Pelerinajul și smerita supunere față de Allah

Când dreptcredinciosul căruia i se dă izbândă cunoaște cele arătate despre înălțimea stării de smerită supunere față de Allah, Mărețul, despre ceea ce Allah, Mărețul, le-a pregătit celor smerit supuși și despre vestea bună pe care le-a dat-o, se străduiește din toate puterile să urmeze cauzele care duc la această treaptă înaltă și la această mare cinste.

Între aceste cauze se află ceea ce s-a amintit despre nevoia rugii și a cererii către Allah, Mărețul, să îl facă smerit supus Lui și să se întoarcă stăruitor la El.

**Între cauzele care ajută inima să se supună smerit lui Allah** se află cugetarea asupra cuvintelor lui Allah, Mărețul, recitarea lor stăruitoare, căutarea îndrumărilor lor, smerenia în timpul citirii lor și punerea în practică a rânduielilor și îndrumărilor lor, după cum El, Mărețul, a spus:

Dreptcredincioșii sunt numai aceia ale căror inimi se cutremură când este pomenit Allah și a căror credință sporește când le sunt recitate versetele Sale.

**Între aceste cauze se află și ceea ce Allah, Mărețul, a pomenit** în cuvintele Sale:

Dă-le vestea bună celor smerit supuși, ale căror inimi se cutremură când este pomenit Allah, care rabdă ceea ce îi lovește, care împlinesc rugăciunea și cheltuiesc din ceea ce le-am dăruit.

El a pomenit, așadar, însușirile cuprinzătoare ale celor smerit supuși. Dacă ele se află adunate în rob, arată adevărul smeritei sale supuneri față de Allah, Mărețul.

Cele patru însușiri ale celor smerit supuși

**Prima: cutremurarea inimii când este pomenit Allah**, Mărețul. După cum au spus învățații, această cutremurare este o teamă însoțită de iubire și de respect plin de teamă. Aceasta este însușirea inimii smerit supuse lui Allah, Mărețul: când Allah este pomenit înaintea ei, inima se cutremură. Această cutremurare a inimii izvorăște din buna sa cunoaștere a Stăpânului ei, după cum Allah, Mărețul, a spus:

Dintre robii lui Allah, numai învățații se tem de El.

Adică cei care Îl cunosc pe Allah.

**A doua însușire: răbdarea în fața hotărârilor dureroase ale lui Allah.** Nu există niciun rob care să nu fie încercat cu felurite nenorociri în această viață lumească. Allah, Mărețul, a spus:

Vă vom încerca negreșit cu ceva teamă, foame, pierdere de averi, de vieți și de roade. Dă-le vestea bună celor răbdători!

**A treia însușire: împlinirea rugăciunii**, adică păzirea ei și săvârșirea ei cu stâlpii, condițiile și obligațiile sale, cu supunere smerită, reculegere și o bună apropiere de Allah, Mărețul.

**A patra însușire: dăruirea averii și cheltuirea ei pe calea lui Allah**, Cel Atotputernic și Măreț, în feluritele căi și domenii ale binelui, atât obligatorii, cât și recomandate, cu sufletul bucuros de aceasta, nădăjduind în făgăduința lui Allah, Mărețul, și în marea Sa răsplată.

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus: „El le-a pomenit celor smerit supuși patru semne: cutremurarea inimilor lor la pomenirea Sa — iar cutremurarea este teamă împletită cu respect și iubire —, răbdarea lor în fața hotărârilor Sale, împlinirea rugăciunii cu stâlpii ei îndepliniți în afară și înăuntru și binefacerea față de robii Săi prin cheltuirea din ceea ce El le-a dăruit. Aceasta nu îi este cu putință decât inimii smerit supuse...

Ceea ce se urmărește aici este că inima smerit supusă se împotrivește celei împietrite și celei bolnave. El, Preaslăvitul, este Cel care a făcut unele inimi smerit supuse Lui, pe altele bolnave și pe altele împietrite. Împietririi i-a dat urmări și smeritei supuneri i-a dat urmări.

Între urmările împietririi se află răstălmăcirea cuvintelor, scoțându-le din locurile lor potrivite. Aceasta vine din înțelegerea greșită și din intenția rea, amândouă izvorâte din împietrirea inimii.

