Text integral · Pasaje · 24
Cauzele împietririi inimii
Cauzele împietririi inimii sunt numeroase:
Una dintre ele este vorbirea multă fără pomenirea lui Allah, așa cum s-a arătat în hadithul anterior al lui Ibn ʿUmar.
O altă cauză este încălcarea legământului cu Allah Preaînaltul. El spune:
فَبِمَا نَقْضِهِم مِّيثَـٰقَهُمْ لَعَنَّـٰهُمْ وَجَعَلْنَا قُلُوبَهُمْ قَـٰسِيَةً
„Din pricina încălcării legământului lor, i-am blestemat și le-am făcut inimile împietrite.”9
Coran, 5:13 — fragment
Într-una dintre predicile sale, Ibn ʿAqīl a spus: „Tu, cel care simți că ți s-a împietrit inima, ai grijă să nu fi încălcat vreun legământ, căci Allah spune:
فَبِمَا نَقْضِهِم مِّيثَـٰقَهُمْ
«Din pricina încălcării legământului lor...»
Coran, 5:13 — fragment
” — până la sfârșitul versetului.9
O altă cauză este râsul mult. În al-Tirmidhī10, de la al-Ḥasan, de la Abū Hurayrah, de la Profet ﷺ, se transmite:
لا تكثروا الضحك، فإن كثرة الضحك تميت القلب
„Nu râdeți mult, căci râsul mult omoară inima.”
Abū Hurayrah; al-Tirmidhī
Al-Tirmidhī a menționat că aceste cuvinte au fost transmise și ca afirmație a lui al-Ḥasan.
Ibn Mājah11 a relatat, pe calea lui Abū Rajāʾ al-Jazarī, de la Burd ibn Sinān, de la Makḥūl, de la Wāthilah ibn al-Asqaʿ, de la Abū Hurayrah, că Mesagerul lui Allah ﷺ a spus:
كثرة الضحك تميت القلب
„Râsul mult omoară inima.”
Abū Hurayrah; Ibn Mājah
A mai fost relatat pe calea lui Ibrāhīm ibn ʿAbd Allāh ibn Ḥunayn, de la Abū Hurayrah, de la Profet ﷺ.12
O altă cauză este mâncatul mult, mai ales dacă hrana provine din lucruri îndoielnice ori interzise. Bishr ibn al-Ḥārith a spus: „Două lucruri împietresc inima: vorbirea multă și mâncatul mult.” Abū Nuʿaym a menționat aceasta.13
Al-Marwadhī a menționat în Kitāb al-Waraʿ: „L-am întrebat pe Abū ʿAbd Allāh — adică pe Aḥmad ibn Ḥanbal —: «Poate omul să simtă că inima i se înmoaie atunci când este sătul?» El a răspuns: «Nu cred.»”
O altă cauză este înmulțirea păcatelor. Allah Preaînaltul spune:
كَلَّا ۖ بَلْ ۜ رَانَ عَلَىٰ قُلُوبِهِم مَّا كَانُوا۟ يَكْسِبُونَ
„Nicidecum! Ci inimile lor au fost acoperite de ceea ce au dobândit.”14
Coran, 83:14
În al-Musnad și în al-Tirmidhī, de la Abū Hurayrah, de la Profet ﷺ, se transmite:
إن المؤمن إذا أذنب كانت نكتة سوداء في قلبه، فإن تاب ونزع واستغفر صقل قلبه، وإن زاد زادت حتى يعلو قلبه، فذلك الران الذي ذكر الله في كتابه: ﴿كَلَّا ۖ بَلْ ۜ رَانَ عَلَىٰ قُلُوبِهِم مَّا كَانُوا۟ يَكْسِبُونَ﴾
„Atunci când credinciosul săvârșește un păcat, pe inima lui se așază o pată neagră. Dacă se căiește, renunță și cere iertare, inima îi este curățată. Dacă însă adaugă alte păcate, pata se mărește până îi acoperă inima. Aceasta este acoperirea pe care Allah a menționat-o în Cartea Sa: «Nicidecum! Ci inimile lor au fost acoperite de ceea ce au dobândit.»”14
Abū Hurayrah; Aḥmad și al-Tirmidhī
Al-Tirmidhī a spus: „ṣaḥīḥ”.15
Unul dintre înaintași a spus: „Când trupul este dezgolit, devine sensibil; tot astfel, când păcatele inimii sunt puține, lacrimile ei curg repede.”
În acest sens, Ibn al-Mubārak — Allah să aibă milă de el — a spus:
Am văzut că păcatele omoară inimile, iar stăruința în ele aduce umilința.
Părăsirea păcatelor este viața inimilor, iar binele sufletului stă în a te împotrivi pornirilor sale.
Notele originale
Al-Māʾidah, 5:13.
L-au relatat al-Tirmidhī, nr. 2305; Aḥmad în al-Musnad (2/310); Abū Yaʿlā în al-Musnad, nr. 6240; al-Ṭabarānī în al-Awsaṭ, nr. 7054; al-Bayhaqī în al-Shuʿab, nr. 9543 și 11128; și Abū Nuʿaym în al-Ḥilyah (6/295). Toți l-au transmis, în forma sa lungă, pe calea lui Jaʿfar ibn Sulaymān, de la Abū Ṭāriq, de la al-Ḥasan.
Abū ʿĪsā a spus: „Acesta este un hadith gharīb. Nu îl cunoaștem decât din relatarea lui Jaʿfar ibn Sulaymān. Al-Ḥasan nu a auzit nimic de la Abū Hurayrah. Astfel s-a transmis de la Ayyūb, Yūnus ibn ʿUbayd și ʿAlī ibn Zayd: ei au spus că al-Ḥasan nu a auzit de la Abū Hurayrah. Abū ʿUbaydah al-Nājī a relatat aceste cuvinte de la al-Ḥasan ca afirmație a acestuia, fără să menționeze transmiterea de la Abū Hurayrah, de la Profet ﷺ.”
Abū Nuʿaym a spus în al-Ḥilyah (6/295): „Este o relatare gharīb de la al-Ḥasan; Jaʿfar este singurul care a transmis-o de la Abū Ṭāriq.”
Al-ʿAjlūnī a spus în Kashf al-Khafāʾ (1/44): „Aḥmad și al-Tirmidhī l-au relatat cu un lanț slab.”
Nr. 4217, pe calea lui Makḥūl, de la Wāthilah, în forma sa lungă.
Al-Dāraquṭnī a menționat în al-ʿIlal (7/263–265), nr. 1339, deosebirile dintre transmiterile acestui hadith, apoi a spus: „Hadithul nu este dovedit.”
L-a relatat Ibn Mājah, nr. 4193.
Al-Ḥilyah (8/350).
Al-Muṭaffifīn, 83:14.
L-au relatat Aḥmad (2/297); al-Tirmidhī, nr. 3334; al-Nasāʾī în al-Kubrā (6/110); Ibn Mājah, nr. 4244; al-Ṭabarī în Tafsīr-ul său (1/112 și 30/98); al-Ḥākim (2/562); al-Bayhaqī în al-Sunan al-Kabīr (10/88) și în al-Shuʿab, nr. 7203. Ei l-au transmis pe mai multe căi de la Ibn ʿAjlān, de la al-Qaʿqāʿ ibn Ḥakīm, de la Abū Ṣāliḥ, de la Abū Hurayrah, care a relatat hadithul.
Al-Tirmidhī a spus: „ḥasan ṣaḥīḥ”.
Al-Ḥākim a spus: „Este autentic potrivit condițiilor lui Muslim, dar cei doi nu l-au inclus în colecțiile lor.”