Învățăminte din versetul datoriilor

**1. Adresarea către credincioși.** Allah începe acest verset adresându-Se celor care cred și numindu-i după credința lor. Credința îl îndeamnă pe credincios să împlinească ceea ce i se poruncește și să se ferească de ceea ce i se interzice. În explicarea cuvintelor lui Allah, Atotputernicul și Mărețul,

O, voi cei care credeți, nu spuneți «Rāʿinā»

și în explicarea cuvintelor Sale

O, voi cei care credeți, împliniți învoielile!

Ibn Kathīr — Allah să aibă milă de el — a menționat o relatare de la ʿAbd Allāh ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el —: «Când Îl auzi pe Allah spunând:

O, voi cei care credeți!

pleacă-ți urechea către aceasta, căci este fie un bine pe care îl poruncește, fie un rău pe care îl interzice.» Versetele pe care Allah le începe cu

O, voi cei care credeți!

sunt aproape nouăzeci. Primul este

O, voi cei care credeți, nu spuneți «Rāʿinā»,

din sura al-Baqarah, iar ultimul este cuvântul Său din sura al-Taḥrīm:

O, voi cei care credeți, căiți-vă înaintea lui Allah cu o căință sinceră!

până la sfârșitul versetului. Șeicul Abū Bakr al-Jazāʾirī a explicat aceste versete într-o carte pe care a numit-o «Nidāʾāt al-Raḥmān li-ahl al-īmān» — Chemările Celui Milostiv către oamenii credinței.

**2. Vânzarea cu termen de plată sau de livrare.** Îndatorarea menționată în verset înseamnă vânzarea până la un termen, fie că se amână predarea mărfii, fie plata prețului. Dacă marfa, adică bunul vândut, este predată imediat, aceasta se numește în vremea noastră vânzare în rate. Dacă prețul este plătit imediat, iar bunul vândut este predat mai târziu, aceasta este vânzarea salam. Formularea generală a versetului privitoare la vânzarea până la un termen cuprinde atât vânzarea la prețul momentului, cât și vânzarea cu un preț mai mare din cauza amânării. Cât despre hadithul «Trimisul lui Allah ﷺ a interzis două vânzări într-o singură vânzare», relatat de al-Nasāʾī (4632), cu un lanț de transmitere autentic, el se referă la acceptarea vânzării fără precizarea uneia dintre variante, atunci când vânzătorul spune: «Ți-l vând cu o mie, cu plata imediată, sau cu două mii, cu plata amânată.» Dacă însă cumpărătorul spune: «Accept cu plata amânată», vânzarea este valabilă; aceasta este indicată de formularea generală a îndatorării din verset. În «Nayl al-awṭār» (5/130), al-Shawkānī a atribuit majorității învățaților opinia că aceasta este permisă și a amintit că a alcătuit despre ea o lucrare intitulată «Shifāʾ al-ghulal fī ḥukm ziyādat al-thaman li-mujarrad al-ajal» — Lămurirea rânduielii măririi prețului numai pentru amânarea plății.

**3. Precizarea termenului.** Faptul că versetul leagă îndatorarea de un termen stabilit arată că termenul trebuie precizat, fiindcă astfel sunt înlăturate neînțelegerile și disputele viitoare. Aceasta privește situația în care vânzătorul urmărește prin vânzare câștigul lumesc. Dacă însă urmărește să-i ușureze cumpărătorului situația și să-i facă un bine, spunându-i: «Adu prețul când Allah îți va înlesni aceasta», nu este nicio problemă, deoarece el a urmărit câștigul Vieții de Apoi.

**4. Consemnarea datoriei.** Porunca adresată celor două părți de a scrie, în cuvintele Celui Preaînalt

Scrieți-o!

este o poruncă de a întări datoria prin consemnarea ei, pentru ca în viitor să nu apară neînțelegeri și dispute. Porunca de a îndeplini efectiv scrierea se află în cuvintele Sale:

Un scrib să scrie între voi cu dreptate. Scribul să nu refuze să scrie așa cum l-a învățat Allah. Așadar, să scrie.

