Pericolele exagerării în mahr și în cheltuielile de nuntă

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Shaykhul Muḥammad ibn Ibrāhīm Āl al-Shaykh — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus:

Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne căim înaintea Lui. Căutăm ocrotire la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl îndrumă nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă să rătăcească nimeni nu-l poate îndruma. Mărturisim că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze pe el, familia și companionii săi și să le dăruiască pace din belșug.

În cele ce urmează: Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ și a pogorât asupra lui Cartea și înțelepciunea. El a transmis mesajul, a îndeplinit ceea ce i s-a încredințat, a sfătuit comunitatea și a luptat pentru Allah așa cum se cuvine, până când Allah i-a luat sufletul, după ce prin el desăvârșise religia și împlinise binefacerea. Pe calea sa au mers califii săi cei drept călăuziți și cei care i-au urmat în bine. Allah le-a poruncit robilor Săi credincioși să asculte de El, de Trimisul Său și de cei învestiți cu autoritate dintre ei, adică învățații și conducătorii. Tot astfel, El i-a îndatorat pe cei învestiți cu autoritate să dorească binele supușilor lor, să se îngrijească de treburile celor a căror cârmuire le-a încredințat-o Allah și să-i îndrepte spre ceea ce-i face drepți și le asigură binele în religie și în viața lumească. Să-i țină la hotărârea lui Allah și a Trimisului Său, obligându-i să împlinească poruncile lui Allah și să lase ceea ce El a interzis. Le-a poruncit, de asemenea, să aducă neînțelegerile lor înaintea lui Allah și a Trimisului, adică înaintea Cărții lui Allah și a Sunnei Trimisului Său ﷺ.

Printre lucrurile în care oamenii au mers prea departe, până la risipă și întrecere în fală, se află exagerarea în mahr, cheltuirea fără măsură pentru îmbrăcăminte, ospețe și altele asemenea. Învățații și oamenii cu judecată s-au arătat nemulțumiți de aceasta, din pricina numeroaselor rele pe care le-a provocat. Printre ele se află necăsătorirea multor femei, fiindcă numeroși bărbați nu pot suporta cheltuielile căsătoriei. De aici au apărut felurite alte rele.

Din grija pentru religie și din dorința binelui obștesc, cei învestiți cu autoritate și conducătorii oamenilor — demnitarii statului, învățații religiei și fruntașii țării — au socotit că nevoia presantă de a ocroti pudoarea musulmanilor și de a le păstra castitatea cere limitarea acestui lucru în care oamenii s-au întrecut în fală. Ei au ieșit din măsura obișnuită, încurajată de Trimisul ﷺ, ajungând la un nivel la care mulți nu-și mai pot păstra castitatea prin căsătorie. Au avut loc, așadar, întruniri și schimburi de scrisori ale studenților în știința religiei și ale altora pentru cercetarea subiectului. Nu mai rămânea decât emiterea unei fatwa după care oamenii să se călăuzească și pe care autoritățile să-i îndemne s-o aplice. Am cerut ajutorul lui Allah, am cercetat subiectul din toate laturile și am ajuns la următoarele:

1. Ușurarea mahrului

Micșorarea mahrului și neîmpovărarea soțului cu ceea ce-i este greu sunt cerute de Lege, prin acordul învățaților de odinioară și de mai târziu, și reprezintă Sunna statornicită de la Profet ﷺ. Imamul al-Muwaffaq Ibn Qudāmah a amintit în al-Mughnī că este recomandată neexagerarea în mahr și a citat hadithurile pe această temă. Printre ele se află ceea ce s-a relatat de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —, de la Profet ﷺ: «Femeile cu cea mai mare binecuvântare sunt cele ale căror cheltuieli sunt cele mai mici». Abū Ḥafṣ l-a relatat cu lanțul său de transmitere.

Tot astfel, Abū al-ʿAjfāʾ a relatat că ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a spus: «Să nu exagerați în mahrul femeilor! Dacă aceasta ar fi fost o cinste în această lume ori evlavie înaintea lui Allah, Trimisul lui Allah ﷺ ar fi avut cel dintâi drept la ea. Trimisul lui Allah ﷺ nu i-a dat niciuneia dintre soțiile sale și nu i s-a dat niciuneia dintre fiicele sale un mahr mai mare de douăsprezece uncii. Omul poate să exagereze atât de mult în mahrul soției sale, încât ajunge s-o vrăjmășească în inima sa, până spune: „Pentru voi m-am istovit până la ultima suflare”». Relatat, în formă prescurtată, de al-Nasāʾī și Abū Dāwūd.

Al-Muwaffaq a spus apoi: «Nu este recomandată depășirea acestei sume» — adică a mahrului Profetului ﷺ — «fiindcă, atunci când devine mare, omul poate să nu-l poată plăti și se expune astfel vătămării în această lume și în Viața de Apoi». Sfârșitul citatului.

Imamul Ibn al-Qayyim a consacrat în Zād al-maʿād un capitol de sine stătător hotărârii Profetului ﷺ privitoare la mahr. El a spus: «În Ṣaḥīḥ Muslim s-a statornicit de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea — că a spus: „Mahrul Profetului ﷺ pentru soțiile sale era de douăsprezece uncii și un nashsh, adică cinci sute”.

ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „Nu știu ca Trimisul lui Allah ﷺ să se fi căsătorit cu vreuna dintre soțiile sale ori să fi dat în căsătorie vreuna dintre fiicele sale pentru mai mult de douăsprezece uncii”. Al-Tirmidhī a spus: hadith ḥasan ṣaḥīḥ». Sfârșitul citatului.

În Sunan Abī Dāwūd, din hadithul lui Jābir, Profetul ﷺ a spus: «Cine dă ca mahr cât încape în căușul palmei sale, din făină de cereale prăjite ori curmale, a făcut căsătoria îngăduită». Iar la al-Tirmidhī se relatează că o femeie din Fazārah s-a căsătorit pentru o pereche de sandale. Trimisul lui Allah ﷺ a întrebat-o: «Te-ai învoit, pentru tine și dreptul tău, cu o pereche de sandale?». Ea a spus: «Da». Atunci el a încuviințat căsătoria. Al-Tirmidhī a spus: hadith autentic.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri se relatează că o femeie a venit la Profet ﷺ și a spus: «Trimis al lui Allah, m-am dăruit ție». A rămas în picioare multă vreme. Un bărbat a spus: «Trimis al lui Allah, dă-mi-o în căsătorie dacă nu ai nevoie de ea». Trimisul lui Allah ﷺ a întrebat: «Ai ceva ce i-ai putea da ca mahr?». El a spus: «N-am decât această învelitoare a mea». Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Dacă-i dai învelitoarea, vei rămâne fără ea. Caută ceva». El a spus: «Nu găsesc nimic». Profetul ﷺ a spus: «Caută măcar un inel de fier». A căutat, dar n-a găsit nimic. Profetul ﷺ l-a întrebat: «Știi ceva din Coran?». El a răspuns: «Da, sura cutare și sura cutare», numindu-le. Atunci Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Ți-am dat-o în căsătorie pentru ceea ce știi din Coran».

Ibn al-Qayyim a spus apoi: «Aceste hadithuri arată că mahrul nu are o limită minimă și că un pumn de făină de cereale prăjite, un inel de fier ori o pereche de sandale pot fi desemnate valabil drept mahr și fac căsătoria îngăduită. Ele arată că exagerarea în mahr este nerecomandată în căsătorie și că face parte din puțina sa binecuvântare și din îngreunarea ei».

Mai departe a spus: «Cine susține că aceste hadithuri pe care le-am amintit sunt specifice Profetului ﷺ, că sunt abrogate ori că practica oamenilor din Medina le contrazice face o afirmație fără dovadă, respinsă de regula de bază. Saʿīd ibn al-Musayyib, fruntașul generației următoare companionilor din Medina, și-a măritat fiica pentru doi dirhami. Nimeni nu l-a mustrat; dimpotrivă, acest lucru a fost socotit printre meritele și virtuțile sale. ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf s-a căsătorit pentru un mahr de cinci dirhami, iar Profetul ﷺ l-a încuviințat». Sfârșitul citatului.

Al-Nawawī — Allah să aibă milă de el — a spus în comentariul la Muslim, despre hadithul lui ʿĀʾishah privitor la mahrul Profetului ﷺ: «Acest hadith este folosit ca dovadă că este recomandat ca mahrul să fie de cinci sute de dirhami». Sfârșitul citatului.

Cinci sute de dirhami înseamnă douăsprezece uncii și jumătate, fiindcă uncia are patruzeci de dirhami, iar dirhamul are jumătate și o cincime de mithqāl. Astfel, zece dirhami sunt șapte mithqāli. Aceasta echivalează cu aproximativ o sută patruzeci de riyali arabi.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah a spus, după cum este consemnat în al-Ikhtiyārāt: «Cuvintele imamului Aḥmad sunt ca mahrul să fie de patru sute de dirhami. Aceasta este părerea corectă pentru cel care are putință și înlesnire materială: este recomandat să ajungă la această sumă, fără s-o depășească». Sfârșitul citatului.

2. Mahrul se raportează la starea soțului

Dacă soțul își asumă un mahr pe care nu-l poate suporta și care nu se potrivește stării sale, el merită mustrat, fiindcă a făcut ceva nerecomandat, chiar dacă acel mahr este mai mic decât al Profetului ﷺ. Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — că un bărbat a venit la Profet ﷺ și a spus: «M-am căsătorit cu o femeie dintre anṣāri». Profetul ﷺ l-a întrebat: «Ai privit-o? Căci în ochii anṣārilor este ceva». El a spus: «Am privit-o». L-a întrebat: «Pentru cât te-ai căsătorit cu ea?». El a răspuns: «Pentru patru uncii». Profetul ﷺ i-a spus: «Patru uncii? Parcă ați ciopli argintul din coasta acestui munte! Nu avem ce să-ți dăm, dar poate te vom trimite într-o expediție, din care să obții ceva». A trimis apoi o expediție în care l-a trimis și pe acel bărbat.

Al-Nawawī a spus în comentariul acestui hadith: «Înțelesul acestor cuvinte este că un mahr mare în raport cu starea soțului este nerecomandat». Abū al-Maḥāsin a spus în al-Muʿtaṣar min al-mukhtaṣar min mushkil al-āthār: «Adevărul este că mustrarea îl privește pe cel care depășește suma potrivită stării sale și a ei, fiindcă aceasta este risipă vrednică de osândă, nu simpla mărire a sumei, căci aceasta este îngăduită». Sfârșitul citatului.

Aḥmad, al-Ṭabarānī în al-Kabīr și al-Awsaṭ și al-Ḥākim în al-Mustadrak au relatat de la Abū Ḥadrad al-Aslamī că a venit la Profet ﷺ cerându-i ajutor pentru mahrul unei femei. El l-a întrebat: «Cât i-ai făgăduit ca mahr?». A răspuns: «Două sute de dirhami». Profetul ﷺ a spus: «Chiar dacă ați scoate argintul din albia Baṭḥānului, tot n-ați da mai mult». În Majmaʿ al-zawāʾid se spune: «Transmițătorii lui Aḥmad sunt transmițători ai Ṣaḥīḥ-ului». Sfârșitul citatului.

3. Înlesnirea căsătoriei

Fără îndoială, căsătoria este prescrisă și încurajată de Lege și, în cele mai multe situații, ajunge la treapta obligației. Cei mai mulți oameni nu pot ajunge la acest lucru prescris ori recomandat atât timp cât există asemenea exagerări în mahr. Se știe că mijlocul fără de care o obligație nu poate fi împlinită devine și el obligatoriu. De aici se desprinde legitimitatea îndrumării oamenilor și a opririi lor de a merge prea departe într-un lucru care-i împiedică să împlinească ceea ce Allah le-a făcut obligatoriu. Mai ales că îndemnul la micșorarea mahrului nu cuprinde niciun rău, ci este un folos curat pentru soț și soție; mai mult, este ceva iubit și încurajat de Legiuitor, după cum am arătat.

4. Oprirea femeii de la căsătorie

Refuzul tutorelui de a mărita femeia cu un pretendent potrivit, pe care ea îl acceptă, dacă acesta nu plătește mahrul mare cerut din lăcomia lui personală ori din dorința risipei și a fălirii, nu este îngăduit de Lege. El face parte din împiedicarea nelegitimă a căsătoriei, care este interzisă și prin care făptuitorul devine păcătos dacă o repetă. Din această pricină, tutela trece la altcineva. Dacă toți tutorii împiedică nelegitim căsătoria, conducătorul poate interveni și încheia el însuși căsătoria.

5. Înlăturarea căilor către rău

Mahrul mare și exagerarea în el îi împiedică puternic pe mulți să se căsătorească. Numeroasele rele și răspândirea faptelor condamnabile între bărbați și femei care decurg de aici nu sunt ascunse. Mijloacele primesc hotărârea scopurilor, iar Legea curată a venit pentru dobândirea și desăvârșirea binelui, precum și pentru înlăturarea și micșorarea relelor. Chiar dacă strădania de a micșora mahrul n-ar avea alt rost decât închiderea căilor care duc la fapte interzise, aceasta ar fi de ajuns.

6. Înțelepciunea Legii și urmările exagerării

Marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a amintit în Iʿlām al-muwaqqiʿīn un capitol despre schimbarea și deosebirea fatwalelor după schimbarea vremurilor, a locurilor, a stărilor, a intențiilor și a obiceiurilor. În el a arătat că temelia și alcătuirea Legii se sprijină pe înțelepciune și pe binele robilor în viața de aici și la întoarcerea lor. Ea este în întregime dreptate, milă, folos și înțelepciune. Orice chestiune care trece de la dreptate la nedreptate, de la milă la contrariul ei, de la folos la rău și de la înțelepciune la lipsă de rost nu face parte din Lege, chiar dacă a fost introdusă în ea prin interpretare. Sfârșitul citatului.

Relele provocate de exagerarea în mahr nu sunt ascunse. Câte femei libere și cinstite n-au fost împiedicate de tutorii lor și nedreptățite, fiind lăsate să îmbătrânească fără soț și fără urmași! Câte femei n-au fost împinse astfel să răspundă chemării patimii și Satanei, aducând rușine și înjosire asupra lor, a familiilor și a neamurilor lor prin păcate care atrag mânia Celui Milostiv! Câți tineri, rămași fără mijloace, n-au putut suporta aceste cheltuieli pentru care Allah n-a pogorât nicio dovadă! Diavolii și tovărășiile rele i-au înconjurat, până i-au rătăcit și i-au dus pe căile pieirii și ale pierderii. Familia i-a pierdut, direcția vieții lor s-a stricat, comunitatea și țara i-au pierdut, iar ei și-au pierdut viața de aici și Viața de Apoi.

7. Înlăturarea răului înaintea dobândirii folosului

Chiar dacă un mahr mare ar aduce un anumit folos femeii și tutorilor ei, relele care decurg din el depășesc acel folos, dacă el există. Regula Legii este că înlăturarea relelor are întâietate față de dobândirea foloaselor.

8. Îndatorirea autorităților

Cei învestiți cu autoritate trebuie să se îngrijească de supușii lor și să înlăture răul de la ei, mai ales în treburile religiei. Întrucât din cele de mai sus am cunoscut relele care decurg din exagerarea în mahr, autoritățile trebuie să intervină în această chestiune și să pună o limită risipei și fălirii, care au dus la împiedicarea căsătoriei femeilor, la nedreptățirea lor și la celelalte urmări amintite.

9. Dreptatea și reglementarea

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah — Allah să aibă milă de el — a amintit în Kitāb al-ḥisbah, în cercetarea stabilirii prețurilor, că atunci când aceasta cuprinde dreptate între oameni, precum obligarea lor la schimbul pe care sunt datori să-l facă la prețul obișnuit și oprirea lor de a lua, în mod interzis, mai mult decât contravaloarea obișnuită, ea este îngăduită, ba chiar obligatorie. Îndrumarea oamenilor spre ușurarea mahrului, în situația arătată, intră în această categorie, fiindcă urmărește dreptatea și binele supușilor.

10. Înțelesul versetului despre qinṭār

Cât despre cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Și i-ați dat uneia dintre ele un qinṭār.

Cel mult, ele arată că celui care are putință îi este îngăduit să dea un qinṭār, nu că trebuie împovărat cu el cel neputincios sau că un tutore poate s-o împiedice pe femeia aflată în grija sa să se căsătorească cu un pretendent potrivit dacă el nu-l plătește. Dovada este că Profetul ﷺ l-a mustrat pe Abū Ḥadrad al-Aslamī pentru un mahr de două sute și pe bărbatul care s-a căsătorit cu o femeie dintre anṣāri pentru patru uncii, fiindcă aceste sume nu se potriveau stării lor. Sunna Profetului ﷺ lămurește și explică Cartea lui Allah.

Acesta este un răspuns pentru cel care socotește că versetul arată îngăduința exagerării în mahr. Există însă și o altă părere puternică: el nu arată îngăduința acestui lucru. Abū Ḥayyān a spus în al-Baḥr al-muḥīṭ: «Unii au spus că nu arată aceasta» — adică îngăduința exagerării în mahr — «fiindcă este un exemplu care accentuează mărimea, ca și cum s-ar spune: „Și ați dat această sumă uriașă, care nu se dă nimănui”. Se aseamănă cu vorbele Profetului ﷺ: „Cine construiește pentru Allah o moschee, fie ea cât locul unde-și depune ouăle o pasăre qaṭāh, Allah îi construiește o casă în Paradis”. Se știe că o moschee nu poate fi cât un asemenea loc; este doar o figură de stil care accentuează micimea. El i-a spus celui care făgăduise două sute ca mahr și venise să ceară ajutor pentru ele, mâniindu-se: „Parcă ați ciopli aurul și argintul din coasta ținutului pietros”».

Abū Ḥayyān a relatat de la Fakhr al-Rāzī că a spus: «Versetul nu dovedește exagerarea, fiindcă vorbele Celui Preaînalt „și ați dat” nu arată că dăruirea unui qinṭār este îngăduită. Din faptul că un lucru este pus drept condiție pentru altul nu rezultă că acea condiție este, în sine, îngăduită să se producă. Așa sunt cuvintele Profetului ﷺ: „Când cuiva i-a fost ucisă o rudă, familia sa are de ales între cele două lucruri mai bune”».

Astfel devine limpede că versetul nu oferă nicio îndreptățire pentru împovărarea celui neputincios cu ceea ce nu poate duce, nici pentru împiedicarea femeilor de la căsătorie, sacrificarea viitorului lor și nesocotirea demnității lor, în vederea împlinirii lăcomiei, a avidității și a fălirii.

11. Relatarea despre ʿUmar și femeia care i-a răspuns

Cât despre întâmplarea relatată de la ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el —, Abū Yaʿlā a relatat-o pe calea lui Muḥammad ibn Isḥāq: «Mi-a relatat Muḥammad ibn ʿAbd al-Raḥmān, de la Mujālid, de la al-Shaʿbī, de la Masrūq, care a spus: „ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el — a urcat la amvonul Trimisului lui Allah ﷺ și a spus: Oameni, de ce măriți atât de mult mahrul femeilor? Trimisul lui Allah ﷺ și companionii săi trăiau între voi, iar mahrurile lor erau de patru sute de dirhami ori mai puțin. Dacă mărirea lor ar fi însemnat evlavie înaintea lui Allah ori cinste, nu i-ați fi întrecut. Să nu aflu, așadar, că un bărbat a dat unei femei un mahr mai mare de patru sute de dirhami”».

Apoi a coborât, iar o femeie din Quraysh i-a ieșit în cale și a spus: «Cârmuitor al credincioșilor, le-ai interzis oamenilor să depășească patru sute de dirhami în mahrul femeilor? N-ai auzit cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Și i-ați dat uneia dintre ele un qinṭār.

El a spus: «Allah, iartă! Toți oamenii cunosc mai bine decât ʿUmar». Apoi s-a întors, a urcat la amvon și a spus: «Oameni, v-am oprit să depășiți patru sute în mahrul femeilor. Cine dorește să dea din averea sa cât vrea, s-o facă». Abū Yaʿlā a spus: «Cred că a spus: „Cine dă de bunăvoie, s-o facă”». Sfârșitul citatului.

Răspunsul este că adaosul care cuprinde împotrivirea femeii are căi de transmitere care nu sunt lipsite de critici. Printre ele se află calea lui Abū Yaʿlā amintită mai sus, în care apare Mujālid ibn Saʿīd. Imamul Aḥmad a spus despre el: «Atribuie Profetului multe lucruri pe care ceilalți nu le atribuie; nu este de luat în seamă». Ibn Maʿīn și alții au spus: «Nu este folosit ca dovadă». Al-Bukhārī a spus despre el: «Slab». Mai mulți imami ai criticii și evaluării transmițătorilor l-au criticat și în alte feluri.

Întâmplarea are alte căi la Ibn al-Mundhir, prin relatarea lui Qays ibn al-Rabīʿ. Mai mulți l-au criticat, între care al-Bukhārī, Ibn Mahdī, Yaḥyā ibn Maʿīn și alții. Al-Bukhārī l-a amintit între transmițătorii slabi, iar al-Nasāʾī a spus în Kitāb al-ḍuʿafāʾ wa-l-matrūkīn: «Qays ibn al-Rabīʿ este părăsit în transmiterea hadithului». Întrucât căile întâmplării nu sunt lipsite de critici, ea nu poate fi folosită ca dovadă și nici nu poate contrazice textele statornicite amintite mai sus, mai ales că nu s-a relatat de la niciun companion că l-ar fi contrazis ori mustrat pe ʿUmar, în afară de ceea ce a venit despre această femeie. Ai cunoscut spusele învățaților despre lanțul întâmplării sale.

Așadar, vorbele lui ʿUmar, cel inspirat, atunci când nu cuprind acest adaos, sunt în acord cu acele texte și cer aplicarea lor. Profetul ﷺ a spus: «Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți de după mine. Prindeți-vă de ea și mușcați-o cu măselele». Și a spus: «Urmați-i pe cei doi de după mine: Abū Bakr și ʿUmar».

Măsurile propuse

Odată stabilite acestea, calea pe care socotim că supușii trebuie îndrumați s-o urmeze în această privință se rezumă la cele ce urmează:

• Pentru Riyadh, Mecca, Jeddah, Medina și celelalte orașe mari ale Regatului, socotim că limita maximă a mahrului trebuie să fie de patru mii de riyali sau mai puțin, după treapta și starea oamenilor, împreună cu daruri însoțitoare potrivite sumei mahrului.
• Pentru ceilalți, socotim să se scrie judecătorului și emirului fiecărei localități să-i adune pe fruntașii lor și să le aducă la cunoștință hotărârea autorităților de micșorare a mahrurilor. Apoi să cerceteze starea locuitorilor și să convină asupra unei sume potrivite, ținând seama de cei mai lipsiți și de cei cu stare mijlocie. Ceea ce stabilesc împreună trebuie făcut obligatoriu.
• Cei care au luat-o înainte în această privință și au convenit între ei, dintre unele triburi din Hijaz, Tihamah și din alte părți, din proprie inițiativă și din grijă pentru femeile lor, asupra unui mahr potrivit stării lor materiale, ținând seama de cei mai lipsiți dintre ei, trebuie încurajați să stăruie în ceea ce au stabilit. Niciunui membru al acelor comunități să nu i se permită să încalce înțelegerea.
• Toți trebuie ținuți să oprească folosirea instrumentelor de distracție, muzica și cântecele. În plus, să se oprească și dafful, deși la origine este îngăduit, din pricina extinderii, prin el, la folosirea instrumentelor de distracție și muzică interzise, a amestecului dintre bărbați și femei, a ridicării glasurilor femeilor în cântec, a tulburării liniștii vecinilor prin acele sunete condamnabile și a cheltuirii banilor în chip nelegitim pentru cântărețe și altele.
• Să se urmărească înlăturarea tuturor cheltuielilor care înseamnă risipă, lux și întrecere în fală și care au fost cauza cea mai mare a exagerării în mahr: risipa în ospețe, mobilier precum dormitoarele, îmbrăcăminte precum rochiile și altele asemenea și podoabe precum colierele scumpe.
• Să fie de ajuns un singur ospăț, fără risipă, fie la soț, fie la familia soției, după înțelegere, deși prescrierea sa îl privește la origine pe soț. Pe această bază, să fie desființate petrecerile și fălirea.
• În fiecare localitate să existe o comisie de supraveghere sub autoritatea judecătorului, care să urmărească aplicarea celor de mai sus. Cel dovedit că le încalcă să primească o sancțiune financiară, iar surplusul să fie confiscat și pus deoparte pentru cei care au nevoie de ajutor ca să se căsătorească. Cei autorizați să încheie căsătorii să fie, de asemenea, însărcinați să obțină de la fiecare doritor angajamentul că nu va depăși cele arătate.
• Dacă tutorele refuză să mărite femeia cu un pretendent potrivit pe care ea l-a acceptat, din lăcomie și din dorința de a obține mai mult decât s-a stabilit, conducătorul poate interveni în chestiune potrivit Legii.

Îl rugăm pe Allah să îndrepte starea musulmanilor, să-i țină statornici în religia lor și să ne ocrotească pe noi și pe ei de încercările rătăcitoare, cele vădite și cele ascunse.

Allah să-l binecuvânteze pe Muḥammad, precum și familia și companionii săi, și să le dăruiască pace.

Dictat de cel nevoiaș înaintea Stăpânului său: Muḥammad ibn Ibrāhīm ibn ʿAbd al-Laṭīf Āl al-Shaykh.