Explicarea lucrării «Sharḥ al-Sunnah» — Volumul I

Prefața autorului · al-Barbahārī

Al-Barbahārī, Allah să aibă milă de el, a spus: „Laudă lui Allah, Cel care ne-a călăuzit către Islam, ne-a făcut această binefacere și ne-a adus în cea mai bună comunitate. Îi cerem să ne dea reușită în ceea ce iubește și Îl mulțumește și să ne păzească de ceea ce urăște și Îi stârnește mânia.”

Comentariu

Acesta este cuvântul de deschidere al cărții. A început cu «Laudă lui Allah», urmând Sunna. Profetul ﷺ Îl lăuda și Îl preamărea pe Allah în scrisorile și cuvântările sale. Așa făceau și predecesorii dreptcredincioși și învățații: își începeau cărțile cu

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător,

urmând Cartea cea măreață, și cu «Laudă lui Allah, Domnul lumilor», urmând fapta Profetului ﷺ. Când voia să țină o cuvântare, să vorbească ori să atragă atenția asupra unui lucru, el Îl lăuda și Îl preamărea pe Allah, apoi lămurea ceea ce voia să lămurească — binecuvântarea și pacea să fie asupra lui. Autorul a urmat această cale, luându-i drept pildă pe cei de dinainte: a început cu «Laudă lui Allah».

Înțelesul cuvintelor «Laudă lui Allah» este că toate laudele Îi aparțin lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. «Lauda» înseamnă elogierea și preamărirea celui lăudat. Allah, Mărețul și Preaînaltul, este lăudat pentru Ființa Sa, pentru numele și atributele Sale și pentru faptele Sale, Preaslăvitul. Toate felurile de laudă Îi aparțin, fiindcă toate binefacerile vin de la El, Preaslăvitul.

Oricine altcineva este lăudat după binele pe care îl face, însă lauda absolută, desăvârșită și cuprinzătoare Îi aparține lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. Nu-ți este îngăduit să spui «Laudă lui cutare» cu înțelesul că îi sunt cuprinse toate laudele. Aceasta nu este îngăduit decât în privința lui Allah, precum în Coran:

Laudă lui Allah, Domnul lumilor, Cel Milostiv, Îndurător.

Laudă lui Allah, Făcătorul cerurilor și al pământului.

Dacă spui însă «Îi mulțumesc lui cutare» ori «Îl laud pe cutare pentru cutare și cutare lucru», precizând lucrul pentru care l-ai lăudat ori i-ai mulțumit, nu este nicio problemă, însă a spune «Laudă lui cutare» nu este îngăduit decât în privința lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

«Allah» este unul dintre numele Sale, Preaînaltul. Înseamnă Cel căruia I se aduce adorare, Cel adorat, fiindcă ulūhiyyah înseamnă adorare.

Este un nume care nu se folosește decât pentru Allah. Nimeni altcineva nu s-a numit vreodată astfel. Nici măcar tiranii, necredincioșii și ateii: niciunul dintre ei nu s-a numit pe sine «Allah». Faraonul nu a spus «Eu sunt Allah», ci:

A spus: «Eu sunt domnul vostru cel mai înalt.»

Acest nume Îi este propriu lui Allah, Atotputernicul și Mărețul.

«Domnul lumilor»: Domn înseamnă Stăpânul care dispune de toate. «Lumile» este pluralul cuvântului «lume» și cuprinde toate făpturile. Allah este Domnul lor, Creatorul lor, Cel care le rânduiește, Cel pe care Îl adoră și Dumnezeul lor.

Cuvintele sale: «Laudă lui Allah, Cel care ne-a călăuzit către Islam». Islamul este cea mai mare binefacere. Preaînaltul a spus:

Astăzi v-am desăvârșit religia, Mi-am întregit binefacerea asupra voastră și am încuviințat pentru voi Islamul ca religie.

Prin Islam s-a întregit binefacerea asupra musulmanilor. Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Spune: «De harul lui Allah și de îndurarea Lui, de acestea să se bucure!»

Harul lui Allah este Islamul, iar îndurarea este Coranul. Să se bucure, așadar, de Islam și de Coran.

Prin aceasta recunoști că meritul Îi aparține lui Allah: El te-a călăuzit către Islam, ți-a arătat calea spre el și te-a făcut statornic în el. Aceasta este o favoare de la Allah, venită prin ajutorul Lui, nu prin puterea și tăria ta. Este reușita dăruită de Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. El este Cel care te-a călăuzit. De aceea, oamenii Raiului vor spune, când vor intra în Rai în Ziua Învierii:

Ei vor spune: «Laudă lui Allah, Cel care ne-a călăuzit spre aceasta! Nu am fi ajuns la călăuzire dacă Allah nu ne-ar fi călăuzit.»

Cuvintele sale: «Și ne-a făcut această binefacere». Islamul este o binefacere de la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Allah nu îi datorează nimănui nimic. El le dăruiește robilor Săi Islamul, binefacerile, sănătatea și mijloacele de trai.

Cuvintele sale: «Și ne-a adus în cea mai bună comunitate» sunt luate din cuvintele Preaînaltului:

Voi sunteți cea mai bună comunitate adusă pentru oameni.

Cuvintele

Voi sunteți

li se adresează musulmanilor.

Cea mai bună comunitate

înseamnă cea mai bună dintre comunități. Prin «comunitate» se înțelege grupul de oameni.

Cea mai bună comunitate adusă pentru oameni:

cugetă la cuvintele

pentru oameni!

Binele acestei comunități nu se mărginește la ea, ci ajunge și la ceilalți oameni prin chemare, jihād, instruire și îndrumare.

Nu este de ajuns ca omul să învețe și să lucreze numai pentru sine, lăsându-i pe ceilalți deoparte. El trebuie să răspândească chemarea, să răspândească știința, să răspândească binele, să cheme la Allah, să poruncească binele și să oprească răul, fiind astfel un membru activ al comunității musulmanilor. Cuvintele

adusă pentru oameni

înseamnă că ei nu au fost aduși numai pentru ei înșiși, ci Allah i-a adus pentru oameni.

Cuvintele sale: «Îi cerem să ne dea reușită în ceea ce iubește și Îl mulțumește». Omul Îi cere lui Allah statornicie chiar dacă știe adevărul, îl urmează și îl crede. Nu este la adăpost de abatere și de ispitire: pot veni încercări care să-l măture și să-l rătăcească de la calea lui Allah. De aceea, Profetul ﷺ a spus:

O, Cel care întorci inimile, ține-mi inima statornică în religia Ta!²

Prietenul apropiat al lui Allah — binecuvântarea și pacea să fie asupra lui — a spus în ruga sa:

Când Ibrāhīm a spus: «Domnul meu, fă această cetate sigură și ferește-mă pe mine și pe fiii mei să adorăm idolii! Domnul meu, ei i-au rătăcit pe mulți dintre oameni. Cel care mă urmează este dintre ai mei, iar cât despre cel care mi se împotrivește, Tu ești Iertător, Îndurător.»

Îi era teamă pentru sine.

Așa este: cu cât credința omului în Allah este mai puternică, cu atât se teme și nu se socotește la adăpost de încercări. Nu se socotește fără cusur, ci Îi cere mereu și fără încetare lui Allah statornicie și un sfârșit bun. Se teme de un sfârșit rău, se teme de încercări, se teme de abatere și de rătăcire și de cei care cheamă la rău.

Cuvintele sale: «Și să ne păzească de ceea ce urăște și Îi stârnește mânia». El să ne dea reușită în faptele, vorbele și crezurile pe care le iubește și care Îl mulțumesc și să ne ferească de vorbele, faptele și crezurile care Îi stârnesc mânia. El este Cel care călăuzește, Preaslăvitul și Preaînaltul, Cel care dă reușita, Cel care arată calea și Cel care îndrumă.

Islamul este calea adusă de trimiși

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știți că Islamul este Sunna, iar Sunna este Islamul. Niciunul dintre ele nu poate dăinui fără celălalt.”

Comentariu

Cuvintele sale: «Să știi». Acest cuvânt atrage atenția. Înțelesul lui «Să știi» este: învață. Cum ajungi să știi că Islamul este Sunna? Când înveți, afli aceasta.

«Să știi» este un cuvânt folosit pentru a atrage atenția asupra celor ce urmează. Preaînaltul a spus:

Să știi, așadar, că nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și cere iertare pentru păcatul tău.

Adică: învață înțelesul mărturisirii «Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah» și urmează-l.

Să știți că Allah este aspru la pedeapsă și că Allah este Iertător, Îndurător.

Cuvântul «Să știi» ori «Să știți» este folosit pentru a atrage atenția asupra celor ce urmează.

Cuvintele sale: «Islamul este Sunna, iar Sunna este Islamul». Islamul este calea adusă de trimiși — binecuvântarea și pacea să fie asupra lor. Toți trimișii au adus Islamul. Fiecare profet a chemat la Allah și a adus o legiuire de la Allah: acesta este Islamul. Islamul înseamnă adorarea numai a lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, în fiecare vreme, potrivit celor statornicite de El.

El a statornicit pentru profeți legiuiri până la anumite termene, apoi le-a abrogat. După abrogare, urmarea rânduielii care o înlocuia pe cea veche era Islamul, până când aceste legiuiri au fost abrogate prin legiuirea lui Muḥammad ﷺ. Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Am trimis trimiși înaintea ta și le-am dat soții și urmași. Niciunui trimis nu-i era îngăduit să aducă vreun semn fără încuviințarea lui Allah. Fiecărui soroc îi corespunde o scriere. Allah șterge ceea ce voiește și întărește ceea ce voiește, iar la El se află Cartea-Mamă.

Islamul este, așadar, ceea ce au adus trimișii prin chemare și faptă, în fiecare vreme potrivit rânduielii sale, până la trimiterea lui Muḥammad ﷺ. De atunci, Islamul este ceea ce a adus el, nu altceva. Cel care rămâne la religiile de mai înainte și nu crede în Muḥammad ﷺ nu este musulman, fiindcă nu s-a supus lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, și nu a ascultat de acest Trimis ﷺ. Rânduiala pe care o urma a încetat și a fost abrogată. Rămânerea la ceea ce a fost abrogat nu este religia lui Allah, Atotputernicul și Mărețul; religia este urmarea rânduielii care a abrogat-o.

Cuvintele sale: «Iar Sunna este Islamul». Nu există deosebire între ele dacă înțelegem prin Sunna calea: atunci nu există deosebire între ea și Islam.

Cuvintele sale: «Niciunul dintre ele nu poate dăinui fără celălalt». Islamul nu dăinuie fără Sunna, iar Sunna nu dăinuie fără Islam. Cel care pretinde că urmează Islamul, dar nu urmează Sunna — adică calea Trimisului ﷺ —, nu este musulman. Nici cel care cunoaște Sunna, dar nu I se supune lui Allah, nu este musulman, chiar dacă știe Sunna. Cele două trebuie, așadar, unite.

Ținerea de comunitate

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Din Sunna face parte ținerea de comunitate. Cel care dorește altceva decât comunitatea și se desparte de ea a lepădat legătura Islamului de la gâtul său și este rătăcit și îi rătăcește pe alții.”

Comentariu

Cuvintele sale: «Din Sunna face parte ținerea de comunitate». De vreme ce așa stau lucrurile, Islamul fiind Sunna și Sunna fiind Islamul, Sunna cuprinde mai multe feluri. «Din Sunna face parte ținerea de comunitate» înseamnă ținerea de comunitatea musulmanilor. Prin comunitate se înțelege aici comunitatea musulmanilor care urmează adevărul.

Grupurile care nu urmează adevărul nu sunt numite adevărata comunitate. Orice grup adunat în jurul unei rătăciri, al unei metode potrivnice Islamului ori al unei căi potrivnice Islamului nu este numit adevărata comunitate, cea cerută și lăudată.

Comunitatea avută în vedere aici este alcătuită din oamenii adevărului. Nu este obligatoriu ca ei să fie mulți. Chiar dacă un singur om urmează adevărul, el este numit comunitate. Comunitatea este formată din cei care urmează adevărul, fie că sunt puțini, fie că sunt mulți. Ține-te de cei care urmează adevărul și nu te împotrivi comunității care urmează adevărul, ci fii alături de ei în adevăr. Despre cel care se desparte de comunitate va urma lămurirea.

A te ține de comunitate înseamnă a nu ieși din ea și a nu i te împotrivi.

Cuvintele sale: «Cel care dorește altceva decât comunitatea și se desparte de ea a lepădat legătura Islamului de la gâtul său». Acesta este textul unui hadith: „Cel care se desparte de comunitate fie și cu o șchioapă a lepădat legătura Islamului de la gâtul său.”³ Aceasta este o amenințare aspră. Dacă despărțirea privește crezul, într-atât încât omul adoră pe altcineva în afară de Allah, aceasta este necredință. Dacă despărțirea este mai prejos de aceasta, este rătăcire. Nu este niciun bine în despărțirea de comunitate. În hadith se spune:

Țineți-vă de comunitate, căci Mâna lui Allah este asupra comunității.⁴

Comunitatea nu se întemeiază decât pe două lucruri

Când Profetul ﷺ l-a înștiințat pe Ḥudhayfah ibn al-Yamān despre încercările și dezbinarea care aveau să se întâmple, Ḥudhayfah l-a întrebat: „Ce îmi poruncești dacă mă ajung acestea?” El a spus:

Ține-te de comunitatea musulmanilor și de imamul lor.⁵

Comunitatea nu se poate întemeia decât pe două lucruri:

**Primul:** metoda ei să fie Cartea și Sunna. Metoda ei nu este școala lui cutare și nici vorba lui cutare, ci Cartea și Sunna.

**Al doilea:** să aibă un imam musulman care o conduce și la care se întoarce. O comunitate nu se poate aduna fără imam. Trebuie să aibă un imam la care să se întoarcă. De aceea i-a spus lui Ḥudhayfah:

Ține-te de comunitatea musulmanilor și de imamul lor.

Acesta a întrebat: «Dar dacă nu au nici comunitate, nici imam?» El a spus: «Atunci ține-te departe de acele grupări.» I-a poruncit să se țină departe de acele grupări, rămânând numai cu comunitatea musulmanilor, nu cu alte grupuri în afara comunității musulmanilor. Ci să rămână singur, urmând adevărul, până când îl ajunge moartea în această stare.

Din aceasta reiese că omul nu trebuie să fie alături de grupurile care se împotrivesc căii adevărului. Ei nu alcătuiesc o comunitate decât cu două condiții:

Metoda lor să fie Cartea, Sunna și calea predecesorilor dreptcredincioși.

Să aibă un imam musulman care îi conduce și la care se întorc.

Nu este religie fără comunitate, nici comunitate fără imam și nici imam fără ascultare și supunere. Aceasta este calea musulmanilor și aceasta este Sunna pe care el o explică, Allah să aibă milă de el.

Aici este o oprire de la abaterile în opinii și de la împotrivire. Omul trebuie să se țină de comunitate atât timp cât ea nu urmează rătăcirea.

Cuvintele sale: «A lepădat legătura Islamului de la gâtul său». Arabii obișnuiau să pună oilor o legătură în jurul gâtului, ca să nu se împrăștie, să nu se piardă și să nu fie mâncate de lup. Aceste legături erau prinse de o singură funie, care le ținea laolaltă pentru a le ocroti. Profetul ﷺ a asemănat ținerea de comunitate cu acest lucru. Comunitatea este legătura care apără de pieire, asemenea legăturii de la gâtul oilor, care le păzește de lup și de rătăcire.

Cuvintele sale: «Și este rătăcit și îi rătăcește pe alții». El este rătăcit de la cale și îi rătăcește pe alții: este el însuși rătăcit și îi rătăcește pe cei care îl iau drept pildă și îl urmează. Preaînaltul a spus:

Celui care se împotrivește Trimisului, după ce călăuzirea i s-a arătat limpede, și urmează altă cale decât a credincioșilor îi vom lăsa calea pe care a ales-o și îl vom arde în Gheena. Ce rea întoarcere!

Musulmanul trebuie, așadar, să urmeze calea credincioșilor, fără să li se împotrivească și fără să se despartă de ei.

Temelia comunității o alcătuiesc companionii Profetului ﷺ

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Temelia pe care se întemeiază comunitatea o alcătuiesc companionii lui Muḥammad ﷺ — Allah să aibă milă de ei toți! Ei sunt Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah. Cel care nu învață de la ei a rătăcit și a adus inovații. Orice inovație religioasă este o rătăcire, iar rătăcirea și cei care o urmează sunt în Foc.”

Comentariu

Cuvintele sale: «Temelia pe care se întemeiază comunitatea». Cine sunt cei care alcătuiesc comunitatea cu o asemenea însemnătate? Sunt companionii lui Muḥammad ﷺ, cei care au venit după ei dintre urmașii companionilor, urmașii acestora și generațiile de frunte. Aceștia alcătuiesc comunitatea, alături de cei din vremurile de mai târziu care i-au luat drept pildă.

Aceasta este comunitatea alături de care musulmanul trebuie să fie, chiar dacă îndură necazuri, amenințări, ocări și atacuri. El rabdă și îndură toate acestea atât timp cât urmează adevărul. Nu se abate de la adevăr, ci rabdă ceea ce îl lovește. Altfel va deveni o țintă pentru cei rău intenționați, pentru cei care cheamă la rău și pentru cei care cheamă la rătăcire.

Preaînaltul a spus:

Înaintașii cei dintâi dintre emigranți și sprijinitori, precum și cei care i-au urmat în bine: Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El.

După ce i-a amintit pe emigranți și pe sprijinitori în Sūrat Al-Ḥashr, Preaînaltul a spus:

Cei care au venit după ei spun: «Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care ne-au întrecut în credință! Nu pune în inimile noastre dușmănie față de cei care au crezut! Domnul nostru, Tu ești Plin de bunătate, Îndurător.»

Cel de mai târziu îi ia drept pildă pe cei de dinainte dintre oamenii adevărului și ai binelui, chiar dacă între el și ei este un răstimp îndelungat. Se ține de calea lor oricât l-ar costa și rabdă.

Cuvintele sale: «Companionii lui Muḥammad ﷺ», dintre emigranți și sprijinitori. Ei sunt cei care l-au însoțit pe Trimis ﷺ, au dus jihād alături de el, l-au sprijinit, au preluat religia și ne-au transmis-o. Ei alcătuiesc legătura dintre noi și Trimisul lui Allah ﷺ. Cei care îi insultă pe companioni ori îi disprețuiesc vor să dărâme Islamul.

Au venit însă cu acest șiretlic: dacă îi defăimează pe companioni și le înlătură însemnătatea, ce mai rămâne atunci din legătura dintre noi și Trimis ﷺ? Scopul lor este să rupă legătura cu înaintașii cei dintâi dintre emigranți și sprijinitori, ca astfel comunitatea să rătăcească. Altfel, ce i-ar fi împins să-i insulte pe companioni? Există între ei și companioni vreo dușmănie pentru avere ori pentru ceva asemănător? I-au vătămat companionii, deși între ei și companioni sunt atâtea veacuri?

Ceea ce i-a împins la aceasta este ura inimilor, fiindcă tocmai companionii sunt cei care au purtat această religie. Ei vor să rupă legătura dintre Trimis ﷺ și comunitatea sa, pentru ca religia să se prăbușească. Acesta este scopul lor.

Cuvintele sale: «Ei sunt Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah». Companionii lui Muḥammad ﷺ și cei veniți după ei, care i-au urmat în bine, sunt oamenii Sunnei, adică oamenii căii corecte. Aceasta este Sunna pe care o explică în această carte.

Ei sunt adevărata comunitate. Cât despre ceilalți, adunați în jurul unor lucruri false, aceștia nu sunt numiți comunitate, chiar dacă sunt foarte mulți:

Îi socotești uniți, dar inimile lor sunt despărțite.

Comunitatea este alcătuită din cei care urmează adevărul. Celui care spune: „Eu sunt alături de gruparea cutare. Acest partid este o comunitate, iar voi spuneți: «Țineți-vă de comunitate!» Aceștia sunt o comunitate”, îi spunem: cine v-a spus că aceștia sunt comunitatea?! Comunitatea este alcătuită din cei care urmează adevărul, din cei care urmează Sunna. Aceștia sunt comunitatea.

Cuvintele sale: «Cel care nu învață de la ei a rătăcit și a adus inovații». Cel care nu își ia religia de la companioni, transmițătorii Cărții și ai Sunnei, nu urmează adevărul. Dacă ei sunt atacați, se anulează și transmiterea lor — să ne ferească Allah! Scopul dușmanilor lui Allah și ai Trimisului Său este anularea Islamului, însă au venit cu acest șiretlic rău, pentru a-i despărți pe musulmanii de mai târziu de cei de mai înainte, astfel încât cei de mai târziu să poată fi înghițiți și târâți după ei cu ușurință. Dacă însă rămân legați de prima comunitate, de Carte și de Sunna, nu va fi ușor, ci va fi cu neputință să fie târâți după ei, cu voia lui Allah.

Cuvintele sale: «A rătăcit», adică s-a pierdut de la adevăr. «Și a adus inovații»: inovația religioasă este o adorare, un crez ori o vorbă pentru care nu există dovadă din Carte și din Sunna. Profetul ﷺ a spus:

Celui care săvârșește o faptă ce nu este după rânduiala noastră, acea faptă îi este respinsă.⁶

Într-o altă versiune:

Celui care introduce în această rânduială a noastră ceva care nu face parte din ea, acel lucru îi este respins.⁷

El a mai spus:

Feriți-vă de lucrurile născocite, căci orice lucru născocit este o inovație religioasă, iar orice inovație religioasă este o rătăcire.⁸

Inovația religioasă este, așadar, ceea ce a fost introdus în religie fără să facă parte din ea. Cum se știe că nu face parte din ea?

Dacă nu există dovadă pentru acel lucru, el nu face parte din religie, fiindcă Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Astăzi v-am desăvârșit religia.

Religia este desăvârșită — laudă lui Allah! — și nu primește adaosuri. Nu ne rămâne decât să cunoaștem religia pe care Allah, Atotputernicul și Mărețul, a desăvârșit-o, să ne ținem de ea și să lăsăm tot ce i se adaugă prin sporiri, preferințe, completări și altele asemenea, fiindcă acestea îndepărtează de Allah, Mărețul și Preaînaltul. Va urma lămurirea afirmației:

Niciun neam nu introduce o inovație religioasă fără să fie înlăturată o parte asemenea ei din Sunna.

Aceasta este calea corectă și dreaptă: ținerea de comunitate, ținerea de Sunna și părăsirea inovațiilor religioase.

Cuvintele sale: «Orice inovație religioasă este o rătăcire». Nu există, așadar, o inovație religioasă bună, cum spun unii. Toate inovațiile religioase sunt rătăcire, potrivit textului hadithului Trimisului ﷺ:

Orice lucru născocit este o inovație religioasă, iar orice inovație religioasă este o rătăcire.⁸

În religie nu există nicio inovație bună: toate sunt rătăcire. Acestea sunt cuvintele Trimisului ﷺ, care nu vorbește după poftă.

Cuvintele sale: «Iar rătăcirea și cei care o urmează sunt în Foc». Rătăcirea și oamenii rătăcirii sunt în Foc, fie pentru necredința lor, fie pentru neascultarea lor. Inovațiile religioase nu sunt toate de același fel. Unele sunt necredință, iar cel care le săvârșește rămâne veșnic în Foc, precum cererea ajutorului celor morți, chemarea celor morți, jertfirea pentru altcineva în afară de Allah și făgăduințele pentru altcineva în afară de Allah. Acestea sunt inovații ce țin de necredință. La fel este negarea numelor și a atributelor lui Allah, precum au spus cei din Jahmiyyah, care tăgăduiesc numele și atributele. Aceasta este necredință — să ne ferească Allah! —, fiindcă L-au descris pe Allah ca neavând nici nume, nici atribute. Astfel, El ar fi inexistent, deoarece ceea ce există trebuie să aibă atribute, iar ceea ce nu are atribute este inexistent.

De aceea, imamii i-au socotit necredincioși pe cei din Jahmiyyah care au spus că este creat Coranul. Ei au făcut din Coran, care este cuvântul lui Allah, revelația Lui și ceea ce El a pogorât, un lucru creat, asemenea făpturilor. Au spus că Allah nu vorbește, asemănându-L astfel cu lucrurile neînsuflețite. Cel care nu vorbește nu poate fi Dumnezeu. Preaînaltul a spus:

Poporul lui Mūsā, după plecarea lui, și-a făcut din podoabele lor un vițel, un trup care mugea. Nu vedeau că nu le vorbește și nu îi îndrumă pe nicio cale?

Aceasta arată că cel care nu vorbește nu poate fi Dumnezeu. Cei din Jahmiyyah spun că Allah nu vorbește, ceea ce ar însemna că nu este Dumnezeu. Preaînalt este Allah, mai presus de ceea ce spun ei!

Iar în Sūrat Ṭā Hā:

Nu văd ei că nu le dă niciun răspuns și nu are putere să le aducă nici rău, nici bine?

Este vorba despre vițel. Dacă i-ar vorbi, nu le-ar întoarce niciun răspuns. Poate el să fie Dumnezeu?!

Ibrāhīm, pacea să fie asupra lui, le-a spus închinătorilor la idoli:

Întrebați-i, dacă pot vorbi!

Ei i-au spus:

Știi bine că aceștia nu vorbesc.

El le-a spus:

A spus: «Adorați în afară de Allah ceea ce nu vă poate aduce niciun folos și niciun rău? Rușine vouă și celor pe care îi adorați în afară de Allah! Nu pricepeți?»

Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Domnul vostru a spus: «Chemați-Mă și vă voi răspunde!»

S-a descris pe Sine ca spunând și vorbind. Cel care nu vorbește nu este Dumnezeu. De aceea, mulți imami i-au socotit necredincioși pe cei din Jahmiyyah, dar nu și pe imitatorii și adepții lor cărora nu li s-a arătat limpede adevărul și care au imitat din neștiință. Cazul acestora trebuie cercetat: trebuie să li se lămurească adevărul, iar dacă stăruie, atunci se judecă asupra necredinței lor.

Allah a lămurit adevărul în amănunt în Coran și în Sunna

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

Nimeni nu are scuză pentru o rătăcire pe care a urmat-o, socotind-o călăuzire, și nici pentru o călăuzire pe care a părăsit-o, socotind-o rătăcire. Lucrurile au fost lămurite, dovada a fost statornicită și scuza a încetat.

⁹

Comentariu

Cuvintele lui ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el: «Nimeni nu are scuză...» Allah a lămurit adevărul și l-a arătat în amănunt în Coran și în Sunna. Omul nu mai are atunci scuză pentru o rătăcire, fiindcă neglijența a venit din partea lui: nu a căutat adevărul și nu i-a întrebat pe învățați. Rătăcirea a venit din partea lui; el este cel care a neglijat.

Cuvintele sale: «Socotind-o călăuzire» arată că presupunerea nu ține cu nimic loc de adevăr. Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Ei îi abat de la cale, iar aceștia socotesc că sunt călăuziți.

Ceea ce socotesc ei nu le folosește drept mijlocire, fiindcă nu au scuză: nu s-au întors la Carte și la Sunna pentru a deosebi adevărul de falsitate, ci și-au urmat poftele.

