Text integral · Pasaje · 2
Glosar de termeni arabi și islamici folosiți în text
Acest glosar explică termenii arabi tehnici, religioși și gramaticali păstrați în transliterare în traducere. Definițiile sunt formulate pentru orientarea cititorului în sensul folosit de această carte; ele nu înlocuiesc explicațiile detaliate din capitole. Numele proprii arabe și titlurile sūrah-urilor nu sunt incluse ca termeni de vocabular.
| Termen (arabă) | Sens în română | Explicație în context |
| ʿabd (عبد) | rob / slujitor | Om aflat în servitute față de Allah; în context religios exprimă ʿubūdiyyah, adică supunerea și adorarea. |
| abdāl (أبدال) | „înlocuitori” | Denumire folosită în unele relatări pentru oameni evlavioși; cartea explică termenul fără a-l transforma într-un rang garantat printr-un text autentic. |
| abrār / fujjār (أبرار / فجار) | cei drepți / cei păcătoși | Termeni opuși folosiți pentru oamenii evlavioși și, respectiv, cei caracterizați de păcate și nelegiuire. |
| adhā (أذى) | suferință / neplăcere | Rău sau disconfort care poate atinge pe cineva fără să-i producă neapărat ḍarar, adică o vătămare efectivă. |
| adhān (أذان) | chemarea la rugăciune | Chemarea rituală care anunță intrarea timpului rugăciunii congregaționale. |
| ʿafw (عفو) | iertare / trecere cu vederea | Iertarea unei greșeli sau renunțarea la pedepsirea ei. |
| āḥād (آحاد) | transmis pe căi care nu ating tawātur | Categorie de relatări care nu ajung la nivelul de transmitere mutawātir. |
| aḥkām (أحكام) | hotărâri / reguli | Pluralul lui ḥukm: hotărâri religioase, juridice sau judecăți, după context. |
| Ahl al-Bayt (أهل البيت) | familia Profetului | Familia Casei Profetului ﷺ, în sensul explicat de contextul textelor. |
| Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah (أهل السنة والجماعة) | adepții Sunnah și ai comunității | Denumirea folosită în carte pentru cei care urmează Qurʾān-ul, Sunnah autentică și calea primelor generații ale musulmanilor. |
| aʾimmah / imām (أئمة / إمام) | imami / imam | Persoană urmată ca model sau conducător; sensul exact depinde de context: conducător religios, savant ori conducător al rugăciunii. |
| ākhirah (آخرة) | Viața de Apoi | Existența de după moarte și ceea ce urmează: învierea, judecata, Jannah și Focul. |
| akhlāq (أخلاق) | caracter / moravuri | Trăsături morale și comportament. |
| al-Ākhir (الآخر) | Cel de pe urmă | Nume al lui Allah: nu există nimic după El în sensul explicat de Profet ﷺ. |
| al-ʿAlīm (العليم) | Atotcunoscătorul | Nume al lui Allah care afirmă Cunoașterea Sa desăvârșită și cuprinzătoare. |
| al-ʿAliyy (العلي) | Cel Preaînalt | Nume al lui Allah care afirmă înălțimea și superioritatea Sa desăvârșită. |
| al-Amīn (الأمين) | cel demn de încredere | Titlu care înseamnă „cel de încredere”; este folosit pentru persoane caracterizate prin amānah. |
| al-asmāʾ al-ḥusnā (الأسماء الحسنى) | Cele mai frumoase Nume | Denumirea coranică pentru Numele desăvârșite ale lui Allah. |
| al-asmāʾ wa-l-ṣifāt (الأسماء والصفات) | Numele și Atributele | Numele lui Allah și Atributele afirmate pentru El în Qurʾān și Sunnah. |
| al-ʿAẓīm (العظيم) | Cel Măreț | Nume al lui Allah care afirmă măreția Sa desăvârșită. |
| al-ʿAzīz (العزيز) | Atotputernicul / Invincibilul | Nume al lui Allah care cuprinde puterea, invincibilitatea și măreția. |
| al-Baṣīr (البصير) | Cel care vede totul | Nume al lui Allah care afirmă Vederea Sa desăvârșită. |
| al-Bāṭin (الباطن) | Cel mai apropiat / Cel căruia nimic nu-I este ascuns | Nume al lui Allah explicat în ḥadīth prin faptul că nimic nu este dincolo de El; cartea detaliază sensul. |
| al-firqah al-nājiyah (الفرقة الناجية) | gruparea salvată | Expresie folosită pentru gruparea salvată de inovații în această lume și de pedeapsă în Viața de Apoi, după explicația cărții. |
| al-Ghafūr (الغفور) | Mult-Iertătorul | Nume al lui Allah care afirmă amploarea iertării Sale. |
| al-Ḥakīm (الحكيم) | Înțeleptul | Nume al lui Allah care afirmă înțelepciunea desăvârșită în hotărâri și creație. |
| al-Ḥayy (الحي) | Cel Viu | Nume al lui Allah care afirmă Viața Sa desăvârșită. |
| al-Islām (الإسلام) | Islamul | Numele religiei Islamului; literal, termenul exprimă supunerea și predarea față de Allah. |
| al-Khabīr (الخبير) | Cel deplin cunoscător | Nume al lui Allah care indică cunoașterea Sa deplină a realităților, inclusiv a celor ascunse. |
| al-Khāliq (الخالق) | Creatorul | Nume al lui Allah care afirmă că El este Creatorul. |
| al-Laṭīf (اللطيف) | Cel Blând și Cunoscător al celor subtile | Nume al lui Allah cu sensuri de subtilitate, bunătate și cunoaștere a lucrurilor fine, după context. |
| al-Lawḥ al-Maḥfūẓ (اللوح المحفوظ) | Tabla Păstrată | Registrul în care Allah a poruncit să fie scrise hotărârile creației. |
| al-Mahdiyyūn (المهديون) | cei bine călăuziți | Plural pentru cei călăuziți; apare în expresia despre califii drepți și bine călăuziți. |
| al-maʿrūf (المعروف) | binele recunoscut | Ceea ce Sharīʿah recunoaște ca bun și poruncește sau recomandă. |
| al-Matīn (المتين) | Cel Puternic și neclintit | Nume al lui Allah care indică puterea Sa desăvârșită. |
| al-munkar (المنكر) | răul condamnat | Ceea ce Sharīʿah dezaprobă sau interzice. |
| al-nafs al-lawwāmah (النفس اللوامة) | sufletul care se mustră | Expresie coranică pentru sufletul care își reproșează greșelile. |
| al-Qayyūm (القيوم) | Cel care Se susține prin Sine și susține creația | Nume al lui Allah care afirmă independența Sa deplină și susținerea tuturor făpturilor. |
| al-Raḥīm (الرحيم) | Cel Milostiv | Unul dintre Numele lui Allah, legat de mila Sa, care ajunge la cei asupra cărora El are milă. |
| al-Raḥmān (الرحمن) | Cel Milostiv cu o milă vastă | Unul dintre Numele lui Allah; forma exprimă vastitatea și plinătatea milei. |
| al-Razzāq (الرزاق) | Dătătorul de hrană și susținere | Nume al lui Allah care afirmă că El este Cel care oferă rizq creației. |
| al-sābiqūn (السابقون) | cei dintâi / cei care au precedat | Cei care au fost înaintea altora în credință, faptă sau merit. |
| al-Ṣaḥīḥayn (الصحيحين) | cele două Ṣaḥīḥ-uri | Denumire comună pentru Ṣaḥīḥ al-Bukhārī și Ṣaḥīḥ Muslim. |
