Reînnoirea credinței

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător. Toată lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor. Binecuvântarea și pacea fie asupra robului, Trimisului și alesului Său iubit, Profetul nostru Muḥammad, asupra familiei sale și a tuturor companionilor săi.

Acestea fiind spuse, credința este cel mai important lucru de care robul trebuie să se îngrijească în această viață. Ea este cel mai bun lucru dobândit de suflete și câștigat de inimi, prin care robul ajunge la înălțare în această lume și în Viața de Apoi. Mai mult, orice bine din această lume și din Viața de Apoi depinde de credința corectă.

Fiecare rob credincios care își dorește binele trebuie, așadar, să-și cerceteze credința și să privească starea sa în raport cu ea: crește, se întărește și sporește, ori, dimpotrivă, slăbește, se împuținează și se micșorează? Câtă nevoie are să-și reînnoiască credința, să caute să o desăvârșească, să se ferească de ceea ce o micșorează și o slăbește și să lucreze pentru întărirea ei!

Credința este atinsă de multe lucruri care o micșorează: ispitele lumii, șoaptele lui Șayṭān, tovarășii răi, tovărășia celor corupți, sufletul care poruncește răul și alte lucruri ce aduc slăbirea și micșorarea ei. De aceea, ea cere un efort stăruitor pentru întărire și reînnoire.

Al-Ḥākim, în al-Mustadrak, și aṭ-Ṭabarānī, în al-Muʿjam al-kabīr, au relatat de la ʿAbd Allah ibn ʿAmr ibn al-ʿĀṣ — Allah să fie mulțumit de amândoi — că Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus: „Credința din lăuntrul unuia dintre voi se uzează așa cum se uzează haina. Cereți-I, așadar, lui Allah să reînnoiască credința în inimile voastre!”¹

A descris credința ca uzându-se așa cum se uzează haina, adică se învechește, slăbește și se împuținează din pricina neascultărilor și păcatelor în care omul poate cădea, a feluritelor preocupări și distrageri ale acestei vieți care îl îndepărtează de credință și a marilor ispite care îi răpesc prospețimea, vitalitatea și puterea și îi slăbesc frumusețea, buna înfățișare și strălucirea. Profetul a îndrumat aici către nevoia de a reînnoi credința în inimă printr-o îndreptare sinceră spre Allah: „Cereți-I lui Allah să reînnoiască credința în inimile voastre!”

Aceasta cere o îndreptare sinceră spre Allah și o cerere stăruitoare ca El să sporească și să întărească credința, să o reînnoiască în inimă și să o statornicească acolo. Allah spune:

Omul trebuie să lupte cu sine însuși, să-și ceară socoteală, să se oblige la adevăr și să se țină cu fermitate de el. Allah spune:

Este necesară și o mare prudență față de ispite, mai ales în această vreme, când s-au înmulțit cele care slăbesc credința; multe dintre ele lovesc chiar temelia religiei și o dărâmă din rădăcină.

Credința este lucrul cel mai de preț care există și comoara cea mai scumpă din această lume. Cine o pierde pierde viața adevărată: omul nu are viață adevărată fără credință. Simplul mers pe picioare, apucarea cu mâinile și vorbirea cu limba, fără credință în Allah, sunt o viață asemenea celei a animalelor, fiindcă la acestea participă deopotrivă omul și animalul. Viața adevărată este viața ascultării față de Cel Milostiv și a urmării Trimisului. De aceea, Allah a spus:

Grija primelor generații pentru credință

Primele generații, dintre companioni și cei care i-au urmat, se îngrijeau mult de credința lor și îi acordau o atenție deosebită. Relatările despre cercetarea credinței lor și eforturile pentru întărirea și reînnoirea ei sunt numeroase.

Califul drept călăuzit ʿUmar ibn al-Ḫaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el — le spunea tovarășilor săi: „Veniți să ne sporim credința!”² În altă formulare: „Ridică-te și vino cu noi să ne sporim credința!”³ Adică: să ne așezăm și să-L pomenim pe Allah, să amintim Paradisul și Focul, amenințarea și făgăduința Lui, nădejdea în El și teama de El. Să amintim toate acestea, ca să ni se sporească și să ni se întărească credința.