**5. Dreptatea și claritatea scribului.** Versetul îi poruncește celui pe care Allah l-a învățat să scrie să consemneze ceea ce au convenit cele două părți. Scrierea lui trebuie să fie dreaptă, fără nedreptățirea uneia dintre părți ori părtinirea celeilalte, și limpede, fără neclarități sau ambiguități din care să se nască neînțelegeri în viitor. Versetul îi amintește scribului binefacerea lui Allah de a-l fi învățat să scrie, pentru ca el să le fie de folos și altora prin ceea ce Allah l-a învățat.

**6. Natura poruncii de a scrie.** Potrivit majorității învățaților, porunca

Scrieți-o!

exprimă recomandarea și îndrumarea, datorită cuvintelor lui Allah, Atotputernicul și Mărețul:

Dacă unul dintre voi se încrede în celălalt, atunci cel căruia i s-a acordat încrederea să-și îndeplinească obligația încredințată.

Ibn Kathīr — Allah să aibă milă de el — a spus în explicarea acestui verset: «Ibn Abī Ḥātim a relatat, cu un lanț bun de transmitere, de la Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el — că a spus: Acest verset a abrogat ceea ce l-a precedat. Al-Shaʿbī a spus: Dacă unul dintre voi se încrede în celălalt, nu este nicio problemă să nu scrieți și să nu luați martori.» Unii învățați, între care Ibn Jarīr — Allah să aibă milă de el —, au susținut că scrierea este obligatorie, datorită caracterului necondiționat al poruncii

Scrieți-o!

**7. Dictarea de către datornic.** În cuvintele Sale

Să dicteze cel asupra căruia se află obligația,

termenul «imlāl» înseamnă dictare. Versetul arată că datornicul este cel care dictează obligația pe care o recunoaște ca fiind asupra sa și că trebuie să se teamă de Allah, recunoscând-o în întregime, fără a micșora ceva din ea.

**8. Dictarea de către reprezentant.** Versetul arată că, dacă cel asupra căruia se află obligația este nechibzuit și i s-a restrâns dreptul de a-și administra averea din cauza risipei și a irosirii banilor, ori este slab din cauza vârstei mici sau a unei deficiențe a facultăților sale mintale, ori nu poate dicta din cauza unei dificultăți de exprimare sau a unei înțelegeri slabe, atunci reprezentantul său este cel care dictează scribului. Acesta trebuie să dicteze cu dreptate, fără a aduce vreun prejudiciu creditorului sau datornicului.

În «Sunan», după hadithul (3927), imamul al-Nasāʾī a redat nouă modele de formulare a unor contracte pe teme diferite, care arată precizia cu care înaintașii scriau contractele. Îl redau aici pe primul, modelul privitor la cultivarea pământului în schimbul unei părți din recoltă.

