Legea islamică: frumusețile ei și nevoia omenirii de ea

Cât privește prima parte, referitoare la Legea islamică și frumusețile ei, musulmanii și oricine are chiar și puțină cunoaștere despre cele petrecute în vremurile trecute știu că Allah, Preaînaltul, i-a trimis pe toți mesagerii — binecuvântarea și pacea fie asupra lor — cu religia Islamului, de la primul dintre ei, Nūḥ, până la ultimul, Muḥammad. Chiar și tatăl nostru Adam — pacea fie asupra lui — a urmat Islamul, la fel generațiile de după el, până când a apărut politeismul în neamul lui Nūḥ. Toți aceștia au urmat Islamul, așa cum a spus Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său. Apoi politeismul a apărut în neamul lui Nūḥ, prin adorarea oamenilor evlavioși Wadd, Suwāʿ, Yaghūth, Yaʿūq și Nasr. Allah l-a trimis pe Nūḥ — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — la neamul său după ce politeismul se ivise printre ei. El a fost primul trimis către locuitorii pământului, așa cum arată hadithurile autentice de la Trimisul lui Allah — binecuvântarea și pacea fie asupra lui.

Pe toți trimișii, de la primul până la ultimul, Allah i-a trimis cu religia Islamului. Allah, Atotputernicul și Preamăritul, spune:

Religia la Allah este Islamul.

El a arătat astfel că religia la El este Islamul și că nu există la El altă religie.

Allah a întărit aceasta prin alt verset, spunând:

Celui care caută altă religie decât Islamul nu i se va primi, iar în Viața de Apoi va fi dintre cei pierduți.

A arătat că toate căile sunt închise în afară de această cale, Islamul. A lămurit că Islamul este religia în care este primit cel care vine pe calea ei, iar cel care vine pe altă cale nu este primit. El spune:

Astăzi v-am desăvârșit religia, am împlinit asupra voastră binefacerea Mea și am ales Islamul ca religie pentru voi.

Prin Trimisul Său Muḥammad — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — El i S-a adresat acestei comunități, vestindu-i că i-a desăvârșit religia, a împlinit binefacerea asupra ei și i-a ales Islamul ca religie. Aceasta dovedește că Islamul este religia lui Muḥammad și religia acestei comunități, așa cum este religia profeților de dinainte și a tuturor trimișilor — binecuvântarea și pacea fie asupra lor.

Allah a întărit aceasta și prin cuvintele Sale:

El v-a legiuit din religie ceea ce i-a poruncit lui Nūḥ, ceea ce ți-am revelat ție și ceea ce le-am poruncit lui Ibrāhīm, lui Mūsā și lui ʿĪsā: «Împliniți religia și nu vă dezbinați în privința ei!» Greu li se pare politeiștilor ceea ce îi chemi tu să urmeze. Allah îl alege pentru Sine pe cine voiește și îl călăuzește spre El pe cel care se întoarce cu căință.

El i S-a adresat acestei comunități, arătând că i-a legiuit din religie ceea ce îi poruncise lui Nūḥ.

Cuvintele «ceea ce ți-am revelat ție» înseamnă: ție, Muḥammad — binecuvântarea și pacea fie asupra lui. Allah i-a legiuit acestei comunități ceea ce îi poruncise lui Nūḥ: împlinirea Islamului, statornicia în el și unirea asupra lui, precum și ceea ce i-a revelat lui Muḥammad despre statornicia și unirea în religie. Allah spune:

Țineți-vă cu toții de frânghia lui Allah și nu vă dezbinați!

Și spune:

Nu fiți asemenea celor care s-au dezbinat și s-au certat după ce le-au venit dovezile limpezi!

Înțelegem astfel că Allah ne-a legiuit ceea ce le-a legiuit profeților și trimișilor din vechime:

El v-a legiuit din religie ceea ce i-a poruncit lui Nūḥ, ceea ce ți-am revelat ție și ceea ce le-am poruncit lui Ibrāhīm, lui Mūsā și lui ʿĪsā: «Împliniți religia și nu vă dezbinați în privința ei!»

Allah spune:

Cine se îndepărtează de religia lui Ibrāhīm, în afară de acela care se nesocotește pe sine? Noi l-am ales în această lume, iar în Viața de Apoi el va fi dintre cei evlavioși. Când Domnul său i-a spus: «Supune-te!», el a zis: «M-am supus Domnului lumilor». Ibrāhīm le-a poruncit aceasta fiilor săi, la fel și Yaʿqūb: «Fiii mei! Allah v-a ales religia, așadar să nu muriți decât fiind musulmani!»

Allah a arătat că Ibrāhīm le-a poruncit urmașilor săi Islamul și că Yaʿqūb le-a poruncit fiilor săi același lucru. A amintit și despre Nūḥ ceea ce arată aceasta. În Sūrat Yūnus, în relatarea despre Nūḥ, Allah spune că el i-a zis neamului său:

Mi s-a poruncit să fiu dintre musulmani.

Despre Mūsā spune că a zis:

O, neam al meu! Dacă voi credeți în Allah, în El să vă încredeți, dacă sunteți musulmani!

Iar despre Bilqīs spune:

Ea a zis: «Doamne! Mi-am făcut singură nedreptate și mă supun, alături de Sulaymān, lui Allah, Domnul lumilor».

Din aceste versete și din altele cu același înțeles aflăm că Islamul este religia tuturor profeților și a tuturor trimișilor — binecuvântarea și pacea fie asupra lor. Este cu adevărat religia lui Allah, Care nu are altă religie și nu primește de la nimeni alta. Este religia pe care le-a poruncit trimișilor să o împlinească. Esența ei este recunoașterea unicității lui Allah în stăpânirea, rânduirea și faptele Sale, în adorarea Sa și în numele și atributele Sale; supunerea față de porunca Sa, primirea Legii Sale, chemarea la calea Sa, statornicia în acestea, unirea asupra lor și evitarea dezbinării. Aceasta este religia pe care ni s-a poruncit să o împlinim și a cărei împlinire Allah le-a poruncit-o trimișilor și celor de după ei. El spune:

Împliniți religia și nu vă dezbinați în privința ei!

Împlinirea religiei înseamnă primirea ei, ținerea de ea, arătarea ei, chemarea la ea, urmarea căii ei și statornicia în ea, precum și unirea asupra ei prin cuvânt, faptă și credință, fără dezbinare. Prin aceasta musulmanii se unesc în cuvânt și în rânduri, li se întărește puterea și vrăjmașul lor se teme de ei.

Așa au fost toți trimișii: li s-a poruncit să împlinească religia și să nu se dezbine în privința ei. Oricărui om cu minte îi este limpede că împlinirea religiei, unirea asupra ei și evitarea dezbinării îi întăresc pe musulmani, le dau puterea de a-și primi drepturile de la vrăjmași și de a li se face dreptate față de ei. Totodată, vrăjmașii se tem de ei, văzându-le unirea, coeziunea, împlinirea religiei, colaborarea și îndemnarea reciprocă în această privință. Unirea, coeziunea și cooperarea sinceră asupra adevărului sunt, fără îndoială, pentru orice comunitate, taina reușitei și calea izbânzii și a cinstei în această lume și în Viața de Apoi.

