Trei îndemnuri despre sinceritate, iḥsān și respectarea Legii islamice

În limbă, iḥsān este opusul facerii de rău și este numele verbal al verbului aḥsana, atunci când cineva săvârșește un bine.

În înțelesul religios, înseamnă împlinirea celor cerute de Lege într-un chip bun. Profetul ﷺ a lămurit iḥsān-ul în cunoscutul hadith al lui Jibrīl. Acesta l-a întrebat despre Islam și despre credință, iar el a răspuns fiecărei întrebări. Când l-a întrebat despre iḥsān, răspunsul său a fost:

Să-L adori pe Allah ca și cum L-ai vedea. Chiar dacă tu nu-L vezi, El te vede.

Prin acest hadith relatat de Muslim, Profetul ﷺ a explicat înțelesul iḥsān-ului: omul să împlinească adorarea lui Allah ca și cum s-ar afla înaintea Lui. Aceasta aduce cu sine o teamă deplină față de El și întoarcerea către El, Preamăritul. De asemenea, cere ca adorarea să fie împlinită potrivit căii trasate de Trimisul Său — binecuvântările și pacea fie asupra lui.

În răspunsul său despre iḥsān, Profetul ﷺ a inclus și arătarea imboldului pentru cel care nu a ajuns la această treaptă înaltă și la acest rang măreț: să i se amintească celui care împlinește adorarea că Allah îl vede și că nimic din faptele sale nu Îi este ascuns. Dacă este un bine, primește bine; dacă este un rău, primește rău. Fără îndoială, omul înțelept, atunci când își amintește că Allah îl veghează, își împlinește mai bine fapta, dorind răsplata pe care o are Allah pentru cei care fac bine și temându-se de pedeapsa pregătită celor care fac rău.

În aceasta se află o aducere-aminte pentru cel care are inimă sau ascultă cu luare-aminte, fiind de față.

Meritul iḥsān-ului

Pentru a arăta și mai mult grija Islamului pentru iḥsān și măreția rangului său, Allah, Preamăritul, i-a înălțat meritul și a vestit în Cartea Sa cea măreață că îi iubește pe cei care fac bine și că este alături de ei. Acest merit și această cinste sunt de ajuns. El, Preamăritul, a spus:

Și faceți bine! Allah îi iubește pe cei care fac bine.

Și a spus:

Allah le-a dăruit răsplata acestei lumi și frumoasa răsplată a Vieții de Apoi. Allah îi iubește pe cei care fac bine.

Și a spus:

Allah este cu cei care au teamă de El și cu cei care fac bine.

Și a spus:

Pe cei care se străduiesc pentru Noi îi vom călăuzi pe căile Noastre. Allah este cu cei care fac bine.

Răsplata celor care fac bine

Din mila și bunătatea Sa, Allah a rânduit ca răsplata să fie potrivită faptei. Astfel, a făcut ca răsplata iḥsān-ului să fie tot un bine, după cum a spus Preaînaltul:

Oare răsplata binelui este alta decât binele?

Cel care își împlinește bine fapta va primi de la Allah o răsplată frumoasă. În Cartea Sa cea măreață, Preamăritul a lămurit răsplata celor care fac bine, arătând că ea este cea mai mare și cea mai desăvârșită răsplată. El a spus:

Cei care fac bine vor avea parte de cea mai frumoasă răsplată și de încă și mai mult.

Trimisul lui Allah ﷺ a explicat acest verset, după cum relatează Muslim în Ṣaḥīḥ-ul său de la Ṣuhayb — Allah să fie mulțumit de el: cea mai frumoasă răsplată este Raiul, iar ceea ce este în plus este privirea Feței lui Allah, Slăvit și Preaînalt. Legătura potrivită dintre această răsplată și faptă, adică iḥsān-ul, este limpede: cei care au împlinit adorarea în chip desăvârșit L-au adorat pe Allah ca și cum L-ar fi văzut, iar El i-a răsplătit pentru acea faptă prin vederea Sa cu ochii, în Viața de Apoi. La polul opus sunt necredincioșii ale căror inimi au fost pecetluite, astfel încât nu au fost un loc al temerii de Allah și al conștiinței că El îi veghează în această lume. Allah i-a pedepsit pentru aceasta împiedicându-i să-L vadă în Viața de Apoi, după cum a spus Preaînaltul:

Nu! Ei vor fi, în acea zi, despărțiți printr-un văl de Domnul lor.