| al-samāʾ (السماء) | cerul / ceea ce este deasupra | Termen folosit în textele discutate despre faptul că Allah este „fī al-samāʾ”; cartea explică sensul expresiei în contextul ʿulūw-ului. |
| al-Ṣamad (الصمد) | Cel de care depinde întreaga creație | Nume al lui Allah care exprimă desăvârșirea și faptul că făpturile se îndreaptă către El în nevoile lor. |
| al-Samīʿ (السميع) | Cel care aude totul | Nume al lui Allah care afirmă Auzul Său desăvârșit. |
| al-Shāfī (الشافي) | Vindecătorul | Allah este Cel care dă vindecarea; termen folosit în duʿāʾ și aḥādīth. |
| al-Ṭāʾifah al-Manṣūrah (الطائفة المنصورة) | grupul sprijinit / biruitor | Denumire din aḥādīth pentru grupul din Ummah care rămâne manifest pe adevăr până aproape de sfârșitul vremurilor. |
| al-Tawwāb (التواب) | Cel care primește pocăința | Nume al lui Allah care afirmă acceptarea repetată a tawbah din partea robilor Săi. |
| al-Wadūd (الودود) | Cel Iubitor | Nume al lui Allah care afirmă iubirea Sa în modul potrivit Lui. |
| al-Wahhāb (الوهاب) | Dăruitorul | Nume al lui Allah care indică dăruirea Sa abundentă și nemeritată creației. |
| al-Ẓāhir (الظاهر) | Cel deasupra tuturor | Nume al lui Allah explicat profetic prin faptul că nu este nimic deasupra Lui. |
| aʿlam / aʿlām (علم / أعلام) | reper / repere, personalități-călăuză | Literal poate însemna reper sau munte vizibil; figurat, oameni prin care ceilalți se călăuzesc. |
| amānah (أمانة) | încredințare / responsabilitate | Ceea ce este încredințat omului spre păstrare sau împlinire; include responsabilități religioase și drepturile altora. |
| amīr (أمير) | conducător / comandant | Persoană căreia i-a fost încredințată o autoritate sau conducere. |
| amthāl (أمثال) | pilde / exemple | Pluralul lui mathal: pildă, comparație sau exemplu. |
| Anṣār (الأنصار) | Ajutătorii | Musulmanii din Madīnah care l-au sprijinit pe Profet ﷺ și pe Muhājirūn. |
| ʿaqīdah (عقيدة) | crez / doctrină de credință | Convingerile fundamentale ale credinței; literal are sensul de convingere ferm legată în inimă. |
| ʿArsh (عرش) | Tronul | Tronul lui Allah; cartea afirmă istiwāʾ-ul lui Allah deasupra Tronului în sensul explicat în capitolele despre Atribute. |
| Ashāʿirah (أشاعرة) | Așʿariții | Școală teologică atribuită lui Abū al-Ḥasan al-Ashʿarī; este menționată în carte în discuțiile despre Numele și Atributele lui Allah. |
| āthār (آثار) | relatări / urme transmise | Relatări, mai ales de la Companioni și primele generații; singular: athar. |
| āyah / āyāt (آية / آيات) | verset / versete; semn / semne | În contextul Qurʾān-ului înseamnă de obicei un verset; poate însemna și un semn sau o dovadă a lui Allah. |
| bāʾ / fāʾ / kāf / lām / wāw (باء / فاء / كاف / لام / واو) | nume de litere arabe | Denumiri de litere folosite în explicații gramaticale. Sensul funcțional depinde de construcția analizată. |
| bāghiyah (باغية) | răzvrătită / transgresatoare | Descriere pentru grupul care depășește limita în conflict; apare în ḥadīth-ul despre ʿAmmār. |
| balāʾ (بلاء) | încercare | Încercare prin care omul este testat, fie prin greutate, fie prin binefacere. |
| Banū (بنو) | fiii / clanul / descendenții lui | Formă arabă folosită în nume colective și genealogice, de pildă Banū Isrāʾīl: „Fiii lui Israel”. |
| barzakh (برزخ) | starea intermediară | Perioada dintre moartea unei persoane și Învierea generală. |
| baṣar (بصر) | vedere | Facultatea sau Atributul vederii; în discuția despre Allah este afirmat fără asemănare cu vederea creaturilor. |
| baṣīrah (بصيرة) | clarviziune / înțelegere limpede | Înțelegere întemeiată pe cunoaștere și discernământ, nu simplă impresie. |
| baʿth (بعث) | înviere / ridicare | Ridicarea morților la viață pentru Judecată. |
| bawāḥ (بواح) | clar, manifest | Termen folosit pentru ceva evident și neechivoc, de pildă „kufr bawāḥ”. |
| bayʿah (بيعة) | jurământ de loialitate | Angajament de ascultare și loialitate față de un conducător legitim sau într-un context istoric specific. |
| Bayʿat al-Riḍwān (بيعة الرضوان) | Jurământul Mulțumirii | Jurământul depus de Companioni sub copac la al-Ḥudaybiyyah; este menționat în discuția despre virtuțile lor. |
| bidʿah (بدعة) | inovație religioasă | Practică sau credință introdusă în religie fără temei legitim în revelație, în sensul tehnic folosit în carte. |
| dābbah (دابة) | vietate care se deplasează pe pământ | Termen coranic general pentru vietăți. |
| Dajjāl (الدجال) | al-Dajjāl / marele impostor | Figura escatologică a marelui înșelător care va apărea înainte de Ziua Învierii. |
| dalālat al-muṭābaqah / al-taḍammun / al-iltizām (دلالة المطابقة / التضمن / الالتزام) | indicație totală / parțială / prin implicație | Trei moduri logice și lingvistice în care un cuvânt poate indica sensul său: întregul sens, o parte a lui sau o consecință necesară. |
| ḍammah / sukūn / tanwīn (ضمة / سكون / تنوين) | semne de vocalizare arabă | Termeni de gramatică și recitare pentru semnele vocalice/fonetice ale limbii arabe. |
| ḍarar (ضرر) | vătămare efectivă / prejudiciu | Rău care produce o daună efectivă; textul îl deosebește de adhā, care poate însemna suferință sau neplăcere fără daună finală. |
| daʿwah (دعوة) | chemare la Islam | Chemarea oamenilor la credință, adorarea lui Allah și învățătura religioasă. |
| ḍaym (ضيم) | nedreptate / asuprire | Nedreptate care îl micșorează sau îl asuprește pe om. |
| dhāt (ذات) | esență / ființă | Termen teologic folosit pentru a vorbi despre Allah Însuși, în contrast cu Atributele sau acțiunile. |
| dhātiyyah / fiʿliyyah (ذاتية / فعلية) | esențiale / de acțiune | Clasificare a Atributelor: cele inseparabile de Dhāt și cele legate de acțiunile pe care Allah le face când voiește. |
| dhikr (ذكر) | pomenirea lui Allah | Amintirea și pomenirea lui Allah prin formule, recitare, rugăciune și alte acte legitime. |
| dhū / dhā / dhī (ذو / ذا / ذي) | posesor al / cel care are | Forme flexionare ale unui cuvânt arab care indică posesia, folosit inclusiv în Nume și expresii religioase. |
| dīn (دين) | religie / mod de viață religios | Religia și supunerea față de Allah; sensul poate include și răsplătirea/judecata, după context. |