Socotesc că sunt călăuziți,

și totuși Allah i-a judecat ca necredincioși și rătăciți. Faptul că omul socotește că urmează adevărul nu devine prin el însuși o scuză, în afară de cazul în care nu i-a ajuns nimic din revelația dumnezeiască pogorâtă asupra trimișilor. El este dator să se întoarcă la Carte și la Sunna, fără să rămână la presupunerea sa, la ceea ce socotește ori la ceea ce îi spune altcineva că ar fi adevăr. Aceasta nu este o scuză.

Iar în celălalt verset:

Ei și-au luat diavolii drept aliați în afară de Allah și socotesc că sunt călăuziți.

Privește cum și-au luat drept aliați, în afară de Allah, diavoli dintre oameni și dintre djinni, îi urmează și socotesc că sunt călăuziți! Oare diavolii le vor binele?!

Preaînaltul a spus:

Celui care se întoarce de la pomenirea Celui Milostiv îi rânduim un diavol, care îi devine însoțitor.

Privește cuvintele Sale:

Celui care se întoarce de la pomenirea Celui Milostiv îi rânduim un diavol, care îi devine însoțitor.

Aceasta este o pedeapsă pentru el.

Care îi devine însoțitor,

adică diavolul.

Ei îi abat de la cale, iar aceștia socotesc că sunt călăuziți.

Adepții socotesc că sunt călăuziți, dar aceasta nu le-a folosit și nu au scuză, fiindcă chemarea trimișilor a ajuns la ei, însă nu au primit-o.

Scuza există în chestiunile de interpretare în care efortul de deducție este îngăduit. Omul se străduiește și își dă toată silința și puterea în cercetare, până când socotește că aceasta este calea adevărului. El este scuzat, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ:

Când judecătorul face un efort de interpretare și nimerește, are două răsplăți; când face un efort de interpretare și greșește, are o singură răsplată.¹⁰

Aceasta privește chestiunile de interpretare. Cât despre chestiunile ce depind numai de revelație, adică lucrurile ce țin de crez, nimănui nu îi este îngăduit să facă în ele un efort propriu de deducție. Trebuie să urmeze dovada; aici nu este loc pentru asemenea deducție.

Cuvintele sale: «Și nici pentru o călăuzire pe care a părăsit-o, socotind-o rătăcire». Lucrurile nu se întemeiază pe ceea ce omul socotește și presupune, astfel încât să ia o rătăcire drept călăuzire ori să părăsească un adevăr socotindu-l rătăcire. Presupunerea sa nu îi folosește drept mijlocire. Allah a lămurit călăuzirea și rătăcirea în Coran, Trimisul ﷺ le-a lămurit în Sunna, iar predecesorii le-au lămurit prin purtarea și crezul lor. Adevărul este limpede, laudă lui Allah!

Din îndurarea lui Allah, adevărul este limpede prin Carte, prin Sunna și prin călăuzirea predecesorilor dreptcredincioși. Nu este învăluit în obscuritate ori încurcătură, precum a fost pentru comunitățile de mai înainte, când a trecut multă vreme, adevărul le-a devenit neclar, iar Cărțile au fost răstălmăcite și schimbate. Pentru această comunitate însă, adevărul rămâne limpede, iar Cartea și Sunna sunt păstrate de răstălmăcire și schimbare. Nimeni nu mai are atunci scuză.

Cuvintele sale: «Lucrurile au fost lămurite». Da, lucrurile au fost lămurite, dar cer cercetare și căutare. Omul trebuie să învețe, să dobândească înțelegere și să ia știința de la învățați. Nu o ia de la sine însuși, de la alții asemenea lui dintre neștiutori ori dintre cei care se dau învățați și nici din cărți, ci de la oamenii științei, fiindcă această știință se primește de la învățați.

Știința se dobândește prin învățare de la alții, nu prin luarea ei din cărți. Cărțile sunt numai unelte de cercetare, pe care le explică învățații. Ajungerea la adevăr se primește de la oamenii științei și se transmite de la ei, cei de mai târziu de la cei de mai înainte.

Cuvintele sale: «Dovada a fost statornicită și scuza a încetat». Nimeni nu mai are scuză. Allah a păzit această religie de răstălmăcire și schimbare, iar adevărul a devenit limpede, fără încurcătură. Altminteri a fost cu comunitățile de mai înainte: după ce a trecut multă vreme, și-au răstălmăcit, schimbat și înlocuit cărțile, iar adevărul le-a devenit neclar și a rămas ascuns.

Coranul și Sunna au statornicit întreaga rânduială a religiei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Aceasta pentru că Sunna și comunitatea au statornicit temeinic întreaga rânduială a religiei, iar aceasta le-a devenit limpede oamenilor. Oamenii trebuie, așadar, să o urmeze.”

Comentariu

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Aceasta pentru că Sunna și comunitatea au statornicit temeinic întreaga rânduială a religiei.

«Aceasta» se referă la îndemnul de mai înainte de a te ține de calea Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

S-a arătat mai înainte că prin oamenii Sunnei se înțeleg cei care se țin de Sunna Trimisului ﷺ și de calea lui. Aceștia sunt oamenii Sunnei. Comunitatea este formată din cei care s-au adunat asupra adevărului și nu s-au dezbinat. Preaînaltul a spus:

Țineți-vă cu tărie de funia lui Allah, cu toții, și nu vă dezbinați!

Ei s-au adunat asupra adevărului, nu s-au despărțit de el și nu s-au aflat în dezacord în privința lui. Aceștia sunt Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

Cât despre

cei care și-au dezbinat religia și au devenit grupări,

Allah, Mărețul și Preaînaltul, îi spune Profetului Său ﷺ:

Nu ai nicio legătură cu ei. Cazul lor Îi revine lui Allah, iar apoi El îi va înștiința despre ceea ce făceau.

«Aceasta pentru că Sunna și comunitatea au statornicit temeinic...» înseamnă că au desăvârșit. Statornicirea temeinică înseamnă desăvârșire. Au desăvârșit întreaga rânduială a religiei, astfel încât întreaga religie este cuprinsă în Sunna și în comunitate. Profetul ﷺ a spus:

Cel dintre voi care va trăi va vedea multe deosebiri, așadar țineți-vă de Sunna mea!⁸

Numai ținerea de Sunna Trimisului ﷺ păzește de răul acestor deosebiri. Ea este ceea ce urmau Trimisul ﷺ și companionii săi în crez, adorare, relațiile dintre oameni, însușirile morale și purtare. Ei sunt gruparea salvată dintre cele șaptezeci și trei de grupări, toate în Foc în afară de una. Ei au întrebat: „Care este aceea, Trimis al lui Allah?”

Această grupare, exceptată dintre celelalte, este o comunitate distinctă. Care este ea? Profetul ﷺ a lămurit-o spunând:

Cel care urmează ceea ce urmez eu și companionii mei.¹¹

Ceea ce urmau Trimisul ﷺ și companionii săi este Sunna. Cel care se ține de ea este salvat. De aceea au fost numiți gruparea salvată.

Cuvintele sale: «Iar aceasta le-a devenit limpede oamenilor. Oamenii trebuie, așadar, să o urmeze». Oamenilor le-a devenit limpede că întreaga rânduială a religiei se află în ținerea de Sunna și de comunitate. Numai oamenii rătăcirii se împotrivesc căii Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

Ce mai este dincolo de adevăr, dacă nu rătăcirea?

Cel care părăsește adevărul cade în rătăcire. Adevărul este ceea ce urmează Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah, nu ceilalți.

Religia a venit numai de la Allah

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi — Allah să aibă milă de tine! — că religia a venit numai de la Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul. Nu a fost întemeiată pe mințile și părerile oamenilor. Cunoașterea ei se află la Allah și la Trimisul Său. Nu urma, așadar, nimic după pofta ta, ca să nu te desprinzi de religie și să ieși din Islam, căci nu ai nicio dovadă. Trimisul lui Allah ﷺ i-a lămurit comunității sale Sunna și le-a arătat-o limpede companionilor săi. Ei sunt comunitatea și ei sunt marea adunare. Marea adunare este adevărul și oamenii lui. Cel care li se împotrivește companionilor Trimisului lui Allah ﷺ într-un lucru ce ține de religie a căzut în necredință.”

Comentariu

Religia a venit numai de la Allah. El este Cel care a statornicit religia, Preaslăvitul. Nimănui nu îi este îngăduit să statornicească o religie pe care Allah nu a încuviințat-o. Preaînaltul a spus:

Au ei asociați care le-au statornicit din religie ceea ce Allah nu a încuviințat?

Aceasta este o dezaprobare și un avertisment. Religia este ceea ce Allah a statornicit și ceea ce a transmis Trimisul Său ﷺ.

Aceasta este religia despre care Allah, Mărețul și Preaînaltul, a spus:

V-a statornicit din religie ceea ce i-a poruncit lui Nūḥ, ceea ce ți-am revelat ție și ceea ce le-am poruncit lui Ibrāhīm, lui Mūsā și lui ʿĪsā: «Statorniciți religia și nu vă dezbinați în privința ei!»

Aceasta este legiuirea profeților, mai ales a acestor cinci trimiși cu hotărâre de neclintit. Aceasta este religia lor. Cel care se abate de la ea ori i se împotrivește piere și rătăcește. Ea se întemeiază pe unicitatea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, pe părăsirea adorării altcuiva în afara Lui, pe ținerea de ceea ce Allah, Atotputernicul și Mărețul, a statornicit și pe îndepărtarea de ceea ce Allah a oprit. Aceasta este religia.

În privința cuvintelor sale: „Nu a fost întemeiată pe mințile și părerile oamenilor”, religia nu este ceea ce oamenii au socotit bun ori au socotit de cuviință. Aceasta nu este religia lui Allah, ci religia pe care oamenii au născocit-o. Religia lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, este ceea ce El a statornicit.

Ceea ce oamenii au hotărât după părerile lor nu este religia lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, ci religia celui care a hotărât astfel. Din religie nu I se atribuie lui Allah decât ceea ce a statornicit prin Trimisul Său ﷺ. Ceea ce altcineva a statornicit nu I se atribuie lui Allah, ci celui care a statornicit acel lucru, iar Allah este departe de el. Preaînaltul a spus:

Au ei asociați care le-au statornicit din religie ceea ce Allah nu a încuviințat?

În privința cuvintelor sale: „Cunoașterea ei se află la Allah și la Trimisul Său ﷺ”, lucrurile religiei se întemeiază pe revelație. În privința lor sunt necesare dovezi de la Allah și de la Trimisul Său. Trebuie să ne ținem de cele privitoare la religie care au venit în Carte și în Sunna și să părăsim născocirile și inovațiile pentru care Allah nu a pogorât nicio dovadă. Chiar dacă adepții lor le socotesc religie și caută prin ele apropierea de Allah, noi nu le dăm atenție și nu credem în ele, fiindcă religia lui Allah este ceea ce El și Trimisul Său au statornicit. Căci religia se întemeiază pe cunoașterea care a venit de la Allah și de la Trimisul Său. Nu urma poftele oamenilor, părerile lor, ceea ce au socotit bun și ceea ce au urmat unii de la alții fără să aibă temei în Cartea lui Allah ori în Sunna Trimisului Său ﷺ. El, binecuvântarea și pacea fie asupra sa, a spus:

Cel care introduce în această religie a noastră ceva ce nu ține de ea, acel lucru este respins.⁷

Într-o altă relatare:

Cel care face o faptă ce nu este potrivită cu porunca noastră, acea faptă este respinsă.⁶

Așadar, cel care dorește ca fapta lui să fie dreaptă și folositoare trebuie să îndeplinească două lucruri:

**Primul:** să-și închine religia numai lui Allah, curățind-o de asociere.

**Al doilea:** să urmeze Sunna Trimisului lui Allah ﷺ și să-și curețe religia de inovații și de născociri.

Omul va întâlni multe abateri în crez și în actele de adorare. Oamenii au pofte, dorințe, păreri și căi. Noi nu îi urmăm pe oameni, ci cântărim ceea ce urmează ei după Carte și Sunna. Ceea ce este în acord cu acestea este adevăr, iar ceea ce li se împotrivește este fals.

În privința cuvintelor sale: „Nu urma, așadar, nimic după pofta ta”, nu urma nimic după pofta și dorința ta. Dimpotrivă, pofta și dorința ta să urmeze ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său ﷺ. Să nu dorești și să nu cauți decât ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său. Aceasta este calea izbăvirii.

Dacă îți urmezi pofta, ajungi dintre cei care și-au urmat poftele și nu au urmat revelația pogorâtă. Preaînaltul a spus:

Dacă nu îți răspund, să știi că ei nu fac decât să-și urmeze poftele. Și cine este mai rătăcit decât cel care își urmează pofta fără călăuzire de la Allah? Allah nu călăuzește neamul celor nedrepți.

Preaînaltul a mai spus:

Judecă, așadar, între ei după ceea ce Allah a pogorât și nu le urma poftele, îndepărtându-te de adevărul care ți-a venit!

Preaînaltul a spus:

Apoi te-am așezat pe o cale legiuită în privința religiei. Urmeaz-o și nu urma poftele celor care nu știu! Ei nu îți vor fi de niciun folos împotriva lui Allah. Cei nedrepți sunt aliați unii altora, iar Allah este Ocrotitorul celor care se tem de El.

Te afli, așadar, în fața a două posibilități: fie urmezi religia adevărată, fie urmezi pofta. Nu există o a treia.

În privința cuvintelor sale: „Ca să nu te desprinzi de religie și să ieși din Islam”, cel care își urmează pofta se desprinde de religie, chiar dacă aceasta se petrece după multă vreme. La început tratează cu ușurință abaterea și pofta; apoi urmarea poftei sporește până când iese din religie și pofta ajunge să fie religia lui. Mărețul și Preaînaltul a spus:

L-ai văzut pe cel care și-a luat pofta drept divinitate, pe care Allah l-a lăsat să rătăcească în deplină cunoștință, i-a pecetluit auzul și inima și i-a pus un văl peste vedere? Cine îl va călăuzi după Allah?

Așadar, pofta este o altă divinitate.

Asocierea nu se limitează la adorarea unui idol sau a unui obiect de cult. Mai există și altceva: pofta. Omul poate să nu adore idolii, copacii și pietrele, nici mormintele, dar își urmează pofta. Acesta este robul propriei pofte. Omul trebuie să se ferească și să nu urmeze decât ceea ce este în acord cu Cartea și cu Sunna.

În privința cuvintelor sale: „Căci nu ai nicio dovadă. Trimisul lui Allah ﷺ i-a lămurit comunității sale Sunna și le-a arătat-o limpede companionilor săi”, cel care se împotrivește și își urmează pofta nu are nicio dovadă, fiindcă a rătăcit după ce lucrurile au fost lămurite și după ce a cunoscut:

L-ai văzut pe cel care și-a luat pofta drept divinitate, pe care Allah l-a lăsat să rătăcească în deplină cunoștință, i-a pecetluit auzul și inima și i-a pus un văl peste vedere? Cine îl va călăuzi după Allah?

El nu este neștiutor, ci cunoaște Cartea și Sunna și cunoaște cuvintele învățaților. Însă acestea nu se potrivesc cu pofta lui, așa că le părăsește și ia ceea ce se potrivește cu pofta sa. Aceasta este rătăcirea; la Allah căutăm adăpost.

Urmarea poftei este, așadar, foarte primejdioasă. Omul trebuie să se ferească de ea. Allah, Mărețul și Preaînaltul, i-a spus profetului Său Dāwūd, binecuvântarea și pacea fie asupra sa:

O, Dāwūd, Noi te-am făcut urmaș cu autoritate pe pământ. Judecă, așadar, între oameni cu adevăr și nu urma pofta, căci te va abate de la calea lui Allah! Cei care se abat de la calea lui Allah vor avea o pedeapsă aspră pentru că au uitat Ziua Socotelii.

Ibn al-Jawzī, Allah să aibă milă de el, are o carte într-un volum mare, intitulată Dhamm al-Hawā — Condamnarea poftei. A adunat în ea dovezi, cuvinte ale învățaților și vorbe de înțelepciune care avertizează împotriva urmării poftei.

Omul este dator să se păzească de propria poftă. Se poate feri de adorarea idolilor, a pietrelor, a copacilor și a mormintelor și poate cunoaște unicitatea lui Allah și Sunna, fără să se fi ferit de urmarea propriei pofte. Aceasta este o mare nenorocire.

Musulmanul trebuie să se ferească de urmarea poftei și să-și supună dorința celor venite de la Trimisul ﷺ. Astfel a venit în hadith cuvântul său ﷺ:

Niciunul dintre voi nu crede până când dorința sa nu urmează ceea ce am adus eu.¹²

Al-Nawawī l-a socotit autentic în Al-Arbaʿīn și a spus: „L-am relatat în cartea Al-Ḥujjah cu un lanț de transmitere autentic.”

Trimisul ﷺ nu a lăsat nimic fără să-l lămurească pentru comunitatea sa. Unul dintre companioni a spus chiar:

Trimisul lui Allah ﷺ ne-a lăsat fără să existe vreo pasăre care își mișcă aripile în văzduh despre care să nu ne fi împărtășit cunoaștere.¹³

Nu a lăsat nelămurit nimic din ceea ce omenirea are nevoie ca să se apropie de Allah și să se îndepărteze de necredință și de rătăcire. El ﷺ a spus:

Vă las ceea ce, dacă vă țineți de el, nu veți rătăci după mine: Cartea lui Allah și Sunna mea.¹⁴

Și-a lăsat comunitatea pe calea luminoasă, a cărei noapte este asemenea zilei. Când Allah a desăvârșit prin el religia și a împlinit prin el binefacerea, s-a mutat alături de Domnul său, după ce a transmis limpede mesajul și le-a lămurit companionilor săi Sunna. În predica Pelerinajului de Rămas-bun a spus: „Oare am transmis?” Ei au spus: „Mărturisim că ai transmis și ne-ai povățuit.” Atunci a spus:

O, Allah, fii martor!¹⁵

În privința cuvintelor sale: „Ei sunt comunitatea și ei sunt marea adunare”, companionii săi ﷺ sunt comunitatea, adică temelia comunității. Apoi vin cei care îi urmează și apoi cei care îi urmează pe aceștia, după cum a spus el ﷺ:

Cei mai buni dintre voi sunt cei din generația mea, apoi cei care îi urmează, apoi cei care îi urmează pe aceștia.¹⁶

Aceștia sunt companionii, urmașii lor și urmașii urmașilor, generațiile deosebite prin merit. Ei sunt comunitatea, iar cel care vine după ei îi urmează, ținându-se de temelia pe care s-au aflat companionii Trimisului lui Allah ﷺ. Preaînaltul a spus:

Înaintașii cei dintâi dintre emigranți și sprijinitori, precum și cei care i-au urmat în bine: Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El.

Cei care avertizează astăzi împotriva căii drepților înaintași

Ei sunt comunitatea alături de care Allah ne-a poruncit să fim și alături de care Profetul ﷺ ne-a poruncit să fim, oprindu-ne să ne despărțim de ea. Ei sunt marea adunare aflată pe adevăr și pe călăuzire. Cei care îi socotesc neștiutori pe înaintași, le micșorează însemnătatea și spun: „Ei au fost oameni și noi suntem oameni”; cei care spun: „Nu este nicio piedică să născocim lucruri și nu suntem obligați să-i urmăm pe înaintași și cuvintele lor” — aceasta este rătăcire; la Allah căutăm adăpost. Înseamnă despărțirea celor de la sfârșitul acestei comunități de cei de la începutul ei. Dacă cei de la sfârșit se despart de cei de la început, comunitatea piere. Ei doresc să ducă la pieire comunitatea și au venit cu acest vicleșug: să-i despartă pe cei de mai târziu de începutul comunității.

Există astăzi oameni care avertizează împotriva căii înaintașilor și împotriva întoarcerii la cuvintele lor. Spun: „Acelea au fost vremuri care au trecut.” Avertizează împotriva celor urmate de înaintași și îndeamnă la inventivitate în religie! Religia se întemeiază pe revelație și înseamnă urmare, nu născocire și inventare. Inventivitatea își are locul în meșteșuguri și în foloasele lumești. În religie însă nu se născocește nimic după moartea Trimisului ﷺ, deoarece legiferarea s-a încheiat odată cu moartea sa ﷺ. Nouă nu ne rămâne decât să urmăm, fără să introducem ceva de la noi și să spunem: „Aceasta se potrivește vremii de acum.” Imamul Mālik, Allah să aibă milă de el, spune:

Sfârșitul acestei comunități nu va fi îndreptat decât prin ceea ce i-a îndreptat începutul.

Ceea ce i-a îndreptat începutul a fost Cartea și Sunna. Sfârșitul acestei comunități nu va fi, așadar, îndreptat decât prin Carte și Sunna și prin urmarea călăuzirii drepților înaintași.

În privința cuvintelor sale: „Marea adunare este adevărul și oamenii lui”, marea adunare este alcătuită din oamenii adevărului, care se țin de el. „Marea adunare” nu înseamnă simpla mulțime, ci cei aflați pe adevăr. Chiar dacă sunt puțini, ei sunt marea adunare, chiar dacă ar fi un singur om. Cel aflat pe adevăr este marea adunare. Nu ne uităm la număr, ci la ceea ce urmează el.

Marea adunare este alcătuită din cei aflați pe adevăr, nu din simpla mulțime

Mulțimea se poate afla în rătăcire:

Dacă îi asculți pe cei mai mulți de pe pământ, te vor abate de la calea lui Allah.

Preaînaltul a spus:

Cei mai mulți oameni nu sunt credincioși, oricât de mult ți-ai dori.

Preaînaltul a spus:

Nu i-am găsit pe cei mai mulți dintre ei ținând vreun legământ; pe cei mai mulți i-am găsit nelegiuiți.

Și Preaînaltul a spus:

Mulți dintre oameni sunt nelegiuiți.

Să nu te lași amăgit de mulțime și să nu o urmezi decât dacă se află pe adevăr. Cei aflați pe adevăr sunt comunitatea, fie puțini, fie mulți. Criteriul este ceea ce urmează: este adevăr ori fals? Dacă este adevăr, ei sunt comunitatea, chiar dacă nu ar fi decât unul singur. Dacă este fals, aceasta este rătăcire, chiar dacă ar urma-o cei mai mulți oameni.

În privința cuvintelor sale: „Cel care li se împotrivește companionilor Trimisului lui Allah ﷺ într-un lucru ce ține de religie a căzut în necredință”,

necredința

poate însemna necredință majoră ori necredință minoră, după natura abaterii. Cuvintele sale „a căzut în necredință” nu înseamnă în mod necondiționat că a săvârșit necredința care scoate din religie. Poate fi aceasta, dar poate fi și necredință minoră. Ceea ce trebuie reținut este că împotrivirea față de înaintași este necredință, care poate fi majoră ori minoră, după natura abaterii.

Sau sensul este că, dacă la început li se împotrivește într-un lucru mic, ajunge apoi treptat să iasă cu totul din religie și sfârșește în necredință. Dacă se obișnuiește cu abaterea, sfârșește în necredința majoră și iese din întreaga religie. Satana, pofta și sufletul care îndeamnă la rău îl duc treptat până când iese cu totul din religie.

Sunna și inovația nu se pot aduna

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi că oamenii nu au născocit niciodată o inovație fără să părăsească o parte pe măsura ei din Sunna. Ferește-te, așadar, de lucrurile oprite! Orice născocire este o inovație, orice inovație este rătăcire, iar rătăcirea și oamenii ei sunt în Foc.”

Comentariu

Aceasta este o mare învățătură înțeleaptă, transmisă de la înaintași:

Oamenii nu au născocit vreo inovație fără să piardă o parte pe măsura ei din Sunna.

Căci Sunna și inovația nu se întâlnesc fără ca una să o alunge pe cealaltă. Omul nu poate fi inovator și adept al Sunnei în același timp. Ori este inovator, ori este adept al Sunnei; cele două nu se adună în el. Una o alungă neapărat pe cealaltă. Aceasta se numără printre vătămările inovațiilor.

Această învățătură transmisă este confirmată de experiență. Mărturia și dovada ei sunt că îi găsești pe adepții inovațiilor urând hadithurile autentice și practicile Sunnei. Cel mai mare dușman al lor și lucrul pe care îl urăsc cel mai mult să-l audă este să li se spună: „Cutare hadith oprește acest lucru sau îl declară interzis.” Nu vor să audă hadithurile și practicile Sunnei care se împotrivesc celor urmate de ei. Acesta este un semn că Sunna și inovația nu se pot aduna.

Cât despre cel aflat pe Sunna, atunci când aude un hadith de la Trimisul lui Allah ﷺ, se bucură: adaugă bine la bine și cunoaștere la cunoaștere. Adeptul Sunnei se bucură de hadithurile Trimisului ﷺ, pe când adeptul inovației se ferește de ele. La inovatori se vede limpede că luptă împotriva practicilor Sunnei, fiindcă acestea înlătură inovațiile pe care le au.

În aceasta se află un îndemn de a respinge inovațiile: ele alungă practicile Sunnei și alungă din inimi dragostea pentru acestea.

În privința cuvintelor sale: „Ferește-te, așadar, de lucrurile oprite”, în cele oprite nu este bine, fie că sunt lucruri oprite de natura asocierii, a necredinței sau a păcatelor. Allah nu oprește un lucru în care este bine, ci oprește ceea ce este rău curat, ceea ce are răul precumpănitor ori ceea ce are răul egal cu binele. Dacă într-un lucru se adună bine și rău, iar răul este mai mare ori egal cu binele, ferește-te de el. Dacă binele este mai mare, nu este nicio piedică să-l iei; răul mic este trecut cu vederea alături de binele mult. În privința cuvintelor sale: „Orice născocire este o inovație și orice inovație este rătăcire”, acesta este textul hadithului lui al-ʿIrbāḍ ibn Sāriyah, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: Trimisul lui Allah ﷺ ne-a ținut o cuvântare de care inimile s-au cutremurat și ochii au lăcrimat. Am spus: «O, Trimis al lui Allah, parcă ar fi povățuirea unuia care își ia rămas-bun. Povățuiește-ne!» A spus:

«Vă îndemn la teama de Allah, la ascultare și supunere, chiar dacă ar ajunge să vă conducă un rob» — iar într-o altă relatare: «un rob abisinian al cărui cap este ca o stafidă» — «căci acela dintre voi care va trăi va vedea multe neînțelegeri. Țineți-vă, așadar, de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți, care vor veni după mine. Țineți-vă de ea și mușcați-o cu măselele! Feriți-vă de lucrurile născocite...»

Acesta este un avertisment; cuvântul „feriți-vă” este o formulă de avertizare.