După cum răsplata celor care fac bine este cea mai frumoasă răsplată, sfârșitul celor care fac rău este cel mai rău. Preaînaltul a spus:

Apoi sfârșitul celor care au săvârșit răul a fost cel mai rău, fiindcă au socotit semnele lui Allah minciuni și le-au luat în batjocură.

Printre cele amintite de Allah despre răsplata celor care fac bine sunt cuvintele Sale:

Și le vom spori răsplata celor care fac bine.

Și cuvintele Sale:

Cei care cred și fac fapte bune vor avea răsplata lor: Noi nu lăsăm să se piardă răsplata celui care împlinește o faptă bună. Ei vor avea grădinile ʿAdn, pe sub care curg râuri.

Și cuvintele Sale:

Cei care fac bine vor avea bine în această lume, iar lăcașul Vieții de Apoi este și mai bun. Ce minunat este lăcașul celor cu teamă de Allah! Grădinile ʿAdn, în care vor intra.

Și cuvintele Sale:

Ale lui Allah sunt cele din ceruri și de pe pământ, pentru a-i răsplăti pe cei care fac rău după faptele lor și a-i răsplăti pe cei care fac bine cu cea mai frumoasă răsplată.

Și cuvintele Sale:

Cei dintâi înaintași dintre emigranți și anṣār și cei care i-au urmat cu bună purtare: Allah este mulțumit de ei și ei sunt mulțumiți de El.

Și cuvintele Sale:

Ba da! Cel care se supune cu totul lui Allah și face bine va avea răsplata sa la Domnul său. Ei nu vor avea teamă și nu se vor întrista.

Și cuvintele Sale:

Mila lui Allah este aproape de cei care fac bine.

Și alte versete asemenea acestora.

Căile facerii de bine

Iḥsān-ul este cerut atât în actele de adorare, cât și în relațiile cu oamenii. Orice act de adorare pe care Allah i l-a impus robului trebuie împlinit în chipul plăcut Lui, Preamăritul: închinat numai Lui și în acord cu Legea Profetului Său ﷺ. După cum omul dorește ca ceilalți să se poarte frumos cu el, și el trebuie să le facă bine celorlalți și să se poarte cu ei așa cum dorește să fie tratat. Pentru aceasta trebuie urmate căile facerii de bine, dintre care prezentăm pe scurt câteva:

1. Facerea de bine prin puterea trupească

Omul dăruiește cu generozitate din puterea sa trupească tot ce poate pentru a aduce folos și a îndepărta răul. De pildă, îl oprește pe asupritor de la nedreptate și îndepărtează lucrurile vătămătoare de pe drum. Această cale este arătată de cuvintele Trimisului lui Allah ﷺ din hadithul asupra căruia s-a convenit:

Pentru fiecare încheietură a omului se cuvine o milostenie în fiecare zi în care răsare soarele. Să faci dreptate între doi oameni este milostenie. Să ajuți pe cineva cu animalul său de călărie, urcându-l pe el sau ridicându-i bagajul pe animal, este milostenie. Vorba bună este milostenie. Fiecare pas făcut spre rugăciune este milostenie. Să îndepărtezi ceva vătămător de pe drum este milostenie.

2. Facerea de bine cu averea

Cel căruia Allah i-a dăruit din belșug cele de trebuință și avere trebuie să-I mulțumească pentru aceasta, cheltuind pe căile rânduite de El. Astfel împlinește o nevoie, îl ajută pe cel lovit de nenorocire, eliberează un prizonier, îl găzduiește pe oaspete și îl hrănește pe cel flămând, împlinind cuvintele lui Allah, Preamăritul:

Fă bine, după cum Allah ți-a făcut bine!

