Reguli și chestiuni pentru un soț care a descoperit o relație romantică între soția sa și un alt bărbat

În primul rând: 

Dacă ți-a devenit clar că ea are o relație haraam cu un alt bărbat sau îți devine clar că săvârșește zina, ori dacă recunoaște acest lucru, îți este permis să faci presiuni asupra ei pentru a renunța la partea amânată a mahr-ului ei. 

Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului):

„O, voi cei care credeți! Vă este interzis să moșteniți femei împotriva voinței lor și nu trebuie să vă purtați aspru cu ele pentru a lua înapoi o parte din Mahr-ul pe care li l-ați oferit, cu excepția cazului în care se fac vinovate de o purtare imorală fățișă. Și purtați-vă cu ele în mod onorabil. Dacă nu vă plac, se poate ca voi să nu plăceți un lucru, iar Allah să aducă prin el mult bine”

[an-Nisa’ 4:19]. 

„Purtare imorală fățișă” nu se referă numai la zina; ea include, de asemenea, sfidarea și neascultarea fățișă față de soț, precum și insultarea lui și a familiei sale. Prin urmare, este cu atât mai potrivit ca faptul de a avea o relație haraam cu un alt bărbat să fie inclus în aceasta și să intre sub aceeași hotărâre. 

Ibn Katheer (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

În ceea ce privește cuvintele „cu excepția cazului în care se fac vinovate de o purtare imorală fățișă”, Ibn Mas‘ood, Ibn ‘Abbaas, Sa‘eed ibn al-Musayyab, ash-Sha‘bi, al-Hasan al-Basri, Muhammad ibn Sireen, Sa‘eed ibn Jubayr, Mujaahid, ‘Ikrimah, ‘Ata’, al-Khurasaani, ad-Dahhaak, Abu Qilaabah, Abu Saalih, as-Suddi, Zayd ibn Aslam și Sa‘eed ibn Abi Hilaal au spus: Ceea ce se înțelege prin aceasta este zina, adică, dacă ea săvârșește zina, atunci ai dreptul să-i ceri să restituie mahr-ul pe care i l-ai oferit și să faci presiuni asupra ei pentru a ți-l da înapoi, iar tu să divorțezi de ea prin khula‘, după cum spune Allah, Preaînaltul, în Soorat al-Baqarah (interpretarea sensului):

„Nu vă este îngăduit vouă (bărbaților) să luați înapoi (de la soțiile voastre) nimic din Mahr-ul (darul de nuntă oferit de soț soției sale la momentul căsătoriei) pe care li l-ați oferit, cu excepția cazului în care ambele părți se tem că nu vor putea respecta limitele poruncite de Allah (de exemplu, să se poarte una cu cealaltă pe o bază echitabilă). Iar dacă vă temeți că nu vor putea respecta limitele poruncite de Allah, atunci nu este niciun păcat asupra niciuneia dintre ele dacă ea restituie Mahr-ul sau o parte din el pentru Al-Khul‘ (divorț)”

[al-Baarah 2:229]. 

Ibn ‘Abbaas, ‘Ikrimah și ad-Dahhaak au spus: „Purtare imorală fățișă” înseamnă sfidare și neascultare. 

Ibn Jareer – adică at-Tabari – a preferat opinia potrivit căreia aceasta include toate aceste lucruri: zina, neascultarea, sfidarea, vorbirea tăioasă și altele asemenea. 

Cu alte cuvinte, toate acestea fac permis să se exercite presiuni asupra ei pentru ca ea să renunțe la drepturile sale sau la o parte dintre ele, astfel încât el să o poată părăsi, iar aceasta este bine. Și Allah știe cel mai bine. 

Tafseer Ibn Katheer (2/241). 