O altă urmare este uitarea lucrurilor care i-au fost aduse aminte, adică părăsirea a ceea ce i s-a poruncit în privința cunoașterii și a faptei.

Între urmările smeritei supuneri se află cutremurarea inimilor la pomenirea Sa, Preaslăvitul, răbdarea în fața hotărârilor Sale, sinceritatea în adorarea Lui și binefacerea față de făpturile Sale.”¹³

**Între cele mai însemnate cauze care duc la această treaptă înaltă se află împlinirea ritualurilor pelerinajului**, străduința de a le desăvârși și de a le împlini temeinic. S-a arătat deja că, atunci când Allah Preaînaltul a lămurit în Cartea Sa cea Nobilă mai multe rânduieli ale pelerinajului în sura al-Ḥajj, i-a poruncit Profetului Său Muḥammad ﷺ să le dea vestea bună celor smerit supuși dintre robii Săi. El, Mărețul, a spus:

Dă-le vestea bună celor smerit supuși!

Aceasta arată că împlinirea ritualurilor pelerinajului este una dintre cele mai însemnate cauze ale îndreptării inimii și ale smeritei sale supuneri față de Allah, Mărețul.

Pelerinajul are o mare înrâurire în dobândirea acestei smerite supuneri, din clipa începerii sale până când pelerinul își încheie ritualul. Acest lucru se arată și devine limpede prin pomenirea câtorva manifestări ale smeritei supuneri în ritualurile pelerinajului:

**Începerea călătoriei de la mīqāt.** Pelerinul începe această călătorie de la mīqāt cu modestie și cu smerire înaintea lui Allah. Înainte de a intra în iḥrām, el se îndreaptă către hainele cu care s-a obișnuit și pe care le purta ca podoabă în țara sa: le lasă deoparte pe toate, se îmbăiază și se parfumează, apoi le înlocuiește cu un izār și un ridāʾ albe și curate, din ascultare, smerită supunere și modestie față de Allah, Mărețul. În această îmbrăcăminte sunt deopotrivă cel mare și cel mic, omul liber și robul, conducătorul și supusul, bogatul și săracul: toți au aceeași înfățișare.

**Descoperirea capului.** Apoi, pelerinul își descoperă capul și lasă deoparte turbanul, ghutrah sau orice altceva purta pe cap în țara sa, din modestie și smerire înaintea lui Allah, Mărețul.

**Rostirea talbiyah.** După aceasta, pelerinului îi este legiuit să rostească talbiyah, din clipa intrării în iḥrām de la mīqāt până când ajunge la Casa cea măreață a lui Allah, Mărețul: „Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, răspund chemării Tale! Toată lauda, binefacerea și stăpânirea sunt ale Tale. Tu nu ai niciun asociat!” El continuă să repete această mare talbiyah în timpul împlinirii ritualurilor pelerinajului, ridicându-și glasul cu ea de multe ori, ca răspuns la chemare, cu smerire, supunere și ascultare de Allah, Mărețul. Această priveliște este una dintre marile lecții în care se vădește manifestarea smeritei supuneri față de Allah, Mărețul.

**Înconjurarea Casei și mersul între al-Ṣafā și al-Marwah.** Când ajunge la Casa cea Sfântă a lui Allah și începe înconjurarea Kaʿbei, el merge cu pași repezi și scurți în primele trei înconjurări și merge obișnuit în celelalte patru. Apoi se duce la al-Ṣafā și al-Marwah, pentru a parcurge între ele șapte drumuri, alergând între cele două semne. Rabdă greutatea pe care o întâmpină și se ostenește, căutând răsplata de la Allah, cu supunere, smerită ascultare și umilință înaintea Creatorului, Mărețul, pomenindu-L și rugându-L mult.

În această privință, mama dreptcredincioșilor, ʿĀʾishah cea credincioasă adevărului, Allah să fie mulțumit de ea, spune: „Înconjurarea Casei și mersul între al-Ṣafā și al-Marwah au fost rânduite numai pentru a întemeia pomenirea lui Allah.”¹⁴

**Adunarea în ziua de ʿArafah.** Apoi, în ziua de ʿArafah, toți oamenii se adună pe câmpia de la ʿArafah, veniți din toate colțurile lumii și din întinderile pământului locuit, cu limbi diferite, culori felurite și din țări diverse, în aceeași zi, în același loc și în același timp. Cel care i-a adunat în această adunare este Stăpânul lumilor, Mărețul.

