٤٨ سؤالًا في الصيام

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător!

Toată lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor. Binecuvântările și pacea să fie asupra celei mai alese făpturi a Lui, Muḥammad ibn ʿAbdullāh, asupra familiei, a companionilor săi și a celor care îi urmează în bine până în Ziua Judecății. În cele ce urmează:

Frați și surori care postiți! În fiecare an vine o lună aleasă: luna Ramadan, luna iertării, luna îndurării. Ea vine să ne trezească din nepăsare și să-l facă pe fiecare dintre noi să-și cerceteze faptele anului care a trecut. Să le privească atent, cu dorința de a le îndrepta, să se corecteze și să-și pună sufletul și treburile în bună rânduială, pentru a se întoarce spre Allah Preaslăvitul și Preaînaltul. Să folosească acest prilej pentru căință și pentru înmulțirea faptelor bune. Astăzi sunt fapte fără socoteală, iar mâine va fi socoteală fără fapte.

Frații mei întru Allah! Cu acest prilej binecuvântat am dorit să alcătuiesc o lucrare despre post și am numit-o „48 de întrebări despre post”. La întrebări a răspuns venerabilul șeic Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn — Allah să aibă milă de el! Apoi i le-am prezentat, el le-a revizuit și mi-a îngăduit să le tipăresc. Allah să-l răsplătească cu bine și să le aducă musulmanilor folos prin cunoașterea lui! Nu am urmărit prin această lucrare decât folosul fraților mei musulmani, pentru ca musulmanul să cunoască prescripțiile religiei sale și să-L adore pe Allah potrivit celor legiuite de El. Allah Preaînaltul nu primește nicio faptă a omului decât dacă este făcută cu sinceritate pentru El și este corectă, potrivit celor legiuite de Trimis — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace!

Îl rog pe Allah Cel Măreț, Domnul Tronului slăvit, prin numele Sale cele mai frumoase și atributele Sale înalte, să facă această lucrare și celelalte sincere pentru Fața Sa cea generoasă și să-mi aducă folos prin ea în viață și după moarte. Îl rog și să-i dea acestei strădanii primire bună printre robii Săi. El aude și răspunde. Ultima noastră rugă este: toată lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor.

Abū Muḥammad Sālim ibn Muḥammad al-Juhanī

Al-Qaṣīm — al-Rass — căsuța poștală 231

Prefața culegătorului

Ramadan este o lună măreață și binecuvântată. În ea Allah a coborât Coranul, călăuzire pentru oameni și dovezi limpezi ale călăuzirii și deosebirii adevărului de fals. El a făcut postul ei unul dintre stâlpii Islamului, iar rugăciunea ei de noapte o faptă voluntară prin care sporesc faptele bune și care este o pricină de scăpare din Foc. În cele două colecții Ṣaḥīḥ s-a transmis de la Trimisul lui Allah: «Cel care postește Ramadanul cu credință și nădejde în răsplată va avea iertate păcatele de mai înainte, iar cel care stă în rugăciune în Noaptea Destinului cu credință și nădejde în răsplată va avea iertate păcatele de mai înainte.»

 A posti Ramadanul cu credință înseamnă a crede în Allah și în legea Lui, a o primi și a i te supune, nădăjduind în răsplata pe care Allah a rânduit-o pentru acest post. La fel este rugăciunea de noapte. Celui care se roagă noaptea în Ramadan ori în Noaptea Destinului având aceste două însușiri — credința și nădejdea în răsplată — Allah îi iartă păcatele de mai înainte. Dacă privim trecutul, vedem că în această lună binecuvântată s-au petrecut întâmplări mărețe, a căror amintire și ale căror urmări bune îl bucură pe credincios.

Prima întâmplare: Allah Preaînaltul a coborât Coranul în această lună, adică a început coborârea lui în ea și l-a făcut binecuvântat. Prin el, musulmanii au cucerit ținuturile pământului, spre răsărit și spre apus, au dobândit putere, iar stindardul Islamului s-a înălțat pretutindeni.

Știm cu toții că, după cum se menționează în istorie, coroana lui Kisrā a fost adusă califului bine călăuzit ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el! — de la al-Madāʾin la Medina, purtată pe două cămile. A fost pusă înaintea lui fără să-i lipsească măcar o mărgică. Toate acestea țineau de puterea musulmanilor și de înjosirea politeiștilor, iar lauda I se cuvine lui Allah. Avem încredere că această comunitate musulmană se va întoarce la Coranul cel Nobil, va judeca după el și va dobândi apoi putere, dacă Allah voiește.

