Explicarea poemului al-Bayqūniyyah

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. Toată lauda Îi aparține lui Allah. Pe El Îl lăudăm, de la El cerem ajutor și iertare și la El căutăm adăpost de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel călăuzit de Allah nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel lăsat de El în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze și să reverse pace din belșug asupra lui, asupra familiei și Companionilor săi și asupra celor care îi urmează în bine până în Ziua Judecății.

Acestea fiind spuse:

Aceasta este o introducere în știința terminologiei hadithului.

Terminologia hadithului este știința prin care sunt cunoscute stările naratorului și ale relatării, din perspectiva acceptării și a respingerii.

Folosul acestei științe este curățarea dovezilor din hadith și desprinderea lor de ceea ce le afectează, precum slăbiciunea și altele, pentru a se putea argumenta prin ele. Cel care aduce Sunnah drept dovadă are nevoie de două lucruri:

1. Să fie stabilit că ea provine de la Profet ﷺ.

2. Să fie stabilit că ea indică norma în cauză.

De aceea, preocuparea pentru Sunnah Profetului este însemnată: pe ea se întemeiază un lucru de mare importanță, și anume credințele, actele de adorare, conduita și celelalte îndatoriri pe care Allah le-a impus robilor Săi.

Cercetarea autenticității atribuirii către Profet ﷺ privește hadithul. Coranul ne-a fost transmis printr-o transmitere mutawātir, certă, atât în formulare, cât și în sens; cei mai tineri l-au preluat de la cei mai vârstnici. Așadar, autenticitatea transmiterii sale nu are nevoie să fie cercetată.

Să știi apoi că știința hadithului se împarte în două:

1. Știința hadithului ca relatare — riwāyah.

2. Știința hadithului ca examinare critică — dirāyah.

Știința hadithului ca relatare cercetează cuvintele, faptele și stările transmise de la Profet ﷺ. Ea cercetează ceea ce este transmis, nu transmiterea în sine.

De exemplu, când ne parvine un hadith de la Profet ﷺ, cercetăm dacă el privește un cuvânt, o faptă sau o stare.

Cercetăm și dacă el indică sau nu un anumit lucru.

Aceasta este știința hadithului ca relatare. Obiectul ei este cercetarea persoanei Profetului ﷺ și a cuvintelor, faptelor și stărilor sale. Printre fapte se numără și aprobarea, deoarece este socotită o faptă. Cât despre stări, acestea sunt însușirile sale, precum statura înaltă sau scundă, culoarea, mânia, bucuria și altele asemenea.

Știința hadithului ca examinare critică este știința care cercetează stările naratorului și ale relatării din perspectiva acceptării și a respingerii.

De exemplu, când întâlnim un narator, cercetăm dacă el este acceptabil sau trebuie respins.

În ceea ce privește relatarea, cercetăm ce anume din ea este acceptat și ce este respins.

Prin aceasta înțelegem că acceptarea naratorului nu atrage neapărat acceptarea relatării. Naratorii unui lanț pot fi de încredere și integri, dar textul poate fi contradictoriu sau afectat de un defect ascuns; atunci nu îl acceptăm. Tot astfel, uneori naratorii unui lanț nu ajung la rangul cerut pentru a fi acceptați și considerați de încredere, însă hadithul în sine este acceptabil, deoarece este sprijinit de dovezi din Coran și Sunnah ori de principiile Legii islamice.

Așadar, folosul științei terminologiei hadithului este cunoașterea relatărilor care sunt acceptate și a celor care sunt respinse.

Acest lucru este important în sine, deoarece normele religioase se întemeiază pe faptul că dovada este sau nu stabilită și pe autenticitatea sau slăbiciunea ei.