Abū ʿAbd al-Raḥmān a spus: Un înscris pentru cultivarea pământului, semințele și cheltuielile fiind în sarcina proprietarului, iar cultivatorului revenindu-i un sfert din ceea ce Allah, Atotputernicul și Mărețul, face să rodească. «Acesta este un înscris pe care cutare, fiul lui cutare, fiul lui cutare, l-a scris, fiind sănătos și având capacitatea de a încheia acte, pentru cutare, fiul lui cutare: Tu mi-ai dat spre cultivare întregul tău pământ aflat în locul cutare, din orașul cutare. Este pământul cunoscut sub numele cutare și este cuprins între patru hotare care îl înconjoară în întregime: unul dintre aceste hotare se învecinează în întregime cu cutare, iar al doilea, al treilea și al patrulea sunt cutare. Mi-ai dat întregul tău pământ delimitat în acest înscris prin hotarele care îl înconjoară, cu toate drepturile sale, cu dreptul său la apă, cu râurile și canalele sale, ca pământ neplantat și necultivat, fără pomi și fără semănături, pentru un an întreg, începând cu prima zi a lunii cutare din anul cutare și încheindu-se cu ultima zi a lunii cutare din anul cutare. În acest an stabilit, de la începutul până la sfârșitul său, voi cultiva pe întregul pământ delimitat în acest înscris și al cărui loc este descris în el orice voi dori și voi socoti potrivit să cultiv: grâu, orz, susan, orez, bumbac, plante furajere verzi, bob, năut, fasole, linte, castraveți, pepeni, morcovi, napi, ridichi, ceapă, usturoi, verdețuri, plante aromatice și orice alte culturi de iarnă și de vară. Semințele și materialul de însămânțare sunt ale tale și toate sunt în sarcina ta, nu a mea. Eu mă voi ocupa de acestea prin munca mâinilor mele și cu ajutorul celor pe care îi voi dori dintre ajutoarele și lucrătorii mei, cu vitele și uneltele mele. Îmi revin cultivarea și îngrijirea lor, munca necesară creșterii și bunei lor stări, aratul pământului, plivirea buruienilor, udarea culturilor care trebuie udate, îngrășarea celor care au nevoie de aceasta, săparea canalelor și râurilor, culegerea celor care se culeg, recoltarea și strângerea celor care se recoltează, treieratul celor care se treieră și vânturarea lor. Cheltuielile pentru toate acestea sunt în sarcina ta, nu a mea, iar eu și ajutoarele mele, nu tu, îndeplinim toată munca. Din tot ceea ce Allah, Atotputernicul și Mărețul, va face să rodească în întreaga perioadă descrisă în acest înscris, de la începutul până la sfârșitul ei, ție îți revin trei sferturi, pentru pământul, apa, semințele și cheltuielile tale, iar mie îmi revine sfertul rămas din toate acestea, pentru cultivarea, munca și îngrijirea lor de către mine și ajutoarele mele. Mi-ai predat întregul tău pământ delimitat în acest înscris, cu toate drepturile și anexele sale, iar eu am primit toate acestea de la tine în ziua cutare a lunii cutare din anul cutare. Toate acestea se află, așadar, în mâinile mele pentru tine. Eu nu dețin drept de proprietate asupra niciunei părți din ele și nu am nicio pretenție ori cerere în legătură cu ele, în afara acestei cultivări descrise în acest înscris, pe durata anului numit în el. Când anul se încheie, toate îți sunt restituite ție și revin în mâinile tale. După încheierea lui, ai dreptul să mă scoți de pe pământ și să îl iei din mâinile mele și din mâinile oricărei persoane care a ajuns să îl stăpânească prin mine.» Cutare și cutare au recunoscut aceasta, iar înscrisul a fost întocmit în două exemplare.

**9. Solicitarea martorilor.** În cuvintele Celui Preaînalt

Luați drept martori doi bărbați dintre voi,

celor două părți li se poruncește să ceară ca doi bărbați musulmani să fie martori la contractul datoriei. Porunca din verset exprimă recomandarea și îndrumarea, asemenea poruncii de a scrie, explicate mai înainte. Cuvintele lui Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el — și ale lui al-Shaʿbī, citate mai sus din Ibn Kathīr, cuprind atât luarea martorilor, cât și scrierea. Faptul că luarea martorilor nu este obligatorie este indicat de hadithul în care Khuzaymah ibn Thābit — Allah să fie mulțumit de el — a mărturisit împotriva beduinului care negase că îi vânduse calul Trimisului lui Allah ﷺ. L-au relatat Abū Dāwūd (3607) și al-Nasāʾī (4647), iar lanțul său de transmitere este autentic. Al-Nasāʾī l-a inclus în capitolul «Îngăduința de a nu lua martori la vânzare».

**10. Martorii acceptați.** Cuvintele Celui Preaînalt:

Dacă nu sunt doi bărbați, atunci un bărbat și două femei dintre martorii pe care îi acceptați, pentru ca, dacă una dintre ele greșește, cealaltă să-i aducă aminte.

Acestea arată că, dacă nu se iau ca martori doi bărbați musulmani, atunci se iau, alături de un bărbat, două femei, pentru ca una să-i aducă aminte celeilalte dacă aceasta uită. Mai arată că martorii trebuie să fie drepți și acceptați ca atare. Asemenea sunt cuvintele lui Allah, Atotputernicul și Mărețul:

Luați drept martori doi oameni drepți dintre voi.