Dar cel care culege mierea trebuie să îndure înțepăturile albinelor, iar cel care culege trandafirii, spinii. Biruința trebuie să fie precedată de încercarea celor care susțin Islamul și cheamă la el. Allah Preaînaltul spune în Cartea Sa:

A doua întâmplare din această lună binecuvântată este bătălia de la Badr, care a avut loc în al doilea an după emigrare. Prilejul ei a fost că Trimisul lui Allah a auzit despre o caravană a qurayshiților, condusă de Abū Sufyān, care venea din al-Shām spre Mecca. Când a aflat, i-a îndemnat pe companionii care se puteau pregăti repede să iasă împotriva caravanei și să o ia. Qurayshiții își îngăduiseră să-l alunge pe Profet și pe companionii lui din casele și de lângă averile lor, iar între ei și Profet nu exista niciun legământ și nicio înțelegere. El a ieșit deci spre caravană pentru a o lua, cu un număr mic de oameni: trei sute și încă vreo zece și ceva. Ei nu urmăreau războiul, ci numai luarea caravanei, de aceea au ieșit în acest număr mic, având șaptezeci de cămile pe care călăreau cu rândul și doar doi cai.

Abū Sufyān, care însoțea caravana, le-a trimis veste oamenilor din Mecca, îndemnându-i să iasă pentru a-și apăra caravana și a o feri de Trimisul lui Allah. Oamenii din Mecca au ieșit cu toată pregătirea și cu armele lor, cu trufia și îngâmfarea lor. Au ieșit așa cum i-a descris Allah:

Pe drum le-a ajuns vestea că Abū Sufyān își scăpase caravana de Profet. S-au sfătuit dacă să se întoarcă sau nu. Abū Jahl, căpetenia lor, a spus: «Pe Allah! Nu ne vom întoarce până nu ajungem la Badr, unde vom rămâne trei zile, vom înjunghia cămile, vom bea vin și cântărețele ne vor cânta. Arabii vor auzi despre noi și se vor teme de noi mereu.»

Aceste cuvinte arată trufie, îngâmfare și încredere în fals pentru a înlătura adevărul. L-au întâlnit pe Profet cu pregătirea, armele, trufia, îngâmfarea și puterea lor. Erau între nouă sute și o mie de oameni, pe când Profetul și companionii săi erau trei sute și încă vreo zece și ceva. Cele două grupuri s-au întâlnit: oștile lui Allah și oștile Satanei. Deznodământul a fost în favoarea oștilor lui Allah. Au fost uciși șaptezeci de oameni dintre fruntașii, nobilii și căpeteniile qurayshiților și au fost luați prizonieri șaptezeci. După biruință, Profetul a rămas trei zile pe câmpul luptei, după obiceiul său. A treia zi a încălecat și s-a oprit lângă puțul de la Badr în care fuseseră aruncați douăzeci și patru dintre mai-marii qurayshiților. I-a chemat pe numele lor și al taților lor, spunând: «O, cutare, fiul lui cutare! Ați găsit adevărat ceea ce v-a făgăduit Domnul vostru? Eu am găsit adevărat ceea ce mi-a făgăduit Domnul meu.» Ei au întrebat: «O, Trimis al lui Allah! Cum vorbești cu oameni ale căror trupuri au putrezit?» El a răspuns: «Voi nu auziți ceea ce spun mai bine decât ei, dar ei nu pot răspunde», ori a spus: «Nu pot întoarce o vorbă.»

Apoi Profetul s-a întors biruitor la Medina Profetului, iar lauda I se cuvine lui Allah.

A treia întâmplare: cucerirea Meccăi. Politeiștii stăpâneau Mecca și o pustiiseră prin necredință, politeism și nesupunere. Allah Preaslăvitul și Preaînaltul i-a îngăduit Profetului Său să lupte împotriva locuitorilor ei și i-a făcut-o îngăduită pentru o parte a unei zile. După cucerire, ea și-a redobândit sfințenia pe care o avusese înainte. Profetul a intrat în ea vineri, în a douăzecea zi a Ramadanului, în al optulea an după emigrare, victorios și sprijinit de Allah. S-a oprit la poarta Kaʿbei, iar qurayshiții stăteau înaintea lui, așteptând să vadă ce va face cu ei. El i-a întrebat: «O, qurayshiți! Ce credeți că voi face cu voi?» Ei au răspuns: «Bine: ești un frate nobil, fiul unui frate nobil.» Profetul a spus: «Plecați, sunteți liberi!»

 Le-a arătat îndurare după ce îi avusese în puterea sa. Aceasta este culmea caracterului ales și a iertării.