Înțelegem din acestea că toți trimișii au fost trimiși cu Islamul, toți au chemat la Islam, religia tuturor este Islamul și tuturor li s-a poruncit să îl împlinească. Împlinirea lui înseamnă, după cum am arătat, să îl facă oamenilor cunoscut, să îi cheme la el, să rămână statornici în el prin cunoaștere, faptă și credință și să fie uniți asupra lui. Aceasta se face prin credința în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu binele și răul său, prin primirea cu acceptare a celor aduse de Trimisul cel demn de încredere, punerea lor în practică, unirea asupra lor și ferirea de neînțelegere și dezbinare. Astfel se înmulțesc cei care intră în religie, o prețuiesc și îi cinstesc pe cei care cheamă la ea. Înțeleg că este potrivită oricărei epoci și că este religia adevărată: cine se ține de ea izbândește, reușește și dobândește cinste, demnitate, unire, putere și coeziune cu frații săi.

Religia lui Nūḥ, a lui Hūd, a lui Ṣāliḥ și a profeților care au venit după ei este Islamul, ca doctrină și ca lege.

Credința în Allah și în Trimisul Său trimis în fiecare epocă, pentru neamul la care a fost trimis, reprezintă Islamul acelui neam: credința în ceea ce a adus trimisul lor, recunoașterea unicității Domnului lor, supunerea față de Lege și unirea asupra ei prin vorbe, fapte și credință. Însă fiecare profet și fiecare trimis are o lege, așa cum spune Allah:

Fiecăruia dintre voi i-am dat o lege și o cale.

Aceasta deoarece împrejurările oamenilor, starea lor, puterea de a purta îndatoririle și înțelegerea scopului se deosebesc mult. Mințile oamenilor nu sunt la același nivel în toate epocile și nici împrejurările, stările și puterile lor nu sunt aceleași.

Allah, Preaînaltul, cunoaște starea robilor, întinderea puterii lor și măsura în care primesc adevărul, precum și adevărata stare a minților lor. El îi trimite pe mesageri în fiecare epocă și la fiecare neam cu ceea ce se potrivește timpului și comunității respective, căci aceasta se cuvine înțelepciunii, științei, milei și binefacerii Sale. Neamul lui Nūḥ nu era asemenea comunității lui Mūsā, de pildă, în privința rațiunii, a puterii de a purta și a primirii celor aduse de trimis. Între oameni există mari deosebiri în epocile, mințile, limbile, obiceiurile și celelalte împrejurări ale lor. A fost astfel din înțelepciunea lui Allah ca legile, adică rânduielile, să fie felurite și diferite. Temelia însă este una: adorarea lui Allah, recunoașterea unicității Sale, credința în El, în trimișii Săi, în îngerii Săi, în Ziua de Apoi, în Cărți și în destin; credința în împlinirea religiei și unirea asupra ei, împlinirea Legii și ascultarea de trimis în ceea ce a adus. În acestea toți trimișii sunt de acord. Acestea sunt principiile asupra cărora s-au unit și la care au chemat. Allah spune:

Am trimis în fiecare comunitate un trimis: «Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!»

Aceasta este chemarea tuturor: îi cheamă pe oameni să Îl adore pe Allah, să se îndrepte spre El și să Îi închine numai Lui adorarea, fără nimeni altcineva, în toate: rugăciune, post și celelalte. Allah spune:

Nu am trimis înaintea ta niciun trimis fără să îi revelăm: «Nu există alt dumnezeu în afară de Mine, așadar adorați-Mă!»

Allah, Atotputernicul și Preamăritul, spune:

Când Allah a luat legământul profeților: «Oricâte cărți și înțelepciune v-aș da, apoi va veni la voi un trimis care adeverește ceea ce aveți, să credeți în el și să îl sprijiniți!» A zis: «Ați încuviințat și ați primit legământul Meu asupra acestora?» Ei au spus: «Am încuviințat!» El a zis: «Atunci mărturisiți, iar Eu sunt alături de voi dintre martori». Cei care se întorc apoi, aceia sunt cei nelegiuiți.

Allah spune:

Spuneți: «Credem în Allah, în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce le-a fost pogorât lui Ibrāhīm, lui Ismāʿīl, lui Isḥāq, lui Yaʿqūb și semințiilor, în ceea ce li s-a dat lui Mūsā și lui ʿĪsā și în ceea ce li s-a dat profeților de la Domnul lor. Nu facem deosebire între niciunul dintre ei și Lui Îi suntem supuși».

Înțelegem astfel că trimișii au venit cu acestea și că noi trebuie să credem în ele, să le primim și să nu facem deosebire între trimiși în aceste privințe. Allah spune:

Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, la fel și credincioșii. Toți au crezut în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale și în trimișii Săi: «Nu facem deosebire între niciunul dintre trimișii Săi». Ei au spus: «Am auzit și ne-am supus. Cerem iertarea Ta, Doamne, și la Tine este întoarcerea!»

Legile au fost diferite și felurite potrivit înțelepciunii lui Allah și cunoașterii Sale despre starea robilor, despre împrejurările neamurilor cărora le-au fost trimiși mesagerii, despre starea și rațiunea lor și despre puterea de a purta legile și îndatoririle. Astfel, un lucru poate fi obligatoriu într-o lege fără să fie obligatoriu în alta ori poate fi interzis într-o lege fără să fie interzis în alta. Acestea se întemeiază pe o înțelepciune desăvârșită și pe mari taine cerute de înțelepciunea, știința și puterea lui Allah și de deplinătatea binefacerii și dărniciei Sale.

În unele legi poate exista o anumită asprime, poveri și constrângeri, din pricina unor înțelepciuni și taine care le cer. Una dintre cauze poate fi neascultarea comunității la care a fost trimis mesagerul, îndrăzneala ei față de Allah și nepăsarea față de poruncile și opreliștile Sale. Din aceste pricini, rânduielile devin mai aspre pentru ei. Allah spune:

Din pricina nedreptății celor care s-au iudaizat, le-am interzis lucruri bune care le fuseseră îngăduite, precum și pentru că i-au abătut mult pe alții de la calea lui Allah, pentru că au luat camătă, deși le fusese oprită, și pentru că au mâncat pe nedrept averile oamenilor.

Allah a arătat că le-a interzis evreilor dintre fiii lui Israel lucruri bune care le fuseseră îngăduite, din pricina faptelor lor rele.

Desăvârșirea mesajului lui Muḥammad ﷺ

Profetul nostru Muḥammad — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — este ultimul dintre toți profeții și trimișii. De aceea Legea sa este cea mai desăvârșită și mai deplină dintre legi: ea este Legea care le încheie pe celelalte și Legea pentru întreaga comunitate până în Ziua Judecății. Întrucât el este pecetea profeților și trimis tuturor oamenilor și djinnilor, înțelepciunea lui Allah a cerut ca Legea lui să fie cea mai cuprinzătoare, mai desăvârșită și mai deplină, adunând binele robilor în viața de aici și în Viața de Apoi. El este pecetea profeților și a trimișilor, așa cum spune Allah:

Muḥammad nu este tatăl niciunuia dintre bărbații voștri, ci este Trimisul lui Allah și pecetea profeților.

Hadithurile care arată că el este pecetea profeților sunt transmise prin numeroase căi, mutawātir. Acesta este, laudă lui Allah, un lucru asupra căruia există consens și care este cunoscut în mod neîndoielnic ca parte a religiei Islamului.

