Vânzarea pe datorie

Acestea sunt opt forme de îndatorare. Unele sunt îngăduite și aduc bine și binecuvântare; altele sunt interzise și nu aduc decât rău, pierdere și lipsirea de binecuvântare. Chiar dacă singurul lor rău ar fi că îi împodobesc omului fapta rea, astfel încât continuă și nu vede că urmează deșertăciunea, ar fi de ajuns. El intră atunci în cuvântul lui Allah:

„Oare cel căruia i s-a împodobit fapta rea, încât o vede bună…? Allah îl lasă în rătăcire pe cine voiește și îl călăuzește pe cine voiește.”²⁰

„Spune: Să vă vestim cine sunt cei mai pierduți prin faptele lor?”²¹

„Aceia a căror strădanie în viața lumească s-a rătăcit, în vreme ce ei socotesc că fac bine.”

Formele îngăduite sunt: **1.** Omul are nevoie de un bun sau de un imobil și îl cumpără cu plată amânată pentru a-și împlini nevoia. **2.** Cumpără bunul sau imobilul cu plată amânată pentru comerț, așteptând creșterea prețului. **3.** Are nevoie de bani și îi primește de la cineva în schimbul unei mărfi pe care o înscrie ca datorată de el. Aceste trei forme sunt fără îndoială îngăduite și au fost explicate mai înainte.

Dintre celelalte forme, cele interzise sunt: **1.** Omul are nevoie de bani și nu găsește pe cineva care să-l împrumute. Cumpără un bun de la cineva cu plată amânată, la un preț mai mare decât valoarea imediată, apoi îl vinde altcuiva. Aceasta este tawarruq; învățații au avut divergențe asupra îngăduinței sale, după cum s-a arătat. **2.** Are nevoie de bani și nu găsește pe cineva care să-l împrumute. Cumpără de la cineva un bun cu plată amânată, apoi i-l revinde la un preț mai mic decât cel cu care l-a cumpărat. Aceasta este al-ina.

**3.** Creditorul și debitorul convin asupra primirii banilor la zece pentru unsprezece sau ceva asemănător. Apoi merg la un terț, creditorul cumpără de la el o marfă — cumpărare în realitate formală —, o vinde debitorului, iar acesta o revinde celui de la care a luat-o creditorul. Aceasta este metoda folosită acum de mulți oameni și este interzisă, după cum s-a arătat de la Șeicul Islamului Ibn Taymiyya. El nu a amintit vreo divergență asupra interdicției ei, așa cum a amintit în cazul tawarruq.

**4.** Cineva are o datorie cu termen amânat, termenul sosește și nu are cu ce plăti. Creditorul îi spune: „Îți dau din nou pe datorie și mă plătești”; îi dă astfel pe datorie, iar acesta îl plătește. Aceasta este metoda epocii ignoranței, care cuprinde consumarea dobânzii înmulțite și răsînmulțite. În epoca ignoranței se făcea pe față, iar în vremea aceasta prin înșelare, reunind două rele.

**5.** Cineva are o datorie amânată al cărei termen sosește, iar creditorul are un prieten cu care convine ca acesta să-l împrumute pe debitor ori să-i dea pe datorie pentru a-l plăti pe creditor. Apoi datoria este refăcută asupra lui. Aceasta este metoda epocii ignoranței, cu introducerea unui terț care participă la păcat, agresiune, viclenie și înșelare. Aceste cinci forme sunt interzise; ai aflat însă divergența privitoare la prima dintre ele.

Să știi că, în terminologia Legii, *datoria* este ceea ce este stabilit ca obligație în sarcina cuiva: prețul unui bun vândut, împrumut, chirie, dar nupțial, compensație pentru desfacerea căsătoriei prin khul, contravaloarea unui lucru distrus sau altceva.

Lucrurile nu stau așa cum cred mulți oameni de rând, care socotesc că îndatorarea este numai metoda pe care o folosesc ei și o justifică prin cuvântul Celui Preaînalt:

„Voi, cei care credeți! Când încheiați între voi o datorie până la un termen hotărât, scrieți-o.”²²

Aici se are în vedere datoria îngăduită, a cărei îngăduință Allah și Trimisul Său au lămurit-o, nu datoria interzisă. Acest lucru este frecvent în textele Cărții și ale Sunnei: în unele locuri apar formulări nelimitate sau generale, dar ele trebuie particularizate ori restrânse potrivit dovezilor care indică particularizarea sau restrângerea lor.