După prezentarea întâmplărilor din această lună, putem întreba: ce se cuvine să facem în Ramadan? Ceea ce facem în această lună binecuvântată este fie obligatoriu, fie recomandat. Obligatoriu este postul, iar recomandată este rugăciunea de noapte.

Postul, după cum știm cu toții, înseamnă abținerea de la cele care îl anulează, din zori până la apus, ca act de adorare a lui Allah. Dovada este cuvântul Său:

Scopul postului nu este antrenarea trupului să îndure setea, foamea și greutatea, ci deprinderea sufletului să renunțe la ceea ce iubește pentru mulțumirea Celui iubit. Lucrurile iubite la care renunță sunt mâncarea, băutura și relațiile intime: acestea sunt poftele sufletului.

Cel iubit a Cărui mulțumire este căutată este Allah, Atotputernicul și Mărețul. Trebuie să avem prezentă această intenție: lăsăm cele care anulează postul căutând mulțumirea lui Allah.

Allah Preaslăvitul și Preaînaltul a arătat înțelepciunea poruncirii postului acestei comunități:

Aici cuvintele „ca să” arată scopul: să vă temeți de Allah, lăsând ceea ce El a oprit și împlinind ceea ce a poruncit. Într-un hadith autentic, Profetul a spus: «Cel care nu lasă vorba mincinoasă, fapta potrivit ei și purtarea nesăbuită, Allah nu are nevoie ca el să-și lase mâncarea și băutura.»

Adică Allah nu dorește numai să lăsăm mâncarea și băutura, ci dorește să lăsăm vorba mincinoasă, fapta potrivit ei și purtarea nesăbuită. De aceea, dacă cineva îl insultă ori se ceartă cu cel care postește, acestuia îi este recomandat să spună: «Eu postesc» și să nu-i răspundă. Dacă i-ar răspunde, celălalt i-ar răspunde la rândul lui, apoi el ar răspunde din nou și tot așa, până când întregul post ar deveni insultă și ceartă. Dar spunând «Eu postesc», îl înștiințează pe cel care îl insultă ori se ceartă cu el că nu este neputincios să-i răspundă, ci postul îl oprește. Atunci cel dintâi se oprește și se rușinează, fără a stărui în insultă și ceartă.

Aceasta este înțelepciunea poruncirii postului. Astfel fiind, în timpul postului trebuie să ne străduim să împlinim fapte de ascultare: pomenirea lui Allah, citirea Coranului, rugăciunea, milostenia, binefacerea față de oameni, chipul senin, îngăduința și caracterul bun. Să facem tot ceea ce ne poate șlefui sufletele.

Dacă musulmanul rămâne astfel întreaga lună, aceasta trebuie să lase o urmă asupra lui și luna nu se va încheia fără ca starea lui să se fi schimbat. De aceea, la sfârșitul lunii i-a fost legiuit să dea zakāt al-fiṭr, pentru a desăvârși curățirea sufletului. Sufletul se curăță prin împlinirea faptelor de ascultare și părăsirea celor oprite, dar și prin dăruirea averii. De aceea, această dăruire a fost numită zakāt.

Ce trebuie să facem în Ramadan?

Care sunt lucrurile ce anulează postul celui care postește?

Răspunsul 1: Cele care anulează postul și sunt pomenite în Coran sunt trei: mâncarea, băutura și relațiile sexuale. Dovada este cuvântul lui Allah Preaînaltul:

În privința mâncării și băuturii, nu contează dacă ele sunt îngăduite sau oprite, folositoare, vătămătoare ori nici folositoare, nici vătămătoare, puține ori multe. Prin urmare, fumatul anulează postul, deși este vătămător și oprit.

Învățații au spus chiar că, dacă un om înghite o mărgică, postul său este anulat. Mărgica nu folosește trupului și totuși este socotită dintre cele care anulează postul. Dacă ar mânca aluat frământat cu ceva necurat, postul ar fi anulat, deși acel lucru este vătămător.

Al treilea: relațiile sexuale. Acestea sunt cea mai gravă formă de anulare a postului, deoarece pentru ele este obligatorie ispășirea: eliberarea unui rob; dacă nu găsește, postul a două luni consecutive; iar dacă nu poate, hrănirea a șaizeci de sărmani.

Al patrulea: eliminarea spermei cu plăcere. Dacă omul o elimină astfel, postul său este anulat, dar nu are de făcut ispășire, fiindcă ispășirea privește în mod specific relațiile sexuale.