Musulmanii au căzut de acord că acela care pretinde profeția după el este un necredincios mincinos. I se cere să se căiască; dacă se căiește, este primit, iar dacă nu, este executat ca necredincios. Tot prin consensul musulmanilor, Allah l-a trimis pe Muḥammad tuturor oamenilor. Versetele coranice și hadithurile profetice arată că el este Trimisul lui Allah pentru toți: arabi și nearabi, oameni cu pielea deschisă și oameni cu pielea închisă, djinni și oameni. El este Trimisul lui Allah pentru toți, din momentul trimiterii sale până la venirea Ceasului. Aceasta este arătată de cuvintele lui Allah:

Spune: «O, oameni! Eu sunt Trimisul lui Allah pentru voi toți, al Celui căruia Îi aparține împărăția cerurilor și a pământului. Nu există alt dumnezeu în afară de El. El dă viață și dă moarte. Credeți, așadar, în Allah și în Trimisul Său, Profetul neștiutor de carte, care crede în Allah și în cuvintele Sale, și urmați-l, pentru ca voi să fiți călăuziți!»

Allah a legat călăuzirea de urmarea lui și de credința în el. Înțelegem astfel că, după ce Allah l-a trimis, nu există călăuzire și credință decât prin urmarea lui Muḥammad și prin mersul pe calea lui.

Allah spune:

Spune: «Dacă Îl iubiți pe Allah, urmați-mă, iar Allah vă va iubi și vă va ierta păcatele!»

Allah i-a poruncit Profetului Său ﷺ să le spună oamenilor:

Spune: «Dacă Îl iubiți pe Allah, urmați-mă, iar Allah vă va iubi și vă va ierta păcatele!»

Înțelegem astfel că nu există cale către iubirea și iertarea lui Allah decât prin urmarea lui. Allah spune:

Nu te-am trimis decât tuturor oamenilor, ca vestitor și avertizor.

Adică tuturor oamenilor, fără deosebire.

Allah spune:

Binecuvântat este Cel care a pogorât Al-Furqān asupra robului Său, ca să fie avertizor pentru lumi.

El a înștiințat că este avertizor pentru lumi, adică pentru toți oamenii. S-a spus că este vorba despre Coran și s-a spus că este vorba despre Trimis; amândouă sunt adevărate. El este avertizor pentru lumi și Coranul este avertizor pentru lumi. Așadar, el și Cartea sa îi avertizează pe toți cei înzestrați cu rațiune și însărcinați cu îndatoriri dintre djinni și oameni.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri, Jābir, Allah să fie mulțumit de el, relatează că nobilul Profet — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Un profet era trimis numai la neamul său, iar eu am fost trimis tuturor oamenilor.

În Ṣaḥīḥ Muslim, de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, este relatat că Profetul a spus:

Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul meu! Niciunul din această comunitate, fie evreu, fie creștin, nu aude despre mine și apoi moare fără să creadă în ceea ce am fost trimis, fără să fie dintre oamenii Focului.

Că el este Trimisul lui Allah pentru toți reprezintă un lucru cunoscut în mod neîndoielnic din religia Islamului: pentru evrei, creștini, arabi, nearabi, toate neamurile fiilor lui Adam și toți djinnii. Cine răspunde chemării sale și merge pe calea sa are parte de salvare, fericire și bun sfârșit. Cine se abate de la calea sa are parte de eșec, regret și Foc. Allah spune:

Acestea sunt hotarele lui Allah. Pe cel care ascultă de Allah și de Trimisul Său îl va primi în grădini pe sub care curg râuri, unde va rămâne veșnic. Aceasta este marea izbândă. Iar pe cel care nu ascultă de Allah și de Trimisul Său și Îi încalcă hotarele îl va primi într-un Foc în care va rămâne veșnic și va avea parte de un chin umilitor.

Allah spune:

Ceea ce vă dă Trimisul luați, iar de la ceea ce vă oprește feriți-vă! Temeți-vă de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!

Nobilul Profet — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Toți cei din comunitatea mea vor intra în Paradis, în afară de cel care refuză. A fost întrebat: «Trimis al lui Allah, cine refuză?» El a răspuns: «Cine mă ascultă intră în Paradis, iar cine nu mă ascultă a refuzat».

Aceasta deoarece mesajul său este pentru toți, iar el este pecetea profeților. Din toate aceste motive, Legea lui este cea mai desăvârșită dintre legi și comunitatea lui este cea mai bună dintre comunități. Allah spune:

Sunteți cea mai bună comunitate adusă pentru oameni.

Allah spune:

Astăzi v-am desăvârșit religia, am împlinit asupra voastră binefacerea Mea și am ales Islamul ca religie pentru voi.

El a înștiințat că a desăvârșit religia acestei comunități. Fiecare dintre religiile de dinainte era deplină în raport cu trimisul care o aducea și cu neamul la care era trimis, o deplinătate potrivită împrejurărilor și stării lor. Cât despre această comunitate, i-a desăvârșit religia în toate privințele și a făcut-o potrivită tuturor împrejurărilor și stărilor ei: bogăție și sărăcie, război și pace, greutate și bunăstare, în toate ținuturile lumii și în toate vremurile până în Ziua Judecății.

Frumusețile și ușurința Legii

Am dorit să amintesc puțin din frumusețile acestei Legi și din tainele sale mărețe. Cât privește cuprinderea tuturor, oricine are chiar și puțină cunoaștere știe că nimeni nu le poate înșira pe toate. Cum ar putea cineva număra virtuțile ei, când este Legea Celui Înțelept și Atoateștiutor, Care cunoaște toate cele trecute și toate cele viitoare până în Ziua Judecății, starea robilor și tainele legiuirii Sale? Pentru cel care caută cunoașterea este de ajuns să amintească o parte dintre frumusețile acestei Legi. Allah spune:

Apoi te-am așezat pe o lege în privința religiei. Urmeaz-o și nu urma poftele celor care nu știu! Ei nu te vor putea apăra deloc de Allah. Cei nedrepți sunt ocrotitori unii altora, iar Allah este Ocrotitorul celor care se tem de El.

Allah a înștiințat că l-a așezat pe Profetul Său Muḥammad pe o lege în privința religiei, adică pe o cale limpede, clară și vădită a religiei drepte, Islamul. Apoi a spus: «Urmeaz-o!», adică ține-te de ea și rămâi statornic în ea. Este o poruncă pentru el și pentru întreaga comunitate. Porunca adresată lui ne este adresată și nouă, cu excepția celor pentru care există o dovadă că îi sunt rezervate numai lui.

Apoi a spus:

Nu urma poftele celor care nu știu!

Allah avertizează împotriva urmării poftelor oamenilor, iar oricine se împotrivește Legii este dintre cei care nu știu. A lămurit apoi că oamenii nu îl pot apăra deloc de Allah: dacă s-ar pleca spre ei și le-ar urma poftele — iar Allah îl păzește de aceasta —, nu l-ar putea apăra deloc. Totul este în mâna lui Allah, Care are putere asupra tuturor lucrurilor. Nimeni nu poate lipsi Trimisul Său de cinstea și biruința pe care Allah le-a voit pentru el.

Scopul este să se arate că sprijinul și întărirea sunt în mâna lui Allah, că El garantează sprijinirea, întărirea și transmiterea mesajului Trimisului Său și că oamenii, oricât de puternici și numeroși ar fi, nu l-ar putea apăra deloc de Allah. Nu există, așadar, niciun temei de a înclina spre ei și a le urma poftele. Acesta este un avertisment; altfel, Trimisul ﷺ este păzit de urmarea poftelor lor. Allah l-a apărat, l-a ocrotit, l-a protejat și l-a întărit. Scopul este însă învățarea și îndrumarea noastră: fericirea, salvarea, puterea, cinstea și siguranța se află în urmarea Legii, ținerea de ea, chemarea la ea și păstrarea ei.

