Explicarea lucrării «Sharḥ al-Sunnah» — Volumul I

Laudă lui Allah, Domnul lumilor! Allah să-i dăruiască binecuvântare și pace profetului nostru Muḥammad, familiei sale și tuturor companionilor săi.

Autorul acestei cărți este al-Barbahārī. Numele său este al-Ḥasan ibn ʿAlī ibn Khalaf al-Barbahārī. Numele al-Barbahārī provine de la barbahār, un fel de leac cu care se poate să fi lucrat ori pe care să-l fi vândut, fiind astfel numit după el. El este unul dintre marii hanbaliți. A învățat de la cei care învățaseră de la imamul Aḥmad, precum al-Marwadhī și alții, și s-a adâncit în știință. A învățat crezul, a învățat jurisprudența și a învățat știința de la marii imami.

Titlul cărții este «Sharḥ al-Sunnah». Prin Sunna se înțelege aici calea Trimisului ﷺ. Nu se are în vedere sensul tehnic folosit de învățații hadithului:

Ceea ce este stabilit de la Profet ﷺ prin cuvânt, faptă sau aprobare.

Se are în vedere un sens mai cuprinzător: calea Trimisului ﷺ, calea companionilor săi și calea predecesorilor dreptcredincioși. Aceasta este Sunna transmisă, fie în crez, fie în adorare, fie în jurisprudență, fie în purtare și în însușirile morale. Toate acestea sunt numite Sunna în sensul general.

El poate aminti chestiuni de jurisprudență, precum ștergerea peste khuffayn și căsătoria temporară, pentru a răspunde grupărilor rătăcite care au opinii contrare în aceste privințe. Poate repeta unele chestiuni pentru a le întări, fiindcă prilejul amintirii lor se repetă, pentru a le lămuri mai mult ori din alte scopuri ce țin de știință. În ansamblu, este o carte folositoare.

Însemnătatea ei vine și din vechimea sa. Ea se numără printre cărțile celor mai timpurii predecesori, care au trăit în vremea marilor imami, au învățat de la ei și au transmis crezul lor curat. Allah să aibă milă de acest imam de seamă!

Înțelesul cuvântului «sharḥ» este lămurire. Nu înseamnă că el comentează o anumită carte ori explică o anumită carte, ci că lămurește calea Sunnei. Acesta este înțelesul titlului «Sharḥ al-Sunnah».

Autorii din primele vremuri își numeau cărțile despre crez «Al-Sunnah», precum această carte, «Al-Sunnah» a imamului Aḥmad, «Al-Sunnah» a fiului său ʿAbd Allāh, «Al-Sunnah» a lui al-Athram și «Sharḥ uṣūl iʿtiqād Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah» a lui al-Lālakāʾī.

Le numeau și «Al-Īmān». În unele lucrări se găsește o secțiune numită «Cartea credinței», așa cum se află în Ṣaḥīḥ-urile lui al-Bukhārī și Muslim. Ei alcătuiesc o astfel de secțiune, o numesc «Cartea credinței» și cuprind în ea ceea ce ține de crez: credința în Allah, în îngerii Săi, în cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu binele și răul lui. Astfel, ei numesc aceste lucrări «Al-Īmān».

Le mai numeau și «Al-Sharīʿah», precum cartea «Al-Sharīʿah» a imamului al-Ājurrī, din școala șāfiʿită.

Le mai numeau și «Al-Tawḥīd», precum «Kitāb al-Tawḥīd» a lui Ibn Khuzaymah și celelalte cărți cunoscute despre unicitatea lui Allah. Sunt numite și «Crez» — ʿaqīdah —, adică ceea ce inima crede, îmbrățișează ca religie și afirmă cu certitudine.

Între toate aceste nume nu există deosebire: sunt mai multe nume pentru același lucru, așadar sunt sinonime. Nu este loc de dispută asupra numelor când se cunoaște înțelesul urmărit. Aceasta nu este o divergență, ci o convenție terminologică, iar fiecare asemenea convenție are un temei, așadar, între ei nu există deosebire în această privință. Chiar dacă termenii diferă, înțelesul este unul singur.