Al cincilea: injecțiile care țin locul mâncării și băuturii, adică cele nutritive. Injecțiile nenutritive nu anulează postul, fie că sunt administrate în venă, fie în mușchi, căci nu sunt mâncare ori băutură și nici nu au înțelesul mâncării și băuturii.

Al șaselea: vărsătura provocată voit. Dacă omul își provoacă vărsături, postul său este anulat. Dacă vărsătura îl copleșește fără voia lui, nu i se aplică nimic.

Al șaptelea: apariția sângelui menstruației ori al lăuziei. Dacă sângele menstruației sau al lăuziei apare chiar și cu o clipă înainte de apus, postul femeii este anulat. Dacă apare la o singură clipă după apus, postul ei este valid.

Al optulea: scoaterea sângelui prin ventuze, ḥijāma. Trimisul lui Allah a spus: «Și cel care aplică ventuzele, și cel căruia i se aplică au întrerupt postul.»

 Dacă unui bărbat i se aplică ventuze și iese sânge, postul lui este anulat. Este anulat și postul celui care i le aplică, dacă se folosește metoda cunoscută în vremea Profetului, în care cel care aplica ventuzele aspira vasul pentru sânge. Dacă se folosesc instrumente separate de cel care le aplică, postul celui tratat este anulat, dar al celui care aplică ventuzele nu este anulat. Dacă aceste lucruri care anulează postul sunt săvârșite în timpul unei zile de Ramadan de un om pentru care postul este obligatoriu, decurg patru lucruri:

3. Obligația de a se abține în restul acelei zile.

Dacă postul este întrerupt prin relații sexuale, se adaugă un al cincilea lucru: ispășirea.

Dar trebuie să știm că aceste lucruri nu anulează postul decât dacă sunt îndeplinite trei condiții:

Dacă omul care postește săvârșește unul dintre lucrurile ce anulează postul din neștiință, postul său este valid, fie că nu cunoștea timpul, fie că nu cunoștea hotărârea religioasă. Un exemplu de necunoaștere a timpului este omul care se ridică la sfârșitul nopții, crede că zorile nu au apărut și mănâncă și bea, apoi află că zorile apăruseră. Postul lui este valid, fiindcă nu cunoștea timpul.

Un exemplu de necunoaștere a hotărârii este cel căruia i se aplică ventuze în timp ce postește, fără să știe că ventuzele anulează postul. Lui i se spune: «Postul tău este valid.» Dovada din Coran este cuvântul lui Allah:

Din Sunna avem hadithul lui Asmāʾ bint Abī Bakr — Allah să fie mulțumit de amândoi! —, relatat de al-Bukhārī în colecția sa Ṣaḥīḥ.

 Ea a spus: «Am întrerupt postul într-o zi înnorată, pe vremea Profetului, apoi soarele a apărut din nou.» Întrerupseseră deci postul în timpul zilei, fără să știe, crezând că soarele apusese. Profetul nu le-a poruncit să recupereze. Dacă recuperarea ar fi fost obligatorie, le-ar fi poruncit-o, iar dacă le-ar fi poruncit-o, aceasta ne-ar fi fost transmisă. Dar dacă omul întrerupe postul crezând că soarele a apus și se arată că nu apusese, trebuie să se abțină până la apus, iar postul lui este valid.

A doua condiție este să-și amintească; opusul aducerii-aminte este uitarea. Dacă omul uită și mănâncă ori bea în timp ce postește, postul lui este valid. Allah Preaînaltul spune:

Iar Profetul a spus, în relatarea lui Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el! —: «Cel care uită în timp ce postește și mănâncă ori bea să-și împlinească postul, căci Allah l-a hrănit și i-a dat să bea.»

A treia condiție este voința. Dacă omul săvârșește unul dintre lucrurile ce anulează postul fără voia și alegerea sa, postul lui este valid. Dacă își clătește gura și apa îi ajunge în stomac fără voia sa, postul lui este valid.

Dacă bărbatul își silește soția la relații sexuale, iar ea nu îl poate respinge, postul ei este valid, fiindcă nu a voit aceasta. Dovada este cuvântul lui Allah despre cel silit să rostească necredința:

Dacă omul care postește este silit să întrerupă postul ori săvârșește fără voia sa ceva ce îl anulează, nu i se aplică nimic, iar postul său este valid.

Rugăciunea de noapte din Ramadan are un număr stabilit de unități sau nu?

