Sărbătorirea nașterii Profetului: rânduiala islamică

Cei care socotesc că trebuie readusă la viață această inovație s-au agățat de argumente mai șubrede decât pânza păianjenului. Ele pot fi cuprinse în cele ce urmează:

1. Afirmația că aceasta înseamnă cinstirea Profetului

Răspundem: cinstirea lui se împlinește prin ascultarea sa, împlinirea poruncii sale, evitarea celor pe care le-a oprit și iubirea față de el, nu prin inovații, superstiții și neascultare. Sărbătorirea nașterii lui face parte din acest fel condamnabil de cinstire, deoarece este o neascultare. Cei care l-au cinstit cel mai mult pe Profet au fost companionii, Allah să fie mulțumit de ei, după cum le-a spus ʿUrwah ibn Masʿūd qurayshiților:

O, oameni ai mei! Pe Allah, am fost trimis la regi: la Cezar, la Chosroes și la Negus. Pe Allah, nu am văzut niciodată un rege pe care oamenii lui să-l cinstească așa cum companionii lui Muḥammad îl cinstesc pe Muḥammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa. Pe Allah, dacă scuipă o flegmă, ea ajunge în palma unuia dintre ei, care și-o întinde pe față și pe piele. Când le poruncește ceva, se grăbesc să-i împlinească porunca. Când face abluțiunea, aproape că se luptă pentru apa abluțiunii sale. Când vorbesc, își coboară vocile în preajma lui și, din respect pentru el, nu îl privesc țintă.⁹

În ciuda acestei cinstiri, ei nu au făcut din ziua nașterii sale o sărbătoare și o celebrare. Dacă aceasta ar fi fost rânduită, nu ar fi lăsat-o deoparte.

2. Faptul că mulți oameni din multe țări o practică

Se aduce ca argument că mulți oameni din multe țări fac acest lucru. Răspundem: dovada este ceea ce s-a stabilit de la Trimis. Ceea ce s-a stabilit de la el este interzicerea inovațiilor în general, iar aceasta este una dintre ele. Practica oamenilor, dacă se împotrivește dovezii, nu este un argument, oricât de mulți ar fi cei care o fac:

Cu atât mai mult cu cât, prin harul lui Allah, în fiecare vreme au existat oameni care au respins această inovație și i-au arătat netemeinicia. Prin urmare, practica celor care au continuat-o după ce li s-a lămurit adevărul nu este un argument.

Printre cei care au respins sărbătorirea acestei ocazii sunt șeicul Islamului Ibn Taymiyyah, în Iqtiḍāʾ aṣ-ṣirāṭ al-mustaqīm; imamul ash-Shāṭibī, în al-Iʿtiṣām; Ibn al-Ḥājj, în al-Madkhal; șeicul Tāj ad-Dīn ʿAlī ibn ʿUmar al-Lakhmī, care a scris o carte de sine stătătoare împotriva ei; șeicul Muḥammad Bashīr as-Sahsawānī al-Hindī, în Ṣiyānat al-insān; Muḥammad Rashīd Riḍā, care i-a dedicat o scriere separată; șeicul Muḥammad ibn Ibrāhīm Āl ash-Shaykh, care i-a dedicat de asemenea o scriere separată; șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și alții. Ei continuă să scrie în fiecare an împotriva acestei inovații, în paginile ziarelor și revistelor, în perioada în care este săvârșită.

3. Afirmația că sărbătorirea readuce la viață pomenirea Profetului

Răspundem: pomenirea Trimisului se înnoiește pentru musulman și este legată de el de fiecare dată când numele lui este rostit în adhān, în iqāmah și în predici; ori de câte ori musulmanul rostește cele două mărturisiri după abluțiune și în rugăciuni; ori de câte ori cere binecuvântarea asupra Profetului în rugăciunea sa și la pomenirea lui. De fiecare dată când musulmanul face o faptă bună, obligatorie sau recomandată, din cele rânduite de Trimis, aceasta îi amintește de el, iar la el ajunge o răsplată asemenea răsplății celui care o face. Musulmanul readuce astfel mereu la viață pomenirea Trimisului și este legat de el noaptea și ziua, de-a lungul întregii vieți, prin ceea ce Allah a rânduit. Nu numai în ziua nașterii sale și prin ceva care este inovație și împotrivire față de Sunnah sa: o asemenea faptă îl îndepărtează de Trimis, care se dezice de ea.

Trimisul nu are nevoie de această sărbătorire nou introdusă, pentru că Allah i-a rânduit cinstire, respect și preamărire, după cum spune Preaînaltul:

Allah, Cel Atotputernic și Măreț, nu este pomenit în adhān, în iqāmah și în predică fără ca, după El, să fie pomenit și Trimisul Său. Este de ajuns aceasta drept cinstire, iubire, reînnoire a pomenirii lui și îndemn de a-l urma.

Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, nu a scos în evidență în Coran nașterea Trimisului, ci trimiterea sa, spunând:

Și a spus:

4. Invocarea unui rege drept și învățat

Ei spun: sărbătorirea nașterii Profetului a fost născocită de un rege drept și învățat, care urmărea prin ea apropierea de Allah. Răspundem: inovația nu este primită de la nimeni, oricine ar fi el. Buna intenție nu îndreptățește fapta rea, iar faptul că un om este învățat și drept nu înseamnă că este fără greșeală.

5. Afirmația că ar fi o inovație bună și o mulțumire către Allah

Ei spun că ținerea Mawlidului face parte dintre inovațiile bune, deoarece arată mulțumire către Allah pentru existența nobilului Profet. Răspundem: nu există nimic bun în inovații. El a spus:

Cel care introduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins.¹⁰

Și a spus:

Orice inovație este rătăcire.¹¹

El a judecat, așadar, despre toate inovațiile că sunt rătăcire, iar acesta spune: «Nu orice inovație este rătăcire; există și inovații bune.»

Al-ḥāfiẓ Ibn Rajab spune în Sharḥ al-arbaʿīn: «Cuvintele sale, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa:

„Orice inovație este rătăcire”

fac parte din vorbirile cuprinzătoare, din care nu este exclus nimic. Acesta este un mare principiu dintre principiile religiei și se aseamănă cu vorbele sale:

„Cel care introduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins.”¹²

Oricine introduce un lucru și îl atribuie religiei, fără ca el să aibă un temei în religie la care să fie raportat, acel lucru este rătăcire, iar religia nu are nicio legătură cu el. Este totuna dacă este vorba despre chestiuni de credință, fapte ori cuvinte, vădite sau lăuntrice.»¹³

Singurul argument pe care aceștia îl au pentru existența unei inovații bune este ceea ce a spus ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, despre rugăciunea tarāwīḥ:

Ce bună inovație este aceasta!¹⁴

Ei au mai spus că au apărut lucruri pe care înaintașii nu le-au respins, precum adunarea Coranului într-un singur volum, scrierea hadithului și alcătuirea culegerilor sale. Răspundem: aceste lucruri au un temei în Lege, deci nu sunt nou introduse.

Cât despre cuvintele lui ʿUmar:

Ce bună inovație!

El are în vedere inovația în înțeles lingvistic, nu în sensul Legii. Ceea ce are un temei în Lege la care să fie raportat, dacă este numit inovație, este astfel numai în înțeles lingvistic, nu juridic. Inovația în sensul Legii este ceea ce nu are un temei în Lege la care să fie raportat.

Adunarea Coranului într-un singur volum are un temei în Lege: Profetul poruncea să fie scris Coranul. El era însă scris pe materiale separate, așa că companionii l-au adunat într-un singur volum pentru a-l păstra.

Profetul a împlinit tarāwīḥ împreună cu companionii săi în câteva nopți, apoi nu a mai venit la ei în ultima noapte, temându-se ca rugăciunea să nu le fie făcută obligatorie. Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, au continuat să o împlinească în grupuri răzlețe, în timpul vieții Profetului și după moartea lui, până când ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, i-a adunat în spatele unui singur imam, așa cum fuseseră în spatele Profetului. Aceasta nu este o inovație în religie.

Și scrierea hadithului are un temei în Lege. Profetul a poruncit ca unele hadithuri să fie scrise pentru unii dintre companionii săi, atunci când aceștia i-au cerut. Opreliștea de a le scrie în mod general, în timpul vieții sale, avea drept pricină teama că s-ar putea amesteca în Coran ceva care nu face parte din el. Când el a murit, această primejdie a dispărut, deoarece Coranul fusese întregit și bine păstrat înainte de moartea sa. Musulmanii au alcătuit apoi culegerile Sunnei pentru a o feri de pierdere. Allah să le dăruiască răsplată bună pentru Islam și pentru musulmani, căci au păstrat Cartea Stăpânului lor și Sunnah Profetului lor de pierdere și de amestecul celor care se joacă cu ele.

Se mai răspunde: de ce s-a întârziat cu aducerea acestei mulțumiri — după cum pretindeți voi —, încât nu au făcut-o cei din veacurile cele mai bune: companionii, urmașii lor și cei care i-au urmat? Ei îl iubeau mai mult pe Profet și râvneau mai mult la fapta bună și la aducerea mulțumirii. Oare cel care a născocit inovația Mawlidului a fost mai călăuzit decât ei și a adus o mulțumire mai mare lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț? Nicidecum!