În limba arabă, «șaria» înseamnă calea vădită și limpede care conduce la salvare. Acest cuvânt mai este folosit și pentru calea care duce la apă, deoarece aceasta duce la viață. Allah spune:

Am făcut din apă orice lucru viu.

Legile aduse de profeți sunt căi vădite, limpezi și clare pentru cel care le cercetează. Pe cel care rămâne statornic în ele, le urmează și se ține de ele îl conduc spre salvare, fericire și o viață bună și demnă, în această lume și în Viața de Apoi. Legea Profetului nostru este cea mai bună și mai deplină dintre ele. Nu cuprinde poveri și constrângeri: Allah le-a îndepărtat de acest Profet și de comunitatea lui. Lui Allah I se cuvin lauda și recunoștința! Este o lege îngăduitoare, așa cum se spune în hadithul autentic:

Am fost trimis cu credința monoteistă îngăduitoare.

Profetul a spus și:

Această religie este ușurință. Nimeni nu se va împovăra cu asprime în această religie fără ca ea să îl copleșească.

Iar când i-a trimis pe Muʿādh și pe Abū Mūsā, Allah să fie mulțumit de ei, în Yemen, a spus:

Ușurați și nu îngreunați, dați vești bune și nu îndepărtați oamenii! Înțelegeți-vă între voi și nu vă certați!

Această Lege este, așadar, legea ușurării, a îngăduinței, a milei și a binefacerii, legea folosului precumpănitor și a grijii pentru tot ceea ce aduce robilor salvare, fericire și viață bună, în această lume și în Viața de Apoi.

Îndreptarea inimii și îndemnul credinței

Allah l-a trimis pe Profetul și imamul nostru Muḥammad cu o Lege deplină, care cuprinde binele apropiat și pe cel de mai târziu. Ea cheamă la orice bine, avertizează împotriva oricărui rău și îi îndrumă pe robi către cauzele fericirii și salvării în această viață și în Viața de Apoi. Ea rânduiește relațiile robilor cu Domnul lor și între ei într-un chip măreț și înțelept. Cel mai important și mai însemnat dintre acestea este grija acestei Legi mărețe și desăvârșite pentru îndreptarea lăuntrului, îndrumându-i pe robi spre ceea ce le îndreaptă inimile și îi statornicește în religie. Ea sădește în inimă un îndemn al credinței, care îi împinge spre bine și călăuzire și îi oprește de la cauzele pieirii și prăbușirii. Allah le-a poruncit oamenilor în Cartea Sa nobilă ceea ce îndreaptă inimile și lăuntrul, iar Legea a acordat acestei chestiuni cea mai mare atenție. În hadithurile autentice de la Trimisul lui Allah ﷺ se află despre aceasta ceea ce vindecă și este de ajuns.

Aceasta deoarece îndreptarea lăuntrului, statornicia și curățenia inimilor sunt temelia de căpătâi și marele sprijin pentru îndreptarea robului din toate punctele de vedere. Ele îl pregătesc să poarte Legea și să împlinească ceea ce i-a fost încredințat, să facă dreptate chiar și împotriva propriei persoane și să împlinească drepturile pe care le datorează fraților săi. Orice rob lipsit de un îndemn al credinței în inimă, care să îl îndrume spre bine și să îl oprească de la rău, nu își poate îndrepta starea nici față de Allah, nici față de oameni. De aceea versetele Coranului nobil îndeamnă la teama de Allah, frica de El, conștiința supravegherii Sale, nădejdea în El, iubirea Sa, încrederea în El, sinceritatea față de El și credința în El. Allah a legat de acestea iertarea, Paradisul, mulțumirea și cinstirea. De ce?

Pentru că atunci când inima robului este statornică în sinceritatea față de Allah, în iubirea Sa, în credința în El, în teama de El, în încrederea în El și în conștiința supravegherii Sale în orice împrejurare, robul se grăbește să împlinească poruncile lui Allah. Primește îndrumarea Domnului său și a Trimisului Său cu inimă deschisă, mulțumire și liniște, fără neliniște și slăbiciune, ci cu tărie, împăcare și bucurie. Allah spune:

Cei care se tem de Domnul lor fără să Îl vadă vor avea parte de iertare și de o mare răsplată.

Prin aceasta îi îndeamnă să se teamă de El, să Îl preamărească și să fie conștienți de supravegherea Sa. Și spune:

Cel care se teme să stea înaintea Domnului său va avea două grădini.

Allah spune:

Adoră-L pe Allah, fiindu-I devotat numai Lui în religie! Oare nu numai lui Allah I se cuvine religia curată?

Și spune:

Invocați-L pe Allah, fiindu-I devotați numai Lui în religie, chiar dacă necredincioșii urăsc aceasta!

Allah spune:

Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să săvârșească fapte bune și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.

Toate acestea sunt versete revelate la Mecca, prin care Allah îi îndrumă pe robi spre sinceritatea față de El, credința în El, teama de El și nădejdea în El.

Allah spune:

În Allah să vă încredeți, dacă sunteți credincioși!

Și spune:

Allah va aduce un neam pe care îl iubește și care Îl iubește.

Și spune:

Spune: «Dacă Îl iubiți pe Allah, urmați-mă, iar Allah vă va iubi și vă va ierta păcatele!»

Aceste versete îi îndeamnă pe oameni să Îl iubească pe Allah, să aibă mereu înaintea ochilor măreția Sa, să se încreadă în El și să își încredințeze treburile Lui. Când robul Îl cunoaște pe Allah cu adevărat prin numele, atributele și mărețul Său drept, se încrede în El, Îi încredințează treburile și se sprijină pe El, grăbindu-se totodată să folosească mijloacele și să lucreze prin ele. Cel care se încrede cu adevărat își încredințează treburile lui Allah, se sprijină pe Domnul său și se grăbește să împlinească poruncile, să părăsească lucrurile interzise și să ia în seamă mijloacele, pentru a împlini datoria cât mai deplin, cu sinceritate față de Allah, iubire, sprijinire și încredere în El. Allah spune:

Așa este! Cine cinstește lucrurile sfinte ale lui Allah, aceasta este mai bine pentru el la Domnul său.

Și spune:

Așa este! Cine cinstește rânduielile sfinte ale lui Allah, aceasta vine din evlavia inimilor.

Toate acestea sădesc în inimi un puternic îndemn de a cinsti rânduielile și hotarele sfinte ale lui Allah. Astfel robul are un îndemn din inimă, un imbold din teama sa de Allah și un stimulent din credința sa pentru a împlini îndatoririle, a părăsi păcatele, a face dreptate împotriva propriei persoane și a împlini ceea ce i-a fost încredințat: dreptul pe care i-l datorează fratelui său.

Adorarea și legătura cu Allah

Pe lângă toate acestea, Allah le-a legiuit oamenilor acte de adorare care îi leagă de El, îi apropie de El, îi curățesc și le întăresc în inimi iubirea Sa, încrederea în El, apropierea sufletească în timpul rugii și pomenirii Sale și bucuria ascultării de El. Le-a legiuit curățirea de impuritatea rituală mică și mare, fiindcă aceasta îi face conștienți de măreția Celui care a legiuit această adorare, prin care sunt curățați de păcate și de impuritatea rituală, sunt spălați și înviorați pentru faptă. A făcut această curățire cheia rugăciunii, cel mai mare și mai însemnat act de adorare după cele două mărturisiri. Le-a legiuit cinci rugăciuni la timpuri hotărâte. La început erau cincizeci, însă Allah a fost Blând cu robii Săi, le-a ușurat și a avut milă de ei, făcându-le cinci în loc de cincizeci și scriindu-le răsplata a cincizeci. Le-a așezat la timpuri diferite pentru ca robul să nu devină nepăsător față de pomenirea Domnului său și să nu Îl uite.

