Acest articol este o traducere integrală în limba română după articolul publicat pe Athari Archive. Republicat cu permisiune. Sursa originală: Sharh On “Whoever claims to be the son of a person other than his father” Bukhari 3508/6766.
Traducere: Cuvintele sale: „Pretinde că aparține altcuiva decât tatălui său, deși știe aceasta, decât că a necrezut în Allah” apar aici ca „a necrezut în Allah”, însă expresia „în Allah” nu apare în versiunile lui Abu Dharr, în Muslim sau la al-Ismaʿili.
Versiunea fără această expresie este mai corectă. Totuși, dacă versiunea cu „în Allah” este stabilită autentic, atunci se referă la cel care face aceasta crezând că este permis, deși știe că este interzis. În versiunea mai răspândită, sensul avut în vedere este necredința față de binefacere, nu necredința propriu-zisă.
Formularea aparentă nu este intenționată literal, ci vine sub forma unei avertizări și mustrări puternice. Sau sensul necredinței aici este că cel care face aceasta a făcut ceva asemănător faptelor necredincioșilor. Această chestiune a fost explicată în detaliu în Kitab al-Iman.
Acest hadith conține o hotărâre clară că este interzis ca omul să își nege descendența cunoscută sau să pretindă apartenența la altcineva decât tatăl său adevărat. Hadithul include condiția cunoașterii, care este necesară fie în afirmare, fie în negare, deoarece păcatul este dobândit doar de cine face ceva cu știință și intenție.
El mai arată că este permisă folosirea termenului de necredință pentru fapte păcătoase atunci când intenția este avertizarea și mustrarea.
Fath al-Bari de Ibn Hajar al-ʿAsqalani (10/356-357).