Înțelegerea cea mai însemnată a religiei

Înțelegerea religiei este de două feluri:

Primul fel: înțelegerea crezului

Crezul este temelia religiei. De aceea, omul trebuie să cunoască ce îi face crezul sănătos, ce îl vatămă și ce îl împuținează, dintre lucrurile care țin de asociere sau de inovațiile religioase. Înțelegerea crezului înseamnă că omul învață crezul monoteismului, învață ceea ce este necesar acestui crez și învață ceea ce i se împotrivește, îl vatămă ori îl împuținează. Acest fel de înțelegere este temelia, iar unii învățați îl numesc „înțelegerea cea mai însemnată a religiei” — al-fiqh al-akbar. Aceasta înseamnă ca omul să Îl cunoască pe Stăpânul său, Cel Atotputernic și Măreț, prin numele și atributele Sale, să știe cum să Îl adore pe Allah cu adorarea care I se cuvine, de ce a fost creat omul, ce i se cere față de Stăpânul său, Preaslăvitul și Preaînaltul, și ce nu este îngăduit în privința lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, pentru a se feri de acel lucru. Acest fel de înțelegere este înțelegerea de temelie. El constă în cunoașterea celor trei categorii ale monoteismului: unicitatea stăpânirii lui Allah, unicitatea Sa în adorare și unicitatea numelor și atributelor Sale, pentru a împlini fiecare categorie în felul cerut. Alături de cunoașterea categoriilor monoteismului, a celor care îl desăvârșesc și a drepturilor sale, omul trebuie să cunoască și ceea ce i se împotrivește și îl contrazice: credințele asocierii, inovațiile și abaterile, ca să se ferească de ele. Altfel, lucrurile îi pot deveni neclare și poate socoti că asocierea nu are nimic rău, mai ales dacă a crescut într-o țară sau într-o generație care nu cunosc monoteismul și nu cunosc înțelesul asocierii.

Locuitorii multor țări cred că ridicarea construcțiilor deasupra mormintelor și înconjurarea lor, cererea adresată morților, chemarea lor, strigătul după ajutor către ei și cererea de a le împlini nevoile țin de religie. Ei cred astfel, așa cum au spus cei de demult, după cum Allah Preaînaltul a relatat despre ei:

Ei adoră, în locul lui Allah, ceea ce nu le poate face nici rău, nici bine și spun: „Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.”

Preaînaltul a spus:

Iar cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: „Noi nu îi adorăm decât pentru ca ei să ne apropie cât mai mult de Allah.”

Ei cred că aceasta ține de religie pentru că și-au găsit părinții, strămoșii și oamenii din țara lor făcând astfel, până când au socotit că aceasta ține de religie și că Allah este mulțumit de ea. Au spus chiar:

Dacă Allah ar fi voit, noi nu I-am fi făcut asociați.

Dacă Allah ar fi voit, noi nu am fi adorat nimic în afara Lui.

Allah le-a răspuns prin cuvintele Sale:

Am trimis în fiecare comunitate un trimis: „Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!”

Dacă ar fi fost mulțumit de aceasta, nu i-ar fi trimis pe trimiși să o osândească. Acest lucru se întâmplă din pricina neștiinței și a lipsei întoarcerii la monoteismul sănătos cu care au venit profeții, pacea și binecuvântările fie asupra lor. Acesta înseamnă să Îi închini adorarea numai lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și să părăsești adorarea oricui altcuiva în afara Lui. Astfel, Preaînaltul spune:

Am trimis în fiecare comunitate un trimis: „Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!”

Prin ṭāghūt se înțelege tot ceea ce este adorat în afara lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, fie că este numit apropiat al lui Allah, mijlocitor ori oricum altcumva. Acesta este un ṭāghūt dacă a fost mulțumit să fie adorat în afara lui Allah. Cât despre cel care nu este mulțumit să fie adorat în afara lui Allah, el nu este numit ṭāghūt.