Fajr este la începutul zilei, după trezirea din somn. Atunci când inima este liberă de alte preocupări, robul se îndreaptă spre versetele lui Allah și le ascultă; îl ascultă pe imam recitând cu glas tare în rugăciunea de Fajr și se folosește de aceasta. Își începe ziua prin pomenirea și ascultarea de Allah. Aceasta îl ajută să vegheze asupra dreptului lui Allah și să Îi cinstească hotarele sfinte în timpul stării de veghe, în lucrările, vânzările, cumpărăturile și celelalte treburi ale sale. Apoi vine timpul de Ẓuhr și se întoarce la rugăciune, pomenire și adorare. Dacă a apărut nepăsarea, ea se risipește prin întoarcerea la această adorare. La fel este ʿAṣr: pe când el se îndeletnicește cu treburi înăuntru sau în afară, sosește timpul următoarei rugăciuni, iar el își amintește și se întoarce la pomenirea și ascultarea de Allah. Apoi vine Maghrib, apoi ʿIshā’. Astfel, între un timp și altul, rămâne în adorare și pomenire, Îl pomenește pe Domnul său, își cercetează sufletul, se luptă cu el de dragul lui Allah și se apropie de El prin faptele pe care Allah le iubește.

Alături de acestea, i-a legiuit și alte acte de adorare între aceste timpuri: rugăciunea de Ḍuḥā, rugăciunile regulate legate de Ẓuhr, Maghrib și ʿIshā’, rugăciunea de noapte și alte feluri de adorare, rugăciuni, pomeniri, cereri de iertare și rugi care îi aduc aminte de Allah și îl ajută să Îl asculte și să Îl pomenească. Toate acestea vin din harul și marea Sa binefacere. Allah a așezat apoi pentru rugăciune o chemare măreață, rostită în auzul tuturor. Ea cuprinde preamărirea lui Allah prin takbīr, mărturisirea unicității Sale și mărturisirea că Profetul Său este Trimis. Ea cheamă la rugăciune prin cuvintele «Veniți la rugăciune! Veniți la izbândă!», apoi Îl preamărește pe Allah și mărturisește unicitatea Sa. A făcut astfel din însăși temelia religiei — recunoașterea celor două mărturisiri — o chemare la rugăciune. Robii sunt treziți prin această pomenire și chemare în casele lor, în paturile lor, în mijloacele lor de călătorie și pretutindeni. Această chemare măreață le aduce aminte de adorare, de dreptul lui Allah și de măreția Sa. Nu o aude niciun copac, nicio bucată de pământ și niciun alt lucru fără să mărturisească pentru cel care o rostește în Ziua Judecății, așa cum arată hadithul nobil de la Trimisul lui Allah ﷺ. Allah le-a legiuit oamenilor și zakātul și l-a făcut un drept asupra averilor lor, care îi leagă pe cei bogați de cei săraci și îi apropie unii de alții. În aceasta sunt multe foloase:

Printre ele se află sprijinirea săracilor și binefacerea față de ei; ajutorarea călătorilor rămași fără mijloace; sprijinirea celor ale căror inimi trebuie apropiate, întărirea credinței lor și chemarea lor la bine; sprijinirea robilor pentru eliberare și răscumpărarea captivilor; ajutarea celor îndatorați să își plătească datoriile; și sprijinirea luptătorilor în jihādul pe calea lui Allah. Este un drept însemnat asupra averii, care îl curăță pe posesor, îi sporește bunurile și Îl mulțumește pe Domnul său. Pe lângă aceste mari foloase, Allah îi dă în schimb cea mai bună înlocuire pentru ceea ce a cheltuit. El spune:

Milosteniile sunt numai pentru săraci, pentru nevoiași, pentru cei care se ocupă de ele, pentru cei ale căror inimi trebuie apropiate, pentru eliberarea robilor, pentru cei îndatorați, pe calea lui Allah și pentru călătorul rămas fără mijloace. Aceasta este o îndatorire de la Allah, iar Allah este Atoateștiutor și Înțelept.

În această îndatorire și în acest drept se află mulțumirea adusă lui Allah pentru binefacerile Sale și apropierea de El prin împlinirea dreptului și prin cheltuirea averii în ascultare, sinceritate și dorință de apropiere de El. În același timp, se află binefacere față de robi, sprijinirea și ajutarea lor în orice bine.

Cât privește postul, cunoașteți cu toții binele măreț și marile foloase pe care le cuprinde. Printre acestea se află:

curățirea sufletului de nesăbuință, îngâmfare, lăcomie, zgârcenie și trufie; faptul că, prin post, omul își cunoaște nevoia, slăbiciunea și marea trebuință de hrana, băutura și celelalte lucruri îngăduite de Allah; aducerea aminte de frații săraci și nevoiași, pentru a-i sprijini și a le face bine; și deprinderea robului de a se împotrivi poftei și de a răbda ceea ce îi este greu sufletului, atunci când în aceasta se află ascultarea de Domnul său și mulțumirea Sa. În post, omul se împotrivește poftei, se luptă cu sufletul și îl deprinde să se abțină de la ceea ce dorește — mâncare, băutură și relații conjugale — în ascultare de Domnul și Stăpânul său. Postul cuprinde foloase, înțelepciuni și taine pe care numai Allah le poate număra. Este statornicit că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Orice faptă a fiului lui Adam este pentru el. Fapta bună este răsplătită de zece ori până la șapte sute de ori. Allah, Atotputernicul și Preamăritul, spune: «În afară de post, care este pentru Mine și Eu îl răsplătesc. El și-a lăsat pofta, mâncarea și băutura de dragul Meu». Cel care postește are două bucurii: o bucurie când își încheie postul și o bucurie la întâlnirea cu Domnul său. Mirosul gurii celui care postește este la Allah mai plăcut decât mireasma moscului.

Hadithurile despre meritul și însemnătatea lui sunt multe.

Pelerinajul cuprinde foloase mărețe, prin legătura cu Allah, apropierea de El și părăsirea țării, familiei și rudelor pentru îndeplinirea acestei mari îndatoriri și vizitarea Casei celei Vechi, pe care cuvintele nu le pot cuprinde. În această adorare, omul înfruntă primejdii, străbate pustietăți și deșerturi și traversează văzduhul, nădăjduind mila Domnului său și temându-se de pedeapsa Sa. Cât de vrednic este să primească mare răsplată și multă plată de la Stăpânul Generos! În privința celor legiuite de Allah în această adorare — intrarea în starea de iḥrām, talbiyah, lăsarea multor obiceiuri, descoperirea capului de către bărbat și lepădarea hainelor obișnuite, înconjurarea Casei, mersul între Al-Ṣafā și Al-Marwah, șederea la ʿArafāt, aruncarea pietricelelor și apropierea de Allah prin jertfe, precum și celelalte rânduieli ale pelerinajului —, rațiunea sănătoasă și firea dreaptă mărturisesc frumusețea lor și faptul că nicio înțelepciune nu este mai presus de înțelepciunea Celui care le-a legiuit și le-a poruncit robilor Săi.

La acestea se adaugă întâlnirea musulmanilor între ei în timpul pelerinajului, sfătuirea asupra multor treburi ale lor, cooperarea pentru binele lor apropiat și viitor, folosul pe care îl dobândesc unii de la alții și celelalte foloase. Toate mărturisesc că Acela care le-a legiuit este Cel mai Milostiv dintre cei milostivi și Cel mai Înțelept dintre judecători. Toate se numără printre foloasele pelerinajului la care Allah a făcut referire spunând:

Ca să fie martori la foloase pentru ei.

