Împietrirea inimii

Și mijloacele prin care este înlăturată împietrirea sunt numeroase:

Unul dintre ele este pomenirea multă a lui Allah, în care inima și limba sunt în acord. Al-Muʿallā ibn Ziyād a spus: „Un om i-a spus lui al-Ḥasan: «Abū Saʿīd, mă plâng ție de împietrirea inimii mele.» El a răspuns: «Apropie-o de pomenirea lui Allah.»”

Wahb ibn al-Ward a spus: „Am cercetat această chestiune și nu am găsit nimic care să înmoaie aceste inimi și să atragă adevărul mai puternic decât citirea Coranului de către cel care cugetă la el.”

Yaḥyā ibn Muʿādh și Ibrāhīm al-Khawwāṣ au spus: „Leacul inimii constă în cinci lucruri: citirea Coranului cu meditație, stomacul gol, rugăciunea de noapte, implorarea smerită înaintea zorilor și șederea în tovărășia celor evlavioși.”

Temeiul faptului că pomenirea lui Allah înlătură împietrirea inimilor este cuvântul Său:

Și cuvântul Său:

Allah Preaînaltul mai spune:

Într-o relatare transmisă de ʿAbd al-ʿAzīz ibn Abī Rawwād de la Profet ﷺ, cu lanț întrerupt, se spune: „Aceste inimi ruginesc așa cum ruginește fierul.” S-a întrebat: „Și prin ce se curăță ele, Mesager al lui Allah?” El a răspuns: „Prin recitarea Cărții lui Allah și prin pomenirea Sa multă.”¹⁹

Un alt mijloc este bunătatea față de orfani și sărmani. Ibn Abī al-Dunyā a relatat: „Ne-a relatat ʿAlī ibn al-Jaʿd, căruia i-a relatat Ḥammād ibn Salamah, de la Abū ʿImrān al-Jawnī, de la Abū Hurayrah: «Un om s-a plâns Mesagerului lui Allah ﷺ de împietrirea inimii sale, iar el i-a spus: „Dacă vrei să ți se înmoaie inima, mângâie capul orfanului și hrănește-l pe sărman.”»” Lanțul său este bun.²⁰

La fel l-a relatat Ibn Mahdī, de la Ḥammād ibn Salamah. Jaʿfar ibn Musāfir l-a relatat astfel: „Ne-a relatat Muʾammal, căruia i-a relatat Ḥammād, de la Abū ʿImrān, de la ʿAbd Allāh ibn al-Ṣāmit, de la Abū Dharr, de la Profet ﷺ.”

Se pare însă că această formă nu este păstrată corect de la Ḥammād.

Al-Jawzajānī l-a relatat astfel: „Ne-a relatat Muḥammad ibn ʿAbd Allāh al-Raqāshī, căruia i-a relatat Jaʿfar, căruia i-a relatat Abū ʿImrān al-Jawnī”, cu lanț întrerupt. Această formă este mai potrivită, iar Jaʿfar cunoaște mai bine hadithurile lui Abū ʿImrān decât Ḥammād ibn Salamah.

Abū Nuʿaym²¹ a relatat, pe calea lui ʿAbd al-Razzāq, de la Maʿmar²², de la un însoțitor al său, că Abū al-Dardāʾ i-a scris lui Salmān: „Arată-i milă orfanului, apropie-l de tine și hrănește-l din hrana ta, căci l-am auzit pe Mesagerul lui Allah ﷺ când un om a venit la el, plângându-se de împietrirea inimii sale. El i-a spus: «Vrei să ți se înmoaie inima?» Omul a răspuns: «Da.» Atunci el i-a spus: «Apropie-l pe orfan de tine, mângâie-i capul și hrănește-l din hrana ta, căci aceasta îți înmoaie inima și îți înlesnește împlinirea nevoii.»”

Abū Nuʿaym a spus: „Ibn Jābir și al-Muṭʿim ibn al-Miqdām l-au relatat de la Muḥammad ibn Wāsiʿ, potrivit căruia Abū al-Dardāʾ i-a scris lui Salmān...” și a menționat o relatare asemănătoare.