Dacă a fost adorat în afara lui Allah fără să fie mulțumit de aceasta și a oprit acest lucru în timpul vieții sale, el nu este socotit ṭāghūt, însă adorarea lui este socotită asociere față de Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Căci au fost adorați Mesia, pacea fie asupra lui, îngerii și unii oameni drepți, deși ei nu erau mulțumiți de aceasta. Dimpotrivă, au oprit-o cu cea mai mare hotărâre și au luptat împotriva ei. Însă, după moartea lor, oamenii au ridicat construcții deasupra mormintelor lor, le-au adus jertfe și i-au adorat în afara lui Allah. Aceștia nu sunt socotiți ṭāghūt,² însă cel care i-a adorat în afara lui Allah este socotit asociator. De aceea, când Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a pogorât cuvintele Sale:

Voi și ceea ce adorați în afara lui Allah sunteți hrană pentru Gheena; în ea veți intra.

Asociatorii s-au bucurat și au spus: „Noi îi adorăm pe ʿUzayr, pe Mesia și pe îngeri. Dacă aceștia sunt împreună cu noi în Foc, atunci nu ni se poate aduce nicio mustrare.” Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, le-a lămurit răspunsul prin cuvintele Sale:

Cei cărora le-a fost hotărât dinainte binele din partea Noastră

— adică ʿĪsā, pacea fie asupra lui, ʿUzayr, îngerii și cei dintre dreptcredincioși care au fost adorați în afara lui Allah fără să fie mulțumiți de aceasta.

Cei cărora le-a fost hotărât dinainte binele din partea Noastră vor fi ținuți departe de ea. Nu vor auzi nici măcar foșnetul ei și vor rămâne veșnic în ceea ce le doresc sufletele. Spaima cea mare nu îi va întrista, iar îngerii îi vor întâmpina: „Aceasta este ziua voastră, care v-a fost făgăduită!”

Oamenii drepți care au murit cu un crez sănătos, dar care au fost adorați după moartea lor fără să fie mulțumiți de aceasta, nu poartă nicio vină pentru ceea ce au făcut asociatorii în privința lor. Ei nu au fost mulțumiți de aceasta și nu le-au poruncit oamenilor să îi adore. Preaînaltul a spus:

Nu se cuvine unui om căruia Allah i-a dăruit Cartea, judecata și profeția să le spună apoi oamenilor: „Fiți robii mei, în locul lui Allah!”, ci: „Fiți oameni evlavioși și învățați, întrucât îi învățați pe alții Cartea și întrucât o studiați!” Și nu vă va porunci să îi luați pe îngeri și pe profeți drept stăpâni. Oare să vă poruncească necredința după ce v-ați supus lui Allah?

Allah Preaînaltul a spus despre Mesia, pacea fie asupra lui:

Nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: „Adorați-L pe Allah, Stăpânul meu și Stăpânul vostru!” Am fost martor asupra lor cât timp m-am aflat printre ei. Iar după ce m-ai luat, Tu ai fost Veghetorul asupra lor și Tu ești Martor la toate.

Cât despre cel care este mulțumit să fie adorat în afara lui Allah și îi cheamă pe oameni să îl adore, acesta este un ṭāghūt.

Adorarea lui Allah nu este valabilă decât dacă este părăsită adorarea oricui altcuiva

Preaînaltul a spus:

Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!

Preaînaltul a mai spus:

Adorați-L pe Allah și nu Îi asociați nimic!

El nu S-a mărginit la cuvintele „Adorați-L pe Allah”, ci a spus și „nu Îi asociați nimic”, căci adorarea nu este de folos decât dacă este lipsită de asociere.

Preaînaltul a spus:

Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Stăpânul său să împlinească fapte drepte și să nu asocieze pe nimeni în adorarea Stăpânului său!