Acestea precizează ceea ce a fost menționat fără această condiție în alte locuri din Coran, precum cuvintele Sale

Luați martori atunci când încheiați o vânzare.

Astfel, formularea necondiționată este înțeleasă în lumina celei condiționate, prin luarea în considerare a dreptății martorilor.

**11. Includerea femeilor în formele de plural.** În cuvintele Celui Preaînalt

Dintre martorii pe care îi acceptați,

femeile sunt incluse în pluralul neregulat. Asemenea sunt cuvintele Sale de la sfârșitul surei al-Nisāʾ:

Dacă sunt frați și surori, bărbați și femei,

până la sfârșitul versetului. A fost folosit pluralul neregulat «ikhwah», apoi a fost lămurit prin

Bărbați și femei.

Includerea femeilor în pluralul masculin regulat este indicată de cuvintele Sale

Nu al celor asupra cărora este mânia și nici al celor rătăciți,

de cuvintele Sale

Și ea a fost dintre cei ascultători

și de cuvintele Sale

Cere iertare pentru păcatul tău, căci tu ai fost dintre cei care au greșit!

**12. Mărturia femeii în chestiunile de avere.** În verset, mărturia femeii a fost stabilită la jumătate din mărturia bărbatului. Aceasta privește averea și ceea ce urmărește dobândirea averii și este din cauza lipsei din discernământul ei. Profetul ﷺ a explicat aceasta în hadithul lui ʿAbd Allāh ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi — din «Ṣaḥīḥ Muslim» (80), unde spune: «Cât despre lipsa din discernământ, mărturia a două femei este egală cu mărturia unui bărbat.»

Acesta este unul dintre cele cinci cazuri în care femeii îi revine jumătate față de bărbat: mărturia, moștenirea, prețul sângelui, eliberarea sclavilor și ʿaqīqah. A se vedea «Tuḥfat al-mawdūd bi-aḥkām al-mawlūd», de Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el —, p. 68.

**13. Răspunsul la chemarea de a fi martor.** Cuvintele Celui Preaînalt

Martorii să nu refuze atunci când sunt chemați

înseamnă că martorii nu trebuie să refuze să primească însărcinarea de a fi martori atunci când sunt chemați. Particula «mā» de după «idhā» întărește exprimarea. Exemple asemănătoare din Coran sunt cuvintele Celui Preaînalt

Când este pogorâtă o sură, unii dintre ei spun: «Căruia dintre voi i-a sporit aceasta credința?»,

până la sfârșitul versetului; cuvintele Sale

Când este pogorâtă o sură, se uită unii la alții,

până la sfârșitul versetului; și cuvintele Sale

Când ajung la el, auzul lor, ochii lor și pieile lor vor mărturisi împotriva lor despre ceea ce făceau.

Unii învățați au înțeles că versetul cuprinde atât primirea însărcinării de a fi martor, cât și depunerea mărturiei: martorii nu trebuie să refuze să fie martori atunci când cele două părți încheie înțelegerea și nici să refuze depunerea mărturiei atunci când li se cere.

**14. Consemnarea datoriei mici și a celei mari.** Cuvintele Celui Preaînalt

Nu vă săturați să o scrieți, mică sau mare, până la termenul ei

le îndeamnă pe părțile unei datorii cu termen să o scrie, fie că este mică, fie că este mare, fiindcă aceasta înlătură mai bine disputele viitoare.

În această parte a versetului, lucrul mic este amintit înaintea celui mare. Această ordine este urmată în Coran: lucrul mic este pus înaintea celui mare, iar cel mai mic înaintea celui mai mare. Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune în sura Sabaʾ:

Nu-I scapă nici greutatea unui fir de colb, în ceruri ori pe pământ, nici ceva mai mic decât aceasta și nici ceva mai mare, fără să fie într-o Carte limpede.