Abū Ṭālib a transmis că un om l-a întrebat pe Abū ʿAbd Allāh — adică pe Aḥmad ibn Ḥanbal —: „Cum să-mi înmoi inima?” El a răspuns: „Intră în cimitir și mângâie capul orfanului.”

Un alt mijloc este pomenirea deasă a morții. Ibn Abī al-Dunyā a menționat, cu lanțul său de transmitere, de la Manṣūr ibn ʿAbd al-Raḥmān, de la Ṣafiyyah: „O femeie a venit la ʿĀʾishah să i se plângă de împietrirea inimii. Ea i-a spus: «Pomenește des moartea; inima ți se va înmuia și îți vei putea împlini nevoia.» Femeia a făcut astfel și a simțit că inima i s-a îndreptat. A venit apoi să-i mulțumească lui ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea.”

Mai mulți înaintași, printre care Saʿīd ibn Jubayr și Rabīʿ ibn Abī Rāshid, spuneau: „Dacă pomenirea morții ar părăsi inimile noastre pentru un ceas, inimile noastre s-ar strica.”

În colecțiile al-Sunan²³, de la Profet ﷺ, se transmite: „Pomeniți-l mult pe cel care curmă plăcerile” — adică moartea.

S-a transmis, cu lanț întrerupt, de la ʿAṭāʾ al-Khurāsānī: „Mesagerul lui Allah ﷺ a trecut pe lângă o adunare în care râsul se întețise și a spus: «Amestecați în adunarea voastră pomenirea celui care tulbură plăcerile.» Ei au întrebat: «Și cine tulbură plăcerile, Mesager al lui Allah?» El a răspuns: «Moartea.»”

Un alt mijloc este vizitarea mormintelor, cugetând la starea celor îngropați și la ceea ce au ajuns. A fost menționat mai înainte răspunsul lui Aḥmad către cel care îl întrebase ce îi înmoaie inima: „Intră în cimitir.”

În Ṣaḥīḥ Muslim²⁴ este confirmat de la Abū Hurayrah că Profetul ﷺ a spus: „Vizitați mormintele, căci ele amintesc de moarte.”

De la Buraydah se transmite că Profetul ﷺ a spus: „Vă oprisem să vizitați mormintele. Vizitați-le, căci ele amintesc de Viața de Apoi.” L-au relatat Aḥmad²⁵ și al-Tirmidhī, care l-a declarat autentic.

De la Anas se transmite că Profetul ﷺ a spus: „Vă oprisem să vizitați mormintele. Apoi mi s-a arătat că ele înmoaie inima, fac ochiul să lăcrimeze și amintesc de Viața de Apoi. Vizitați-le și nu rostiți vorbe necuviincioase.” L-au relatat imamul Aḥmad²⁶ și Ibn Abī al-Dunyā.

Ibn Abī al-Dunyā a menționat de la Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-Tammār: „Ṣafwān ibn Sulaym venea în unele zile la al-Baqīʿ și trecea pe lângă mine. Într-o zi l-am urmat și mi-am spus: «Pe Allah, am să văd ce face!» Și-a acoperit capul și s-a așezat lângă unul dintre morminte. A plâns întruna, până mi s-a făcut milă de el.”

El a spus: „Am crezut că este mormântul cuiva din familia lui. Altă dată a trecut din nou pe lângă mine, iar eu l-am urmat. S-a așezat lângă un alt mormânt și a făcut la fel. I-am povestit aceasta lui Muḥammad ibn al-Munkadir și i-am spus: «Credeam că este mormântul cuiva din familia lui.» Muḥammad a răspuns: «Toți sunt familia și frații săi. Este un om care își mișcă inima prin pomenirea morților ori de câte ori simte împietrire.»” Apoi Muḥammad ibn al-Munkadir a început, la rândul său, să treacă pe lângă mine și să meargă la al-Baqīʿ. Într-o zi l-am salutat, iar el mi-a spus: „Nu ți-a folosit îndemnul lui Ṣafwān!” Am socotit că el avusese folos din ceea ce îi povestisem despre aceasta.