| duʿāʾ (دعاء) | invocare / rugă | Chemarea și rugarea lui Allah; poate include cererea directă și adorarea în sens larg. |
| dunyā (دنيا) | viața lumească | Viața prezentă, în contrast cu Ākhirah. |
| faḍāʾil / faḍīlah (فضائل / فضيلة) | virtuți / merit | Calități și merite prin care o persoană sau faptă are o poziție deosebită. |
| fāḥishah (فاحشة) | faptă grav indecentă | Păcat de o gravitate și obscenitate evidentă; sensul exact este dat de context. |
| faʿīl / faʿlān (فعيل / فعلان) | tipare morfologice arabe | Modele de formare a cuvintelor folosite de autor pentru a explica nuanțele unor Nume și adjective. |
| fāʿil / mafʿūl (فاعل / مفعول) | agent / obiect | Termeni gramaticali pentru cel care realizează acțiunea și obiectul asupra căruia cade acțiunea. |
| fājir (فاجر) | păcătos fățiș / nelegiuit | Persoană caracterizată de păcat și nelegiuire; plural: fujjār. |
| fāsiq (فاسق) | păcătos grav / neascultător | Musulman care comite o neascultare gravă sau persistă în păcat, fără ca termenul să însemne automat kāfir. |
| fatḥ (فتح) | victorie / cucerire / deschidere | Poate desemna o victorie acordată de Allah; în secțiunea despre Companioni contextul discută ce eveniment este numit al-fatḥ. |
| fatḥah (فتحة) | vocala „a” | Semn vocalic scurt al limbii arabe. |
| fatwā (فتوى) | răspuns juridico-religios | Răspuns al unui savant calificat la o întrebare de drept sau practică religioasă. |
| fī sabīl Allāh (في سبيل الله) | pe calea lui Allah | Expresie care înseamnă „pe calea lui Allah”; sensul juridic exact depinde de context. |
| fiqh (فقه) | jurisprudență islamică | Înțelegerea și studiul normelor practice ale Sharīʿah. |
| firāsh (فراش) | așternut / pat | Cuvânt arab folosit în unele explicații și aḥādīth pentru pat sau așternut. |
| fitnah (فتنة) | încercare / tulburare | Poate însemna încercare, ispită, tulburare sau conflict; sensul este determinat de context. |
| fiṭrah (فطرة) | natura originară | Dispoziția naturală cu care Allah creează omul și prin care acesta este pregătit să recunoască adevărul. |
| ghaḍab (غضب) | mânie | În capitolele despre Atribute este termenul pentru mânie, afirmat potrivit textelor și metodologiei autorului. |
| ghamām (غمام) | nori / nor gros | Termen coranic pentru nor sau masă de nori. |
| ḥadath (حدث) | lucru nou-apărut / eveniment | În discuțiile teologice și lingvistice, ceva care apare după ce nu exista; sensul poate varia după context. |
| ḥadd / ḥudūd (حد / حدود) | limită; pedeapsă fixată | Termen juridic care poate desemna o limită stabilită sau anumite pedepse prescrise; contextul determină sensul. |
| ḥadīth / aḥādīth (حديث / أحاديث) | relatare profetică / relatări | Relatare despre cuvintele, faptele sau aprobările Profetului ﷺ; plural: aḥādīth. |
| ḥadīth qudsī (حديث قدسي) | ḥadīth sacru | Relatare în care Profetul ﷺ transmite de la Allah un mesaj care nu face parte din Qurʾān. |
| ḥajj (حج) | pelerinajul major | Pelerinajul la Makkah efectuat în perioada și după regulile prescrise. |
| ḥāl (حال) | complement circumstanțial de stare | Termen gramatical care descrie starea în care se află o persoană sau un lucru în momentul acțiunii. |
| ḥalāl (حلال) | permis | Ceea ce este permis de Sharīʿah. |
| ḥarām (حرام) | interzis | Ceea ce este interzis de Sharīʿah. |
| ḥasan (حسن) | bun / acceptabil | În terminologia ḥadīth-ului: un grad de autenticitate inferior lui ṣaḥīḥ, dar acceptabil ca dovadă în condițiile sale. |
| ḥasanah / ḥasanāt (حسنة / حسنات) | faptă bună / fapte bune | Fapte bune pentru care se speră răsplată de la Allah. |
| ḥawb (حوب) | păcat | Cuvânt arab pentru păcat sau vină, întâlnit în explicația unor texte. |
| ḥawḍ (حوض) | bazin / rezervor | În escatologie: Bazinul Profetului ﷺ din Ziua Învierii. |
| ḥayāʾ (حياء) | pudoare / rușine lăudabilă | Calitate morală care îl oprește pe om de la ceea ce este rușinos sau nepotrivit. |
| ḥijāb (حجاب) | acoperire / văl | Termen general pentru acoperire sau barieră; sensul concret depinde de context. |
| hijrah (هجرة) | emigrare pentru religie | În mod special, emigrarea Profetului ﷺ și a musulmanilor de la Makkah la Madīnah; poate avea și sens general. |
| ḥikāyah (حكاية) | redare / citare / reproducere | Redarea cuvintelor altcuiva; apare în discuțiile despre Kalām și despre felul în care este transmis textul. |
| ḥikmah (حكمة) | înțelepciune | Punerea lucrurilor la locul potrivit și existența unui scop drept și înțelept. |
| ḥujjah (حجة) | dovadă / argument decisiv | Dovada prin care adevărul este stabilit și obligația devine clară. |
| ḥulūl / ḥulūliyyah (حلول / حلولية) | incarnare / localizare într-o creație | Termen polemic pentru ideea că Allah ar locui sau s-ar afla în interiorul creației; cartea o respinge. |
| ḥūr (حور) | ḥūr | Făpturi ale Paradisului menționate în textele revelației. |
| ʿibādah (عبادة) | adorare | Termen cuprinzător pentru ceea ce Allah iubește și aprobă dintre cuvinte și fapte, exterioare și interioare. |
| ʿĪd (عيد) | sărbătoare | Sărbătoare religioasă; în Islam sunt cunoscute în mod principal ʿĪd al-Fiṭr și ʿĪd al-Aḍḥā. |
| iḍāfah (إضافة) | anexare / raport de posesie | Construcție gramaticală arabă care leagă două substantive, adesea redată în română prin „al/a/ai/ale”. |
| idrāk (إدراك) | cuprindere / percepere deplină | A ajunge să cuprinzi sau să percepi ceva; cartea deosebește vederea de cuprinderea deplină. |
| ifk (إفك) | calomnie gravă / minciună | În carte desemnează în special calomnia cunoscută împotriva lui ʿĀʾishah. |
| iḥrām (إحرام) | starea rituală de pelerinaj | Stare cu reguli speciale în care intră cel care începe ḥajj sau ʿumrah. |
| iḥsān (إحسان) | excelență în adorare și binefacere | În ḥadīth-ul lui Jibrīl: să-L adori pe Allah ca și cum L-ai vedea, știind că El te vede. |
| ijābah (إجابة) | răspuns / împlinirea rugii | Răspunsul la o chemare sau rugă; în context religios, răspunsul lui Allah la duʿāʾ. |
| ijmāʿ (إجماع) | consens | Acordul savanților musulmani calificați asupra unei chestiuni religioase, în sensul tehnic al uṣūl al-fiqh. |
