Trei îndemnuri despre sinceritate, iḥsān și respectarea Legii islamice

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Toată lauda I se cuvine numai lui Allah. Binecuvântările și pacea fie asupra celui după care nu mai este niciun profet. În cele ce urmează:

Acestea sunt trei îndemnuri despre sinceritate, despre iḥsān și despre obligația musulmanului de a se ține de prevederile Legii islamice.

În limbă, ikhlāṣ înseamnă a curăța un lucru și a-l elibera de ceea ce îi este străin. Un lucru este numit curat atunci când este ferit de orice amestec și despărțit de el. Iar fapta purificată și curățată de impurități este numită sinceritate. Un exemplu pentru primul sens sunt cuvintele Preaînaltului:

Aveți și în vite o pildă. Vă dăm să beți din ceea ce se află în pântecele lor, dintre reziduuri și sânge, un lapte curat, plăcut pentru cei care îl beau.

Laptele curat este cel ferit și limpezit de sânge, de reziduuri și de orice lucru care l-ar amesteca și i-ar tulbura limpezimea. Un exemplu pentru al doilea sens sunt cuvintele Preaînaltului:

Spune: „Rugăciunea mea, jertfa mea, viața mea și moartea mea sunt pentru Allah, Domnul lumilor. El nu are niciun asociat.”

În înțelesul religios, sinceritatea înseamnă a purifica fapta prin care este dorită răsplata lui Allah, a o curăța de orice pată care i-ar tulbura limpezimea și a o închina numai Lui, Preamăritul.

Locul sincerității în religie

Sinceritatea este temelia reușitei și a dobândirii celor dorite, în această lume și în Viața de Apoi. Pentru faptă, ea este ceea ce este temelia pentru clădire și ceea ce este sufletul pentru trup. După cum clădirea nu poate sta în picioare și nu se poate folosi de ea decât dacă temelia îi este întărită și îngrijită ca să nu fie atinsă de vreo slăbiciune, tot astfel este și fapta lipsită de sinceritate. După cum viața trupului vine prin suflet, viața faptei și dobândirea roadelor ei vin prin însoțirea și păstrarea sincerității. Allah a arătat aceasta în Cartea Sa cea măreață, spunând:

Oare cel care și-a întemeiat clădirea pe teama de Allah și pe mulțumirea Lui este mai bun sau cel care și-a întemeiat clădirea pe marginea unei prăpăstii gata să se surpe, care s-a prăbușit cu el în Focul Gheenei? Allah nu-i călăuzește pe oamenii nedrepți.

Faptele necredincioșilor erau lipsite de recunoașterea unicității lui Allah și de închinarea faptelor numai Lui. De aceea, Preamăritul le-a socotit ca și cum nu ar fi existat, spunând:

Ne vom îndrepta spre faptele pe care le-au făcut și le vom preschimba în pulbere risipită.

Sinceritatea este unul dintre cei doi mari stâlpi pe care este întemeiată religia islamică: închinarea faptelor numai lui Allah și urmarea numai a Trimisului ﷺ. De aceea, al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ a spus despre cuvintele Preaînaltului:

Ca să vă încerce, care dintre voi este mai bun în fapte.

El a spus: „Cele mai sincere și cele mai corecte.” A fost întrebat: „O, Abū ʿAlī, ce înseamnă cele mai sincere și cele mai corecte?” A răspuns: „Dacă fapta este sinceră, dar nu este corectă, nu este primită. Dacă este corectă, dar nu este sinceră, nu este primită, până când este atât sinceră, cât și corectă. Sinceră este cea închinată lui Allah, iar corectă este cea potrivită Sunnei.”

Comentatorul lucrării Al-ʿAqīdah al-Ṭaḥāwiyyah a spus: „Există două unicități fără de care robul nu se poate izbăvi de pedeapsa lui Allah: unicitatea Celui care a trimis, Preamăritul, și unicitatea în urmarea Trimisului ﷺ. Pe Trimis ﷺ îl urmează numai pe el în luarea sa drept judecător, în acceptare, supunere și ascultare, după cum Îl adoră numai pe Cel care l-a trimis, prin adorare, supunere, smerenie, întoarcere către El și încredere.”