3. Facerea de bine prin poziția de care te bucuri

Dacă musulmanul nu poate împlini el însuși nevoia fratelui său și nu-i poate aduce folosul dorit, trebuie să-l ajute să-l dobândească, mergând cu el la cei care pot face aceasta. Astfel urmează exemplul Trimisului lui Allah ﷺ și împlinește porunca lui. Profetul ﷺ a intervenit pentru Mughīth pe lângă soția sa Barīrah — Allah să fie mulțumit de ea — și le-a poruncit companionilor să intervină pentru oameni, spunând:

Interveniți pentru oameni și veți fi răsplătiți.

4. Facerea de bine prin cunoaștere

Această cale, împreună cu cea care urmează, este cea mai însemnată și cea mai folositoare. Prin această facere de bine se ajunge la fericirea acestei lumi și a Vieții de Apoi și prin ea Allah este adorat în cunoștință de cauză. Celui căruia Allah i-a înlesnit dobândirea cunoașterii și i-a dat ceva din ea îi revine o mare răspundere: trebuie să împlinească datoriile cunoașterii, învățându-l pe cel neștiutor, îndrumându-l pe cel nedumerit, răspunzând celui care întreabă și aducând și celelalte foloase care se răsfrâng asupra altora.

5. Facerea de bine prin poruncirea binelui și oprirea răului

Comunitatea lui Muḥammad ﷺ nu ar fi fost cea mai bună comunitate ridicată pentru oameni dacă nu ar fi urmat această cale. Tot astfel, cei dintre fiii lui Isrāʾīl care au fost blestemați prin gura profeților lor nu au fost blestemați decât pentru părăsirea acestei îndatoriri și pentru nepăsarea lor în săvârșirea lucrurilor rele. Preaînaltul a spus despre această comunitate:

Sunteți cea mai bună comunitate ridicată pentru oameni: porunciți ceea ce este bine, opriți ceea ce este rău și credeți în Allah.

Și a spus despre fiii lui Isrāʾīl:

Cei dintre fiii lui Isrāʾīl care au fost necredincioși au fost blestemați prin gura lui Dāwūd și a lui ʿĪsā, fiul lui Maryam.

Apoi a lămurit pricina blestemului, prin cuvintele Sale:

Aceasta fiindcă au fost neascultători și au întrecut măsura. Nu se opreau unii pe alții de la răul pe care îl făceau.

Scopul urmărit și folosul deplin nu se dobândesc decât dacă cel care poruncește binele și oprește răul se conformează el însuși binelui pe care îl poruncește și se abține de la răul pe care îl interzice. Altminteri, porunca și oprirea lui vor fi o nenorocire pentru el, după cuvântul Preaînaltului:

Este o mare urâciune înaintea lui Allah să spuneți ceea ce nu faceți.

Facerea de bine față de oameni, poruncindu-le binele și oprindu-i de la rău, trebuie să se sprijine pe cunoaștere. Cel neștiutor poate porunci un rău ori poate opri un bine. Alături de cunoaștere, omul trebuie să aibă înțelepciune și să rabde ceea ce îl lovește. Printre dovezile pentru aceste trei lucruri sunt cuvintele Preaînaltului:

Spune: „Aceasta este calea mea: chem la Allah în cunoștință de cauză, eu și cei care mă urmează.”

Și cuvintele Sale:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și cu îndemn frumos!

Și cuvintele Sale:

Poruncește binele, oprește răul și rabdă ceea ce te lovește!

Profetul ﷺ a rânduit trei trepte pentru înlăturarea răului. Dacă primele două nu pot fi împlinite, trebuie păstrată cel puțin cea de-a treia, care este cea mai slabă credință. După cum relatează Muslim în Ṣaḥīḥ-ul său de la Abū Saʿīd — Allah să fie mulțumit de el —, de la Profet:

Cine dintre voi vede un rău să-l schimbe cu mâna sa. Dacă nu poate, atunci cu limba sa. Dacă nu poate, atunci cu inima sa, iar aceasta este cea mai slabă credință.²