Vânzarea pe datorie

Cumpărarea pe datorie pentru o nevoie proprie

**Prima formă:** omul are nevoie să cumpere un bun, dar nu are prețul disponibil pentru a-l plăti pe loc. Îl cumpără până la un termen cunoscut, la un preț mai mare decât prețul plătit imediat. Aceasta este îngăduită.

De pildă, cumpără o casă pentru a locui în ea sau pentru a o închiria, cu zece mii plătibile după un an, deși prețul ei, dacă s-ar vinde pe loc, este de nouă mii. Sau cumpără o mașină pe care să o folosească ori să o închirieze, cu zece mii plătibile după un an, în vreme ce prețul imediat este de nouă mii. Aceasta intră în cuvântul Celui Preaînalt:

„Voi, cei care credeți! Când încheiați între voi o datorie până la un termen hotărât, scrieți-o.”¹⁷

Cumpărarea pe datorie pentru comerț

**A doua formă:** cumpără bunul cu plată amânată pentru a face negoț cu el. De pildă, cumpără grâu la un preț amânat mai mare decât prețul imediat, pentru a-l comercializa în altă țară, pentru a aștepta creșterea prețului pe piață sau ceva asemănător. Și aceasta este îngăduită, deoarece intră în versetul de mai sus.

Șeicul Islamului Ibn Taymiyya, Allah să aibă milă de el, a spus despre aceste două forme că sunt îngăduite prin Carte, Sunna și consens. Ibn Qasim a menționat aceasta în *Majmu al-fatawa*, vol. 29, p. 499.¹

Plata anticipată pentru o marfă datorată

**A treia formă:** omul are nevoie de bani și îi primește de la cineva în schimbul unei prestații pe care și-o asumă ca datorie. De pildă, îi spune cuiva: „Dă-mi cincizeci de riyali în schimbul a douăzeci și cinci de sa de grâu, pe care ți le voi preda după un an.” Și aceasta este îngăduită. Este contractul *salam*, despre care vorbește hadithul autentic din cele două Sahih, relatat de Ibn Abbas, Allah să fie mulțumit de amândoi: când Profetul a venit la Medina, oamenii plăteau anticipat fructe ce urmau să fie livrate după un an sau doi. El a spus:

„Cel care plătește anticipat să o facă pentru o măsură cunoscută, o greutate cunoscută și până la un termen cunoscut.”²

Revânzarea către vânzător: al-ina

**A patra formă:** omul are nevoie de bani și nu găsește pe cineva care să-l împrumute. Cumpără de la cineva un bun cu plată amânată, apoi i-l revinde celui de la care l-a cumpărat, la un preț mai mic, plătit imediat. Aceasta este tranzacția *al-ina* și este interzisă. Profetul a spus:

„Când oamenii se vor zgârci cu dinarul și dirhamul, vor face comerț prin al-ina, vor urma cozile vacilor și vor părăsi lupta pe calea lui Allah, Allah va trimite asupra lor o nenorocire pe care nu o va înlătura până când se întorc la religia lor.”

Relatat de Ahmad și Abu Dawud.³

Aceasta este și o stratagemă vădită pentru dobândă: în realitate se schimbă bani plătiți imediat pentru o sumă mai mare plătibilă ulterior, iar între cele două se introduce o marfă. Imamul Ahmad și alții au afirmat limpede că este interzisă.

Cumpărarea pentru revânzare: tawarruq

**A cincea formă:** omul are nevoie de bani și nu găsește pe cineva care să-l împrumute. Cumpără un bun cu plată amânată, apoi îl vinde altcuiva decât celui de la care l-a cumpărat. Aceasta este tranzacția *tawarruq*.

Învățații, Allah să aibă milă de ei, au avut păreri diferite despre îngăduința ei. Unii au spus că este îngăduită, deoarece omul cumpără bunul fie urmărind bunul în sine, fie contravaloarea lui, iar ambele sunt scopuri valabile.