...Feriți-vă de lucrurile născocite, căci orice născocire este o inovație și orice inovație este rătăcire.⁸

Într-o altă relatare:

Și orice rătăcire este în Foc.¹⁷

Orice născocire este o inovație. Se are în vedere născocirea în religie. Cât despre noutățile din obiceiuri, lucruri folositoare, mâncăruri, băuturi și îmbrăcăminte, acestea sunt inovații în sens lingvistic, nu inovații în sensul Legii religioase. Născocirile în religie sunt însă inovațiile oprite. În aceasta se află o respingere a celor care împart inovațiile în bune, rele și îngăduite și spun că li se aplică cele cinci categorii de judecăți juridice. Aceasta este o greșeală, fiindcă toate inovațiile în religie sunt rătăcire, potrivit cuvântului explicit al Trimisului ﷺ:

Orice născocire este o inovație și orice inovație este rătăcire.

Cred că ei au inclus inovațiile în sens lingvistic și le-au numit inovații bune. Inovațiile în sens lingvistic sunt îngăduite, precum construirea școlilor și a căminelor pentru cei care caută cunoașterea, adăugarea punctelor diacritice în exemplarele Coranului și altele asemenea. Le-au numit inovații bune, însă acestea nu sunt inovații; ele urmează Sunna și îi dau viață. Construirea școlilor și a căminelor pentru cei care caută cunoașterea, tipărirea exemplarelor Coranului și adăugarea punctelor diacritice în ele sunt toate sprijin pentru cunoaștere. Sunt lucruri bune și practici ale Sunnei. Așadar, fie au luat practici bune ale Sunnei și le-au numit inovații, fie au numit inovații lucruri obișnuite, care nu intră în religie, fiind lucruri lumești.

În privința cuvintelor sale: „Iar rătăcirea și oamenii ei sunt în Foc”, astfel se află în hadith: „Și orice rătăcire este în Foc.” ¹⁷ Tot astfel, în hadithul despre grupări:

Această comunitate se va despărți în șaptezeci și trei de grupări; toate sunt în Foc, în afară de una.¹⁸

Aceasta este o dovadă că adepții inovațiilor vor fi în Foc, dar situațiile lor diferă. Unii vor fi în Foc din pricina necredinței, iar alții din pricina păcatului. Unii vor rămâne în Foc pentru totdeauna, iar alții nu; acestora din urmă li se aplică judecata privitoare la cei care săvârșesc păcate mari.

Nicio inovație nu trebuie tratată cu ușurință, chiar dacă este mică

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Ferește-te de micile născociri, căci inovațiile mici ajung să se facă mari. Tot astfel, orice inovație născocită în această comunitate a fost la început mică și semăna cu adevărul. Cel care a intrat în ea s-a lăsat amăgit de aceasta, apoi nu a mai putut ieși. Ea a crescut și a ajuns o religie urmată ca atare; astfel, el s-a împotrivit căii drepte și a ieșit din Islam.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Ferește-te de micile născociri”, el spune: nu trata cu ușurință nimic din inovație, chiar dacă este mic, fiindcă va crește și i se vor adăuga altele. Aceasta se numără printre stricăciunile inovațiilor: dacă li se deschide ușa, se înmulțesc. Nu trebuie tratate cu ușurință, spunând: „Aceasta este o inovație mică și nu face rău.” Inovația este precum un tăciune: chiar dacă este mic, crește până când arde casa, prăvălia ori întreaga localitate. „Iar marele foc se naște din scânteile socotite mici.”

Să nu fie, așadar, privită cu ușurință, ci să fie închisă cu desăvârșire ușa inovațiilor. Trimisul ﷺ a spus:

Feriți-vă de lucrurile născocite!

Feriți-vă

este un avertisment împotriva născocirilor de orice fel, mici ori mari. Trimisul ﷺ nu a exceptat nicio inovație; oprirea sa le cuprinde pe toate. El a spus:

Cele mai rele lucruri sunt cele născocite.

În privința cuvintelor sale: „Tot astfel, orice inovație născocită în această comunitate a fost la început mică și semăna cu adevărul. Cel care a intrat în ea s-a lăsat amăgit de aceasta, apoi nu a mai putut ieși”, tulburările au început în comunitate din pricina îngăduinței față de cei care răspândeau stricăciunea, până când aceștia au făcut ravagii pe pământ. Au spălat mințile tinerilor și ale oamenilor de rând și le-au umplut de rău, până când au izbucnit tulburările în Islam și între musulmani, după cum se știe.

Toate acestea vin din închiderea ochilor față de oamenii răului și din lăsarea lor în voie până când lucrurile scapă de sub control. Este nevoie de fermitate și de închiderea acestei uși. După Allah, Mărețul și Preaînaltul, numai cunoașterea folositoare ferește de inovații. Cel lipsit de cunoaștere este luat de valul inovațiilor și le socotește bune, fiindcă nu știe ce sunt.

De inovații nu izbăvește decât ceea ce a poruncit Trimisul ﷺ prin cuvintele sale:

Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți!

Acesta este lucrul care ferește de inovații și cere învățare și înțelegere temeinică a religiei lui Allah. Tocmai fiindcă înaintașii aveau cea mai adâncă înțelegere din comunitate, ei se fereau cel mai mult de inovații și avertizau cel mai stăruitor împotriva lor, cunoscând unde duc acestea.

Când se aprind, tulburările mistuie verde și uscat, îi ating pe cei mari și pe cei mici, pe învățați și pe ceilalți, pe toți oamenii. Aceștia nu mai pot scăpa de ele. Chiar dacă ei ar scăpa, familiile, copiii și cei din jurul lor nu ar scăpa. Sunt precum focul care se aprinde în vreascuri uscate: este greu de stins. Înlăturarea lui când abia se ivește este ușoară, dar înlăturarea lui după ce a crescut și s-a întețit este grea. Trebuie, așadar, întâmpinat cu fermitate, fără îngăduință.

Fiindcă înaintașii din generațiile deosebite prin merit țineau inovațiile în frâu și nu îngăduiau nimic din ele, acele generații au fost cele mai curate epoci ale comunității. De aceea le-a lăudat Trimisul lui Allah ﷺ, spunând:

Cei mai buni dintre voi sunt cei din generația mea, apoi cei care îi urmează, apoi cei care îi urmează pe aceștia.

Căci ei nu tratau inovațiile cu ușurință, ci le țineau în frâu, iar adepții lor se ascundeau din pricina tăriei oamenilor adevărului.

Când au trecut generațiile deosebite prin merit, inovațiile, adepții lor și relele au prins putere, iar tulburările s-au aprins între musulmani. Însă Allah, Mărețul și Preaînaltul, Și-a luat asupra Sa păstrarea acestei religii. Religia este păstrată, iar lauda I se cuvine lui Allah. Pieirea îi lovește însă pe adepții religiei: ei sunt cei care pier. Cât despre religie, ea este păstrată prin ocrotirea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. Allah îi rânduiește oameni care o sprijină și o țin în picioare. Preaînaltul a spus:

Dacă vă întoarceți, El vă va înlocui cu alți oameni, care nu vor fi asemenea vouă.

Și a spus:

O, voi care ați crezut, dacă vreunul dintre voi se leapădă de religia sa, Allah va aduce oameni pe care El îi iubește și care Îl iubesc, smeriți față de credincioși, puternici împotriva necredincioșilor, care se străduiesc pe calea lui Allah și nu se tem de mustrarea celui care mustră.

Allah nu Își lasă religia să se piardă. Noi suntem cei care ne pierdem dacă ne irosim religia, ne învoim cu inovatorii și cu adepții născocirilor și îi tratăm cu îngăduință. Noi suntem cei care ne pierdem. Din această pricină pot izbucni tulburări și lupte, se poate vărsa sânge, iar noi nu mai putem scăpa.

În privința cuvintelor sale: „Ea a crescut și a ajuns o religie urmată ca atare”, dacă inovațiile sunt lăsate în voie, ele ajung mai târziu să fie religia. A trecut deja cuvântul său:

Oamenii nu au născocit vreo inovație fără să fie înlăturată o parte pe măsura ei din Sunna.

Astfel, practicile Sunnei sunt înlăturate și inovațiile ajung să fie religia acelei societăți.

Aceasta nu înseamnă că întreaga comunitate este astfel, ci că, în societatea care îngăduie răspândirea inovațiilor, ele ajung să fie religia. Nu înseamnă însă că religia a luat sfârșit, ci se ridică alți oameni în alt ținut sau în altă țară. Allah îi rânduiește acestei religii oameni care o sprijină, o apără și o păstrează.

În relatare ¹⁹ a venit că, spre sfârșitul vremurilor, practicile Sunnei vor fi luate drept inovații, iar inovațiile drept practici ale Sunnei. Dacă acestea sunt schimbate, se va spune: „A fost schimbată religia!” Iar dacă le dezaprobi, îți vor spune: „Dezaprobi religia!”

În privința cuvintelor sale: „Astfel, el s-a împotrivit căii drepte și a ieșit din Islam”, adeptul inovației este dus tot mai departe până când întreaga sa religie ajunge alcătuită din inovații și iese din Islam, dacă în religia sa nu mai rămâne nimic din practicile Sunnei.

Cercetarea celor auzite și întoarcerea la învățați

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Cercetează, așadar — Allah să aibă milă de tine! — cuvintele oricui le auzi, mai ales dintre oamenii vremii tale. Nu te grăbi și nu intra în nimic din acestea până când nu întrebi și nu cercetezi: a vorbit despre acel lucru vreunul dintre companionii Profetului ﷺ, Allah să fie mulțumit de ei, ori vreunul dintre învățați? Dacă găsești despre el o relatare de la ei, ține-te de ea, nu o depăși pentru nimic și nu alege altceva în locul ei, ca să nu cazi în Foc.”

Comentariu

Nu te grăbi în privința a ceea ce auzi de la oameni, mai ales odată cu trecerea timpului și cu înmulțirea celor care vorbesc, dau verdicte și se revendică de la cunoaștere și de la rostirea în numele ei. Mai ales după apariția mijloacelor de informare, fiecare a ajuns să vorbească fără rost în numele cunoașterii și al religiei. Chiar și oamenii rătăcirii și grupările rătăcite și deviante vorbesc astăzi în numele religiei pe canalele prin satelit. Primejdia este, așadar, foarte mare.

Musulmanul trebuie să verifice tot ceea ce aude

Tu, musulmanule — și mai ales tu, cel care cauți cunoașterea — trebuie să verifici și să nu te grăbești cu tot ceea ce auzi. Verifică: cine a spus acest lucru și de unde a venit această idee? Pe ce se sprijină și care sunt dovezile ei din Carte și din Sunna? Unde a învățat cel care o susține și de la cine a luat cunoașterea? Acestea sunt lucruri care trebuie cercetate, mai ales în vremea de acum.

Nu te lăsa amăgit de orice vorbitor, chiar dacă are o exprimare limpede și elocventă, își împodobește cuvintele și captivează auzul. Cercetează mai întâi câtă cunoaștere și înțelegere temeinică are. Poate că vorbește puțin, dar are înțelegere; ori poate că vorbește mult, dar este neștiutor, fără nicio înțelegere temeinică. Are doar farmecul vorbirii, prin care îi amăgește pe oameni. Se arată drept învățat, cunoscător ori gânditor și altele asemenea, ca să-i amăgească pe oameni și să-i scoată de pe adevăr.

Criteriul nu este mulțimea cuvintelor și împodobirea lor, ci cunoașterea și temelia lor. Câteva cuvinte bine întemeiate pot fi cu mult mai folositoare decât o mulțime de vorbe împodobite, din care nu prinzi decât puțin folos. Aceasta este realitatea vremii noastre: vorbele se înmulțesc, iar cunoașterea se împuținează; cititorii se înmulțesc, iar cei cu înțelegere temeinică se împuținează. Înțelegerea temeinică nu stă în mulțimea vorbelor ori a lecturilor, nici în priceperea de a vorbi ori în frumusețea exprimării. Poetul spune:

În vorba împodobită, falsul ei se înfrumusețează, iar adevărul poate suferi de o exprimare proastă.

O lauzi spunând: „Aceasta este saliva albinelor”, iar, dacă vrei, spui: „Aceasta este vărsătura viespilor.”

Dacă vrei să lauzi mierea, spui: „Aceasta este saliva albinelor.” Dacă o ponegrești, spui „vărsătură” în loc de „salivă”, iar în loc de „albine” spui „viespi”. Prin elocvența sa, vorbitorul poate face ca adevărul să pară fals și falsul să pară adevăr. Ferește-te de aceasta. De aceea, Profetul ﷺ a avertizat împotriva celui iscusit la vorbă care își răsucește limba precum vaca își mișcă limba. ²⁰ A avertizat împotriva acestui lucru și a spus:

Într-o parte din elocvență este vrăjitorie.²¹

Adică vrăjește auzul.

Cuvintele sale:

Cercetează, așadar — Allah să aibă milă de tine! — cuvintele oricui le auzi, mai ales dintre oamenii vremii tale. Nu te grăbi și nu intra în nimic din acestea

au fost rostite în vremea autorului. Autorul a fost aproape contemporan cu imamul Aḥmad, fiind dintre elevii elevilor săi. El spune: nu te grăbi să primești cuvintele oamenilor vremii tale până când nu le verifici. Cum ar fi față de vremea noastră de acum: vremea poftelor, a neștiinței și a amestecării oamenilor din lume unii cu alții? Lumea a ajuns să clocotească de tulburări, rele și idei. Dușmanul dorește acum să răstoarne religia, să ne facă să-l urmăm și să ne impună ideile și politica lui. Trebuie să verificăm aceste lucruri, să ne oprim înainte de a primi multe dintre ele, să ne îndreptăm spre înțelegerea cuvintelor lui Allah și ale Trimisului Său și să dobândim o înțelegere temeinică a religiei lui Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Înțelegerea temeinică ferește de tulburări. Fiqh înseamnă înțelegere. Omul poate memora mult, dar să nu aibă înțelegere, astfel încât să fie la fel ca omul de rând, ba chiar omul de rând poate fi mai bun decât el, fiindcă se oprește și își cunoaște neștiința, pe când acesta nu știe că este neștiutor. Nu este vorba de multă memorare ori de multe vorbe, ci de înțelegere temeinică.

De aceea a spus el ﷺ:

Se poate ca acela căruia i se transmite să înțeleagă mai bine decât cel care a auzit.

Omul poate memora, transmite și relata, dar poate exista cineva cu o înțelegere mai adâncă decât a lui.

Se poate ca un purtător de cunoaștere să nu aibă el însuși înțelegere temeinică.²²

El o poartă și o transmite, dar nu are înțelegere temeinică. Aceasta este un dar de la Allah, pe care El îl dă cui voiește dintre robii Săi. Dacă omul îl folosește și îl dezvoltă, are folos din el; dacă îl neglijează, îl pierde.

În privința cuvintelor sale: „Nu te grăbi și nu intra în nimic din acestea până când nu întrebi și nu cercetezi: a vorbit despre acel lucru vreunul dintre companionii Profetului ﷺ, Allah să fie mulțumit de ei?”, aceasta este o mare povățuire, atunci când îți plac cuvintele cuiva despre religie. Cuvintele despre lucrurile lumești nu sunt subiectul discuției.

Dacă îți plac niște cuvinte despre religie, nu te grăbi până când nu le cercetezi: sunt întemeiate pe adevăr și pe dovezi ori sunt doar păreri și idei? Acestea din urmă sunt gunoaie precum cele aduse de șuvoi; lasă-le. Dacă însă cuvintele sunt bine întemeiate pe Carte și Sunna, ele sunt adevăr. Nu te grăbi, așadar, să primești vorbele fără cercetare, chiar dacă îți plac limpezimea, elocvența, puterea și măreția exprimării lor.

Nu te grăbi până când nu cercetezi și nu le cântărești după Carte și Sunna, până când nu vezi dacă acela care le-a spus are înțelegere temeinică ori nu și nu îi întrebi pe învățați despre el, și până când nu cercetezi dacă vreunul dintre înaintași a spus acele cuvinte ori nu. Împotriva acestui lucru am avertizat în repetate rânduri. Spun: nu născociți judecăți, păreri, afirmații și expresii pe care nimeni înaintea voastră nu le-a folosit. Luați-i drept pildă pe înaintași și cuvintele lor. Dacă vii cu ceva în care nu te-a precedat nimeni, aceasta este o abatere de la calea urmată, iar primejdia ei este mai mare decât folosul.

Cuvintele companionilor sunt măsura, fiindcă ei sunt elevii Trimisului ﷺ. Se cercetează ce au spus despre un verset și cum l-au tâlcuit, ce au spus despre un hadith și cum l-au explicat. Ia din cuvintele și tâlcuirea lor, fiindcă sunt mai aproape de adevăr decât cei care au venit după ei. Sunt elevii Trimisului ﷺ, au auzit tâlcuirea și explicarea de la el și le-au primit de la el. Ei sunt cei mai apropiați de adevăr. Nu are greutate cuvântul celui care spune: „Companionii nu trebuie luați în seamă. Ei au fost oameni și au avut ideile lor, iar noi suntem oameni și avem ideile noastre. Vremurile s-au schimbat!”

Religia rămâne până când va veni Ceasul și nu se schimbă odată cu vremurile. Ea cuprinde toate timpurile și locurile. Ceea ce se schimbă sunt judecățile omenești, care pot fi greșite ori corecte. Religia în sine nu se schimbă, fiind potrivită pentru orice timp și loc, căci este pogorâtă de Cel Înțelept, Vrednic de laudă. De aceea ei povățuiesc și spun: țineți-vă de Carte și Sunna potrivit înțelegerii drepților înaintași. Nu născoci o înțelegere de la tine ori de la cei de mai târziu.

În privința cuvintelor sale: „Ori vreunul dintre învățați”, adică vreunul dintre învățații recunoscuți, dintre imamii care merg pe calea companionilor Trimisului ﷺ. Ei sunt cei care transmit de la companioni, iar companionii transmit de la Trimisul ﷺ.

În privința cuvintelor sale: „Dacă găsești despre el o relatare de la ei, ține-te de ea”, dacă găsești că este în acord cu ceea ce au spus ei, ține-te de acel lucru.

În privința cuvintelor sale: „Nu o depăși pentru nimic”, nu trece peste cuvintele înaintașilor pentru părerea cutăruia ori cutăruia dintre cei veniți după ei.

În privința cuvintelor sale: „Nu alege altceva în locul ei, ca să nu cazi în Foc”, nu alege în locul celor venite de la înaintași ceva adus de cei de mai târziu, ca să nu cazi în Foc, fiindcă te-ai împotrivit căii Paradisului. Calea Paradisului este cea urmată de

cei asupra cărora Allah Și-a revărsat binefacerea: profeții, cei deplin sinceri, martirii și cei drepți. Ce buni tovarăși sunt aceștia!

Aceasta este calea Paradisului, iar ceea ce i se împotrivește este calea Focului.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Aceasta este calea Mea dreaptă; urmați-o! Nu urmați cărările, căci vă vor despărți de calea Lui. Acestea vi le-a poruncit, ca să vă temeți de El.

Calea lui Allah este una, pe când celelalte cărări sunt multe. Fiecare diavol dintre oameni și djinni are o cărare și un drum. Sunt multe căi, care îl aruncă în nedumerire pe cel ce le străbate. Calea dreaptă este însă una singură, fără dezacord în ea, și nu te rătăcești niciodată dacă o urmezi.

Ieșirea de pe cale este de două feluri

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi că ieșirea de pe cale este de două feluri. Unul este omul care a alunecat de pe cale, deși nu dorește decât binele. Greșeala lui nu trebuie urmată, căci el merge spre pieire. Celălalt este omul care se împotrivește cu îndărătnicie adevărului și îi contrazice pe cei temători de Allah care l-au precedat. El este rătăcit și îi rătăcește pe alții, un diavol răzvrătit în această comunitate. Cel care îl cunoaște este dator să-i avertizeze pe oameni împotriva lui și să le arate starea sa, ca nimeni să nu cadă în inovația lui și să piară.”

Comentariu

După ce șeicul, Allah să aibă milă de el, a descris în cuvintele de mai înainte calea dreaptă pe care musulmanul trebuie să meargă în crezul și în religia sa, a arătat că acela care iese de pe această cale este unul dintre doi oameni:

Primul om: cel care iese fără intenție, dorind binele, dar mergând pe o cale care nu este a binelui. Străduința nu este de ajuns, chiar dacă intenția lui este dreaptă și scopul său bun. Pe lângă acestea, trebuie să se afle pe calea corectă. Acesta este socotit unul care greșește. Cel care este de acord cu el și îl urmează în greșeală, știind că el greșește, merge spre pieire, fiindcă aceasta este o cale a pieirii, chiar dacă omul nu a ieșit de pe cale în mod voit, ci caută binele.

Aceasta este starea multora dintre cei care aduc de la ei născociri în știința crezului. Nu este îngăduit un asemenea lucru și nu trebuie urmați în el; cel care îl face nu are dreptate. Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Aceasta este calea Mea dreaptă; urmați-o! Nu urmați cărările, căci vă vor despărți de calea Lui. Acestea vi le-a poruncit, ca să vă temeți de El.

Respingem orice cărare care ne scoate de pe calea dreaptă, chiar dacă acela care o urmează dorește binele și are intenție bună. Nu îl urmăm în acest lucru, iar dacă stăruie în greșeala sa, va sfârși în pieire. Cel care, în călătoria sa, părăsește drumul bun și ia o cale ce duce la rătăcire piere.

Al doilea om: cel care iese în mod voit de pe cale. Cunoaște adevărul și știe că lucrul spre care s-a îndreptat este fals, dar iese cu bună știință de pe adevăr, dorind să-i rătăcească pe oameni.

Primul dorește să-i îndrepte pe oameni, dar nu a urmat calea bună. Al doilea dorește să-i rătăcească și să-i abată de la calea bună. Acesta este un diavol, fiindcă diavolii îi scot pe oameni de pe calea dreaptă. Iblīs Îi spune Domnului său, Atotputernicul și Mărețul:

El a spus: «Pentru că m-ai lăsat să rătăcesc, îi voi pândi pe calea Ta dreaptă.»

Dorește să-i abată de la ea către căile strâmbe.

Profetul ﷺ a dat pentru aceasta o pildă: a tras o linie dreaptă și alte linii în jurul ei. Despre linia dreaptă a spus:

Aceasta este calea lui Allah.

Despre celelalte a spus:

Acestea sunt cărări; pe fiecare cărare este un diavol care îi cheamă pe oameni către ea.²³

Aceasta este o pildă limpede.

I se potrivește ceea ce șeicul a amintit aici. Cel care îi scoate pe oameni de pe calea dreaptă către cărările născocite și inovate nu le dorește binele, ci pieirea. El este un diavol, fie dintre djinni, fie dintre oameni. Trebuie să ne ferim de el mai mult decât de primul, fiindcă acesta dorește în mod voit rătăcirea oamenilor.

Nu este îngăduită tăcerea despre cel care iese de pe adevăr; starea lui trebuie dezvăluită

În privința cuvintelor sale: „El este rătăcit și îi rătăcește pe alții, un diavol răzvrătit”, el este rătăcit în sine și îi rătăcește pe ceilalți. Este un diavol răzvrătit, nesupus, care dorește să-i abată pe oameni de la calea dreaptă.

În privința cuvintelor sale: „Cel care îl cunoaște este dator să-i avertizeze pe oameni împotriva lui și să le arate starea sa, ca nimeni să nu cadă în inovația lui și să piară”, despre acela care a ieșit în mod voit de pe adevăr nu este îngăduit să se tacă. Trebuie să-i fie dezvăluită situația și dată în vileag rușinea, pentru ca oamenii să se ferească de el.

Să nu se spună: „Oamenii sunt liberi în părerile lor! Libertatea cuvântului! Respectarea celeilalte păreri!”, după cum repetă acum despre respectarea celeilalte păreri. Problema nu este una de păreri, ci de urmare. Allah ne-a trasat o cale limpede și ne-a spus să mergem pe ea:

Aceasta este calea Mea dreaptă; urmați-o!

Prin urmare, față de oricine vine la noi și dorește să ieșim de pe această cale, noi:

**În primul rând:** îi respingem cuvintele.

**În al doilea rând:** lămurim situația și îi avertizăm pe oameni împotriva lui.

Nu ne este îngăduit să tăcem despre el, fiindcă, dacă tăcem, oamenii se lasă amăgiți de el. Mai ales dacă are elocvență, iscusință la vorbă, la scris și cultură, oamenii se lasă amăgiți și spun: „Acesta este calificat, este dintre gânditori”, așa cum se întâmplă acum. Problema este foarte primejdioasă.

Obligația de a-l combate pe cel care se împotrivește

În aceasta se află obligația de a-l combate pe cel care se împotrivește, contrar celor care spun: „Lăsați respingerile! Lăsați-i pe oameni, fiecare are părerea sa și respectul cuvenit, libertatea părerii și libertatea cuvântului.” Prin aceasta piere comunitatea. Înaintașii nu au tăcut despre asemenea oameni, ci i-au dat în vileag și i-au combătut, cunoscând primejdia lor pentru comunitate.

Nu ne este îngăduit să tăcem despre răul lor. Trebuie să lămurim ceea ce Allah a pogorât; altfel am fi dintre cei care ascund, despre care Allah a spus:

Pe cei care ascund dovezile limpezi și călăuzirea pe care Noi le-am pogorât, după ce le-am lămurit oamenilor în Carte, pe aceia îi blestemă Allah și îi blestemă cei care blestemă.

Lucrul nu se limitează, așadar, la inovator, ci îl cuprinde și pe cel care tace despre el: și acesta este cuprins de mustrare și de pedeapsă. Datoria este să li se arate și să li se lămurească oamenilor. Acesta este rostul respingerilor întemeiate pe cunoaștere, aflate acum în bibliotecile musulmanilor. Toate apără calea dreaptă și îi avertizează pe oameni împotriva acestora. Ideea aceasta — libertatea părerii, libertatea cuvântului și respectarea celuilalt... — nu o răspândește decât unul care îi rătăcește pe alții și ascunde adevărul.

Noi urmărim adevărul, nu să-i rănim pe oameni ori să vorbim împotriva lor. Scopul este lămurirea adevărului. Aceasta este o răspundere pe care Allah le-a încredințat-o învățaților. Nu este îngăduit să se tacă despre asemenea oameni. Din păcate însă, dacă vine un învățat care îi combate, spun: „Acesta este pripit...” și alte asemenea insinuări. Acest lucru nu trebuie să-i descurajeze pe învățați să le arate oamenilor răul chemătorilor la rătăcire; nu trebuie să-i descurajeze.

Urmarea, credința și supunerea față de cele transmise

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi — Allah să aibă milă de tine! — că Islamul unui rob nu este deplin până când acesta nu urmează, nu crede și nu se supune. Cel care pretinde că a rămas vreun lucru al Islamului pe care companionii Trimisului lui Allah ﷺ nu ni l-au transmis i-a socotit mincinoși. Aceasta este de ajuns ca dezbinare și atac împotriva lor. El este un inovator rătăcit, care îi rătăcește pe alții și introduce în Islam ceea ce nu ține de el.”

Comentariu

Aceasta este o continuare a celor de mai înainte. Cuvintele sale:

Islamul unui rob nu este deplin până când acesta nu urmează, nu crede și nu se supune

înseamnă: să urmeze, fără să inoveze; să creadă, fără să se îndoiască ori să șovăie; să se supună, adică să se supună Cărții și Sunnei. Aceste lucruri cer supunere, nu dispută. Ne supunem lui Allah și Trimisului Său ﷺ și nu ne certăm în privința acestui lucru, nici nu ne aducem părerea — după cum spun ei — alături de cuvintele lui Allah și ale Trimisului Său.