Asemenea se află și în sura Yūnus. El spune în sura al-Kahf:

Cartea va fi așezată și îi vei vedea pe nelegiuiți înspăimântați de ceea ce se află în ea. Vor spune: «Vai nouă! Ce este cu această Carte, care nu lasă nimic mic sau mare fără să-l fi numărat?»,

până la sfârșitul versetului; în sura al-Tawbah:

Nu cheltuiesc nicio cheltuială mică sau mare,

până la sfârșitul versetului; și în sura al-Qamar:

Orice lucru mic sau mare este consemnat.

Aceasta este o trecere treptată de la ceea ce este mai mic la ceea ce este mai mare.

**15. Înțelepciunea consemnării și a mărturiei.** Cuvintele Celui Preaînalt

Aceasta este mai drept înaintea lui Allah, mai temeinic pentru mărturie și mai aproape de a nu avea îndoieli

înseamnă că scrierea datoriei cu termen stabilit și luarea martorilor, care v-au fost poruncite, sunt mai drepte înaintea lui Allah, întăresc mărturia și îndepărtează îndoiala și neînțelegerea. Ibn Kathīr — Allah să aibă milă de el — a spus: «Scrierea dreptului cu termen, pe care v-am poruncit-o, este mai echitabilă înaintea lui Allah, adică mai dreaptă. «Mai temeinic pentru mărturie» înseamnă că întărește mărturia martorului: după ce și-a așternut scrisul, atunci când îl vede își amintește mărturia, căci, dacă nu ar fi scris, ar putea să uite, așa cum se întâmplă adesea.

Și mai aproape de a nu avea îndoieli:

este mai aproape de lipsa îndoielii; mai mult, în caz de dispută, vă întoarceți la înscrisul pe care l-ați întocmit și acesta hotărăște între voi fără îndoială.»

**16. Vânzarea încheiată pe loc.** Cuvintele Celui Preaînalt

În afară de cazul în care este o tranzacție încheiată pe loc între voi: atunci nu este păcat să nu o scrieți. Luați martori atunci când încheiați o vânzare

înseamnă că, dacă vânzarea nu este cu termen, ci se încheie pe loc, vânzătorul primind prețul și cumpărătorul primind marfa, nu este nevoie de scriere. Este însă recomandată luarea martorilor, fără a fi obligatorie, după cum s-a arătat mai înainte prin faptul că Profetul ﷺ nu a luat martori când a cumpărat calul de la beduin.

**17. Interzicerea prejudicierii.** În cuvintele Celui Preaînalt

Să nu fie adus prejudiciu de către scrib sau martor și nici lor,

scribul și martorul pot fi înțeleși fie ca subiecți ai verbului, fie ca subiecți ai unei construcții pasive. Aceasta devine limpede prin desfacerea consoanelor «rāʾ» contopite: în forma activă se spune «wa-lā yuḍārir», cu prima consoană «rāʾ» vocalizată cu kasrah. Sensul este că scribul și martorul nu trebuie să le aducă prejudicii celor două părți ori uneia dintre ele: scribul scrie cu dreptate, iar martorul este drept atât când primește însărcinarea, cât și când depune mărturia. În forma pasivă se spune «wa-lā yuḍārar», cu prima consoană «rāʾ» vocalizată cu fatḥah. Sensul este că cele două părți ori alte persoane nu trebuie să le aducă prejudicii și suferințe scribului și martorului.

**18. Prejudicierea este o abatere.** Cuvintele Celui Preaînalt

Dacă o faceți, aceasta este o abatere din partea voastră

înseamnă că, dacă interdicția ca scribul și martorul să le aducă prejudicii celor două părți ori ca acestea și alte persoane să le aducă prejudicii scribului și martorului nu este respectată, ci este încălcată prin săvârșirea păcatului, aceasta constituie o abatere a celui care o face. «Fisq» înseamnă ieșirea din ascultare.

**19. Teama de Allah.** Cuvintele Celui Preaînalt

Temeți-vă de Allah!