Alți învățați au spus că nu este îngăduită, fiindcă scopul ei este să se primească bani în schimbul altor bani, iar marfa este interpusă pentru a face lucrul îngăduit. A declara îngăduit ceea ce este interzis prin mijloace care nu înlătură răul nu folosește la nimic. Profetul a spus:

„Faptele sunt numai potrivit intențiilor și fiecare om va avea numai ceea ce a intenționat.”⁴

Interzicerea acestei forme de tawarruq este opinia aleasă de Șeicul Islamului Ibn Taymiyya și una dintre relatările de la imamul Ahmad. Mai mult, în relatarea lui Abu Dawud, imamul Ahmad a încadrat-o în al-ina, după cum transmite Ibn al-Qayyim în *Tahdhib as-sunan*, 5/801.

Totuși, având în vedere nevoia oamenilor de astăzi și puținătatea celor care dau împrumuturi, este potrivit să fie socotită îngăduită cu următoarele condiții:

**1.** Omul să aibă nevoie de bani. Dacă nu are nevoie, tranzacția nu este îngăduită; de exemplu, când recurge la această metodă pentru a da el însuși bani pe datorie altcuiva. **2.** Să nu poată dobândi banii pe alte căi îngăduite, precum împrumutul sau salam. Dacă îi poate dobândi printr-o altă metodă, aceasta nu îi este îngăduită, fiindcă nu are nevoie de ea.

**3.** Contractul să nu cuprindă ceva asemănător formei dobânzii, precum: „Ți-am vândut-o la zece pentru unsprezece” sau ceva asemănător. Dacă include aceasta, este fie dezaprobat, fie interzis. S-a transmis de la imamul Ahmad că a spus despre un asemenea caz: „Parcă ar fi bani pentru bani; nu este valabil.” Acestea sunt cuvintele imamului Ahmad. Calea corectă este ca vânzătorul creditor să cunoască valoarea bunului și mărimea câștigului său, apoi să-i spună cumpărătorului debitor: „Ți l-am vândut pentru cutare sumă, plătibilă după un an.”

**4.** Debitorul să nu vândă bunul decât după ce l-a primit și l-a luat în stăpânire. Profetul a interzis vânzarea mărfurilor înainte ca negustorii să le ducă la locurile lor. Dacă se împlinesc aceste patru condiții, opinia care îngăduie tawarruq are temei, pentru a nu-i pune pe oameni în strâmtorare. Să fie însă cunoscut că debitorul nu îi poate revinde creditorului bunul la un preț mai mic decât cel cu care l-a cumpărat, în nicio împrejurare. Aceasta ar fi al-ina, amintită la a patra formă.

Tranzacția formală cu trei participanți

**A șasea formă:** metoda de îndatorare pe care mulți oameni o folosesc astăzi. Debitorul și creditorul convin să se primească bani la zece pentru unsprezece, mai puțin sau mai mult. Apoi merg la o prăvălie; creditorul cumpără de acolo marfă în valoarea sumei convenite cu debitorul, i-o vinde debitorului, iar acesta o revinde negustorului, după ce i se scade o sumă numită comision. Aceasta este fără îndoială interzisă. Șeicul Islamului Ibn Taymiyya a declarat-o interzisă în mai multe locuri și nu a menționat vreo divergență asupra ei, deși a menționat divergența în privința tawarruq.

Locurile în care Șeicul Islamului a amintit interdicția sunt: **1.** La p. 74 din vol. 28 spune: „… Și tranzacția în trei, de pildă când introduc între ei un intermediar care face dobânda să pară îngăduită: cel care încasează dobânda cumpără marfa de la el, apoi o vinde celui care dă dobânda, cu plată amânată; acesta o înapoiază proprietarului ei, cu o scădere de bani de care profită intermediarul. Dintre aceste tranzacții, unele sunt interzise prin consensul musulmanilor: cele în care acest lucru este stipulat ca o condiție, cele în care bunul este vândut înainte de luarea lui în stăpânire potrivit Legii, cele încheiate fără condițiile cerute de Lege sau cele prin care datoria celui aflat în strâmtorare este rostogolită. În privința unora dintre aceste tranzacții, unii învățați au avut divergențe, dar ceea ce este statornicit de la Trimisul lui Allah și de la nobilii săi companioni este că ele sunt interzise.”

**2.** La p. 437 din vol. 29 spune: „… Cuvintele cuiva către altul: «Îți dau pe datorie cu un câștig de cutare pentru fiecare sută» sunt interzise…” Până la cuvintele: „În orice caz, această tranzacție și cele asemenea ei, prin care se urmărește vânzarea banilor pentru mai mulți bani plătibili ulterior, reprezintă tranzacții nule, bazate pe dobândă.”