Pelerinajul este o mare adunare islamică și o ocazie pentru musulmani. Ei trebuie să o folosească pentru feluritele lor interese bune și pentru treburile acestei vieți și ale Vieții de Apoi. Îl rugăm pe Allah să le dea reușită în aceasta și să îi unească asupra călăuzirii. El este Cel mai bun dintre cei rugați și Cel mai Generos dintre cei care răspund.

Am arătat deja că Allah le-a poruncit trimișilor împlinirea religiei. Ei au fost trimiși pentru aceasta, iar Profetul nostru Muḥammad ﷺ, care a împlinit-o cel mai desăvârșit, este imamul, cel mai de seamă și ultimul lor; și el a fost trimis pentru a împlini religia. Toate aceste acte de adorare și îndrumări de la Allah urmăresc împlinirea religiei și sădirea în tine a unui îndemn al credinței care să te determine să îți împlinești îndatoririle, să te porți cu frații tăi în cel mai frumos chip, să le faci dreptate și să le împlinești drepturile. Să împlinești ceea ce ți-a fost încredințat în toate și să te întorci la Allah în orice lucru, astfel încât să fii un rob ascultător, care merge în felul legiuit de Allah, fără să își urmeze pofta și fără să se oprească la propriul interes.

De cele de mai sus se leagă și cuvintele Profetului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — din hadithul autentic:

În trup se află o bucățică de carne: dacă ea este bună, tot trupul este bun, iar dacă ea se strică, tot trupul se strică. Ea este inima.

El a arătat că îndreptarea robului vine prin îndreptarea inimii sale. Când inima i se îndreaptă, robul devine statornic în relația cu Allah și cu oamenii; când inima i se întinează și se strică, și robul devine rău, iar starea i se strică. Aceasta ne lămurește cele spuse mai înainte: Legea a acordat o mare atenție cauzelor îndreptării inimilor.

Profetul a spus:

Allah nu privește la înfățișările și la averile voastre, ci privește la inimile și la faptele voastre.

El a arătat că Domnul nostru privește la inimă și la faptă. Averea și trupul tău nu au valoare și nu sunt ținta acestei priviri decât dacă le folosești în ascultare de Domnul tău. Ținta privirii sunt inima și fapta ta. Dacă inima ta este statornică în iubirea lui Allah, în teama de El, în conștiința supravegherii Sale și în sinceritatea față de El, și faptele și starea ta se îndreaptă. Dacă lucrurile stau invers, starea și fapta ta se strică. Nu există putere și nici tărie decât prin Allah!

Familia, frăția și solidaritatea

Această Lege măreață a rânduit și relațiile în sânul familiei, între om și rudele sale, prin păstrarea legăturilor de rudenie, moștenire și cooperarea dintre membrii familiei, pentru ca ei să fie uniți, să colaboreze în ceea ce Îl mulțumește pe Domnul nostru și să se iubească între ei. Din mila și binefacerea Sa, Allah a făcut între rude o legătură aparte, care le apropie, le adună și le unește. A legiuit păstrarea legăturilor de rudenie, a îndemnat la aceasta și a amenințat pentru părăsirea ei. Nobilul Profet a spus în hadithul autentic:

Nu intră în Paradis cel care rupe.

Adică cel care rupe legăturile de rudenie. Allah spune în Cartea Sa măreață:

Oare, dacă vă întoarceți, veți răspândi stricăciunea pe pământ și vă veți rupe legăturile de rudenie? Aceștia sunt cei pe care Allah i-a blestemat, făcându-i surzi și orbindu-le privirile.

În hadith se spune și:

Cine dorește să i se lărgească mijloacele de trai și să i se prelungească viața să își păstreze legăturile de rudenie.

La fel, Allah a legiuit relații frumoase între musulmani în toate legăturile lor. I-a făcut frați care se iubesc de dragul lui Allah și colaborează la bine în toate domeniile. Aceasta este cea mai mare legătură și unire dintre musulmani: legătura islamică și frăția credinței. Este cea mai însemnată legătură, mai presus de rudenie, prietenie și orice altă legătură dintre oameni. Legătura islamică și frăția musulmanilor sunt deasupra lor. Allah i-a făcut pe musulmani frați între ei și le-a impus să își dorească unii altora binele și să urască răul pentru ceilalți, să se iubească, să se sfătuiască și să coopereze, până când devin un singur trup unit, o singură adunare, un singur rând și o singură comunitate:

Această comunitate a voastră este o singură comunitate, iar Eu sunt Domnul vostru. Așadar, adorați-Mă!

Allah spune:

Credincioșii și credincioasele sunt ocrotitori unii altora: poruncesc binele, opresc răul, împlinesc rugăciunea, dau zakātul și ascultă de Allah și de Trimisul Său. De aceștia Allah va avea milă. Allah este Puternic și Înțelept.

Și spune:

Țineți-vă cu toții de frânghia lui Allah și nu vă dezbinați!

Le poruncește astfel să se unească și să se țină de frânghia lui Allah, adică de religia Sa.

Allah spune:

Ajutați-vă unii pe alții la bine și la evlavie și nu vă ajutați la păcat și la agresiune! Temeți-vă de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!

El a arătat că toți au datoria să coopereze la bine și la evlavie și să fie ocrotitori unii altora, fără ranchiună, ură, invidie, dușmănie ori ruperea legăturilor. Să fie, dimpotrivă, apropiați care se sfătuiesc și se ajută la bine. Aceasta este solidaritatea islamică la care cheamă orice musulman, orice om sincer față de religia sa, orice credincios și orice iubitor al Islamului.

Solidaritatea islamică înseamnă cooperare la bine și la evlavie, îndemnare reciprocă la adevăr, sfat sincer de dragul lui Allah, sprijin și unire pentru tot ceea ce aduce îndreptarea și reușita musulmanilor, le păstrează drepturile, le întărește existența ca obște și îi ocrotește de răul vrăjmașilor. Aceasta este solidaritatea și aceasta este cooperarea: musulmanii, guverne și popoare, să se ajute la bine și la evlavie, să se sfătuiască de dragul lui Allah, să se iubească pentru El și să fie uniți în tot ceea ce le întărește religia, le păstrează obștea, le unește rândurile și cuvântul, le face dreptate față de vrăjmași și le aduce cinste și demnitate. Prin această unire și cooperare, Allah îi apără de răul și uneltirile vrăjmașilor și sădește în inimile acestora teamă de ei, pentru că sunt uniți asupra adevărului, cooperează și se sprijină în religia lui Allah cu sinceritate, căutând Fața Sa nobilă, fără alt scop. Allah spune:

O, voi care credeți! Dacă Îl sprijiniți pe Allah, El vă va sprijini și vă va întări pașii.

Și spune:

Allah îl va sprijini negreșit pe cel care Îl sprijină. Allah este cu adevărat Puternic și Tare. Aceia care, dacă le dăm putere pe pământ, împlinesc rugăciunea, dau zakātul, poruncesc binele și opresc răul. Lui Allah Îi aparține sfârșitul tuturor lucrurilor.

El a legat sprijinirea, păstrarea și ocrotirea lor de sprijinirea religiei Sale, de unirea asupra ei, de cooperare și de ținerea de frânghia lui Allah. În solidaritatea și cooperarea islamică se află pentru musulmani tot binele și toată cinstea în această lume și în Viața de Apoi, dacă sunt sinceri în acestea și cooperează pentru ele.

