Atitudinea noastră cu privire la ahaadeeth da’eef (slabe) care vorbesc despre faptele bune

Învățații au avut opinii diferite cu privire la acționarea pe baza hadithurilor slabe care încurajează faptele pioase. Unii dintre ei au considerat că este permis să se acționeze pe baza lor, sub rezerva anumitor condiții, iar alții au considerat că nu este permis să se acționeze pe baza lor. 

Al-Haafiz ibn Hajar a rezumat condițiile în care este permis să se acționeze pe baza unui hadith slab, după cum urmează: 

1 – Nu trebuie să fie foarte slab și nu trebuie să se acționeze pe baza unui hadith relatat numai de unul dintre mincinoși sau de cei acuzați de minciună ori ale căror greșeli sunt grave. 

2 – Trebuie să menționeze o faptă bună pentru care există o bază în sharee’ah. 

3 – Atunci când acționează pe baza lui, persoana nu trebuie să creadă că acțiunea este bine întemeiată, ci trebuie să o facă pe baza adoptării unei atitudini prudente. 

Acționarea pe baza unui hadith slab nu înseamnă că noi credem că este mustahabb să se facă un act de adorare pur și simplu deoarece a fost relatat un hadith da’eef despre acesta. Niciunul dintre învățați nu a spus un asemenea lucru – după cum vom vedea din cuvintele lui Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah de mai jos – ci înseamnă că, dacă se dovedește că un anumit act de adorare este mustahabb deoarece există o dovadă shar’i autentică – ca în cazul qiyaam al-layl (rugăciunile supererogatorii de noapte), de exemplu – și apoi găsim un hadith da’eef care vorbește despre virtutea qiyaam al-layl, atunci nu este nimic greșit în a acționa pe baza acestui hadith slab în acel caz. Ceea ce se înțelege prin acționarea pe baza lui este relatarea lui pentru a-i încuraja pe oameni să facă acest act de adorare, în speranța că cel care îl face va dobândi răsplata menționată în hadithul da’eef, deoarece acționarea pe baza hadithului slab în acest caz nu va conduce la săvârșirea unui lucru interzis în sharee’ah, cum ar fi afirmarea faptului că un act de adorare este mustahabb fără ca acest lucru să fie dovedit în sharee’ah. Mai degrabă, dacă dobândește această răsplată, cu atât mai bine; altfel, nu există niciun rău.  

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus în Majmoo’ al-Fatawa, 1/250: 

Nu este permis în Islam să ne bazăm pe hadithuri slabe care nu sunt nici saheeh, nici hasan, însă Ahmad ibn Hanbal și alți învățați au considerat permisă relatarea unor relatări despre fapte pioase despre care nu se știe că sunt dovedite, atât timp cât nu se știe că sunt minciuni, pe baza faptului că, dacă o acțiune este cunoscută ca fiind prescrisă în Islam pe baza unei dovezi shar’i și există un hadith despre care nu se știe că este mincinos, este posibil ca răsplata menționată în acel hadith slab să fie adevărată. Niciunul dintre imamuri nu a spus că este permis să se considere ceva obligatoriu sau mustahabb pe baza unui hadith slab; cel care spune aceasta contravine consensului învățaților. Este permis să se relateze relatări despre care nu se știe că sunt minciuni pentru a-i încuraja și a-i avertiza pe oameni, dar numai în privința chestiunilor despre care se știe că Allah le-a încurajat sau le-a interzis pe baza altor dovezi, al căror statut al transmițătorilor nu este necunoscut. Sfârșitul citatului. 

Abu Bakr ibn al-‘Arabi a spus că nu este permis să se acționeze deloc pe baza unui hadith slab, fie în privința faptelor virtuoase, fie în alte privințe… A se vedea Tadreeb al-Raawi, 1/252. 

Aceasta este opinia preferată de al-Albaani (Allah să aibă milă de el). A se vedea introducerea la Saheeh al-Targheeb wa’l-Tarheeb, 1/47-67. 

Relatările saheeh dovedite de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ne oferă suficiente dovezi, astfel încât nu avem nevoie să acționăm pe baza hadithurilor slabe. 

Musulmanul trebuie să se străduiască să afle care hadithuri sunt autentice (saheeh) și care sunt slabe (da’eef) și să se mulțumească să acționeze pe baza relatărilor autentice. 

Și Allah știe cel mai bine.