Răspunsul 2: Rugăciunea de noapte din Ramadan nu are un număr stabilit ca obligație. Dacă omul se roagă toată noaptea, nu este nicio problemă; dacă se roagă douăzeci ori cincizeci de unități, nu este nicio problemă. Dar numărul cel mai bun este cel pe care îl împlinea Profetul: unsprezece ori treisprezece unități. Mama credincioșilor ʿĀʾisha — Allah să fie mulțumit de ea! — a fost întrebată cum se ruga Profetul în Ramadan și a răspuns: «Nu depășea unsprezece unități nici în Ramadan, nici în afara lui.»

 Însă aceste unități trebuie împlinite în felul legiuit. Se cuvine să fie prelungite recitarea, înclinarea, prosternarea, statul în picioare după înclinare și șederea dintre prosternări. Aceasta este diferită de ceea ce fac astăzi unii oameni, care se roagă atât de repede încât cei care îi urmează nu pot împlini ceea ce se cuvine. Conducerea rugăciunii este o răspundere, iar cel care o poartă trebuie să facă ceea ce este mai folositor și mai potrivit. Este greșit ca singura lui grijă să fie să termine devreme. Se cuvine să facă ceea ce făcea Profetul, prelungind statul în picioare, înclinarea, prosternarea și șederea potrivit celor transmise, și să înmulțim rugile, recitarea, preamărirea lui Allah și altele asemenea.

Dacă omul se roagă în urma unui imam care depășește unsprezece unități, să-l urmeze ori să plece după ce a împlinit unsprezece?

Răspunsul 3: Sunna este să-l urmeze pe imam, căci dacă pleacă înainte ca imamul să termine nu dobândește răsplata rugăciunii unei nopți întregi. Trimisul lui Allah a spus: «Celui care se roagă împreună cu imamul până când acesta încheie i se scrie rugăciunea unei nopți întregi.

» A spus aceasta pentru a ne îndemna să stăruim alături de imam până când încheie.

Companionii — Allah să fie mulțumit de ei! — l-au urmat pe imamul lor într-o rugăciune în care a făcut mai mult decât era legiuit. Aceasta s-a întâmplat cu conducătorul credincioșilor ʿUthmān ibn ʿAffān, când a împlinit rugăciunea întreagă la Minā, în timpul pelerinajului: a făcut patru unități, deși Profetul, Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān, la începutul califatului său, până când trecuseră opt ani, făceau două unități. Apoi el a făcut patru. Companionii l-au dezaprobat pentru aceasta, dar tot îl urmau și făceau împreună cu el patru unități. Dacă aceasta era călăuzirea companionilor, care se străduiau să-l urmeze pe imam, de ce unii oameni, când îl văd pe imam depășind numărul pe care Profetul nu îl depășea — unsprezece unități —, pleacă în timpul rugăciunii? Vedem aceasta la unii din Moscheea Sacră, care pleacă înaintea imamului sub pretextul că sunt legiuite unsprezece unități.

Unii oameni mănâncă în Ramadan în timp ce se face a doua chemare la rugăciunea din zori. Cât de valid este postul lor?

Răspunsul 4: Dacă muezinul face chemarea la apariția sigură a zorilor, omul trebuie să se abțină de îndată ce îl aude și să nu mai mănânce ori să bea.

Dacă însă face chemarea pe baza unei presupuneri despre apariția zorilor, nu a certitudinii, așa cum se întâmplă în vremurile de față, omul poate mânca și bea până când muezinul termină chemarea.

În Ramadan, singura grijă a multora a devenit procurarea mâncării și somnul, astfel că Ramadanul a devenit o lună de lene și lipsă de activitate. Unii se joacă noaptea și dorm ziua. Ce îndrumare le dați?

Răspunsul 5: În realitate, socotesc că aceasta înseamnă risipirea timpului și a banilor. Dacă oamenii nu au altă grijă decât diversificarea mâncării, somnul de peste zi și nopțile petrecute în lucruri nefolositoare, aceasta este, fără îndoială, irosirea unui prilej prețios, care poate nu se va mai întoarce în viața lor. Omul chibzuit își rânduiește Ramadanul așa cum se cuvine: doarme la începutul nopții, se roagă tarāwīḥ și, dacă îi este cu putință, se roagă la sfârșitul nopții. De asemenea, nu risipește în mâncare și băutură. Cel care are posibilitatea trebuie să se străduiască să le ofere celor care postesc masa de întrerupere a postului, fie în moschei, fie în alte locuri. Căci cel care îi dă unui om care postește să-și întrerupă postul are o răsplată asemenea lui. Dacă le oferă fraților săi care postesc această masă, are o răsplată asemenea răsplăților lor. Cel pe care Allah l-a înstărit se cuvine să folosească acest prilej pentru a dobândi multă răsplată.