**3.** La p. 439 din vol. 29 menționat spune:

„Dacă scopul solicitantului este să primească bani în schimbul unei sume mai mari plătibile ulterior, iar cel care îi dă are același scop, aceasta este dobândă, a cărei interdicție nu poate fi pusă la îndoială, chiar dacă recurg la orice fel de stratagemă. «Faptele sunt numai potrivit intențiilor și fiecare om va avea numai ceea ce a intenționat.»”

A pomenit ceva asemănător la pp. 430, 433 și 441 din același volum, precum și în cartea *Ibtal at-tahlil*, p. 109.

Interdicția acestei metode, a cărei formă am descris-o la începutul secțiunii, nu poate fi pusă la îndoială de cel care se dezbracă de patimă și de zgârcenie. Aceasta se arată din mai multe direcții:

**Primul motiv:** scopul creditorului și al debitorului este bani pentru bani. De aceea stabilesc suma în bani și câștigul în bani înainte să cunoască marfa folosită pentru a face tranzacția să pară îngăduită. Mai întâi convin asupra banilor: zece pentru cutare sumă. Apoi vin la negustor, iar creditorul cumpără orice fel de marfă găsește: zahăr, pânză, orez, cardamom sau altceva. Creditorul cumpără ce găsește, iar debitorul o ia. Se vede astfel că scopul este bani pentru bani și că niciuna dintre părți nu urmărește marfa. Profetul a spus: „Faptele sunt numai potrivit intențiilor și fiecare om va avea numai ceea ce a intenționat.”⁵

O dovadă este că nici creditorul, nici debitorul nu întorc marfa pe toate părțile și nu o cercetează ca un cumpărător care o dorește. Poate fi defectă ori stricată în partea nevăzută de ei, cea îndreptată spre pământ sau spre peretele de care este sprijinită; ei nu știu și nici nu le pasă. Vânzarea este, așadar, numai formală, nu reală. Formele nu schimbă realitățile și nici nu înlătură rânduielile.

Mi s-a povestit că, dacă marfa negustorului nu acoperă suma dorită de debitor, ei repetă vânzarea formală cu aceeași marfă și în același timp. Când negustorul o primește de la debitor, o vinde iar creditorului; acesta o vinde debitorului cu câștigul convenit mai înainte, iar debitorul o vinde negustorului. Creditorul revine, o cumpără din nou de la negustor și i-o vinde debitorului cu câștigul convenit. Continuă astfel până se împlinește suma. Marfa negustorului poate să nu valoreze nici o zecime din banii ceruți, dar prin acest joc își ating scopul. La Allah căutăm ajutor!

**Al doilea motiv:** întrucât creditorul și debitorul urmăresc banii, aceasta este o stratagemă pentru dobândă care nu înlătură ceea ce se urmărește prin dobândă. Stratagema împotriva interdicțiilor lui Allah reunește două rele: răul lucrului interzis, pe care stratagema nu l-a înlăturat, și răul înșelării și vicleniei față de rânduielile și semnele lui Allah, Cel care cunoaște privirea trădătoare și ceea ce ascund piepturile.

Allah a vestit despre cei care caută să-L înșele că ei caută să-L înșele, iar El întoarce înșelătoria asupra lor: le-a lăsat împodobită în inimi stăruința în înșelare și viclenie. Ei uneltesc, iar Allah uneltește, și Allah este cel mai bun dintre cei care uneltesc. Ayyub as-Sakhtiyani a spus: „Îl înșală pe Allah așa cum îi înșală pe copii. Dacă ar face lucrul pe față, ar fi mai puțin grav.”

