunci când este făcută chemarea la jihad și nu are nicio scuză păcătuiește. Sfârșitul citatului. 

Fataawa al-Lajnah al-Daa’imah (12/12). 

Dacă oamenii se adună ca răspuns la chemarea conducătorului lor, acest lucru le va spori puterea, pe lângă faptul că sunt obligați din punct de vedere islamic să-l asculte în ceea ce nu contravine legilor lui Allah. Astfel, musulmanii vor fi uniți în jihad, susținând Islamul și apărând legile lui Allah. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Trebuie observat că numirea unui conducător pentru administrarea treburilor oamenilor este una dintre cele mai mari îndatoriri religioase, fără de care nu pot fi stabilite chestiunile religioase sau lumești, deoarece interesele cele mai bune ale fiului lui Adam nu pot fi realizate fără reunire, întrucât oamenii au nevoie unii de alții. Când se reunesc, este esențial să aibă un conducător. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Dacă trei oameni pornesc într-o călătorie, să numească unul dintre ei responsabil.” Relatat de Abu Dawood din hadeeth-ul lui Abu Sa’eed și Abu Hurayrah. Imam Ahmad a relatat în Musnad-ul său de la ‘Abd-Allah ibn ‘Amr că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Nu este permis ca trei oameni să se afle într-un ținut pustiu fără să numească unul dintre ei responsabil.” Faptul că este obligatorie numirea unei persoane responsabile într-un grup mic și temporar în timpul călătoriei indică faptul că acest lucru este esențial pentru toate tipurile de grupuri. Allah ne-a poruncit să îndemnăm la bine și să interzicem răul, lucru care nu poate fi realizat decât dintr-o poziție de forță și autoritate, iar același lucru se aplică tuturor celorlalte chestiuni pe care El le-a poruncit, precum jihadul, dreptatea, îndeplinirea Hajj-ului, Jumu’ah și Eid, sprijinirea celor cărora li s-a făcut nedreptate sau celor asupriți și aplicarea pedepselor hadd — acestea nu pot fi realizate decât dintr-o poziție de forță și autoritate. De aceea s-a relatat că „conducătorul este umbra lui Allah pe pământ” și că „Șaizeci de ani cu un conducător chiar și nedrept sunt mai buni decât o singură noapte fără conducător”. Experiența dovedește că așa este. Sfârșitul citatului. 

Majmoo’ al-Fataawa (28/390, 391). 

Shaykh Muhammad ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Nu este permis ca armata să pornească într-o campanie fără permisiunea conducătorului, indiferent de situație, deoarece cei cărora li se adresează porunca de a lupta și de a se angaja în jihad sunt conducătorii, nu indivizii. Indivizii trebuie să urmeze decizia factorilor de decizie. Prin urmare, nimănui nu îi este permis să lupte fără permisiunea imamului, cu excepția cazului de apărare. Dacă dușmanul îi atacă pe neașteptate și se tem de răul lui, se pot apăra, deoarece lupta devine o obligație individuală în acel caz.  

Motivul pentru care acest lucru nu este permis este că chestiunea jihadului ține de responsabilitatea conducătorului, iar lupta fără permisiunea lui reprezintă o încălcare a drepturilor sale și depășirea limitelor. Dacă oamenilor li s-ar permite să lupte fără permisiunea conducătorului, acest lucru ar duce la haos. Oricine ar dori și-ar încăleca calul și ar pleca la luptă, iar dacă oamenilor li s-ar permite să facă acest lucru, ar rezulta multe consecințe negative. Unii oameni s-ar echipa sub pretextul că vor să lupte împotriva dușmanului, dar adevăratul lor scop ar fi să se revolte împotriva conducătorului sau să răspândească răul atacând un alt grup de oameni, după cum spune Allah (interpretarea sensului): 

„Iar dacă două părți (sau grupuri) dintre credincioși se luptă între ele, împăcați-le pe amândouă”

[al-Hujuraat 49:9]

Din aceste trei motive și din altele, nu este permisă lupta fără permisiunea conducătorului. Sfârșitul citatului. 

Al-Sharh al-Mumti’ (8/22). 

Și Allah știe cel mai bine.