Unii imami ai moscheilor lungesc rugile în Ramadan, iar alții le scurtează. Care este calea corectă?

Răspunsul 6: Calea corectă este fără exagerare și fără neglijență. Prelungirea care îi împovărează pe oameni este oprită. Când Profetului i-a ajuns vestea că Muʿādh ibn Jabal lungise rugăciunea pentru oamenii săi, s-a mâniat cum nu se mai mâniase într-o îndrumare și i-a spus: «O, Muʿādh! Îi supui pe oameni ispitei?»

 Se cuvine să se mărginească la cuvintele transmise ori să adauge puțin, fără să împovăreze. Fără îndoială, prelungirea îi împovărează și îi obosește pe oameni, mai ales pe cei slabi. Unii au treburi de făcut și nu vor să plece înaintea imamului, dar le este greu să rămână cu el. Sfatul meu pentru frații imami este să urmeze calea de mijloc. De asemenea, se cuvine să lase uneori ruga, pentru ca oamenii de rând să nu creadă că rugăciunea qunūt este obligatorie în witr.

Cât de autentic este hadithul «Și cel care aplică ventuzele, și cel căruia i se aplică au întrerupt postul»?

Răspunsul 7: Imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el! — a socotit autentic acest hadith, la fel și Șeicul Islamului Ibn Taymiyya, Ibn al-Qayyim și alți cercetători. Este autentic și se potrivește și raționamentului: din cel căruia i se aplică ventuzele iese mult sânge, care îi slăbește trupul. Când trupul slăbește, are nevoie de hrană. Dacă cel care postește are nevoie de ventuze și i se aplică, îi spunem: «Ai întrerupt postul; mănâncă și bea pentru a-ți reveni puterea trupului.» Dacă nu are nevoie, îi spunem: «Nu-ți aplica ventuze când postul este obligatoriu.» Astfel îi păstrăm puterea până când își întrerupe postul.

Care este hotărârea privitoare la mersul locuitorilor din Jeddah la Mecca pentru rugăciunea tarāwīḥ?

Răspunsul 8: Nu este nicio problemă ca omul să meargă la Moscheea Sacră pentru a se ruga tarāwīḥ acolo, fiindcă aceasta este una dintre moscheile spre care este legiuită călătoria. Dar dacă omul are un serviciu ori este imam într-o moschee, nu trebuie să-și lase serviciul ori conducerea rugăciunii pentru a merge să se roage în Moscheea Sacră. Rugăciunea în Moscheea Sacră este o faptă recomandată, pe când împlinirea datoriei de serviciu este obligatorie. Nu poate fi părăsită o obligație pentru împlinirea unei fapte recomandate. Mi-a ajuns vestea că unii imami își părăsesc moscheile și merg la Mecca pentru retragerea iʿtikāf în Moscheea Sacră ori pentru rugăciunea tarāwīḥ. Aceasta este greșit. Împlinirea obligației este obligatorie, iar mersul la Mecca pentru tarāwīḥ ori iʿtikāf nu este o obligație.

Care este hotărârea privind mersul după imamii care au voci frumoase?

Răspunsul 9: Socotesc că nu este nicio problemă, dar este mai bine ca omul să se roage în moscheea sa. Astfel oamenii se adună în jurul imamului lor și în moscheile lor, moscheile nu rămân goale și nu sporește aglomerația la moscheea al cărei imam recită frumos. Aglomerația poate produce tulburare și poate pricinui un lucru nedorit. Cineva poate pândi o femeie care iese din moscheea foarte aglomerată și, în înghesuială, poate s-o răpească, iar ea să nu-și dea seama decât după ce a fost dusă la o oarecare distanță. De aceea, noi considerăm că omul să rămână în moscheea sa: prin aceasta moscheea este însuflețită, rugăciunea în comun se ține acolo, adunarea rămâne unită în jurul imamului și oamenii sunt feriți de aglomerație și greutate.

Recoltarea unei cantități mari de sânge duce la anularea postului?

Răspunsul 10: Dacă recoltarea unei cantități mari de sânge produce slăbirea trupului și nevoia de hrană pe care le produc ventuzele, hotărârea este aceeași ca în cazul ventuzelor. Dar ceea ce iese fără alegerea omului — de pildă, dacă se rănește la picior și pierde mult sânge — nu vatămă postul, fiindcă este fără voia sa.

Rugăciunea tarāwīḥ din noaptea sărbătorii trebuie continuată sau nu?

