48 de întrebări despre post

Ramadan este o lună măreață și binecuvântată. În ea Allah a coborât Coranul, călăuzire pentru oameni și dovezi limpezi ale călăuzirii și deosebirii adevărului de fals. El a făcut postul ei unul dintre stâlpii Islamului, iar rugăciunea ei de noapte o faptă voluntară prin care sporesc faptele bune și care este o pricină de scăpare din Foc. În cele două colecții Ṣaḥīḥ s-a transmis de la Trimisul lui Allah: «Cel care postește Ramadanul cu credință și nădejde în răsplată va avea iertate păcatele de mai înainte, iar cel care stă în rugăciune în Noaptea Destinului cu credință și nădejde în răsplată va avea iertate păcatele de mai înainte.»¹ A posti Ramadanul cu credință înseamnă a crede în Allah și în legea Lui, a o primi și a i te supune, nădăjduind în răsplata pe care Allah a rânduit-o pentru acest post. La fel este rugăciunea de noapte. Celui care se roagă noaptea în Ramadan ori în Noaptea Destinului având aceste două însușiri — credința și nădejdea în răsplată — Allah îi iartă păcatele de mai înainte. Dacă privim trecutul, vedem că în această lună binecuvântată s-au petrecut întâmplări mărețe, a căror amintire și ale căror urmări bune îl bucură pe credincios.

Prima întâmplare: Allah Preaînaltul a coborât Coranul în această lună, adică a început coborârea lui în ea și l-a făcut binecuvântat. Prin el, musulmanii au cucerit ținuturile pământului, spre răsărit și spre apus, au dobândit putere, iar stindardul Islamului s-a înălțat pretutindeni.

Știm cu toții că, după cum se menționează în istorie, coroana lui Kisrā a fost adusă califului bine călăuzit ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el! — de la al-Madāʾin la Medina, purtată pe două cămile. A fost pusă înaintea lui fără să-i lipsească măcar o mărgică. Toate acestea țineau de puterea musulmanilor și de înjosirea politeiștilor, iar lauda I se cuvine lui Allah. Avem încredere că această comunitate musulmană se va întoarce la Coranul cel Nobil, va judeca după el și va dobândi apoi putere, dacă Allah voiește.

Dar cel care culege mierea trebuie să îndure înțepăturile albinelor, iar cel care culege trandafirii, spinii. Biruința trebuie să fie precedată de încercarea celor care susțin Islamul și cheamă la el. Allah Preaînaltul spune în Cartea Sa:

Vă vom încerca până când îi vom cunoaște pe cei dintre voi care se străduiesc și pe cei răbdători.

Și spune:

Sau credeți că veți intra în Paradis fără să vi se întâmple asemenea celor care au trecut înaintea voastră? I-au atins lipsurile și suferințele și au fost zguduiți până când Trimisul și cei care credeau împreună cu el au spus: Când va veni ajutorul lui Allah? Cu adevărat, ajutorul lui Allah este aproape!

A doua întâmplare din această lună binecuvântată este bătălia de la Badr, care a avut loc în al doilea an după emigrare. Prilejul ei a fost că Trimisul lui Allah a auzit despre o caravană a qurayshiților, condusă de Abū Sufyān, care venea din al-Shām spre Mecca. Când a aflat, i-a îndemnat pe companionii care se puteau pregăti repede să iasă împotriva caravanei și să o ia. Qurayshiții își îngăduiseră să-l alunge pe Profet și pe companionii lui din casele și de lângă averile lor, iar între ei și Profet nu exista niciun legământ și nicio înțelegere. El a ieșit deci spre caravană pentru a o lua, cu un număr mic de oameni: trei sute și încă vreo zece și ceva. Ei nu urmăreau războiul, ci numai luarea caravanei, de aceea au ieșit în acest număr mic, având șaptezeci de cămile pe care călăreau cu rândul și doar doi cai.

Abū Sufyān, care însoțea caravana, le-a trimis veste oamenilor din Mecca, îndemnându-i să iasă pentru a-și apăra caravana și a o feri de Trimisul lui Allah. Oamenii din Mecca au ieșit cu toată pregătirea și cu armele lor, cu trufia și îngâmfarea lor. Au ieșit așa cum i-a descris Allah:

Au ieșit din casele lor cu îngâmfare, ca să se arate oamenilor și să împiedice de la calea lui Allah. Allah cuprinde tot ceea ce fac ei.

Pe drum le-a ajuns vestea că Abū Sufyān își scăpase caravana de Profet. S-au sfătuit dacă să se întoarcă sau nu. Abū Jahl, căpetenia lor, a spus: «Pe Allah! Nu ne vom întoarce până nu ajungem la Badr, unde vom rămâne trei zile, vom înjunghia cămile, vom bea vin și cântărețele ne vor cânta. Arabii vor auzi despre noi și se vor teme de noi mereu.»