Cât despre cel care contestă aceasta și spune că «ʿaqīdah și tawḥīd» sunt termeni fără dovadă, care nu se găsesc nici în Coran, nici în Sunna, aceasta este o încercare de a semăna îndoieli. Prin ea vor să smulgă din rădăcini acest crez. Au venit cu asemenea vorbe pentru a nu se mai face deosebire între grupările rătăcite și gruparea care urmează calea dreaptă. Tocmai aceasta i-a înfuriat.

Ei urmăresc, de asemenea, să nu li se mai răspundă susținătorilor falsității. Acesta este scopul celor dintre ei care se dau învățați. Cât despre gloata neștiutoare și lipsită de discernământ, care culege de prin gunoaiele ideilor, aceștia repetă asemenea afirmații, precum cele din unele ziare și din unele lucruri pe care le numesc lucrări!

Nu este îngăduit să se dea atenție acestor încercări de a semăna îndoieli și acestor lucruri.

Comunitatea a urmat această cale și i-a acordat atenție pentru a deosebi adevărul de falsitate și călăuzirea de rătăcire. Aceia au însă un scop: vor să-i amestece pe oameni, astfel încât să nu mai existe deosebire între un ateu, un eretic, un om care urmează calea dreaptă și un susținător al inovațiilor religioase. Toți ar rămâne sub umbrela numelui Islamului, chipurile pentru a-i uni pe musulmani!

Le spunem: musulmanii nu se unesc decât pe temeiul unui crez corect, crezul care i-a adunat pe companioni, după ce fuseseră dezbinați. Preaînaltul a spus:

Amintiți-vă binefacerea lui Allah asupra voastră: erați dușmani, iar El v-a unit inimile și, prin binefacerea Sa, ați devenit frați.

Ce altceva i-a adunat pe companioni, după dezbinare și învrăjbire, dacă nu acest crez, care este înțelesul mărturisirii: „Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah; Muḥammad este Trimisul lui Allah”?!

Numai crezul corect îi adună pe oameni. Dacă au crezuri diferite, nu se vor uni niciodată.

Cât despre deosebirile în chestiunile de jurisprudență supuse efortului de interpretare, pentru care dovezile îngăduie mai multe înțelesuri, acestea nu dăunează și nu nasc dezbinare ori dușmănie, fiindcă este un efort de interpretare îngăduit. Deosebirea în crez nu este însă îngăduită, iar cei aflați în dezacord asupra lui nu se vor uni niciodată. Cei cu crezuri diferite nu se vor uni, oricâte încercări s-ar face, fiindcă se încearcă adunarea lucrurilor opuse. Lucrurile opuse și contradictorii nu pot fi adunate laolaltă.

Dacă vor unitatea musulmanilor, trebuie să îndrepte mai întâi crezul: crezul căruia toți trimișii, de la cel dintâi până la cel din urmă, i-au acordat atenție și cu care și-au început chemarea. Pe acesta trebuie să-l unească mai întâi. Când crezul este unul, și comunitatea se unește, dacă sunt într-adevăr serioși și sinceri în chemarea lor. Ei însă își bat joc de cel care vorbește despre crez și cheamă la crezul corect, spunând: „Acesta îi declară necredincioși pe oameni și vrea să-i dezbine pe musulmani; vrea cutare și cutare”, și tot așa.

Le spunem: nu-i veți putea aduna pe musulmani pe alt temei decât crezul corect. Dacă crezul ar fi unul, ei s-ar aduna cu ușurință:

Dacă vor să te înșele, Allah îți este de ajuns. El este Cel care te-a întărit prin ajutorul Său și prin credincioși și le-a unit inimile. Chiar dacă ai fi cheltuit tot ce se află pe pământ, nu le-ai fi putut uni inimile, însă Allah i-a unit. El este Puternic, Înțelept.

Amintiți-vă binefacerea lui Allah asupra voastră: erați dușmani, iar El v-a unit inimile și, prin binefacerea Sa, ați devenit frați. Erați pe marginea unei prăpăstii de Foc, iar El v-a izbăvit de ea. Astfel vă lămurește Allah semnele Sale, ca să fiți călăuziți.

Numai crezul corect îi va aduna pe oameni: crezul adus de trimiși, de la cel dintâi până la pecetea lor, Muḥammad.

Nu am trimis înaintea ta niciun trimis fără să-i revelăm: «Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Mine, așadar adorați-Mă!»

Cu adevărat, această comunitate a voastră este o singură comunitate, iar Eu sunt Domnul vostru. Așadar, temeți-vă de Mine!