După ce fiecare dintre pelerini se afla acasă, printre copiii săi, ori era ocupat cu negoțul și treburile sale, ei au lăsat toate acestea pentru a sta în după-amiaza de ʿArafah pe aceeași câmpie, cu umilință și smerită supunere, cerând iertare de la Stăpânul lumilor.

**Pornirea către Muzdalifah.** Apoi, pelerinii pornesc către Muzdalifah, care este al-Mashʿar al-Ḥarām, după apusul soarelui din după-amiaza zilei de ʿArafah.

În acea noapte se adună acolo și înnoptează, departe de locuințele și așternuturile lor, din ascultare și smerită supunere față de Allah, Mărețul. Când se trezesc și împlinesc rugăciunea de zori, stau cu fața către qiblah, Îl pomenesc pe Allah, Mărețul, Îl invocă și stăruie în cereri până când se luminează bine. Apoi pornesc către Minā înainte de răsăritul soarelui.

**Aruncarea pietricelelor și jertfa.** Pornește fiecare către Minā pentru a arunca pietricelele la Jamrat al-ʿAqabah cea mare, în ziua Sărbătorii. Aceasta este ziua pelerinajului cel mare, a zecea zi a lunii Dhū al-Ḥijjah. Apoi se pregătesc să înjunghie animalele de jertfă în această zi măreață, după cum Preaînaltul a spus:

Iar cămilele de jertfă le-am făcut pentru voi dintre rânduielile sacre ale lui Allah; în ele aveți bine. Pomeniți numele lui Allah asupra lor când stau în picioare, aliniate. Când cad pe o parte, mâncați din ele și hrăniți-l pe cel mulțumit, care nu cere, și pe cel care cere. Astfel vi le-am supus, pentru ca voi să fiți mulțumitori. La Allah nu ajung nici carnea, nici sângele lor, ci la El ajunge evlavia voastră. Astfel vi le-a supus, ca să Îl preamăriți pe Allah pentru că v-a călăuzit. Dă-le vestea bună făcătorilor de bine!

Ei își cheltuiesc, așadar, averile pentru a cumpăra aceste animale de jertfă și le înjunghie, apoi mănâncă din ele și îl hrănesc pe cel mulțumit, care nu cere, și pe cel care cere — adică pe săracul care nu cere, din mulțumire și din reținere, și pe săracul care cere —, ca apropiere de Stăpânul lumilor, Mărețul, și căutând mulțumirea Sa, numai a Lui, fără niciun asociat.

**Raderea ori scurtarea părului.** Apoi, fiecare se îndreaptă către părul capului său și îl rade ori îl scurtează, săvârșindu-și curățirea: îndepărtarea lucrurilor supărătoare care s-au strâns în starea de iḥrām: scurtarea mustății, tăierea unghiilor și îndepărtarea părului pubian, dacă are nevoie de aceasta. Apoi se pregătesc și se parfumează pentru înconjurarea Casei celei Străvechi, după cum Preaînaltul a spus:

Apoi să își împlinească curățirea, să își împlinească legămintele și să înconjoare Casa cea Străveche!

Împlinesc toate acestea cu smerenie și supunere, fără să urmărească altceva decât mulțumirea lui Allah și cerând iertarea Sa, până când își încheie celelalte fapte ale pelerinajului, smerit supuși și întorși stăruitor la Allah, Mărețul, pentru a dobândi vestea bună pomenită de Stăpânul lumilor în cuvintele Sale:

Dă-le vestea bună celor smerit supuși!