Locul sincerității: inima

Locul sincerității este inima, fortăreața în care se adăpostește. Când ea este bună și vie și o locuiește numai sinceritatea, buna stare a mădularelor urmează acesteia. Când este ruinată și în ea se sălășluiesc fățărnicia, luarea în seamă a privirilor oamenilor, câștigarea afecțiunii lor, căutarea laudelor lor și râvnirea la ceea ce au ei, mădularele se străduiesc și ele să atingă aceste scopuri josnice. Nimic nu dovedește și nu explică aceasta mai limpede decât cuvintele Profetului ﷺ:

În trup se află o bucată de carne: dacă ea este bună, întregul trup este bun; dacă ea este stricată, întregul trup este stricat. Aceasta este inima.

El ﷺ a lămurit acest înțeles și a arătat că mădularele urmează ceea ce se află în inimă, spunând:

Faptele sunt potrivit intențiilor și fiecare om va avea ceea ce a intenționat. Cine emigrează pentru Allah și pentru Trimisul Său, emigrarea lui este pentru Allah și pentru Trimisul Său. Cine emigrează pentru un folos lumesc pe care să-l dobândească sau pentru o femeie cu care să se căsătorească, emigrarea lui este pentru ceea ce a emigrat.

Sinceritatea este cerută în rugăciune, în zakāt, în post, în lupta pe calea lui Allah, în poruncirea binelui și oprirea răului și în orice cuvânt sau faptă rânduită de Allah. Omul împlinește ceea ce Allah a legiuit, fiind mânat de ascultarea poruncii Lui, de teama pedepsei Sale și de nădejdea în răsplata pe care o are El.

Sinceritatea este cerută și în activitățile pe care omul și le asumă. Ea i se cere muncitorului, consilierului, muezinului, funcționarului, profesorului și elevului. Profetul ﷺ a arătat urmările lăudabile ale căutării științei cu sinceritate, precum și urmările cumplite ale lipsei sincerității în aceasta, prin cuvintele sale:

Cine pornește pe un drum căutând pe el cunoaștere, Allah îi ușurează prin aceasta un drum spre Rai.

Tot de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — s-a relatat că Profetul ﷺ a spus:

Primul dintre oameni asupra căruia se va judeca în Ziua Învierii va fi un om care a fost ucis ca martir. Va fi adus, iar Allah îi va face cunoscute binefacerile Sale și el le va recunoaște. Îl va întreba: „Ce ai făcut cu ele?” Va spune: „Am luptat pentru Tine până când am fost ucis ca martir.” Va spune: „Ai mințit! Ai luptat ca să se spună despre tine că ești curajos, și s-a spus.” Apoi se va porunci să fie târât pe față până când va fi aruncat în Foc. Va fi adus și un om care a învățat știința, a predat-o și a recitat Coranul. Allah îi va face cunoscute binefacerile Sale și el le va recunoaște. Îl va întreba: „Ce ai făcut cu ele?” Va spune: „Am învățat știința, am predat-o și am recitat Coranul pentru Tine.” Va spune: „Ai mințit! Ai învățat știința ca să se spună că ești învățat și ai recitat Coranul ca să se spună că ești recitator, și s-a spus.” Apoi se va porunci să fie târât pe față până când va fi aruncat în Foc…

Se relatează că, atunci când acest hadith a ajuns la Muʿāwiyah — Allah să fie mulțumit de el —, a plâns până când a leșinat. Când și-a revenit, a spus: „Allah și Trimisul Său au spus adevărul. Allah, Slăvit și Preaînalt, a spus:

Celor care vor viața acestei lumi și podoaba ei le vom da pe deplin răsplata faptelor lor aici și nu vor fi nedreptățiți în ea. Aceștia sunt cei care nu vor avea în Viața de Apoi decât Focul.

Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — spune: „Nu învățați știința pentru trei lucruri: ca să vă întreceți cu cei fără minte, ca să vă certați cu învățații sau ca să întoarceți fețele oamenilor spre voi. Căutați prin vorbele și prin faptele voastre ceea ce este la Allah. Aceasta rămâne, iar tot ce este în afara ei piere.”

