← Înapoi la articole
Articol Explicativ

Al-Ghazali respinge metoda lui Ibn Sina pentru Ființa Necesară

7 minRedacția tawhid.ro
Traducere după Athari ArchiveSursa
Imagine Athari Archive din Dar taʿarud al-ʿaql wal-naql despre metoda lui Ibn Sina
Imagine: Athari Archive Sursa originală
Revizuit editorialSursă: Traducere după Athari ArchiveSursă clasicăRevizuit: 2026-05-16

Acest articol este o traducere integrală în limba română după articolul publicat pe Athari Archive. Republicat cu permisiune. Sursa originală: Al Ghazali Refutes Ibn Sina’s Method Of Affirming The Existence Of A Necessary Being.

Filosofii mai vechi, în special grecii antici precum Aristotel, au afirmat existența Ființei Necesare prin argumentul mișcării, nu prin metoda posibilității care a devenit mai târziu centrală în gândirea lui Ibn Sina. Ibn Sina a introdus o metodă nouă, argumentând că toate lucrurile posibile au nevoie de o cauză și că acest lanț trebuie să se încheie la o Ființă Necesară.

Totuși, această metodă a fost puternic criticată. Când Ibn Rushd, Averroes nepotul, a criticat Tahafut al-Falasifah a lui al-Ghazali, adicăIncoerența filosofilor, el nu a putut apăra argumentul lui Ibn Sina.

În schimb, el a fost de acord că metoda era slabă și a propus propria alternativă. Dar acea alternativă, la rândul ei, a fost considerată chiar mai slabă decât abordarea lui Ibn Sina.

Abu Hamid al-Ghazali, în critica sa la adresa filosofilor, în special înTahafut al-Falasifah (p. 162-163), a abordat afirmația că Ființa Necesară are o singură esență și nicio multiplicitate.

El a citat lista lor de descrieri pentru Ființa Necesară, precum eternă, cunoscătoare, voitoare, inteligentă, agentă, generoasă și bine pur, și a pus sub semnul întrebării cum aceste numeroase atribute ar putea fi reduse la o singură esență indivizibilă.

Imagine Athari Archive din Dar taʿarud al-ʿaql wal-naql despre metoda lui Ibn Sina
Imagine: Athari Archive Sursa originală

Al-Ghazali a evidențiat o inconsecvență esențială: filosofi precum Ibn Sina au susținut că toate aceste atribute erau doar negații, de exemplu „nu ignorant”, sau relații, de exemplu „cauza universului”, și că acestea nu implică o multiplicitate reală în esență.

Dar al-Ghazali a argumentat că această afirmație, că o asemenea multiplicitate este imposibilă, nu are nicio dovadă solidă și este de fapt respinsă de majoritatea musulmanilor, cu excepția Muʿtazilah. El i-a presat pe filosofi să arate cum au știut cu certitudine că mai multe atribute nu pot exista în Ființa Necesară.

Argumentul lor filosofic era construit pe ideea că, dacă esența și atributul sunt independente unul de celălalt, atunci există două ființe, nu una. Dacă ele depind una de cealaltă, niciuna nu poate fi cu adevărat necesară, deoarece ambele ar fi cauzate. Acest raționament îi duce la afirmația că orice fel de atribut real pentru Ființa Necesară Îi subminează autosuficiența și necesitatea absolută.

Însă această afirmație de bază este chiar locul dezacordului teologic: filosofii neagă multiplicitatea în Ființa Necesară. Totuși, Ahlus-Sunnah, imamii timpurii și al-Ghazali afirmă că Allah are atribute reale care nu sunt simple negații sau relații. Afirmația că atributele reale introduc o multiplicitate inacceptabilă este ea însăși nedovedită și contestată.

Traducere: Filosofii timpurii și critica metodei lui Ibn Sina.

Cât despre filosofii timpurii, ei nu au afirmat Ființa Necesară prin această metodă, ci prin metoda mișcării. Așadar, când Ibn Rushd nepotul a venit să îl critice pe Abu Hamid pentru ceea ce a menționat, el nu l-a putut apăra pe Ibn Sina. În schimb, a clarificat că această metodă urmată de Ibn Sina este slabă, exact cum spusese Abu Hamid. Ibn Rushd a susținut o altă metodă pe care a crezut-o puternică, dar ea era chiar mai slabă decât metoda lui Ibn Sina.

Când Abu Hamid a menționat afirmația atribuită filosofilor precum Ibn Sina și alții și a explicat că ei neagă acele cinci feluri de multiplicitate, el a spus: „Și totuși ei spun despre Creator, Preaînaltul, că El este început, primul, existent, o singură esență, etern, permanent, cunoscător, inteligent, intelect, inteligibil, agent, creator, voitor, capabil, viu, iubitor, iubit, încântător, încântat, generos și bine pur. Și ei au pretins că toate acestea se referă la un singur sens, fără nicio multiplicitate în el.” (Vezi Tahafut al-Falasifah, p. 162-163.)

El a spus: „Acesta este unul dintre lucrurile stranii. Ei spun că esența Primului Principiu este una și că multiplicitatea numelor vine doar din lucruri atribuite lui, sau lucruri legate de el, sau din lucruri negate de la el. Dar nici negația și nici relația nu creează multiplicitate în lucrul căruia îi sunt atribuite. Problema stă în reducerea tuturor acestor nume la simple negații și relații.”

Abu Hamid a spus: „Așadar, li se poate spune: cum ați știut că multiplicitatea este imposibilă în acest sens? Voi sunteți în opoziție cu toți musulmanii, cu excepția Muʿtazilah. Care este, deci, dovada? Când cineva spune: multiplicitatea este imposibilă pentru Ființa Necesară, chiar și atunci când atributele descrise sunt una, atunci aceasta se întoarce la pretenția că mai multe atribute sunt imposibile în El. Dar acesta este exact locul dezacordului, iar imposibilitatea lui nu este cunoscută cu certitudine.” (Vezi Tahafut al-Falasifah, p. 171.)

Argumentul lor este: dacă atributul și cel descris de el sunt fiecare independente de celălalt, atunci există două Ființe Necesare. Dar dacă unul are nevoie de celălalt, atunci niciunul nu este Ființa Necesară. Iar dacă unul are nevoie de celălalt, atunci unul este cauzat, iar celălalt este Necesarul, și oricare dintre ele este cauzat trebuie să depindă de altceva. Aceasta duce la faptul ca esența Ființei Necesare să fie conectată la o cauză.

Darʾ taʿarud al-ʿaql wal-naql (3/390-392).

Scrisoare de arhivă

Primește următorul pas de studiu.

O dată pe săptămână: un articol, o întrebare practică, o resursă și un pas de studiu. Fără spam. Fără reclame.

ArticolTraseu
Distribuie
Normal