| ijtihād (اجتهاد) | efort de deducție juridică | Efortul unui savant calificat de a ajunge la o judecată pe baza dovezilor atunci când nu există un text explicit decisiv. |
| ijtimāʿ (اجتماع) | unire / adunare | A fi reuniți și uniți; opus dezbinării, în funcție de context. |
| ikhlāṣ (إخلاص) | sinceritate față de Allah | A face actul de adorare pentru Allah, fără ostentație sau asocierea altui scop de adorare. |
| ilāh (إله) | divinitate / cel adorat | Ființă sau lucru luat drept obiect al adorării; „lā ilāha illā Allāh” neagă dreptul la adorare pentru orice altceva decât Allah. |
| ilḥād (إلحاد) | deviere | În capitolul despre Numele și Atributele lui Allah: abaterea de la sensul și folosirea lor corectă; nu are doar sensul modern de „ateism”. |
| illā (إلا) | decât / în afară de | Particulă arabă de excepție folosită în explicații gramaticale și în formula lā ilāha illā Allāh. |
| ʿilm (علم) | cunoaștere | Cunoaștere; în contexte religioase se referă adesea la cunoașterea revelației și a religiei. |
| imāmah (إمامة) | conducere / imamat | Poziția sau funcția de conducere; poate fi conducerea rugăciunii ori conducerea generală, după context. |
| īmān (إيمان) | credință | În doctrina prezentată: credință a inimii, cuvânt și faptă, care crește prin ascultare și scade prin păcat. |
| intiqām (انتقام) | pedepsire / răzbunare dreaptă | Retribuție împotriva celui vinovat; când este atribuită lui Allah, este în sensul potrivit perfecțiunii Sale. |
| iqrār (إقرار) | recunoaștere / afirmare | Acceptarea și recunoașterea unui adevăr; în discuția despre īmān este mai mult decât simpla cunoaștere mentală. |
| ʿirādah / irādah (إرادة) | voință | Voință; cartea distinge între irādah kawniyyah (universală/decretivă) și irādah sharʿiyyah (religioasă/legislativă). |
| irādah kawniyyah (إرادة كونية) | voință universală/decretivă | Ceea ce Allah voiește să se întâmple în creație; ceea ce intră în această voință se produce. |
| irādah sharʿiyyah (إرادة شرعية) | voință religioasă/legislativă | Ceea ce Allah iubește și poruncește prin Sharīʿah; omul poate să asculte sau să nu asculte. |
| irjāʾ (إرجاء) | irjāʾ / amânarea | Termen doctrinar legat de separarea sau amânarea judecății asupra faptelor în raport cu īmān-ul; sensul exact depinde de gruparea discutată. |
| irtafaʿa / ṣaʿida (ارتفع / صعد) | s-a ridicat / a urcat | Verbe arabe folosite ca exemple pentru sensul de urcare sau înălțare. |
| iṣlāḥ (إصلاح) | îndreptare / reformare | A corecta, a împăca sau a produce o stare mai bună. |
| Islām (إسلام) | Islam / supunere față de Allah | Religia Islamului; literal, termenul este legat de supunere și predare față de Allah. |
| ism mawṣūl / mawṣūlah (اسم موصول / موصولة) | pronume/nume relativ | Termen gramatical pentru cuvinte de tipul „cel care/cea care” care leagă o propoziție relativă. |
| isnād (إسناد) | lanț de transmitere | Lanțul persoanelor prin care este transmisă o relatare. |
| Isrāʾ (إسراء) | călătoria nocturnă | Călătoria Profetului ﷺ de la al-Masjid al-Ḥarām la al-Masjid al-Aqṣā. |
| istawā (استوى) | S-a înălțat / S-a așezat deasupra, potrivit contextului | Forma verbală discutată în versetele despre istiwāʾ; cartea îi explică sensurile posibile în limba arabă. |
| istiṭālah (استطالة) | agresiune verbală / atac asupra onoarei | Depășirea limitei împotriva cuiva, în special prin limbă, insultă sau defăimare. |
| istiwāʾ (استواء) | ridicare / înălțare deasupra Tronului | Termen coranic din expresia „istawā ʿalā al-ʿArsh”; autorul îl afirmă fără takyīf și fără tamthīl. |
| ittiḥād (اتحاد) | unire / fuziune | Termen teologic pentru pretinsa unire dintre realități distincte; cartea îl respinge în raport cu Allah și creația. |
| ʿizzah (عزة) | putere, onoare și măreție | Termen care poate exprima putere, invincibilitate și demnitate, după context. |
| jāhiliyyah (جاهلية) | starea de ignoranță pre-islamică | Termen pentru ignoranța și practicile contrare revelației, în special perioada Arabiei de dinaintea Islamului. |
| Jahmiyyah (جهمية) | Jahmiți | Grupare teologică asociată lui Jahm ibn Ṣafwān, criticată în carte pentru pozițiile sale despre Atribute și alte chestiuni. |
| jalāl / ikrām (جلال / إكرام) | măreție / cinstire și generozitate | Termeni din expresia „Dhū al-Jalāl wa-l-Ikrām”, referitoare la măreția și generozitatea lui Allah. |
| Jamāʿah (جماعة) | comunitate / unitate | Comunitatea musulmană unită asupra adevărului; sensul exact este explicat de context. |
| Jannah (جنة) | Paradis | Locuința veșnică a răsplății pentru credincioși în Viața de Apoi. |
| jihād (جهاد) | străduință / luptă legitimă | Termen amplu pentru efortul depus pe calea lui Allah; în contexte juridice poate desemna lupta armată reglementată de Sharīʿah. |
| jinn / jinnī (جن / جني) | jinni / făpturi nevăzute | Categorie de făpturi create de Allah, diferite de oameni și îngeri; singular: jinnī. |
| kāfir / kuffār (كافر / كفار) | necredincios / necredincioși | Persoană care se află în kufr; pluralul uzual este kuffār. Aplicarea termenului unei persoane concrete are reguli și condiții proprii. |
| Kalām (كلام) | teologie dialectică | În această carte desemnează în special metoda teologică speculativă care construiește doctrine prin argumente dialectice și filosofice. |
| karāhah (كراهة) | dezaprobare / aversiune | Poate însemna dezaprobare juridică sau simplă aversiune, după context. |
| karāmah / karāmāt (كرامة / كرامات) | dar extraordinar acordat unui walī | Eveniment neobișnuit pe care Allah îl poate acorda unuia dintre awliyāʾ, fără ca persoana să pretindă profeție. |
| kawnī / qadarī (كوني / قدري) | cosmic / ținând de decret | Descrie ceea ce Allah face să existe prin decretul Său în creație, spre deosebire de ceea ce poruncește legislativ. |
| kayd (كيد) | plan / stratagemă | Plan prin care se urmărește un rezultat; în textele despre Allah este afirmat numai în contextul revelat, ca răspuns drept împotriva celor care uneltesc. |
| khalīfah / khulafāʾ (خليفة / خلفاء) | calif / califi | Conducător care urmează altuia; în istoria islamică desemnează conducerea politică a comunității după Profet ﷺ. |