Abū Ḥayyān al-Andalusī, Allah să aibă milă de el, a spus: „Se potrivește să li se dea vestea bună celor care au însușirea smeritei supuneri, căci faptele pelerinajului — lăsarea hainelor, dezbrăcarea de veșmintele cusute, descoperirea capului, umblarea prin acele locuri prăfuite și împlinirea unor fapte anevoioase al căror înțeles nu îl cunoaște decât Allah Preaînaltul — arată o supunere deplină și o mare smerenie. Omul iese din ceea ce îi este obișnuit către fapte neobișnuite; de aceea, i-a descris prin smerită supunere și prin cutremurare când este pomenit Allah Preaînaltul, prin răbdare față de greutățile care îi ating, prin împlinirea rugăciunilor în locuri în care nu le împlinesc decât dreptcredincioșii aleși și prin cheltuirea din ceea ce El le-a dăruit, între care și animalele de jertfă pentru care plătesc prețuri mari.”¹⁵

Muḥammad Ṣiddīq Khān, Allah să aibă milă de el, a spus: „Frumusețea folosirii aici a termenului *al-mukhbitīn* nu este ascunsă: înțelesul de a coborî într-un loc jos se potrivește pelerinilor, datorită însușirilor celor smeriți pe care ei le au, precum lăsarea îmbrăcăminții, descoperirea capului și plecarea departe de țările lor.”¹⁶

Pelerinul care își voiește binele trebuie, așadar, să își aducă înainte aceste înțelesuri mărețe, să își cerceteze inima și înrâurirea pe care o au asupra ei aceste mari trepte și stări, atunci când împlinește ritualurile. Să vadă: a lăsat pelerinajul în inima sa o urmă de smerită supunere și de modestie față de Allah, Mărețul?

Între semnele primirii pelerinajului și ale dobândirii roadelor sale se află faptul că pelerinajul lasă o urmă asupra pelerinului și că starea musulmanului de după pelerinaj este mai bună decât starea sa de dinainte, după cum El, Mărețul, a spus:

Celui care dobândește o faptă bună îi sporim binele în ea.

Și El, Mărețul, a spus:

Allah le sporește călăuzirea celor care sunt călăuziți.

Urma acestei smerite supuneri din inimă trebuie să se arate asupra mădularelor. Când ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, îl vedea pe al-Rabīʿ ibn Khuthaym, spunea:

Dă-le vestea bună celor smerit supuși!

Aceasta pentru că în ținuta și starea lui se vedea urma smeritei supuneri.

Într-o altă relatare, Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, i-a spus: „O, Abū Yazīd! Dacă te-ar fi văzut Trimisul lui Allah ﷺ, te-ar fi iubit. Ori de câte ori te văd, îmi amintesc de cei smerit supuși.”¹⁸

Maḥmūd ibn Khālid a spus: „L-am auzit pe tatăl meu spunând: «Ori de câte ori am citit acest verset:

Dă-le vestea bună celor smerit supuși!

mi-am amintit de Saʿīd ibn Jubayr.»”¹⁹

Smerita supunere este o treaptă care îi cere robului să lupte cu sine însuși până când sufletul său se liniștește și se împacă prin ajungerea în stările celor smerit supuși. De aceea, Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune în cuprinsul discuției sale despre treapta smeritei supuneri:

„Sufletul este un munte mare și anevoios pe calea înaintării către Allah, Mărețul. Fiecare călător nu are alt drum decât pe acest munte și trebuie să ajungă la el. Pentru unii este greu, iar pentru alții este ușor; el este ușor pentru cel căruia Allah i-l ușurează.

Pe acel munte sunt văi, trecători, pante grele, prăpăstii, spini, mărăcini, tufe înțepătoare, plante care se agață de haine și tâlhari care le taie calea călătorilor, mai ales celor care merg noaptea. Dacă nu au cu ei merindele credinței și făcliile certitudinii care se aprind cu untdelemnul smeritei supuneri, acele piedici se agață de ei, acele opreliști îi prind și se așază între ei și înaintare. Cei mai mulți călători se întorc pe urmele lor când nu reușesc să îl străbată și să treacă de pantele lui grele. Iar Șeitan, aflat pe vârful muntelui, adică în partea sa cea mai înaltă, îi avertizează pe oameni să nu urce și să nu se înalțe pe el și îi înfricoșează de acesta. Astfel, se adună greutatea urcușului, faptul că înspăimântătorul stă pe vârf și slăbiciunea hotărârii și a intenției călătorului, iar de aici se nasc oprirea și întoarcerea. Ocrotit este numai cel pe care Allah îl ocrotește.

Cu cât călătorul înaintează în urcușul acelui munte, cu atât îl urmăresc mai puternic strigătele celui care îi taie calea, avertismentele și înfricoșarea lui. Când îl străbate și ajunge pe vârf, toate acele temeri se preschimbă în siguranță. Atunci înaintarea devine ușoară, dispar piedicile drumului și greutatea pantei sale, iar el vede o cale largă și sigură, care duce către popasuri și locuri cu apă, cu semne de călăuzire pe ea și cu locuri de ședere pregătite pentru călătorii Celui Milostiv.

Între rob și fericire și izbândă nu se află decât tăria hotărârii, răbdarea pentru o vreme, curajul sufletului și statornicia inimii. Harul este în mâna lui Allah: îl dăruiește cui voiește, iar Allah este Stăpânul harului măreț.”²⁰

Pelerinul să știe că lucrul care duce cel mai mult inima la treapta smeritei supuneri față de Allah, Mărețul, este împlinirea monoteismului față de Allah, Mărețul, în timpul săvârșirii ritualurilor pelerinajului. Pelerinajul — și, de fapt, întreaga religie — este întemeiat pe unicitatea lui Allah, Mărețul, și pe închinarea adorării numai Lui, după cum Preaînaltul a spus:

Nu li s-a poruncit decât să Îl adore pe Allah, închinându-I Lui religia cu sinceritate, îndreptați numai către El, să împlinească rugăciunea și să dea zakātul. Aceasta este religia cea dreaptă.

Nimic nu arată aceasta mai limpede decât talbiyah cu care pelerinul își începe ritualul: „Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, răspund chemării Tale! Toată lauda, binefacerea și stăpânirea sunt ale Tale. Tu nu ai niciun asociat!” Înțelesul ei este: eu răspund chemării Tale, ascult porunca Ta și mă supun Legii Tale, Stăpânul nostru.

Repetarea cuvintelor „Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale!” înseamnă un răspuns urmat de alt răspuns, o împlinire a poruncii urmată de altă împlinire și o supunere urmată de altă supunere.

Această mare talbiyah cuprinde cele două feluri ale monoteismului: cel al cunoașterii și cel al faptei. Monoteismul pentru care Allah Preaînaltul a creat făpturile și le-a adus la existență ca să îl împlinească se împarte în două feluri:

**Monoteismul cunoașterii**, arătat prin cuvintele Preaînaltului:

Allah este Cel care a creat șapte ceruri și tot atâtea pământuri. Porunca pogoară între ele, ca să știți că Allah are putere asupra tuturor lucrurilor și că Allah cuprinde toate lucrurile cu știința Sa.

**Monoteismul faptei**, arătat prin cuvintele Sale, Preaslăvitul:

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât pentru ca ei să Mă adore.

Cuvintele celui care rostește talbiyah: „Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, răspund chemării Tale!” cuprind monoteismul faptei.

Iar cuvintele sale: „Toată lauda, binefacerea și stăpânirea sunt ale Tale. Tu nu ai niciun asociat!” cuprind monoteismul cunoașterii.

De aceea, marele companion Jābir ibn ʿAbd Allāh al-Anṣārī, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, spune, descriind talbiyah a Trimisului lui Allah: „El a rostit talbiyah a monoteismului: «Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, răspund chemării Tale! Toată lauda, binefacerea și stăpânirea sunt ale Tale. Tu nu ai niciun asociat!»”²¹

Cu cât este mai puternică partea pelerinului în împlinirea monoteismului și a supunerii față de Allah, Mărețul, în pelerinajul său, cu atât este mai puternică partea sa din smerita supunere a inimii față de Allah, Mărețul.

Îl rugăm pe Allah Preaînaltul să ne facă dintre cei care Îl laudă, Îi sunt mulțumitori, I se supun smerit și se întorc stăruitor la El, să ne călăuzească și să ne înlesnească nouă și tuturor dreptcredincioșilor călăuzirea.

Să le înlesnească pelerinilor Casei celei Sfinte a lui Allah pelerinajul lor, să îi ajute să îl împlinească în felul de care El este mulțumit și să îl primească de la ei, prin harul și generozitatea Sa. El este Cel care aude, răspunde rugii și este aproape.

Allah să-i dăruiască binecuvântări și pace Profetului nostru Muḥammad, familiei sale și companionilor săi.