Este mustahabb să se continue indicarea cu degetul în timpul tashahhud-ului până la încheierea celui de-al doilea tasleem

În primul rând: 

Este dovedit în Sunnah, în descrierea rugăciunii Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), că degetul arătător trebuie ridicat în timpul tashahhud-ului în rugăciune. Această chestiune a fost discutată în detaliu, cu dovezi, în răspunsurile la întrebările nr. 7570 și 11527 

Faqihii au afirmat că cel care indică cu degetul arătător în orice parte a tashahhud-ului a împlinit în esență Sunnah și a urmat învățătura Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în rugăciunea sa. Mai degrabă, discuția este despre alegerea momentului în care trebuie ridicat degetul arătător; care moment este cel mai bun? 

Șeicul Ahmad al-Barlasi ‘Umayrah ash-Shaafa‘i (d. 957) a spus: 

Orice ar face credinciosul dintre modalitățile menționate, el a împlinit Sunnah. Mai degrabă, diferența de opinie privește care opțiune este cea mai bună.

Sfârșitul citatului din Haashiyat ‘Umayrah, 1/188. A se vedea de asemenea: al-Majmoo‘ de an-Nawawi, 3/434. 

Această diferență de opinie cu privire la care opțiune este cea mai bună ține de ijtihaad și este supusă unei examinări suplimentare, deoarece nu există niciun text clar transmis cu privire la acest subiect. 

În hadeeth-ul lui Ibn ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) se spune că, atunci când Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) ședea în timpul rugăciunii, își punea mâna dreaptă pe genunchi și ridica degetul care este lângă degetul mare, făcând supplicație cu el, iar mâna sa stângă se odihnea întinsă pe genunchi. 

Relatat de at-Tirmidhi (nr. 249). El a spus: Hadeeth-ul lui Ibn ‘Umar este un hadeeth hasan ghareeb; nu îl cunoaștem din hadeeth-ul lui ‘Ubaydullah ibn ‘Umar decât prin acest isnaad. Trebuie urmat potrivit unora dintre învățații dintre Companionii Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și Taabi‘een, care au preferat opinia că trebuie să se indice în timpul tashahhud-ului. Aceasta este și opinia companionilor noștri. Sfârșitul citatului. 

A fost de asemenea clasificat drept saheeh de către Șeicul al-Albaani în Saheeh at-Tirmidhi. 

Cuvintele „și ridica degetul care este lângă degetul mare, făcând supplicație cu el” indică faptul că ridicarea degetului începe atunci când se recită supplicația (du‘aa’) în tashahhud, iar supplicația începe cu dubla declarație de credință (ash-shahaadatayn), datorită faptului că aceasta conține recunoașterea și afirmarea Unicității lui Allah, slăvit și preamărit fie El, iar aceasta este mai probabil să fie acceptată. Apoi, după aceea, începe să recite supplicația menționată: „Allaahumma salli ‘ala Muhammad … (O, Allah, trimite binecuvântări asupra lui Muhammad…” până la sfârșitul tashahhud-ului și până când a încheiat tasleem-ul. În ceea ce privește începutul tashahhud-ului („at-tahiyyaatu Lillahi… (toate complimentele… Îi aparțin lui Allah”)) până când spunem „… wa ‘ala ‘ibaad illaahi’s-saaliheen (și asupra robilor drepți ai lui Allah”), aceasta nu face parte din supplicație; mai degrabă, acestea sunt cuvinte de laudă la adresa lui Allah și salutări de pace adresate robilor Săi. 

Relatările transmise de la Sahaabah și Taabi‘een cu privire la această chestiune indică faptul că ceea ce se înțelege prin indicarea cu degetul arătător este o indicare a afirmării Unicității lui Allah (Tawheed) și a sincerității. Indicarea cu un singur deget este o declarație practică de credință în Allah, Unicul, Care nu are partener sau asociat. Prin urmare, este potrivit ca începerea indicării cu acesta să aibă loc atunci când se începe rostirea cuvintelor shahaadah sau declarației de credință („Ashhadu an laa ilaaha ill-Allah (Mărturisesc că nu există nicio divinitate în afară de Allah)).” 

De aceea, Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Aceasta este sinceritatea. 

Ibraaheem an-Nakha‘i (Allah să aibă milă de el) a spus: Dacă un om indică cu degetul în timpul rugăciunii, este bine și este o afirmare a Unicității lui Allah (Tawheed).

Relatat de Ibn Abi Shaybah în at-Tasannuf, 2/368 

Aceasta este opinia acelor faqihi care au spus că indicarea cu degetul arătător trebuie să înceapă atunci când se recită declarația credinței în Unicitatea lui Allah. 