| khalīl (خليل) | prieten intim, ales | Cel aflat în khullah, cel mai înalt grad de iubire/prietenie; Ibrāhīm și Muḥammad ﷺ sunt descriși prin acest termen. |
| khaṭiʾa / akhṭaʾa (خطئ / أخطأ) | a păcătui/a greși; a face o eroare | Forme verbale discutate pentru diferența dintre greșeala intenționată și eroarea neintenționată, după context. |
| Khawārij (خوارج) | Kharijiți | Grupare timpurie care i-a declarat necredincioși pe musulmani pentru anumite păcate și s-a revoltat împotriva conducătorilor; cartea discută devierile lor. |
| khidāʿ / khiyānah (خداع / خيانة) | înșelare / trădare | Khidāʿ este înșelarea; khiyānah este trădarea unei încrederi. Cartea explică de ce cele două nu sunt identice. |
| khilāfah (خلافة) | califat | Instituția sau perioada conducerii unui khalīfah. |
| khulūd (خلود) | rămânere îndelungată / veșnicie | Rămânere continuă; în textele despre Viața de Apoi sensul este determinat de subiect și dovadă. |
| khuṭbah (خطبة) | predică | Discurs religios public, de exemplu predica de vineri. |
| khuyalāʾ (خيلاء) | aroganță / îngâmfare | Mândrie manifestată prin atitudine și comportament. |
| kufʾ (كفء) | egal / echivalent | Cel care este comparabil sau echivalent cu altul; în Sūrat al-Ikhlāṣ se neagă orice egal al lui Allah. |
| kufr (كفر) | necredință | Termen doctrinar pentru ceea ce scoate din credință atunci când sunt îndeplinite condițiile aplicabile; poate avea și utilizări mai restrânse în texte. |
| Kursī (كرسي) | Kursī / Scaunul | Realitate creată menționată în Āyat al-Kursī; nu este identificată automat cu ʿArsh-ul. |
| lafẓ (لفظ) | rostire / formulare | Poate însemna actul de a rosti sau ceea ce este rostit; distincția este importantă în discuția despre Qurʾān. |
| lām (لام) | litera/prepoziția lām | Literă arabă care poate funcționa ca prepoziție și poate avea sensuri precum „pentru”, „al lui”, scop etc., după context. |
| laʿn (لعن) | blestem / îndepărtare de milă | Îndepărtarea de mila lui Allah; când este folosit ca verb sau substantiv, contextul arată cine îl rostește și asupra cui. |
| li-llāh (لله) | lui Allah / pentru Allah | Construcție din prepoziția li („pentru/al”) și Numele Allah; sensul exact depinde de propoziție. |
| maḥabbah (محبة) | iubire | Iubire; în capitolele despre Atribute, autorul afirmă iubirea lui Allah potrivit textelor. |
| maḥram (محرم) | rudă cu care căsătoria este permanent interzisă | Persoană de sex opus cu care căsătoria este permanent interzisă din motive de rudenie, alăptare sau legătură maritală. |
| maʿiyyah (معية) | faptul de a fi „cu” | Termen derivat din textele în care Allah spune că este „cu” creația; autorul distinge între maʿiyyah generală și specială și o explică fără a nega ʿulūw. |
| majīʾ / ityān (مجيء / إتيان) | venire | Două substantive arabe folosite în discuția despre Atributul venirii lui Allah, în modul potrivit Lui. |
| makr (مكر) | plan subtil / contracarare | În textele despre Allah apare contextual, ca răspuns drept la planurile celor care uneltesc; nu este folosit ca Nume absolut al lui Allah. |
| makrūh (مكروه) | dezaprobat | Act pe care Sharīʿah îl dezaprobă fără a-l ridica, în sensul tehnic uzual, la nivelul de ḥarām. |
| mamlūk (مملوك) | persoană aflată în sclavie | Termen juridic istoric pentru o persoană aflată în statut de sclavie în dreptul clasic. |
| manāqib (مناقب) | merite și ranguri nobile | Calități și fapte prin care o persoană dobândește onoare. |
| mandūb / mustaḥabb (مندوب / مستحب) | recomandat | Act recomandat și răsplătit, fără a fi obligatoriu. |
| maqām / maqāmāt (مقام / مقامات) | rang / poziție; ranguri | Loc, poziție sau rang; în contexte spirituale și escatologice poate desemna o treaptă sau o stare. |
| maqdūr / maqḍī (مقدور / مقضي) | lucru decretat / hotărât | Ceea ce intră sub qadar și qaḍāʾ, adică ceea ce Allah a decretat să se întâmple. |
| maṣābīḥ al-dujā (مصابيح الدجى) | „lămpile întunericului” | Expresie metaforică pentru savanți/călăuze prin care oamenii găsesc lumină în întunericul ignoranței. |
| maṣdar (مصدر) | substantiv verbal | Termen de gramatică arabă pentru forma nominală care exprimă acțiunea unui verb. |
| maṣdariyyah (مصدرية) | valoare de maṣdar | Termen gramatical: o particulă sau construcție care transformă sensul unei propoziții într-un sens de substantiv verbal. |
| mashīʾah (مشيئة) | voință / hotărâre | Ceea ce Allah voiește în sens universal; în carte este legată de qadar și de faptul că nimic nu are loc în afara voinței Sale. |
| maʿṣiyah (معصية) | neascultare / păcat | Faptă prin care este încălcată o poruncă sau interdicție a lui Allah. |
| maʿṣūm (معصوم) | protejat de eroare în sensul stabilit de revelație | Termen pentru infailibilitate/protecție de eroare; cartea neagă atribuirea ei generală persoanelor după profeți. |
| māturīdiyyah (ماتريدية) | Maturidiți | Școală teologică asociată lui Abū Manṣūr al-Māturīdī; este discutată critic în cadrul diferențelor de metodă teologică. |
| miḥāl (محال) | putere de a prinde / contracarare puternică | Termen din al-Raʿd 13:13; autorul discută explicațiile lexicale și legătura lui cu pedepsirea și contracararea. |
| minbar (منبر) | amvon / tribună | Locul ridicat de pe care se rostește khuṭbah, mai ales la rugăciunea de vineri. |
| Miʿrāj (معراج) | înălțarea nocturnă | Ridicarea Profetului ﷺ la ceruri după Isrāʾ. |
| miskīn / masākīn (مسكين / مساكين) | nevoiaș / nevoiași | Persoană lipsită de mijloace suficiente; termen folosit inclusiv în categoriile de zakāh. |
| mubāḥ (مباح) | permis / neutru juridic | Act permis în sine, pentru care nu există poruncă sau interdicție în mod originar. |
| mubtadaʾ (مبتدأ) | subiect nominal | Termen gramatical pentru elementul de început al unei propoziții nominale arabe. |
| mubtadiʿ (مبتدع) | inovator religios | Persoană caracterizată prin introducerea sau urmarea unei bidʿah; aplicarea concretă a etichetei are reguli discutate de savanți. |
| mufassir / mufassirūn (مفسر / مفسرون) | exeget / exegeți | Savant sau savanți care explică Qurʾān-ul. |
| Muhājirūn (مهاجرون) | Emigranții | Musulmanii care au făcut hijrah din Makkah, în special cei care au emigrat la Madīnah. |
| muḥkam (محكم) | clar / decisiv | Text al cărui sens este clar și stabil; se opune lui mutashābih în discuția relevantă. |
