Al-Isra · 17:41–44

Versetele 41 la 44

Allah Preainaltul ne vesteste ca a infatisat pentru robii Sai, in acest Coran, felurite randuieli si le-a lamurit, a adus multe dovezi si argumente pentru lucrurile la care ii cheama si a dat povete si indemnuri spre aducere-aminte, pentru ca ei sa ia aminte la ceea ce le aduce folos si sa-l urmeze si la ceea ce ii vatama si sa-l paraseasca.

Cu toate acestea, cei mai multi oameni nu fac decat sa se indeparteze si mai mult de Semnele lui Allah, din pricina urii lor fata de adevar si a iubirii lor pentru falsitatea pe care o urmeaza. Ei devin partinitori fata de falsitatea lor, nu asculta Semnele lui Allah si nu le dau atentie.

Lucrul pentru care au fost aduse cele mai multe Semne si dovezi este Tawhidul, temelia cea mai insemnata dintre toate temeliile. Allah il porunceste, opreste contrariul sau si aduce pentru el numeroase dovezi rationale si revelate, pana intr-atat incat cel care asculta doar o parte dintre ele nu mai gaseste in inima sa loc pentru indoiala ori sovaire.

Printre acestea se afla dovada rationala pomenita aici: „Spune” politeistilor care Ii asociaza lui Allah o alta divinitate: „Daca ar fi existat alaturi de El alte divinitati, asa cum spun ei”, dupa pretentiile si nascocirile lor, „atunci ele ar fi cautat o cale spre Stapanul Tronului”, adica ar fi cautat apropierea de El, adorandu-L si cautand mijloacele de a se apropia de El. Cum poate atunci robul sarac si neputincios, care isi vede marea nevoie de robia fata de Domnul sau, sa fie socotit o divinitate alaturi de Allah? Este aceasta altceva decat cea mai mare nedreptate si cea mai adanca nechibzuinta?

Potrivit acestei explicatii, sensul versetului este asemenea Cuvintelor Sale: „Aceia pe care ei ii cheama cauta mijlocul de apropiere de Domnul lor.” [al-Isra', 17:57] Si: „In Ziua cand ii va aduna pe ei si pe aceia pe care ii adorau in afara lui Allah, El va spune: Voi i-ati ratacit pe acesti robi ai Mei ori ei insisi s-au ratacit de la cale? Ei vor spune: Slava Tie! Nu ni se cuvenea sa luam ocrotitori in afara Ta.” [al-Furqan, 25:17-18]

Se poate ca sensul Cuvintelor „Daca ar fi existat alaturi de El alte divinitati, asa cum spun ei, atunci ele ar fi cautat o cale spre Stapanul Tronului” sa fie: ar fi cautat o cale spre El ca sa-L infrunte si sa-I ia stapanirea; daca ar fi biruit, cel biruitor ar fi fost Domnul si Dumnezeul. Insa ei recunosteau ca aceia pe care ii chemau in afara lui Allah erau supusi, biruiti si fara nicio stapanire. De ce i-au luat atunci drept dumnezei?

Acest sens este asemenea Cuvintelor lui Allah: „Allah nu Si-a luat niciun fiu si nu exista nicio alta divinitate alaturi de El; altfel, fiecare divinitate ar fi luat ceea ce a creat si unele s-ar fi ridicat deasupra altora.” [al-Mu'minun, 23:91]

„Slava Lui! El este cu mult mai presus de ceea ce spun ei”, adica El este Sfintit si mai presus de asociatii si rivalii pe care I-i atribuie. El este Preainalt si Maret, iar Maretia Sa este atat de mare incat nu poate exista nicio alta divinitate alaturi de El. Cei care spun aceasta au ratacit cu o ratacire limpede si au savarsit o nedreptate uriasa.

Cele mai mari fapturi sunt neinsemnate inaintea Maretiei Sale. In fata Maiestatii Sale, cele sapte ceruri si tot ceea ce se afla in ele, precum si cele sapte pamanturi si tot ceea ce se afla in ele sunt foarte mici. „In Ziua Invierii, pamantul intreg va fi in Pumnul Sau, iar cerurile vor fi stranse in Mana Sa dreapta.” [az-Zumar, 39:67]

Lumea de sus si lumea de jos au nevoie de El prin insasi fiinta lor, iar aceasta nevoie nu dispare niciodata si de la nimeni. Ele au nevoie de El pentru a fi create, hranite si carmuite si au nevoie sa-L aiba drept Cel adorat si iubit, de care se apropie si spre care se intorc in toate starile lor.

De aceea spune: „Cele sapte ceruri, pamantul si cei care se afla in ele Il preamaresc. Nu exista niciun lucru”, fiinta vorbitoare ori necuvantatoare, pom, planta, lucru neinsufletit, viu ori mort, „care sa nu-L preamareasca prin lauda”, prin grai si prin starea sa; „insa voi nu intelegeti preamarirea lor”, adica preamarirea fapturilor care nu vorbesc limba voastra, dar Cunoscatorul nevazutului le cuprinde prin Stiinta Sa.

„Cu adevarat, El este Bland si Atoateiertator.” El nu grabeste pedeapsa celui care rosteste despre El cuvinte pentru care cerurile sunt gata sa se despice, pamantul sa se crape si muntii sa se pravaleasca. El ii ingaduieste timp, ii daruieste binecuvantari, il fereste de rele, il hraneste si il cheama la Usa Sa, pentru ca acesta sa se caiasca de acest pacat urias, iar El sa-i daruiasca rasplata mare si sa-l ierte. Daca nu ar fi Blandetea si Iertarea Lui, cerurile ar cadea peste pamant si nicio faptura vie nu ar mai ramane pe fata lui.