Răspunsul 11: Dacă în noaptea care ar preceda a treizecea zi de Ramadan este confirmată vederea lunii noi, nu se mai țin tarāwīḥ și nici rugăciunea de noapte specifică Ramadanului. Acestea sunt numai în Ramadan. Dacă este confirmat că luna s-a încheiat, nu se mai țin, iar oamenii pleacă din moschei acasă.

Cel aflat în retragerea iʿtikāf în Sanctuar poate ieși pentru a mânca ori a bea? Îi este îngăduit să urce pe acoperișul moscheii pentru a asculta lecțiile?

Răspunsul 12: Da. Celui aflat în iʿtikāf în Moscheea Sacră ori în alta îi este îngăduit să iasă pentru mâncare și băutură dacă nu le poate aduce în moschee, căci aceasta este o nevoie de neînlăturat. La fel, va ieși pentru a-și face nevoile și pentru baia de purificare după starea de impuritate majoră, dacă este în acea stare. Nici urcarea pe acoperiș nu vatămă retragerea, căci ieșirea pe ușa de jos către acoperiș presupune doar câțiva pași și are tot scopul întoarcerii în moschee. Nu este nicio problemă.

Un tânăr s-a masturbat în Ramadan, fără să știe că aceasta anulează postul, într-o stare în care dorința l-a copleșit. Care este hotărârea?

Răspunsul 13: Nu i se aplică nimic, căci am stabilit mai înainte că postul nu este anulat decât cu trei condiții: cunoașterea, aducerea-aminte și voința. Dar spun că omul trebuie să se stăpânească și să se abțină de la masturbare, fiindcă este oprită. Allah Preaînaltul spune:

Iar Profetul a spus: «O, tineri! Cine dintre voi are putința de a se căsători să se căsătorească, fiindcă aceasta ajută mai mult la coborârea privirii și la păzirea castității. Iar cel care nu are această putință să postească.»

Dacă masturbarea ar fi fost îngăduită, Profetul i-ar fi îndrumat spre ea, fiindcă este mai ușoară pentru cel căruia îi revin îndatoririle religioase și omul găsește în ea plăcere, pe când postul presupune greutate. Faptul că Profetul a îndrumat în schimb spre post arată că masturbarea nu este îngăduită.

Care este hotărârea privind postul celui care lasă rugăciunea în Ramadan?

Răspunsul 14: Celui care postește, dar nu se roagă, postul nu îi folosește, nu îi este primit și nu îl eliberează de răspundere. Mai mult, cât timp nu se roagă, postul nu i se cere, căci cel care nu se roagă este asemenea iudeului și creștinului. Ce credeți despre un iudeu ori un creștin care postește rămânând în religia sa: îi este primit? Nu. Așadar, îi spunem acestui om: «Căiește-te înaintea lui Allah, împlinind rugăciunea, și postește.» Pe cel care se căiește Allah îl primește în căință.

Unii spun că începutul și sfârșitul tuturor lunilor nu pot fi cunoscute prin vedere și că, prin urmare, trebuie împlinit numărul de treizeci de zile pentru Shaʿbān și la fel pentru Ramadan. Care este hotărârea legii în privința acestei afirmații?

Răspunsul 15: Afirmația că începutul și sfârșitul tuturor lunilor nu pot fi cunoscute prin vedere nu este corectă. Este posibilă vederea lunii noi la începutul tuturor lunilor. De aceea, Profetul a spus: «Când o vedeți, postiți, iar când o vedeți, întrerupeți postul.»

Profetul nu ar lega o hotărâre de ceva imposibil. Dacă poate fi văzută luna nouă a Ramadanului, poate fi văzută și cea a altor luni.

Cât despre a doua parte a întrebării, privind împlinirea a treizeci de zile pentru Shaʿbān și Ramadan, este corect că, dacă cerul este acoperit și nu vedem luna nouă, fiind ascunsă de nori, praf ori ceva asemănător, împlinim treizeci de zile de Shaʿbān și apoi postim, iar la Ramadan împlinim treizeci de zile și apoi întrerupem postul. Astfel s-a transmis de la Trimisul lui Allah: «Postiți la vederea ei și întrerupeți postul la vederea ei; iar dacă vă este ascunsă, numărați treizeci de zile.» Într-un alt hadith: «Împliniți numărul de treizeci.»

Așadar, dacă în noaptea care ar preceda a treizecea zi de Shaʿbān oamenii caută luna nouă și nu o văd, împlinesc treizeci de zile de Shaʿbān.

Dacă în noaptea care ar preceda a treizecea zi de Ramadan oamenii caută luna nouă și nu o văd, împlinesc treizeci de zile de Ramadan.