El a mai menționat că o bătrână evlavioasă din ʿAbd al-Qays mergea des la morminte și a fost mustrată pentru aceasta. Ea a răspuns: „Când inima împietrită ajunge să fie aspră, numai urmele descompunerii o mai înmoaie. Vin la morminte de parcă i-aș vedea ieșind dintre straturile lor, de parcă aș privi acele chipuri acoperite de țărână, acele trupuri schimbate și acele giulgiuri murdare. Ce priveliște, care nu le bucură [...] inimile! Cât de cumplită este amărăciunea sufletelor și cât de mare pieirea trupurilor!”

Ziyād al-Numayrī a spus: „Ori de câte ori am dorit să plâng, am trecut pe acolo.” Un om l-a întrebat: „Cum anume?” El a răspuns: „Când doresc aceasta, ies la cimitir, mă așez lângă unul dintre acele morminte și cuget la descompunerea la care au ajuns ei, amintindu-mi de răgazul în care ne aflăm noi. Atunci mă pierd cu totul!”

Eu am spus — și Allah este Cel care dă izbândă:

În lăcașul pustiirii stărui să clădești și înfrumusețezi ceea ce nu ai fost creat să înfrumusețezi.

Zilele nu ți-au mai lăsat nicio scuză: te-au povățuit, dar nu ai luat aminte.

La plecare ești chemat în fiecare clipă; ți se vestește că tu ești cel chemat.

Auzi chemarea, dar rămâi nepăsător față de cel ce strigă, de parcă nu ai fi auzit.

Știi că te așteaptă o călătorie lungă, dar ai uitat să-i pregătești merindea.

Tu dormi, iar cel ce îți urmărește zilele aleargă în urma ta și nu doarme. Cum de ai adormit?

Neajunsurile acestei lumi sunt multe, dar tu ai fost plămădit cu iubire pentru ea.

Viața se risipește în joacă și distracție; dacă ți s-ar fi dat înțelepciune, nu te-ai fi jucat.

După moarte nu sunt decât Focul pentru cel neascultător sau desfătarea, dacă ai ascultat.

Prin speranțe deșarte nu vei fi adus înapoi în această lume, ca să faci binele pe care l-ai lăsat nefăcut.

Astăzi încep prin a mă mustra pe mine însumi, căci sufletul meu a făcut lucruri asemenea celor făcute de tine.

O, suflete al meu, te mai afunzi în păcate, după ce ai împlinit patruzeci de ani și încă șase?

Nădăjduiesc ca viața să mi se prelungească, până voi vedea pregătită merindea plecării.

O, ramură a tinereții, te legeni plină de mândrie, de parcă timpul ar fi trecut și ai fi încărunțit!

Ai aflat; părăsește, așadar, calea neștiinței și teme-te de un strigăt: ai știut, dar nu ai făptuit.

Tu, cel care aduni averi, spune-mi: te va feri de moarte ceea ce ai adunat?

Tu, cel care dorești să dai porunci cărora să li se dea ascultare, pentru ca aceia cărora le poruncești să le audă și să le împlinească,

te-ai grăbit către dregătorie fără să-ți pese dacă ai nedreptățit oamenii ori ai fost drept.

Oare nu știi că, în ziua când ți-a fost dată, ai fost înjunghiat fără cuțit?

Bucuria de a auzi că ai fost numit nu face cât mâhnirea zilei în care auzi că ai fost înlăturat.

Nu amâna, căci timpul este o sabie: dacă nu profiți de el, l-ai pierdut.

Vezi cum zilele veștejesc fiecare ramură și împăturesc ceea ce ți-au desfășurat din bucurie.

Știi că această lume este doar un vis: când este mai dulce, te trezești.

Cum de te abați de la dobândirea celor nepieritoare, când cele trecătoare și podoabele lor te-au preocupat?

Această lume, dacă te bucură într-o zi, îți aduce îndoită întristare pentru bucuria avută.

Te amăgește ca un miraj, iar tu pornești spre el, fără să simți că ai fost înșelat.

Privește câți oameni dragi a nimicit, de parcă ai fi ferit de ceea ce ai văzut.