| muḥṣan (محصن) | persoană aflată în starea juridică de iḥṣān | În capitole juridice, persoană care îndeplinește condițiile tehnice ale iḥṣān-ului, inclusiv în discuția despre zinā. |
| muʿjizah / muʿjizāt (معجزة / معجزات) | minune / semn profetic | Semn extraordinar dat de Allah unui profet ca dovadă a veridicității sale. |
| mukāshafāt (مكاشفات) | dezvăluiri / percepții extraordinare | Experiențe sau informații neobișnuite atribuite unor oameni evlavioși; nu constituie o sursă independentă de Sharīʿah. |
| muʾmin / muʾminūn (مؤمن / مؤمنون) | credincios / credincioși | Persoană caracterizată prin īmān; plural: muʾminūn. |
| munāfiq / munāfiqūn (منافق / منافقون) | ipocrit / ipocriți | Persoană care arată Islamul în exterior și ascunde necredința în interior, în sensul doctrinar major al nifāq. |
| munājāh (مناجاة) | convorbire intimă / rugă tainică | Adresare apropiată și tainică către Allah, mai ales în rugăciune. |
| muqsiṭ / muqsiṭūn (مقسط / مقسطون) | drept / cei care fac dreptate | Persoană care judecă și acționează cu echitate. |
| murābiṭūn (مرابطون) | cei care stau de veghe la frontieră | Persoane aflate în ribāṭ, adică veghe/apărare la hotarele musulmanilor, în contextul clasic. |
| murāqabah (مراقبة) | conștiința supravegherii lui Allah | Starea de a avea permanent în vedere că Allah știe și vede faptele omului. |
| Murjiʾah (مرجئة) | Murjiʾah | Denumire pentru curentele asociate cu irjāʾ; cartea discută diferite forme ale acestei doctrine în capitolul despre īmān. |
| muṣḥaf / maṣāḥif (مصحف / مصاحف) | exemplar scris al Qurʾān-ului | Volumul fizic în care este scris Qurʾān-ul; plural: maṣāḥif. |
| mushrik / mushrikūn (مشرك / مشركون) | politeist / cei care fac shirk | Persoană care Îi asociază lui Allah parteneri în ceea ce Îi aparține numai Lui. |
| muṣībah (مصيبة) | nenorocire / încercare | Eveniment dureros sau calamitate care îl lovește pe om. |
| muṣliḥ (مصلح) | cel care îndreaptă | Persoană care, pe lângă propria îndreptare, lucrează și pentru îndreptarea altora. |
| mutashābih (متشابه) | text susceptibil de confuzie | Text care poate fi neclar pentru un cititor sau poate admite o aparentă ambiguitate și trebuie înțeles prin textele muḥkam. |
| mutawāḍiʿ (متواضع) | smerit / modest | Persoană caracterizată prin tawāḍuʿ, opusul aroganței. |
| mutawātir (متواتر) | transmis prin numeroase căi | Relatare transmisă de un număr atât de mare de căi încât, în terminologia ḥadīthului, oferă un grad foarte înalt de certitudine. |
| Muʿtazilah (معتزلة) | Muʿtaziliți | Școală teologică raționalistă timpurie, criticată în carte în special în chestiuni ale Numelor, Atributelor și qadar. |
| muṭlaq (مطلق) | absolut / necondiționat | Termen logic și juridic pentru ceva exprimat fără restricție sau calificare. |
| muttaqī / muttaqūn (متقي / متقون) | evlavios / cei evlavioși | Cei caracterizați prin taqwā. |
| najāsah (نجاسة) | impuritate rituală | Impuritate considerată necurată în dreptul islamic și care trebuie îndepărtată în situațiile prevăzute. |
| naṣīḥah (نصيحة) | sfat sincer / loialitate sinceră | Dorința și efortul sincer pentru binele celui sfătuit; sensul religios este mai larg decât simpla „recomandare”. |
| nāṣiyah (ناصية) | frunte / șuvița din față | Partea din față a capului; termen întâlnit în expresii coranice. |
| naṣr (نصر) | sprijin / victorie | Ajutor și susținere care duc la victoria adevărului sau a celui sprijinit. |
| Nawāṣib (نواصب) | Nawāṣib | Denumire pentru cei caracterizați prin ostilitate față de ʿAlī și Ahl al-Bayt; cartea îi opune Rāfiḍah. |
| nidāʾ (نداء) | chemare / vocativ | Termen pentru chemare și, în gramatică, construcția vocativă. |
| nidd / andād (ند / أنداد) | rival / rivali, egali pretinși | Cineva sau ceva pus ca rival ori egal alături de Allah; pluralul andād apare în textele despre shirk. |
| nifāq (نفاق) | ipocrizie | Poate fi ipocrizie majoră, care ascunde necredința, sau trăsături de ipocrizie practică, după text. |
| niʿmah (نعمة) | binecuvântare / har | Binefacere dăruită de Allah. |
| niyyah (نية) | intenție | Scopul și intenția inimii cu care este făcută o faptă. |
| nuṣrah (نصرة) | sprijin / ajutor | Sprijinirea unei persoane, cauze sau a adevărului. |
| qaḍāʾ (قضاء) | hotărâre / împlinirea decretului | Termen apropiat de qadar; poate desemna hotărârea lui Allah sau împlinirea ei, în funcție de context. |
| qadar (قدر) | predestinare / decret divin | Hotărârea lui Allah privind creația, întemeiată pe cunoașterea, scrierea, voința și creația Sa. |
| Qadariyyah (قدرية) | Qadariți | Grupări care au negat diferite aspecte ale qadar-ului; cartea distinge între formele timpurii și cele ulterioare. |
| Qadīr (قدير) | Atotputernic / pe deplin capabil | Nume sau descriere divină care afirmă puterea desăvârșită a lui Allah; apare și în forma al-Qadīr. |
| qayyūmiyyah (قيومية) | atributul de a fi al-Qayyūm | Independența deplină a lui Allah și faptul că El susține și administrează creația. |
| qiblah (قبلة) | direcția rugăciunii | Direcția către Kaʿbah spre care musulmanii se îndreaptă în ṣalāh. |
| qiṣāṣ (قصاص) | represalii juridice proporționale | Pedeapsă legală echivalentă în anumite infracțiuni contra vieții sau integrității, cu regulile și alternativele stabilite de Sharīʿah. |
| Qiyāmah (قيامة) | Învierea / Ziua de Apoi | Ridicarea oamenilor din morți și începutul Judecății generale. |
| qiyās (قياس) | analogie | În drept: deducerea unei reguli prin analogie; în teologie cartea discută și folosirea analogiei în raport cu Allah. |
| Qurʾān (قرآن) | Coran | Cartea revelată de Allah Profetului Muḥammad ﷺ; în text se păstrează transliterarea Qurʾān. |
| rafʿ (رفع) | ridicare; nominativ | Poate însemna ridicare, iar în gramatică starea de nominativ/înălțare a unui cuvânt. |
| Rāfiḍah (رافضة) | Rāfiḍah | Denumire polemică istorică pentru grupări șiite care resping sau insultă un număr mare dintre Companioni; sensul concret trebuie citit în context. |
| raḥim / arḥām (رحم / أرحام) | rudenie / legături de sânge | Literal „pântec”; prin extensie desemnează rudenia și legăturile familiale care trebuie menținute. |