ʿAbd Allah ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — spunea: „Așezați-vă cu noi să ne sporim credința!”⁴ Iar în rugile sale spunea:

Muʿāḏ ibn Jabal — Allah să fie mulțumit de el — spunea: „Așezați-vă cu noi să trăim un răstimp de credință!”⁶

ʿAbd Allah ibn Rawāḥa — Allah să fie mulțumit de el — îi lua de mână pe unii dintre tovarășii săi și spunea: „Veniți să trăim un răstimp de credință! Veniți să-L pomenim pe Allah și să ne sporim credința prin ascultarea Lui; poate că El ne va pomeni prin iertarea Sa!”⁷

Abū ad-Dardāʾ — Allah să fie mulțumit de el — spunea: „Ține de înțelegerea robului să știe dacă sporește ori se micșorează. Și ține de înțelegerea lui să știe de unde îi vin imboldurile lui Șayṭān.”⁸ Vrea să spună că ține de înțelegerea robului să-și cerceteze credința: sporește sau se micșorează? Multora li se micșorează credința fără să observe, iar aceasta arată slăbiciunea înțelegerii și a discernământului.

ʿUmayr ibn Ḥabīb al-Ḫaṭmī — Allah să fie mulțumit de el — spunea: „Credința sporește și se micșorează.” A fost întrebat: „În ce constau sporirea și micșorarea ei?” A răspuns: „Când Îl pomenim pe Allah, Îi aducem laudă și Îl preaslăvim, aceasta este sporirea ei. Când suntem nepăsători, ne neglijăm îndatoririle și uităm, aceasta este micșorarea ei.”⁹

ʿAlqama ibn Qays an-Naḫaʿī — Allah să aibă milă de el —, unul dintre cei mai mari și mai de seamă urmași ai companionilor, le spunea tovarășilor săi: „Veniți să mergem împreună și să ne sporim credința!”¹⁰

ʿAbd ar-Raḥmān ibn ʿAmr al-Awzāʿī — Allah să aibă milă de el — a fost întrebat dacă credința sporește. A răspuns: „Da, până când ajunge asemenea munților.” A fost întrebat: „Și se micșorează?” A răspuns: „Da, până când nu mai rămâne nimic din ea.”¹¹

Imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el — a fost întrebat: „Credința sporește și se micșorează?” A răspuns: „Sporește până când ajunge la înălțimea celor șapte ceruri și se micșorează până când ajunge la cea mai de jos adâncime a celor șapte niveluri de jos.”¹²

Relatările și cuvintele transmise de la companioni, urmașii lor și imamii învățați despre acest înțeles sunt numeroase. Cine privește viețile acestor companioni, urmași și imami de seamă înțelege cum își cercetau credința, cum se străduiau să o sporească și să o întărească și cum se îndepărtau de ceea ce o slăbea și o micșora. La fel procedează oricine îi urmează în bine.

Șeicul ʿAbd ar-Raḥmān ibn Saʿdī — Allah să aibă milă de el — a spus: „Robul credincios căruia i s-a dat reușită se străduiește neîncetat în două privințe. Prima: împlinirea credinței și a ramurilor ei și înfăptuirea ei prin cunoaștere, faptă și stare lăuntrică. A doua: strădania de a îndepărta ispitele văzute și ascunse care se împotrivesc credinței, o contrazic ori o micșorează. Își tratează lipsurile din prima privință și îndrăzneala de care a dat dovadă în a doua prin căință sinceră și prin îndreptarea lucrurilor înainte de a fi prea târziu.”¹³

Aceasta atrage atenția asupra însemnătății îngrijirii ambelor laturi. Robul se preocupă de reînnoirea, întărirea și sporirea credinței și caută să o desăvârșească prin fapte de ascultare și împlinirea poruncii lui Allah. Totodată, caută să îndepărteze lucrurile care o slăbesc și o micșorează. Aceasta cere cunoașterea a două lucruri de seamă, apoi efortul de a le pune în practică: **primul**, cauzele sporirii și întăririi credinței; **al doilea**, cauzele micșorării și slăbirii ei. Sunt multe, însă voi arăta pe scurt pe cele mai importante. Vom începe cu cele care îmboldesc la sporirea și reînnoirea credinței.