încheie versetul cu porunca de a se teme de Allah, Atotputernicul și Mărețul. În sensul limbii, «taqwā» înseamnă ca omul să așeze între sine și orice lucru de care se teme o protecție care îl apără, așa cum se protejează de lucrurile vătămătoare de pe pământ încălțându-se și de frig îmbrăcând haine groase și altele asemenea. În general, sensurile lingvistice sunt mai largi decât sensurile religioase. Astfel, teama de Allah, Atotputernicul și Mărețul, înseamnă ca omul să așeze între sine și mânia lui Allah o protecție care să-l apere, împlinind poruncile și ferindu-se de interdicții. Sensul lingvistic este general, iar sensul religios este particular, reprezentând o parte a sensului lingvistic. Mai multe versete coranice arată urmările mărețe ale temerii de Allah, Atotputernicul și Mărețul, precum cuvintele Sale

Celui care se teme de Allah, El îi va da o ieșire și îl va înzestra de unde nici nu se așteaptă,

cuvintele Sale

Celui care se teme de Allah, El îi înlesnește treaba,

cuvintele Sale

Celui care se teme de Allah, El îi șterge faptele rele și îi mărește răsplata,

cuvintele Sale

Dacă vă temeți de Allah, El vă va da putința de a deosebi, vă va șterge faptele rele și vă va ierta. Allah este Stăpânul harului nemărginit,

și alte versete.

**20. Învățătura dăruită de Allah.** Cuvintele Celui Preaînalt

Allah vă învață

arată că rânduielile cuprinse în acest verset nobil fac parte din știința pe care Allah le-a dăruit-o robilor Săi și prin care se îndreaptă religia și viața lor lumească. Dacă urmează aceste rânduieli, starea lor prezentă și sfârșitul lor se îndreaptă. Asemenea cuvintelor lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, de la încheierea acestui verset,

Allah vă învață. Allah știe orice lucru,

sunt cuvintele Sale de la sfârșitul versetului despre moștenirea celui fără ascendenți și descendenți direcți, ultimul verset al surei al-Nisāʾ:

Allah vă lămurește, pentru ca voi să nu rătăciți. Allah știe orice lucru.

**21. Cuprinderea științei lui Allah.** Cuvintele Celui Preaînalt

Allah știe orice lucru

arată vastitatea științei Sale și faptul că El cuprinde orice lucru cu știința Sa. Nimic din ceruri și de pe pământ nu-I este ascuns. El știe ce a fost, ce va fi și cum ar fi fost ceea ce nu a fost, dacă ar fi fost. Caracterul general și cuprinzător al acestei propoziții, cu care se încheie versetul, nu admite restrângere: ea rămâne în deplina sa generalitate. Asemenea sunt cuvintele lui Allah, Atotputernicul și Mărețul,

Allah este Creatorul oricărui lucru

și cuvintele Sale

El are putere asupra oricărui lucru.

În generalitatea acestora intră orice lucru creat, fiindcă tot ceea ce a fost și tot ceea ce există este creat prin puterea lui Allah, fără să iasă ceva de sub ea. În Coran, cele două formulări generale sunt alăturate, precum în cuvintele Celui Preaînalt

El a creat orice lucru și El știe orice lucru

și în cuvintele Sale

Ca să știți că Allah are putere asupra oricărui lucru și că Allah cuprinde orice lucru cu știința Sa.

**22. Gajul.** Cuvintele Celui Preaînalt

Dacă sunteți în călătorie și nu găsiți un scrib, atunci un gaj luat în posesie:

«rihān» este pluralul lui «rahn», adică întărirea datoriei printr-un bun. Sensul este că creditorul este liniștit prin garantarea datoriei sale cu un bun al datornicului, din care își poate recupera dreptul dacă datoria nu-i este achitată la scadență. Acest verset dovedește permisiunea gajului în călătorie; Sunnah confirmă și gajul în locul de reședință. În «Ṣaḥīḥ al-Bukhārī» (2509) și Muslim (4114), de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —: «Profetul ﷺ a cumpărat de la un evreu hrană cu plata amânată și i-a lăsat zălog cămașa sa de zale.»

**23. Încrederea și îndeplinirea obligației.** Cuvintele Celui Preaînalt

Dacă unul dintre voi se încrede în celălalt, atunci cel căruia i s-a acordat încrederea să-și îndeplinească obligația încredințată și să se teamă de Allah, Domnul său.