Îi îngropi, apoi te întorci bucuros de moștenirea și bunurile pe care le-ai dobândit.

Îi uiți, deși mâine vei pieri și tu, de parcă nu ai fi fost creat și nu ai fi existat.

Povestești despre ei și spui: «Au fost...» Da, au fost, așa cum — pe Allah — ai fost și tu.

Ei sunt povestea ta, iar mâine tu vei fi poveste pentru alții. Fă binele pe cât îți stă în putință!

După moarte, omul rămâne o amintire: fă ca vorbele despre tine să fie frumoase când vei fi pomenit.

Întreabă zilele despre unchiul dinspre tată și cel dinspre mamă. Dar de ce să mai întrebi, când ai aflat?

Oare nu le vezi casele pustii, nemairecunoscând în ele ceea ce cunoșteai?

Un alt mijloc este privirea locuințelor celor pieriți și învățătura luată din casele celor de demult.

Ibn Abī al-Dunyā a relatat în Kitāb al-Tafakkur wa-l-Iʿtibār, cu lanțul său, de la ʿUmar ibn Sulaym al-Bāhilī, de la Abū al-Walīd: „Când Ibn ʿUmar voia să-și cerceteze inima, mergea la o ruină, se oprea în ușa ei și striga cu glas trist: «Unde sunt locuitorii tăi?» Apoi se întorcea către sine și spunea: «Totul va pieri, în afară de Fața Sa.»”

În Kitāb al-Qubūr, el a relatat cu lanțul său de la Muḥammad ibn Qudāmah: „Când Rabīʿ ibn Khuthaym simțea că i s-a împietrit inima, mergea noaptea la casa unui prieten care murise și striga: «Cutare, fiul lui cutare! Cutare, fiul lui cutare!» Apoi spunea: «Oare ce ai făcut și ce s-a făcut cu tine?» Plângea până îi curgeau lacrimile, iar urmele plânsului se puteau vedea până în noaptea următoare.”

Un alt mijloc este hrănirea din cele îngăduite. Abū Nuʿaym și alții au relatat, pe calea lui ʿUmar ibn Ṣāliḥ al-Ṭarsūsī: „Am mers, împreună cu Yaḥyā al-Jallāʾ — despre care se spunea că este dintre abdāl —, la Abū ʿAbd Allāh Aḥmad ibn Ḥanbal și l-am întrebat. Lângă el se aflau Būrān și Zuhayr al-Jammāl. Am spus: «Allah să aibă milă de tine, Abū ʿAbd Allāh! Prin ce se înmoaie inimile?» El și-a privit însoțitorii, le-a făcut un semn din ochi, apoi și-a plecat capul. L-a ridicat din nou și a răspuns: «Fiul meu, prin hrănirea din cele îngăduite.» Am mers apoi, așa cum eram, la Abū Naṣr Bishr ibn al-Ḥārith și i-am spus: «Abū Naṣr, prin ce se înmoaie inimile?» El a răspuns: «Oare nu prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile?» I-am spus: «Vin de la Abū ʿAbd Allāh.» El a spus: «Ei bine, ce ți-a spus Abū ʿAbd Allāh?» Am răspuns: «A spus: prin hrănirea din cele îngăduite.» Atunci el a spus: «A atins temelia! A atins temelia!» Am trecut apoi pe la ʿAbd al-Wahhāb al-Warrāq și i-am spus: «Abū al-Ḥasan, prin ce se înmoaie inimile?» El a răspuns: «Oare nu prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile?» I-am spus: «Vin de la Abū ʿAbd Allāh.» Obrajii i s-au înroșit de bucurie și m-a întrebat: «Ce ți-a spus Abū ʿAbd Allāh?» Am răspuns: «Prin hrănirea din cele îngăduite.» El a spus: «Ți-a adus esența! Ți-a adus esența! Temelia, însăși temelia desăvârșită.»

Unul dintre ei a spus despre el: „Ai povestit, dar ai pierdut ceea ce era mai potrivit.”

Lauda Îi aparține numai lui Allah.