El nu S-a mărginit la cuvintele „să împlinească fapte drepte”, ci a oprit și asocierea. Omul poate împlini o faptă dreaptă, dar să o strice prin asociere față de Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Astfel, fapta sa ajunge pulbere risipită și nu îi folosește la nimic. Fapta dreaptă nu este de folos decât dacă este lipsită de asociere. Aceasta este o primejdie mare, care ne cere să dobândim înțelegerea asocierii: ce este asocierea și care sunt felurile ei, pentru a ne feri și a ne ține departe de ea și pentru ca adorarea și religia noastră să Îi fie închinate neatinse lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Mulți oameni socotesc că asocierea înseamnă numai asocierea în stăpânirea lui Allah. Mulți au tratat cu ușurință acest lucru și au socotit că studiul monoteismului, studiul crezului și chemarea la adorarea lui Allah îi dezbină pe oameni. Ei spun: „Noi vrem să îi adunăm pe oameni.” Noi le spunem: unirea nu se poate înfăptui decât pe temeiul monoteismului. Cât despre unirea întemeiată pe altceva decât monoteismul, în ea nu există bine și nu există folos; sfârșitul ei este vrăjmășia și sfârșitul ei este pieirea. Preaînaltul a spus:

Cine este mai rătăcit decât cel care cheamă, în afara lui Allah, pe cineva care nu îi va răspunde până în Ziua Învierii și care nu știe nimic despre chemarea lui? Iar când oamenii vor fi adunați, aceia le vor fi dușmani și vor tăgădui adorarea lor.

Preaînaltul a spus:

Prietenii apropiați își vor fi în ziua aceea dușmani unii altora, în afară de cei temători de Allah. „O, robii Mei! Nicio teamă nu va fi asupra voastră astăzi și nu vă veți întrista, voi, cei care ați crezut în semnele Noastre și ați fost musulmani!”

Unirea roditoare nu poate fi întemeiată decât pe crezul sănătos. De aceea, trebuie să cunoaștem crezul sănătos și să chemăm la el mereu și neîncetat.

Trebuie să îl studiem, să întrebăm despre el și să îl predăm în școlile, institutele și facultățile noastre, căci el este temelia și este înțelegerea cea mai însemnată a religiei.

Al doilea fel: înțelegerea rânduielilor practice

Înțelegerea rânduielilor rugăciunii, înțelegerea rânduielilor zakātului, înțelegerea rânduielilor postului, înțelegerea rânduielilor pelerinajului, înțelegerea rânduielilor vânzării, cumpărării și relațiilor de schimb, înțelegerea rânduielilor căsătoriei, divorțului și perioadei de așteptare, înțelegerea rânduielilor purificării de impuritatea rituală majoră și minoră și așa mai departe: înțelegerea acestor lucruri o întregește pe cea dintâi și îi este subordonată. Această înțelegere nu este de folos decât după ce este împlinită înțelegerea cea mai însemnată a religiei.

Dacă un om ar ajunge foarte priceput în înțelegerea relațiilor de schimb și a rugăciunii, zakātului, postului și pelerinajului, dar nu ar cunoaște înțelegerea cea mai însemnată a religiei sau ar trata-o cu ușurință, înțelegerea sa nu i-ar folosi la nimic. Nicio rugăciune, niciun zakāt, niciun post, niciun pelerinaj, nicio ʿumrah și niciun alt act de adorare nu sunt valabile decât după ce este împlinită înțelegerea cea mai însemnată a religiei, care este monoteismul. Așadar, al doilea fel de înțelegere îl întregește pe primul și îi este subordonat. Mulți oameni se preocupă însă de al doilea fel și îl tratează cu ușurință pe primul, așa cum v-am arătat. Aceasta înseamnă o mare neștiință și o nepăsare și mai mare. Este asemenea celui care tratează un trup al cărui cap a fost tăiat. Un trup căruia i s-a tăiat capul nu mai este de niciun folos, căci devine un hoit fără viață, chiar dacă l-ai trata cu tot felul de leacuri.