Îndemnul către ea și arătarea meritelor ei

De vreme ce sinceritatea are locul descris mai sus, Legea curată a venit cu îndemnuri și încurajări către ea și i-a arătat meritul în multe versete și numeroase hadithuri. Amintim câteva dintre ele ca exemple. Printre acestea sunt cuvintele Preaînaltului:

Noi ți-am coborât Cartea în adevăr. Așadar, adoră-L pe Allah, închinându-I numai Lui religia! Numai lui Allah I se cuvine religia curată.

Și cuvintele Sale:

Nu li s-a poruncit decât să-L adore pe Allah, închinându-I numai Lui religia, urmând credința curată.

Și cuvintele Sale:

În afara celor care se căiesc, își îndreaptă purtarea, se țin strâns de Allah și Îi închină numai Lui religia.

Și cuvintele Sale:

Spune: „Rugăciunea mea, jertfa mea, viața mea și moartea mea sunt pentru Allah, Domnul lumilor. El nu are niciun asociat.”

Și cuvintele Sale:

Cine nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să facă fapte bune și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.

Și cuvintele Sale:

Spune: „Pe Allah Îl ador, închinându-I numai Lui religia mea.”

Printre hadithurile autentice despre aceasta, transmise de la Trimisul lui Allah ﷺ, se află ceea ce le-a spus companionilor săi la expediția de la Tabūk:

La Medina se află niște oameni care au fost alături de voi ori de câte ori ați străbătut un drum sau ați trecut o vale. Boala i-a ținut pe loc.

Într-o altă relatare:

Ei au avut parte împreună cu voi de răsplată.

Și cuvintele sale ﷺ către Saʿd ibn Abī Waqqāṣ:

Orice cheltuială pe care o faci căutând Fața lui Allah îți va aduce răsplată, chiar și îmbucătura pe care o pui în gura soției tale.

Și cuvintele sale ﷺ:

Allah nu privește la trupurile voastre și nici la înfățișările voastre, ci privește la inimile voastre.

Și cuvintele sale ﷺ din hadithul asupra căruia s-a convenit:

Cel care luptă pentru ca vorba lui Allah să fie cea mai înaltă este pe calea lui Allah…

Acesta a fost răspunsul pentru cel care întrebase despre un om care luptă din curaj, despre unul care luptă din înfocare pentru ai săi și despre unul care luptă ca să fie văzut: care dintre ei este pe calea lui Allah? Profetul ﷺ a arătat și ceea ce omul câștigă în această lume datorită sincerității, pe lângă răsplata pe care Allah i-a pregătit-o în Viața de Apoi. A amintit povestea celor trei care s-au adăpostit într-o peșteră ca să înnopteze. O stâncă s-a prăvălit și le-a astupat intrarea, iar Allah le-a îndepărtat-o datorită faptelor bune pe care I le închinaseră cu sinceritate, Preamăritului și Preaînaltului.

Ceea ce se împotrivește sincerității și felul de a te feri de aceasta

După cum sinceritatea înseamnă curățarea unui lucru de ceea ce îl amestecă, dacă această curățare nu se împlinește, nici sinceritatea nu există.

Când omul face o faptă lăudabilă, fiind mânat de căutarea Feței lui Allah, este numit sincer și fapta sa este numită sinceritate. Dacă acest imbold lipsește sau dacă există, dar este amestecat cu un alt imbold, precum dorința de a fi văzut de oameni, această numire nu i se mai potrivește. Sinceritatea înseamnă să-I închini fapta numai lui Allah, iar ei i se împotrivește căutarea din inimă a făpturilor, pentru a le dobândi laudele și aprecierile și pentru a râvni la ceea ce au ele. Fiindcă aceasta contrazice sinceritatea, Legea islamică a condamnat fățărnicia și i-a detestat pe cei care fac fapte ca să fie văzuți. Preamăritul a spus:

Vai celor care se roagă, dar sunt nepăsători față de rugăciunea lor, care se fățărnicesc și împiedică până și ajutorul mărunt!

El a arătat că fățărnicia este una dintre însușirile ipocriților, spunând:

Când se ridică la rugăciune, se ridică alene, făcând-o ca să fie văzuți de oameni.