6. Afirmația că ar fi o manifestare îngăduită a iubirii

Ei spun că sărbătorirea nașterii sale izvorăște din iubirea față de el, fiind o manifestare a acesteia, iar arătarea iubirii față de el este rânduită. Răspundem: fără îndoială, iubirea față de el îi este obligatorie fiecărui musulman. Ea trebuie să fie mai mare decât iubirea față de sine, față de copii, față de părinți și față de toți oamenii laolaltă — tatăl și mama mea să-i fie răscumpărare; binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa. Însă aceasta nu înseamnă să născocim ceva pe care el nu ni l-a rânduit. Iubirea față de el cere ascultarea și urmarea lui, căci acestea se numără printre cele mai mari manifestări ale iubirii, după cum s-a spus:

Dacă iubirea ta ar fi sinceră, l-ai asculta; căci cel care iubește ascultă de cel iubit.

Iubirea față de el cere să readucem la viață Sunnah sa, să ne ținem de ea cu putere și să ne ferim de cuvintele și faptele care o contrazic. Fără îndoială, tot ce se împotrivește Sunnei sale este o inovație condamnabilă și o neascultare vădită. Din aceasta face parte și sărbătorirea nașterii sale, alături de celelalte inovații. Buna intenție nu îngăduie născocirea unor practici în religie. Religia este clădită pe două temelii: sinceritatea față de Allah și urmarea. Preaînaltul spune:

Supunerea feței înseamnă sinceritatea față de Allah, iar împlinirea binelui înseamnă urmarea Trimisului și potrivirea cu Sunnah.

7. Invocarea citirii biografiei și a urmării exemplului său

Un alt argument al lor este că readucerea la viață a pomenirii nașterii și citirea biografiei Trimisului cu această ocazie ar îndemna la luarea lui ca pildă și la urmarea exemplului său. Le spunem: citirea biografiei Trimisului și urmarea lui îi sunt cerute musulmanului mereu, de-a lungul întregului an și al întregii vieți. Însă alegerea unei anumite zile pentru aceasta, fără o dovadă care să o deosebească, este o inovație:

Și orice inovație este rătăcire.¹⁵

Inovația nu rodește decât rău și îndepărtare de Profet.

În încheiere, sărbătorirea nașterii Profetului, în toate felurile și formele ei, este o inovație condamnabilă. Musulmanii trebuie să o oprească pe aceasta și pe celelalte inovații și să se îndeletnicească cu readucerea la viață a practicilor Sunnei și cu ținerea lor. Să nu fie amăgiți de cei care răspândesc și apără această inovație: oamenii de acest fel se preocupă mai mult să readucă la viață inovațiile decât Sunnah; uneori nici nu se preocupă deloc de Sunnah. Nu este îngăduit să fie imitat și urmat cel care se află astfel, chiar dacă oamenii de acest fel sunt cei mai mulți. Trebuie urmați cei care merg pe calea Sunnei, dintre înaintașii evlavioși și urmașii lor, chiar dacă sunt puțini. Adevărul nu este cunoscut după oameni, ci oamenii sunt cunoscuți după adevăr.

El, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, a spus:

Cel care va trăi dintre voi va vedea multe neînțelegeri. Țineți-vă, așadar, de Sunnah mea și de Sunnah califilor drept călăuziți de după mine! Prindeți-vă de ea cu dinții! Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice inovație este rătăcire.¹⁶

În acest hadith nobil, el ne-a arătat pe cine să urmăm atunci când apar neînțelegeri. Ne-a arătat totodată că tot ce contrazice Sunnah, dintre vorbe și fapte, este inovație și că orice inovație este rătăcire.

Dacă raportăm sărbătorirea nașterii Profetului la Sunnah Trimisului lui Allah, nu îi găsim niciun temei în ea și nici în Sunnah califilor săi drept călăuziți. Este, așadar, dintre lucrurile nou introduse și dintre inovațiile care duc în rătăcire. Acest principiu cuprins în hadith este dovedit de cuvintele Preaînaltului:

Întoarcerea la Allah înseamnă întoarcerea la nobila Sa Carte, iar întoarcerea la Trimis, după moartea lui, înseamnă întoarcerea la Sunnah sa. Cartea și Sunnah sunt, așadar, temeiurile la care se revine în caz de neînțelegere. Unde se află, în Carte și Sunnah, dovada că sărbătorirea nașterii Profetului este rânduită?

Datoria celui care o face ori o socotește bună este să se căiască înaintea lui Allah Preaînaltul de ea și de celelalte inovații. Aceasta este purtarea credinciosului care caută adevărul. Cât despre cel care se încăpățânează și se împotrivește cu trufie după ce i s-a arătat dovada, socoteala lui este la Stăpânul său.

Acestea fiind spuse, îi cerem lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, să ne dăruiască ținerea Cărții Sale și a Sunnei Trimisului Său până în ziua în care Îl vom întâlni. Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru Muḥammad, să-i dăruiască pace și belșug de bine, precum și familiei și companionilor săi.