În privința cuvintelor sale: „Cel care pretinde că a rămas vreun lucru al Islamului pe care companionii Trimisului lui Allah ﷺ nu ni l-au transmis i-a socotit mincinoși”, cel care pretinde că acești companioni au fost neglijenți în arătarea, lămurirea și transmiterea adevărului de la Trimisul ﷺ către oameni și că lui îi mai rămâne loc să vorbească ori să adauge ceva le dorește oamenilor răul. Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, nu au lăsat nimic din ceea ce au auzit de la Trimisul ﷺ ori au văzut la el fără să-l transmită cu credincioșie comunității și să-l lămurească.

De aceea, tâlcuirea companionilor are întâietate față de tâlcuirea altora. Ei sunt elevii Trimisului ﷺ, au auzit de la el Coranul și hadithurile, au auzit de la el explicarea Coranului și au văzut faptele lui ﷺ. Au transmis toate acestea cu credincioșie, fără să lase nimic.

Cel care pretinde că au fost neglijenți și au lăsat ceva netransmis este un mincinos care născocește, rătăcit și rătăcitor al altora. Îi face pe oameni să se îndoiască de religia lui Allah și de purtătorii ei dintre companionii Trimisului ﷺ. Îi acuză pe companioni de trădare, așa cum fac adepții inovațiilor: îi acuză de trădare și le aduc învinuiri ca să înlăture legătura dintre noi și Trimisul lui Allah ﷺ. Trebuie să ne ferim de aceștia și să cunoaștem valoarea și rangul companionilor, Allah să fie mulțumit de ei.

De unde ne-au venit acest Coran, aceste hadithuri și această înțelegere a religiei, dacă nu prin ceea ce ei au primit de la Trimisul ﷺ și au purtat mai departe? Ei ni le-au adus și ni le-au relatat în întregime, fiecare după ceea ce Allah i-a dăruit și după puterea sa. Nu au lăsat nimic din religia lui Allah fără să-l transmită așa cum l-au primit de la Trimisul ﷺ. Sunt vrednici de încredere, fiindcă Allah i-a ales să-l însoțească pe Profetul Său, să primească de la el și să relateze de la el. Allah i-a ales pentru aceasta, iar apoi vine cineva care îi acuză de neglijență ori de lipsuri!

Nu spune aceasta decât unul rătăcit și rătăcitor al altora, care dorește să taie legătura comunității cu companionii Trimisului ﷺ și, prin urmare, legătura ei cu Trimisul ﷺ. Noi nu am fost de față la adunările Trimisului ﷺ și nu le-am auzit; între noi și el sunt veacuri. Nobilii companioni, Allah să fie mulțumit de ei, sunt cei care ne-au transmis de la Trimisul ﷺ. Rangul lor în religie este măreț și nu sunt de acuzat că ar fi ascuns ori tăinuit ceva fără să-l arate.

În privința cuvintelor sale: „El este un inovator rătăcit, care îi rătăcește pe alții și introduce în Islam ceea ce nu ține de el”, acesta este scopul lui: să introducă în Islam ceea ce nu ține de el. Nu poate face aceasta decât dacă îi atacă pe companioni, îi acuză de trădare și îi socotește mincinoși. Atunci născocește lucruri de la sine și spune: „Aceasta este religia pe care trebuie să o urmăm.”

Acesta este scopul lor când îi socotesc mincinoși pe companioni, îi acuză de trădare și îi înjosesc: să li se facă loc să le alcătuiască oamenilor o religie de la ei, după mințile și părerile lor, și să luăm de la șeicii și imamii rătăcirii. Aceștia au înlocuit Sunna Trimisului ﷺ cu minciuni și au născocit de la ei șeici și lanțuri de transmitere care se împotrivesc izvoarelor Islamului. Acest lucru este limpede și se găsește în moștenirea lor scrisă și în ideile lor.

Însă, slavă lui Allah, rătăcirea pe care o au a rămas înfrânată. Luminile adevărului și ale revelației o dau în vileag, dezvăluind multele minciuni înscrise în cărțile lor.

Ținerea de relatări fără analogii și pofte

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi — Allah să aibă milă de tine! — că în Sunna nu există raționament prin analogie, nu i se dau asemănări și nu sunt urmate poftele. Ea înseamnă credința în relatările Trimisului lui Allah ﷺ, fără a întreba cum și fără explicare. Nu se spune: «De ce?» ori «Cum?»”

Comentariu

Prin Sunna se înțelege aici crezul, fiindcă această carte are drept subiect crezul. Crezul este Sunna, iar cartea se numește Sharḥ al-Sunnah. A fost numit Sunna fiindcă Sunna înseamnă calea. Crezul se întemeiază pe revelație; în el nu este deloc loc de adaosuri. Se sprijină pe ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său, iar ceea ce se împotrivește celor venite de la Allah și de la Trimisul Său este fals și rătăcire.

Acesta este sensul cuvintelor învățaților că învățătura crezului se întemeiază pe revelație și că în ea nu intră raționamentul prin analogie. Analogia își are locul în problemele de jurisprudență, în judecățile despre ceea ce este îngăduit și ceea ce este oprit. În problemele crezului nu există însă analogie, ci supunere și ascultare față de ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său, fără intervenții.

În privința cuvintelor sale: „Nu sunt urmate poftele”, în crez nu se spune: ceea ce se potrivește cu pofta este primit, iar ceea ce i se împotrivește este respins, după cum procedează oamenii rătăcirii. De aceea au fost numiți oamenii poftelor. Preaînaltul a spus:

Dacă nu îți răspund, să știi că ei nu fac decât să-și urmeze poftele. Și cine este mai rătăcit decât cel care își urmează pofta fără călăuzire de la Allah? Allah nu călăuzește neamul celor nedrepți.

Cel care nu se supune crezului statornicit în Carte și în Sunna nu face decât să-și urmeze pofta.

De aceea, adepții inovațiilor în crez sunt numiți oamenii poftelor: și-au urmat poftele, după cum se află în verset:

Dacă nu îți răspund, să știi că ei nu fac decât să-și urmeze poftele.

În privința cuvintelor sale: „Ea înseamnă credința în relatările Trimisului lui Allah ﷺ, fără a întreba cum și fără explicare. Nu se spune: «De ce?» ori «Cum?»”, se are în vedere supunerea față de cuvintele Trimisului ﷺ despre numele și însușirile lui Allah și despre lucrurile crezului. „Fără explicare” înseamnă fără o explicare care se împotrivește sensului lor corect, adică aceea care contrazice înțelesul textelor. Aceasta s-a răspândit printre jahmiți, muʿtaziliți și așʿariți, precum pretenția lor că prin „mână” se înțelege puterea, prin „față” se înțelege ființa, iar prin „înălțare” se înțelege luarea în stăpânire.

Aceasta este o explicare falsă; nu acesta este sensul textelor. Cuvintele sale „fără explicare” înseamnă fără o explicare falsă. Cât despre explicarea lor în sensul lămuririi înțelesului corect, aceasta este adevăr.

Teologia speculativă, certurile și disputele

Teologia speculativă, certurile, disputele și polemicile sunt născociri care aprind îndoiala în inimă, chiar dacă acela care le practică nimerește adevărul și Sunna.

Comentariu

Aceste lucruri — teologia speculativă, disputele și certurile ivite între grupări — sunt toate născociri. Pricina lor este urmarea poftelor. Cel a cărui dorință urmează ceea ce a adus Trimisul ﷺ nu are îndoială, polemică, dispută ori ceartă, fiindcă se supune și ascultă. Preaînaltul a spus:

Când vă va veni de la Mine o călăuzire, cei care vor urma călăuzirea Mea nu vor avea teamă și nu se vor întrista.

Când vă va veni de la Mine o călăuzire, cel care va urma călăuzirea Mea nu va rătăci și nu va fi nefericit.

Este vorba de urmare, ascultare și supunere față de porunca lui Allah și a Trimisului Său, fără dispute și certuri. Oamenii rătăcirii au căzut în certuri și dispute numai fiindcă nu s-au supus lui Allah și Trimisului Său așa cum s-au supus Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

De aceea îi vedeți pe Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah uniți, iar lauda I se cuvine lui Allah, fără dezacord între ei în privința crezului. Dezacordul este între grupările rătăcite. Preaînaltul a spus:

Dacă ei cred așa cum ați crezut voi, sunt călăuziți; dacă se întorc, nu sunt decât în dezbinare. Allah îți va fi de ajuns împotriva lor.

Confirmarea se află într-un alt verset:

Aceasta este calea Mea dreaptă; urmați-o! Nu urmați cărările, căci vă vor despărți de calea Lui. Acestea vi le-a poruncit, ca să vă temeți de El.

În privința cuvintelor sale: „Chiar dacă acela care le practică nimerește adevărul și Sunna”, el greșește fiindcă a ajuns la ele pe o cale greșită. Calea corectă este supunerea, fără afundare în polemici, dispute și controverse care umplu inimile de dușmănie și stârnesc ură și chiar ceva mai grav: declararea altora drept necredincioși, fiindcă grupările rătăcite se declară necredincioase și rătăcite unele pe altele.

Dintre cei care și-au dezbinat religia și au ajuns grupări, fiecare parte este bucuroasă de ceea ce are.

Fiecare socotește că ceea ce urmează el este corect.

Cât despre Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah, care s-au supus și au ascultat, între ei nu s-a ivit dezacord, iar lauda I se cuvine lui Allah. Nu se declară necredincioși și rătăciți unii pe alții, ci se laudă și se iau drept pildă unii pe alții, fiindcă sunt pe o cale corectă. Vrăjmășiile, ura, declararea altora drept necredincioși și rătăciți se ivesc din împotrivirea față de adevăr și din urmarea părerilor și ideilor.

Fără îndoială, fiecare dorește să-și apere părerea și nu primește să-i spui: „Greșești.” Aceasta înseamnă că îi acuzi mintea de lipsuri, iar el nu acceptă acest lucru. Dacă însă îi spui unui om al adevărului care a greșit: „Ai greșit în privința dovezii, ai greșit în privința Sunnei”, el primește, fiindcă dorește adevărul, nu izbânda propriei păreri.

**Dacă spui:** „Cutare, ai greșit în privința Sunnei și a dovezii”, el primește și se întoarce. Dar dacă îi spui celui care își urmează pofta: „Greșești”, acesta se mânie și se înverșunează. Acesta este semnul oamenilor poftelor: fiecare dorește să-și apere pofta. Omul adevărului dorește însă să apere adevărul și îl caută. Înțelepciunea este lucrul pierdut al credinciosului; oriunde îl găsește, îl ia.

Vorbirea despre Allah potrivit revelației

Să știi — Allah să aibă milă de tine! — că vorbirea speculativă despre Domnul Preaînaltul este o născocire, o inovație și o rătăcire. Despre Domnul nu se vorbește decât potrivit celor prin care S-a descris El Însuși, Atotputernicul și Mărețul, în Coran și celor pe care Trimisul lui Allah ﷺ le-a lămurit companionilor săi. El, a Cărui laudă este măreață, este Unul:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede.

Domnul nostru este Cel Dintâi, fără un început în timp, și Cel de pe Urmă, fără sfârșit. Cunoaște taina și ceea ce este mai ascuns. S-a înălțat deasupra Tronului Său, iar cunoașterea Sa este în orice loc. Niciun loc nu este lipsit de cunoașterea Sa.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Vorbirea speculativă despre Domnul Preaînaltul este o născocire, o inovație și o rătăcire”, vorbirea speculativă despre ființa Domnului, Preaslăvitul și Preaînaltul, despre numele și însușirile Sale este un lucru născocit. L-au născocit oamenii rătăcirii, care nu se supun textelor și nu au teamă de Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Ei vorbesc despre ființa Domnului, despre numele și însușirile Sale și tăgăduiesc și neagă ceea ce Allah a afirmat despre Sine ori ceea ce Trimisul Său a afirmat despre El. Vin cu păreri de la ei și spun: „Acestea sunt corecte.” Tâlcuiesc textele prin altceva decât tâlcuirea lor ori spun: „Nu le înțelegem; Îi încredințăm lui Allah înțelesul lor.” Astfel, cuvintele lui Allah și ale Trimisului Său ajung asemenea vorbirii într-o limbă străină, pe care arabii nu o înțeleg.

Musulmanii sunt datori să stăruie pe calea corectă, pe calea înaintașilor, și să nu le dea atenție acestor rătăcitori ai altora, care se ceartă în privința lui Allah fără vreo dovadă venită la ei. Se ceartă în privința Coranului și a Sunnei; îndeletnicirea lor este disputa. Trebuie să ne ferim de ei. Aceștia nu sunt următori, ci inovatori care își urmează poftele.

În privința cuvintelor sale: „Despre Domnul nu se vorbește decât potrivit celor prin care S-a descris El Însuși, Atotputernicul și Mărețul, în Coran”, după ce a oprit disputa în privința lui Allah și certurile despre numele și însușirile Sale, a lămurit datoria: să primim Coranul și Sunna așa cum au venit, cu înțelesul lor, luat din limba în care au fost revelate. Înțelesul cuvântului „cunoscător” este cunoscut în limbă. Tot astfel sunt cunoscute înțelesurile cuvintelor „față”, „ochi”, „mână”, „înălțare” și „a fi deasupra”. Sensul tuturor acestora și al altora asemenea este cunoscut în limba arabă în care a fost pogorât Coranul. Oamenii rătăcirii spun că aceste cuvinte nu au înțelesul lor aparent și s-au împărțit în două:

O parte a spus: „Ne oprim și spunem că sensul lor aparent nu este cel urmărit și că nu înțelegem ce se urmărește prin ele.” Aceștia sunt cei care Îi încredințează lui Allah înțelesul textelor.

Cealaltă parte este alcătuită din cei care le dau interpretări figurate — și aceștia sunt cei mai mulți. Le-au tâlcuit prin altceva decât sensul lor corect.

Astfel au rătăcit, i-au rătăcit pe alții, i-au ținut pe oameni ocupați și au umplut cărțile cu aceste dezbateri, dispute și certuri fără folos.

Datoria este supunerea față de numele și însușirile lui Allah din Coran și din Sunna, potrivit înțelesului urmărit de Allah și de Trimisul Său. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, Se cunoaște cel mai bine pe Sine și îi cunoaște cel mai bine pe ceilalți. Dintre făpturi, cel care Îl cunoaște cel mai bine pe Allah este Trimisul lui Allah ﷺ. Cunoașterea noastră este însă mărginită. Nu cunoaștem multe dintre amănuntele din noi înșine, dintre vasele și simțurile noastre. Sunt lucruri pe care nu le știm. Știi ce este sufletul? Ce este mintea?

Dacă nu cunoști un lucru din trupul tău ori din tine însuți, cum poți vorbi despre ființa lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, pe care nu o cunoaște decât El?

El știe ceea ce este înaintea lor și ceea ce este în urma lor, iar ei nu-L cuprind cu știința lor.

Aceasta depășește cunoașterea și închipuirile lor. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, nu este măsurat prin analogie cu făpturile Sale. Aceasta ar însemna înjosirea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, căci El Se cunoaște cel mai bine pe Sine și îi cunoaște cel mai bine pe ceilalți, spune cel mai adevărat cuvânt și are cea mai bună vorbire, mai presus de făpturile Sale, după cum spune șeicul Islamului, Allah să aibă milă de el, în Al-Wāsiṭiyyah.

În privința cuvintelor sale: „Și celor pe care Trimisul lui Allah ﷺ le-a lămurit companionilor săi”, numele și însușirile se întemeiază pe Carte și Sunna. Tâlcuirea lor se află tot în Carte, în Sunna și în limba arabilor în care a fost revelată Legea. Nu ne îndreptăm spre logica lui Aristotel, a lui Platon ori a cutăruia și cutăruia. Aceasta este o nedreptate față de Legea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Iar cei care au înlocuit revelația cu logica și cu teologia speculativă! Câtă rătăcire, dezamăgire și pierdere le-au adus teologia speculativă și disputele! Nu au ajuns la niciun rezultat, după propria lor mărturisire.

Și-au irosit viețile în dispute și certuri, iar la sfârșit au mărturisit că nu au ajuns la niciun rezultat. Dacă s-ar fi supus lui Allah și Trimisului Său, și-ar fi găsit liniștea.

De aceea, unul dintre ei spune:

La capătul înaintării minților este înlănțuirea, iar cea mai mare parte a strădaniei oamenilor este rătăcire.

Sufletele noastre se simt înstrăinate în trupurile noastre, iar rodul vieții noastre lumești este suferință și nenorocire.

Din cercetarea noastră de-a lungul întregii vieți nu am câștigat decât să adunăm „s-a spus” și „au spus”.

Au ajuns, așadar, în îndoială și în nesiguranță. Cei care s-au supus lui Allah și Trimisului Său și-au găsit însă liniștea, feriți de acestea.

Oamenii rătăcirii mai spun:

Pe viața mea, am cutreierat toate lăcașurile învățăturii și mi-am plimbat privirea printre acele repere.

Nu am văzut decât un nedumerit care își sprijină bărbia în palmă ori un căit care își scrâșnește dinții.

A cutreierat toate lăcașurile învățăturii — ale teologiei speculative, logicii și disputelor — și și-a plimbat privirea printre ele, dar nu a găsit în ele ceea ce să-l vindece pe cel suferind. A spus: Am cercetat căile teologiei speculative și metodele filosofice, dar nu le-am văzut vindecând un suferind ori potolind o sete. Am găsit că cea mai apropiată cale este calea Coranului. Citește despre afirmare:

Cel care dorește puterea să știe că toată puterea este a lui Allah. Către El se înalță cuvântul bun, iar fapta dreaptă îl ridică.

Cel Milostiv S-a înălțat deasupra Tronului.

Și citește despre negare:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede.

El știe ceea ce este înaintea lor și ceea ce este în urma lor, iar ei nu-L cuprind cu știința lor.

În privința cuvintelor sale: El, a Cărui laudă este măreață, este Unul:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede,

El, Preaslăvitul, este Unul. Nimeni nu Îi este asociat în ființa Sa, în numele și însușirile Sale, în creația și faptele Sale ori în adorarea Sa. Nu are niciun asociat. De ce, așadar, să te obosești? Tu ești făptură, iar El este Creator. Cum ar putea făptura să-L cuprindă pe Creator, Mărețul și Preaînaltul?

Ție îți revine să te supui lui Allah și Trimisului Său, fără să te cerți ori să polemizezi, fără să te obosești pe tine și pe ceilalți. Aceasta este datoria și obligația. De aceea, companionii nu și-au impus asemenea lucruri și nu s-au oprit cu șovăială la vreun verset ori hadith. Le primeau, li se supuneau și credeau în cele cuprinse în ele, fără să aibă vreodată probleme în această privință.

Este vorba de supunere și ascultare. Nu ne afundăm în crezuri așa cum au făcut oamenii disputelor, ai teologiei speculative și ai logicii, ca să ajungem la rezultatul pe care l-au mărturisit ei înșiși: nedumerire, tulburare și lipsa oricărui rezultat. Unul dintre ei a spus:

Din cercetarea noastră de-a lungul întregii vieți nu am câștigat decât să adunăm „s-a spus” și „au spus”.

Cutare a spus, cutare a spus; dacă a spus așa, răspunsul este așa.

În privința cuvintelor sale: „Domnul nostru este Cel Dintâi, fără un început în timp, și Cel de pe Urmă, fără sfârșit”, Allah, Mărețul și Preaînaltul, este Cel Dintâi fără început și Cel de pe Urmă fără sfârșit. Preaînaltul a spus:

El este Cel Dintâi și Cel de pe Urmă, Cel de Deasupra și Cel Ascuns, și El este Cunoscător al tuturor lucrurilor.

Sunt nume în perechi: Celui Dintâi îi corespunde Cel de pe Urmă, iar Celui de Deasupra îi corespunde Cel Ascuns. Profetul ﷺ a explicat acest verset prin cuvintele sale:

Tu ești Cel Dintâi și nu este nimic înaintea Ta; Tu ești Cel de pe Urmă și nu este nimic după Tine; Tu ești Cel de Deasupra și nu este nimic deasupra Ta; Tu ești Cel Ascuns și nu este nimic mai aproape decât Tine.²⁴

Aceasta este explicarea Trimisului ﷺ. Apoi vine cineva care explică altfel decât Trimisul și spune: „Cel de Deasupra înseamnă că S-a arătat minților și prin dovezi; nu înseamnă că este deasupra făpturilor ori înălțat deasupra Tronului...”

Aceasta este fals și se împotrivește explicării Trimisului ﷺ. Dintre oameni, cel care Îl cunoaște cel mai bine pe Allah este Trimisul lui Allah ﷺ. El a explicat limpede acest verset:

Cel Dintâi

este Cel înaintea Căruia nu este nimic —

Cel Dintâi fără început;

Cel de pe Urmă

este Cel după Care nu este nimic — „Cel de pe Urmă fără sfârșit”.

„Cel de Deasupra” este Cel deasupra Căruia nu este nimic, deasupra făpturilor Sale:

El este Stăpânitorul deasupra robilor Săi și El este Cel Înțelept, Bineștiutor.

El este Stăpânitorul deasupra robilor Săi.

Lui Îi aparțin înălțimea ființei, înălțimea rangului și înălțimea stăpânirii, Preaslăvitul și Preaînaltul. „Și Tu ești Cel Ascuns și nu este nimic mai aproape decât Tine.” Adică El știe totul și nimic nu Îi este ascuns. Deși este înălțat deasupra făpturilor Sale, nimic din lăuntrul lor și din ceea ce le ascund piepturile nu Îi este ascuns.

Lui Allah nu Îi este ascuns nimic de pe pământ și nici din cer.

Apoi vine cineva și spune: „Allah, Mărețul și Preaînaltul, nu este nici deasupra, nici dedesubt, nici la dreapta, nici la stânga, nici înăuntrul lumii și nici în afara ei.” Aceasta înseamnă că ar fi inexistent, după cum se află în cărțile teologilor speculativi.

În privința cuvintelor sale: „Cunoaște taina și ceea ce este mai ascuns. S-a înălțat deasupra Tronului Său”, faptul că știe ceea ce este pe pământ, sub pământ și sub țărână nu contrazice faptul că este deasupra Tronului. Allah, Mărețul și Preaînaltul, cuprinde toate lucrurile și nimic nu Îl cuprinde pe El, Preaslăvitul și Preaînaltul. Întreaga creație este mică față de El, ca și cum nu ar fi nimic. El este Cel Măreț, Cel Mare, Cel Preaînalt, Cel Plin de măreție, Preaslăvitul și Preaînaltul. Nu Îl măsurăm prin analogie cu noi înșine.

Ei nu L-au prețuit pe Allah după cum I se cuvine, deși întregul pământ va fi în pumnul Său în Ziua Învierii, iar cerurile vor fi înfășurate în dreapta Sa. Slavă Lui și Preaînalt este El mai presus de ceea ce Îi asociază!

Făpturile sunt ca nimic față de El. Chiar dacă în ochii oamenilor sunt mari, în fața măreției Sale, Preaslăvitul și Preaînaltul, sunt ca nimic.

Însă aceștia nu L-au prețuit pe Allah după cum I se cuvine, tăgăduindu-I puterea și măreția.

O, oameni, vi s-a dat o pildă; ascultați-o! Cei pe care îi chemați în afara lui Allah nu vor crea nici măcar o muscă, chiar dacă s-ar aduna pentru aceasta. Iar dacă musca le răpește ceva, nu îl pot lua înapoi de la ea. Slabi sunt și cel care cere, și cel de la care se cere! Ei nu L-au prețuit pe Allah după cum I se cuvine. Allah este Puternic, Atotputernic.

Nu au cunoscut măreția, puterea, slava și cunoașterea lui Allah. Îl măsoară prin analogie cu ei înșiși și, astfel, Îl înjosesc pe Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Dacă v-ați aduna cu toții, de la primul până la ultimul, djinni și oameni, ca să creați o muscă — un lucru atât de mic —, nu ați putea. Mai ales acele divinități și acei stăpâni pe care îi chemați în afara lui Allah:

Nu vor crea nici măcar o muscă, chiar dacă s-ar aduna pentru aceasta. Iar dacă musca le răpește ceva, nu îl pot lua înapoi de la ea.

Dacă i-ai aduna pe medicii cei mai iscusiți, pe pricepuții lumii, pe meșteri și pe inventatori și le-ai spune: „Faceți-ne să existe o muscă!”, nu ar putea. Pot construi vapoare uriașe care au aerodromuri și poartă avioane și pot construi avioane mari. Sunt în stare să făurească aceste lucruri. Nu sunt însă în stare să creeze o muscă și să pună în ea suflet.

Ei fac chipul muștei, al omului, al fiarei și al altora asemenea, dar nu îl pot face să umble și să vorbească. Nu fac decât să-i traseze înfățișarea. Insuflarea sufletului ține de porunca lui Allah, Mărețul și Preaînaltul. Cum să fie măsurat Creatorul prin analogie cu făptura? Mințile și închipuirile nu Îl cuprind, iar gândurile nu și-L pot închipui, Preaslăvitul și Preaînaltul.

În privința cuvintelor sale: „Cunoaște taina și ceea ce este mai ascuns. S-a înălțat deasupra Tronului Său”, înălțarea Sa deasupra Tronului nu contrazice faptul că știe taina și ceea ce este mai ascuns. Să nu se spună că, dacă S-a înălțat deasupra Tronului, ar fi departe de oameni și nu ar auzi și nu ar vedea. Aceasta înseamnă asemănarea Domnului cu făptura.

În fața lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, lucrurile sunt deopotrivă; nimic nu Îi este ascuns, Preaslăvitul și Preaînaltul. Aproapele și departele, începutul creației și sfârșitul ei, viața lumească și Viața de Apoi — totul se află în cunoașterea lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

De aceea El, Preaslăvitul, conduce acest univers uriaș prin puterea, voința și făurirea Sa.

Allah ține cerurile și pământul să nu se clintească, iar dacă s-ar clinti, nimeni în afară de El nu le-ar putea ține. El este Îngăduitor, Iertător.

El a pus în mișcare corpurile cerești, soarele și luna, după această socoteală precisă, care nu se schimbă și nu greșește. Cine a rânduit toate acestea astfel? Allah, Mărețul și Preaînaltul.

Luna și stelele sunt rânduite și își urmează mersul până când Allah va voi sfârșitul acestei lumi și trecerea la Viața de Apoi. Cel care le-a rânduit este Înțelept, Cunoscător, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Dacă ai cugeta la acest univers, ai înțelege măreția lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Când văd o mașinărie precisă, oamenii se minunează de meșteșug și de făuritor, deși este doar o piesă mică. Cum este atunci cu întregul univers, care nu se abate? Cine îl susține și cine îl păstrează? Cine păstrează întregul univers fără să se schimbe, să se abată ori să aibă ceva lipsă? Allah, Mărețul și Preaînaltul.