| raḥmah (رحمة) | milă | Mila; în capitolul Atributelor este afirmată pentru Allah potrivit textelor. |
| rajāʾ (رجاء) | speranță | Speranța religioasă în mila și răsplata lui Allah, unită cu credință și faptă. |
| rakʿah / rakʿāt (ركعة / ركعات) | unitate / unități de rugăciune | Unitatea structurală a ṣalāh care cuprinde pozițiile și recitările prescrise. |
| Ramaḍān (رمضان) | luna Ramaḍān | Luna a noua a calendarului islamic, în care postul este obligatoriu pentru cei cărora li se aplică obligația. |
| ribā (ربا) | camătă / dobândă interzisă | Creștere financiară interzisă de Sharīʿah în anumite împrumuturi și schimburi. |
| riḍā (رضا) | mulțumire / satisfacție | Acceptare mulțumită; în capitolele despre Atribute se referă și la mulțumirea lui Allah. |
| risālah (رسالة) | tratat / epistolă | Lucrare relativ scurtă; aici poate desemna tratatul al-Wāsiṭiyyah. |
| rubūbiyyah (ربوبية) | Stăpânirea lui Allah | Unicitatea lui Allah în creație, stăpânire și conducerea tuturor lucrurilor. |
| rūḥ (روح) | suflet / spirit | Termen pentru suflet sau spirit; contextul stabilește sensul precis. |
| rukūʿ (ركوع) | plecăciune rituală | Poziția de înclinare din ṣalāh. |
| ṣabr (صبر) | răbdare și statornicie | Statornicie în ascultare, evitarea păcatului și suportarea încercărilor. |
| ṣadaqah (صدقة) | caritate | Dăruire voluntară pentru Allah; poate fi folosit uneori într-un sens mai larg de faptă de bine. |
| ṣafḥ (صفح) | iertare prin trecerea cu vederea | A trece peste greșeală fără reproș; este apropiat de ʿafw, cu nuanțe explicate după context. |
| ṣaḥābah / Ṣaḥābah (صحابة) | Companionii | Musulmanii care l-au întâlnit pe Profet ﷺ ca credincioși și au murit în Islam. |
| ṣaḥīḥ (صحيح) | autentic | Clasificare a unui ḥadīth care îndeplinește condițiile tehnice ale autenticității. |
| sakhaṭ (سخط) | nemulțumire / mânie | Termen pentru nemulțumire intensă; în capitolul Atributelor este discutat potrivit textelor. |
| salaf (سلف) | primele generații | În această carte: în special Companionii, Tābiʿūn și cei care i-au urmat în metodologia credinței. |
| ṣalāh (صلاة) | rugăciunea rituală | Cele cinci rugăciuni obligatorii și alte rugăciuni prescrise. |
| ṣalāḥ / ṣāliḥ (صلاح / صالح) | dreptate / drept, evlavios | Ṣalāḥ este starea de îndreptare și evlavie; ṣāliḥ este persoana dreaptă care împlinește drepturile lui Allah și ale oamenilor. |
| salām (سلام) | pace / salut de pace | Poate însemna pace, siguranță sau salutul islamic, după context. |
| samāʾ (سماء) | cer | Cerul sau ceea ce este deasupra; sensul exact este explicat după context. |
| ṣamadiyyah (صمدية) | atributul de a fi al-Ṣamad | Sens legat de Numele al-Ṣamad: desăvârșirea și independența lui Allah, către care creația se îndreaptă în nevoi. |
| shāʾa (شاء) | a voit | Verb arab folosit în expresii despre voința lui Allah; este înrudit cu mashīʾah. |
| shafāʿah (شفاعة) | mijlocire | Mijlocire permisă numai cu îngăduirea și aprobarea lui Allah, așa cum explică textele. |
| shahādah (شهادة) | mărturie | Mărturie sau declarație; poate desemna și mărturisirea de credință, după context. |
| Shahīd / shuhadāʾ (شهيد / شهداء) | martir sau martor / martiri | Termen cu mai multe sensuri; în funcție de context poate desemna martorul sau persoana ucisă pe calea lui Allah. |
| sharʿī / sharʿiyyah (شرعي / شرعية) | religios / legislativ | Ceva raportat la Sharīʿah și la porunca revelată, nu doar la ceea ce se întâmplă în creație. |
| Sharīʿah (شريعة) | Legea revelată | Îndrumarea și normele religioase revelate de Allah. |
| shaʿwadhah (شعوذة) | șarlatanie / practici oculte | Practică înșelătoare sau ocultă; cartea o deosebește de karāmāt autentice. |
| shayṭān / shayāṭīn (شيطان / شياطين) | diavol / diavoli | Ființă răzvrătită dintre jinni; termenul poate fi folosit și figurat pentru un răzvrătit. |
| shirk (شرك) | asociere în adorare | A-I atribui altcuiva ceva ce este exclusiv dreptul lui Allah, în special adorarea; opusul tawḥīd-ului. |
| ṣiddīq / ṣiddīqūn (صديق / صديقون) | om de o sinceritate și credință excepțională | Rang de adevăr și confirmare desăvârșită; Abū Bakr este numit al-Ṣiddīq. |
| ṣifah / ṣifāt (صفة / صفات) | atribut / atribute | Caracteristică afirmată pentru Allah sau pentru creație, după context. |
| ṣilah (صلة) | legătură | Legătură sau relație; poate apărea în gramatică ori în expresia menținerii legăturilor de rudenie. |
| sīrah (سيرة) | biografia Profetului | Relatarea vieții Profetului ﷺ și a evenimentelor din misiunea sa. |
| ṣirāṭ (صراط) | cale; Podul din Ziua de Apoi | Poate însemna calea dreaptă; în escatologie poate desemna Podul întins peste Foc. |
| siwāk (سواك) | bețișor pentru curățarea dinților | Bețișor folosit tradițional pentru igiena gurii, recomandat în Sunnah. |
| subḥān / subḥāna (سبحان) | slavă Lui; mai presus de orice imperfecțiune | Formulă prin care Allah este declarat complet liber de orice defect. |
| Subḥānahu wa Taʿālā (سبحانه وتعالى) | Slavă Lui și Preaînalt este El | Formulă de glorificare rostită după menționarea lui Allah; afirmă că El este mai presus de orice imperfecțiune și este Preaînalt. |
| ṣuḥbah (صحبة) | companie / statut de Companion | A-l fi însoțit pe Profet ﷺ cu īmān; termen important în definirea Ṣaḥābah. |
| sujūd (سجود) | prosternare | Poziția de prosternare în ṣalāh și act de adorare care aparține lui Allah. |
| Sunnah (سنة) | calea și tradiția Profetului | Cuvintele, faptele, aprobările și calea Profetului ﷺ; în ʿaqīdah poate însemna și calea opusă bidʿah. |
| sūrah (سورة) | sură / capitol coranic | Unul dintre cele 114 capitole ale Qurʾān-ului. |
| taʿabbud (تعبد) | actul de adorare / servitute | Împlinirea ʿibādah cu smerenie, iubire și supunere față de Allah. |
| Tabāraka wa Taʿālā (تبارك وتعالى) | Binecuvântat și Preaînalt este El | Formulă de laudă pentru Allah, care exprimă măreția, binecuvântarea și înălțimea Sa. |
| Tābiʿūn (تابعون) | generația de după Companioni | Musulmanii care i-au întâlnit pe Companioni ca credincioși și au urmat calea lor. |
| tafsīr (تفسير) | exegeză / explicarea Qurʾān-ului | Explicarea sensurilor Qurʾān-ului. |