Au fost amintite mai înainte cuvintele lui Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el — potrivit cărora acestea abrogă ceea ce le precede, precum și cuvintele lui al-Shaʿbī: «Dacă unul dintre voi se încrede în celălalt, nu este nicio problemă să nu scrieți și să nu luați martori.» Sensul este că, dacă creditorul nu-și consemnează dreptul, nu ia martori pentru el și nici un gaj, cel căruia i s-a acordat încrederea, adică datornicul, trebuie să-și îndeplinească obligația încredințată și să se teamă de Allah, Domnul său. Să nu nege în întregime sau în parte dreptul creditorului, ci să-l achite integral, fără nicio lipsă.

**24. Cele trei porunci de a se teme de Allah.** În cele două versete, porunca de a se teme de Allah apare în trei locuri: în cuvintele lui Allah, Atotputernicul și Mărețul,

Temeți-vă de Allah. Allah vă învață,

prin care credincioșilor li se poruncește să se teamă de Allah în relațiile lor, împlinind ceea ce li s-a poruncit și lăsând ceea ce li s-a interzis; și în cuvintele Sale

Să se teamă de Allah, Domnul său.

Celui asupra căruia se află obligația i se poruncește, atunci când i-o dictează scribului, să o recunoască în întregime, fără a micșora ceva din ea. Celui căruia i s-a acordat încrederea i se poruncește să îndeplinească obligația încredințată, fără a o nega și fără a o micșora. În două locuri sunt alăturate numele Allah și al-Rabb, care arată dumnezeirea și stăpânirea Sa, pentru ca cel care are asupra sa dreptul altuia să se ferească să fie neascultător față de Domnul și Dumnezeul său, micșorând dreptul și trădând ceea ce i-a fost încredințat.

**25. Ascunderea mărturiei.** Cuvintele Celui Preaînalt

Nu ascundeți mărturia!

le interzic martorilor să ascundă mărturia pe care au primit însărcinarea să o depună: ei trebuie să o depună atunci când li se cere. Ascunzând-o, săvârșesc păcatul ascunderii, încalcă drepturile și aduc prejudiciul interzis în cuvintele Celui Preaînalt

Scribul și martorul să nu aducă prejudiciu,

dacă verbul este înțeles în forma activă, așa cum s-a explicat mai înainte.

**26. Păcatul inimii.** În cuvintele Celui Preaînalt

Cine o ascunde are o inimă păcătoasă,

păcatul este atribuit inimii, fiindcă ea este locul ascunderii. Asemenea este atribuirea evlaviei inimilor, în cuvintele Sale, Atotputernicul și Mărețul,

Cine preamărește semnele sacre ale lui Allah, aceasta este din evlavia inimilor,

precum și în cuvintele Profetului ﷺ: «Evlavia este aici», arătând spre piept de trei ori. L-a relatat Muslim (6541), dintr-un hadith lung al lui Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el. Prin îndreptarea sau stricarea inimilor, trupurile se îndreaptă ori se strică, după cum Trimisul lui Allah ﷺ a spus în hadithul lui al-Nuʿmān ibn Bashīr — Allah să fie mulțumit de amândoi —: «În trup este o bucată de carne: dacă ea este bună, întregul trup este bun, iar dacă ea este stricată, întregul trup este stricat. Aceasta este inima.» L-au relatat al-Bukhārī (52) și Muslim (4094).

El ﷺ a mai spus: «Allah nu privește la înfățișarea și averile voastre, ci privește la inimile și faptele voastre.» L-a relatat Muslim (6543). Al-Ḥasan al-Baṣrī a spus: «Credința nu stă în împodobire și nici în dorințe, ci în ceea ce se așază în inimi și este adeverit de fapte.» («Iqtiḍāʾ al-ʿilm al-ʿamal», de al-Khaṭīb al-Baghdādī, pp. 42–43.)

**27. Cele două încheieri.** Primul verset se încheie cu

Allah știe orice lucru,

formulare care rămâne în deplina sa generalitate și nu admite restrângere, după cum s-a arătat. Al doilea verset se încheie cu

Allah știe ceea ce faceți,

formulare generală care privește faptele credincioșilor cărora li se adresează.