Cine le aduce hrana acestor făpturi, mici și mari? Sunt făpturi nenumărate; cine le-a asigurat hrana fiecăreia după starea ei? Allah, Mărețul și Preaînaltul.

Datoria este să ne supunem celor venite de la Allah, fiindcă El Se cunoaște cel mai bine pe Sine, și celor venite de la Trimisul lui Allah ﷺ, fiindcă el este făptura care Îl cunoaște cel mai bine pe Domnul său, Preaslăvitul și Preaînaltul. Nu ne împotrivim și nu intervenim cu vorbele și ideile noastre.

Nu există, așadar, nicio contradicție între faptul că „știe taina și ceea ce este mai ascuns” și faptul că „S-a înălțat deasupra Tronului Său”.

În privința cuvintelor sale: „Cunoașterea Sa este în orice loc. Niciun loc nu este lipsit de cunoașterea Sa”, cunoașterea Lui este în orice loc.

Lui Allah nu Îi este ascuns nimic de pe pământ și nici din cer.

La El sunt cheile nevăzutului; nimeni în afară de El nu le știe. El știe ceea ce este pe uscat și în mare. Nu cade nicio frunză fără ca El să o știe și nu este niciun grăunte în întunecimile pământului, nimic verde și nimic uscat fără să fie într-o Carte limpede.

El este Cel care vă ia sufletele noaptea

— adică somnul —

și știe ceea ce ați dobândit ziua

— adică ceea ce ați câștigat —

apoi vă ridică din nou în timpul ei, ca să se împlinească un termen hotărât.

Vă ridicați din somn. Cine v-a adormit la început și cine v-a trezit? Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Dacă ai cugeta la acest univers, el ți-ar arăta măreția lui Allah și te-ai supune Lui, Atotputernicul și Mărețul. Dacă ai cugeta la cuvintele Trimisului ﷺ și la cele vestite de el despre întâmplările trecute și viitoare, care se petrec așa cum a vestit ﷺ, cine i le-a arătat? Allah, Mărețul și Preaînaltul, Cel care i le-a revelat. Nu vin de la el însuși, ci de la Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Dacă ai pune hadithurile alături de faptele întâmplate, te-ai minuna. Trimisul ﷺ ne amintește multe din viețile profeților și ale comunităților, deși vremea lui a fost mult mai târziu. Cine i le-a făcut cunoscute? Allah, Mărețul și Preaînaltul. Aceasta este o dovadă că el este un trimis de la Allah.

Acest Coran măreț nu poate veni de la altcineva decât de la Allah.

Spune: «Dacă oamenii și djinnii s-ar aduna ca să aducă ceva asemenea acestui Coran, nu ar aduce ceva asemenea lui, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alții.»

El este cuvântul lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, iar Trimisul nu face decât să transmită de la Allah.

Acest Coran mi-a fost revelat ca să vă avertizez prin el pe voi și pe cei la care va ajunge.

El transmite de la Allah, Mărețul și Preaînaltul.

Nu se întreabă despre felul în care sunt însușirile lui Allah

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „În privința însușirilor Domnului Preaînaltul nu întreabă «Cum?» și «De ce?» decât unul care se îndoiește de Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul.”

Comentariu

Nu se întreabă despre felul în care sunt însușirile și nici despre motiv: „De ce a spus astfel?” Dimpotrivă, omul se supune lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, fiindcă numai El, Preaslăvitul și Preaînaltul, cunoaște felul în care sunt.

Coranul este cuvântul lui Allah, necreat

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Coranul este cuvântul lui Allah, revelația Sa și lumina Sa. Nu este creat, fiindcă este de la Allah, iar ceea ce este de la Allah nu este creat. Astfel au spus Mālik ibn Anas și Aḥmad ibn Ḥanbal, Allah să aibă milă de ei, precum și învățații de dinaintea lor și de după ei. Polemica în privința lui este necredință.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Coranul este cuvântul lui Allah, revelația Sa și lumina Sa. Nu este creat”, din crezul Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah face parte credința că acest Coran este cuvântul lui Allah. El l-a rostit cu adevărat, Jibrīl l-a auzit de la El și a coborât cu el la Muḥammad ﷺ. În acest crez nu s-a împotrivit nimeni dintre învățații care merg pe Sunna Trimisului lui Allah ﷺ.

I s-au împotrivit doar oamenii rătăcirii dintre jahmiți, adepții lui Jahm ibn Ṣafwān, și ramurile ieșite din jahmiți: muʿtaziliții, zaydiții și șiiții. Toți au luat de la jahmiți această învățătură.

Tot astfel, ibadiții merg cu toții pe această cale care se împotrivește căii Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah. Ei socotesc Coranul creat, fiindcă, după ei, Allah nu este descris ca vorbind, așa cum nu este descris nici prin auz, vedere, cunoaștere, voință și alte asemenea însușiri. Nici nu este descris ca având față și două mâini și altele asemenea.

Coranul este cuvântul lui Allah, necreat

Scopul lor este stricarea crezului, chiar dacă pretind că doresc să-L declare pe Allah, Mărețul și Preaînaltul, mai presus de asemănarea cu făpturile. Această pretenție este falsă. Însușirile Domnului, Preaslăvitul, nu seamănă cu însușirile făpturilor. Domnul are nume și însușiri potrivite Lui și măreției Sale, iar făpturile au nume și însușiri potrivite lor și firii lor omenești.

Între cele două nu există asemănare în realitate și în felul de a fi, chiar dacă au în comun sensul și denumirea. Aceasta se numește un sens comun — mutawāṭiʾ. Nu au însă în comun realitatea și felul de a fi. Aceasta este calea Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah. Dovada lor din Cartea lui Allah este:

Dacă vreunul dintre cei care Îi fac asociați îți cere adăpost, dă-i adăpost ca să audă cuvântul lui Allah, apoi du-l în locul său de siguranță.

El, Preaslăvitul și Preaînaltul, Și-a atribuit cuvântul Sieși. Despre fățarnici a spus:

Ei doresc să schimbe cuvântul lui Allah. Spune: «Nu ne veți urma! Astfel a spus Allah mai înainte.»

Și l-a atribuit Sieși. Dovezile din Sunna și din consensul comunității asupra acestei chestiuni sunt multe.

Este, așadar, o chestiune sigură, fără îndoială, pe care împotrivirea oamenilor rătăcirii nu o clatină: Coranul este cuvântul lui Allah, parte din vorbirea Sa, Preaslăvitul. Allah vorbește și nu încetează să vorbească atunci când voiește, dacă voiește și ceea ce voiește. El este descris prin vorbire.

Acest Coran face parte din vorbirea lui Allah. El a rostit Tora, Evanghelia și Psalmii. Vorbește prin porunci și opriri și îi spune unui lucru: „Fii!”, iar acesta este.

Când voiește un lucru, porunca Lui este doar să-i spună: «Fii!», iar acesta este.

Și-a afirmat rostirea.

Când Allah a spus: «O, ʿĪsā, Eu te voi lua și te voi înălța la Mine, te voi curăți de cei care au fost necredincioși și îi voi așeza pe cei care te-au urmat deasupra celor care au fost necredincioși, până în Ziua Învierii.»

Și i-a vorbit lui Mūsā prin cuvinte pe care Mūsā le-a auzit atunci când l-a trimis la Faraon. Allah, Mărețul și Preaînaltul, este descris prin vorbire, iar din vorbirea Sa face parte Coranul cel Nobil.

Cât despre cuvintele oamenilor rătăcirii că atribuirea Coranului lui Allah este atribuirea unei făpturi Creatorului ei, precum „cămila lui Allah” și „Casa lui Allah”, spunem: aceasta este născocire și înșelare. Ceea ce Îi este atribuit lui Allah este de două feluri:

**Primul:** atribuirea unor însușiri.

**Al doilea:** atribuirea unor ființe ori lucruri concrete.

Atribuirea acestor însușiri lui Allah este atribuirea unei însușiri Celui descris prin ea. Este o atribuire reală: acestea sunt dintre însușirile Sale, precum vorbirea, auzul și vederea.

Cât despre atribuirea unor ființe ori lucruri concrete, precum cămila și Casa, aceasta este atribuirea unei făpturi Creatorului ei, spre cinstire.

Ei au amestecat cele două lucruri, fără să facă deosebire între ele. De aceea, Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah au precizat această chestiune în cărțile de crez, ca să-i combată pe oamenii rătăcirii.

Dacă Allah nu are vorbire, după cum pretind ei, cum poruncește și oprește? Aceasta ar însemna înlăturarea judecăților Legii și dărâmarea temeliei temeliilor, Coranul. Dacă această temelie este dărâmată, Islamul este dărâmat. Ei se adăpostesc însă în spatele declarării lui Allah mai presus de imperfecțiuni. Nu aceasta este declararea Lui mai presus de imperfecțiuni, ci negarea însușirilor. Între acestea este o deosebire.

Declararea lui Allah mai presus de imperfecțiuni este ceea ce El a arătat prin cuvintele:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede.

Domnul cerurilor, al pământului și al celor dintre ele. Adoră-L și stăruie cu răbdare în adorarea Lui! Cunoști pe cineva asemenea Lui?

Aceasta este declararea lui Allah mai presus de imperfecțiuni pe care El a arătat-o: negarea faptului că făptura ar fi asemănătoare Creatorului ori egală cu El. Allah, Mărețul și Preaînaltul, este declarat mai presus de aceasta.

Negarea însușirilor este însă lipsire de însușiri, izvorâtă din asemănare. Mai întâi L-au asemănat cu făptura, apoi I-au negat însușirile. Nu este declararea Lui mai presus de imperfecțiuni. Între aceasta și negarea însușirilor este o deosebire.

Așʿariții au venit cu ceva uimitor, mai uimitor decât spusele jahmiților. Au spus: cuvântul lui Allah se împarte în două: înțelesuri și rostiri.

Înțelesurile sunt cuvântul lui Allah. Allah este descris ca având cuvânt, iar acesta ar fi înțelesul fără început care subzistă în ființa Sa. Cât despre faptul că Allah vorbește cu litere și cu glas, ei îl neagă despre El. Spun că este un înțeles care subzistă în ființa Sa, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Cât despre rostire, aceasta ar fi cuvântul făpturii: al lui Jibrīl ori al lui Muḥammad ﷺ.

Au făcut, astfel, Coranul alcătuit din două lucruri: ceva creat și ceva necreat. Nu au fost alături de Ahl al-Sunnah, spunând: „Coranul este necreat”, și nici alături de jahmiți, spunând: „Coranul este în întregime creat.” Au șovăit între cele două, asemenea spuselor creștinilor despre Mesia: că ar fi alcătuit din două, din fire dumnezeiască și fire omenească. Ei spun că firea dumnezeiască s-a unit cu firea omenească.

Ceea ce trebuie reținut este că această chestiune este foarte însemnată. Să nu vă înspăimânte cuvintele celor care descurajează, pretinzând că sunt dintre Ahl al-Sunnah, și spun: „Această chestiune nu merită o asemenea dispută. Imamul Aḥmad a exagerat refuzând să spună că acest Coran este creat. Chestiunea nu merită toate acestea.” Asemenea lucruri există în scrierile unora care se revendică de la cunoaștere. Unii spun chiar: „Ceea ce s-a petrecut între Aḥmad și potrivnicii săi a fost un dezacord politic!”

Dacă cercetezi, vezi că această chestiune nu este ușoară. Dacă este negat faptul că acest Coran este cuvântul lui Allah, ce ne mai rămâne? Dacă Domnul este lipsit de însușirea vorbirii, aceasta Îi atribuie o lipsă, Preaslăvitul, fiindcă acela care nu vorbește nu este divinitate. Allah, Preaslăvitul, i-a mustrat pe evrei când au adorat vițelul:

Oare nu văd că el nu le răspunde cu niciun cuvânt și nu le poate aduce nici rău, nici folos?

Domnul vorbește, cârmuiește, poruncește și oprește. Dacă I se neagă vorbirea, Allah ar ajunge să nu fie potrivit pentru dumnezeire — Preaînalt este Allah mai presus de ceea ce spun ei! Aceasta este o chestiune însemnată.

De aceea imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, a rămas neclintit ca munții bine înfipți. Nu a cedat și nu a căutat o interpretare prin care să se sustragă. A răbdat încercarea, închisoarea, loviturile și umilirea din partea a trei califi: al-Maʾmūn, al-Muʿtaṣim și al-Wāthiq. Toți s-au urmat în chinuirea lui, dorind să cedeze, dar el a refuzat și a rămas statornic, Allah să aibă milă de el. Spre sfârșitul domniei lui al-Wāthiq, se spune că acesta s-a întors de la acea părere, după o dezbatere ținută în prezența sa între un învățat dintre Ahl al-Sunnah și Aḥmad ibn Abī Duʾād. Ibn Abī Duʾād a fost înfrânt, iar atunci al-Wāthiq s-a întors.

Ceea ce trebuie reținut este că această chestiune este însemnată și foarte importantă; nu trebuie tratată cu ușurință. Să nu se spună, așa cum spun unii neștiutori, scriitori, oameni de cultură, așʿariți ori cei care merg pe calea lor: „Această chestiune nu merită toată această atenție și aceste respingeri.”

Imamul Aḥmad le-a adus drept dovadă cuvintele:

Dacă vreunul dintre cei care Îi fac asociați îți cere adăpost, dă-i adăpost ca să audă cuvântul lui Allah, apoi du-l în locul său de siguranță.

Ei doresc să schimbe cuvântul lui Allah. Spune: «Nu ne veți urma! Astfel a spus Allah mai înainte.»

Allah a spus:

El Și-a afirmat vorbirea și rostirea. „Revelația Sa”, adică acest Coran, pe care l-a pogorât asupra Profetului Său Muḥammad ﷺ prin mijlocirea lui Jibrīl, pacea fie asupra sa. Preaînaltul a spus:

El este pogorât de Domnul lumilor. Cu el a coborât Duhul cel credincios asupra inimii tale, ca să fii dintre cei care avertizează, într-o limbă arabă limpede.

Acest lucru este limpede și vădit.

Cu toate acestea, vine cineva care spune: „Coranul este creat, nu pogorât. Allah nu l-a rostit și nu este descris prin vorbire!” Preaînalt este Allah mai presus de ceea ce spun ei.

În privința cuvintelor sale: „Și lumina Sa”, Coranul este descris ca lumină. Preaînaltul a spus:

Dar l-am făcut o lumină prin care călăuzim pe cine voim dintre robii Noștri.

Este numit și duh:

Astfel ți-am revelat un duh, prin porunca Noastră.

Este duh fiindcă inimile trăiesc prin el, așa cum trupurile trăiesc prin suflet. El este duhul inimilor, iar sufletul cunoscut este sufletul trupurilor. Este lumină, duh, călăuzire, aducere-aminte și povățuire. Are multe nume, ceea ce arată măreția sa.

În privința cuvintelor sale: „Fiindcă este de la Allah, iar ceea ce este de la Allah nu este creat”, Allah, Mărețul și Preaînaltul, cu numele și însușirile Sale, nu este creat. El este Creator, iar tot ceea ce este în afara Lui este creat. Nu se spune că numele și însușirile sunt create, fiindcă sunt de la Allah. Ceea ce este de la Allah este necreat, în sensul că Allah este descris prin aceste însușiri. Allah, cu numele și însușirile Sale, este Creator, iar tot ceea ce este în afara Lui este creat.

În privința cuvintelor sale: „Astfel au spus Mālik ibn Anas și Aḥmad ibn Ḥanbal, Allah să aibă milă de ei”, acesta este cuvântul imamilor, între care Mālik, imamul cetății emigrării, și imamul Aḥmad, care a fost chinuit și vătămat pentru aceasta și a răbdat, Allah să aibă milă de el. Este și cuvântul celorlalți imami ai Ahl al-Sunnah.

În privința cuvintelor sale: „Precum și învățații de dinaintea lor și de după ei”, imamii Mālik și Aḥmad nu au fost singurii care au spus aceasta. Au spus-o cei de dinaintea lor dintre companioni, urmașii acestora și urmașii urmașilor, precum și imamii care au venit după ei.

În privința cuvintelor sale: „Polemica în privința lui este necredință”, este vorba despre polemica în privința Coranului — este el creat ori necreat? — sau despre faptul că omul se îndoiește și spune: „Nu știu, chestiunea este una de dezacord”, după cum spun acum.

Acum s-a ivit acest fenomen: ei spun „Chestiunea este una de dezacord”. Noi spunem: când există dezacord, ceea ce trebuie urmat este dovada. Nu ni s-a cerut să ne închinăm prin dezacordurile și părerile oamenilor, ci prin urmarea dovezii. Cântărim dezacordul după dovadă: ceea ce se întemeiază pe dovadă este adevăr, iar ceea ce i se împotrivește este fals. Allah nu ne-a lăsat în seama părerilor, afirmațiilor și dezacordurilor, ci a spus:

O, voi care ați crezut, ascultați de Allah, ascultați de Trimis și de cei dintre voi care au autoritate. Dacă aveți dezacord în vreun lucru, întoarceți-l la Allah și la Trimis, dacă voi credeți în Allah și în Ziua de Apoi. Aceasta este mai bine și duce la cel mai bun sfârșit.

Orice lucru asupra căruia aveți dezacord, judecata lui este la Allah.

Trebuie să ne întoarcem la Cartea lui Allah și la Sunna Trimisului Său ﷺ: să fie primit ceea ce se întemeiază pe dovadă și să fie părăsit ceea ce i se împotrivește. Cel care ia părerea potrivită poftei ori dorinței sale, chiar dacă se împotrivește dovezii, este rătăcit și își adoră pofta. Cel care Îl adoră pe Allah ia însă ceea ce se întemeiază pe dovada din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său ﷺ.

Credința în vederea lui Allah în Ziua Învierii

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în vederea lui Allah în Ziua Învierii. Îl vor vedea pe Allah, Atotputernicul și Mărețul, cu propriii ochi, iar El le va cere socoteală fără mijlocitor și fără tălmaci.”

Comentariu

Printre chestiunile mari și importante ale crezului se află afirmarea faptului că, în Ziua Învierii, credincioșii Îl vor vedea pe Domnul lor în chip nemijlocit, cu ochii, așa cum văd luna plină și cum văd soarele pe cer senin, fără nori înaintea lui. Astfel a venit în hadithurile autentice, transmise pe numeroase căi, care afirmă vederea Domnului de către credincioși.

Imamul Ibn al-Qayyim a adunat în Ḥādī al-Arwāḥ hadithurile venite despre aceasta și le-a înfățișat pe larg, împreună cu lanțurile lor de transmitere. Ele sunt transmise pe numeroase căi și afirmă faptul că acești credincioși Îl vor vedea pe Domnul lor în chip nemijlocit, cu ochii.

S-au împotrivit acestui lucru oamenii rătăcirii dintre grupările rătăcite, precum muʿtaziliții și cei care le-au urmat calea. Au negat vederea Lui, deși ea este amintită în Coran. Preaînaltul a spus:

Pentru cei care au făcut bine este răsplata cea mai bună și încă un adaos.

În Ṣaḥīḥ Muslim a venit că adaosul înseamnă privirea la fața lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. ²⁵

Preaînaltul a spus:

Ei vor avea în el tot ceea ce voiesc, iar la Noi este un adaos.

Adaosul este privirea la fața lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

În Sūrat Al-Qiyāmah a venit:

În ziua aceea, unele fețe vor fi strălucitoare, privind spre Domnul lor.

Nāḍirah, cu litera ḍād, vine de la naḍrah, adică strălucire și frumusețe.

Vei recunoaște pe fețele lor strălucirea desfătării.

Privind spre Domnul lor,

nāẓirah, cu litera ẓāʾ, înseamnă că Îl privesc cu ochii pe Allah, Mărețul și Preaînaltul. Se desfată prin aceasta mai mult decât prin desfătările Paradisului. Acest lucru se află în Coranul cel Nobil.

În Sūrat Al-Muṭaffifīn a spus despre necredincioși:

Nicidecum! În ziua aceea, ei vor fi împiedicați printr-un văl să-L vadă pe Domnul lor.

Sunt împiedicați să-L vadă pe Allah. Dacă necredincioșii sunt împiedicați să-L vadă, aceasta este o dovadă că acei credincioși Îl văd pe Domnul lor, Atotputernicul și Mărețul. Credincioșii au crezut în El în această lume fără să-L vadă, sprijinindu-se pe dovezi, și i-au crezut pe trimișii Săi. Fiindcă au crezut în El în această lume fără să-L vadă, Allah i-a cinstit în Paradis, li S-a arătat și L-au văzut nemijlocit. Cât despre necredincioși, fiindcă nu au crezut în El în această lume, Allah i-a împiedicat să-L vadă în Ziua Învierii, drept răsplată pentru ei:

O răsplată pe măsură.

Printre îndoielile pe care s-au sprijinit muʿtaziliții și cei care spun ca ei este faptul că Allah i-a spus lui Mūsā:

El a spus: «Nu Mă vei vedea.»

Aceasta se află în cuvintele Preaînaltului:

Când Mūsā a venit la întâlnirea hotărâtă de Noi și Domnul său i-a vorbit, el a spus: «Domnul meu, arată-Te mie, ca să Te privesc!» El a spus: «Nu Mă vei vedea, dar privește muntele: dacă va rămâne la locul său, atunci Mă vei vedea.» Când Domnul său S-a arătat muntelui, l-a făcut una cu pământul, iar Mūsā a căzut fără cunoștință. Când și-a revenit, a spus: «Slavă Ție! Mă întorc căit la Tine și sunt cel dintâi dintre credincioși.»

Ei au spus: aceasta este o dovadă că Allah nu poate fi văzut.

Noi spunem: da, aceasta privește viața lumească, fiindcă întâmplarea s-a petrecut în această lume. Suntem de acord că Allah nu este văzut în viața lumească. Mūsā a cerut să-L vadă în această lume, iar Allah, Mărețul și Preaînaltul, a spus:

El a spus: «Nu Mă vei vedea.»

Adică în această lume. Negarea prin lan (⁧لَن⁩) nu presupune veșnicia, ci este o negare mărginită în timp.

El a spus: «Nu Mă vei vedea»

înseamnă: nu Mă vei vedea în viața lumească. În limba arabă, negarea prin lan (⁧لَن⁩) nu presupune veșnicia. De aceea, Ibn Mālik spune în Al-Kāfiyah al-Shāfiyah, în gramatică:

Celui care socotește negarea prin lan veșnică respinge-i părerea și sprijină părerea contrară.

Adică lan (⁧لَن⁩) nu presupune o negare veșnică. O altă dovadă este că Allah a spus despre evrei:

Spune: «Dacă lăcașul Vieții de Apoi de la Allah vă este rezervat numai vouă, în afara celorlalți oameni, atunci doriți-vă moartea, dacă sunteți sinceri!» Dar ei nu și-o vor dori niciodată, din pricina celor săvârșite de mâinile lor, iar Allah îi cunoaște pe cei nedrepți.

Totuși, a venit că în Viața de Apoi își doresc moartea ca să scape de chin. Preaînaltul a spus:

Ei vor striga: «O, Mālik, să ne pună Domnul tău capăt!» El va spune: «Veți rămâne aici.»

Au cerut moartea, ceea ce arată că lan (⁧لَن⁩) nu este pentru negarea veșnică. Acesta este înțelesul cerut de limba arabă și arătat de Coran.

Au mai spus că printre dovezile că Allah nu poate fi văzut sunt cuvintele Sale:

Privirile nu Îl cuprind, dar El cuprinde privirile. El este Cel Pătrunzător, Bineștiutor.

Le spunem: aceasta nu este negarea vederii, ci negarea cuprinderii. Nu a spus „Privirile nu Îl văd”, ci

Privirile nu Îl cuprind.

Negarea cuprinderii este altceva decât negarea vederii. Privirile Îl văd, dar nu Îl cuprind. A cuprinde înseamnă a-L înconjura cu totul pe Allah, Mărețul și Preaînaltul. Chiar dacă Îl văd în Paradis, nu Îl cuprind cu totul, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Ceea ce este negat este cuprinderea, în sensul înconjurării depline. Privirile Îl văd, dar nu Îl cuprind. Îl văd potrivit dovezilor, iar datoria este armonizarea textelor. Dacă între texte apare vreun dezacord, ele trebuie armonizate ori de câte ori acest lucru este cu putință. Aceasta este limpede, iar lauda I se cuvine lui Allah.

Cuvintele lui Allah nu se contrazic niciodată, ci unele le tâlcuiesc pe celelalte. Cel care ia un verset și îl lasă pe celălalt este dintre oamenii abaterii. Preaînaltul a spus:

Cei în ale căror inimi este abatere urmează ceea ce este neclar din ea, căutând tulburarea și căutând tâlcuirea lui.

Dovezile se iau din întregul Coran.

Cei bine întemeiați în cunoaștere spun: «Credem în el; totul este de la Domnul nostru.»

Astfel spun cei bine întemeiați în cunoaștere. Unele părți ale Coranului le tâlcuiesc pe celelalte și nu se contrazic niciodată, fiindcă Allah a negat dezacordul din el. Preaînaltul a spus:

Dacă ar fi de la altcineva decât Allah, ar găsi în el multe neconcordanțe.

Dacă un verset îți este neclar, caută în Coran ceea ce îl tâlcuiește. Dacă nu găsești, îndreaptă-te spre Sunna: vei găsi acolo ceea ce îl tâlcuiește. Dacă nu găsești în Sunna ceea ce îl tâlcuiește, îndreaptă-te spre cuvintele companionilor care au relatat de la Trimisul ﷺ; în cuvintele lor vei găsi tâlcuirea versetului care ți-a fost neclar. Coranul, iar lauda I se cuvine lui Allah, este păstrat atât în rostire, cât și în înțeles. Nu se opune și nu se contrazice; contradicția este doar în înțelegerile oamenilor.

Tot astfel, cei care se dau drept învățați, fără să fi studiat cunoașterea și fără să fi primit regulile aducerii dovezilor și ale înțelegerii temeiurilor, aduc dovezi fără înțelegere temeinică. Afirmă lucruri pe care niciun învățat nu le-a afirmat înaintea lor, din pricina neștiinței și a pretenției de învățătură. Aceste chestiuni sunt însemnate, au nevoie de învățare, precizie, chibzuință și verificare, fiindcă învățătura crezului este temelia, iar orice lipsă în ea este o lipsă în temelie.

Acestea sunt, pe scurt, dezacordurile oamenilor în privința vederii lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, în Ziua Învierii. Allah nu este văzut în viața lumească. Credincioșii Îl vor vedea în Viața de Apoi, iar necredincioșii vor fi împiedicați să-L vadă.

În privința cuvintelor sale: „Și credința în vederea lui Allah în Ziua Învierii”, de ce a spus „în Ziua Învierii”? Fiindcă El, Mărețul și Preaînaltul, nu este văzut în această lume.

În privința cuvintelor sale: „Îl vor vedea pe Allah, Atotputernicul și Mărețul, cu propriii ochi”, a spus „cu propriii ochi” pentru a înlătura interpretarea celor care spun că „Îl vor vedea pe Domnul lor” înseamnă cu inimile, nu cu ochii.