| tafwīḍ (تفويض) | încredințare | În discuția cărții, termenul este criticat atunci când înseamnă a afirma că sensurile textelor despre Atribute sunt complet necunoscute; autorul distinge sensul de modalitate. |
| ṭāghūt (طاغوت) | fals obiect al adorării / ceea ce depășește l | imiteleTermen pentru ceea ce depășește limitele stabilite și este urmat, ascultat ori adorat în opoziție cu dreptul lui Allah, după context. |
| taḥrīf (تحريف) | denaturare / modificare a sensului | Schimbarea textului ori abaterea sensului său de la ceea ce indică, fără dovadă validă. |
| ṭāʾifah (طائفة) | grup / parte | Un grup de oameni; în expresia al-Ṭāʾifah al-Manṣūrah: grupul sprijinit pe adevăr. |
| takbīr (تكبير) | rostirea „Allāhu akbar” | Pomenirea lui Allah prin formula „Allah este mai mare”. |
| takyīf (تكييف) | stabilirea „cum”-ului | A pretinde sau descrie modalitatea exactă a unui Atribut al lui Allah; autorul o respinge. |
| tamthīl (تمثيل) | asemănare deplină / echivalare | A afirma că Atributele lui Allah sunt asemenea Atributelor creației; autorul o respinge. |
| tamyīz (تمييز) | termen de specificare | Categorie gramaticală care clarifică un sens anterior ambiguu sau nespecificat. |
| tanzīh (تنزيه) | declararea transcendenței | A-L declara pe Allah mai presus de defecte, neajunsuri și asemănarea nepotrivită cu făpturile. |
| taqwā (تقوى) | evlavie conștientă | A te proteja de pedeapsa lui Allah prin credință și ascultare, împlinind poruncile și evitând interdicțiile. |
| tasbīḥ (تسبيح) | declararea transcendenței lui Allah | Pomenire prin care Allah este declarat mai presus de orice imperfecțiune, de regulă prin „Subḥān Allāh”. |
| taṣdīq (تصديق) | confirmare / a considera adevărat | Confirmarea veridicității unui lucru; cartea explică raportul său cu īmān-ul. |
| tashbīh (تشبيه) | asemănare | A-L asemăna pe Allah cu creația; cartea preferă adesea termenul tamthīl când discută negarea similitudinii. |
| taʿṭīl (تعطيل) | negarea / golirea de Atribute | Negarea Numelor sau Atributelor lui Allah ori a sensurilor pe care textele le afirmă. |
| tawāḍuʿ (تواضع) | smerenie / modestie | Opusul aroganței și al khuyalāʾ; a nu te ridica cu mândrie deasupra altora. |
| tawfīq (توفيق) | ajutorul lui Allah pentru reușit | ăCălăuzirea și ajutorul prin care Allah îi dă omului succes în bine. |
| tawḥīd (توحيد) | Unicitatea lui Allah / monoteism | A-L individualiza pe Allah în ceea ce Îi aparține; cartea îl discută prin rubūbiyyah, ulūhiyyah și Numele/Atributele. |
| taʾwīl (تأويل) | interpretare | Termen cu mai multe sensuri: explicație, realitatea finală a unui lucru sau reinterpretare figurativă; sensul trebuie stabilit din context. |
| tawqīfiyyah (توقيفية) | stabilit numai prin revelație | Regulă potrivit căreia un lucru religios nu este afirmat decât pe baza unui text revelat; folosită mai ales pentru Numele lui Allah. |
| tharīd (ثريد) | fel de mâncare cu pâine și zeamă/carne | Mâncare arabă tradițională folosită într-un ḥadīth ca termen de comparație. |
| ʿubūdiyyah (عبودية) | servitute față de Allah | Starea de rob al lui Allah, care cuprinde iubire, smerenie, ascultare și adorare. |
| ʿulamāʾ (علماء) | savanți | Pluralul lui ʿālim: oameni de cunoaștere religioasă. |
| ulūhiyyah (ألوهية) | dreptul exclusiv al lui Allah la adorare | Unicitatea lui Allah ca singurul care merită toate actele de ʿibādah. |
| ʿulūw (علو) | înălțime / faptul de a fi deasupra | În capitolele despre Atribute, termenul este folosit pentru înălțimea lui Allah, așa cum o afirmă autorul. |
| Ummah (أمة) | comunitate | Comunitate sau națiune; în această carte, de cele mai multe ori comunitatea musulmană. |
| ʿumrah (عمرة) | pelerinajul minor | Pelerinaj la Makkah cu ritualuri specifice, distinct de ḥajj. |
| uṣūl (أصول) | fundamente / principii | Pluralul lui aṣl: bazele și principiile pe care se construiește un domeniu. |
| waḥdat al-wujūd (وحدة الوجود) | „unitatea existenței” | Denumire doctrinară discutată critic în carte pentru ideea de identificare sau unitate ontologică între Creator și creație. |
| waḥy (وحي) | revelație | Comunicarea revelată de Allah profeților Săi. |
| Waʿīdiyyah (وعيدية) | grupări axate pe textele amenințării | Etichetă teologică pentru grupările care au exagerat în aplicarea textelor despre amenințarea cu pedeapsa. |
| wājib (واجب) | obligatoriu | Act cerut în mod obligatoriu de Sharīʿah; abandonarea lui fără scuză este păcat. |
| walāʾ (ولاء) | loialitate / apropiere / sprijin | Atașament, apropiere și sprijin; în carte apare mai ales în raport cu credincioșii și Ahl al-Bayt. |
| walāyah (ولاية) | apropiere, protecție sau autoritate | Termen polisemantic: poate însemna apropierea de Allah, sprijinul/protecția ori autoritatea, după context. |
| walī / awliyāʾ (ولي / أولياء) | aliat apropiat al lui Allah / aliați apropiați | Credincios caracterizat prin īmān și taqwā; plural: awliyāʾ. Nu înseamnă în carte o persoană infailibilă. |
| waṣiyyah (وصية) | îndemn solemn / testament | Poruncă, recomandare fermă sau îndemn transmis spre păstrare; poate avea și sens juridic de testament. |
| wuḍūʾ (وضوء) | abluțiunea minoră | Purificarea rituală făcută înaintea ṣalāh și a altor acte pentru care este cerută. |
| wurūd (ورود) | sosire / trecere pe lângă sau intrare | Termen folosit în textele despre venirea la Foc; sensul exact este discutat de savanți după dovezi. |
| yaqīn (يقين) | certitudine | Convingere fermă lipsită de îndoială. |
| yatīm (يتيم) | orfan | Copil rămas fără tată înainte de pubertate, în uzul juridic clasic. |
| zakāh (زكاة) | dania obligatorie | Act obligatoriu de adorare financiară, datorat în anumite condiții și destinat categoriilor stabilite de Sharīʿah. |
| ẓarfiyyah (ظرفية) | valoare de loc / circumstanțială | Termen gramatical: folosirea unei prepoziții cu sensul de „în/interiorul/la”, pentru a indica locul sau cadrul în care se află ceva. |
| zinā (زنا) | relație sexuală ilicită | Raport sexual în afara unei căsătorii valide, în sensul juridic islamic. |
| ẓuhūr (ظهور) | apariție / manifestare / superioritate | Poate indica a deveni evident ori biruitor/superior; contextul stabilește sensul. |