Printre frumusețile acestei Legi se află și faptul că a făcut din credincios fratele credinciosului: îl sfătuiește, îi dorește binele, îi poruncește ceea ce este bun, îl oprește de la rău, îl ajută în bine și îl împiedică de la rău. Nobilul Profet a spus:

Niciunul dintre voi nu crede până când nu îi dorește fratelui său ceea ce își dorește lui însuși.

Allah spune:

Credincioșii sunt frați, așadar împăcați-i pe cei doi frați ai voștri!

Credinciosul este fratele credinciosului: îl sprijină la bine și la chemarea către el, îl oprește de la rău și îl împiedică să îl săvârșească. Nobilul Profet a spus:

Sprijină-ți fratele, fie că nedreptățește, fie că este nedreptățit! Ei au spus: «Trimis al lui Allah, îl sprijin când este nedreptățit, dar cum îl sprijin când nedreptățește?» El a răspuns: «Îl împiedici să nedreptățească; acesta este sprijinul pe care i-l dai».

A-l sprijini pe cel nedrept înseamnă a-l opri și a-l împiedica. Dacă musulmanii împlinesc aceasta și cooperează pentru ea, dobândesc mult bine, cinste, demnitate, unitate, teamă din partea vrăjmașilor și ocrotire de uneltirile lor.

Dreptate și rânduieli pentru relațiile dintre oameni

Printre frumusețile acestei Legi se află și faptul că a așezat pentru relațiile dintre musulmani o rânduială înțeleaptă, care cuprinde dreptatea, nepărtinirea și statornicirea adevărului între ei, fără favorizarea unei rude ori a unui prieten. Toți trebuie să fie sub dreptate și sub Legea lui Allah. Nimeni nu este favorizat pentru rudenie, prietenie, funcție, bogăție sau sărăcie. Toți trebuie să urmărească dreptatea în relațiile lor, prin nepărtinire, cinste și împlinirea celor încredințate. Allah spune:

O, voi care credeți! Fiți statornici pentru Allah, martori cu dreptate! Ura față de un neam să nu vă împingă să nu fiți drepți. Fiți drepți! Aceasta este mai aproape de evlavie.

Și spune:

O, voi care credeți! Fiți statornici în dreptate!

Adică în nepărtinire:

Martori pentru Allah, chiar și împotriva voastră înșivă, a părinților ori a rudelor. Fie el bogat sau sărac, Allah are mai mult drept asupra amândurora. Nu urmați pofta, abătându-vă de la dreptate!

Și spune:

Când vorbiți, fiți drepți, chiar dacă este vorba despre o rudă, și împliniți legământul lui Allah!

Allah le-a legiuit tuturor să se poarte cu dreptate și nepărtinire și să statornicească adevărul între ei pe calea dreptății și echității, fără favorizarea unuia sau a altuia, a unui prieten, tovarăș, om mare ori mic.

Printre frumusețile, măreția și potrivirea acestei Legi pentru orice neam, timp și loc se află faptul că Allah a legat relațiile oamenilor de categoriile generale ale contractelor, vânzării, închirierii și ale celorlalte asemenea, fără să le fixeze anumite formule precise. Astfel, fiecare neam și fiecare comunitate se pot folosi de ceea ce cer obiceiurile, uzanțele, scopurile și limba lor și de ceea ce presupune cântărirea urmărilor. Allah le-a legiuit contracte pentru relațiile lor, fără să fixeze cuvinte anume, ci lăsând formularea lor deschisă.

La fel, în căsătorii, divorțuri, întreținere, cereri în justiție și litigii, le-a legiuit o rânduială înțeleaptă, care cuprinde nepărtinirea și dreptatea. Trebuie luate în seamă obiceiurile, uzanțele, termenii conveniți, dovezile, scopurile, împrejurările, timpurile și locurile, în hotarele Legii în întregul ei, astfel încât nimănui să nu i se dea o hotărâre nedreaptă. Allah spune:

O, voi care credeți! Împliniți contractele!

A pomenit contractele în mod general. Și spune:

Allah a îngăduit vânzarea și a interzis camăta.

Și spune:

Dacă ele alăptează pentru voi, dați-le plata cuvenită!

De la Trimisul lui Allah au venit hadithuri despre îngrijirea livezilor în schimbul unei părți din roade, cultivarea pământului în schimbul unei părți din recoltă, asocieri, recompense convenite pentru îndeplinirea unei lucrări, garanții, înzestrăminte pioase, testamente, căsătorie, divorț, alăptare și celelalte, în acord cu ceea ce a adus Coranul nobil.

Aceste rânduieli, aduse de Coran și statornicite în Sunnah autentică, sunt limpezi și vădite. Prin ele se îndreaptă treburile robilor și le sunt potrivite în orice timp și loc, fără să îi pună în contradicție. Fiecare își păstrează uzanțele în vânzare, cumpărare, căsătorie, divorț, înzestrăminte pioase, testamente și celelalte, astfel încât unii să nu fie legați de obiceiurile altora și nici aceia de ale acestora. Allah a atras atenția asupra acestui înțeles spunând:

Celui căruia i s-a născut copilul îi revine hrana și îmbrăcămintea lor potrivit bunei cuviințe.

Adică potrivit obiceiului recunoscut.

În hadithul care cuprinde marea sa predică de la Pelerinajul de Adio, Profetul ﷺ a spus:

Lor [adică soțiilor] le datorați întreținerea [adică îmbrăcămintea] potrivit bunei cuviințe.

Allah spune:

Noi nu pedepsim până când nu trimitem un mesager.

Aceasta pentru a statornici dovada și a înlătura dezvinovățirea.

Allah spune:

Allah nu lasă un neam să rătăcească după ce l-a călăuzit până când nu îi lămurește de ce trebuie să se ferească.

Și spune:

Am pogorât asupra ta Pomenirea, ca să le lămurești oamenilor ceea ce a fost pogorât pentru ei și pentru ca ei să cugete.

El a arătat că sunt neapărat necesare lămurirea și statornicirea dovezii, astfel încât nimeni să nu fie tras la răspundere înainte ca dovada să fie statornicită împotriva lui.

Uzanțele, împrejurările și urmările faptelor

Ibn al-Qayyim — Allah să îl miluiască — a dedicat acestui înțeles un capitol însemnat în cartea sa «Iʿlām al-Muwaqqiʿīn». A explicat că Legea a ținut seama de obiceiurile, scopurile, uzanțele și limba oamenilor, astfel încât hotărârile și verdictele religioase să fie date în lumina lor. Obiceiul dintr-un oraș sau dintr-un ținut poate fi diferit de cel din alt ținut sau alt oraș.

Un om poate avea intenții și scopuri pe care altul nu le are, iar unii pot avea obiceiuri pe care alții nu le au. În unele vremuri poate să nu fie potrivit ceea ce este potrivit în altele, așa cum chemarea din vremea Profetului ﷺ la Mecca nu era asemenea celei din Medina, din pricina deosebirii timpului, locului, puterii și slăbiciunii. Aceasta arată marea înțelepciune a lui Allah și grija Sa față de starea robilor. Unii pot înțelege prin cuvintele vânzării ori ale darului ceea ce alții înțeleg drept alt sens sau alt contract. La fel se întâmplă în divorț, închiriere și celelalte. În anumite timpuri poate fi îngăduit ceea ce nu este îngăduit în altele. Ibn al-Qayyim a dat exemple, printre care aplicarea pedepsei legale pe teritoriul vrăjmașului, când unul dintre luptători săvârșește acolo ceva care o cere. Profetul ﷺ a interzis aplicarea pedepsei legale pe teritoriul vrăjmașului. De ce? Omul s-ar putea mânia, Satana l-ar putea stăpâni, iar el ar putea părăsi Islamul din această pricină și din cauza apropierii de vrăjmaș.