În privința cuvintelor sale: „Iar El le va cere socoteală fără mijlocitor și fără tălmaci”, în Ziua Învierii, la socoteală, robul va rămâne singur cu Domnul său. Allah îi va cere socoteală pentru faptele sale în limba pe care o înțelege robul, fără tălmaci între ei. Tălmaciul este cel care transmite înțelesul dintr-o limbă în alta, de pildă din engleză în arabă ori invers, fiindcă limbile sunt multe.

Credința în balanță

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în balanță în Ziua Învierii. În ea se cântăresc binele și răul; are două talere și un ac indicator.”

Comentariu

Dintre chestiunile crezului face parte credința în balanța cu care se cântăresc faptele robilor în Ziua Învierii. Preaînaltul a spus:

În ziua aceea, cântărirea va fi adevărată. Cei ale căror talere vor fi grele sunt cei izbânditori. Cei ale căror talere vor fi ușoare sunt cei care s-au pierdut pe ei înșiși, fiindcă au fost nedrepți față de semnele Noastre.

Într-un alt verset:

Cei ale căror talere vor fi grele sunt cei izbânditori.

Dacă talerul faptelor bune este greu, robul este fericit. Dacă lucrurile se răstoarnă și faptele rele sunt mai grele, robul piere.

Cel ale cărui talere vor fi grele va avea o viață plăcută. Cel ale cărui talere vor fi ușoare își va avea sălașul în adâncul prăpastiei. Și ce te va face să știi ce este ea? Un Foc arzător!

Aceasta ține de dreptatea lui Allah, Mărețul și Preaînaltul: El cântărește faptele lor bune și rele cu o balanță pe care o văd, o balanță concretă, cu două talere și un ac indicator. Faptele bune sunt puse într-un taler, iar cele rele în celălalt, după cum arată Cartea și Sunna. Aceasta se împotrivește muʿtaziliților, care spun că prin balanțe și balanță se înțelege înfăptuirea dreptății, fără să existe o balanță concretă, potrivit căii lor false. Ei se sprijină pe mințile lor, nu pe texte. Balanța este însă reală și are două talere, după cum a venit în hadithurile autentice.

În privința cuvintelor sale: „În ea se cântăresc binele și răul”, adică faptele bune și cele rele.

În privința cuvintelor sale: „Are două talere și un ac indicator”, ea are două talere, după cum a venit în hadithuri. Faptele bune sunt puse într-un taler, iar cele rele în celălalt, ca în hadithul cartonașului, în istorisirea omului care are nouăzeci și nouă de suluri. Fiecare sul se întinde cât vede cu ochii și este plin de fapte rele, iar lui i se spune: „Ai vreo faptă bună?” El spune: „Nu, Domnul meu.” Socotește aceste foi mari copleșitoare și spune: „Nu, Domnul meu.” I se spune: „Ba da! La Noi nu vei fi nedreptățit; ai o faptă bună.”

Este adus un cartonaș pe care se află mărturisirea că nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și mărturisirea că Muḥammad este Trimisul lui Allah. Cartonașul este pus într-un taler, iar sulurile în celălalt. Cartonașul cântărește mai greu, sulurile se ridică, iar omul intră în Paradis. Aceasta este o dovadă că balanța are două talere în care sunt puse faptele în Ziua Învierii.

**„Și un ac indicator”:** acul balanței este cunoscut oamenilor. Îl numesc inima balanței; se înclină la dreapta ori la stânga. Dacă talerele sunt egale, acul stă drept; dacă un taler este mai greu, acul se înclină.

Credința în pedeapsa mormântului

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în pedeapsa mormântului și în Munkar și Nakīr.”

Comentariu

Tot din crezul Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah face parte credința în pedeapsa și în desfătarea mormântului. Mortul fie este pedepsit în mormânt, fie este desfătat, până când va fi înviat în Ziua Învierii.

Mormântul este o stare între viața lumească și Viața de Apoi. De aceea este numit barzakh, fiindcă barzakh înseamnă bariera dintre două lucruri. Preaînaltul a spus:

El a lăsat cele două mări să se întâlnească. Între ele este o barieră pe care nu o depășesc.

Apa sărată nu o copleșește pe cea dulce, nici cea dulce pe cea sărată, fiindcă Allah a pus între ele o despărțitură, astfel încât nu se amestecă una cu cealaltă. Barzakh este despărțitura dintre două lucruri. Lăcașurile sunt trei:

• Lăcașul vieții lumești.

• Lăcașul barzakhului.

• Lăcașul statorniciei.

Comentariul

Acestea sunt lăcașurile prin care trec robii. Viața lumească este locul faptelor; barzakhul este locul așteptării; lăcașul statorniciei este locul răsplății. Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Până când ați vizitat mormintele.

Aceasta arată că mormintele nu sunt un loc de ședere definitivă. Omul este în ele asemenea unui vizitator care vine și apoi pleacă. El a numit rămânerea în morminte o vizită, fiindcă omul stă acolo, apoi pleacă.

În timpul șederii sale în mormânt, îndată ce este așezat acolo, țărâna este pusă peste el și oamenii se îndepărtează,

el aude loviturile încălțărilor lor.

²⁶ Vin la el doi îngeri în mormânt și îl așază în șezut. Sufletul îi este readus în trup și trăiește o viață a barzakhului, diferită de viața lumească. Cei doi îl întreabă: „Cine este Domnul tău? Care este religia ta? Cine este profetul tău?”

Dacă răspunde corect la aceste întrebări, este izbăvit și are parte de o fericire după care nu mai este nefericire. Mormântul îi este lărgit cât vede cu ochii și i se deschide o ușă spre Paradis. Îi vin din răcoarea și mireasma lui și se poruncește să-i fie așternut un așternut din Paradis. Rămâne în desfătare în mormântul său. Acesta este un lucru nevăzut, pe care noi nu îl cunoaștem. Dacă am deschide mormântul, nu am găsi nimic din acestea, fiindcă el este într-o lume, iar noi în alta.

Cât despre fățarnic și cel care se îndoiește,

când i se spune: «Cine este Domnul tău?», spune: «Nu știu.» «Cine este profetul tău?» «Nu știu.» «Care este religia ta?» «Nu știu.»

Chiar dacă în viața lumească a fost învățat, a memorat texte de bază și comentarii, cunoaște limba pe dinafară și este predicator iscusit și vorbitor elocvent, dacă nu are credință, se bâlbâie în mormânt și nu poate răspunde. Când este întrebat despre aceste lucruri, se încurcă și spune: „Ăă, ăă, nu știu! I-am auzit pe oameni spunând ceva și am spus și eu.”

I se deschide o ușă spre Foc; mormântul i se strânge până când coastele i se întrepătrund; îi vin din vântul arzător și din fierbințeala lui și i se așterne un așternut din Foc.²⁷

Pedeapsa și desfătarea mormântului sunt statornicite în Carte și în Sunna. El ﷺ a spus:

Căutați adăpost la Allah de patru lucruri: de pedeapsa Gheenei, de pedeapsa mormântului, de încercarea vieții și a morții și de răul încercării lui Mesia cel Mincinos.²⁸

El ﷺ căuta adăpost de pedeapsa mormântului. ²⁹

În Coran sunt aluzii la pedeapsa mormântului. Preaînaltul a spus:

Îi vom face să guste din pedeapsa mai apropiată.

Au spus: aceasta este pedeapsa mormântului. S-a mai spus: pedeapsa vieții lumești.

În cuvintele Preaînaltului despre Faraon și neamul său:

Focului îi sunt înfățișați dimineața și seara.

Înfățișarea lor dimineața și seara este în mormânt. După ce au murit, au început să fie înfățișați Focului dimineața și seara. Când va veni Învierea, se va spune:

Faceți să intre neamul lui Faraon în cea mai aspră pedeapsă!

Preaînaltul a spus:

Cel care se îndepărtează de aducerea-aminte de Mine va avea o viață strâmtorată.

Au spus:

o viață strâmtorată

în mormânt. La Allah căutăm adăpost.

Dovezile despre pedeapsa mormântului sunt transmise pe numeroase căi. Cel care tăgăduiește pedeapsa mormântului dintre muʿtaziliți și cei care merg pe calea lor se împotrivește acestor dovezi. Crezul lui este vătămat — la Allah căutăm adăpost — și îi lipsește una dintre temeliile crezului: credința în pedeapsa mormântului. Dacă face aceasta în mod voit, cunoscând textele, dar le respinge cu îndărătnicie și neagă, este necredincios. Dacă însă a ajuns la aceasta printr-o interpretare greșită, prin imitare ori din neștiință, nu este declarat necredincios. Este socotit rătăcit, dar nu necredincios.

În privința cuvintelor sale: „Și în Munkar și Nakīr”, Munkar și Nakīr sunt numele celor doi îngeri care vin la om într-o înfățișare înfricoșătoare. Unul este numit Munkar, iar celălalt Nakīr, după cum a venit în hadithuri. ³⁰

Credința în bazinul Profetului ﷺ

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în bazinul Trimisului lui Allah ﷺ. Fiecare profet are un bazin, în afară de Ṣāliḥ, pacea fie asupra sa, al cărui bazin este ugerul cămilei sale.”

Comentariu

Tot dintre temeliile Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah face parte credința în bazin. Trimisul ﷺ are un bazin, iar fiecare profet are un bazin la care vine comunitatea sa. Oamenii sunt atinși de o sete puternică și au nevoie de apă. Bazinul Profetului nostru este cel mai mare dintre bazine: lungimea lui este cât un drum de o lună, iar lățimea tot atât; apa lui este mai albă decât laptele și mai dulce decât mierea, iar vasele lui sunt cât stelele cerului la număr. Cel care bea din el o dată nu mai însetează niciodată. ³¹ Sunt îndepărtați de la el apostații care s-au lepădat după Trimisul ﷺ și cei dintre adepții inovațiilor care l-au tăgăduit — iar Allah știe cel mai bine.

În privința cuvintelor sale: „Fiecare profet are un bazin, în afară de Ṣāliḥ, pacea fie asupra sa, al cărui bazin este ugerul cămilei sale”, această excepție nu este dovedită, după câte știu. Corect este că fiecare profet are un bazin, după cum a venit în hadith.

Credința în mijlocirea Profetului ﷺ

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în mijlocirea Trimisului lui Allah ﷺ pentru păcătoșii vinovați, în Ziua Învierii și pe Ṣirāṭ, și că îi scoate din adâncul Gheenei. Nu este profet care să nu aibă mijlocire; tot astfel, cei deplin sinceri, martirii și cei drepți. După aceasta, Allah mai are mult har pentru cine voiește. Și credința în ieșirea din Foc după ce au ars și s-au făcut cărbune.”

Comentariu

Dintre temeliile Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah face parte credința în mijlocire, cu condițiile pe care Allah, Mărețul și Preaînaltul, le-a arătat: să fie cu îngăduința Sa și cel pentru care se mijlocește să fie dintre oamenii credinței. Dacă este dintre oamenii necredinței, mijlocirea nu este primită pentru el. Preaînaltul a spus:

Nu le va folosi mijlocirea mijlocitorilor.

Cei nedrepți nu vor avea nici prieten apropiat și nici mijlocitor care să fie ascultat.

Pentru necredincios nu există mijlocire. Pentru credincios, ea este statornicită dacă Allah, Mărețul și Preaînaltul, îngăduie. Cel mai mare și întâiul dintre mijlocitori este Profetul nostru Muḥammad ﷺ. El are mijlociri care îi sunt proprii și mijlociri la care iau parte și alții.

În privința cuvintelor sale: „Și credința în mijlocirea Trimisului lui Allah ﷺ pentru păcătoșii vinovați, în Ziua Învierii și pe Ṣirāṭ”, Trimisul ﷺ este cel mai mare dintre cei care mijlocesc în Ziua Învierii. El mijlocește chiar pentru toți cei adunați în locul așteptării, ca Allah să-i elibereze de această așteptare și să le ceară socoteală. Așteptarea li se prelungește în strâmtorare, căldură, sete și teamă cumplite.

Așteptarea în locul adunării li se prelungește și se îndreaptă spre trimișii cu hotărâre de neclintit, cerându-le să-L roage pe Allah să-i elibereze de acea stare, fie către Paradis, fie către Foc. Vin la Ādam, iar el se scuză; vin la Nūḥ, iar el se scuză; vin la Ibrāhīm, iar el se scuză, vin la Mūsā, iar el se scuză; vin la ʿĪsā, iar el se scuză. Apoi vin la Muḥammad ﷺ, care spune:

Eu mă voi ocupa de aceasta.

Apoi vine și cade prosternat sub Tron, fiindcă nu mijlocește pentru nimeni decât cu îngăduința lui Allah.

El cade prosternat și Îl roagă pe Domnul său până când i se spune:

O, Muḥammad, ridică-ți capul! Cere și ți se va da; mijlocește și mijlocirea îți va fi primită.

Allah îi îngăduie mijlocirea, iar el mijlocește pentru oamenii adunați, ³² ca ei să treacă din locul adunării la socoteală. Aceasta este marea mijlocire prin care Allah l-a cinstit mai presus de făpturi. Preaînaltul a spus:

Iar într-o parte a nopții, veghează cu el în rugăciune, ca faptă în plus pentru tine. Poate că Domnul tău te va ridica la un rang lăudat.

Rangul lăudat este marea mijlocire. În rugăciunea rostită după chemarea la rugăciune se spune:

Dăruiește-i lui Muḥammad al-Wasīlah și întâietatea și ridică-l la rangul lăudat pe care i l-ai făgăduit.³³

Aceasta este marea mijlocire.

El ﷺ mijlocește și pentru cei din comunitate care au săvârșit păcate mari: fie ca să nu intre în Foc, fie ca să iasă după ce au intrat. Această mijlocire nu îi este proprie. El mijlocește, toți profeții mijlocesc, apropiații lui Allah mijlocesc, iar copiii morți de mici mijlocesc pentru cei care au săvârșit păcate mari. Aceasta se împotrivește jahmiților, muʿtaziliților și kharijiților.

Kharijiții sunt cei care se ridică cu sabia împotriva conducătorilor musulmanilor, rup unitatea ascultării și îi declară necredincioși pe musulmani pentru păcatele mari care sunt mai prejos de asociere. Aceștia sunt kharijiții. Au fost numiți astfel fiindcă au ieșit din ceea ce este legiuit, s-au ridicat împotriva conducătorului și au rupt unitatea ascultării.

Ei neagă mijlocirea și spun: „Cel care intră în Foc nu mai iese din el.” Aduc drept dovadă cuvintele Preaînaltului:

Cei care au urmat vor spune: «Dacă am avea o întoarcere, ne-am lepăda de ei așa cum s-au lepădat ei de noi!» Astfel le arată Allah faptele lor ca regrete pentru ei, iar ei nu vor ieși din Foc.

Spunem: acestea sunt despre necredincioși. Necredincioșii nu ies din Foc. Mijlocirea avută aici în vedere este însă pentru oamenii credinței care au săvârșit păcate mari, iar ea este statornicită.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Cine este acela care mijlocește la El fără îngăduința Lui?

Aceasta arată că, dacă i se îngăduie, cineva mijlocește la El. Tot astfel, cuvintele Preaînaltului:

Câți îngeri sunt în ceruri a căror mijlocire nu folosește cu nimic decât după ce Allah îngăduie pentru cine voiește și de cine este mulțumit!

În acestea se află cele două condiții ale mijlocirii.

**„Allah îngăduie”:** aceasta este prima condiție.

**„Și este mulțumit”:** aceasta este a doua condiție. Este mulțumit de cel pentru care se mijlocește, iar El nu este mulțumit decât de credincios; de necredincios nu este mulțumit.

Cei care se împotrivesc Ahl al-Sunnah în privința mijlocirii se află la două extreme:

• Unii au negat mijlocirea: kharijiții și muʿtaziliții, care declară necredința din pricina păcatelor mari mai prejos de asociere.

• La cealaltă extremă sunt cei care exagerează în afirmarea mijlocirii: sufiții și adoratorii mormintelor, care se sprijină pe mijlocire, caută adăpost la morminte și cer ajutorul morților, cerându-le mijlocire. Preaînaltul a spus:

Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le aduce nici rău, nici folos și spun: «Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah.»

Îi adoră ca să mijlocească pentru ei la Allah.

Cei de pe calea de mijloc sunt Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah. Nu au negat mijlocirea în mod absolut și nici nu au afirmat-o în mod absolut, ci au afirmat-o cu cele două condiții venite în Carte și în Sunna. Acestea sunt cele de reținut despre mijlocire.

Cuvintele sale: „Păcătoșii vinovați” înseamnă că mijlocirea este pentru credincioșii păcătoși care nu au ajuns la necredință.

**„Și pe Ṣirāṭ”:** Profetul ﷺ mijlocește pentru credincioși când trec pe Ṣirāṭ. Mijlocește și pentru scoaterea din Foc a celor care au intrat în el, dacă sunt dintre oamenii unicității lui Allah. El mijlocește pe Ṣirāṭ când oamenii trec peste el. Acesta este podul așezat deasupra Gheenei, pe care oamenii trec după faptele lor. Unii trec cât ai clipi din ochi, alții ca fulgerul, alții ca vântul, alții ca un cal iute, alții ca niște cămile de călărie, alții alergând, alții mergând, alții târându-se, iar unii sunt înșfăcați și aruncați în Gheena.

Toate făpturile trec peste acest pod, credincioși și necredincioși, și nu le izbăvesc decât faptele lor. Preaînaltul a spus:

Nu este niciunul dintre voi care să nu ajungă la ea,

adică pe Ṣirāṭ.

Nu este niciunul dintre voi care să nu ajungă la ea. Aceasta este o hotărâre de neînlăturat a Domnului tău. Apoi îi izbăvim pe cei care s-au temut de Allah și îi lăsăm pe cei nedrepți în ea, în genunchi.

Nu sunt izbăviți decât oamenii temători de Allah, iar necredincioșii pier în Gheena. La Allah căutăm adăpost. Acesta este Ṣirāṭul.

În privința cuvintelor sale: „După aceasta, Allah mai are mult har pentru cine voiește”, Allah poate scoate din Foc unii credincioși fără mijlocirea vreunui mijlocitor, ci prin harul Său, Preaslăvitul și Preaînaltul. Scoate oameni din Foc prin harul Său, fără mijlocirea cuiva, doar prin harul Său, Mărețul și Preaînaltul.

În privința cuvintelor sale: „Și credința în ieșirea din Foc după ce au ars și s-au făcut cărbune”, Allah, Mărețul și Preaînaltul, a vestit că oamenii Focului care rămân acolo pentru totdeauna nici nu mor, nici nu trăiesc în el. Preaînaltul a spus:

Adu aminte, dacă aducerea-aminte folosește! Își va aduce aminte cel care se teme, iar cel mai nefericit se va feri de ea, cel care va intra în Focul cel mare, apoi nici nu va muri în el, nici nu va trăi.

Cel care nu primește aducerea-aminte și povățuirea, ci stăruie în rătăcirea sa, intră în Gheena și rămâne acolo. Nu trăiește o viață tihnită și nici nu moare de o moarte care să-i aducă odihnă, ci rămâne în chin. Cât despre cei păcătoși dintre oamenii unicității lui Allah care au intrat în Foc, ei ard și se fac cărbune. Apoi sunt scoși din Foc și puși într-un râu numit Râul Vieții. Trupurile lor cresc din nou, iar când sunt întregi, li se îngăduie intrarea în Paradis.

Credința în Ṣirāṭ, deasupra Gheenei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în Ṣirāṭ, deasupra Gheenei. Ṣirāṭul îl înșfacă pe cine voiește Allah; trece cine voiește Allah și cade în Gheena cine voiește Allah. Ei au lumini pe măsura credinței lor.”

Comentariu

Printre cele care se petrec în Ziua Învierii este trecerea peste Ṣirāṭ, după cum a fost amintit.

În limbă, ṣirāṭ înseamnă cale.

Aici este avut în vedere podul așezat deasupra Gheenei. Este foarte subțire, mai subțire decât firul de păr, mai ascuțit decât sabia și mai fierbinte decât jăraticul. Făpturile trec peste el pe măsura faptelor lor; faptele le poartă înainte. Cel care scapă a izbândit, iar cel care nu scapă piere.

Oamenii trec peste el pe măsura faptelor lor. Unii trec cât ai clipi din ochi, alții ca fulgerul strălucitor, alții ca vântul, alții ca niște cai iuți, alții ca niște cămile de călărie, alții aleargă pe picioarele lor, alții merg, alții se târăsc, iar unii sunt înșfăcați și aruncați în Gheena.

Acest lucru este amintit în Coranul cel Nobil și în Sunna profetică. Preaînaltul a spus:

Pe Domnul tău, îi vom aduna pe ei și pe diavoli, apoi îi vom aduce în jurul Gheenei, în genunchi. Apoi vom smulge din fiecare grupare pe cei mai înverșunați împotriva Celui Milostiv. Noi îi știm cel mai bine pe cei care merită mai mult să ardă în ea. Nu este niciunul dintre voi care să nu ajungă la ea. Aceasta este o hotărâre de neînlăturat a Domnului tău.

Adică la Gheena.

Această ajungere înseamnă trecerea peste Ṣirāṭ; aceasta este ajungerea amintită în Coran. Adresarea este către credincioși și către ceilalți:

Nu este niciunul dintre voi care să nu ajungă la ea.

Peste el trec credincioșii, necredincioșii, fățarnicii și toate făpturile. Cel care scapă intră în Paradis, iar cel care cade piere.

Nu este niciunul dintre voi care să nu ajungă la ea. Aceasta este o hotărâre de neînlăturat a Domnului tău. Apoi îi izbăvim pe cei care s-au temut de Allah și îi lăsăm pe cei nedrepți în ea, în genunchi.

Numai teama de Allah izbăvește. Nu izbăvesc puterea trupului, mulțimea averii ori rangul, ci numai teama de Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Acesta este textul Coranului cel Nobil.

În Sunna au venit hadithuri despre spaimele Învierii, între care se află trecerea peste Ṣirāṭ. Trebuie să credem în Ṣirāṭ și în trecerea peste el. Nu este de ajuns credința în aceasta, ci este nevoie și de faptă. Omul se pregătește pentru trecere prin teama de Allah, adică prin fapta dreaptă.

În privința cuvintelor sale: „Ṣirāṭul îl înșfacă pe cine voiește Allah; trece cine voiește Allah”, Preaînaltul a spus:

Apoi îi izbăvim pe cei care s-au temut de Allah și îi lăsăm pe cei nedrepți în ea, în genunchi.

Pe Ṣirāṭ sunt cârlige care îl înșfacă pe cel pe care li s-a poruncit să-l înșface.

„Trece” înseamnă că trece peste el.

În privința cuvintelor sale: „Ei au lumini pe măsura credinței lor”, în Ziua Învierii, oamenii credinței au o lumină cu care merg. Preaînaltul a spus:

În ziua în care Allah nu îl va rușina pe Profet și pe cei care au crezut împreună cu el. Lumina lor va merge înaintea lor și la dreapta lor. Ei vor spune: «Domnul nostru, întregește-ne lumina și iartă-ne!»

În ziua în care îi vei vedea pe credincioși și pe credincioase cu lumina lor mergând înaintea lor și la dreapta lor.

Fățarnicilor li se dă la început o lumină, fiindcă au intrat în Islam și l-au arătat în afară. Sunt tratați potrivit cu ceea ce au arătat. Li se dă o lumină spre amăgire, așa cum ei au amăgit prin arătarea Islamului. Apoi lumina li se stinge și rămân în întuneric.

În ziua în care fățarnicii și fățarnicele le vor spune celor care au crezut: «Așteptați-ne, ca să luăm din lumina voastră!»

Adică așteptați, fiindcă ei merg în urma credincioșilor.

Așteptați-ne

înseamnă să-i aștepte.

Îi vor striga: «Oare nu eram împreună cu voi?»

Adică în viața lumească.

În ziua în care fățarnicii și fățarnicele le vor spune celor care au crezut: «Așteptați-ne, ca să luăm din lumina voastră!» Li se va spune: «Întoarceți-vă în urmă și căutați o lumină!» Atunci se va ridica între ei un zid cu o poartă; înăuntrul lui este îndurarea, iar în afara lui, spre ei, este pedeapsa. Îi vor striga: «Oare nu eram împreună cu voi?» Vor spune: «Ba da, dar v-ați dus singuri în ispită, ați așteptat, v-ați îndoit și v-au amăgit speranțele deșarte, până când a venit porunca lui Allah. Amăgitorul v-a amăgit în privința lui Allah. Astăzi nu se va primi de la voi răscumpărare și nici de la cei care au fost necredincioși. Sălașul vostru este Focul; el este cel care vă cuprinde. Ce rău sfârșit!»

Credința va fi, așadar, o lumină în Ziua Învierii, cu care omul merge. Necredincioșii și fățarnicii vor fi însă în întuneric, fără să știe încotro să meargă. La Allah căutăm adăpost.

Credința în profeți și în îngeri

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în profeți și în îngeri.”

Comentariu

Dintre temeliile și stâlpii credinței fac parte credința în îngeri și în profeți. Astfel se află în hadithul lui Jibrīl, pacea fie asupra sa, când i-a spus Profetului ﷺ: „Spune-mi despre credință.” El a spus:

Credința este să crezi în Allah, în îngerii Săi, în cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și să crezi în hotărârea divină, în binele și în răul ei.³⁴

În Coran:

Dreptatea nu stă în a vă întoarce fețele spre răsărit ori spre apus, ci drept este cel care crede în Allah, în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte și în profeți.

În cuvintele Preaînaltului:

Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, și credincioșii la fel. Toți au crezut în Allah, în îngerii Săi, în cărțile Sale și în trimișii Săi. «Nu facem deosebire între niciunul dintre trimișii Săi.»

Spuneți: «Credem în Allah și în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce le-a fost pogorât lui Ibrāhīm, lui Ismāʿīl, lui Isḥāq, lui Yaʿqūb și semințiilor, în ceea ce le-a fost dat lui Mūsā și lui ʿĪsā și în ceea ce le-a fost dat profeților de la Domnul lor. Nu facem deosebire între niciunul dintre ei și Lui Îi suntem supuși.»

Trebuie să credem în toți îngerii, în cei pe care Allah i-a numit și în cei pe care nu i-a numit. Malāʾikah („îngeri”) este pluralul lui malak („înger”). Ei sunt o lume din cele nevăzute, pe care Allah i-a creat din lumină. Djinnii au fost creați de Allah din foc, iar oamenii din lut, apoi dintr-o apă fără însemnătate, după cum a arătat Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Credința în îngeri îi cuprinde pe toți, pe cei pe care Allah i-a numit și pe cei pe care nu i-a numit. Credem în toți. Cel care crede în unii și îi tăgăduiește pe alții este necredincios față de toți. Preaînaltul a spus:

Spune: «Cel care îi este dușman lui Jibrīl să știe că el l-a pogorât asupra inimii tale cu îngăduința lui Allah, adeverind ceea ce era înaintea lui, călăuzire și veste bună pentru credincioși.» Cel care Îi este dușman lui Allah, îngerilor Săi, trimișilor Săi, lui Jibrīl și lui Mīkāl să știe că Allah este dușman necredincioșilor.