În ceea ce privește momentul în care trebuie încetat (indicatul cu degetul), Sahaabah care au descris ridicarea degetului arătător nu au spus că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah) l-a coborât; prin urmare, acesta trebuie menținut ridicat până când persoana a terminat tasleem-ul, mai ales deoarece ultima parte a tashahhud-ului este în întregime supplicație (du‘aa’). 

Abu ‘Abdullah al-Khurashi al-Maaliki (d. 1101 AH – Allah să aibă milă de el) a spus: 

De la începutul tashahhud-ului până la sfârșit, care este (rostirea) „Ashhadu an laa ilaaha ill-Allah wa anna Muhammadan ‘abduhu wa rasooluhu (Mărturisesc că nu există nicio divinitate în afară de Allah și că Muhammad este robul și Mesagerul Său)”, și potrivit celor spuse de ei, acesta trebuie să continue până la salaam, chiar dacă tashahhud-ul este lung. 

Sfârșitul citatului din Sharh Mukhtasar Khaleel, 1/288. 

Ash-Shaafa‘i a fost de acord cu ei că indicarea trebuie să înceapă numai cu Shahaadatayn (dubla declarație de credință), însă au abordat chestiunea în detalii mai precise, iar aceasta poate necesita dovezi. Ei au spus: Începerea ridicării degetului trebuie să aibă loc numai când se ajunge la hamzah în expresia din shahaadatayn „ila-Allah (dar Allah)”. 

Imam an-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Potrivit tuturor opiniilor și punctelor de vedere, este mustahabb să se indice cu degetul arătător drept, ridicându-l când se ajunge la hamzah din expresia Laa ilaaha ill-Allah.

Sfârșitul citatului din al-Majmoo‘ Sharh al-Muhadhdhab, 3/434 

Imam ar-Ramli ash-Shaafa‘i (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Trebuie să-l ridice când spune „illa-Allah (dar Allah)”; el trebuie să înceapă să ridice degetul la hamzah, urmând astfel ceea ce a fost relatat de Muslim… ceea ce indică în mod clar că acesta trebuie să rămână ridicat până când se ridică (pentru a treia rak‘ah) sau spune salaam-ul. Ceea ce unii învățați de mai târziu au încercat să demonstreze despre coborârea lui este contrar celor relatate.

Sfârșitul citatului din Nihaayat al-Muhtaaj, 1/522 

Unii dintre învățați au spus că indicarea cu degetul trebuie să înceapă de la începutul tashahhud-ului, deoarece întregul tashahhud este o supplicație, iar în hadeeth este dovedit că el (Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)) obișnuia să facă supplicație cu el. Cuvintele de la începutul tashahhud-ului („At-Tahiyyaatu Lillahi…”) sunt cuvinte de laudă înainte de a face supplicație, așadar fac parte din supplicație și nu sunt ceva separat. 

Șeicul al-Islam Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el) a spus: Este mustahabb să se indice cu un deget în timpul tashahhud-ului și supplicației (du‘aa’).

Al-Ikhtiyaaraat, 38. 

Se spune în Fataawa al-Lajnah ad-Daa’imah (7/56): 

Indicarea cu degetul pe tot parcursul tashahhud-ului și mișcarea acestuia în timpul supplicației (du‘aa’), iar strângerea celorlalte degete trebuie să continue până la salaam. Sfârșitul citatului. 

Oricare ar fi cazul, chestiunea ține de ijtihaad și este una cu privire la care învățații au avut opinii diferite. Diferitele opinii cu privire la aceasta pot avea legătură cu mici diferențe în modul în care este efectuată rugăciunea, așadar nu este nimic greșit în a te abate de la acest ijtihaad și a urma ceea ce consideri mai corect pe baza dovezilor. 

Se spune de asemenea în Fataawa al-Lajnah ad-Daa’imah (5/368): 

Ridicarea degetului arătător în tashahhud este Sunnah, iar motivul din spatele acesteia este indicarea Unicității lui Allah. Cine dorește îl poate mișca, iar cine dorește poate să nu îl miște. Această chestiune nu trebuie să ducă la diviziune și discordie între cei care caută cunoașterea. Dacă o persoană nu îl ridică deloc sau îl ridică, dar nu îl mișcă, aceasta este o chestiune minoră care nu trebuie să ducă la mustrare și resentimente. Totuși, Sunnah este să-l ridice pe tot parcursul shahaadatayn, până când credincioșii rostesc salaam-ul, ca afirmare a Unicității divine. În ceea ce privește mișcarea lui, aceasta trebuie făcută în timpul recitării supplicației, așa cum este relatat în Sunnah saheeh. 

Sfârșitul citatului din Fataawa al-Lajnah, 5/368 

Și Allah știe cel mai bine.