Aceste cuvinte arată trufie, îngâmfare și încredere în fals pentru a înlătura adevărul. L-au întâlnit pe Profet cu pregătirea, armele, trufia, îngâmfarea și puterea lor. Erau între nouă sute și o mie de oameni, pe când Profetul și companionii săi erau trei sute și încă vreo zece și ceva. Cele două grupuri s-au întâlnit: oștile lui Allah și oștile Satanei. Deznodământul a fost în favoarea oștilor lui Allah. Au fost uciși șaptezeci de oameni dintre fruntașii, nobilii și căpeteniile qurayshiților și au fost luați prizonieri șaptezeci. După biruință, Profetul a rămas trei zile pe câmpul luptei, după obiceiul său. A treia zi a încălecat și s-a oprit lângă puțul de la Badr în care fuseseră aruncați douăzeci și patru dintre mai-marii qurayshiților. I-a chemat pe numele lor și al taților lor, spunând: «O, cutare, fiul lui cutare! Ați găsit adevărat ceea ce v-a făgăduit Domnul vostru? Eu am găsit adevărat ceea ce mi-a făgăduit Domnul meu.» Ei au întrebat: «O, Trimis al lui Allah! Cum vorbești cu oameni ale căror trupuri au putrezit?» El a răspuns: «Voi nu auziți ceea ce spun mai bine decât ei, dar ei nu pot răspunde», ori a spus: «Nu pot întoarce o vorbă.»²

Apoi Profetul s-a întors biruitor la Medina Profetului, iar lauda I se cuvine lui Allah.

A treia întâmplare: cucerirea Meccăi. Politeiștii stăpâneau Mecca și o pustiiseră prin necredință, politeism și nesupunere. Allah Preaslăvitul și Preaînaltul i-a îngăduit Profetului Său să lupte împotriva locuitorilor ei și i-a făcut-o îngăduită pentru o parte a unei zile. După cucerire, ea și-a redobândit sfințenia pe care o avusese înainte. Profetul a intrat în ea vineri, în a douăzecea zi a Ramadanului, în al optulea an după emigrare, victorios și sprijinit de Allah. S-a oprit la poarta Kaʿbei, iar qurayshiții stăteau înaintea lui, așteptând să vadă ce va face cu ei. El i-a întrebat: «O, qurayshiți! Ce credeți că voi face cu voi?» Ei au răspuns: «Bine: ești un frate nobil, fiul unui frate nobil.» Profetul a spus: «Plecați, sunteți liberi!»³ Le-a arătat îndurare după ce îi avusese în puterea sa. Aceasta este culmea caracterului ales și a iertării.

După prezentarea întâmplărilor din această lună, putem întreba: ce se cuvine să facem în Ramadan? Ceea ce facem în această lună binecuvântată este fie obligatoriu, fie recomandat. Obligatoriu este postul, iar recomandată este rugăciunea de noapte.

Postul, după cum știm cu toții, înseamnă abținerea de la cele care îl anulează, din zori până la apus, ca act de adorare a lui Allah. Dovada este cuvântul Său:

Acum aveți relații cu ele și căutați ceea ce Allah a scris pentru voi! Mâncați și beți până când vi se deosebește firul alb al zorilor de firul negru, apoi împliniți postul până la căderea nopții.

Scopul postului nu este antrenarea trupului să îndure setea, foamea și greutatea, ci deprinderea sufletului să renunțe la ceea ce iubește pentru mulțumirea Celui iubit. Lucrurile iubite la care renunță sunt mâncarea, băutura și relațiile intime: acestea sunt poftele sufletului.

Cel iubit a Cărui mulțumire este căutată este Allah, Atotputernicul și Mărețul. Trebuie să avem prezentă această intenție: lăsăm cele care anulează postul căutând mulțumirea lui Allah.

Allah Preaslăvitul și Preaînaltul a arătat înțelepciunea poruncirii postului acestei comunități:

O, voi cei care credeți! V-a fost poruncit postul, așa cum le-a fost poruncit celor de dinaintea voastră, ca să dobândiți evlavie.

Aici cuvintele „ca să” arată scopul: să vă temeți de Allah, lăsând ceea ce El a oprit și împlinind ceea ce a poruncit. Într-un hadith autentic, Profetul a spus: «Cel care nu lasă vorba mincinoasă, fapta potrivit ei și purtarea nesăbuită, Allah nu are nevoie ca el să-și lase mâncarea și băutura.»⁴

Adică Allah nu dorește numai să lăsăm mâncarea și băutura, ci dorește să lăsăm vorba mincinoasă, fapta potrivit ei și purtarea nesăbuită. De aceea, dacă cineva îl insultă ori se ceartă cu cel care postește, acestuia îi este recomandat să spună: «Eu postesc» și să nu-i răspundă. Dacă i-ar răspunde, celălalt i-ar răspunde la rândul lui, apoi el ar răspunde din nou și tot așa, până când întregul post ar deveni insultă și ceartă. Dar spunând «Eu postesc», îl înștiințează pe cel care îl insultă ori se ceartă cu el că nu este neputincios să-i răspundă, ci postul îl oprește. Atunci cel dintâi se oprește și se rușinează, fără a stărui în insultă și ceartă.

Aceasta este înțelepciunea poruncirii postului. Astfel fiind, în timpul postului trebuie să ne străduim să împlinim fapte de ascultare: pomenirea lui Allah, citirea Coranului, rugăciunea, milostenia, binefacerea față de oameni, chipul senin, îngăduința și caracterul bun. Să facem tot ceea ce ne poate șlefui sufletele.

Dacă musulmanul rămâne astfel întreaga lună, aceasta trebuie să lase o urmă asupra lui și luna nu se va încheia fără ca starea lui să se fi schimbat. De aceea, la sfârșitul lunii i-a fost legiuit să dea zakāt al-fiṭr, pentru a desăvârși curățirea sufletului. Sufletul se curăță prin împlinirea faptelor de ascultare și părăsirea celor oprite, dar și prin dăruirea averii. De aceea, această dăruire a fost numită zakāt.