Cel care tăgăduiește un singur înger îi tăgăduiește pe toți, precum acei evrei care spun: „Jibrīl ne este dușman. Dacă cel care a coborât la Muḥammad ar fi fost altul decât Jibrīl, l-am fi ascultat. Dar la el a coborât Jibrīl, dușmanul nostru, așa că nu credem în el.” Atunci Allah a pogorât acest verset:

Spune: «Cel care îi este dușman lui Jibrīl să știe că el l-a pogorât asupra inimii tale cu îngăduința lui Allah, adeverind ceea ce era înaintea lui, călăuzire și veste bună pentru credincioși.»³⁵

El nu este de la Jibrīl, ci de la Allah, Mărețul și Preaînaltul. Jibrīl nu este decât un trimis de la Allah, însărcinat cu revelația.

Printre grupările rătăcite care se revendică de la Islam sunt unele care spun că Jibrīl a trădat încredințarea: mesajul ar fi fost pentru ʿAlī, dar Jibrīl ar fi trădat încredințarea și i l-ar fi dus lui Muḥammad ﷺ! Poetul lor a spus:

Cel demn de încredere a trădat și a abătut-o de la Ḥaydar.

Adică de la ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el.

Credința în trimiși și în profeți

Autorul a spus: „Și credem în trimiși și în profeți.”

Comentariu

Profetul este cel căruia i-a fost revelată o lege, fără să i se poruncească să o transmită.

Trimisul este cel căruia i-a fost revelată o lege și i s-a poruncit să o transmită.

Deosebirea dintre profet și trimis este că trimisul este trimis cu o lege revelată lui, pe când profetul este trimis cu o lege revelată unui trimis de dinaintea lui. Astfel sunt profeții fiilor lui Israel, care au fost trimiși cu mesajul lui Mūsā, pacea fie asupra sa, cu Tora.

Noi am pogorât Tora, în care sunt călăuzire și lumină. După ea judecau pentru cei de credință iudaică profeții care se supuseseră, precum și învățații evlavioși și cărturarii, potrivit cu ceea ce le fusese încredințat spre păstrare din Cartea lui Allah și asupra căreia erau martori.

Ei judecă după Tora pogorâtă asupra lui Mūsā, pacea fie asupra sa, fără să fi adus o lege de sine stătătoare.

Trimisul, în schimb, aduce o lege de sine stătătoare și i se poruncește să o transmită. Profetului i se poruncește să transmită mesajul celui de dinaintea sa și poate primi revelație într-o chestiune anume. Aceasta este deosebirea. Cel care tăgăduiește un singur profet îi tăgăduiește pe toți, chiar și pe profetul în care pretinde că ar crede. Profeții sunt frați. El ﷺ a spus:

Profeții sunt frați de tată.³⁶

Sunt un singur șir și calea lor este una. Cel care îl socotește mincinos pe unul dintre ei îi socotește astfel pe toți, fiindcă ceea ce se află la unul se află și la celălalt; toți sunt trimișii lui Allah.

Cei care pretind că ei cred în Mūsā, precum evreii, dar îi tăgăduiesc pe ʿĪsā și pe Muḥammad, binecuvântarea și pacea fie asupra lor, sunt necredincioși față de toți profeții, chiar și față de profetul în care pretind că ar crede, Mūsā, pacea fie asupra sa. În Cartea adusă de Mūsā se află amintirea lui Muḥammad ﷺ. Preaînaltul a spus:

Cei care îl urmează pe Trimis, Profetul neștiutor de carte, pe care îl găsesc scris la ei în Tora și în Evanghelie. El le poruncește binele și le oprește răul, le îngăduie lucrurile bune și le oprește lucrurile rele, le înlătură povara și lanțurile care apăsau asupra lor. Cei care au crezut în el, l-au cinstit și l-au sprijinit și au urmat lumina pogorâtă împreună cu el sunt cei izbânditori.

Cei cărora le-am dat Cartea îl cunosc așa cum își cunosc fiii, dar o parte dintre ei ascund adevărul cu bună știință.

Însă invidia i-a împins să-l tăgăduiască pe Muḥammad ﷺ, fiindcă doresc ca profeția să nu iasă dintre fiii lui Israel. Ei își rezervă numai lor harul lui Allah.

Ori îi invidiază pe oameni pentru ceea ce Allah le-a dat din harul Său?

Invidia și nedreptatea i-au împins; altminteri, ei știu că este Trimisul lui Allah, fiindcă îl găsesc în Tora și în Evanghelie.

Tot astfel, ʿĪsā, pacea fie asupra sa, l-a binevestit pe Muḥammad ﷺ. Preaînaltul a spus:

Când ʿĪsā, fiul lui Maryam, a spus: «O, fii ai lui Israel, eu sunt Trimisul lui Allah către voi, adeverind Tora de dinaintea mea și binevestind un trimis care va veni după mine, al cărui nume este Aḥmad.»

Cine este trimisul care a venit după ʿĪsā? După ʿĪsā nu a venit niciun trimis în afară de Muḥammad ﷺ. Numele său este Aḥmad și numele său este Muḥammad; are multe nume. Cel care îl tăgăduiește pe ʿĪsā îi tăgăduiește pe toți, iar cel care îl tăgăduiește pe Muḥammad ﷺ îi tăgăduiește pe toți. De aceea, Mărețul și Preaînaltul a spus:

Neamul lui Nūḥ i-a socotit mincinoși pe trimiși.

Deși primul dintre trimiși este Nūḥ și ei l-au socotit mincinos pe Nūḥ, El a spus că i-au socotit mincinoși pe trimiși, adică pe cei veniți după el. Cel care tăgăduiește un trimis îi tăgăduiește pe toți.

ʿĀd i-a socotit mincinoși pe trimiși.

Thamūd i-a socotit mincinoși pe trimiși.

Oamenii desișului i-au socotit mincinoși pe trimiși.

Cel care tăgăduiește unul îi tăgăduiește pe toți.

Cei care nu cred în Allah și în trimișii Săi, doresc să facă deosebire între Allah și trimișii Săi și spun: «Credem în unii și îi tăgăduim pe alții», dorind să aleagă o cale între acestea, aceia sunt cu adevărat necredincioși. Le-am pregătit necredincioșilor o pedeapsă umilitoare.

Deși cred în unii, credința în unii nu este de ajuns. Trebuie să creadă în toți, fiindcă toți sunt trimișii lui Allah și toți au venit de la Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Cei dintâi i-au binevestit pe cei de mai târziu, iar cei de mai târziu au crezut în cei dintâi, binecuvântarea și pacea fie asupra lor.

Aceasta este calea musulmanilor și a Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

Credința în Paradis și în Foc

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința că Paradisul este adevărat și Focul este adevărat și că amândouă sunt create. Paradisul este în cerul al șaptelea, iar acoperișul său este Tronul. Focul este sub pământul al șaptelea, cel mai de jos. Amândouă sunt create. Allah Preaînaltul cunoaște numărul oamenilor Paradisului și pe cei care vor intra în el, precum și numărul oamenilor Focului și pe cei care vor intra în el. Ele nu vor pieri niciodată. Dăinuirea lor va continua odată cu dăinuirea lui Allah, în vecii vecilor și pentru totdeauna. Ādam, pacea fie asupra sa, s-a aflat în Paradisul creat, care dăinuiește, apoi a fost scos din el după ce nu L-a ascultat pe Allah, Atotputernicul și Mărețul.”

Comentariu

Dintre stâlpii credinței face parte credința în Ziua de Apoi, cu toate cele cuprinse în ea. Dintre cele ale Zilei de Apoi sunt Paradisul și Focul, cele două lăcașuri ale răsplății. Credincioșii sunt în Paradisul pregătit pentru cei temători de Allah, iar necredincioșii în Focul pregătit pentru necredincioși. Acestea sunt cele două lăcașuri ale răsplății. Viața lumească este lăcașul faptelor, fără răsplata de pe urmă, iar Viața de Apoi este lăcașul răsplății, fără fapte de împlinit.

Cel care nu crede în Paradis și în Foc este necredincios. Credința trebuie să cuprindă toate cele dovedite despre Ziua de Apoi, între care Paradisul și Focul. Acest lucru este amintit în multe locuri din Coran. Cei care le tăgăduiesc ori le dau interpretări figurate, precum qarmații și batiniții, care le tâlcuiesc astfel, sunt necredincioși față de Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Trebuie să credem în Paradis și în Foc, în faptul că sunt două lăcașuri reale — unul pentru cei temători de Allah și unul pentru necredincioși — și că dăinuiesc. Ele există acum, sunt create acum și dăinuiesc fără să piară. Preaînaltul a spus despre Paradis:

Grăbiți-vă spre iertarea Domnului vostru și spre o grădină largă cât cerurile și pământul, pregătită pentru cei temători de Allah!

Despre Foc a spus:

Feriți-vă de Focul pregătit pentru necredincioși!

Cuvântul pregătit (⁧أُعِدَّتْ⁩) este o dovadă că el există și este pregătit, nu că ar urma să fie creat mai târziu. Dovada este că Profetul ﷺ a amintit lucruri care arată existența Paradisului și a Focului. Între ele se află cuvintele sale ﷺ:

Arșița puternică este din dogoarea Gheenei.³⁷

Despre frigul puternic a spus:

Allah i-a dat Gheenei două răsuflări: una vara, aceasta fiind cea mai mare arșiță pe care o simțiți, și una iarna, aceasta fiind frigul puternic, din gerul Gheenei.³⁸

Aceasta arată că ele există. Paradisul există de asemenea; Allah l-a pregătit pentru cei temători de El și a însărcinat îngeri cu amândouă.

În hadithul lui ʿUbādah ibn al-Ṣāmit, Allah să fie mulțumit de el, Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cel care mărturisește că nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, că Muḥammad este Trimisul lui Allah, că ʿĪsā este robul lui Allah și Trimisul Său, cuvântul Său pe care l-a trimis către Maryam și un duh de la El, că Paradisul este adevărat și Focul este adevărat, pe acela Allah îl va face să intre în Paradis, oricare i-ar fi faptele.³⁹

Dovada avută în vedere este în cuvintele: „Că Paradisul este adevărat și Focul este adevărat.” La deschiderea rugăciunii de noapte, Profetul ﷺ spunea:

Întâlnirea cu Tine este adevărată, făgăduința Ta este adevărată, Paradisul este adevărat și Focul este adevărat.⁴⁰

În privința cuvintelor sale: „Amândouă sunt create”, adică sunt create acum.

În privința cuvintelor sale: „Paradisul este în cerul al șaptelea, iar acoperișul său este Tronul”, acest lucru s-a dovedit în hadith: „În Paradis sunt o sută de trepte pe care Allah Preaînaltul le-a pregătit pentru cei care luptă pe calea Sa. Între fiecare două trepte este cât între cer și pământ. Când Îi cereți lui Allah, cereți-I al-Firdaws, fiindcă acesta este mijlocul și partea cea mai înaltă a Paradisului. Deasupra lui este Tronul Celui Milostiv și din el izvorăsc râurile Paradisului.” ⁴¹

Aceasta arată că Paradisul este în cer, în ʿIlliyyīn. Preaînaltul a spus:

Nicidecum! Cartea celor drepți este în ʿIlliyyīn.

Adică în locul cel mai înalt. Focul este în locul cel mai de jos. Preaînaltul a spus:

Nicidecum! Cartea celor nelegiuiți este în Sijjīn. Și ce te va face să știi ce este Sijjīn?

În privința cuvintelor sale: „Allah cunoaște numărul oamenilor Paradisului și pe cei care vor intra în el”, Allah, Mărețul și Preaînaltul, cunoaște totul prin cunoașterea Sa fără început. Între acestea, îi cunoaște pe oamenii Paradisului și pe cei care vor intra în el, precum și pe oamenii Focului și pe cei care vor intra în el. Nimic nu scapă cunoașterii Sale, Preaslăvitul și Preaînaltul. El cunoaște totul și a scris totul în Tabla Păstrată.

În privința cuvintelor sale: „Ele nu vor pieri niciodată”, Paradisul și Focul sunt două lăcașuri care dăinuiesc și nu pier niciodată. În aceasta se află o respingere a celor care socotesc că Paradisul și Focul vor pieri și spun că altfel ar împărtăși cu Allah dăinuirea. Aceștia sunt cei care resping succesiunea fără început în trecut și succesiunea fără sfârșit în viitor, din neștiință.

Noi spunem: este o deosebire între veșnicia lui Allah și veșnicia Paradisului și a Focului. Veșnicia lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, I se potrivește și este una dintre însușirile Sale. Veșnicia Paradisului și a Focului este însă prin faptul că Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, le-a creat și le menține existența. Este o veșnicie primită: Allah este Cel care le-a dăruit dăinuirea fără sfârșit. Faptul că Allah este fără început și fără sfârșit este însă o însușire a Sa, o însușire a ființei Sale.

În privința cuvintelor sale: „Dăinuirea lor va continua odată cu dăinuirea lui Allah, în vecii vecilor”, ele dăinuiesc odată cu dăinuirea lui Allah, iar dăinuirea Lui nu are sfârșit. Tot astfel, dăinuirea Paradisului și a Focului nu are sfârșit. Nu există asemănare între cele două feluri de dăinuire și veșnicie, după cum este și cu celelalte însușiri.

În privința cuvintelor sale: „Și pentru totdeauna”, aceasta este o întărire a celor spuse.

În privința cuvintelor sale: „Ādam, pacea fie asupra sa, s-a aflat în Paradisul creat, care dăinuiește”, când Allah l-a creat pe Ādam și s-a petrecut cinstirea lui de către Allah și arătarea întâietății sale față de îngeri, Iblīs l-a invidiat și a refuzat să se prosterneze înaintea lui. Nu L-a ascultat pe Allah, Atotputernicul și Mărețul, din invidie și trufie. Allah i-a spus lui Ādam:

Am spus: «O, Ādam, locuiește tu și soția ta în grădină și mâncați din ea din belșug, de oriunde voiți!»

Allah i-a așezat în Paradis ca să-i cinstească, iar acest Paradis este în cer.

Apoi, când Iblīs l-a amăgit pe Ādam și acesta a mâncat din pomul care îi fusese oprit, Allah l-a coborât pe Ādam și l-a coborât pe Iblīs pe pământ.

Am spus: «Coborâți din ea cu toții!»

Au coborât pe pământ. Allah l-a iertat pe Ādam, fiindcă el și soția sa s-au întors căiți la Allah.

Ei au spus: «Domnul nostru, am fost nedrepți față de noi înșine. Dacă nu ne ierți și nu Te înduri de noi, vom fi dintre cei pierduți.»

Au mâncat din el și li s-au arătat părțile rușinoase, iar ei au început să-și pună peste ele frunze din grădină. Ādam nu L-a ascultat pe Domnul său și a rătăcit. Apoi Domnul său l-a ales, i-a primit căința și l-a călăuzit.

Ādam și Ḥawwāʾ, pacea fie asupra lor, s-au întors căiți la Allah, iar Allah le-a primit căința. Iblīs a stăruit însă în rătăcire și nu s-a căit. De aceea Allah l-a alungat din îndurarea Sa, l-a blestemat și l-a făcut un conducător către orice rău.

În privința cuvintelor sale: „Apoi a fost scos din el după ce nu L-a ascultat pe Allah, Atotputernicul și Mărețul”, scoaterea sa din Paradis a fost o pedeapsă pentru neascultare. El s-a întors însă căit la Allah, Atotputernicul și Mărețul, după cum Allah a amintit în Coran.

Credința în Mesia cel Mincinos

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în Mesia cel Mincinos...”

Comentariu

Dintre temeliile Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah face parte credința în Mesia cel Mincinos, al-Dajjāl. El este un om dintre fiii lui Ādam, care se va arăta printre evrei și pe care evreii îl vor urma. El este al-Mahdī pe care îl așteaptă evreii, fiindcă fiecare îl revendică pe al-Mahdī. Evreii îl revendică, iar cel așteptat de ei este Mesia cel Mincinos.

Șiiții îl așteaptă pe al-Mahdī ascuns în încăperea subterană, despre care spun că este dintre urmașii lui al-Ḥusayn, Allah să fie mulțumit de el.

Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah îl așteaptă pe al-Mahdī despre care Trimisul ﷺ a vestit în hadithuri autentice, transmise pe numeroase căi cu același înțeles. El este un om din familia Trimisului ﷺ, dintre urmașii lui al-Ḥasan ibn ʿAlī. Va apărea la sfârșitul vremurilor, musulmanii îi vor jura credință, va lupta pe calea lui Allah, va umple pământul de dreptate și îi va conduce pe musulmani în rugăciune. În timp ce ei se vor afla astfel, va apărea Mesia cel Mincinos. Musulmanii vor continua să sufere din pricina lui până când va coborî ʿĪsā, fiul lui Maryam, pacea fie asupra sa. Sunt, așadar, doi mesia:

Mesia rătăcirii: al-Dajjāl.

Și Mesia călăuzirii: ʿĪsā, fiul lui Maryam, binecuvântarea și pacea fie asupra sa.

Mesia cel Mincinos a fost numit al-Masīḥ datorită iuțelii cu care străbate pământul. Allah îi pregătește mijloace prin care poate străbate repede pământul, spre vătămare, rău și încercare.

A fost numit al-Dajjāl de la dajal, adică minciună, fiindcă al-Dajjāl este cel care întrece măsura în înșelare și minciună. Este un mare mincinos, până acolo încât pretinde că el este Allah. Oamenii sunt încercați prin el, în afara celor pe care Allah îi întărește.

Are cu el o grădină și un foc și face lucruri ieșite din comun. Acestea sunt lucruri diavolești ieșite din comun, nu daruri deosebite de cinstire, ci lucruri diavolești pe care Allah le face să se petreacă prin el ca încercare și punere la probă a robilor.

Primejdia sa este mare. De aceea profeții au avertizat împotriva lui, iar cel care a avertizat cel mai mult a fost Profetul nostru Muḥammad ﷺ. Ne-a poruncit să căutăm adăpost de încercarea lui în rugăciune, la ultimul tashahhud, când căutăm adăpost la Allah de patru lucruri: de pedeapsa Gheenei, de pedeapsa mormântului, de încercarea vieții și a morții și de încercarea lui Mesia cel Mincinos.

Încercarea lui este cea mai mare încercare care se petrece pe fața pământului. La Allah căutăm adăpost. Acesta este Mesia cel Mincinos.

Pe când el îi strâmtorează, îi vatămă și îi încearcă pe musulmani, Mesia ʿĪsā, fiul lui Maryam, coboară din cer. Îl caută pe al-Dajjāl și îl ucide, eliberându-i pe musulmani de el. Preia conducerea, face dreptate pe pământ, sfărâmă crucea și ucide porcul. Nu mai rămâne nicio religie în afară de Islam. Iudaismul, creștinismul și religiile necredinței dispar și nu rămâne decât Islamul. Judecă după legea lui Muḥammad ﷺ și îl urmează, fiindcă nu este profet după Muḥammad ﷺ. Mesia coboară doar ca următor al Trimisului ﷺ, judecând după legea sa, legea Islamului.

Acestea sunt cele care se vor petrece la apariția lui al-Dajjāl și la coborârea lui Mesia.

Despre numirea lui ʿĪsā ca Mesia s-a spus că el îl atinge pe cel bolnav și acesta se vindecă prin îngăduința lui Allah. Dintre minunile sale, binecuvântarea și pacea fie asupra sa, este că își trece mâna peste cel orb, peste lepros și peste cel născut orb, iar boala dispare prin atingerea sa. De aceea a fost numit al-Masīḥ, în sensul celui care atinge cu mâna.

Credința în coborârea lui ʿĪsā, pacea fie asupra sa

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința în coborârea lui ʿĪsā, fiul lui Maryam, pacea fie asupra sa. Va coborî, îl va ucide pe al-Dajjāl, se va căsători, se va ruga în urma conducătorului din familia lui Muḥammad ﷺ, va muri și musulmanii îl vor îngropa...”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Și credința în coborârea lui ʿĪsā, binecuvântarea și pacea fie asupra sa”, aceasta este unul dintre semnele mari ale Ceasului.

„Coborârea sa” înseamnă din cer. Allah l-a ridicat când evreii au vrut să-l ucidă, au venit să-l omoare și să-l răstignească și au intrat la el. Allah l-a ridicat dinaintea lor fără ca ei să simtă și a pus asemănarea lui asupra unui om. L-au ucis pe acel om, crezând că este Mesia, dar nu era el. Preaînaltul a spus:

Și pentru cuvintele lor: «Noi l-am ucis pe Mesia, ʿĪsā, fiul lui Maryam, Trimisul lui Allah.» Dar nu l-au ucis și nu l-au răstignit, ci li s-a făcut să li se pară astfel. Cei care au dezacord în privința lui sunt în îndoială despre el. Nu au despre el nicio cunoaștere, ci doar urmează bănuiala. Cu siguranță nu l-au ucis.

Allah a pus asemănarea sa asupra acelui om.

S-a spus că acel om fusese cel care îi îndrumase spre el, așa că Allah l-a pedepsit.

S-a mai spus că era dintre urmașii lui ʿĪsā, dintre apostoli. ʿĪsā, pacea fie asupra sa, i-a spus: „Va fi pusă asupra ta asemănarea mea și vei avea Paradisul.” Omul a răbdat și a primit această asemănare, uciderea și răstignirea, fiindcă prin acestea dorea Paradisul.

În privința cuvintelor sale: „Va coborî și îl va ucide pe al-Dajjāl”, îl ucide la poarta Ludd, un loc cunoscut. ʿĪsā, fiul lui Maryam, pacea fie asupra sa, îl caută pe al-Dajjāl. Când acesta îl vede, se topește precum sarea în apă. Apoi ʿĪsā se apropie de el, îl lovește cu sulița sa și îl ucide.

În privința cuvintelor sale: „Se va căsători și se va ruga în urma conducătorului din familia lui Muḥammad ﷺ”, cuvântul

se va căsători

a venit în unele relatări, dar nu este dovedit. Faptul că se va ruga în urma lui al-Mahdī este însă statornicit. Al-Mahdī îi cere să-i conducă pe musulmani în rugăciune, fiindcă el coboară la vremea rugăciunii de zori, când musulmanii sunt adunați pentru rugăciune. Al-Mahdī îi cere să-i conducă, dar Mesia spune:

Nu! Unii dintre voi sunt conducători ai celorlalți.⁴²

Astfel, se roagă în urma lui al-Mahdī.

Conducătorul este al-Mahdī, Muḥammad ibn ʿAbd Allāh. Numele său este ca numele Trimisului ﷺ, iar numele tatălui său este ca numele tatălui Trimisului. Este din familia lui al-Ḥasan ibn ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el. Ei au spus că înțelepciunea — iar Allah știe cel mai bine — este că, atunci când al-Ḥasan a renunțat la califat în favoarea lui Muʿāwiyah, Allah să fie mulțumit de ei, pentru a cruța sângele musulmanilor, Allah l-a cinstit făcând ca al-Mahdī să fie dintre urmașii săi.

În privința cuvintelor sale: „Va muri și musulmanii îl vor îngropa”, acest lucru este în Coran. Preaînaltul a spus:

Nu este nimeni dintre oamenii Cărții care să nu creadă în el înaintea morții sale, iar în Ziua Învierii el va fi martor împotriva lor.

El moare așa cum mor ceilalți oameni.

Nu i-am dat niciunui om de dinaintea ta nemurirea. Dacă tu mori, vor rămâne ei pentru totdeauna?

El, binecuvântarea și pacea fie asupra sa, moare la sfârșitul vieții pe care Allah i-a hotărât-o, iar musulmanii îl îngroapă așa cum își îngroapă morții.

Credința este cuvânt și faptă

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și credința că însăși credința este cuvânt și faptă, intenție și corectitudine. Ea crește și scade: crește cât voiește Allah și scade până când nu mai rămâne nimic din ea...”

Comentariu

În limbă, credința este încredințarea fermă, însoțită de încredere, în care nu intră îndoiala. Se spune că cineva a crezut pe altcineva, adică l-a socotit adevărat.

Tu nu ne vei crede, chiar dacă suntem sinceri.

Adică nu vei da crezare cuvintelor noastre.

Lūṭ a crezut în el.

Adică l-a crezut pe unchiul său Ibrāhīm, binecuvântarea și pacea fie asupra sa.

În Legea religioasă, credința este încredințare în inimă, rostire cu limba și faptă cu mădularele. Crește prin ascultare și scade prin păcat. Credința nu există decât prin adunarea acestor lucruri.

Cel care crede cu inima, dar nu crede cu limba, nu este credincios. Allah, Mărețul și Preaînaltul, a spus despre necredincioși:

Știm că te întristează ceea ce spun. Ei nu te socotesc pe tine mincinos, ci cei nedrepți tăgăduiesc semnele lui Allah.

Despre Faraon a spus:

El a spus: «Tu știi că acestea nu le-a pogorât decât Domnul cerurilor și al pământului, ca dovezi limpezi. Eu te socotesc, o, Faraon, sortit pieirii.»

Mărețul și Preaînaltul a spus despre necredincioșii care au tăgăduit semnele Sale:

Le-au tăgăduit din nedreptate și trufie, deși sufletele lor erau încredințate de ele.

Credința numai cu inima nu este de ajuns, contrar afirmației murjiʾiților că ar fi suficientă; aceasta nu este credință.

Tot astfel, nici credința numai cu limba nu este de ajuns, fiindcă aceasta este credința fățarnicilor.

Ei spun cu limbile lor ceea ce nu este în inimile lor.

Nici credința cu inima și rostirea cu limba nu sunt de ajuns, deși unii murjiʾiți susțin că sunt suficiente. Nu este de ajuns: trebuie să existe faptă cu mădularele. Cel care crede cu inima și cu limba, dar nu se roagă niciodată, nu postește, nu împlinește pelerinajul obligatoriu și nu face nicio faptă este necredincios.

Chiar dacă el crede cu limba, rostește, este încredințat cu inima și mărturisește că nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah, părăsirea faptei fără scuză nu îl face credincios. Excepția este când părăsește fapta dintr-o scuză, precum cel silit, cel care uită și cel neștiutor, ori cel care intră în Islam fără să apuce să lucreze: primește Islamul și moare îndată. Acestuia nu i se cere socoteală pentru faptă, fiindcă nu a avut putința să o împlinească. Tot astfel este cel lipsit de judecata minții, care nu poate lucra. Dacă însă omul poate lucra și părăsește cu totul fapta, nu este credincios.

Unii au adăugat în definiția credinței un al patrulea lucru, după cum a amintit autorul: urmarea Sunnei. Ei spun: „Credința este cuvânt, încredințare, faptă și Sunna”, adică urmarea Sunnei. Prin aceasta sunt excluși inovatorii care nu lucrează după Sunna, ci după născociri. Autorul a amintit acest lucru aici prin cuvintele „intenție și corectitudine”, adică lucrare după Sunna. Cel care lucrează greșit, prin inovații, superstiții și născociri, nu este credincios.

**„Crește prin ascultare”:** aceasta întregește definiția, anume că însăși credința crește prin ascultare. Este arătat limpede în Coran:

Allah le sporește călăuzirea celor călăuziți.