Un alt exemplu este anul foametei. Dacă este un an de foamete și oamenii sunt greu încercați, nu trebuie aplicată amputarea hoțului în această împrejurare, dacă el susține că a fost împins de lipsuri, de nevoie și de faptul că nu găsea cu ce să își țină viața și să își acopere trebuința. Aceasta constituie o îndoială în privința îngăduirii amputării, iar pedepsele legale sunt înlăturate prin îndoieli. De aceea ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el și să îl mulțumească — a poruncit în anul Al-Ramādah să nu se aplice amputarea și a hotărât astfel din pricina acestei îndoieli.

Tot astfel trebuie luate în seamă urmările. Allah spune:

Luați aminte, voi cei înzestrați cu vedere!

Și spune:

Rabdă, căci bunul sfârșit este al celor care se tem de Allah!

Și spune:

Nu îi ocărâți pe cei pe care îi invocă ei în afară de Allah, căci ei Îl vor ocărî pe Allah, cu vrăjmășie și fără știință!

Urmările trebuie deci avute în vedere. De aceea Ibn al-Qayyim a arătat că, atunci când poruncirea binelui poate duce uneori la apariția unui rău mai mare decât acela pe care omul vrea să îl oprească, nu îi este îngăduit să oprească acel rău în împrejurarea respectivă. Dacă înlăturarea răului duce la un rău mai mare și mai grav, în acea situație nu îl înlături, pentru a nu apărea ceva și mai rău. Aceasta ține de luarea în seamă a urmărilor. De pildă, dacă un om bea alcool, dar, dacă îl mustri și îl împiedici de la aceasta, se va apuca să omoare oameni, atunci este de preferat să renunți la acea mustrare. Consumul de alcool este un rău mai mic decât atacarea și uciderea oamenilor.

Scopul este să se arate că urmările trebuie luate în seamă, așa cum se ține cont de obiceiurile oamenilor, de împrejurările și starea lor, de scopurile și intențiile din contractele și faptele lor. În aplicarea pedepselor legale, în poruncirea binelui și în oprirea răului trebuie urmărite dobândirea foloaselor și respingerea vătămărilor: dobândirea folosului mai mare, chiar cu pierderea celui mai mic, și înlăturarea răului mai mare prin acceptarea răului mai mic, când nu le poți înlătura pe amândouă. Acestea sunt principii mărețe aduse de Legea desăvârșită și, fără îndoială, se numără printre frumusețile ei. Conducătorii și oricine are putere de hotărâre în treburile oamenilor — judecător, muftiu, emir sau altcineva — au datoria să țină seama de ele. Toate se numără printre frumusețile acestei Legi mărețe.

Munca, ocrotirea drepturilor și căința

Printre frumusețile ei se află și faptul că le-a dat oamenilor libertatea de a câștiga, a lua și a da. Musulmanul câștigă, ia și dă în hotarele Legii. Allah spune:

Ea are ceea ce a dobândit și împotriva ei este ceea ce a săvârșit.

Îi revine câștigul celor luate și poartă răspunderea lor. Profetul a spus în hadithul autentic:

Dacă unul dintre voi își ia frânghia, aduce în spate o legătură de lemne, o vinde și își păzește astfel demnitatea, este mai bine pentru el decât să le ceară oamenilor, fie că îi dau, fie că îl refuză.

El a îndemnat la câștig și a arătat că este mai bun decât cerșitul de la oameni. Când a fost întrebat care câștig este cel mai bun, a spus:

Munca omului cu mâinile sale și orice vânzare cinstită.

Și a spus:

Nimeni nu a mâncat vreodată hrană mai bună decât cea din munca mâinilor sale. Profetul lui Allah, Dāwūd — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — mânca din munca mâinilor sale.

Legea islamică a prețuit câștigul și munca, a chemat la ele și a recunoscut că lucrătorul are cel dintâi drept asupra câștigului și averii sale. I-a interzis omului să atingă sângele, averea și onoarea fratelui său, în afară de un temei drept. Toate acestea se numără printre frumusețile și măreția Legii: ea a ocrotit averile și onoarea oamenilor, așa cum le-a ocrotit trupurile și sângele, le-a poruncit să câștige și i-a îndemnat la aceasta. Nobilul Profet a spus:

Străduiește-te pentru ceea ce îți este de folos, cere ajutorul lui Allah și nu fi neputincios! Dacă ți se întâmplă ceva, nu spune: «Dacă aș fi făcut, ar fi fost așa sau așa», ci spune: «Allah a hotărât și a făcut ceea ce a voit», căci «dacă» deschide lucrarea Satanei.

Relatat de Muslim în Ṣaḥīḥ-ul său.

Dacă aș înșira tot ceea ce privește măreția acestei Legi, frumusețile ei și grija pentru binele robilor în această viață și în Viața de Apoi, discuția s-ar prelungi mult. Acestea sunt însă câteva arătări, de ajuns pentru omul cu minte ca să cunoască măreția Legii și grija sa pentru starea și binele robilor, acum și în viitor. Printre acestea se află și porunca de căință, prin care trecutul este îndreptat și omul este izbăvit de răul lui. Pentru unii dintre cei din vechime, căința presupunea uciderea unor oameni. Allah a avut însă milă de această comunitate și a făcut căința ei să constea în părerea de rău, părăsirea păcatului, hotărârea de a nu-l mai repeta și înapoierea drepturilor celor nedreptățiți. Acestea sunt din binefacerea și mila lui Allah față de această comunitate. Este dintre frumusețile Legii că ți-a dat, omule, o ușurare și o ieșire din păcate și fapte rele prin căință sinceră, cerere de iertare, întoarcere la Allah și faptă bună.

Cine cercetează această Lege în punctele ei de plecare și în urmările ei și privește rânduielile sale mărețe și drepte, binefacerea față de făpturi și grija pentru săraci, nevoiași, mici, mari și ceilalți — chiar și pentru animale, de care Legea s-a îngrijit, interzicând nedreptățirea și agresarea lor — înțelege că ea este Legea Celui Înțelept și Vrednic de laudă, Cunoscător al stării robilor și al celor care îi îndreaptă. Înțelege și că ea este dintre dovezile categorice ale existenței lui Allah, ale desăvârșirii puterii, înțelepciunii și științei Sale, precum și ale adevărului Trimisului Său Muḥammad ﷺ și ale faptului că el este cu adevărat Trimisul lui Allah.

La fel înțelege și cel care cercetează grija Legii pentru starea robilor: bogați și săraci, proprietari și lucrători, conducători și conduși, persoane și grupuri. Ea i-a avut în vedere pe toți și le-a dat rânduieli întemeiate pe folos, dreptate, nepărtinire, binefacere și milă. Întreaga Lege este folos, înțelepciune, călăuzire și dreptate. Orice lucru care trece de la dreptate la nedreptate, de la folos la lipsă de rost și de la milă la opusul ei nu ține deloc de Lege, chiar dacă îi este atribuit printr-o interpretare, așa cum a arătat marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să îl miluiască. Legea este în întregime milă, dreptate și înțelepciune, în întregime grijă pentru binele robilor, departe de lipsa de rost, de nedreptate și de împovărare.