Iar în celălalt verset:

Cu adevărat, această comunitate a voastră este o singură comunitate, iar Eu sunt Domnul vostru. Așadar, adorați-Mă!

Ei nu se unesc decât prin adorarea unui singur Domn: Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. El este Domnul adevărat, iar oricare altul este fals:

Aceasta pentru că Allah este Adevărul, ceea ce cheamă ei în afară de El este falsitatea, iar Allah este Cel Preaînalt, Cel Mare.

Acesta este temeiul unirii musulmanilor, dacă sunt sinceri. Să îndrepte crezul și să înlăture din el abaterea și lucrurile străine, astfel încât să fie așa cum l-a adus Muḥammad ﷺ, pentru ca musulmanii să se unească pe temeiul său.

Acesta este scopul urmărit de predecesori, precum al-Barbahārī și alții, când au scris aceste tratate și aceste cărți care lămuresc crezul corect.

Când au apărut încercările, dezbinările și rătăcirile, ei au scris aceste lucrări despre crez, lămurind prin ele Sunna urmată de Trimisul lui Allah ﷺ, de companionii săi și de generațiile de frunte. Cel care se ține de ea este salvat, iar cel care se abate de la ea piere. Despre aceasta a spus Trimisul lui Allah ﷺ:

V-am lăsat pe o cale luminoasă, a cărei noapte este asemenea zilei.¹

Iar Allah, Mărețul și Preaînaltul, spune:

Astăzi cei care au tăgăduit și-au pierdut speranța în privința religiei voastre. Nu vă temeți de ei, ci temeți-vă de Mine! Astăzi v-am desăvârșit religia, Mi-am întregit binefacerea asupra voastră și am încuviințat pentru voi Islamul ca religie.

Acesta este temeiul unirii cuvântului și al unității.

Cât despre a spune: „Ne unim asupra lucrurilor în care suntem de acord și ne îngăduim unii altora cele în care ne deosebim”, aceasta este cu neputință când deosebirea privește crezul. Dacă însă deosebirea privește jurisprudența și chestiunile care îngăduie mai multe înțelesuri, aceasta poate fi îngăduită, deși este obligatorie urmarea dovezii chiar și în chestiunile de jurisprudență. Preaînaltul a spus:

Dacă vă certați asupra unui lucru, întoarceți-l la Allah și la Trimis.

Deosebirile de jurisprudență pentru care există o posibilitate de interpretare și un temei nu produc dezbinare între musulmani. De aceea, între oamenii Sunnei se află ḥanafiți, mālikiți, șāfiʿiți și hanbaliți. Ei nu s-au dezbinat și nu s-au separat — laudă lui Allah! —, fiindcă acestea sunt eforturi de interpretare juridică întemeiate pe posibilități pe care dovezile le îngăduie.

Cât despre crez, crezul lor este unul singur. Hanbaliții, șāfiʿiții, mālikiții și ḥanafiții au același crez, chiar dacă printre adepții lor sunt și unii care li s-au împotrivit în crez.

Acest lucru se găsește între hanbaliți, între ḥanafiți, între șāfiʿiți și între mālikiți: printre ei se află unii care s-au împotrivit imamilor în crezul lor. Ei le urmează școala numai în jurisprudență, însă în crez li se împotrivesc.

Aceștia nu sunt socotiți adepți ai imamilor, fiindcă i-au urmat într-o privință și li s-au împotrivit într-o alta, mai importantă. Nu sunt socotiți adepți ai imamilor când li se împotrivesc în crez.

Acesta este lucrul care i-a îndemnat pe învățați, precum al-Barbahārī și alții, să arate calea corectă, luată din Cartea lui Allah, din Sunna Trimisului Său și din călăuzirea predecesorilor, pentru ca musulmanii să o urmeze. Aceasta ține de devotamentul sincer față de Allah, de Trimisul Său, de Cartea Sa, de conducătorii musulmanilor și de musulmanii de rând.

Dacă însă lucrul ar fi rămas ascuns, fără să fie lămurit și fără să fie scrise aceste lucrări, mulți oameni ar fi rătăcit. Aceste lucrări sunt, laudă lui Allah, o binefacere de la Allah, Atotputernicul și Mărețul, și o dovadă a lui Allah împotriva făpturilor Sale:

Pentru ca acela care piere să piară după o dovadă limpede.