Credincioșii sunt numai cei ale căror inimi se cutremură când este amintit Allah, iar când li se recită versetele Sale, acestea le sporesc credința, și care se încred în Domnul lor.

Nu am pus drept păzitori ai Focului decât îngeri și nu am făcut numărul lor decât o încercare pentru cei care au fost necredincioși, ca aceia cărora le-a fost dată Cartea să capete încredințare, iar celor care au crezut să le sporească credința.

Aceasta arată limpede că însăși credința crește prin faptele de ascultare.

**„Și scade prin păcat”:** fiindcă ceea ce crește scade. De asemenea, în hadith a venit, despre cel care nu dezaprobă răul cu inima: „Dincolo de aceasta nu mai este niciun grăunte de muștar de credință.” ⁴³ Aceasta arată că însăși credința slăbește până când ajunge cât un grăunte de muștar. În hadithul autentic a venit:

Iese din Foc cel în a cărui inimă este chiar mai puțină, mai puțină credință decât greutatea unui grăunte de muștar.⁴⁴

Aceasta arată că însăși credința slăbește până când ajunge cât un grăunte de muștar.

Preaînaltul a spus:

În ziua aceea erau mai aproape de necredință decât de credință. Spun cu gurile lor ceea ce nu este în inimile lor.

Au o credință slabă și sunt mai aproape de necredință. Aceasta arată că însăși credința slăbește până când omul ajunge mai aproape de necredință. La Allah căutăm adăpost.

Acesta este sensul cuvintelor sale: „Și scade până când nu mai rămâne nimic din ea.” Scade până când nu mai rămâne nimic, dar poate rămâne din ea cât un grăunte de muștar. Acesta îi folosește omului în Ziua Învierii: prin el iese din Foc. Dacă nu mai rămâne niciun grăunte de muștar, el este dintre oamenii Focului care rămân în el pentru totdeauna.

Întâietatea lui Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān după profeți

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Cei mai buni din această comunitate și din toate comunitățile, după profeți, binecuvântările lui Allah fie asupra lor a tuturor, sunt Abū Bakr, apoi ʿUmar, apoi ʿUthmān. Astfel ni s-a relatat de la Ibn ʿUmar, care a spus: «Pe când Trimisul lui Allah ﷺ se afla printre noi, spuneam: cei mai buni oameni după Trimisul lui Allah ﷺ sunt Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān. Profetul ﷺ auzea aceasta și nu o dezaproba.»...”

Comentariu

Cea mai bună generație este cea în care a fost trimis Trimisul lui Allah ﷺ, apoi cei care o urmează, apoi cei care îi urmează pe aceștia. Acestea sunt generațiile deosebite prin merit. Cei mai buni dintre ele sunt companionii, Allah să fie mulțumit de ei.

Companionii au și ei ranguri diferite. Cel mai bun dintre ei este Abū Bakr al-Ṣiddīq, Allah să fie mulțumit de el, care a crezut în Trimis de îndată ce acesta a venit ﷺ, l-a sprijinit, l-a apărat, și-a cheltuit averea pentru a-l susține și a rămas alături de el până la moartea sa. Apoi a preluat califatul după el și l-a împlinit în cel mai bun fel. Allah a întărit prin el religia, după ce oamenii s-au clătinat la moartea Trimisului ﷺ. Allah l-a făcut statornic precum munții și a întărit prin el comunitatea. Prin el i-a respins pe apostați și pe necredincioși și a întărit Islamul după moartea Trimisului ﷺ. Apoi a murit și a fost îngropat alături de Trimis ﷺ. I-a fost însoțitor în viață și după moarte și i-a fost însoțitor în peșteră. Preaînaltul a spus:

Dacă nu îl sprijiniți, Allah l-a sprijinit când cei care au fost necredincioși l-au alungat, pe el, unul dintre cei doi. Când erau amândoi în peșteră, îi spunea însoțitorului său: «Nu te întrista, căci Allah este cu noi!»

El este cel mai bun din comunitate.

Îl urmează ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, al doilea calif, apoi ʿUthmān, apoi ʿAlī, Allah să fie mulțumit de ei. Aceștia sunt cei patru califi drept călăuziți; Allah să fie mulțumit de ei și să-i facă mulțumiți.

Apoi vin ceilalți dintre cei zece deosebiți prin merit, cărora li s-a mărturisit Paradisul. Cei zece sunt cei patru califi, Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, Saʿīd ibn Zayd ibn ʿAmr ibn Nufayl, Ṭalḥah ibn ʿUbayd Allāh, al-Zubayr ibn al-ʿAwwām, Abū ʿUbaydah ʿĀmir ibn al-Jarrāḥ și ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf. Acestora zece le-a mărturisit Trimisul ﷺ Paradisul. Ei sunt cei mai buni dintre companioni.

Profetul ﷺ a spus:

Abū Bakr este în Paradis, ʿUmar este în Paradis, ʿAlī este în Paradis, ʿUthmān este în Paradis, Ṭalḥah este în Paradis, al-Zubayr este în Paradis, ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf este în Paradis, Saʿd ibn Abī Waqqāṣ este în Paradis, Saʿīd ibn Zayd ibn ʿAmr ibn Nufayl este în Paradis și Abū ʿUbaydah ibn al-Jarrāḥ este în Paradis.⁴⁵

După ei vin cei care au luat parte la bătălia de la Badr, apoi cei care au luat parte la jurământul al-Riḍwān dintre emigranți și sprijinitori. Apoi, cei care au primit Islamul și au emigrat înainte de cucerire sunt mai buni decât cei care au primit Islamul și au emigrat după cucerire. Ei au ranguri diferite, Allah să fie mulțumit de ei, după întâietatea lor în Islam și după locul lor în Islam. Au și meritul comun pe care nimeni nu îl poate ajunge: însoțirea Trimisului lui Allah ﷺ și emigrarea. Emigranții sunt mai buni decât sprijinitorii. Acesta este un merit comun al lor, la care nu ajunge nimeni dintre cei veniți după ei. Ei sunt cele mai bune generații și cele mai alese; Allah să fie mulțumit de ei și să-i facă mulțumiți.

Cel care îi atacă ori îi urăște este necredincios față de Allah, fiindcă Allah i-a lăudat, i-a preamărit și i-a ales pentru însoțirea Profetului Său Muḥammad ﷺ. Cel care îi atacă pe companioni, îi declară necredincioși ori îi înjosește este necredincios față de Allah, Atotputernicul și Mărețul, și îi socotește mincinoși pe Allah și pe Trimisul Său. Allah Preaînaltul a spus:

Înaintașii cei dintâi dintre emigranți și sprijinitori, precum și cei care i-au urmat în bine: Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El. Le-a pregătit grădini pe sub care curg râuri, în care vor rămâne pentru totdeauna. Aceasta este marea izbândă.

Allah a fost mulțumit de credincioși când îți jurau credință sub copac. El a știut ceea ce era în inimile lor, a pogorât liniștea asupra lor și i-a răsplătit cu o cucerire apropiată.

În privința cuvintelor sale: „Astfel ni s-a relatat de la Ibn ʿUmar, care a spus: «Pe când Trimisul lui Allah ﷺ se afla printre noi, spuneam: cei mai buni oameni după Trimisul lui Allah ﷺ sunt Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān. Profetul ﷺ auzea aceasta și nu o dezaproba»”, ⁴⁶ în privința lui Abū Bakr și a lui ʿUmar există consens.

Cât despre întâietatea dintre ʿUthmān și ʿAlī, aceasta este o chestiune de dezacord. Unii îi dau întâietate lui ʿUthmān, iar alții lui ʿAlī; Allah Preaînaltul să fie mulțumit de ei și să-i facă mulțumiți. Abū Bakr și ʿUmar sunt însă cei mai buni din comunitate prin consensul musulmanilor. Aceasta privește meritul.

În privința califatului, ordinea trebuie să fie aceasta: Abū Bakr, apoi ʿUmar, apoi ʿUthmān, apoi ʿAlī. Cel care atacă legitimitatea califatului vreunuia dintre aceștia este rătăcit.

Șeicul Islamului spune în Al-Wāsiṭiyyah:

Cel care atacă legitimitatea califatului vreunuia dintre aceștia este mai rătăcit decât măgarul familiei sale,

fiindcă se împotrivește consensului musulmanilor. Musulmanii au fost de acord cu întâietatea lui Abū Bakr la califat, apoi a lui ʿUmar, apoi a lui ʿUthmān și apoi a lui ʿAlī. Cel care îi dă întâietate lui ʿAlī și spune că el avea mai mult drept la califat chiar decât Abū Bakr, că după Trimisul ﷺ califatul îi revenea lui ʿAlī, fiindcă era cel desemnat de Trimis și el era califul, dar că Abū Bakr și companionii l-ar fi nedreptățit și i-ar fi luat califatul, acela declară întreaga comunitate rătăcită — la Allah căutăm adăpost — și se împotrivește textelor venite despre ordinea acestor califi.

Ordinea califatului este, așadar, una asupra căreia există consens. Ordinea întâietății în merit dintre ʿAlī și ʿUthmān este însă o chestiune de dezacord. Corect este că ʿUthmān este mai bun, fiindcă acei companioni, între care se afla și ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, l-au ales calif după Trimisul lui Allah ﷺ, deși ʿAlī era prezent. Alegerea lui ʿUthmān de către companioni este o dovadă a întâietății sale. ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf spune:

Am văzut că oamenii nu îl pun pe nimeni deopotrivă cu ʿUthmān.⁴⁷

Aceasta arată că el este mai bun.

Apoi, cei mai buni oameni după aceștia sunt ʿAlī, Ṭalḥah, al-Zubayr, Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, Saʿīd ibn Zayd, ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf și Abū ʿUbaydah ʿĀmir ibn al-Jarrāḥ. Toți sunt potriviți pentru califat.

Adică cei mai buni companioni după cei trei califi sunt ceilalți dintre cei zece binevestiți cu Paradisul, cei pe care autorul i-a amintit, Allah să fie mulțumit de ei.

Cuvintele sale: „Toți sunt potriviți pentru califat” îi privesc pe membrii sfatului cărora ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, le-a încredințat alegerea califului după el. Când s-a apropiat moartea sa, a încredințat sfatul pentru alegerea califului acestor oameni rămași, fiindcă fiecare era potrivit pentru califat. Le-a încredințat lor alegerea, iar ei l-au ales pe ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el.

Meritul primei generații de companioni

Apoi, cei mai buni oameni după aceștia sunt companionii Trimisului lui Allah ﷺ, prima generație, în care a fost trimis: emigranții cei dintâi și sprijinitorii, cei care s-au rugat către ambele direcții de rugăciune...

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Prima generație”, dintre generațiile deosebite prin merit, aceasta este generația în care a fost trimis Trimisul ﷺ și care a crezut în el.

Al-aṣḥāb („companionii”) este pluralul lui ṣaḥābī („companion”). Companionul este cel care l-a întâlnit pe Profet ﷺ, crezând în el, și a murit în această stare.

• Cel care a crezut în Profet ﷺ, dar nu l-a întâlnit, nu este companion, precum al-Najāshī. El este socotit dintre urmașii companionilor.

• Cel care l-a întâlnit fără să creadă în el nu este companion, fiindcă cei care Îi făceau asociați lui Allah și necredincioșii l-au întâlnit pe Profet ﷺ fără să creadă în el.

• Cel care l-a întâlnit, a crezut în el, apoi s-a lepădat își pierde rangul de companion dacă moare în apostazie. Dacă însă se căiește, Allah îi primește căința și îi revine rangul de companion.

De aceea, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar, Allah să aibă milă de el, spune în Al-Nukhbah, în definiția companionului:

Cel care l-a întâlnit pe Profet ﷺ, crezând în el, și a murit în această stare, chiar dacă între timp s-a petrecut o apostazie, potrivit părerii mai corecte.

Adică potrivit celei mai corecte dintre cele două păreri ale învățaților.

A doua părere este că rangul său de companion se pierde chiar dacă se căiește, fiindcă apostazia anulează faptele de dinaintea ei.

În privința cuvintelor sale: „Prima generație, în care a fost trimis: emigranții cei dintâi și sprijinitorii, cei care s-au rugat către ambele direcții de rugăciune”, emigranții sunt amintiți înaintea sprijinitorilor. Aceasta arată că emigranții sunt mai buni, prin meritul emigrării pe calea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, fiindcă și-au părăsit ținuturile și averile.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, îi amintește pe emigranți înaintea sprijinitorilor în multe versete. Preaînaltul a spus:

Înaintașii cei dintâi dintre emigranți și sprijinitori, precum și cei care i-au urmat în bine.

Pentru emigranții săraci, care au fost alungați din casele și de la averile lor, căutând harul și mulțumirea lui Allah și sprijinindu-L pe Allah și pe Trimisul Său. Aceștia sunt cei sinceri.

Până la cuvintele:

Cei care s-au statornicit în Cetate și în credință înaintea lor îi iubesc pe cei care au emigrat la ei, nu au în piepturile lor nicio nemulțumire față de cele dăruite acestora și îi pun mai presus de ei înșiși, chiar dacă suferă de lipsuri. Cei feriți de zgârcenia propriului suflet sunt cei izbânditori.

Adică sprijinitorii. Astfel, îi amintește pe emigranți înaintea sprijinitorilor.

Allah a primit căința Profetului, a emigranților și a sprijinitorilor care l-au urmat în ceasul greutății.

Aceasta arată că emigranții sunt mai buni decât sprijinitorii.

Al-Anṣār, „sprijinitorii”, este pluralul lui anṣārī. Ei sunt credincioșii din al-Aws și al-Khazraj, oamenii Medinei care i-au jurat credință Trimisului ﷺ la al-ʿAqabah. El ﷺ a emigrat la ei, iar ei l-au sprijinit, l-au întărit și i-au dat adăpost lui și companionilor, Allah să fie mulțumit de ei. Preaînaltul a spus despre ei:

Cei care s-au statornicit în Cetate și în credință înaintea lor îi iubesc pe cei care au emigrat la ei, nu au în piepturile lor nicio nemulțumire față de cele dăruite acestora și îi pun mai presus de ei înșiși, chiar dacă suferă de lipsuri. Cei feriți de zgârcenia propriului suflet sunt cei izbânditori.

La început erau numiți al-Aws și al-Khazraj. Când i-au jurat credință Trimisului ﷺ pentru a-l sprijini, el i-a numit al-Anṣār, adică sprijinitorii Trimisului ﷺ.

Cinstirea tuturor companionilor și păstrarea bunei lor pomeniri

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Apoi, cei mai buni oameni după aceștia sunt cei care l-au însoțit pe Trimisul lui Allah ﷺ o zi, o lună, un an, mai puțin ori mai mult. Cerem îndurare pentru ei, le amintim meritul și ne oprim de la discutarea greșelilor lor. Nu îl amintim pe niciunul decât de bine, potrivit cuvintelor Trimisului lui Allah ﷺ:

Când sunt amintiți companionii mei, opriți-vă!

⁴⁸

Sufyān ibn ʿUyaynah a spus:

Cel care rostește un cuvânt împotriva companionilor Trimisului lui Allah ﷺ este un om al poftei....

Comentariu

Însoțirea are ranguri diferite. Ea poate fi îndelungată, prin rămânerea multă vreme alături de Trimisul ﷺ, ori poate fi scurtă. Cel care l-a însoțit are însă meritul însoțirii, chiar dacă aceasta a fost scurtă.

În privința cuvintelor sale: „Cerem îndurare pentru ei, le amintim meritul și ne oprim de la discutarea greșelilor lor”, dreptul lor asupra noastră este să cerem ca Allah să fie mulțumit de ei, să cerem îndurare pentru ei, să-i luăm drept pildă, să-i lăudăm și să ne oprim limbile de la atacuri împotriva lor ori a vreunuia dintre ei. Să nu ne afundăm în tulburările și războaiele care s-au petrecut între ei, fiindcă fiecare a depus efort de judecată. Unii au judecat corect și au două răsplăți, iar alții au greșit și au o răsplată, greșeala fiindu-le iertată. Au, de asemenea, fapte mărețe care ispășesc greșelile petrecute din partea unora dintre ei.

În privința cuvintelor sale: „Nu îl amintim pe niciunul decât de bine”, ei doresc adevărul și au depus efort de judecată. Fiecare a lucrat după judecata la care a ajuns; unii au judecat corect, iar alții au greșit și sunt iertați. Toți sunt companionii Trimisului lui Allah ﷺ și nu intrăm în cele petrecute între ei.

Cugetă la acest verset:

Cei care au venit după ei

— adică după emigranți și sprijinitori —

spun: «Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care au crezut înaintea noastră! Nu pune în inimile noastre dușmănie față de cei care au crezut! Domnul nostru, Tu ești Plin de bunătate, Îndurător.»

De aceea, șeicul Islamului Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, spune despre aceasta:

Dintre temeliile Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah face parte curăția inimilor și a limbilor lor față de companionii Trimisului lui Allah ﷺ.

Curăția inimilor înseamnă că nu îl urăsc pe niciunul; curăția limbilor înseamnă că nu vorbesc împotriva niciunuia și nu îl înjosesc. Profetul ﷺ a spus în hadithul autentic:

Nu îi ocărâți pe companionii mei! Pe Cel în mâna Căruia este sufletul meu, dacă unul dintre voi ar cheltui aur cât Uḥud, nu ar ajunge la măsura de un mudd cheltuită de unul dintre ei și nici la jumătatea ei.⁴⁹

„Nu îi ocărâți pe companionii mei!” Apoi vine cineva cu judecata slabă, cu credința clătinată și stăpânit de poftă și vorbește împotriva companionilor Trimisului ﷺ!

Dacă acesta ar fi dintre grupările rătăcite, nu ne-am mira de el. Problema este însă că se revendică de la Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah și spune: „Aceasta ține de cercetarea istorică!” Ești însă însărcinat cu cercetarea istorică? Intri în ceva despre care nu știi, cu urmări primejdioase: îi faci pe oameni să se îndoiască de companionii Trimisului lui Allah și le umpli inimile de dușmănie împotriva lor. Datoria este să ne oprim de la cele asupra cărora s-au înfruntat.

În privința cuvintelor sale, întemeiate pe cuvântul Trimisului ﷺ:

Când sunt amintiți companionii mei, opriți-vă!,

⁴⁸ mai limpede este cuvântul său ﷺ:

Nu îi ocărâți pe companionii mei!

Aceasta este oprirea de la ocărârea oricăruia dintre companioni. Datoria este să cerem îndurare și iertare pentru ei, împlinind cuvintele Preaînaltului:

Cei care au venit după ei spun: «Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care au crezut înaintea noastră!»

Să ne oprim limbile și condeiele de la vorbirea împotriva companionilor Trimisului ﷺ, să-i apărăm, să-l combatem pe cel care îl înjosește pe vreunul și să-i respingem cuvântul, fiindcă se împotrivește crezului corect, crezul Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah.

Șeicul Islamului spune în Al-Wāsiṭiyyah:

Din cele transmise despre ei, unele nu sunt adevărate, ci sunt minciuni și strecurări răuvoitoare. În cele adevărate, omul a depus efort de judecată. Cel care depune efort de judecată și judecă bine are două răsplăți, iar dacă greșește are o răsplată. Au și merite care copleșesc și acoperă greșelile ce se petrec din partea unora dintre ei.

Trimisul ﷺ a spus despre Ḥāṭib ibn Abī Baltaʿah, Allah să fie mulțumit de el, când acesta a judecat și le-a scris oamenilor din Mecca, iar ʿUmar a spus: „Lasă-mă, o, Trimis al lui Allah, să-i tai gâtul acestui fățarnic!” El ﷺ a spus:

Nu știi, o, ʿUmar! Poate că Allah, Atotputernicul și Mărețul, a privit spre oamenii de la Badr și a spus: «Faceți ceea ce voiți, căci v-am iertat!»⁵⁰

Acest companion era dintre cei care luaseră parte la Badr.

În privința cuvintelor sale, relatând de la Sufyān ibn ʿUyaynah: „Cel care rostește un cuvânt împotriva companionilor Trimisului lui Allah ﷺ este un om al poftei”, nu vorbește împotriva lor decât un om al poftei, care îi atacă pe companionii Trimisului ﷺ.

Companionilor Trimisului ﷺ li se cuvin dragoste, respect, cinstire, recunoașterea rangului lor și luarea lor drept pildă. Ei sunt cea mai bună generație, l-au văzut pe Profet ﷺ, au crezut în el, l-au însoțit și l-au sprijinit, au luptat alături de el și au primit de la el cunoașterea. Sunt cei mai buni din această comunitate, ba chiar cei mai buni dintre făpturi după profeți. Allah i-a ales pentru însoțirea Profetului Său Muḥammad ﷺ, Pecetea profeților și cel mai bun dintre trimiși. Nu îi atacă decât cel care are în inimă dușmănie și ură față de Islam.

El nu îi atacă pentru persoanele lor, ci pentru sprijinirea acestei religii și transmiterea ei cu credincioșie către oameni.

Cel care îi atacă o face din această pricină, fiindcă urăște Islamul și poartă pizmă față de el. Prin aceasta își caută răzbunarea și dorește să taie legătura comunității cu Profetul său Muḥammad ﷺ, fiindcă ei sunt legătura dintre noi și Trimis ﷺ. Acesta este scopul celui care îi atacă.

De aceea, după ce i-a amintit pe emigranți și pe sprijinitori în Sūrat Al-Ḥashr, El a spus:

Cei care au venit după ei spun: «Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care au crezut înaintea noastră!»

Aceasta arată că acela care îi atacă pe ei ori pe vreunul dintre ei o face doar din dușmănia pe care o are în inimă față de ei. De aceea, marele imam Sufyān ibn ʿUyaynah a spus:

Cel care rostește un cuvânt împotriva companionilor Trimisului lui Allah ﷺ este un om al poftei.

Pofta l-a împins la aceasta, iar pofta înseamnă aici ura și dușmănia față de ei. De aceea îi găsiți printre cei mai răi oameni pe cei care îi atacă pe companionii Trimisului ﷺ. Au fost dați în vileag prin minciună și prin ura oamenilor față de ei. Nimeni nu îi vede fără să-i urască, fiindcă Allah le-a pus ura pe pământ. Cel care vede pe cineva urându-i pe companionii Trimisului ﷺ simte în sine ură și aversiune față de aceia. Îi cerem lui Allah să ne păzească.

Aceasta nu îi vatămă pe companionii Trimisului lui Allah și nu vatămă Islamul. Rangul și răsplata companionilor sunt păstrate pe deplin, iar Islamul continuă și biruiește, iar lauda I se cuvine lui Allah. Aceștia nu se vatămă decât pe ei înșiși. Teama este însă pentru cel care le citește cărțile fără să aibă cunoaștere: poate ajunge să simtă ceva împotriva companionilor Trimisului ﷺ și să fie influențat. Câți dintre fiii musulmanilor nu au căzut pradă citirii cărților acestora! Când le citește, omul este influențat și simte în sine ură față de companionii Trimisului ﷺ ori, cel puțin, rangul și valoarea lor scad în ochii săi.

Aceasta este teama pentru tinerii musulmani și pentru cei care nu au dobândit cunoaștere temeinică: să fie influențați de cărțile care îi atacă pe companionii Trimisului lui Allah. Mai ales că acum sunt publicate, împodobite și înfățișate în cea mai frumoasă formă, prin tipar și legătură. Le promovează la târguri, găsind astfel prilejul să răspândească și să facă cunoscută atacarea companionilor Trimisului ﷺ.

Fără îndoială, atacarea companionilor Trimisului lui Allah este un atac împotriva Trimisului ﷺ. Cum să fie companionii săi asemenea celor descriși de ei prin aceste însușiri urâte? Acesta este un atac împotriva Trimisului ﷺ.

Este, de asemenea, socotirea Cărții lui Allah drept minciună. Allah i-a lăudat pe companioni în Coranul măreț, în versete precum cuvintele Preaînaltului:

Înaintașii cei dintâi dintre emigranți și sprijinitori, precum și cei care i-au urmat în bine: Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El. Le-a pregătit grădini pe sub care curg râuri, în care vor rămâne pentru totdeauna. Aceasta este marea izbândă.

Preaînaltul a spus:

Allah a fost mulțumit de credincioși când îți jurau credință sub copac. El a știut ceea ce era în inimile lor, a pogorât liniștea asupra lor și i-a răsplătit cu o cucerire apropiată.

Preaînaltul a spus:

Muḥammad este Trimisul lui Allah. Cei care sunt cu el sunt aspri față de necredincioși, îndurători între ei. Îi vezi plecați și prosternați, căutând harul și mulțumirea lui Allah. Semnul lor este pe fețele lor, din urma prosternării. Aceasta este pilda lor în Tora.

Adică descrierea lor din Tora; sunt amintiți în Tora, așa cum este amintit Profetul lor Muḥammad ﷺ.

Iar pilda lor în Evanghelie,

cea pogorâtă asupra lui ʿĪsā, este

asemenea unei plante care își scoate mlădița, o întărește, se îngroașă și se înalță drept pe tulpinile sale, spre bucuria semănătorilor, ca să-i înfurie prin ei pe necredincioși. Allah le-a făgăduit celor dintre ei care au crezut și au împlinit fapte drepte iertare și răsplată măreață.

Aceasta arată că nu se înfurie împotriva companionilor Trimisului lui Allah și nu îi urăște decât un necredincios, potrivit cuvintelor Preaînaltului:

Ca să-i înfurie prin ei pe necredincioși.

Acesta este semnul necredinței. Ura față de companionii Trimisului ﷺ este necredință și fățărnicie. La Allah căutăm adăpost.

În privința cuvintelor sale: „...un cuvânt, este un om al poftei”, dacă rostește chiar și un singur cuvânt pentru a-i înjosi pe companioni, este un om al poftei.

Dacă aceasta se întâmplă pentru un singur cuvânt, cum este cu cel care scrie cărți pentru a-i ocărî, a-i ataca, a le căuta greșelile și a le mări? Cum este cu acesta? Dacă acela care rostește un cuvânt împotriva companionilor Trimisului lui Allah este un om al poftei, înseamnă că își urmează pofta: nu a vorbit decât dintr-o poftă a sa și din ură față de companionii Trimisului lui Allah.

Ascultarea și supunerea față de conducători în ceea ce Allah iubește și încuviințează

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Și ascultarea și supunerea față de conducători în cele pe care Allah le iubește și de care este mulțumit. Cel care primește califatul prin acordul oamenilor și mulțumirea lor este conducătorul credincioșilor. Nimănui nu îi este îngăduit să petreacă o noapte fără să recunoască un imam deasupra sa, fie el drept ori păcătos.”

Comentariu

Dintre temeliile Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah întemeiate pe Cartea lui Allah și pe Sunna Trimisului ﷺ fac parte ascultarea și supunerea față de conducătorii musulmanilor. Preaînaltul a spus:

O, voi care ați crezut, ascultați de Allah, ascultați de Trimis și de cei dintre voi care au autoritate.

Dintre voi

înseamnă dintre musulmani.

Profetul ﷺ a spus:

Vă îndemn la teama de Allah, la ascultare și supunere, chiar dacă ar ajunge să vă conducă un rob.⁸

Într-o altă relatare: