Companionii Profetului în credința Ahl al-Sunna

Îi iubim pe companionii Trimisului lui Allah ﷺ. Nu exagerăm în iubirea pentru niciunul dintre ei și nu ne dezicem de niciunul dintre ei. Îi urâm pe cei care îi urăsc și îi pomenesc cu alte cuvinte decât de bine. Noi nu îi pomenim decât de bine. Iubirea pentru ei este religie, credință și bună făptuire, iar ura față de ei este necredință, ipocrizie și fărădelege.

Cea mai bună generație este cea a oamenilor care l-au văzut pe Trimisul lui Allah ﷺ. Cei mai buni companioni sunt califii drept călăuziți și îndrumați: Abū Bakr, apoi ʿUmar, apoi ʿUthmān, apoi ʿAlī. Allah să fie mulțumit de ei toți! Niciun companion al Trimisului lui Allah ﷺ să nu fie pomenit decât în cele mai frumoase cuvinte. Trebuie să ne abținem de la discuții despre neînțelegerile dintre ei. Ei sunt cei mai îndreptățiți să li se caute cele mai bune explicații și să li se atribuie cele mai bune intenții.

Din Sunna face parte pomenirea însușirilor frumoase ale tuturor companionilor Trimisului lui Allah ﷺ și abținerea de la cele petrecute între ei. Cel care îi insultă pe companionii Trimisului lui Allah ﷺ sau pe unul dintre ei este un inovator rāfiḍit. Iubirea pentru ei este Sunna, rugăciunea pentru ei este o apropiere de Allah, urmarea lor este o cale de apropiere, iar primirea relatărilor lor este un merit.

Nimănui nu îi este îngăduit să pomenească ceva din cusururile lor sau să-l atace pe vreunul dintre ei. Dacă cineva face aceasta, conducătorul este dator să-l disciplineze și să-l pedepsească. Nu îi este îngăduit să-l ierte, ci îl pedepsește, apoi îi cere să se căiască. Dacă se căiește, i se primește căința; dacă nu se căiește, îl pedepsește din nou și îl ține în închisoare până când se căiește și revine asupra celor făcute.

Ei consideră că trebuie să ne abținem de la discuții despre neînțelegerile dintre companionii Trimisului lui Allah ﷺ și să ne curățim limbile de pomenirea a ceea ce ar cuprinde o învinuire ori o micșorare a lor. Consideră că trebuie cerută îndurarea lui Allah pentru ei toți și că trebuie păstrată loialitatea față de toți.

Dintre principiile Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa face parte curăția inimilor și a limbilor lor față de companionii Trimisului lui Allah ﷺ, după cum Allah i-a descris în cuvintele Sale:

Iar cei care au venit după ei spun: «Doamne al nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care ne-au precedat în credință și nu pune în inimile noastre dușmănie față de cei care cred! Doamne al nostru, Tu ești Plin de bunătate, Îndurător!»

Nu-i insultați pe companionii mei! Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu, dacă unul dintre voi ar dărui în aur cât muntele Uḥud, nu ar ajunge la un mudd dăruit de unul dintre ei, nici măcar la jumătatea lui.

Ei primesc ceea ce au adus Cartea, Sunna și consensul despre meritele și treptele companionilor. Îi socotesc mai presus pe cei care au cheltuit și au luptat înainte de biruință — adică înaintea păcii de la al-Ḥudaybiyya — și îi așază pe muhājirūn înaintea anṣārilor. Ei cred că Allah le-a spus celor de la Badr — care erau puțin peste trei sute zece bărbați —: «Faceți ce voiți, căci v-am iertat!» Și cred că niciunul dintre cei care au depus jurământul de credință sub copac nu va intra în Foc, după cum a vestit Profetul ﷺ.

Allah a fost mulțumit de ei, iar ei au fost mulțumiți de El. Ei erau mai bine de o mie patru sute. Ei mărturisesc Paradisul pentru cei cărora Trimisul lui Allah ﷺ le-a mărturisit că îl vor dobândi, precum cei zece, Thābit ibn Qays ibn Șammās și alții. Recunosc ceea ce s-a transmis prin numeroase căi concordante de la conducătorul credincioșilor, ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, și de la alții: cei mai buni din această comunitate, după Profetul ei, sunt Abū Bakr, apoi ʿUmar. Îl așază pe ʿUthmān al treilea și pe ʿAlī al patrulea, Allah să fie mulțumit de ei, după cum arată relatările și după cum s-a întrunit consensul asupra întâietății lui ʿUthmān la depunerea jurământului de credință. Totuși, unii dintre Ahl al-Sunna au avut cândva opinii diferite despre ʿUthmān și ʿAlī, Allah să fie mulțumit de ei, în privința celui care este mai bun, după ce au fost de acord asupra întâietății lui Abū Bakr și a lui ʿUmar. Unii l-au pus înainte pe ʿUthmān și s-au oprit aici, ori l-au așezat pe ʿAlī al patrulea; alții l-au pus înainte pe ʿAlī, iar alții s-au abținut să hotărască. Poziția Ahl al-Sunna s-a statornicit însă asupra întâietății lui ʿUthmān, apoi a lui ʿAlī. Chestiunea privitoare la ʿUthmān și ʿAlī nu face parte, potrivit majorității Ahl al-Sunna, dintre principiile pentru care cel ce are altă opinie este socotit rătăcit. Chestiunea în care cel ce se împotrivește este socotit rătăcit este însă cea a califatului. Ei cred că, după Trimisul lui Allah ﷺ, calif a fost Abū Bakr, apoi ʿUmar, apoi ʿUthmān, apoi ʿAlī. Cel care contestă califatul vreunuia dintre aceștia este mai rătăcit decât măgarul familiei sale.

Ei se dezic de calea rāfiḍiților, care îi urăsc și îi insultă pe companioni, și de calea nawāṣibilor, care rănesc familia Profetului prin vorbe sau fapte. Ei se abțin de la discuții despre cele petrecute între companioni și spun: dintre relatările transmise despre cusururile lor, unele sunt minciuni, iar în altele s-a adăugat, s-a scos sau s-a schimbat sensul. În privința celor autentice, companionii sunt scuzați: fie au depus efort de judecată și au ajuns la adevăr, fie au depus efort de judecată și au greșit. Cu toate acestea, ei nu cred că fiecare companion este ferit de păcatele mari și de cele mici. În general, este posibil ca ei să fi săvârșit păcate. Dar au asemenea fapte timpurii și merite, încât acestea cer iertarea a ceea ce ar fi putut săvârși — dacă au săvârșit ceva —, până într-acolo încât li se iartă rele care nu le sunt iertate celor de după ei. Aceasta pentru că ei au fapte bune care șterg faptele rele, pe care cei de după ei nu le au. S-a statornicit prin cuvintele Trimisului lui Allah ﷺ că ei sunt cea mai bună generație și că un mudd dăruit de unul dintre ei este mai bun decât aur cât muntele Uḥud dăruit de cineva venit după ei. Apoi, dacă vreunul dintre ei a săvârșit un păcat, este posibil să se fi căit de el, să fi făcut fapte bune care îl șterg, să fi fost iertat datorită meritelor sale timpurii ori prin mijlocirea lui Muḥammad ﷺ — ei fiind cei mai îndreptățiți la mijlocirea sa — sau să fi fost încercat în această lume printr-o suferință prin care păcatul i-a fost ispășit.

Dacă așa stau lucrurile în privința păcatelor dovedite, cum ar putea fi în privința chestiunilor în care ei au depus efort de judecată? Dacă au ajuns la adevăr, au două răsplăți; dacă au greșit, au o singură răsplată, iar greșeala este iertată.

Apoi, ceea ce poate fi dezaprobat în faptele unora dintre ei este foarte puțin, copleșit de meritele și însușirile lor frumoase: credința în Allah și în Trimisul Său, lupta pe calea Sa, emigrarea, sprijinul oferit, știința folositoare și fapta bună.

Cel care cercetează viața acestor oameni cu știință și înțelegere și privește meritele cu care Allah i-a binecuvântat știe cu certitudine că ei sunt cele mai bune făpturi după profeți. Nu au fost și nu vor fi alții asemenea lor. Ei sunt elita generațiilor acestei comunități, care este cea mai bună dintre comunități și cea mai cinstită înaintea lui Allah.