Profetul și-a avertizat comunitatea împotriva stratagemelor pentru încălcarea interdicțiilor lui Allah:

„Nu săvârșiți ceea ce au săvârșit iudeii, făcând îngăduite lucrurile interzise de Allah prin cele mai mărunte stratageme.”⁶

A mai spus:

„Allah i-a blestemat pe iudei: le-au fost interzise grăsimile, dar ei le-au vândut și le-au consumat prețul.”⁷

**Al treilea motiv:** în această tranzacție, creditorul câștigă de pe urma debitorului înainte să cumpere marfa. Mai mult, câștigă de pe urma unei mărfi al cărei fel și a cărei natură nu le cunosc; câștigă din ceva pentru care încă nu poartă riscul. Trimisul lui Allah a interzis câștigul din ceea ce nu intră în răspunderea omului și a spus:

„Folosul este în schimbul răspunderii.”⁸

A mai spus:

„Nu vinde ceea ce nu ai.”⁹

Toate acestea ar fi valabile chiar dacă am admite că vânzarea din această operațiune este valabilă. În realitate, ea este numai formală: cumpărătorul nu întoarce bunul pe toate părțile, nu îl cercetează și nu negociază prețul; chiar dacă i s-ar vinde peste valoarea lui, nu i-ar păsa.

**Al patrulea motiv:** tranzacția cuprinde vânzarea bunului cumpărat înainte de a fi dus la locul cumpărătorului și mutat din locul vânzătorului. Trimisul lui Allah a interzis ca mărfurile să fie vândute acolo unde sunt cumpărate, până când negustorii le duc la locurile lor.

Zayd ibn Thabit, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

„Trimisul lui Allah a interzis ca mărfurile să fie vândute acolo unde sunt cumpărate, până când negustorii le duc la locurile lor.”

Relatat de Abu Dawud.¹⁰

Ibn Umar, Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus:

„Oamenii cumpărau și vindeau alimente la grămadă în partea de sus a pieței. Profetul le-a interzis să le revândă până când le mută.”

Relatat de autorii colecțiilor, cu excepția lui at-Tirmidhi și Ibn Majah.¹¹

Datoria nouă pentru plata datoriei vechi

**A șaptea formă:** cineva îi datorează altcuiva o sumă cu termen amânat. Când termenul sosește și nu are cu ce plăti, creditorul îi spune: „Îți dau din nou pe datorie, ca să mă plătești.” Îi dă astfel o nouă datorie, iar el o plătește pe cea veche. Aceasta este dobândă; mai mult, intră în cele despre care Allah spune:

„Voi, cei care credeți! Nu mâncați dobânda înmulțită și răsînmulțită! Temeți-vă de Allah, ca să izbândiți!”¹⁸

„Și feriți-vă de Focul pregătit pentru necredincioși!”

„Ascultați de Allah și de Trimis, ca să vi se arate îndurare!”

Această formă de îndatorare face parte din practicile epocii ignoranței. Când datoria ajungea la termen, unul dintre ei îi spunea debitorului: „Ori plătești, ori adaugi dobândă.” În epoca ignoranței însă adăugau dobânda pe față, fără stratagemă; aceștia o adaugă prin stratagemă. Creditorul trebuie, când datoria ajunge la termen, să-i acorde răgaz debitorului aflat în strâmtorare, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„Dacă este în strâmtorare, atunci răgaz până la înlesnire.”¹⁹

Dacă îl scutește de datorie, aceasta este mai bine și mai merituos. Dacă debitorul are mijloace, creditorul îl poate sili să plătească, fiindcă atunci debitorului îi este interzis să amâne și să-l poarte pe creditor de la o zi la alta. Profetul a spus:

„Amânarea plății de către cel înstărit este nedreptate.”¹²

Se știe că nedreptatea este interzisă. Cel care o săvârșește trebuie oprit și obligat să o înlăture.

Rostogolirea datoriei printr-un terț

**A opta formă:** cineva are o datorie față de altul. Când ajunge la termen, creditorul îi spune: „Ori îți plătești datoria, ori mergi la cutare să-ți dea pe datorie și mă plătești.” Primul și al doilea creditor au convenit mai înainte ca fiecare să-i dea pe datorie debitorului celuilalt pentru a-l plăti, apoi datoria să fie refăcută asupra lui pentru a-l plăti pe noul creditor.

Sau îi spune: „Mergi la cutare să iei împrumut de la el și să mă plătești.” Între primul creditor și împrumutător există o înțelegere ori ceva asemănător ca acesta să-i dea împrumut debitorului. După ce îl plătește pe primul creditor, acesta reface datoria asupra lui, apoi este achitat împrumutătorul. Aceasta este o stratagemă în trei pentru rostogolirea datoriei. Este interzisă, potrivit celor arătate despre interzicerea stratagemelor și avertizarea comunității de către Profet.