Al-Isra · 17:26–30

Versetele 26 la 30

„Da-i rudei dreptul sau” dintre binefacerea si cinstirea obligatorie si recomandata. Intinderea acestui drept variaza in functie de imprejurari, gradul de rudenie, existenta ori lipsa nevoii si vreme. „Precum si celui sarac”, caruia i se da dreptul sau din zakah si din alte milostenii, pentru inlaturarea nevoii sale, „si calatorului ramas fara mijloace”, adica strainului despartit de tara sa.

Tuturor acestora li se da din avere fara ca aceasta sa-l vatame pe cel care daruieste si fara sa depaseasca masura potrivita, caci aceasta ar fi risipa, pe care Allah a oprit-o. „Risipitorii sunt fratii shaytanilor”, deoarece Shaytan nu cheama decat la o insusire osandita: il cheama pe om la zgarcenie si la refuzul de a darui, iar daca omul nu-l asculta, il cheama la cheltuiala excesiva si risipa. Allah Preainaltul porunceste cea mai dreapta si echilibrata purtare si ii lauda pe cei care o urmeaza: „Cei care, atunci cand cheltuiesc, nu risipesc si nici nu sunt zgarciti, ci pastreaza o cale de mijloc intre acestea.” [al-Furqan, 25:67]

„Nu-ti tine mana legata de gat⁹” este o pilda pentru refuzul de a darui si pentru zgarcenia extrema, „si nici nu o intinde cu totul”, cheltuind acolo unde nu se cuvine ori mai mult decat se cuvine, „ca sa nu ramai”, daca faci aceasta, „blamat” pentru fapta ta si „lipsit”, cu mana goala si fara avere, fara sa dobandesti lauda.

Porunca de a-i da rudei dreptul sau se adreseaza celui care are mijloace si poate darui. Cat despre cel lipsit si neputincios, Allah Preainaltul ii porunceste sa raspunda frumos: „Iar daca te indepartezi de ei, cautand o mila de la Domnul tau pe care o nadajduiesti”, adica daca nu le poti da acum si astepti pana cand Allah iti va usura situatia, „spune-le vorbe blande”: promite-le frumos ca le vei da atunci cand vei putea si cere-ti iertare pentru neputinta de acum, astfel incat sa plece de la tine cu inimile linistite. Allah spune: „Un cuvant bun si iertarea sunt mai bune decat o milostenie urmata de vatamare.” [al-Baqarah, 2:263]

Din Blandetea lui Allah fata de robi face parte si faptul ca le porunceste sa astepte Mila si mijloacele de trai de la El, caci aceasta asteptare este un act de adorare. A promite milostenie si binefacere atunci cand va exista putinta constituie deja un act de adorare, fiindca intentia de a face bine este un bine. Omul sa faca binele pe care il poate face si sa aiba intentia de a-l face si pe acela pe care nu-l poate savarsi, ca sa fie rasplatit pentru intentie si poate ca Allah ii va usura implinirea datorita nadejdii sale.

Apoi Allah ne vesteste ca El „largeste mijloacele de trai pentru cine voieste” dintre robii Sai si „le restrange” pentru cine voieste, potrivit Intelepciunii Sale. „Cu adevarat, El este Cunoscator si Vazator al robilor Sai”: le da ceea ce stie ca este potrivit pentru ei si ii carmuieste prin Blandetea si Generozitatea Sa.