Care este metoda legiuită prin care se stabilește începutul lunii? Se pot folosi calculele observatoarelor astronomice pentru a stabili începutul și sfârșitul ei? Musulmanul poate folosi un instrument optic de apropiere pentru a vedea luna nouă?

Răspunsul 16: Metoda legiuită de stabilire a începutului lunii este ca oamenii să caute luna nouă. Se cuvine ca aceasta să fie făcută de cineva demn de încredere în religie și cu vedere puternică.

Dacă o văd, trebuie să se urmeze ceea ce impune acea vedere: începerea postului dacă este luna nouă a Ramadanului și întreruperea lui dacă este luna nouă a lui Shawwāl. Nu este îngăduit să se adopte calculele observatoarelor astronomice în lipsa vederii. Dacă există însă vedere, chiar prin intermediul observatoarelor, ea este luată în considerare, potrivit sensului general al cuvintelor Profetului: «Când o vedeți, postiți, iar când o vedeți, întrerupeți postul.»

 Dar simplul calcul nu poate fi urmat și nu se poate conta pe el.

Folosirea instrumentului numit dirbīl, adică o lunetă care apropie imaginea, pentru vederea lunii noi nu constituie o problemă, dar nu este obligatorie. Sensul vădit al Sunnei este bizuirea pe vederea obișnuită. Totuși, dacă un om de încredere folosește instrumentul și vede luna nouă, acea vedere este urmată. Oamenii foloseau aceasta și în trecut, când urcau pe platforme înalte în noaptea dinaintea celei de-a treizecea zile de Shaʿbān sau de Ramadan și căutau luna prin acest instrument. În orice caz, când vederea este confirmată prin orice mijloc, trebuie urmat ceea ce impune ea, potrivit cuvintelor generale ale Profetului: «Când o vedeți, postiți, iar când o vedeți, întrerupeți postul.»

Toți musulmanii din toate țările trebuie să postească pe baza unei singure vederi a lunii noi? Cum să postească musulmanii din unele țări nemusulmane unde nu există o vedere stabilită potrivit legii islamice?

Răspunsul 17: Învățații au avut păreri diferite în această chestiune. Dacă luna nouă este văzută într-o țară musulmană, iar vederea ei este stabilită potrivit legii, ceilalți musulmani trebuie să urmeze ceea ce impune această vedere? Unii învățați au spus că trebuie, aducând drept dovadă sensul general al cuvântului lui Allah:

Și cuvintele Profetului: «Când o vedeți, postiți.»

 Ei au spus că adresarea este generală pentru toți musulmanii. Este cunoscut că nu se urmărește ca fiecare om să vadă el însuși luna nouă, căci aceasta este cu neputință. Se urmărește ca ea să fie văzută de cineva prin a cărui vedere se stabilește începutul lunii. Aceasta este generală pentru orice loc.

Alți învățați au considerat că, dacă diferă orizonturile de apariție ale lunii noi, fiecare loc are propria vedere. Dacă nu diferă, cei care nu au văzut-o trebuie să urmeze vederea confirmată într-un loc cu același orizont. Aceștia au adus aceeași dovadă ca primii și au spus: Allah Preaînaltul spune:

Se știe că aceasta nu înseamnă vederea fiecăruia în parte. Ea este urmată în locul unde a fost văzută și în orice loc cu același orizont de apariție. Cei care au alt orizont nu au văzut-o nici în fapt, nici din punctul de vedere al hotărârii. La fel înțelegem cuvintele Profetului: «Când o vedeți, postiți, iar când o vedeți, întrerupeți postul.»

 Cel aflat într-un loc cu un orizont diferit de locul celui care a văzut-o nu a văzut-o nici în fapt, nici în sensul hotărârii. Ei au spus că rânduirea lunară a timpului este asemenea celei zilnice.

Așa cum țările diferă în privința începutului și sfârșitului zilnic al postului, tot astfel trebuie să difere în privința începutului și sfârșitului lunar. Toți musulmanii sunt de acord că deosebirea zilnică are efect: cei aflați în răsărit încep să se abțină înaintea celor din apus și își întrerup postul tot înaintea lor.

Dacă luăm în considerare deosebirea orizonturilor în rânduirea zilnică a timpului, la fel trebuie să fie și în cea lunară.

Nimeni nu poate spune, cu privire la cuvintele lui Allah:

48 de întrebări despre post

Răspunsuri ale șeicului Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn despre post, începutul Ramadanului, rugăciunile de noapte, Noaptea Destinului și ʿumra. Sunt păstrate prefața culegătorului și îndrumările introductive despre Ramadan.