Muslim a relatat de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Allah, Preaînaltul, a spus: „Eu sunt Cel care nu are deloc nevoie de asociere. Cine face o faptă în care Îmi asociază pe altcineva, îl las pe el și asocierea lui.”

Cel pe care Allah îl încearcă prin această boală cumplită trebuie să caute leacurile folositoare care o smulg din rădăcină și o înlătură. Două dintre cele mai de seamă sunt:

Primul: să renunțe la așteptarea laudelor și a darurilor din partea oamenilor.

Al doilea: să se silească să-și ascundă faptele.

Ibn al-Qayyim a lămurit primul dintre acestea în Al-Fawāʾid, p. 148, spunând:

„Sinceritatea nu se poate aduna în inimă cu iubirea laudelor și a aprecierilor și cu râvnirea la ceea ce au oamenii, după cum nu se pot aduna apa cu focul și șopârla de deșert cu peștele. Când sufletul îți cere să cauți sinceritatea, îndreaptă-te mai întâi către lăcomie și înjunghie-o cu cuțitul deznădejdii de la oameni. Apoi îndreaptă-te spre laude și aprecieri și leapădă-te de ele așa cum iubitorii lumii se leapădă de Viața de Apoi. Când vei reuși să-ți înjunghii lăcomia și să te lepezi de laude și aprecieri, sinceritatea îți va fi ușoară.

Dacă întrebi: «Ce îmi va ușura înjunghierea lăcomiei și lepădarea de laude și aprecieri?», îți răspund: înjunghierea lăcomiei îți va fi ușurată de cunoașterea ta neîndoielnică a faptului că nu există niciun lucru râvnit ale cărui comori să nu se afle numai în mâna lui Allah. Nimeni altcineva nu le stăpânește și nimeni altcineva nu i le poate dărui robului. Cât despre renunțarea la laude și aprecieri, ți-o va ușura cunoașterea faptului că nimănui nu-i folosește lauda și nimănui nu-i vatămă mustrarea, făcându-l frumos sau urât, în afară de Allah singur. Acel beduin i-a spus Profetului ﷺ:

Lauda mea înfrumusețează, iar mustrarea mea urâțește.

El i-a răspuns:

Aceasta Îi aparține lui Allah, Slăvit și Preaînalt.

Așadar, leapădă-te de lauda celui a cărui laudă nu te înfrumusețează și de mustrarea celui a cărui mustrare nu te urâțește. Dorește lauda Celui în a cărui laudă se află toată frumusețea și în a cărui mustrare se află toată urâțenia. Nu vei putea ajunge la aceasta decât prin răbdare și certitudine. Când pierzi răbdarea și certitudinea, ești asemenea celui care vrea să călătorească pe mare fără corabie. Preaînaltul a spus:

Așadar, rabdă! Făgăduința lui Allah este adevărată. Să nu te facă să-ți pierzi statornicia cei care nu au certitudine!

Și a spus Preaînaltul:

Am făcut dintre ei îndrumători care călăuzeau după porunca Noastră, pentru că au răbdat și au avut certitudine în semnele Noastre.

Aici se încheie cuvintele lui Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el.

Profetul ﷺ a îndemnat la ascunderea adorării, pentru a se păstra departe de fățărnicie, spunând în hadithul asupra căruia s-a convenit, despre cei șapte pe care Allah îi va adăposti la umbra Sa în ziua în care nu va fi altă umbră decât umbra Sa:

Și un om care a dat milostenie și a ascuns-o atât de bine, încât stânga sa nu știe ce cheltuiește dreapta; și un om care L-a pomenit pe Allah singur, iar ochii i s-au umplut de lacrimi…

În concluzie, fapta este vrednică de condamnare atunci când imboldul ei este căutarea laudelor și a aprecierilor oamenilor și râvnirea la ceea ce au ei. Dacă însă omul împlinește fapta numai pentru Allah, iar apoi Allah pune o bună pomenire pentru acea faptă în inimile credincioșilor și omul se bucură și primește aceasta ca pe o veste bună, nu îi aduce vreun rău și nu îi micșorează răsplata. Dovada este că Profetul ﷺ a fost întrebat despre omul care face o faptă bună și pe care oamenii îl laudă pentru ea. El a spus:

Aceasta este vestea bună grabnică a credinciosului.¹