Este esențial să se înțeleagă că simplul fapt că soția a săvârșit zina nu înseamnă că dreptul ei la mahr este anulat. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dreptul la mahr nu este anulat doar pentru că ea săvârșește zina, după cum indică vorbele Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) către soții care au recurs la li‘aan, când soțul a întrebat despre banii săi; el a spus: „Nu, nu ai dreptul la niciun ban de la ea. Dacă ai spus adevărul împotriva ei, atunci acesta este în schimbul intimității cu ea care ți-a fost făcută permisă, iar dacă ai mințit în privința ei, atunci ai și mai puțin drept la acesta.” Aceasta deoarece, dacă o femeie săvârșește zina, ea se poate pocăi, însă faptul că a săvârșit zina îi permite lui să facă presiuni asupra ei, astfel încât ea să se răscumpere de la el dacă alege să-l părăsească sau să se pocăiască. 

Majmoo‘ al-Fataawa (15/320) 

În al doilea rând: 

Orice lucru pe care o femeie îl ia din averea soțului ei fără știrea lui poate fi unul dintre două lucruri: 

1.Ea l-a luat pentru a cheltui pentru ea însăși, pentru copiii ei și pentru casă, iar motivul pentru care a făcut aceasta este zgârcenia și avariția soțului ei.

2.Ea l-a luat pentru a cumpăra lucruri de lux, pentru a da banii familiei sale sau pentru alte feluri de cheltuieli. 

În primul caz, soțului nu îi este permis să-i ceară să restituie acești bani, deoarece ea a luat ceva la care avea dreptul, întrucât cheltuielile pentru soție și copii sunt obligatorii pentru capul familiei. Dacă el nu le asigură suficient sau refuză să le asigure, este permis să se ia din averea lui, chiar și fără știrea lui. 

S-a relatat că ‘Aa’ishah (fie ca Allah să fie mulțumit de ea) a spus: Hind – soția lui Abu Sufyaan – i-a spus Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): Abu Sufyaan este un om zgârcit și nu îmi oferă suficient pentru mine și copilul meu, în afară de ceea ce iau de la el fără ca el să știe. El a spus: „Ia ceea ce îți este suficient ție și copilului tău, în mod rezonabil.” 

Relatat de al-Bukhaari (5049) și Muslim (1714). 

An-Nawawi (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus, discutând ceea ce învățăm din acest hadith: 

… Dacă o persoană are un drept asupra alteia, dar aceasta nu și-l îndeplinește, este permis să ia din averea ei atât cât i se cuvine, fără permisiunea sa. 

Sharh Muslim (4/373) 

În al doilea caz, soției tale nu îi este permis să ia ceva de la tine fără permisiunea ta, iar dacă face aceasta, păcătuiește și ai dreptul să-i ceri să restituie ceea ce a luat; dacă refuză, ai dreptul să-ți recuperezi averea din partea amânată a mahr-ului ei sau din orice altă parte a averii ei pe care i-o datorezi. 

În al treilea rând: 

Principiul de bază este că mama are mai mult drept la custodia copiilor săi – înainte de vârsta de șapte ani – atât timp cât nu s-a recăsătorit. Prin custodie nu se înțelege doar asigurarea hranei, băuturii și adăpostului; aceasta include, de asemenea, învățarea lor, educarea lor, învățarea moralității și bunelor maniere și îngrijirea bunăstării lor psihologice. Dacă mama este necredincioasă sau este o persoană nelegiuită, nu este permis să i se acorde custodia copiilor săi. Ceea ce contează în privința custodiei nu este ca persoana care are custodia să fie tată sau mamă; ceea ce contează este ceea ce poate oferi copilului în materie de îngrijire și educație islamică. Pe baza acestui fapt, părintele care are mai mult drept la custodie este cel mai bun în ceea ce privește respectarea religiei. Dacă mama, după divorț, continuă să urmeze rătăcirea și să săvârșească păcate, nu este permis să i se acorde custodia copiilor, iar în acest caz custodia trebuie acordată tatălui; însă, dacă se pocăiește și își îndreaptă purtarea, atunci ea are mai mult drept la custodia lor atât timp cât nu s-a recăsătorit, deoarece „cel care se pocăiește de păcat este asemenea celui care nu a păcătuit niciodată.” 

Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

Shaykh-ul nostru – adică Ibn Taymiyah – a spus: Dacă unul dintre părinți nu reușește să-l învețe pe copil și să-i poruncească ceea ce Allah i-a poruncit, atunci el păcătuiește și nu are dreptul la tutelă asupra copilului; mai degrabă, oricine nu își îndeplinește îndatoririle tutelei nu are dreptul la tutelă. De fapt, el trebuie fie să renunțe la tutelă și să o predea celui care va face ceea ce se cere, fie să fie numit împreună cu el un cotutore care să facă ceea ce se cere, deoarece scopul este realizarea ascultării față de Allah și Trimisul Său. 

Shaykh-ul nostru a spus:

Acest drept nu este dreptul moștenirii, care se dobândește prin legături de rudenie, căsătorie sau wala’, și care este același indiferent dacă moștenitorul este o persoană nelegiuită sau virtuoasă; mai degrabă, este mai apropiat de drepturile tutelei, în privința cărora este esențial ca persoana să fie capabilă să îndeplinească îndatoririle, să aibă cunoștință despre ele și să le îndeplinească după putința sa. 

El a spus: dacă presupunem că tatăl se căsătorește cu o femeie care nu acordă nicio atenție intereselor fiicei sale și nu are grijă de ea, iar mama ei este mai capabilă să aibă grijă de interesele fiicei decât acea co-soție, atunci în acest caz custodia trebuie cu siguranță acordată mamei. 

Trebuie înțeles că nu există niciun text shar‘i general care să sugereze acordarea priorității unuia dintre părinți în toate cazurile sau ca, în toate cazurile, copilului să i se ofere alegerea între părinții săi. Savanții sunt unanim de acord că niciunuia dintre ei nu i se acordă prioritate în toate cazurile; mai degrabă, celui care este păcătos și neglijent nu trebuie să i se acorde întâietate asupra celui care este virtuos, drept și se va purta frumos cu el. Și Allah știe cel mai bine. 

Zaad al-Ma‘aad (5/475, 476) 

Vezi, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 20705. 

În al patrulea rând: 

Divorțul unei femei însărcinate este acceptabil potrivit sharee‘ah și este în armonie cu Sunnah. Mulți oameni obișnuiți cred că acesta nu se consideră divorț, însă opinia lor nu are nicio bază în învățătura islamică; mai degrabă, este un divorț în armonie cu Sunnah. 

Muslim (1471) a relatat povestea modului în care Ibn ‘Umar a divorțat de soția sa; potrivit acestei relatări, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Spune-i să o ia înapoi, apoi să divorțeze de ea când este pură sau însărcinată.”

Ibn ‘Abd al-Barr (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

În ceea ce îl privește pe cel a cărui soție este însărcinată, nu există nicio diferență de opinie între savanți că divorțul în acest caz este în conformitate cu Sunnah, de la începutul până la sfârșitul sarcinii, deoarece 'iddah se încheie atunci când ea naște. În mod similar, este dovedit de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), în hadith-ul lui Ibn ‘Umar, că el i-a poruncit să divorțeze de soția sa când era pură sau însărcinată și nu a specificat nici începutul, nici sfârșitul sarcinii. 

At-Tamheed (15/80) 

Am citat o fatwa de la Shaykh Ibn Baaz (fie ca Allah să aibă milă de el) cu privire la hotărârea divorțului de o soție însărcinată, în răspunsul la întrebarea nr. 12287. 

Întrucât aceasta este situația, poți divorța de soția ta printr-un singur talaaq revocabil, după care ai de ales: fie o poți lua înapoi în timpul 'iddah – care durează până când ea naște – dacă vezi că și-a îndreptat purtarea și ești convins că s-a pocăit, fie poți aștepta până când 'iddah se încheie, după care ea va deveni divorțată în mod definitiv. În acel moment, va fi liberă să-și aleagă propriul destin, dar o poți lua înapoi dacă ea dorește acest lucru și tutorele ei este de acord, printr-un nou contract de căsătorie și un nou mahr, deoarece ea va fi devenit o străină (non-mahram) pentru tine. 

Nu trebuie să pronunți trei divorțuri într-o singură ședință sau într-o singură propoziție, deoarece acesta este un mod de divorț contrar Sunnah. 

Vezi răspunsul la întrebarea nr. 36580 

Și Allah știe cel mai bine.